Vasilica Grigoraș: CHIP DE ROMÂN AUTENTIC

Nu te opri, du-ți până la capăt fapta
și îndeplinește-ți rolul de om ales!” (Seneca)

23 noiembrie, soarele tomnatic zâmbește ghiduș, clipind discret din spatele unui norișor, iar pe pământul moldav care se întinde până departe spre orizont se naște scriitorul, jurnalistul și cineastul Ben Todică. (Iezer, com. Puiești, jud. Vaslui). Și-a petrecut primii ani ai vieții pe aceste minunate mealeaguri, apoi destinul i-a purtat pașii împreună cu familia în Banat, la minele de uraniu de la Ciudanovița. De aici are cele mai multe amintiri, pe care le-a aranjat cu meticulozitate în suflet și le poartă cu sine.

De-a lungul veacurilor, oamenii și-au dorit libertatea pentru că atunci când aceasta este îngrădită apare UMILINŢA și dorința de evadare:

„Tumult de gânduri
luate de briză,
evantai
în zăduful
umilinței”.

În atare situație s-a aflat în tinerețe și românul Ben Todică. Nemaisimțindu-și pământul sub picioare în propria țară, crezând cu tărie că va reuși, ia drumul pribegiei spre Australia și se postează voluntar „Între două lumi”, stare greu de gestionat, iar consemnările din această perioadă au dat naștere mai târziu (2009, 2012) primei sale cărți, cu același titlu.

În dorința de a înfrăți în sufletul său cele două lumi și a se împărtăși cu buna creștere și credință românească din potirul exilului, depune eforturi incomensurabile de a se adapta, acomoda noului stil de viață, situându-se astfel, „În două lumi” (titlul celui de-al doilea volum din creația sa literară, 2011, 2012).

Ben Todică și-a asumat consecințele libertății și acțiunilor proprii, conștient fiind că soluția fiecărei probleme se află în interiorul său. Chiar și așa, uneori a avut parte de surprize neplăcute, situații dezagreabile, șimțindu-se ca într-un DEŞERT, într-un nor dens de nisip învolburat de vânt:

„În deşertul întins
doar nisipuri mişcătoare.
În pustiul din noi
gândurile răzleţe
caută lumina.”

Pe firul întins al timpului are loc o îngemănare a anotimpurilor și a punctelor cardinale, cu tot noianul de trăsături și amprente specifice. Vitregiile dilată timpul sporind durerea și suferința. De nicăieri NICIO EMPATIE :

„Vântul tăios
cocoţat pieziş
pe povârnişul muntelui
impasibil
la scrâşnetul copacilor”.

Împăcarea trecutului cu prezentul sporește șansa împăcării ființei vechi cu noua ființă, mai înțeleaptă și conformă cu timpul și locul prezentului. Ben Todică este mai mult decât putem surprinde la prima vedere. În jurul lui licărește un tezaur de artizanat românesc și fărâme de lume exotică australiană. Împletirea celor două firi, una străveche și cealaltă modernă, una eminamente românească și una australiană asimilată, îl plasează pe o traiectorie între moștenit și adaptat. Pe baza reflexului înăscut și a celui dobândit planează într-o realitate, cumva sub semnul dualității, însă treptat concentrată într-un tot unitar. De ce? Pentru că în tot ceea ce simte și în modul în care acționează se bucură de autonomie și moderație în stabilirea propriilor repere. Veghează asupra trecutului cu admirație și gratitudine, iar asupra viitorului cu temere și îngrijorare. Între aceste două felii de timp, trăiește conștient și realist prezentul. Prin ceea ce scrie, spune și face încearcă să protejeze „copiii de balauri”, personaje dintr-o poveste adevărată pe care o trăim azi, pentru că în opinia domniei sale, toate poveștile ar trebui să aibă final fericit și GÂNDUL BUN să fie cu noi toți:

„În arşiţa inimii
copleşită de neuitare
brodează amintiri
cu pana ascuţită
a gândului bun”.

Neobosit călător pe drumurile vieții, iscoditor de adevăruri indubitabile ori tainice, cutreieră de ani și ani prin mirifica lume a copilăriei pur românești. Clipe acoperite de neuitare, pasiunile din copilărie și adolescență sunt nave spre cosmosul, universul său artistic, literar și spiritual. Dintotdeauna are aspirații și proiecții ale lucrului bine făcut; nu i-au lipsit niciodată VISURI AIEVEA pentru că a știut a spune:

„Zorilor, dând
lumină viselor
amurgul
ne colorează
împlinirile”.

Continue reading „Vasilica Grigoraș: CHIP DE ROMÂN AUTENTIC”

Camelia CRISTEA: Poetul…simplu anotimp (poeme la aniversare)

Poetul…

 

Poetul, e un munte cu fruntea în senin
Spre el, cu bucurie întotdeuna vin,
Și îi culeg din suflet trei lacrimi înnodate
Într-un șirag de perle le văd apoi purtate…

 

Poetul, e oceanul ce- ascunde ades comori,
Un visător, ce umblă cu capul printre nori
Din cerul lui de vise culege multe stele
În nopți cu luna plină, a ars intens prin ele…

 

Poetul, este verbul a fi și a vedea,
Tot universul care se întinde în calea sa
Nemarginiri nescrise și poate neîncăpute,
În versul lui de suflet, mereu au fost cusute.

