Tatăl: Ioan – locotenet colonel de aviaţie, în Flotila Gărzii Regale. Descendent (stră-stră-stră-nepot), pe linie maternă, din „martirul Bucovinei” – Grigorie Ghica al III-lea Voievod, domnitor al Moldovei (1764-1767 şi 1774-1777) şi al Munteniei (1768-1769); asasinat de turci, prin strangulare, apoi decapitat, la Beilic (casa de găzduire a emisarilor turci trecători prin Iaşi), pe 1 octombrie 1777, pentru că „a protestat vehement împotriva cedării Bucovinei către Imperiul Habsburgic. Iritaţi de protestele domnitorului, austriecii au cerut turcilor să-l înlăture. Este înmormântat la biserica Sfântul Spiridon din Iaşi”.
Mama: Adriana – funcţionară PTTR (Poștă, Telegraf, Telefon și Radio). Pe linie maternă, se trage (ca stră-stră-nepoată) din oameni ai Bisericii Ortodoxe Române şi din cel mai important pictor bisericesc din România veacului al XIX-lea, Epaminonda Bucevschi / Bucescu (bunul prieten bucovinean al lui Mihai Eminescu), iar prin alianţă (după cumnată), se înrudeşte cu familia Porumbescu, din Stupca (familie care a dat un alt martir bucovinean, pentru românism: pe Ciprian Porumbescu).
*
Având o ereditate atât de „încărcată” (de Tragic şi Sublim!) – cum credeţi, oare, că aş fi putut eu să nu cred că Poetul/Artistul e o fiinţă cvasidivină… o fiinţă eminamente… „outrée”?! Având de „cărat”, „în spinare”, o ereditate atât de tragic-uriaşă-măreaţă – aveţi, cumva, oare, impresia, că eu, „Moștenitorul”, nu mă simt zdrobit, sub „Datoria și misiunea față de strămoșii mei martiri”?! Vă rog a mă crede: nu e deloc uşor să sprijini (ca Artist!) Cerul şi Pământul, asemeni legendarului titan Atlas… nu e deloc uşor să simţi obligaţia „feroce”, faţă de „Misiunea Titanescă” a Poetului-Vicar al Lui Dumnezeu pe Pământ, a Poetului-Demiurgul şi Paznicul Porţilor Celeste, care sunt menite a atrage și re-aduce, pe Pământ, din Ceruri – Armonia! – Sacra Armonie… – …ca să se plinească vorba din ruga cristică: „precum în cer, aşa şi pre pământ”!
Mulţi amici m-au întrebat, de-a lungul vieţii mele de Scrib-al-Lui-Dumnezeu: „De ce scrii ca disperatul, ca un torent, prăvălit la vale? Tu scrii cu mult mai repede şi mai mult, decât putem noi citi scrierile tale!” Eu, „Moștenitorul” (cel pe care îl mână, tiranic şi peste măsură de… urgent, din spate, Moartea, cu neîngăduinţa ei, cu necruţarea ei… „democratic-comunistă”!), nu scriu pentru voi, care nu izbutiţi a mă citi, în timpul vieţii mele – ci scriu pentru Strămoșii Martiri, scriu pentru Cel Care mă vede, mă călăuzeşte şi-mi luminează Calea, de „acolo”… de „dincolo”… Şi mi-e frică, mi-e groază, faţă de Ei şi de Misiunea mea: nu voi isprăvi la vreme, Moartea mă va lua în custodia ei, cu mult înainte de a spune (şi scrie) eu, ceea ce… Trebuia Spus-Scris – ca Mărturie-de-Duh!
Eu, „Moștenitorul” (întru Tragic şi Sublim!), nu am somn, cum nu au Sfinţii Martiri ai Familiei şi ai Neamului meu Sacru, de Daco-Valah: când să adorm, sau când să mă trezesc din moţăială, cu ochii închişi (ori cârpiţi de osteneala de a aţipi…) – Le aud Vocile, Îi aud Vocea: şi Strămoşii, cum şi El-Hristos-Dumnezeu, îmi poruncesc, prin somnul-nesomn, îmi dezvăluie, revelatoriu, File Cerești – pe care eu, Truditul şi Răstignitul (…eu, Dismas şi Hestas, deodată!), dimpreună cu ei – Trebuie să le transcriu… cât mai fidel, dar şi în armonie cu Duhul actual al omenirii!
