Categorie: Aniversări

Vasilica GRIGORAȘ: Cu Mariana Gurza, dincolo de cuvinte

„Recunoştinţa este memoria inimii.” (Honore de Balzac)

În toamna anului 2009 am trecut printr-o situaţie neplăcută. Zile și nopți de îngândurare și neliniște. Multe lucruri de rezolvat acasă și la serviciu. Trebuia să organizez o lansare de carte a unui scriitor, eseist, jurnalist, cineast, realizator de emisiuni radio-tv român, trăitor în Australia (Ben Todică) în colaborare cu o DOAMNĂ din Timișoara. După o noapte albă, pentru prima oară primesc un telefon dis-de-dimineață. Am răspuns, ne-am salutat și mă întreabă scurt și direct, de ce sunt supărată. Am rămas uimită, mută la această întrebare, însă atâta încredere mi-a insuflat încât i-am povestit despre ce era vorba. Cu o voce blândă mi-a spus: stai linștită, se va rezolva; și s-a rezolvat cu sprijinul său necondiționat, în cel mai neaşteptat şi minunat mod posibil. Aceasta este MARIANA GURZA, „poeta cu suflet de înger”, așa cum am numit-o mai târziu în recenzia unei cărți.

2 octombrie, toamnă, încă frumoasă, cu peisaje mirifice. Marele Pictor din ce în ce mai harnic, cu dibăcie și stăruinţă își dăruiește harul prin etalarea de tonuri și nuanțe de tot felul pe marele ecran al naturii. În această zi, acum mai mulți ani a văzut lumina zilei Mariana Gurza. Un copac roditor din livada Domnului. Cu rădăcini adânci, trunchi mlădios, ramuri viguroase și flori catifelate și mângâietoare.

Nu s-a bucurat doar de anotimpuri însorite, ci a avut parte de multe și încercate TRAVERSĂRI, însă a știut că:

„Pentru a traversa

un viscol neanunţat

avem nevoie

de un pod

cu balustradă”

Pentru a-și descoperi sinele, balustrada podurilor traversate de poetă nu este altceva decât puterea de a se însufleți cu ARIPI REGĂSITE în interiorul său:

„Simţind

gustul valului

spart de malul

plin de alge

și-a regăsit aripile”.

După multe CĂUTĂRI, se strecoară pe calea labirintică a vieții, zărind și bucurându-se de luminițele descoperite:

„Micii licurici

se rostogolesc

în noapte

iar oamenii în căutarea

sensului vieţii”.

Mariana identifică un  ROST minunat în viață; pe lângă viața personală, de familie, conștientizează că:

„Albinele

fac mierea

din nectarul florilor

omul adună

înţelepciunea din cărţi”.

Da, și ne-a dăruit, printre multe apariții editoriale, volumele: Paradox sentimental (1998), Gânduri nocturne (1999), Nevoia de a sfida tăcerea (2000), Lumini și umbre (2001), Lacrima iubirii (2003), Ultimul Strigăt (2006), Șoapte gândite (2006), Pe urmele lui Zenon (2012), Dumnezeu și umbră (2016)… La citirea poemelor sale inspirăm aerul pur al gândurilor tainice, grăitoare ca trilurile păsărilor, chipeșe precum florile, înmiresmate asemenea sfântul mir. Cuvintele sale tăcute, șoptite ori înlăcrimate și strigate au un profund potenţial emoţional şi afectiv, prin care mângâie și împrospătează starea de spirit, potolește orice zgomot şi atenuează neliniştea. Așadar, prin cuvânt bun, atinge o binecuvântată EVOLUŢIE spirituală:

„Cartea de căpătâi

deschisă pentru

lectura de seară

a faptelor zilei

pași în evoluție”.

Cei care o cunosc pe Mariana Gurza știu că slovele, gesturile și faptele sale sunt întotdeauna bine intenționate și altruiste; întâi se gândește la aproapele său, apoi la persoana sa. Păstrând proporțiile, se poate spune că poeta, asemenea Maicii Tereza, simte, gândește și spune: „Atunci când îmi este frig, trimite-mi pe cineva pe care să-l încălzesc”. Iar ceea ce spune, împlinește.

Descoperindu-și rostul, merge mai departe și mulțumește Domnului pentru clipele de RELAXARE dăruite:

„Praful de stele

al teilor în floare

luminează

camera de curat

a inimii liniştite”.

Atunci când vorbim doar cu mintea, egoul îşi spune cuvântul. Mariana vorbește cu inima, știind că inimile vorbesc aceeaşi limbă – limba iubirii. O minte trează și o inimă liniștită dau TRĂINICIE vieții întru iubire, chiar dacă:

„Pe cerul senin al inimii

uneori se ciocnesc

nori trecători

textura iubirii

tot mai trainică”.

Cu această HRANĂ binecuvântată s-a nutrit poeta de-a lungul trecerii timpului, pe firul deseori întortocheat și încâlcit:

„Rodul naturii umple

cămara trupului

cartea-şi revarsă

comorile în odaia minţii

iar iubirea hrăneşte emoția”,

iar recunoscătoare și pioasă aduce SLAVĂ Domnului:

„În negura

îndoielilor

te slăvesc, Doamne

pentru mlădiţa de lumină

sădită în ţărâna mea”.

Cu o asemenea atitudine primește, neîndoielnic o adevărată CONFIRMARE a iubirii împlinite:

„Într-un pumn

de cuvinte şlefuite

o piatră de râu

confirmă fără tăgadă

sfinţenia omului”.

Simțim de multe ori nevoia să medităm asupra a ceea ce este viața. Printre gândurile care-mi vin avalanșă în minte, îmi amintesc de poemul „Balada vieții trecătoare”, de Rabindranath Tagore, care stă scris în întregime la intrarea în mănăstirea Săndica, Județul Sibiu. Citez prima străfă: „Un tren lung ne pare viaţa./ Ne trezim în el mergând, / Fără să ne dăm noi seama, / Unde ne-am suit, şi când.” Sunt fericită pentru că bunul Dumnezeu mi-a oferit șansa de a mă urca și a călători în același tren cu prietena Mariana Gurza, bucurându-ne împreună de „vraja trecerii prin timp”. (Petre Iosub)

Aleasă prețuire și sincere felicitări poetei, scriitoarei, eseistei și ziaristei, Mariana Gurza pentru întreaga activitate literară și jurnalistică!

Adâncă recunoștință și calde mulțumiri pentru minunata prietenie pe care mi-o dăruiește!

La mulți și binecuvântați ani, dragă Mariana!

Vasilica Grigoraș

ZAMFIR ANGHEL DAN: La o aniversare

        Nu peste mult timp se  vor împlini 70 de  ani umanoizi de când  am fost trimis pe  această planetă. 28 09 1950= 28 09 2020, o zi memorabilă în istoria de lut a omenirii.

         Probabil, un foton de întuneric a fost atras de un foton de lumină și din ciocnirea lor involutară s-a ivit un embrion cu AND ce a rătăcit prin univers până a căzut din coada unei comete pe un teluric  arzând . Și, uite cum, din acea greșeală cuantică am apărut eu pe acest pământ.

         Nefiind în stare de nimic bun și adaptându-mă greu rigorilor viului terestru am fost nevoit să mă apuc de scris.

         Am scris și eu câteva bazaconii și uneori sunt așa  mândru de mine deși știu că am  multe goluri pe care mă străduiesc să le umplu cu ce mai pot găsi prin materia inteligentă.