 

Poetul este greier ce cânta toată vara
Prin suflet poartă rima și uneori chitara,
Când visolul lovește în el poate căinesc,
Se-ascunde după sine, de tot ce e lumesc.

 

Poetul este totuși un simplu anotimp
Și tainele ascunse în marele Olimp,
Mereu în întrebare, din când, în când, răspuns,
Un poate, niciodată nu-i este de ajuns…

 

Poetul este macul aprins pe câmpuri vara,
Pe strunele de dor își duce iar vioara,
În aminitiri scaldate de brumă și culoare
Găsește bucurie și oază de răcoare…

 

Poetul este via de struguri toată plină
Și în pocal de suflet, toarnă mereu lumină
Împarte bucurie, tristețe și dureri,
În haina lui încap mereu păreri, păreri…

 

Poetul e sărac și totuși plin de daruri,
Adună cu iubire, atât de multe haruri
Cu toți împarte versul și verbul a iubi
Se scrie printre rânduri, se încrede în a fi!

 

 

Te simțeam

 

Te simțeam în miez de noapte
Și în mijlocul furtunii
Cum stăteai la talpa crucii
Și îți ascultai străbunii.

 

Te simțeam în carnea vie
Ce-mi bătea sfioasă-n piept,
Uneori primeam lumină
Și o oază în deșert.

 

Te simțeam pe raza lunii
Când golită de putere,
Invocam în rugi toți sfinții
Și a lor duioasă vrere.

 

Te simțeam în lumânarea
Ce-mi ardea în toiul nopții
Și-n obrajii arși de lacrimi
Însemnați de firul sorții.

 

Te simțeam în dimineață,
Când o aripă de înger
Îmi pansa durerea minții,
De necaz să nu mai sânger.

 

Te simțeam în iarba verde
Ce o sărutam cu talpa
Și voiam atunci în rugă
Să cer Domnului o alta.

 

Te simțeam în dimantul
Ce sclipea pe cer cu soare
Și știam că viața asta,
Poate fi o sărbătoare.

 

Te simțeam ca pe o floare
Ce îmi crește drept în piept
Și mă-nvață să rabd toate,
Să îndur și să aștept.

 

Te simțeam și în penelul
Ce își arcuiește pașii,
Pe tărâmul de culoare
Ca-n alai când trec nuntașii.

 

Te simțeam în primăvara
Ce îmi înflorea castanii
Și vedeam cu ochiul minții
Că de ceară ne sunt anii!

 

Te-am văzut în tot și-n toate
Și în marea tremurândă,
Când furtuna din pahare
Uneori stătea la pândă.

 

Și mă plec la talpa crucii
Ca un fir de lumânare
Pentru toată neputința
Cer iertare și-ndrumare!

 

Iar când pleoapa o să cadă
Peste ceasul înserării
Te rog Sfinte îndurare,
Și pe toți ne dă iertării!

 

 

Am venit

 

Te-am primit în viață, flacără – trăire,
Lacrimă pictată, pe un ochi de stea
Străjuie altarul rugăciunii albe,
Zarea mea senină, prinde zarea ta.

 

Pelerin prin lume, regăsiri în sine
Drumuri ce-s pavate, pașii spre lumini,
Toaca minții bate, ce-aș fi fără Tine?
Pasager stingher, poate clandestin.

 

S-a aprins în mine flăcăra credinței
Am săpat adânc, pân la temelii,
Pe un colț de stâncă am să pun o floare
Din incandescența toamnelor tarzii…

 

Pe cerul iubirii, catedrala vieții
Au zidit cu trudă, sfinții rugători,
Flacără lor arde, jerfa este vie
Noi doar lumânări pe altar de flori.

 

Călători prin lume fii nemuritori,
Veșnicia clipei, tăinuiește zborul.
Vom lansa rachete către alte lumi
Migratori în spațiul mare de Minuni!

 

 

Tăceri de Toamnă…

  Continue reading „Camelia CRISTEA: Poetul…simplu anotimp (poeme la aniversare)”

Iurie BRAȘOVEANU: Legământ la ceas aniversar!

,,Nu am căutat nici o răsplată, nici dacă mă renasc în lumi cereşti…caut doar binele, caut să luminez…caut să alung din lume toată întristarea şi toată suferinţa…” Iurie Braşoveanu

 

 

Legământ

                                         Fiului meu Iurică

 

O piramidă înaltă surpată e de vânturi,
Căci veacuri dăinuiră în ale ei adâncuri.
E cupă de balsamuri cu lacrima de floare
Scăldată în nisipuri în nopțile cu soare.

 

Cândva o Zee blândă cu pletele în vânturi
Privea duios la stele și încânta pământuri.
Pe gingașele-i gene sclipeau mărgăritare
Din mări nețărmurite și bolți fără hotare.