Eu nu sunt eu! Eu sunt Umilul Scrib al Voinţei Sfinţilor Martiri şi al Celestului Demiurg-al-Armoniei: nu mă slăviţi, niciodată, pre mine, ca autor, ci slăviţi-i pe Ei, care-mi îngenunchează orişice orgoliu, În Stih de Vis şi Paradis! Nu pot decât să-mi cer iertare, eu, „Moștenitorul”, că, din an în Paşti, trebuie, totuşi, să apar în ochii oamenilor (ai unora… tot mai puţini…): eu, „Moștenitorul”, grijesc nu doar de mormintele Lor, ci, mai cu seamă, de Învierile Lor, prin Ritmul Sacru al Artei-Armonie – Armonie Imperios Poruncită şi Provocată… de rânduri şi scări, de Înalţi Heruvi şi de Blânzi Serafi, din preajma Sfintei Treimi Aseice!
Viaţa „„Moștenitorului” nu contează, decât în măsura în care a învăţat să se supună Vocilor Sacre ale Neamului Său de Martiri. Viaţa „Moștenitorului” nu contează decât în măsura în care acesta pricepe şi revelează (precum Mărturisitorul Cosmic – Dismas!), prin Arta sa, Perfecţiunea Duhului Strămoşesc şi Martiric, în măsura în care-i învaţă şi pe semenii săi să îngenuncheze, pe întreg acest pământ al României, în faţa Sângelui de Eroi, Sânge-Puhoi Luminător de Cale și Destin, Sânge Înluminat El Însuși, care îmbibă, pretutindeni, această Glie ca Ne-Alta şi să se târască, în genunchi, în faţa acestui Pământ-Altar al împăraţilor, şi regilor, şi domnitorilor, şi crăişorilor… – …toţi, Daco-Valahi… – …spre a putea, apoi, să se înalţe, spiralat, ameţitor, precum Ciocârlia Sacră… – … să se „aburce”, titanesc şi fără de remuşcări, „acolo”, în Susul Cel Mai Sus: în faţa Lui Hristos-Judecătorul Ultim şi Suprem!
„Moștenitorul” este Condeiul Sacru, datorită căruia Hristos trage nădejde să deştepte, întru Slovă de Foc-Hieroglifa Mântuirii, răstignitoare şi renăscătoare întru Duh, toate Neamurile Pământului Căzut – spre a-L recupera, pentru Creaţia Zilei a Şasea – pe Adam-Androginul din Paradis! Deci, din pricina istovirii sacre a Artistului-de-Fiecare-Zi-şi-Noapte, nu e de mirare că „Moștenitorul” (de fapt, Sărmanul Scrib Sacru…), se mai răzvrăteşte, mai cârteşte, se mai împotriveşte Vocilor Sacre (precum Hestas, deh…!), ce-i poruncesc Truda fără de Sfârşit şi fără de Istov… – …dar, cum Hristos a predat Lecţia a Cincea, pe Cruce („Eli, Eli, lama sabachtani?” – „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce mă părăseşti?” – …de parcă Hristos n-ar fi fost, El Însuşi, Dumnezeu! – de parcă Dumnezeu Îl poate părăsi pe Dumnezeu şi-şi poate părăsi şi „trăda”, vreodată, Creația Unitară!) – tot aşa, şi cârtelile şi împotrivirile Omului-Artist se potolesc repede, se întorc degrabă la Acela prin care fiecare viiem: „Părinte, în mâinile Tale îmi încredinţez sufletul meu!”… – …ajungându-se la conştientizarea sfârşitului cârtelii şi orbirii Absurdului – şi începutul Mântuirii, adică Începutul Revelării Duhului Atotputernic, până atunci, mascat de hoitul „vizibil-sensibil”, al falsei şi trecătoarei noastre fiinţări întru lut…: „Săvârşitu-s-a!”, adică: „Mi-am împlinit/s-a împlinit Misiunea Mea Mistică: A Început, în Tot Cosmosul, Îndelungatul, dar Ineluctabilul Proces al Mântuirii” Iar Artistul (cu destin Tragic şi Sublim, totdeodată!) devine, din „Moștenitorul” – „Secundatul” lui Dumnezeu-Hristos, la Înfăptuirea Demiurgiei Reluate, Bâncușian, la Infinit!