         Copil fiind am umblat aiurea pe izlazurile Bărăganului, fără orizont, având în cap doar joacă și vise copilărești.

         Nici acum nu prea  am minte și la 70 de  ani am rămas  tot un copil aiurit, plin de vise mari, dorinți nebune și pretenții oarbe,,,de  care, nu peste mult  timp, nimeni nu își va  mai aduce  aminte pe pământ.

         Dar, trebuie să mulțumesc universului, materiei inteligente că mi au dat șansa de a fi un viu pe acestă planetă. Am avut noroc să fiu un fel de ,,om,, . Puteam să fiu o pasăre. Poate că era mai bine. Pasărea e singura creație a naturii ce știe să zboare, să meargă, să înnoate, să alerge să cânte și să danseze un dans nupțial al împerecherii.

         Nici un copac nu ar fo fost rău să fiu. Toamna m-aș fi pregătit de culcare și primăvara m aș fi trezit mai mândru, mai înalt și mai plin de crenguțe și frunze.

         Era  riscant, însă. Din câte am văzut eu oamenii ucid păsările, doboară copacii și puteam ajunge ușor hrana unui joagăr sau ținta unui glonț.

         Nici a fi om nu-i mare scofală. Omul se luptă cu om și cu tot ce îl înconjoară și stă mereu urcat în vârful unui lanț ce se poate rupe oricând.

         Mi-ar fi plăcut a fi o floare de colț crescută pe o creastă de munte. Și acolo însă putea ajunge un om ce, sub pretextul că mă dăruiește unei fete, m-ar fi rupt.

         Așa că, data viitoare am să vreau a fi doar un copil.

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: La o aniversare” →

Dumitru MNERIE: Cu dragoste și prețuire Profesorului Tiberiu CIOBANU – un reper al culturii și educației timișorene, la împlinirea vârstei de 60 de ani

     Un proverb românesc spune că „neamurile sunt date de Dumnezeu, prietenii ți-i alegi singur”. Totuși, ca o excepție, cred că pe prietenul Tibi Ciobanu Dumnezeu mi l-a scos în cale și mi l-a așezat la suflet. Astfel, mă consider binecuvântat de Dumnezeu și tare norocos să pot simți mereu aproape, la bine și la greu, un OM atât de valoros, atât de implicat în viața culturală a Timișoarei, în comunitatea adevăraților mentori educaționali ai urbei. Spicuind câteva date biobibliografice, aflăm că s-a născut, la 25 septembrie 1960, în oraşul Anina, judeţul Caraş-Severin, a absolvit, în anul 1984, Facultatea de Istorie-Filosofie (specializarea istorie-filosofie), Universitatea din Bucureşti. Este profesor de istorie, grad didactic I, titular în învăţământul preuniversitar (actualmente, la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara), cu doctorat în istorie din 2008, obținut cu distincţia „cum laude”, avându-l ca mentor pe actualul Președinte al Academiei Române, Ioan Aurel POP. Este fondator şi director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara. A îndeplinit și funcția de Director al Liceului „Ioan Slavici” Timişoara între anii 2011-2012. Cariera universitară a început-o în calitate de cadru didactic asociat la Catedra de Istorie a Facultăţii de Litere, Istorie şi Filosofie (actualmente, „şi Teologie”), de la Universitatea de Vest Timişoara, din 1997, iar din 2006 şi la Catedra de Ştiinţe Sociale a Universităţii „Ioan Slavici” din Timişoara. Din anul 2012 a devenit Conferenţiar universitar, titular și Prorector al Universităţii „Ioan Slavici” din Timişoara, îndeplinind aici și responsabilitățile preşedintelui Comisiei de Etică.

         Asumările remarcabile în plan cultural sunt recunoscute în multiple ipostaze: Fondator, director şi redactor-şef al revistei de cultură istorică „Columna 2000”; Membru în Colectivul de redacţie al revistei de cultură istorică „Clio” din Timişoara; Membru în Colectivul de redacţie al periodicului de cultură şi educaţie „Demnitatea” din Timişoara; Membru în Colectivul de redacţie al revistei „Lumina divină” din Timişoara; Realizator şi moderator al emisiunilor „Dincolo de catedră” şi „Pagini de istorie” (perioada 2001-2006), precum şi al emisiunii „Convergenţe”, începând cu 2006, de la TV „Tele Europa Nova” Timişoara; Preşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” din România – Filiala Timiş din 2003; membru în Consiliul Director al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” din România; Fondator şi prim vicepreşedinte al Despărţământului „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei; Fondator şi secretar general al Societăţii Culturale „Patrimoniu” Timişoara; Membru de onoare al Societăţii Literar-Artistice „Tibiscus” din Uzdin-Serbia, din 2001; Membru de onoare al Societăţii Literar-Artistice „Sorin Titel” din Banat, din 2003; Membru de onoare şi membru în Consiliul de Conducere al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România – Filiala Timişoara, din 2002; Membru al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni, din 1997; Membru-fondator al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – filiala Timiş şi responsabil al Secţiei de Istorie Medie a acesteia; Membru al Ligii şi Fundaţiei „Mareşal Ion Antonescu” din România – Filiala Timiş; Membru-fondator al Asociaţiei Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor Timişoara; Membru al Fundaţiei Regionale de Interes Public „Sine Ira” şi responsabil al Departamentului P.R. al acesteia; Membru al Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România „Clio” – Filiala Timiş; Membru al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Ministerul de Interne – Filiala Timiş; Vicepreședinte al Ligii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, Banat, membru de onoare al Academiei Pontificale Internaționale Mariane de la Vatican.

            Este firesc să fie apreciat, într-o oarecare măsură și prin o serie de ordine, titluri, distincţii, premii, diplome şi medalii, conferite şi acordate, printre care se pot remarca: Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer, pentru abnegaţia şi devotamentul puse în slujba învăţământului românesc, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiinţifice din ţara noastră, conferit prin Decret Prezidenţial, în anul 2004; Ordinul „Crucea Memoriei”, în semn de înaltă preţuire în lupta contra comunismului, conferit de Uniunea Participanţilor la Conflictul Militar (1991-1992) din Republica Moldova, în anul 2005; Premiul „Pro Cultura Timisensis”, pentru întreaga activitate desfăşurată şi merite deosebite în promovarea artei şi culturii timişene,acordat de Consiliul Judeţean Timiş, în anul 2006; Titlul de „Membru de Onoare” şi „Medalia pentru Merite Deosebite”,în activitatea de cinstire a Eroilor Neamului Românesc, acordate de Consiliul Director Central al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România, în anul 2006; Distincţia „Diploma Gheorghe Lazăr clasa a III-a”, pentru merite deo­sebite în activitatea la catedră şi rezultate remarcabile obţinute în formarea şi educarea tinerilor, acordată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în anul 2007;  Premiul „Jurnalistul anului 2012”, pentru izbânda credinţei în ziaristica independentă, pentru înalta pâlpâire a spiritului de jurnalist stând de veghe la izvoarele adevărului, pentru cinstita slujire a cuvântului scris, pentru tenacitatea cu care apără limba română, pentru că este făptuitor de dreptate şi pentru curajul de a fi corect, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anul 2012; Diploma „Silvius Bata Miclea”, pentru contribuţii deosebite în afirmarea şi promovarea jurnalisticiiadevărate şi independente în spaţiul Banatului, conferită de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011; Premiul cultural „Tibiscus”, pentru contribuţii la promovarea şi afirmarea valorilor cultural-spirituale româneşti în spaţiul banatic, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anii 2009, 2010 şi 2012; Premiul cultural „Gheorghe Bulic”, în semn de profundă mulţumire şi recunoştinţă pentru contribuţia majoră la păstrarea, afirmarea şi promovarea identităţii cultural-naţionale, a spiritualităţii şi demnităţii românilor din Serbia, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anii 2008 şi 2011; Premiul „Dr. Gligor Popi”, în semn de recunoştinţă şi continuă aducere aminte pentru contribuţia adusă la păstrarea obştei româneşti cât şi pentru merite deosebite în promovarea ideilor umaniste şi cultivarea şi afirmarea valorilor istoriei româneşti, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anul 2012; Nominalizat cu emisiunea „Dincolo de catedră”, în cadrul Concursului „Premiile Jurnalismului de Educaţie” (secţiunea Televiziune), ediţia 2004, organizat de către Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

