Amăgire
Rămas-am tăcută în noaptea neagră,
Cerșind din luna doar un colț uitat,
Inima-mi zvâcnea de dor beteagă,
Iar tâmpla-mi era un sloi înghețat,
Cu mâna întinsă și tremurânda,
Cautam în întunericul ce se lăsase,
Îmi ștergeam fața ce sudoarea o inundă,
Deși în mine aproape totul înghețase,
Mă simțeam fără viață, ca și moartă,
Buzele vineții tremurau scuturate de frig,
Din senin se deschise în ceruri o poartă,
Agonia mi-a amorțit glasul… Încercam să te strig.
Dar nu-i poartă și nici fereastră ce s-a deschis,
Ci o rază de lumină înghițita de adâncul hău,
Mă trezește o voce, mă salvez să nu cad în abis,
Însă într-un sloi de gheață zace trupul meu,
Privesc în jur speriată, dar nu te zăresc iubire,
Nu-mi vine a crede că dintr-un vis m-am trezit,
Răpusă de dor constat că e doar AMĂGIRE,
Privesc tavanul și din gene lacrimile au izvorât.
Mi-e frig, mi-e teamă, îmi lipsești atâta de mult!
——————————-
Elena TUDOSA
6 mai 2019