La fel de perseverentă, cu stilul personal pe care-l dezvoltă în volumul Culori în iubire, unde, prin jocul imaginii, «pământul s-a trezit desculţ», iar «curajul iubirii» aduce prin aer «cuvântul» pentru a completa fascinaţia trăirii poetice, în acest nou volum, Lia Filoteia Ruse înalţă dragostea sa pentru creaţie şi poem la o dimensiune superioară.
Intitulat Aş vrea să ştii, el se deschide cu aceeaşi fascinaţie pentru poetul adorat, despre care Lia Ruse scrie:
«Cântă tăcerea-ţi pe foi de hârtie !…/ Iubirea tot zburdă-n poeme cu vers», anunţând conţinutul operei eminesciene, formulat sintetic în trei cuvinte: «doină, istorie, filozofie». S-ar putea crede că gândul perpetuu la geniul poeziei româneşti, adevărat «luceafăr în univers», instalează de la început un dialog interior în însăşi scrierea acestui nou volum al Liei Ruse. Volum care astfel nu este absolvit de o oarecare nuanţă teoretică, pe alocuri, în detrimentul sincerităţii. Notăm, însă, cu bucurie că dincolo de reflecţie şi impresia narativităţii – nu întotdeauna permise în poezie – intenţionalitatea creatoare introduce cu iscusinţă metafora până în cele mai obişnuite inserţiuni ale realităţii: «S-agaţă timpul iar de amintiri / Şi face gol din umbrele uimite,/ Din ceasuri blânde clipe aiurite/ Se zbat în marile iubiri» („S-agaţă timpul“), ceea ce imprimă volumului valoare literară.
Dinamismul poetic se exprimă la nivel formal, şi nu doar în fericita imagine prin care poeta ar vrea să-şi strângă în braţe iubirea «în clipe lungi, clipe de acum» („Aş vrea să ştii“). Imaginile trecutului revin deseori ca simple fotografii ori ca subtile secvenţe de viaţă anterioară şi invadează prezentul cu un «fermecător popas», chiar dacă anii «fugit-au pe poteci». Familia este o «sfântă adunare» în faţa căreia autoarea îşi lasă liber extazul, spunând: «Plecată sunt în cântec de vioară,/ Parc-aş atinge nemurirea/ Şi m-ar cuprinde-o primăvară!...» („17 iulie“). Retrospectiva este, de altfel, o constantă a acestui volum, în care « firele ce ne atrăgeau au crescut», iar «teama s-a dizolvat într-o euforie» („Legământ şoptit“). Multe dintre stările poetice astfel concepute cultivă, de o manieră curajoasă, spiritul descriptiv, fondat pe sugestiile polivalente ale gândirii şi ale imaginaţiei, care elimină instalarea prozei: «Tropăia sub picior asfalt vechi… şi-n târziu,/ Peste timp, soarele umbre lungi desena/Pe tăcerea-naltă, suflul unei iubiri,/Fulgerată şi ea ca şi ochii în dor,/ Înfrunzind zodiacul peste presimţiri,/ Călătorea neştiutor spre interior» („Noi doi“).
***
Fără îndoială, lectura atentă şi multiplă, sub multe aspecte, a acestui volum va trebui să iniţieze sau să evidenţieze alte analize pline de sens şi interes.
———————————
Vasile MĂRUŢĂ,
Nancy – France