            Până în prezent, a adus o contribuție excepțională la îmbogățirea literaturii de sorginte istorică prin cele 25 de cărţi publicate până în prezent, cum ar fi: Victorii celebre ale oştilor române, Ed. Brumar, Timişoara, 1997; Mihai Viteazul, domnul primei uniri, Ed. Brumar, Timişoara, 1998; Domnii îndelungate în istoria românilor, Ed. Eurostampa, Timişoara, 1999; Domnitori şi regi de seamă din istoria poporului român, Ed. Excelsior, Timişoara, 2000; Domnitori nedreptăţiţi din istoria românilor, Ed. Marineasa, Timişoara, 2001; Oştile române şi cruciadele antiotomane, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2002; Voievozi desăvârşitori ai statelor medievale Ţara Românească şi Moldova (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2003 (cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului); Incursiuni în istoriografia românească referitoare la Banatul medieval (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2004 (cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării); Douăsprezece povestiri adevărate despre Mihai Viteazul (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2005; Domnitori români mai puţin cunoscuţi, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2005 (cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică); Voievozi şi domnitori români (sec. XIV-XVI), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2006 (cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică); Domnii scurte dar însemnate în istoria românilor, Ed. Zamolsara, Timişoara, 2007 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Cele mai scurte trei domnii din Evul Mediu românesc (ediţie bilingvă româno-franceză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Banatul medieval în viziunea istorică a lui Patriciu Drăgălina, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008; Monografism bănăţean (Istoria medievală a Banatului reflectată în monografiile alcătuite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008; Istoriografia românească de la începutul secolului al XIX-lea până la Marea Unire privitoare la Evul Mediu bănăţean, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Cercetarea istorică românească din secolul XIX şi prima jumătate a veacului XX privind epoca medievală în Banat. Sinteză (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009. Ion Vodă cel Viteaz, o viaţă eroică şi un sfârşit tragic, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Istoriografia românească din perioada 1918-1948 referitoare la Evul Mediu bănăţean, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Cărturari români cu preocupări referitoare la istoria medievală a Banatului. Cuprinderi biobibliografice, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2010 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Istoriografia românească din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea referitoare la Banatul medieval, vol. I-II,Editura Eurostampa, Timişoara, 2010 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); „Fortissimus  athleta Christi”, Iancu de Hunedoara 555,Editura Eurostampa, Timişoara, 2011 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Istoria medievală a Banatului reflectată în opera lui Ioachim Miloia,Editura Eurostampa, Timişoara, 2012 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); O prezentare a cadrului istorico-geografic al Banatului medieval,Editura Eurostampa, Timişoara, 2012 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Integrarea cercetărilor istorice referitoare la Banatul medieval în mișcarea generală istoriografică românească (ediţie bilingvă româno-engleză), Editura Eurostampa, Timișoara, 2013 (cu sprijinul Consiliului Județean Timiș). Dar, nu se oprește aici, având în pregătire: Ţara Românească de la Basarab I „Întemeietorul” la Mircea cel Bătrân; Istoriografia românească din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea referitoare la Banatul medieval, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită; O istorie a ştiinţei şi tehnicii din Banat.  

            De asemenea, este autorul a peste 570 de studii şi articole publicate şi peste 250 de comunicări ştiinţifice susţinute.

         De ziua specială a Profesorului – doctor în istorie, aș vrea să mă refer la demnitatea cu care pune, dezinteresat, în valoare personalități cu contribuții evidente pentru cultura românească, chiar după trecerea lor în eternitate. De fiecare dată când amintește cineva de Aurel TURCUȘ, prietenul Tibi, are o reacție încărcată de sinceră emoție, dar, în același timp transmite emoție auditoriului, prin prezentarea unor fapte mai mari sau mai mărunte argumentându-i meritele, dar și recunoscându-și cu mândrie postura de discipol, iar, cu smerenie îi adresează rugămintea sfântă, ca de-acolo de sus Aurel să-l mai îndrume către fapte bune. O asemenea excepțională faptă este și Festivalul-concurs internațional de creație cultural-artistică și educativ-științifică de inspirație religioasă „Lumină lină – in memoriam Aurel Turcuș”.

         De fiecare dată m-am simțit onorat să particip, (în calitate de președinte al Consiliului Academic al Universității „Ioan Slavici” din Timișoara, reprezentând astfel Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” din Timişoara, ca și co-organizator), la Simpozionul organizat în mod tradițional, care cuprinde în program, la loc de cinste, ceremonia de decernare a premiilor. Anul acesta , respectând întru-totul condițiile de pandemie determinată de noul corona-virus, recent, în 18 septembrie, Biserica Parohiei Ortodoxe Timișoara-Dacia, având hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a găzduit a XVII-a ediție, avându-l, ca de fiecare dată în centrul acțiunii pe Tiberiu Ciobanu, conducând cu emoție și responsabilitate derularea tuturor momentelor cuprinse în programul temeinic pregătit, încărcat cu multe date și momente importante. Din context s-a putut reține faptul că Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara a fost unitatea școlară inițiatoare și organizatoare a manifestării, avândul ca responsabil de proiect și președinte al Comitetului de organizare, în mod firesc, pe conf. univ. dr. Tiberiu CIOBANU.

            Programul simpozionului a cuprins: un Ceremonial de deschidere; o Binecuvântare a lucrărilor simpozionului de către Prea Onoratul Părinte dr. Ioan BUDE (președintele de onoare al Comitetului de organizare); un Cuvânt de salut din partea organizatorilor și a invitaților de onoare (Prea Onoratul Părinte dr. Ionel POPESCU, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei; lect. univ. dr. Adela POPA, șef Serviciu Cultură, Învățământ, Minorități și Sport din cadrul C. J. Timiș; prof. univ. dr. Adrian Dinu RACHIERU, prof. Doina DRĂGAN, președinte al Ligii Scriitorilor Români – Filiala Timișoara (Banat); Ana ZLIBUȚ, prim vicepreședinte al LSRTB; dr. ing. Ștefan DUNĂ, Universitatea „Politehnica” Timișoara; jr. Dumitru BUȚOI, vicepreședinte al Filialei „Valeriu Braniște” Timiș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România; prof. Monica CONDAN, redactor-șef al revistei de cultură „Coloana infinitului”; scriitorul Ticu LEONTESCU; revoluționarul Ioan SAVU; poeta Ana CAIA, soția regretatului om de cultură Aurel Turcuș.

