Irina Lucia MIHALCA: Şoaptele luminii (poeme)

Între cer şi pământ doar un timp

 

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii

ne-opresc timpul

pe strada Mântuleasa.

Intersecţii de raze şi umbre,

punţi către cer.

 

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,

păstrează nisipul din vidul clepsidrei.

Razele sufletului oglindesc

mozaicul paşilor mei prin întuneric.

 

Prin lumina felinarelor,

aripi de îngeri sfâşie tăcerea.

Prelinse în urmă, două din umbrele mele

se întind către cer.

 

Sunt umbrele sufletului nostru

risipite în tu… în eu…

în eu… în tu…

 

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

 

Şoaptele luminii ~ Transcendenţă

 

Ateh (Selma) adoarme.Un somn greu o cuprinse.
Gânduri, lumini, trăiri, vârtej de vise, întreabă-al ei spirit,
Ea, Fiica Luminii, se-nalţă, pluteşte,
în al său templu, pe AMON RA îl caută, doreşte.

 

În ritm sacadat de tobe păşeşte,
printre coloane uriaşe, hieroglife, culori, simboluri şi semne,
pe-acordul lirei, lutei, chimvalei, pătrunde
în sala hipostilă, magie de forme, frize şi fresce.

Ochi nevăzuţi o-nsoţesc, figuri, umbre şi suple forme
se-ndreaptă departe, adânc, spre întunecata-ncăpere,
ferit de arşiţa zile, pe-Osiris, trinitatea, întâlneşte,
continuă drumul

şi, dintr-o aură, Isis-Hathor, Stăpână a Tronului,
lumina nocturnă, zeiţă a Cerului,

soţie şi mamă ce cu credinţă-ngrijeşte.
Un lotus i-oferă şi-o cupă de aur, licoarea să soarbă

şi Hathor, zeiţa iubirii-i zâmbeşte,
în stânga-i surâde senină Bastet, ochiul lui Ra,
blânda zeiţă cu cap de pisică.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Şoaptele luminii (poeme)”

Anatol COVALI: Nicio urmă

Nicio urmă

 

Mentalități închistate-n rutină.
Mereu aceiași bat pasul pe loc
peste speranța căzută-n ruină
zâmbind a plâns și a trist nenoroc.

 

Nu e nimic de făcut mai departe
atâta timp cât mustim de trecut
și nimeni nu se mai poate desparte
de veacul care prin noi ne-a pierdut.

 

Cădem mereu în neantul durerii
și nu găsim niciun sprijin nicicând,
bolnavi de-atâtea mărunte mizerii
ce nu vor trece deloc prea curând.

 

Numai atunci când gonind resemnarea
îi vom lua pe netrebnici de gât
o să ne spele în lacrimi onoarea
tot ce în noi mai miroase urât.

 

Dar cu speranța urlând că se curmă
nu mai putem decât triști să privim
cum nu lăsăm după noi nicio urmă,
cum devenim un trecut anonim.

1991

————————————–

Anatol COVALI

București

Florentina SAVU: Viața, un zar

VIAȚA, UN ZAR

 

În fiecare noapte
Tăcută-s pe sub bolți
Fiindcă-ale mele șoapte
Se tot lovesc de porți,

 

Pe-afară nu răzbesc
Oricât aș încerca,
Nici stele nu trezesc
Iar noaptea mi-este grea.

 

Pe-aleea- ntunecată
Umbre mi-apar în cale
Și pasul mi se-ndreaptă
Ușor către o vale

 

Acolo aburi joacă-
Spirite rătăcite-
O spaimă mă încearcă,
Priviri îmi țin ferite.

 

Mă-ndrept apoi spre-un râu
Și mă așez pe mal,
Simt pe mijloc un brâu
De-un aprig, rece val

 

Cu brațe tremurate,
Încerc să îl dau jos
Dar mâinile mi-s moarte,
Mișcările-s pe dos…

 

Tăcerea e deplină,
Întunecată-i zarea,
S-a stins bolta senină,
Mi-e vie disperarea!