 

Din înălțimi preasfinte veneau în nopți de vară
Lumini fermecătoare pe sânii de fecioară.
Era a lumii rază atâta de frumoasă,
O sărbătoare-a vieții și-a florilor crăiasă.

 

Printr-un miracol tainic copacii seculari
Învăluiau făptura-i cu miros de smirdari.
Albinele în zboruri din auriții faguri
Îi împleteau mărgele și-o-încoronau în lauri.

 

Și ape-ngălbenite și mările pustii
Privirea-i prefăcea în râuri argintii.
Și spinii ea-i uda cu apele albastre
Și-n flori îi preschimba și înfloreau în glastre.

 

Când noaptea se lăsa, ea se uita-n mirază
În care se vărsa o dulce, caldă rază,
La pieptul ei ținea o rară mireadă
Și lacu-i lumină ca totu-n jur să vadă.

 

Pe fruntea ei cădea o ploaie de agheasmă
Și somnul o-mbătă cu cosmica-i mireasmă.
În murmurul de șoapte cu rugăciuni ușoare
Își aștepta iubitul în visu-i să coboare.

 

Și el venea ca gândul în albele-i iatacuri
Îmbrățișându-i chipul cu flori din alte veacuri.
Din cerul cu miraje privirile lui calde
Puneau în triste brațe șiraguri de smaralde.

 

Din jurăminte-n lacrimi iubitului în noapte
Năștea credința sfântă pe viață și pe moarte.
Ei se-mbătau în doruri și-n miros de smicele
Și pieptul lor fierbinte era scăldat în stele.

 

În somnul ei din noapte făptura-i cea candidă
Înmărmurea pe piatră de rece piramidă.
Cum ziua-n noapte trece și-n zori se luminează
Trecu si somnul fetei cu-a lui amară pază.

 

Și boala o pălise și visul ei din viață
A fost furat de moartea cu aripi de gheață.
Ea adormise pașnic de-acum cu-n somn de veci
Ca iarăși să viseze sub lespezile reci.

 

De sus bolțile-albastre trezeau privirea-i stinsă
Și îi vorbeau în șoapte că Poarta li-i deschisă
Pentru credința-i sfântă pe viață și pe moarte
Ea va zbura prin veacuri în vis etern din noapte.

 

De-atunci furtuni și oameni au rătăcit prin vânturi
Cum vremea-n val preface și ceruri și pământuri.
Pustiuri s-au făcut din apele cu valuri
Și mări au apărut din pustiite maluri.

 

În spații visătoare e Zeea cea candidă,
În vreme tăinuită respiră-o piramidă,
Acolo unde viața-și primise jurământul
De veșnică credință dădea în flori cuvântul.

 

Castele și palate au tot umbrit pământuri,
Dar ce-a rămas din ele? Mari sihăstrii cu vânturi!
Iar cineva din veacuri renaște-n amintiri
Cu patimi spulberate-n prea tristele priviri.

 

În visul lui el vede cum lacrima cândva
Ținând în brațe-o Zee ce doar a lui era.
Tristețea-l stăpânește și ea nu are leac,
El chipul drag pictează la margine de veac.
Iubitul ca să-și vadă venit din amintiri
Din veacuri ea coboară-n furtuna de sclipiri,
Venind să se atingă de chipul pământesc
Cu dragostea-i nestinsă din ocean ceresc.

 

In somnul lui din noapte, pe-o muchie de pat
Coboară o femeie cu chip înlăcrimat.
Ea îl sărută-n grabă, căci sfintele lor clipe
Spre zori în veșnicie iar vor zbura pe aripe.

 

El o pictează-n versuri din tainice gândiri
Și viața ei trăiește în ale lui priviri
Din cupa de balsamuri cu lacrima de floare,
Dar în furtuni și ploaie, în nopți fără de soare.

 

Iar piramida înaltă născută din adâncuri,
A multor veacuri taină și umbră-a multor vânturi,
E tristă și surpată ca piatra de mormânt,
Dar cerul și pământul ea ține-n LEGĂMÂNT!

———————————-

Iurie BRAȘOVEANU

București

7 noiembrie 2020

 

 

La mulți și fericiți ani Maestre Iurie Braşoveanu! 

Sursa https://melidoniumm.wordpress.com/

Revista Logos&Agape

Diana IORDAN: Mioara Hususan, la ceas aniversar

Mioara Hususan, realizatoarea emisiunii ,,Printre rânduri…printre gânduri, printre oameni”.

 

Ieri, mi-am amintit de tine, azi, m-am gândit la tine, mâine îmi vă fi dor de tine… Nu te îngrijora pentru mâine, o să-mi fie iarăși dor de tine ! Zâmbește pentru că zâmbetul tău poate provoca multe zâmbete în jurul tău ! Pentru Tine, ființă cu suflet de dor, am darul Frumosului ! Nu știu să fiu nici clipă, nici veșnicie, nici apă, nici uscat, nici Cer, nici Pământ, nici multe altele , dar am învățat de la voi, romanticii, să fiu un altfel de OM, unul mai frumos! Să iubesc și să dăruiesc iubire !