         Decernarea premiilor a fost realizată de însuși sufletul acțiunii, prof. dr. Tiberiu Ciobanu și de către prof. Alina Doinița Șușoi (consilier educativ al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara, co-responsabil de proiect și secretar general al Comitetului de organizare).

          Laureatul Marelui Premiu «Aurel Turcuș» a fost Adrian Dinu RACHIERU, pentru întreaga activitate de creație literară de inspirație religioasă.

 

        La SECŢIUNEA «DIN LARGA ROMÂNITATE», Premiul de Excelență «Zarişti etnice»: Melania RUSU-CARAGIOIU (Canada), pentru creațiile sale literare de inspirație religioasă. Premiul I «Zarişti etnice»: Gabi Aurel COSTEA (SUA), pentru poezie de inspirație religioasă.

         La SECŢIUNEA «PROZĂ ÎN VOLUM» Premiul de Excelenţă «Dosoftei»: Eugen DORCESCU, pentru volumul Îngerul adâncului.

         Premiul Special «Dosoftei»: Speranța Doina CĂTANĂ, pentru volumul Aripile primului zbor.

         La SECŢIUNEA «POEZIE ÎN VOLUM» Premiul de Excelență  «Dosoftei»: Constanța Sylvia HÂRCEAGĂ, pentru volumul Când nopțile miros a crizanteme,

Amalia PETROV, pentru volumul Poezie de carbon, Flory IGNA, pentru volumul Iubit de Dumnezeu, Rovena BRÎNZAN, pentru volumele Ce-aș fi fără Tine? și Zorii învierii.

         Premiul I «Dosoftei»: Speranța Doina CĂTANĂ, pentru volumul Anotimpurile vieții, iar Premiul Special «Dosoftei»: Monica CONDAN, pentru volumul Albastru vital.

La SECŢIUNEA «POEZIE», Premii de Excelenţă: Petru Vasile TOMOIAGĂ, Ana CAIA, Ștefan DUNĂ, Jean CICLOVEANU, Tabita CURACIUC. Premiul I: Simion Felix MARȚIAN (Vulcan, jud. Hunedoara), Viorica BORDÎNC (Târgu-Jiu, jud. Gorj), Vasile Livius IANOȘEV, Premiul II: Iuliana LEONTIUC, Laura LEONTIUC, Florea CONSTANTINESCU, Premiul III: Vasile BRADU, Gheorghe ȚEPENEU (Reșița, jud. Caraș-Severin), Vasile PINTEA.

         La SECŢIUNEA «PROZĂ» Premiul de Excelență: Ticu LEONTESCU, iar Premiul I: Carmen GAŞPAR

         La SECŢIUNEA «ESEU» Premiul de Excelență: Mirela-Ioana BORCHIN-DORCESCU, Ștefan DUNĂ. Premiul I: Vlad Rusalin Tiberiu SARCA, (elev în clasa a X-a Științe Sociale 1 la Liceul Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara)

La SECŢIUNEA «DIDACTICA», Premiul de Excelenţă: Patricia Elida PISANO, Premiul I: Otilia BREBAN, Diana SARCA.

         La SECŢIUNEA «ARTE PLASTICE ŞI MUZICĂ» Premiul de Excelenţă «Pro arte»: Michaela Aurelia LEAHU, Consuela GRIGORESCU. Pentru creaţie plastică Premiul I «Pro arte»: Colectivului de elevi al Cercului de pictură „Nicolae Grigorescu” de la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara și elevelor Alina GRUICI (clasa a VII-a), Amalia AGACHI (clasa a VIII-a), Daria BARATH (clasa a VIII-a), Dariana DARĂU (clasa a VIII-a), Dragana IANCULOVICI (clasa a VIII-a), de la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timișoara și Andreea-Elena MNERIE (clasa a IX-a) de la Liceul Tehnologic „Ion I. C. Brătianu” Timișoara), pentru creaţie plastică religioasă. Premiul de Excelenţă «Pro arte»: Preot Florin Ionuț FILIP, pentru creaţie literar-muzicală. Premiul I «Pro arte»: Maria Livia ILCĂU pentru creaţie literar-muzicală.

         La SECŢIUNEA «PUBLICISTICA» Premiul de Excelență: Laurenţiu NISTORESCU, pr. dr. Marius IOANA, pr. lect. univ. dr. Marius FLORESCU pentru promovarea sacrului şi a Continue reading „Dumitru MNERIE: Cu dragoste și prețuire Profesorului Tiberiu CIOBANU – un reper al culturii și educației timișorene, la împlinirea vârstei de 60 de ani” →

Vasilica GRIGORAȘ: Discreție și competență

Prietenei, Georgeta Petre

„Copacul se cunoaște după roade și  omul  după fapte”

 

Constanța este locul în care cerul se unește cu marea. „Cerul nu spune despre sine: eu sunt înalt” (Pop Simion), nici marea nu spune despre sine: eu sunt adâncă, însă, spre deosebire de cer care tace, marea vorbește într-un limbaj propriu, ademenitor.

Constanța este orașul unde se împletește cu grație vechiul și noul, se îmbunează cele rele și strălucesc cele bune. Din multele escapade aici, am păstrat pe pelicula minții și inimii nenumărate impresii, cioburi de imagini și  frânturi de amintiri învăluite în murmurul mării în larg și zgomotul sau mângâierea întâlnirii talazurilor cu țărmul. De neuitat culoarea dimineților, ieșirea triumfală a soarelui, parcă, din adâncul mării și amurgul fastuos al astrului diurn de un roșu sângeriu care îmbrățișează marea și se contopește cu ea, topindu-se încet și tandru de dragul ei. Un tablou cu aromă de basm și încântare.

În Orașul lui Ovidiu, am cunoscut oameni minunați, prieteni adevărați. Binecuvântată este întâlnirea mea cu doamna Georgeta Petre, un OM deosebit, cu o cultură enciclopedică și critic literar discret și competent. Și nu-i de mirare acest lucru, lucrând o viață în templul cărții, în Biblioteca Academiei Române și Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Spiritul de breaslă ne-a unit într-o prietenie care mă onorează și mărturisesc sincer că m-a îmbogățit sufletește și profesional.

Ultima oară am vizitat Constanța la începutul toamnei. O toamnă blândă, misterioasă, atrăgătoare și unduioasă ca o SIRENĂ:

„Pe tivul mării

pescăruși rătăciți

ascultă viorile valurilor

în timp ce o sirenă

se desfată-n seara arămie.”

Încet, dar sigur, pe oraș puneau stăpânire ACUARELELE:

„Pe aleea decentă

a nopții întomnate

un mănunchi de acuarele

cu priviri ghidușe

galopează prin castanii falnici.”

Dacă mi-aș propune s-o prezint pe prietena mea celor care nu o cunosc, aș începe prin a preciza că chipul și sufletul său au tușe veritabile de ARISTOCRAȚIE:

„Ființele sunt invitate

la carnavalul vieţii,

iar fineţea aristocratică

face deosebire între mască

şi chipul adevărat.”

Și acest lucru pentru că este plămădită dintr-un ALUAT BUN :

„Aluatul bun din noi,

fragil ca alabastru scump,

cu un aer vienez

şi talent autentic

ne dă jos grimasele.”

Aluatul a crescut, cu mărinimie și  SENSIBILITATE într-o:

„Dimineaţă senină

claritate nebănuită

a sensibilităţii

valului diafan

dornic să se înalţe”,

dar și deosebită PURITATE:

„Puritatea blândeţii

umple prin cuvânt

cupa inimii

şi hoinăreşte miraculos

dincolo de timp şi spaţiu.”

