ÎMI AMINTESC… ÎŢi AMINTEŞTI ?
De-amiaz-aceea, de toamnă, de-altădat’?
Era frig… spre-apus şi frunze-n parc cădeau…
Umbra ta, de-a mea s-a rupt, s-a destrămat,
Cu ea şi visele s-au spart, s-au sfărâmat,
Nici lacrimile să-mi ude ochii nu puteau!
Îmi amintesc…
De golul imens ce mă rodea în suflet…
În urmă-ţi, privirea-n hău parcă-ngheţase…
Glasul ? Mi se opintise-n gât c-un ruget !
Să te-ajung ? Paşii mă dureau în umblet !
Povestea noastră, cuţit înfipt în oase…
Îţi aminteşti?
De-mbrăţişările din nopţi întunecate,
De teamă, când la pieptu-ţi m-ascundeam?
Credeam c-acele simţăminte-s ferecate,
De nimeni şi nimic vreodată sfârtecate,
Nici gând n-aveam că le pierdeam…
Îmi amintesc…
Cum mintea-mi refuza să înţeleagă,
Că ţineam un pumn de cioburi sparte…
Paşii mă duceau pe drum, pribeagă,
Aiurea hoinărind, o umbră fără vlagă,
Cu fiecare pas, de tine mai departe…
Îţi aminteşti?
Ai uitat… sau chiar n-ai prins habar,
De dorul meu ce mi-a rămas mocnit !
În întunericul adânc şi fără felinar,
Nici gând în urmă n-ai trimis măcar,
Pe-al meu lăsându-l singur şi cernit …
Îmi amintesc…
Nesfârşitele nopţi, albe de insomnie,
Când mă prelingeam, fantasmă prin oglinzi…
Simţeam în mine, cum dorinţa mă sfâşie,
Voiam o noapte… una doar, ca o beţie,
Inima-ţi s-o mai ascult când mă cuprinzi…
Îţi aminteşti?
MÂINE-I ALTĂ ZI…
De simți în jurul tău că lumea-i rea și dușmănoasă,
Cuvintele urme-adânci săpând, de ură și de teamă
Și în spate, ca un crivăț, îi simți mâna nemiloasă,
Din baltă-n baltă împingându-te, rece și mâloasă,
Să nu-i dai satisfacție lăsând gura ta să geamă
Că, mâine-o altă zi te cheamă…
Dacă mâinile întinzi și-mbrățișarea-ți este goală,
Prinzând doar aerul și ploaia, cu lacrimile tale,
De cuvintele din rugă ți-au căzut, ca arse-n poală,
Din prea plinul lor, sărace azi, ca dup-o boală
Nu dispera, că-n roza sufletului sunt spini, metale,
Că, mâine-or crește iar petale…
De-ți va veni ecoul unei melodii demult apuse,
Ce răsuna-va-ți în urechi, ca-n biserici psalmodie,
De-or năvăli în gânduri amintirile, de ani răpuse,
Din vremi uitate, unde iubirea mare se pierduse,
Nu dispera, că s-or spulbera ca puf de păpădie
Că, mâine-i alt soare, vânt-adie…
De-auzi-vei plânsul bufului cum se împlântă-n suflet,
De-i zări-n oglindă bătrânețea cu pletele-i cărunte,
De visele s-au sfărâmat, negre-s gândurile-n cuget,
De gleznele-ți par înglodate, te-mpiedică la umblet
Nu dispera că pulsu-i slab și inima-i cât un grăunte,
Că, mâine-i altă zi și-o altă punte…
GÂNDURI DE TOAMNĂ
E toamnă-n cer şi pe pământ,
Pânza vremii se destramă
Şi ne pierdem în cuvânt,
Plătind cu el ultima vamă…
Tristeţea-i dulce împrejur,
Mă cufund în ape line,
Pictând vieţii larg contur,
Să-mi mai pun zile senine…
Să mai fur un strop de soare,
Din răsărit şi din apus
Şi stelei călăuzitoare,
Să-i pot spune ce n-am spus !
Să mai văd strop de frumos
Să mă bucur de culori,
Că pe timp vijelios,
N-o să mai găsesc comori !
Şi de-o fi… fă-mi somnul lin,
Ca frunza ce-o poartă valul,
Da-mi să zbor harul divin,
Unde gându-atinge malul…
——————————————————
Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia 5 septembrie 2020
Revista Logos&Agape