Întinde mâinile pentru a primi Prețuirea mea! M-am regăsit de multe ori în emisiunile tale, a fost o reală bucurie de fiecare dată. Dacă m-ai întreba vreodată ce-mi doresc din toată inima, ţi-aş răspunde – fără să stau mult pe gânduri – că-mi doresc sănătate pentru cei pe care-i iubesc! !

Om minunat, să-ți de-a Dumnezeu multă sănătate și inspirație, să ne încânți în continuare cu minunate emisiuni. …. căldură sufletească și mult zâmbet în suflet.


LA MULTI ANI, DRAGA NOASTRĂ , PRIETENĂ MIOARA!

Felicitări cu ocazia zilei de naștere!

Îți urez să fii sănătoasă, plină de energie și inspirație, să te simți mereu apreciată și iubită! Realizări frumoase în tot ceea ce faci, căldură și dragoste în suflet!


La mulți ani, binecuvântați Mioara, multe îmbrățișări cu sufletul !

––––––––-

Diana IORDAN

București

3 noiembrie 2020

Foto: Carmena Tudoran

Mioara HUSUSAN: Clipa sacră (versuri)

Autobiografie

 

În ani viața s-a scurs

Și printre lacrimi, iubirea a apus…

Să nu am tragere spre viu,

Sufletul să-l simt pustiu.

Lucrurile întorsătură iau,

Când trec de supraviețuire

Și ajung încet la simțire…

În mine doi oameni se zbat,

Unul puternic și cald, armonios

Iar celălalt timid, modest, sfios.

Când singur și al nimănui ești

Ai vrea mereu să dăruiești,

Și darul vine ca și condiție,

Timpul se transformă-n evoluție.

Toate devin scop și țel,

Credința apare altfel;

În muncă și oameni te avânți

Fruntea încerci să descrunți,

Lacrimi ce curg pe obraz,

Ajung mărgăritare de topaz.

Zâmbetul din suflet vine,

Pacea mereu înspre tine.

Restul este necondiționat

În vers, bine menționat.

Asta sunt, simt și trăiesc

De minciuni, zilnic mă feresc…

 

 

Vultur în zbor

 

O stare vecină cu dorul

Cu clipa și gândul și zborul,

Lângă tine poposesc

Și mă face să zâmbesc.

Un vultur cu aripi deschise

Planează ușor printre vise

Și smulge o pană și-un gând,

Precum o floare albă din pământ.

În turnul de fildeș aș vrea să-l închid

Și starea și clipa de care depind,

Efemere sunt toate zice soarele mereu,

Înclin să cred că, nu este chiar greu…

Privirea ageră și vultur în zbor,

Turnul de fildeș, gândul onor

Și floarea cea albă pe cerul senin,

O urmă de parfum aduce zâmbind

 

 

Privind peste umăr

 

Te caut și apari printre rânduri

Te strig și vii printre gânduri.

Totul e semn de întrebare,

Multe răspunsuri când dai căutare!

Zilele trec și nopțile odată cu ele,

Iar visul urcă… încet către stele.

Nu încetez a mă întreba

Ce se întâmplă în viața mea?

Trăiesc la cumpăna dintre zile

Zâmbesc, iar bucuria străbate mile…

Ce e versul și hârtia?

Când prin vârf, curge trăirea?

Am dat mâna cu speranța

Și mi-a zis că asta-i viața.

Bune și rele vin mereu pe pământ

Lacrimi curg chiar și în gând

Uneori mă mir privind în urmă,

Câte sunt, dar câte se strâng în urnă,

Nu caut mistere să dezleg

Printre lucruri simple eu alerg.

Pe toate le îndrăgesc,

Viața-n vers ele împlinesc.

 

 

Unde ești tu oare?

 

Un petec de cer și un colț de rai

O melodie și un suflet de pai,

Într-o lume cu răutate și nimicnicii

Ajungi la gândul că, doar ele-s veșnicii!

Cu gândul, tu, ia-mă și du-mă departe,

Unde zarea se întâlnește cu marea,

Unde cerul e albastru infinit

Unde sufletul e plin și împlinit.

E greu să vezi frumos,

Unde lumea lasă privirea în jos.

E greu să vezi curat

Unde liniștea ajunge un grav păcat!

Privind la verdele ce mă înconjoară

La roșii și galbeni trandafiri,

La păsări ce plutesc pe cer și zboară

Mai este oare loc să te miri?

Un gând pe hârtie, astfel coboară

Umple spațiul și măsoară

Un vis cu trăire și culoare,

Într-o zi de aleasă sărbătoare.

Gândesc, ascult și privesc,

dorul încerc să-l ostoiesc

Și gândul zboară pe acel petec de cer

Mi-ajunge ziua și nimic nu mai cer!