Așadar, cu voia Domnului, ajunsă la SENECTUTE, minunată vârstă, sezon al culegerii roadelor vieții:

„Senectutea,

un șirag de perle naturale

adunate cu grijă

din oceanul învolburat

de scoica rănită.”

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Discreție și competență” →

Marin BEȘCUCĂ: Doamne ni-l binecuvântează pe Mnieru, Profesorul de Prețiozități!

20 se septembrie

„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă

302.- 20 de septembrie, a lui 2020

 

 

 

…urăște-mă pân’ai simți că mă iubești!

strig asta către Aproapele…

tot ce înseamnă viață, înseamnă Aproapele,

ieșit din condiție nu mai esti OM!

te-au făcut ansamblu de relații și cum te-au mai făcut,

dar tu suflet pribeab, tu alergi de colo-colo uitând că est condiția

fundamentală a Creației:

Chipul și Asemănarea!

de aici, în loc să prețuiască Darul acesta al Frumuseții în ființă și Spirit

cu DUMNEZEU, s-au aruncat în filozofii, munți de biblioteci care înțeapă

în cerurile care știu doar de INGINERUL Marii Alcătuiri…

sigur Doamne că Ți-am auzit Foșnetul prelingându-mi Pasul Tău prin

smirna timpanul stâng,

și parcă auzul meu ruginit de acolo, chiar a prins un alt șuvoi,

Îți mulțumesc!

dar, Doamne,

somn-nesomnul meu mi-a povestit, cu mâna pe inimă!,

cum simte buzele mele fremătându-Ți Numele Tău Cel Sfânt,

fără de ostenire și-n fiece fibră sângele poartă acest frământ,

fiece fibră să mi Te simtă că I Te ești neîncetat…

Doamne,

iartă-mă pe mine păcătosul și mă miluiește cu Mila Ta Cea Mare și Sfântă,

de DUMNEZEU, Tatăl nostru…

Doamne,

cum altceva să-Ți întorc eu, din OARBA MEA CREDINȚĂ!,

decât stăruiul rugii și mă stărui în curgere firească…

Doamne!

plec în fiece costișă a vieții și a vremii purtându-mi-Te gând,

purtându-mi-Te respir și freamăt, până-n talpă!,

ce-mi duce năzuințele acolo unde mă lumină Lumina Ta, Cea Sfântă,

convins de Cărarea Împărăției care-mi deschide visul de azi,

iar ziua nu mi se mai pare atât de lungă… visul e Visul!

Doamne,

iartă gândul meu greșit și greșelile ce azi voi săvârși,

cum de cele din ieri m-am eliberat iertându-mi-le TU prin Foșnetu-Ți

din peste noapte,

ce blânzi deodată cocoșii!

Doamne,

plec genunchii, fruntea și sărutu-mi-suspin în țărâna de calcă Tălpile Tale

și-mi voi lăsa neliniștile acolo…

mă iartă TU, Doamne,

iubesc nebun, iubesc IUBIREA-IUBIRE!

Doamne!

TU esti Lumina, Tu ai Puterea, numai a Ta este Împărăția,

acum și-n pururi!

iartă-mă Doamne,

Binecuvântează-ne Doamne nouă această zi !

Frați Răzeși,

numai DUMNEZEU e totdeauna bun!

ce ne-am face fără de EL?

haideți odată cu mine:

Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!

ilumină-mă Lumină întru LUMINĂ!

Doamne dar…

Doamne!

Pașii Tăi mi-au călcat neliniștile,

Pașii Tăi, mi-au desfăcut încordul,

Pașii Tăi, mi-au strivit nodurile din creieri și năzbâtiile minții,

Doamne,

respirul îmi pomenește despre Ceasul de se-ngâna cu cocoșii și cum i-ai dat

Mângâiul Tău lui, să mă lunece mai ușor în intrându-mi pieptul,

Doamne,

sângele,

ah, Doamne ce povestitor sângele…

cum mi Te-a dus în fiece corpuscul din eu, Doamne, cum se știe prin mine

despre Tine,

TU!

eu nu mai sunt Doamne, e DUMNEZEU în tot ce sunt!

DUMNEZEU!

Care Te milui de păcătosul Marin și-l sălășluiești în mine,

Doamne,

ce strigăt aduc din TĂCERE,

Doamne,

am aruncat tristul în lac

să se stea de unul singur ziceam,

dar deja Spiritul Annei este consfințirea de Săldăbagiu de Munte al Iubirii…

nimeni de acolo să nu-l vrea!

„ANNA-Scrisoare către DUMNEZEU” ne cere rotundul,

a auzit-o Mărțișor!

și dimpreună cu profesorul IC, au pus sânge de lacrimă pe prima cărămidă!

acolo stă de priveghi tăcerilor Domnul Nixon Cel Negru ca dimpreună să-i

primenească descălecat în noapte Annei…

în fiece noapte!, parcă-mi foșnește glasul lui Domnul Nixon,

iar tristului i s-a făcut rușine și nu mai cuteză să mi se întoarcă,

Doamne,

mi Te strig!

Ilumină Spiritul Annei, întru LUMINĂ,

ni s-ar fi mai lesne să ne-o primim în Pragul 188!

dă-mi răbdarea, dă-mi puterea să-mi cred în încercări…

Doamne,

dă-mi întru mereu înțeles Șoapte Tale și mi Te voi duce-n Poem sus-sus,

la parapete…!

sunt un biet om Doamne, iartă TU și miluiește-mi păcătosul din mine!

că TU ești Tatăl nostru,

Cinstite care mă citești, Frate Răzeș, să-I mulțumim lui DUMNEZEU!

oo-da,

DUMNEZEU e totdeauna bun, numai DUMNEZEU!

suntem într-un moment de frumusețe și să ne plecăm ziua aceasta de Duminică, 20 de septembrie a lui 2020 cu Dumitru Mnerie!

aaa, Mnieru-Profesorul meu de Prețiozități!, păi tocmai eu, Sreaua Polară,

cea care simțeam cum penița torcea trăirile Poetului…

tiatra mnerie!

este legendă unde te-ai învârti printre ceruri

și nu e cer să nu se fi bucurat la bucuria lui Mnieru când coletul descăleca după atâtea emoții pe Tibrului 19…

venită de mână cu TIMIȘOARA-Acolade peste timp, o carte care fără Mnieru nu ar fi văzut în veci tiparul pe carnea ei,

au avut încercările făcute cu extremă dăruire de Universitarul de Timișoara,

dar lumea…!?

chiar și la Timișoara e… ca lumea!

și dacă noi toți astfel la ce ne-am mai mira vâzându-ne cum vremurile se vremuie de vremuitorii fără de simț românesc pe toate planurile,

cozile de topor…

și Mnieru a fost în marile prefaceri din Decembrie,

ei acolo au răscolit vulcanul,

dar văzându-se afară, vulcanul s-a vândut!

vânzându-ne și pe noi cu obârșie cu neam din Neamul Cel Românesc,

și ce cântam peste tot că:

nu piere!

iată pierit până la rușinea de a nu ne mai fi rușine,

nici ,măcar șchiop Punctul 8!

poate dacă era 7, sau nouă, sau 99, nu știu, zic…

am fost printre revoluționari și am văzut aceeași condiție în concepția de a ne fi ai…

acestui tim!

atunci… bea Gligore aghiasmă!

