La Chișinău a fost lansat Manifestul Mișcării Civice Europene

Obiectivele Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională, după obținerea unor drepturi  fundamentale și legitime ca dreptul la Limba Română, Alfabetul Latin, Suveranitatea și Independența, nu au devenit parte integrantă a programelor de guvernare care au urmat după anul 1994 și până în prezent. Cu mare întârziere și cu mari pierderi, se cere reînnodarea firului rupt, pentru a asigura continuitatea proceselor începute în anii 90, sabotate pe parcursul a zeci de ani, dar care sunt singurele ce ne garantează reîntoarcerea noastră în spațiul firesc, național și european.  Manifestul de față vine să construiască o punte între obiectivele clasei politice de atunci cu forțele politice de astăzi, cele care ar urma să asigure Republicii Moldova orientarea europeană și democratică după alegerile parlamentare din anul 2018.

    Continue reading „La Chișinău a fost lansat Manifestul Mișcării Civice Europene” →

Maria Diana POPESCU: Psihologul Emilia Ţutuianu, în spectacolul oamenilor culţi

Plin de semnificaţii, copleşitor în frumuseţe, pilduitor şi profund, generator al unui ambient spiritual superior, imposibil de ignorat, de pe verticala timpului atrage în mod plăcut atenţia şi va intra în ritmul sufletesc al literaturii contemporane volumul de interviuri „Azi… pentru mâine”, apărut la Editura „EIKON” – Bucureşti, sub semnătura psihologului Emilia Ţuţuianu, directorul revistei „Melidonium” din Roman, Neamţ. Cele trei sute patruzeci şi două de pagini, cu personalităţi pregătite să supravieţuiască în vreme prin renumele dobîndit, sînt o bunăvestire pentru autoare şi se bucură deja de un ecou neaşteptat printre cititori. Mica istorie a fiecărui intervievat şi în integralitate, compartimentările volumului, cu „jocul” intrinsec de perspective, ne oferă, sub acest unghi, prilejul unor bogate reflexii, purtătoare de insignii şi amprente ale unor năzuinţe morale, educative şi formative.

Creditul deosebit pe care îl reclamă volumul prin prezenţa unei pleiade de intelectuali, împreună cu lanţul conştiinţei şi gîndirii fiecăruia, face din autoare un martor pentru viitor despre trăirea unei vieţi culturale autentice, aşa cum binele unei societăţi o cere. Emilia Ţuţuianu este genul de regizor şi actor (în acelaşi timp) de pe scena conştiinţei contemporane, despre care trebuie să vorbim şi să scriem cu admiraţie şi respect. Prioritatea acordată cunoaşterii acestor personalităţi îi conferă volumului rolul public de suport al unor convingeri culturale ferme. Prezenţe pregnante, chipuri de creatori şi gînditori aşezaţi comunicativ în pagini, într-o frenetică aşteptare a cititorului, o aşteptare parcă vecină cu istoria: Rodica Anca, Petruş Andrei, Veronica Balaj, Iulia Roger Barcaroiu, Florin Vasile Bratu, Gheorghe A. M. Ciobanu, Ileana Costea, Boris David, Ştefan Dumitrescu, Tudor Ghideanu, Dimitrie Grama, Mariana Gurza, Sorin Ullea, Cecilia Bănică Pal, Vavila Popovici, Virgil Răzeşu, Dianu Sfrijan, Ben Todică, Tiberiu Tudor, Minodora Ursachi, pe care cartea îi angajează să se facă auziţi, căci urma lor rămîne consemnată în acest hronic de idei strălucitoare şi clipe de graţie, echivalent cu un tablou moral-cultural al valorilor româneşti, cu o supremă confirmare a armoniei dintre truditorii întru spirit şi societatea modernă, acreditată de personalităţile prezente în volum, care s-au arătat deschişi dialogului. Continue reading „Maria Diana POPESCU: Psihologul Emilia Ţutuianu, în spectacolul oamenilor culţi” →

Renata ALEXE: Dimensiuni poetice (Postfaţa cărții „Aş vrea să ştii” de Lia Ruse)

„Aş vrea să ştii”, volum semnat de Lia Ruse, continuă linia tematică întâlnită în majoritatea scrierilor anterioare, definind personalitatea scriitoarei. A nouăsprezecea carte conţine cincizeci de poezii, în care suavitatea sentimentelor, imaginaţia şi mobilitatea gândirii creează un sistem original, metaforic. Poeta se purifică prin iubirea evocatoare pe care o cântă în versuri de imn.

Tremură în iubire, zâmbeşte nostalgic amintirilor, atinge note înalte, pluteşte într-un univers, pendulând între astral şi teluric: „Ne-am înfăşat în crini albi de candoare“ („Ne-a mai rămas“). Sentimentul se consumă într-un decor adecvat: „În ploaia unui tei sub lună plină,/ Ce-a aruncat argint“…

Efectul este de transfigurare mărturisită cu extaz:

„Am fost lumină“ („Ne-a mai rămas“). Teiul intervine frecvent în lirica sa, evocând un spaţiu luminos, intensificând iubirea („Clipă… rămâi“).