*
Școala primară (1962-1966) A. B. o urmează în oraşul natal, cu învăţătoarea Elena Buțincu – Dumnezeu s-o ierte şi să-i odihnească vocea ei de leoaică! Tot în Gura Humorului a făcut şi gimnaziul (1966-1970). Urmează examenul de intrare la liceu: una dintre profesoarele din comisia examinatoare (ulterior, profesoara sa de Română, pentru un an…apoi, a plecat la ceruri!), doamna Eleonora Crainic, îl remarcă pentru imaginaţia debordantă, cu care „catindatul” îşi completa… cunoştinţele şi răspunsurile, despre romanul sadovenian… Liceul (1970-1974). Absolvent, cu bacalaureat, al Liceului Teoretic din Gura Humorului – 1974. Aici, la acest liceu, devine colaboratorul (din 1972), apoi, din 1973, redactorul-şef al revistei liceului: „Năzuințe” – unde îşi face debutul (absolut!) şi ca poet, dar şi ca eseist şi critic literar (la Poşta redacţiei!). Maeştrii săi, la acest nivel, sunt profesorul de Latina, Nicolae Popescu, şi profesoara de Română, Eleonora Murariu, care-l stimulează şi încurajează (ambii…) în gândul de a „da” la Filologie…Fatală greşeală a „luminaţilor conspiratori”(constată Adrian Botez, abia azi!)!
Absolvent al Facultăţii de Filologie (secţia română-franceză) a Universităţii “Al.I.Cuza” – Iaşi – 1978. Maestrul de aici: prof. univ. dr. DUMITRU IRIMIA (mentor încă din primul semestru al primului an de facultate al lui Adrian Botez! – stimulându-l straşnic spre arta subtilă a hermeneuticii…).
Este repartizat guvernamental, în 1978, la Liceul Agroindustrial din Adjud (azi, Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş”). Din 1978, devine membru al Cenaclului Casei de Cultură din Adjud – „Lumina”. În 1979, când domnul Titus Vâjeu vine la Adjud, pentru a-i „televiza” pe scriitorii Adjudului, şi răsfoieşte, pentru eventuală cenzură, caietele cu poezii ale proaspătului profesor Adrian Botez, se îngrozeşte, pur şi simplu: „Păi, mata scrii numai despre hristoşi şi serafimi! Nu se poate, dom’le! Altceva nu ai?” „Nu!”. Altceva nu avea Adrian Botez. Încăpăţânat şi al dracului, bucovineanul! Şi, decât să fie publicat conform „tipicului” compromisului politic de atunci, Adrian Botez a preferat să aștepte debutul (poetic)… 19 ani, adică până în 1998)! Între timp, îşi ia toate gradele didactice: definitivat (1981), gradul al II-lea (1986) şi gradul I (1992). Este şi anul în care se înscrie, în paralel cu gradul I, la examenul de doctorat.
Doctor în ştiinţe filologice – cu lucrarea „Spirit şi Logos, în poezia eminesciană” (coord. ştiinţific: prof. univ. dr. Dumitru Irimia, de la Univ. „Al.I.Cuza” – Iaşi). – „proclamat” pe 14 februarie 1997, la Universitatea „Al. I. Cuza” – Iaşi, amfiteatrul III-12. Membrii comisiei de examinare şi acordare a titlului de „doctor în ştiinţe filologice” sunt de la Universităţile din Bucureşti (cercetător ştiinţific principal I, la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”-Bucureşti – doamna Roxana Sorescu), Cluj-Napoca (prof. univ. dr. Mircea Borcilă), Timişoara (prof. univ. dr. Iosif Cheie-Pantea) şi Iaşi (prof. Univ. dr. Livia Cotorcea). Între 1997 şi 2001 – are un ultim maestru spiritual: Victor Oprescu, secretarul Societăţii Antropozofice din România – cel care-l iniţiază în rozicrucianismul antropozofic steinerian.
*
Actualmente, A.B. este profesor de Română, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş”-Adjud. Căsătorit, cu o femeie, Elena, despre care ar trebui să scrie o carte cât Biblia, pentru a-i mulţumi că există. Şi cu trei copii (slavă Lui Dumnezeu, sănătoşi la trup şi, mai ales, la Duh!), pe care i i-a dăruit această femeie dragă: Oana, Octavian și Elena.
*
Recapitulăm… şi continuăm: Debut absolut (cu poezie şi eseu/critică): în 1972, la revista „Năzuinţe” (căreia i-a fost şi redactor-şef), a Liceului Teoretic din Gura Humorului. Debut (cu poezie) în revistă culturală consacrată: 1988, revista „Steaua” – Cluj. Debut (cu eseu) în revistă culturală consacrată: 1985, în revista „Collegium” – Iaşi, „Buletin al Societăţii de Ştiinţe Filologice” din România. În 1999, fondează şi devine redactor coordonator al revistei bianuale „Contraatac” – revistă de educaţie, cultură, literatură şi atitudine, pentru elevi şi profesori – îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii şi agresiunii imoral-antiartistice – din Adjud. Ediţie on-line (în colaborare cu revistele ARP): „Contraatac” – revistă de cultură şi de atitudine creştină: http://revistacontraatac.wordpress.com
*
Activitate Publicistică:
Sunt în colectivul redacţional „Scara” – Bucureşti, redactor la revista „Onix” – Dublin, Irlanda, redactor la „Starpress Vâlcea Turism” (revistă internaţională Româno-Canadiano-Americană online, de turism, cultură, afaceri, diaspora şi ştiri), redactor la Ziarul „Miorița” SUA, singurul ziar românesc Independent din America, redactor „Ardealul literar” – Deva, redactor „Crezul nostru” – Bacău, redactor „Salonul literar” – Focşani, membru în Colegiul de redacţie al revistei „Foaie Națională” – Bucureşti ș.a. Membru de Onoare al Colectivelor de redacţie ale revistelor „Regatul Cuvântului” şi „Sfera Eonică” – reviste de cultură universală, editate la Craiova sub egida Ligii Scriitorilor Români.
