Împărăţie cerească
Soare interior
arzător
în arşiţa de afară
biciuire a flăcărilor reci
crucificare a fiecărui
întîi născut din femeie
pînă la ultimul chip
cînd cel mai mic
cel de pe urmă
şi cel mai smerit
va ajunge să ne întîmpine
în prag de pîrguire a clipei
cît să te vezi fără oglindire
să te răsfrîngi fără să te pierzi
prin întregire.
Partea să te confirme
într-un alt tărîm
cu litere vii
omeneşti
pe cît e cu putinţă
să le citească cineva
şi să te pomenească
în împărăţia cerească
unde e un loc şi pentru tine
cînd toate numele se vor topi anonime
şi toate chipurile se vor restrînge
într-un singur chip
arhechip
fără micşorare
şi nici clipe spre surpare
şi nici timp în cădere
ci doar moarte a toate
clipelor
cîte s-ar ivi pe neaşteptate.
Iniţiala Tatălui
Cuvinte simple
rostite
din mila stăruitoare
a celui sărac cu duhul
din sorgintea vreunei învăţături
primind întruna lovituri
unde îi e privirea
tot acolo şi inima
cum săgeta privirii
ar străpunge pînza amăgirii
fiecărui cuvînt
dintr-un dicţionar al tăcerii
pe celălalt versant al vieţii
pînă descifrează iniţiala Tatălui.
Cuvintele sunt un fel de scară
a numelor comune
pe care urcăm
doar coborînd din treaptă în treaptă
pînă la rădăcina numelui
ieşit din comun
din care răsar mlădiţe şi lăstare
pe trunchiul încă verde al vieţii
fără să ne stingherim unii pe alţii
pe cînd citeam
şi uitam că despre noi era vorba
şi numele răsărea pe chipul nostru
faţă către faţă.
Cuvîntul Părintelui
În timp ce pămîntul
ne fuge de sub picioare
Părintele vieţii
ne pune la încercare iubirea.
Noian şi înflăcărare
foc nestins
surprins
cu toată încrengătura paternă
făgăduire şi jertfire
pentru a se deschide cerul
şi a vedea deodată întregul
copt în lumină
şi spre asfinţit
Cuvîntul Părintelui ca o bună vestire.
Numai aşa vom vedea într-o clipă
viaţa toată
tot ce pînă acum
ni s-a părut a fi doar încercare.
Acum se aud greieri în iarba înlăcrimată
şi mieii zburdă pe cîmpia maternă.
Nici o primejdie nu ameninţă
temeiul ceresc al omului
nici o umbră
nici o răvăşire de clipe.
Toate sunt acum înnoite
avînd parcă aripe
şi tot ce ni se arată
e doar zbor interior
spre casa Tatălui
şi a Fiului
jertfit jertfitor.
Colina însingurării
Adevărul poetic ne umple de bucurie
el stăruie asupra celui robit de pustia clipei
cît ultimul rest de mîhnire
surpat e deodată cu lacrima privirii.
Pîrguire a luminii
în mugurul candelei
într-un schit înspicat pe colina însingurării
de unde vulturul îşi ia zborul
tot mai sus spre trainice tării
în rotiri tot mai strîmte
cît ultima privire nu-l mai poate atinge
şi din bolta cea largă a necuprinderii
ne priveşte iertător
proniator
mai viu decît clipa dintre tată şi fiu
în chip neînchipuit
Părinte Pantocrator.
Şi fără să te vezi cum eşti oglindit
întreg şi netivit
în privirea celui jertfit
fiind tu precum fiul risipitor
întors
cum ai întoarce clepsidra
şi timp să ne dăruie tuturor.
Clipire a duhului de foc
Se aude o voce
un fel de strigăt mut al mamei
după fiul jertfit
un sunet tremurat de violoncel
cum încetează amiaza
şi spre asfinţire curg albe clipe.
Cum iarna acoperă pămîntul
şi-i dă strălucire
albă clipire a duhului de foc
prin raze tremurate
de parcă ne-am aduna pe furate
pe înserate
fără de imagini
fără de învăţătură
fără cuvînt de înţelepciune
Continue reading „Gheorghe SIMON: Poeme” →