 

 

Omenia în clepsidră

 

Clepsidra curge într-un mod ireversibil

Și toate prind un ritm incredibil,

Când ești diferit și ieși din anonimat

Pe tarabă, sufletul îl ai la mezat.

Într-o lume cu susul în jos

Ce încerci îți iese pe dos

Lumea să poți să o împaci

Eforturi să dregi tot ce faci.

Locul în viață pe o alee șerpuită

Să zâmbești cu fațadă, ești nevoită

O cafea cu prieteni, dacă servești

Starea pe loc o depășești.

Omenia în van dispare

Egoismul fără regret apare

Să lupți pentru tine devine curaj,

Diverse achiziții le pui drept gaj.

 

 

 

Ai frunza galbenă

 

Și visul mi-e galben ca ceara

Iar părul l-aș vrea negru ca smoala

Dar părul, la tâmple, albit e de timp

Și visul demult nu mai are ritm.

Vreau ore la zi să aduc în plus

Și clipe la noapte de-aș putea

Doar Soarele precum un suflet adus

Nu lasă să înțepenească… unica stea.

Lină e armonia

Continue reading „Mioara HUSUSAN: Clipa sacră (versuri)”

Marin BEȘCUCĂ: La mulți ani Gabriela-Victoria MNERIE!

 

…azi, Doamne, azi e sâmbătă, dar e 17 de octombrie a lui 2020,
o zi specială în care cinstim Ceasul nașterii lui…
lui Victoria Gabriela ANGHEL MNERIE,
Universitarul de Timișoara, Nașa noastră!
așa că Doamne primenește-o în toate ale Tale, știute de noi,
mai puțin știute de noi, neștiute de noi…
La mulți ani Victoria-Gabriela ANGHEL MNERIE!
da, Doamne aduc versul în pas cu gândul nostru cel mai curat,
pune TU, Binecuvântarea Ta, de DUMNEZEU!
FLĂCĂRILE ȚI-AR APRINDE DORINȚI
din toată părțile azi, Nașă Victoria Gabriela,
dar noi te prindem de Letopisețiu’M!
se poate că adunăm tot ce putem aduna din cât frumos
în Dimineața lui DUMNEZEU…
cocoșii au cântat doar, de-ai fi zis că versul meu li-i ramul nopții în car
i-am rugat să te cânte pe numele tău,
da, toată zarea și tot prejurul lui DILIMANDJARO păreau luate pe sus
de numele tău Gabriela Victoria!
culmea, DILIMANDJARO și-a adus aminte prima voastră venire la noi!
ce secoli s-au spulberat versului nostru de atunci,
câte raze au venit să ne ia din primenirea noastră cu care să se coboare
acolo, vouă de primenire!
Gabriela-Victoria e și-n Pragul 188,
unde n-am avut un cort să-l instalăm în curte și v-am înghesuit într-un
Splendid din oraș care, mă rog…
cine ne-ar fi crezut nebunia timpului aceluia din 2019?
parcă ne-am fi avut în premoniție că vine ciuma peste lume…
la a doua vizită,
la Altar cu noi!
totul o fugă, totul de neuitat, totul o încercare pe care DUMNEZEU a vrut-o
EL…!
și ce s-a strâns timpul de atunci,
de parcă amprenta voastră să nu mai facă loc la nimic…
pașii vă sunt vii în grădina casei,
terasa v-a păstrat șoaptele!
până și grătarul atunci ars prima dată șoptește de voi,
se laudă cărbunilor, tăciunilor că vă știu din prima…
(dar era de fapt a doua!, ce să cer la o armonie de tablă și fier beton!?, dar
uite lecție, că toate ne sunt minuni, iar de la voi, alt picior nu!)
nici Elidor, deși atâtea mi-a promis, în fine,
cercul nu are nevoie doar de rază!
streptococii secundei au pe palierul ordinei de zi timpul probabil și,
asta incumbă și un arc, să facem scanare prin distanțe aleatorii cât și cum
se întinde fluidul…
e 8,58!
niciun semn că ne-ați primit vibrația,
dar eu știu că e-n pervaz,
e incă vie o imagine-n miez de noapte pe terasa casei voastre,
la o bere!
canicula v-a povestit toată vara, iar la Nocturne…
ce ne-ați mai alergat prin Timișoara!
dar timpul a avut o roată strepezită-n osie,
a uns Poemul,
dar nu le-a plăcut Poetul:
cărțile Dumneavoastră înspăimântă!, doctorul în filologie
și lecția lui Titus Slavici care n-a avut nevoie de tort…
Victoria Gabriela!
am deschis Letopisețiu’M, haide te intră!
pereții par goi, dar nu snt sunt plini cu șoapte de sfinți,
la noi nu e separația dintre lumi,
deja Hadeș e în greva foamei!
la noi am împrumutat forța voastră și am lăsat-o în matca ei,
nanometric!
unii fac nanoeseu, e super-tare, cât încord mi-am avut citind,
dar nano e universal!
nanoPoemul meu ești tu azi, Victoria-Gabriela!
și n-am propus lecții deschise,
nu am perceput nevoia de extemporal,
nu dau note și nu privesc spre notele altora,
concursul este o neghiobie…
un profesor mă certa că aduc prea multă metaforă,
sigur am închis geamul!
pașii lui s-au încarnat în trotuar, Victoria-Gabriela,
dar azi desfid astfel de amprente…
BÂLBÂIUL ANATEMĂ!
da, e modul meu de a mă lansa procedurii de armonizare,
dar nu iert,
evicțiune!
(veși Litera K, în permutări de K, luată câte K…!)
(încă nu m-am jucat cu 13, dar nimic nu e stins!)
„HANUL RĂZEȘILOR””-Letopisețiul lui Marin Beșcucă
nu l-am gândit ca piatră de hotar, în niciun caz!
nici ca răspuns la nebunii, nici nebunie, măcar…
am vrut să fiu eu!, cum mi-a transmis Rohiatul,
am găsit și pe la alții,
dar Rohiatul mi-e emblematicul spre care mă raportez
ca Poet!
nu bat alte tărâmuri ale cunoașterii, dar ce să vă spun că Șoapta nu mă lasă,
Șoapta este îndemn și îndrum!
da, Doamne,
ești!!
iar azi mi Te invit să ne bucurăm dimpreună cu ea,
Victoria-Gabriela ANGHEL MNERIE, Universitar de Timișoara,
Nașa noastră,
La mulți ani!
am deschis porțile sufletului să se vadă primenirea pe care Mnerii ne-au
dat-o sufletelor noastre,
vrem să se vadă UNULne și prin prisma lor…
a fost destul de greu și cu ei să-i convingem,
dar am trecut pustia, și…
s-au înduplecat!
TRUPURILE PRIMEAU POLEIUL RAZEI DE PRIMENIRE chiar în
biserica lui Elidor,
(este și o poză de „martor”!)
eram antrenați în această conjuncție
și fluidul care ne unea de fapt ne purta în acel transfer de energie
pe care nu-l simțim,
totul întra într-o poezie a cosmicului,
cum să vă mai mire, pe care ar mira,
„LA STEAUA POLARĂ”?
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: La mulți ani Gabriela-Victoria MNERIE!”