 

Pe ceru-negurat
Nu văd o stea măcar,
Unde mi-oi fi uitat
Zâmbetul, n-am habar

 

Negura mi l-a luat,
Ah, ce blestem barbar,
Câte nu am visat
Jucând al sorții zar

 

Dar zarul mi-a fost vitreg,
Noroc m-a părăsit,
Și cu un dor acerb
Visat-am răsărit…

 

Apus mi-e răsăritul
Și întuneric smoală,
Cunună infinitul
Pe fruntea-mi, ca o boală,

 

Cânt neauzit
Pe sub de timp ferestre,
Mi-e drumul spre finit
Pe căile terestre!

———————————–

Florentina SAVU

9 septembrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Hoinar prin hotarul Borloveniului

Așezat la poalele Semenicului, satul Borlovenii-Vechi încheie spre munte, țara Almăjului. Una dintre ,,țările” românești încă în ființă și având o identitate clară și, totodată, cea mai puternică personalitate lingvistică din spațiul vorbitor de limba română (dialectul daco-român).

Hotarul Borloveniului, străbătut cu atenție și răbdare, dezvăluie lucruri tulburătoare despre civilizația țărănească, și deci românească, despre relația dintre om și loc și dintre realitatea văzută și cea transcendentă.

Foarte multe lucruri am învățat într-o Vară, acuma câțiva ani, prin bunăvoința prietenului meu drag, Ioan Banus.
Ioan Banus nu este un om obișnuit. În el sălășuiește o lume specială, lumea țăranului român, o lume care se ține prin pogorământ special și prin har. O lume care de multe ori pare a pieri și de fiecare dată o regăsim vie și strălucitoare. O lume care stă sub o făgăduință specială și doar cei aleși o pot vedea și se pot bucură de ea. Cei care păstrează și păzesc această lume, nu sunt sortiți bucuriilor mărunte, ei stau sub semnul răbdării și capacității de a îndura poveri pe care muritorii de rând nu le-ar putea duce dar, în același timp, ei pot primi și bucurii pe care muritorii de rând nici nu le pot bănui, de la truda de a dobândi bucate simple, la bucuria apei reci din bunar și până la înțelegerea că țăranul român are încă două bucurii speciale; atunci când îi față vacă și este lapte pe masă și atunci când se taie porcul și toți își pot “unge barba”.

Cu Ioan Banus am străbătut hotarul Borloveniului și am văzut lucruri și am înțeles fapte pe care le credeam a fi de mult apuse.

Hotarul Borloveniului este foarte întins și complex, cuprinzând luncă, dealuri, pădure, pășuni, pășune alpina, cursuri de apă. Este un hotar întins, considerând și faptul că în cursul istoriei sale Borloveniul nu a trecut de o mie de locuitori și de fapt, majoritatea vremii a avut mai puțini. Modul în care este împărțit hotarul arată vechimea lui iar anume așezăminte sociale și economice dovedesc statornicia impresionantă. Fără îndoială că detalii și aspect exterior s-au preschimbat în cursul vremii, dar aceasta este mai degrabă tinator de decor, de ornamentatie și nu afectează esența. Aceste modificări de decor țin de un proces care este comun tuturor comunităților omenești; ”reinventia” lor periodică, legată de nevoile momentului istoric dar esențialul, matricea arhetipală, s-a păstrat neschimbată, ca o coarda de cârtiță, vie și pulsând de vitalitate.

În primul rând este limpede că așezarea satului în actuala vatră s-a făcut relativ târziu, probabil pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Această așezare a fost rezultatul ocupării Banatului de către trupele imperiale de la Viena și a fost parte din planul austriac de a stăvili incusiunile otomane prin organizarea “graniței” militare în Banatul de munte. Dar rânduielile anterioare, străvechi, s-au păstrat ca realitate vie și semnificativă. Cea mai puternică dovadă sunt morile Borloveniului. Ele încep cam la trei kilometri amonte de actuala așezare, de la locul numit și azi, ”vatra satului” și continuă până la ultima moară, așezată ceva mai jos de actuala poziție a satului, ”moara vaiala”. Între ele mai sunt încă două mori, ’moara țărănească”, având mersul roții “pe stânga” și deci nimerită pentru vrăji și moara “de-a parte”. Aceste mori deserveau anume grupuri de familii din sat, în devălmășie, grupuri care corespundeau vechilor pâlcuri de case ce alcătuiau satul.