Prezenţă în antologia bilingvă (română-franceză) „În căutarea îngerului – En quêtte de l’ange”, (din creaţia poeţilor vrânceni, selecţie de prof. VALERIU ANGHEL, Pallas, Focşani, 2006 – trad. prof. univ. dr. Constanin Frosin. Prezenţă în antologia engleză a prof. univ. dr. Dan Brudașcu: „Voices of contemporary Romanian poets” (selection and English version by Dan Brudaşcu, Sedan Publishing House-Cluj, 2007). Inclus în „Antologia sonetului românesc”, de Radu Cârneci – vol. al III-lea. Inclus în toate cele trei volume ale trilogiei „Cartea întâlnirilor”, de Eugen Evu.
*
Premii:
Laureat al Marelui Premiu al Salonului Literar – Dragosloveni – ediţia a 26-a, noiembrie 1998. Premiul U.S.R. pentru Poezie (2005). Premiul U.S.R. la Critica/Hermeneutică, pentru anul 2006. Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Literatură „Titel Constantinescu”, Rm. Sărat, 2011 – pentru volumul de eseuri „Cazul Dacia” ș.a.
Cetățean de Onoare a municipiului Adjud (2009). Doctor Honoris Causa al Academiei DacoRomâne. Nominalizat pentru „Premiul Nobel pentru Literatură 2017” din partea ADR. Membru de Onoare al Asociației Internaționale de Paradoxism (Universitatea din New Mexico, SUA, 17 septembrie 2011).
––––––––––-
Prof. dr. Adrian BOTEZ
Adjud, Vrancea, 7 octombrie 2018
În momentul de față un perfid atac împotriva creștinilor și încă mai vârtos împotriva Bisericii Ortodoxe Române este în desfășurare.
Scrisul are (doar) o taină sau mai multe? Am optat spre forma de plural, întrucât sunt convins că el, scrisul, are mai multe, pornind chiar de la aspectul său grafic propriu-zis, până la enigma lexicală sau la cea semantică, fără a uita pe aceea de suflet, cea sentimentală, pe care o cred ca fiind cea mai importantă, atât pentru creator, cât și pentru Majestatea Sa, Cititorul, căci, în fond, lui îi este adresat.
M-am născut în ziua de 10 iunie 1952, în localitatea Scurtu-Mare, judeţul Teleorman, în tânăra şi frumoasa familie Alexandrescu Eugenia şi Anton, care fusese binecuvântată, cu 6 ani în urmă, cu fetiţa Maria-Mioara Alexandrescu. Şcoala generală am făcut-o în satul natal, după care am urmat Liceul Teoretic din Videle şi studiile superioare. Sunt absolventă a Facultăţii de Fizică – Chimie a Universităţii „ AL.I. Cuza“ Iaşi, a mai multor cursuri postuniversitare de specialitate şi de formare didactică şi managerială şi a doctoratului în Fizică.
Mentalitatea, conform dicționarului, este modul propriu în care gândește un individ sau o colectivitatea să-și ducă viața. În anul 1985, un fost agent dezertor fugit din Uniunea Sovietică în America a oferit un interviu privind subversiunea ideologică, adevărata „armă” prin care se poate distruge psihic un popor, schimbându-i mentalitatea. El afirma în interviu că serviciile secrete folosesc doar 15% din timp, bani și forța de muncă pentru spionajul propriu zis, în timp ce restul de 85% sunt folosiți pentru această subversiune ideologică sau război psihologic. Și explica că ea, subversiunea, consta într-un proces lent de spălare a creierului, existând pași pentru schimbarea gândirii și comportamentului unei întregi națiuni; subversiunea și propaganda își pierd însă din eficiență, când persoanele vizate conștientizează situația în care se află fiindcă „poți manipula toți oamenii o perioadă de timp și o parte a oamenilor mereu, dar nu poți manipula toți oamenii mereu”.