Mnieru s-a dedicat să propagăm Acoladele deschis, dar timpul tot timp,

a frânt din nou Punctul 8!

pesemne că ce ne e scris…

sunt atâtea că deși am dat în val cu PODUL DE INIMI,

nici aici nu vine Răzeșul!

n-am pretenții la împestrițați, iar că ne-au dat pantalonii jos nu e op problemă…

undeva, cică mai câtva timp în urmă în biserică au venit subt Lumina lui

DUMNEZEU doi ortodocși cu nași gigolo la pătrat!

păi nene ne sfidați chiar în halul acesta?

preotul acela doarme liniștit?

pângărim ideea de DUMNEZEU?

urăște-mă pân’ai să simți că mă iubești!

dar dați-o dracu de treabă nu vă pișați pe neamu’nost’!

dărâmăm bisericile dacă nu ne mai servesc sufletele,

Bastilia stă de martor că lumea a pus-o la pământ cu brațele…

Zidul Berlinului cioplit cu dalta cât mai mulți să prindă de amintiri!

pe când Marele Zid Poetule?, Zir-îs!

bă nu vă prostiți, nu dați idei!

îu!

dar de ce săr eu Mnierule la Bastilia?

am pus România la pământ pentru a duce Nana în familia lui,

iar fizicianul acum înghesuie ce a mai rămas în… șase saci?!

niciun circulus in demonstrandum, Universitarule de Politehnică,

ne fură până ne vom măsura nanometric?

dar dăm votul!

ne uităm, fără scrupule cum ne trădează trădătorii, ne uităm,

dar dăm votul!

și votul iese din tact,

totul e așezat infomatic, dar el va sări niște paradigme

ale științei și va insemina în conștiința socială furtul,

atunci cum informatic?

stăpânii tabletelor nu sunt și stăpânii rezultatelor?

cum să furi când totul este orchestrat legii?

nu prostul e la tabletă!

nu troglodul, nu cypyckoydul…

atunci cum să fure cel ce are capul plin de carte?

ce știință și fizica!

să alergi pe ultimul strat și să nu ții cont de centrifugă!

ce râs pe-nfundat centripeta…

se știu deja rezultatele,

atunci de ce dăm votul?

marii tâlhari au determinat minciuna să fure masa regelui,

doar că regele nu a rămas sărac,

sărac e poporul care stă să pice mereu…

dar nu mai e părul!

dar ce ai cu mine Poetule, eu sunt aci, cap al corpului de oaste, Părul!

da, Mnierule, sunt vii în mine fulgurațiile din Dacia, dar momentul s-a făcut

pe minți care au preluat mai greu mesajul poetic,

apoi sus, ceasurile au fost decrepite,

puținii oameni l-au lăsat pe doctorul în filologie să mă ciupă de talant…

furați bă!, că vă furați pe voi frecându-vă mâinile că mi-ați schilodit munca

și numele, dar Poemul, nu e rișca!

și nu v-am cerut să mă trageți prin oraș cu ricșa…

nici nu m-am urcat în telegondola de la Piatra!

de ici și până colea, Mnierule, Profesorul meu de Prețiozități, am acceptat!

am pus în practică și bine am făcut, dar Cozia m-a scos din mine!

mințile s-au desculțat și roua vine la masa mea de lucru, cumva cu emfază!,

să-mi spună că te știe, Nașule,

că te știe cum mă ambiționai pe Acolade, cum te ambiționai plămădind

Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Doamne ni-l binecuvântează pe Mnieru, Profesorul de Prețiozități!” →

Gheorghe Andrei NEAGU: Lunetiștii

În birtul de la marginea satului, Vasile Huţuleac îşi golea ţoiul cu absint scrâşnind din dinţi.

– Ce ai, măi Vasile, nu te bucuri că s-a terminat războiul şi te-ai ales cu un hectar de pământ? îi zise Ovidiu Pârţac, sprijinindu-şi capul în podul palmei, după ce golise aproape o sticlă de secărică. Huţuleac nu-i răspunse. Oftă şi trase din ţigară cu năduf. Ţigara era ţinută cu cele două degete de la mâna dreaptă, care-i rămăseseră de pe front.. Durerea din suflet îi era adâncită nu atât de pierderea degetelor ci de puţinătatea pământului primit. „Trei degete pentru un hectar”, îşi zicea el de teamă să nu-l audă ceilalţi. Mulţi aveau rubedenii care nu se mai întorseseră de pe front.

– Băi, Vasile, cei care s-au întors ne-au povestit care mai de care cum a fost! Tu taci de parcă ai deţine cum s-ar zice, cine ştie ce secrete militare.

Vasile mârâi un fel de râs în barba ţepoasă ce-i acoperea faţa.

– Băi, poate îi este ruşine de ce-a făcut pe front! nu se lăsă Pârţac.

– Ba, nu-mi este nici un fel de ruşine, măi oameni buni! Nu am ce  povesti. Am dus-o, ca vai de capul nostru! Şi cu ce m-am ales, o pârloagă de un hectar, pe care mi-a dat-o boierul în silă, durându-l în c… de ordinul  regal.

– Hai, măi Vasile, că nu-i chiar aşa! O fi având el boierul vreo durere în partea pe care o spui dumneata, dar pământul îl ai, chiar dacă s-a uitat chiondorâş la tine.

– Mama lui de boier! zise Vasile scrâşnind. Dar pe front, de ce n-a fost? Ar fi văzut şi el cum e să-ţi dai obştescul sfârşit înecat în rahat, de parcă acela era rostul tău!

– Ce rahat măi Vasile?

– Uite aşa cum îţi spun! Tu te duci şi te cufureşti în căcătoarea din fundul curţii, pe când noi ne uşuram în tranşee! Sau ne scuturam brebenelul în bătaia gloanţelor! Ceilalţi chicotiră.

– Haideţi bă, nu fiţi tâmpiţi, că nu-i nimic de râs!  Când tranşeele se umpleau cu apa topită din zăpezi. Noi ieşeam să ne uşurăm după un dâmb ridicat pe întuneric, anume pentru nevoile trupei. Ofiţerii aveau altă latrină pregătită într-un loc unde tranşeea nu era atât de folosită. Dar miasmele erau tot atât de greu de suportat, mai ales când se încălzea vremea. Şi colac peste pupăză, nu doar miasmele erau vinovate de viaţa grea a soldaţilor din tranşee. Din când în când, câte un soldat îşi dădea obştescul sfârşit, fără să mai apuce să-şi tragă pantalonii.  Câte un glonte bine ţintit îl făcea să cadă în ţărâna de pe marginea gropii şi atunci frica intra în trupa prinsă de neputinţă în faţa morţii.

– Adică eraţi nişte căcăcioşi? îl  ironiză Ovidiu.

– Lasă-l mă, să spună mai departe! încercă să-i potolească unul dintre ascultătorii interesaţi.  Zii mă mai departe! îl îndemnă celălalt.

Vasile îşi dădu peste cap absintul cu mâna stângă, taman când jeraticul ţigării ţinută între cele două degete îl frigea  pielea.