Vechile pâlcuri, înțelept așezate în mini-depresiuni, umbrite și păzite de codru erau, Vlașca, Zăcători, Leu, Cervinecea, Sopoteanu, Salin, Sfarleac. Acolo erau rosturile economice ale oamenilor și acolo au rămas “colibele” lor, care nu erau doar locuințe sezoniere, ci case în bună regulă, cu încăpere de dormit, bucătării, grajduri, șuri, ba chiar și cazane de fript țuică. Acest sistem de agricultură, cu locuința auxiliară, este cel mai complex sistem de exploatare agricolă cunoscut la Români. Aceste “colibe” sunt și azi realitate vie. În una dintre ele, a lui Petru Mentă, fratele lui Ion Banus am făcut și popas.

Era acolo bună rânduiala și ospitalitate românească, cuptor mare care putea da căldură Iarna și într-un colț era pușca lui nea Petre, mare vânător. Acea colibă era așezată în una dintre sub-văile de care vorbeam și care toate converg și urcă, din treaptă în treaptă, spre “culme”, spre cumpăna apelor și spre ‘plai” care duce, încet, încet spre Semenic. Înspre acolo sunt codrii seculari, în care nu a intrat securea, apoi pășune alpină mângâiată de vânt unde, brusc, izvorăște Nera, atât de rece încât contactul cu apa pare să ardă.

Una dintre sub –vai este și Sfarleacul, unde familia mea maternal avea sălaș și pământ. Acolo “Taica”(colonelul K.u.K Romulus Boldea) alcatuise o frumoasă gospodărie.

La Sfarleac am ajuns ocolit, urcând mai întâi la satul slovac Sumita, singura așezare alogenă din Almaj și ea de dată târzie, circa 1830 și apoi, mergând pe hotarul care separă Sumita de Putna am ajuns în vârful Sfarleacului.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Hoinar prin hotarul Borloveniului”

Vasile COMAN: Iartă-mi copile…ființa

Iartă-mi copile…ființa

 

Mă iartă, dragul meu copil
C-am lăcrimat în fața ta,
Dar cu supunere mă-nchin,
Mi-e bătrânețea tare grea.

 

Prezența mea te deranjează,
Mă simt străin în casa mea,
Nici îngerul care veghează
Parcă nici el nu mă mai vrea…

 

Simt că abia aştepți să plec…
S-a stins iubirea ta…mă iartă…
Nu mă mai suferi ca să trec,
Nici trupul meu pătruns de soartă.

 

Ce repede trecut-au anii!
Îmi desenai fluturi si flori
Şi-număram de-o pâine, banii…
Şi lipsuri multe deseori.

 

Mă întrebai cu spaimă-n glas
De am să plec vreodată,
Şi mă rugai să nu te las
Bolnav și singur…niciodată.

 

Mă iartă, dragul meu copil,
Simt că îți sunt povară,
Mă-nchin la Dumnezeul meu, umil
Pe scări…când dorm afară.

 

N-am vrut să ştii că nu mai pot,
N-am vrut să ştii că nu mă tem,
Orbit de boală, de efort
Pe buze numele ți-l chem…

 

Cândva îți eram alinare
Şi spațiul vieții ți-l umpleam,
Dar astăzi nu mai ai răbdare
Să-mi fluturi mâna de la geam.

 

Mă iartă că mă plâng acum,
Straniu îmi tremură ființa…
Mă rog, la Dumnezeul Bun,
Să-mi curme odată suferința.

…………………………….

Dar nu este cu supărare…
Şi nu regret că te-ai născut…
Cine te-a făcut om mare…
Va fi în curând…pământ…

 

Copilul meu…mă iartă…că nu mai pot fi ce am fost…cândva

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

9 septembrie, 2018

Mariana Zorița TURDA: Lasă-mi iubirea să te picteze

Lasă-mi iubirea să te picteze

 

Lasă-mi iubirea să te picteze
În culorile acestei toamne,
Culoarea frunzelor căzute,adormite
Pe o aleie-n parcul sufletelor noastre !

 

Mai lasă-mă să te pictez pe buze,
Cu pensula sărutului de ieri…
Și inima să ți-o pictez…
Culoarea cerului din ochii mei !