Boris DAVID: Maria cea Mică…

Maria cea Mică…

 

Maria cea Mică, așa am să-ți spun
Nu mai am timp să văd cum mai crești
Cu ochi-ți privind parcă-asculți din povești

 

Păstra-voi imagini în ultimul drum
Cu tine în brațe-o bunică zâmbind
Cu ochi ce trădează-a iubirii parfum
Cu-n gând spre Fecioară, încet murmurând

”Ai grijă Prea Sfântă, de unicul prunc
S-o văd pe Maria, cum crește râzând
Cum face năzbâtii, cum noi toți iertând
Cum viața-i se umple cu numele-Ți Sfânt
Fecioară și Mamă-ntre Cer și Pământ…”

 

––––––––––

Boris David

17 octombrie 2014

 

În data de 17 octombrie are loc cinstirea  Icoanei Maicii Domnului ,,Izbăvitoarea” sau „Eliberatoarea”

 

Mariana GURZA: Maria…

Maria…

                                    (Cu dragoste, nepoatei mele Maria)

 

Ești floarea Iubirii

Ești speranța Lumii

Floare de crin, floare,

Mângâiere și candoare.

 

Zâmbetul tău un curcubeu

Brațele tale aripi de înger

Vocea, apă cristalină,

Ochii tăi, lumină lină…

 

Maria, floare de crin, floare

Ce dulce susură-n cuvânt

Iubirea pentru voi,

Ce se revarsă-n zenit…

 

–––––––––––

Mariana Gurza

17 octombrie 2020

Marin BEȘCUCĂ: ,,Culegătorii de muze…”