– Ptiu, fie-ar al dracului, că am uitat de tine! zise el aruncând chiştocul. Era mai bună o ţigară înfășurată în hârtie de ziar. Dar de când am venit de pe front, fumăm mai mult Naţionale, gata făcute! Le bagi în gură şi scoţi fum. Vestea morţilor a ajuns şi la comandament! începu el să-şi amintească de viaţa de pe front. Poate de aceea, apariția unui soldat bondoc şi tăcut nu surprinse pe nimeni. Era un lunetist pregătit anume să răspundă celor ce pândeau latrina ca să-i omoare. Se spera  pe faptul că, un răspuns pe măsura acțiunii inamicului, să-l descurajeze pe țintaș. Aşezat într-un loc numai de el ştiut, lunetistul îşi îndrepta puşca spre zona unde credea că se ascunde duşmanul. Nu ştia unde-i latrina celor ce-şi propuseseră să-i decimeze camarazii, dar nu dură mult până află cum stăteau lucrurile. Aşa că, în prima zi curăţă câţiva soldaţi inamici care ieşiseră  să facă acelaşi lucru pe care l-ar fi făcut şi camarazii lui. Comandanţii îl felicitară de parcă ar fi făcut cine ştie ce fapte de vitejie.

– Ce bă, nu era vitejie? îl întrerupse Pârţac, furios că Vasile începuse a vorbi orăşeneşte.

Se auzise prin sat că unii soldaţi învăţaseră şi carte, iar alţii că începuseră a se da cu comuniştii, ca ruşii.

– Băi, Pârţac, dacă-l mai întrerupi, îţi mut fălcile din loc! îl ameninţă din spatele tejghelei stăpânul prăvăliei.

O tăcere rău prevestitoare se aşternu printre clienţii localului. Ştiau toţi că nu e bine să te pui cu bărbatul cât un munte ce stăpânea prăvălia.

Lunetistul se bucură mai mult pentru că nu fusese descoperit ascunzişul de unde-şi lichida inamicii îşi continuă Vasile sporovăiala.

Ceilalţi aşteptau cu gura căscată continuarea poveştii. Dacă ar fi fost prins, ar fi fost la rându-i împuşcat, pentru că a fi lunetist însemna în primul rând să uzezi de toate şiretlicurile să-ţi lichidezi inamicul, în aşa fel încât să nu poți fi prins. Numai că, inamicul nu părea să fie impresionat de acţiunea lor. Așa că, numărul cadavrelor se înmulţise. Tranşeea  începuse a duhni mai tare decât de obicei. Soldaţii nu mai ieşeau să-şi facă nevoile. O zemuială fetidă se strecura printre opincile încropite în locul încălţămintei oferită de stat.

– Dar ce mă, aveaţi opinci? îl întrerupse stăpânul birtului.

– Am avut şi bocanci, dar la primul marş, am rămas fără ei. Poate de aceea opincile soldaţilor erau mai căutate, mai bine venite decât înzestrarea regală a trupelor cu care fuseseră blagosloviţi de intendenţă.

Ofiţerii îşi luau deseori nasul între degete, încercând să suporte starea tot mai nenorocită din tranşeele pregătite de luptă. Lunetistul începu să fie privit cu mai puţin entuziasm faţă de vremea când jucase rolul salvatorului. Şi din partea cealaltă, inamicul îşi rări atacurile, de parcă ar fi vrut să cadă la o învoială. De frica gloanţelor, cadavrele celor căzuţi în latrină putrezeau păgâneşte, în roiul de muşte ce invadaseră frontul, odată cu venirea primăverii.

– Adică de asta eraţi voi mai viteji bă? veni cu o nouă împunsătură Ovidiu.

– Bă, eu ţi-am spus să-l laşi în pace?îi reaminti birtaşul, lui Pârţac.

Vasile nu-l mai luă în seamă, continuându-şi povestirea plictisit de mofturile şi maimuţărelile acestuia.

Cu puşca atârnată de greabănul ros de postavul cazon, lunetistul nu se mai pitula pe sub tufişurile din marginea tranşeelor. I se părea că a venit vremea unui armistiţiu între el şi celălalt lunetist, ce le băgase spaima în oase şi cadavrele în latrină. Iar când totul părea să se potolească, bubuitul unor tunuri sparse liniştea frontului zguduind din temelii tranşeele. Aşezat în spatele soldaţilor ce se pregăteau de ce era mai rău, lunetistul părea liniștit, de parcă şi-ar fi făcut datoria pe deplin. Din senin, un obuz explodă în latrină. O ploaie de rahat năpădi totul în preajma lor,  încât îşi doreau să iasă la atac mai repede, să scape de duhoarea insuportabilă. De partea cealaltă, lunetistul rânjea privind explozia bombelor prin luneta puştii. Iar atunci când se dădu semnalul de atac, se ridică şi el să-şi sprijine camarazii. Nici n-a simţit glonţul inamic sfâşiindu-i postavul. A căzut cu un zâmbet şui între sârmele ghimpate, cu tunica sfâşiată, de parcă s-ar fi aşteptat la aşa ceva.

Continue reading „Gheorghe Andrei NEAGU: Lunetiștii” →

Valeriu DULGHERU: BARDUL DE LA UNGHENI VICTOR COBZAC LA 70 DE ANI

„Mulți chemați, dar puțini aleși” (Vlahuță)

 

Pictorul, sculptorul, graficianul, poetul şi fotograful Victor Cobzac a împlinit onorabila vârstă de 70 de ani, părăsind clubul sexagenarilor. Dar, conform propriei numerologii, că după atingerea vârstei de 50 de an începe numărătoarea inversă, Maestrul are doar 30 de ani. La 6 septembrie, într-o zi de miercuri de toamnă, pe 6 septembrie 1950 în familia Cobzac s-a născut un băiețel, dându-i numele de Victor, adică biruitor. Era o perioadă grea de după război, după cumplita foamete, perioada deportărilor florii națiunii în înghețurile veșnice ale Siberiei. Era perioada când orășelul de hotar Ungheni era „eliberat” de ceferiști, în locul cărora erau aduși „zheleznodorozhniki”de nădejde din fundurile Rusiei.

Ungheni a fost orășelul copilăriei tânărului Victor, orășelul, din care a pornit pe drumul întortocheat al vieții. Studiile artistice şi le începe în a.1971 la Şcoala Republicană de Arte Plastice „I. Repin” din Chişinău, astăzi Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. Îndrăgostit de artă își continuă studiile la cunoscutul Institut de Stat de Arte Plastice „V. Surikov” din Moscova (1981), unde studiază pictura de şevalet, grafica de carte, sculptura camerală şi fotografia. Alături de Efim Tarlapan, Vali Boghean, Vasile Șoimaru ș.a. se află între cele 70 de personalități ale orașului și raionului Ungheni.

 Victor Cobzac a îmbinat în permanență activitatea de creaţie cu cea didactică. În perioada 1987-1988, a exercitat funcţia de director la Liceul „I. Vieru”. Între anii 1991 şi 1999 a fost profesor de artă plastică la Liceul Academic Româno-Englez „M. Eliade” din Chişinău. Între 1998 şi 1999, a predat arta plastică la Şcoala privată de Management şi Limbi Moderne din Capitală, unde a predat pictura, desenul şi compoziţia. Din a. 2000 până în prezent este conferențiar la Universitatea Tehnică a Moldovei, punând umărul la formarea și promovarea tinerelor ingineri designeri.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: BARDUL DE LA UNGHENI VICTOR COBZAC LA 70 DE ANI” →

Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: Gânduri de toamnă (poeme)

ÎMI AMINTESC… ÎŢi AMINTEŞTI ?

 

De-amiaz-aceea, de toamnă, de-altădat’?