 

Să te pictez în umbra nopților senine-aș vrea
Și să-ți mai pot picta…
Și zborul dorului ce vine de la tine,
De s-ar putea !

 

De m-ai lăsa, aș mai picta,
Un univers,ca primăvara-n Mai,
Când florile zâmbesc cu bucurie,
Cu tot ce e frumos ,eu te-aș picta !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

9 septembrie, 2018

 

Viorel ROMAN: Modernizare fără occidentalizare a greco-ortodocșilor

Modernizarea fără occidentalizare a greco-ortodocșilor

se termină pretutindeni și întotdeauna prost, chiar și ca membru în UE/NATO. Asta a experimentat Grecia acuma un deceniu, asta au încercat Prim-ministru Tăriceanu și ministrul său de finanțe Vosganian, asta încearcă acuma Caritasul lui Dragnea, care se închide, supraviețuind exact pe colapsul bugetului de stat. Și pe o amnistie, după cum ne explica mai jos foarte convingător Moise Guran:

Așa cum Firea nu crede în coincidențe, nici eu nu cred. Evenimentele acestor zile sunt complexe, adevăratele intenții ale lui Dragnea fiind bine acoperite de crearea unor perdele de fum. Finalul este imprevizbil, dar câteva linii pot fi totuși detectate. Ceea ce îmi este încă neclar la această oră e doar gradul de implicare conștientă atât a primarului Capitalei, dar și a prim-ministrului Viorica Dăncilă în schema ce va fi pusă în aplicare imediat.

Criza bugetară este cât se poate de serioasă și are o anvergură mult mai mare decât cei aproximativ 150 de milioane de lei tăiați din bugetele de securitate. La nivelul actual de cheltuială cu pensiile și salariile bugetarilor (cele mai mari din istoria României, ca procent în PIB sunt mai mari și decât în 2008) statul român nu le mai poate plăti în limita unui deficit de 3%. Pur și simplu așa a fost desenat acest buget încă din start, iar la aprobarea pe repede înainte, în decembrie 2017, toată lumea știa ce gogonate ascunde. Asta nu înseamnă că statul nu va mai plăti. Banii există fizic, e plină lumea de ei, nu suntem în 1995, nici în 2009. În plus, din 2011, în Trezoreria statului există o rezervă (buffer) de 5 mld. euro proiectată să permită statului român să supraviețuiască șase luni fără să se împrumute deloc. Sunt semne clare că Guvernul Dăncilă ciupește deja de câteva luni din această rezervă.

Caritasul lui Dragnea, numit pompos buget de stat, este grevat suplimentar de credite de angajament din anul trecut și aruncă în continuare iresponsabil cheltuieli pe anul următor, făcând pur și simplu România o țară de neguvernat! (Detalii aici, despre cum funcționează acest mecanism într-un avertisment lansat în 2017 de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.) Numai rectificarea propusă ieri lui Iohannis mai suplimentează cu 9 mld creditele de angajament, față de doar 3 mld credite bugetare. O poezie! Și un dezastru inevitabil în 2019-2020!

Dacă ar dori să deblocheze criza cu Iohannis guvernului i-ar fi foarte simplu să o facă, mutând de exemplu banii prevăzuți ilegal pentru Referendumul de aprobare a modificării Constituției. Da, ăla cu familia tradițională. Care încă n-a fost votată de Senat și de aceea și spun că banii sunt ilegal prevăzuți în rectificare – bugetele, inclusiv rectificările, se fac pe texte de lege aprobate, iar modificarea Constituției NU este încă aprobată.

Tăierea unor sume din bugetele serviciilor secrete reprezintă perdeaua de fum perfectă, căci alimentează și justifică marota cu Statul Paralel, în fapt singurul program de guvernare al PSD. Guvernul NU vrea să deblocheze criza cu Iohannis căci ar fi nevoit să recunoască faptul că din bugetul-caritas lipsesc cel puțin un miliard de euro peste deficit (aprecierea îmi aparține, judecând strict după diferența dintre cât cheltuie lunar statul și ce împrumuturi are prevăzute).