Sufletul pur accentuează emoţia cu specificul vârstei adolescentine; se simte fericită vara, în mijlocul unei naturi viguroase. Toamna „dulce“ rămâne anotimpul întâlnirilor spirituale, petrecute undeva, într-un mediu rural silvestru, cu sfiala cuplului Daphnis şi Chloe: „Ochiul tău prea duios, timpul tău plin de vis,/Ne-am atins într-o toamnă, aşa ne-a fost scris/Într-un sat neştiut, cu chip armonios…/Am zburat într-un dans, fericiţi, prin livezi…“ („Toată viaţa“). Continue reading „Renata ALEXE: Dimensiuni poetice (Postfaţa cărții „Aş vrea să ştii” de Lia Ruse)” →

Vasile MĂRUȚĂ: Cu poetul adorat (Prefaţa cărții „Aş vrea să ştii” de Lia Ruse)

La fel de perseverentă, cu stilul personal pe care-l dezvoltă în volumul Culori în iubire, unde, prin jocul imaginii, «pământul s-a trezit desculţ», iar «curajul iubirii» aduce prin aer «cuvântul» pentru a completa fascinaţia trăirii poetice, în acest nou volum, Lia Filoteia Ruse înalţă dragostea sa pentru creaţie şi poem la o dimensiune superioară.

Intitulat Aş vrea să ştii, el se deschide cu aceeaşi fascinaţie pentru poetul adorat, despre care Lia Ruse scrie:

«Cântă tăcerea-ţi pe foi de hârtie !…/ Iubirea tot zburdă-n poeme cu vers», anunţând conţinutul operei eminesciene, formulat sintetic în trei cuvinte: «doină, istorie, filozofie». S-ar putea crede că gândul perpetuu la geniul poeziei româneşti, adevărat «luceafăr în univers», instalează de la început un dialog interior în însăşi scrierea acestui nou volum al Liei Ruse. Volum care astfel nu este absolvit de o oarecare nuanţă teoretică, pe alocuri, în detrimentul sincerităţii. Notăm, însă, cu bucurie că dincolo de reflecţie şi impresia narativităţii – nu întotdeauna permise în poezie – intenţionalitatea creatoare introduce cu iscusinţă metafora până în cele mai obişnuite inserţiuni ale realităţii: «S-agaţă timpul iar de amintiri / Şi face gol din umbrele uimite,/ Din ceasuri blânde clipe aiurite/ Se zbat în marile iubiri» („S-agaţă timpul“), ceea ce imprimă volumului valoare literară.

Continue reading „Vasile MĂRUȚĂ: Cu poetul adorat (Prefaţa cărții „Aş vrea să ştii” de Lia Ruse)” →

Daniel IONIŢĂ: Cum se scrie po-e-zi-e ?

Cum se scrie poezie? Întrebare este fără rost. Sincer, am folosit-o drept titlu pentru simplul fapt că sună bine, are rimă şi ritm. Dar nu cred că există un fel anume, fiecare poet scrie cum… scrie, are un anume modus operandi, sau mai multe, în care-şi dezvoltă arta. Deci, ca să corectez eroarea voită din titlu, întrebarea ar fi cum scriu eu poezie?

Trebuie să fac aici o mărturisire sinceră şi dezolantă, care probabil că vă va face să renunţaţi a mai citi restul articolului. Însă simt că vă sunt dator cu onestitate – aceasta împotriva propriului interes. Iată adevărul crunt – NU am habar cum anume scriu eu poezie! Nu am o formulă, fie ea magică sau mecanică. Paragrafele de mai jos redau crâmpeie de reflecţie, anumite aspecte care mi se par interesante şi importante, dar nu pot fi organizate într-o teorie coerentă, sau cel puţin nu de mine – ci sunt doar faţete disparate ale unui diamant complex.

Apoi aceste gânduri sunt aşternute pe calculator post-factum. Nu am o strategie, un plan, sau cel puțin acestea nu au fost, până acum, conștientizate. Este pentru prima dată când mă opresc să reflectez la fenomenul aşternerii poemelor pe ecranul și în memoria calculatorului. S-ar putea ca acestea să nu se potrivească altor poeți… Nu ştiu!

Dar înainte ca să vă dezvălui secretele mele, vreau să-mi promiteți că dacă, urmând unele din elementele descrise mai jos, veți ajunge să deveniți următorul Shakespeare,  sau Ezra Pound, sau Eminescu, îmi veți recunoaște meritele!!!