Era frig… spre-apus şi frunze-n parc cădeau…

Umbra ta, de-a mea s-a rupt, s-a destrămat,

Cu ea şi visele s-au spart, s-au sfărâmat,

Nici lacrimile să-mi ude ochii nu puteau!

 

Îmi amintesc…

De golul imens ce mă rodea în suflet…

În urmă-ţi, privirea-n hău parcă-ngheţase…

Glasul ? Mi se opintise-n gât c-un ruget !

Să te-ajung ? Paşii mă dureau în umblet !

Povestea noastră, cuţit înfipt în oase…

 

Îţi aminteşti?

De-mbrăţişările din nopţi întunecate,

De teamă, când la pieptu-ţi m-ascundeam?

Credeam c-acele simţăminte-s ferecate,

De nimeni şi nimic vreodată sfârtecate,

Nici gând n-aveam că le pierdeam…

 

Îmi amintesc…

Cum mintea-mi refuza să înţeleagă,

Că ţineam un pumn de cioburi sparte…

Paşii mă duceau pe drum, pribeagă,

Aiurea hoinărind, o umbră fără vlagă,

Cu fiecare pas, de tine mai departe…

 

Îţi aminteşti?

Ai uitat… sau chiar n-ai prins habar,

De dorul meu ce mi-a rămas mocnit !

În întunericul adânc şi fără felinar,

Nici gând în urmă n-ai trimis măcar,

Pe-al meu lăsându-l singur şi cernit …

 

Îmi amintesc…

Nesfârşitele nopţi, albe de insomnie,

Când mă prelingeam, fantasmă prin oglinzi…

Simţeam în mine, cum dorinţa mă sfâşie,

Voiam o noapte… una doar, ca o beţie,

Inima-ţi s-o mai ascult când mă cuprinzi…

Îţi aminteşti?

 

 

MÂINE-I ALTĂ ZI…

 

De simți în jurul tău că lumea-i rea și dușmănoasă,

Cuvintele urme-adânci săpând, de ură și de teamă

Și în spate, ca un crivăț, îi simți mâna nemiloasă,

Din baltă-n baltă împingându-te, rece și mâloasă,

Să nu-i dai satisfacție lăsând gura ta să geamă

Că, mâine-o altă zi te cheamă…

 

Dacă mâinile întinzi și-mbrățișarea-ți este goală,

Prinzând doar aerul și ploaia, cu lacrimile tale,

De cuvintele din rugă ți-au căzut, ca arse-n poală,

Din prea plinul lor, sărace azi, ca dup-o boală

Nu dispera, că-n roza sufletului sunt spini, metale,

Că, mâine-or crește iar petale…

 

De-ți va veni ecoul unei melodii demult apuse,

Ce răsuna-va-ți în urechi, ca-n biserici psalmodie,

De-or năvăli în gânduri amintirile, de ani răpuse,

Din vremi uitate, unde iubirea mare se pierduse,

Nu dispera, că s-or spulbera ca puf de păpădie

Că, mâine-i alt soare, vânt-adie…

 

De-auzi-vei plânsul bufului cum se împlântă-n suflet,

De-i zări-n oglindă bătrânețea cu pletele-i cărunte,

De visele s-au sfărâmat, negre-s gândurile-n cuget,

De gleznele-ți par înglodate, te-mpiedică la umblet

Nu dispera că pulsu-i slab și inima-i cât un grăunte,

Că, mâine-i altă zi și-o altă punte…

 

 

GÂNDURI DE TOAMNĂ

 

E toamnă-n cer şi pe pământ,

Pânza vremii se destramă

Şi ne pierdem în cuvânt,

Plătind cu el ultima vamă…

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: Gânduri de toamnă (poeme)” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: IZVORUL LIMBII ROMÎNE

       Care este, de fapt, izvorul limbii române? În mod  special nu scriu cu î din â pentru că eu consider î ul ca o literă specifică limbii române. Școala Ardeleană a  luptat în felul ei spre a scoate în evidență limba română în zona  Transilvaniei.

        Nu sunt de acord nici cu ,,năzbâtiile,, lingvistice  făcute de academicienii romîni după anii 90. De dragul de a fi băgați și ei în seamă au virusat limba română cu niște prostioare de ale  lor că uneori nici nu mai știi cum este  corect să scrii.

       Noi trebuie să onorăm lupta totală a celor care au întreținut și păstrat limba romînă de la începuturi pînă azi.

        Dacă vă amintiți, Carpii, sau dacii liberi, a fost singura parte a Daciei care nu a fost total cucerită și influențată de  romani.

         Acolo s-a  păstrat izvorul limbii române!

 

Ca să edificăm subiectul definitiv- nu uitați că de acolo a izvorât EMINESCU-esența limbii române!

        Și nu numai. Mulți dintre noi recunoaștem dulcele grai moldovenesc, bucovinean, ardelean. Sudul României, din păcate, fără vina lui, a fost și este  contaminat rău.

        Să vă dau un exemplu auzit de mine în nordul Bucovinei, satul Igești, la  câțiva km de Cernăuți.

         Noi zicem- mie nu mi-e  foame.

             Ei spun- mie nu mi-e  a mânca !

Simțiți parfumul versului eminescian?

        Apoi, spre  rușinea mea, de Sărbătoarea Limbii Române, am auzit prima dată la Chișinău. Se știa și vorbea, nu zic nu, și la București, dar prin cercurile literare,,,cred. În Basarabia, în Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: IZVORUL LIMBII ROMÎNE” →

Al. Florin ŢENE: GLORIE LIMBII ROMÂNE

GLORIE LIMBII ROMÂNE

 

Mi-e dat să-mi rostesc gândurile

să visez

în Limba Română,

fiecare cuvânt un fagure,

ca mierea luminii în degetarul macilor,

ca vârsta arborilor în cercuri,

în fiecare din ele trudeşte un străbun,

veghează o baladă.

 

Patria Limbii Române e Istoria

acestor plaiuri păscute de Mioriţa,

modelate de doine

şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit

cu grijă

la izvoarele dorului.

Ea nu poate fi mutată,

cum nu se poate înstrăina fântâna

de izvoare.

                       

Am spart coaja de nucă

a cuvântului şi peste înţelesuri am dat

de bine, dulci ca mierea,de ducă

şi ură,

avea gust de zgură

dar şi de păcat,

simţeam eminesciană vibraţie,

înţelepciunea lui Pann din gură în gură

era în sămânţa gata de germinaţie.

 

Am spart coaja seminţei cuvântului

şi-am dat peste altă sămânţă,

un alt înţeles, o altă cărare,

o altă speranţă,

o clanţă

pentru o altă,

o altă…

                                               

până rămâne

măduva Limbii Române.

 

În fiecare cuvânt e un oier,

un ţăran

care face holda să cânte

imnurile acestui pământ

scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente

ale brazdelor.

 

Rostiţi un cuvânt în limba noastră

şi veţi simţi

şi gustul mierii

şi vânturile veacurilor

şi mirosul câmpiilor.

 

Rostiţi un cuvânt în Limba Română

şi veţi auzi

mângâierile mamei

şi vorbele tatei grele ca piatra

din temelia casei.

 

Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului

şi veţi vedea cum trec cuvintele

din hrisoave în versurile eminesciene

precum ploaia în rădăcini.

Aceasta este eternitatea ei,

gloria ei

de a fi mereu

ca frunzele pe o cetină seculară.

–––––––––––––-

Al Florin ŢENE

Cluj-Napoca

31 August 2013

(de Ziua Limbii Române)