02 de octombrie
„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă

314.- 02 de octombrie, a lui 2020

…m-au trezit mai întâi zorii care făceau larma imposibilă, apoi,
până ce ochiul a trecut valea lacrimei,
vaierul Soarelui venea ca o spăimire…
dar cum pe aici nu sunt lupi, am zis… nici nu știu ce
DILIMANDJARO era o flacără-n totu-i!
…uau, Doamne!
cum m-ai adus, dintre ce schimonoseli de coșmar, vai Doamne, cât strâns de
gât, cât înăbuș în suspin, și m-ai scos, Minune mie!, dintre Minunile Tale,
Grijă de care nu mă fac vrednic!,
Doamne,
și uite-mă, adus de Tine, cum numai TU o știi face, să stăm de vorbă!,
amândoi în fapt de dimineață, a lui 02 de octombrie, să stăm de vorbă, hmm
să punem lumea la cale, TU și eu, un biet om, Marin,
robul Tău cel mai păcătos,
uh, ce lacrimă taie în mine…
Doamne – DUMNEZEULE al meu!
dar eu sunt purtat de OARBA CREDINȚĂ,
vie și neobosită, curată și de nepătat, adâncă și de nezdruncinat, adevărată și
de neîndoit, loială și de netăgăduit, stăruitoare și de nestrămutat…
Doamne,
mă primește cu întreagă ființa mea, trup și simțire, la Poalele Tale,
uite-mă genunche, Doamne,
frunte sfâșiată-n sudoare și sărut în suspin să-mi aștern pe Picioarele Tale,
pe țărâna de calcă Tălpile Tale,
cu sfială și-n smerenia copilului Tău,
mă lasă să-i strig lumii că TU Te ești DUMNEZEU,
Tatăl nostru, Cel din Ceruri…
Doamne,
dă-mi gândul cel bun să risipesc în lume Bunătatea și Blândețea Ta,
dă-mi rod faptei, iar cel ce se vine către mine să simtă Mâna Ta,
Cea plină de Har Vindecător, TAUMATURGULE!
Doamne,
lasă-mi Șoapta pe-nțelesul meu,
prin ea să duc mângâiul sufletelor în versul meu, iar prin poemul de mi-l
strădui, mă-ngăduie să-Ți înridic Slava de DUMNEZEU…
Doamne,
iartă-mi mie greșelile mele de neiertat și mă ajută să vindec rănile ce le-am
provocat altora…
Doamne,
ne binecuvântează nouă această Sfântă Vineri, dă-le pace și alinare tuturor
acelora care au nevoie neapărată de Tine,
ne binecuvântează țara mereu și din mereu năpăstuită,
ne binecuvântează Doamne Neamul nostru, Cel Românesc de pe oriunde el
s-ar fi-nrisipit, dă lumii înțelepciunea să-și înțeleagă timpul și să-i treacă
vitregiile ocultei care urmărește dezbinare, sclavie, ură și distrugere…
Doamne, miluiește-ne pe noi cu Mila Ta Cea Mare!
Cinstite Cititorule!
DUMNEZEU e totdeauna bun, numai DUMNEZEU!
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!
ilumină-mă Lumină, întru LUMINĂ!
și, cum spuneam, DILIMANDJARO tot o flacără!
Profesore IC, Mnierule, Magister, Cornel Paiu, Bădie Indricău, tu Mărțișor,
și voi, Frați Răzeși,
azi o cinstim la ceas de naștere pe Mariana GURZA!
La mulți ani!-La mulți ani!-La mulți ani!, toată asistența…
văpaia se înnoda de cer și parcă nămiaz și amurg coborau,
mână-n mână, ferit cumva,
să nu afle miezul din noapte!
că Orologiu…
dar Orologiu chiar era!
și el aprinsese focul de spirit din care scânteia, cine?
Logos&Agape!
pentru cine nu știe,
dar care-ndrăznească spuie că nu știe de Logos și Agape?
aici s-au adunat să spumege dimpreună spirite de prin te miri unde,
poezia găsindu-și cu adevărat tărâmul vieții fără de moarte,
„mioarele metaforei” păscând liber otava veșniciei și sorbind apa vie…
rezemat în toiagul căutător de nestemate,
Păstorul!
de treci codri…
pare că aud Eminul,
și treceam codrii!
să descopăr Păstorul în… Mariana GURZA,
chiar ea un nestemat al versului
cu care a reușit să dea ochiului din ceafă FÂNTÂNA,
că de nu Fântână,
atunci ce, Logos&Agape!?
aici,
vin să spuie!
culegătorii de muze poveștile miruite cu polenul clipei de har,
harul fiind întinderea care să ne cuprindă și chiar ne cuprinde!
pe atâția care cerem nu găzduire Marianei GURZA,
cât… Poarta de Trecere!
nu mai pomenim tărâmurile din moment ce,
sufletele aduc atâta tainic să se dezvăluie lumii
și să se descalece prezentului…
Logos&Agape?
iată strigătul!,
strigăt menit să adune atâtea nume din toate unghiurile diamantului minții,
ispre!
să depună mirabilul care să se merite trecut în…
Dincolo!
nu-i este oricui îndemâna,
dar Păstorul Mariana GURZA a știut unde să bată,
prin simplitate și blândețe,
și nu surlele și trâmbițele care să stâlcească…
aici vatra a fost mereu încinsă,
mirosul de pâine caldă ne-a păstrat în curăție și omniprezență legătura
cu timpul care s-a fost,
de acolo rădăcinile au dus seva ramului!