Continue reading „Daniel IONIŢĂ: Cum se scrie po-e-zi-e ?” →

George ANCA: Exemplul Mahavira (versiuni)

ANCA.GEXEMPLUL  MAHAVIRA

Versiuni de George Anca

 

Mircea Eliade „From Primitives to Zen”: DOCTRINE JAINE ȘI PRACTICI DE NONVIOLENȚĂ

EXEMPLUL MAHAVIRA

(„Akaranga-sutra, I, 8, 1-3-IV-8)


Vardhamarma Mahavira („Marele Erou”) a fost contemporan al lui Buddha. Se spune că el și-
a părăsit casa la vârsta de treizeci de ani și a rătăcit timp de doisprezece ani în căutarea mântuirii. La vârsta de patruzeci de ani, el a obținut iluminarea și a devenit un „cuceritor” (jina, termen de la care Jain și-a luat numele). Mahavira a întemeiat un ordin de călugări nuzi și a învățat doctrina sa de mântuire timp de treizeci de ani. A murit în 468 î.H., la vârsta de șaptezeci și doi de ani, într-un sat din apropierea orașului Patna.

1.3. Timp de un an și o lună nu s-a dezbrăcat. De atunci, Cel Venerabil, lepădându-și  haina, era nud, renunțând la lume, fără adăpost (înțelept).

  1. Apoi a meditat (mergând) cu ochii fixați pe un spațiu pătrat dinaintea lui de lungimea unui barbat. Mulți oameni s-au adunat, șocați la această vedere; l-au lovit și au strigat.
    5. Cunoscând (și renunțând) la sexul feminin în locuri mixte de adunare, el medita, găsindu-și singur drumul: eu nu duc o viață lumească.
    6. Lăsând deoparte anturajul oricăror gospodari, el medita. Întrebat, nu răspundea; mergea și nu se abătea de la calea cea bună.
    7. Pentru unii nu este ușor (să facă ce a făcut el), să nu răspundă celor care salută; el a fost bătut cu bâte și lovit de oameni păcătoși.
    10. Timp de mai mult de doi ani a dus o viață religioasă fără a folosi apă rece; își dădu seama că singurătatea îi păzea trupul, avea intuiție și era calm.
    11. Cunoscând temeinic corpurile pământului, apei, focului și ale vântului, licheni, semințe și germeni,
    12. A înțeles că, inspectate de aproape, ele sunt imbibate  de viață și a evitat să le rănească; el, Marele Erou.
    13. Imobilele (ființele) sunt transformate în  mobile, iar ființele mobile în cele imobile; ființele care sunt născute în toate stările devin păcătoase individual prin acțiunile lor.
    14. Venerabilul înțelege astfel: cel care este în condițiile (existenței), acel nebun suferă durere. Știind bine (karman), Cel Venerabil evită păcatul.

Continue reading „George ANCA: Exemplul Mahavira (versiuni)” →

Eleonora Schipor: Locuri de închinare la Cupca

Изображение-012-150x150Despre existenţa în Cupca a unei biserici ne mărturiseşte un document din anul 1575, adică din timpul lui Petru  Şchiopul. Acest lăcaş de închinare se afla în cătunul Selişte. În manuscrisul fostului cantor bisericesc, Vasile Timiş, decedat în 1995, se notează că în partea răsăriteană  a satului numită Bohorodice, în grădina  unei văduve, cu mulţi ani în urmă se oficia  serviciul divin sub patru peri, dintre care unul mai este şi astăzi. Anume acolo, după opinia acestui modest cronicar, s-ar fi aflat cel mai vechi loc de închinare în Cupca.

              Mai târziu, pe muchia dealului, a fost înnălţată o altă biserică prin anii 1866-1868. La această biserică veneau mai demult şi oamenii din satul Corceşti.  Numai după 1808 Corceştilor li s-a permis să aibă biserica proprie şi preot. Vasile Timiş a încercat în cronica sa să stabilească o cronologie a preoţilor, care au slujit la Cupca, începând cu anii 70 ai secolului trecut. Astfel, în ordine cronologică, păstori duhovniceşti ai cupcenilor  au fost: Epaminonda Prelici ( 1877-1903 ), Teodor Bumbac (1913­-1914), Gheorghe Pojoga (1905-1918), Gheorghe Velehorschi (1919-1924), Constantin Grigorovici (1924-1935), Nicolae Creţu (1936), Vasile Tcaciuc (1937-1939), Simion Ivaniuc (1943-1945), Alexie Şencariuc (1945-1954) Gheorghe Zmoşu (1954-1980), Ion Amari (anii 80), Gheorghe Florea  ( sfârşitul anilor 80 – începutul anilor 90 ),  Nicolae Proţiuc 1992-1994). Din 1994 şi până acum la Cupca păstoreşte preotul-protoiereu Vasile Cuciureanu.

            Continue reading „Eleonora Schipor: Locuri de închinare la Cupca” →

Vasilica Grigoraş: Testamentul literar şi spiritual al lui Ioan Nicolae Muşat

Ioan-Nicolae-Mușat-revista-1-300x208

Sunt deosebit de onorată să primesc de la preşedintele fondator al Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), eseistul şi poetul Ioan Nicolae Muşat, două din cărţile domniei sale: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”, Buzău, Alpha MDN, 2015 şi „Paştile Tău, Doamne!”, poezii, Buzău, Teocora, 2016. Mă simt binecuvântată pentru acest dar minunat şi-i mulţumesc din suflet şi pe această cale.

Continue reading „Vasilica Grigoraş: Testamentul literar şi spiritual al lui Ioan Nicolae Muşat” →