și mugurele a împrăștiat primăvară peste,
GRĂDINA MAICII DOMNULUI,
Logos&Agape!
tu, soră și tu, frate de limbă română,
vin să te-adape!
ziceam întru cinstire!
…nu știu alții cum sunt, cum erau, cum răs-erau, sau răs-răs-erau,
dar știu cum vor fi!
atunci, ca să fiu sigur că eu am apucat,
încerc o trecere prin urechile acului să trag un spirit în țesătura de borangic!
ne-am cunoscut…
chiar, cum ne-am cunoscut, Mariana GURZA!?
versul fir-el să firuie timp și spațiu întru plinul sufletului
ca legătură cu DUMNEZEU,
hai, ruga fie și ea pe aproape!
rece la început, habar nu am cu ce am intrat pe câmpul ei,
(doar era mezozoic!)
amalgamul vremii, ca vremile ce se vremuiesc și se lasă ciuntite de oameni,
așa am interceptat că nu prea era loc de mine dat întinderii razei…
toți lumină!
a fost o replică…
apoi am înțeles și m-am lăsat mai pe dimensiune, fie loc și… ăluilalt!
cumva desenele speranței căpătau acuarela norului,
iar eu m-am temut de fulgere și de tunete…
am urnit „idila” poemului și Poemul s-a lăsat în meandrele cerute,
de sus!,
cum spune Mnieru, Profesorul meu de Prețiozități,
valul val, ca valul ia timp și vremi, ia oameni…
și iată,
Mariana GURZA în Letopisețiu’M, întru cinstire!
și cinstim ceasul care ne-a adus omul,
și cinstim omul care ne-a fericit ceasul,
și cinstim departele care se lasă cu greu…
dar apropierea rămâne!
apropierea este,
iar ce este poartă-n noi iz de poveste…
mda, venim cu brațele pline de florile zâmbetului, lăsăm inimile vorbească,
iar unde-i suflet e și loc să ne părtrăm unii întru alții, unii pentru alții,
timpul să nu ne șteargă de încercări,
din UNULne și noi, Mărțișor și Monstrul Leopard aducem La mulți ani!
dar eu, cu mine ce aveai de gând Poetule, eu dau artistul pe lectură…
Cinstire ție, Mariana GURZA, eu sunt Dilimandjaro și mă produc azi cu o
dedicație ție, uite ce Peniță:
CĂDEAU STELELE POSTUME!
…în misterul nopții,
soarele,-n incest,
cu Luna!
au dezlănțuit furtuna…
mii și mii de cataclisme,
cădeau stelele postume,
mai să se rămâie cerul gol,
doar cu ciuturi și nămol!
sfinții mureau pe ogor,
vânători de heruvimi,
râdeau!
bieții filistini,
abia trăgeau câte-o săgeată,
și-apoi…
jarul!
sfârâind de se cutremura pădurea,
de argint,
ori de aramă,
hălci de stele lăcomind…
lupii se-adunau…
de îndată!
un luceafăr,
sub o stâncă,
încă părea că răsuflă,
haita sfârteca și stânca…
uite ce dezlănțui furtuna…!
iarba le știa pe toate!
i se spune rădăcina,
sub pământ e altă lume,
glăsui,
filozofic!
râma…
și nici nu e primul incest!
șarpele…
din bălării!
știa și el,
ce să spun…!?
n-a rupt mărul din Eden?!
astronomi,
cam guralivi,
făceau incestul obelisc,
și nici n-ar fi atâta grabă!
bombănea un înțelept,
în barbă!
câte nu s-au mai văzut,
de-ați vorbi cu DUMNEZEU…
însă nimeni să-L audă,
toți se-ngrămădeau,
să vadă!
soarele îndrăgostit de lună,
ce poveste aiurită!
Polara, din frigida-i măreție,
de parcă lumile-ar sta în iubire
găuri negre de-ar aprinde
printr-un petec de furtună,
și-un cataclism pe secundă,
joc de mistic!
euristic!
în lumină…
mulțumim frumos, onorantă asistență, gând frumos dinspre noi toți
Mariana GURZA!
…Doamne,
Îți mulțumesc pentru că mi Te ești!
Îți mulțumesc pentru că sunt așa cum sunt,
dar mă stărui să fie bine din ceea ce fac
și prin ceea ce fac,
știu că nu Te pot mulțumi, biet om!
dar încerc din toate puterile,
dimineața de azi e neprevestitoare,
Doamne,
mi-o fă TU primenitoare,
și mă binecuvântează cu Lumina Ta
de DUMNEZEU, Tatăl nostru, acum și-n pururi,
Doamne,
binecuvântează-ne Răzeșii suntem „Oastea lui Mihail Eminescu”!

—————————-

Marin BEȘCUCĂ

2 octombrie 2020

 

P.S. Onorant poemul primit în dar! Vă mulțumesc! Mariana Gurza

Adrian MUNTEANU: Întoarce-te (Sonetoterapie)

ÎNTOARCE-TE!

 

Întoarce-te din plesnituri de stâncă,

Din scobituri de râpi muiate-n rouă;

Despică umbra muntelui în două,

Fugi de genunea norilor, adâncă.

 

Arată-mi chipul blând de lună nouă

Şi nu privi în urma clipei încă,

Să nu te soarbă hăul ce mănâncă

Frânturi de nimb, când împrejuru-i plouă.

 

Învinge-ţi neputinţa, prinde-ţi şalul

Căderilor de fluvii ce împart

Nădejdi şi spaime aţipind pe malul

Vegherilor clipind tăcut în cart.

 

Întoarce-te, iubito, sari în valul

Izvoarelor ce nu ne mai despart!

————————–

Adrian MUNTEANU

Brașov,

2 octombrie, 2020