În toate situațiile devine inevitabil fie un împrumut extern, fie o creștere rapidă a dobânzilor de pe piața internă. Și asta în condițiile unui alt record profilat – cele mai mici investiții din istoria României. Continue reading „Viorel ROMAN: Modernizare fără occidentalizare a greco-ortodocșilor”

Lara GRAFT: să împărțim timpul la doi

să împărțim timpul la doi

 

privindu-ți ochii mă-nfior și-mi vine
să rup tăcerile zidite între noi
de-aș ști că-mi vii când toamna încă doarme
aș împarți și ploile la doi.

 

aș smulge și un astru dintre stele
și l-aș ascunde-ncet sub pleoapa mea
doar ochii să mi-i vezi iubite
să fiu eu stropul de lumină-n calea ta.

 

te-aș adormi ca pe un prunc la sănu-mi
și poate ne vom pierde amândoi visând
s-om alerga prin brumele flămânde
tu-n irișii ce-i stăpânești demult.

 

să strângem rouă rece cu buzele-nsetate
să amăgim și toamna și dorul dintre noi
cu rochie de ploaie și cu cercei de șoapte
să împărțim și timpul c-o inimă la doi.

—————————-

 Lara GRAFT

10 septembrie, 2018

GANDHI Canon by George Anca

George Anca

GANDHI

CANON

The play turns to Gandhianism

personae

Atma
Usha
Nansi
Nilima
Horace
Regista
Witty
Vidusha
Som
Gupta

Prima donna

Registrar

I

Regista, Witty

 

Regista: You’re instinct liberator with self-breaking taboos.

Witty: I guessed he did it to you. And he boasted me, Bravo mister, you came with her to tell me you fucked my babe.
Regista: I also think you did not know him.

Witty: Pretty soon to forget the Romanians. What can I not self believe anymore, that you raped me?
Regista: As well as you have been implanted on to me? The author points out a variation of the subject between the couples caught and detached from the game.
Witty: Not once the blow-out is even. Another distribution is stamped, unavailable holders. Hear is about how to never play the play, pushing actors, scene after scene, preferably in the carcass or tomb, if it is also incinerated as usual in the delicacy of our destination.
Regista: We count on directing and spectators-show.

II
Atma, Horace

Atma: Do you know about Shivaramaya’s assassination?
Horace: I’ve heard. Friend with the former deputy chancellor and me. I also received a threat of death from Iran if not from Romanian security together with them. And Shiv explained the legal ways of my attack, if I had been defending myself in India. The confused accusation of anticommunist Cassanovism had not held him back. Not even the Rushdie article. Until today, nothing. I had also forgotten in India of the incident. Was he not assassinated for me?
Atma: The death threat is mathematically fatal.
Horace: The right to murder that kills one another’s curse.
Atma: Crack of Shivji and NN, murder and cancer. The message I’m going to send is not known to me.
Horace: On Barakamba Intercontinental floor 14, I do not need my person anymore.
Atma: Ashok went to Avignon, invited by Brook. Here’s Vanesa Redgrave.
Horace: Invite, Sir, visiting professors.
Atma: They only gave dictionaries or Indological India. Come with Hindi, more like English.

Horace: Sir, but the money gave you were to pay me, not to wear them.

 

III
Horace, Som

(Horace, introduced to Som. Refreshments, white lemon).
Horace: Sinha has great ideas.
Som: He can not maintain his own buildings. Do you know how much a new one costs? 400 crores.
Horace: He was thinking of a Eliade Bhavan in Shantiniketan.
Som: I got your point, pragmatism. There are rich people in Chicago. His budget was cut. Shantiniketan lives more on ICCR. They do not keep their courses well enough, foreigners complain.
Horace: I was glad to hold a conference.
Som: Look, 30,000 rupees are here a lot. I give somebody to catalog the Romanian books from the Indian National Library. He can sit at either them or Ramakrishna Mission. You write my proposals in a letter, you show it to the ambassador and you send it to me. I’ll answer you.
Horace: Just one of my librarians stayed at Ramakrishna Mission.
Som: I give you as gift a tie with ICCR sign.
Horace: I also received one from President Dayal Sharma.
Som: I have to make 17 cultural centers and two chairs. But a construction costs 4-5 crores of rupees. Conferences, student exchange annually.
Horace: A Bessarabian was abhorred by Romanian books received in Chisinau.

Som: India is not Bessarabia.
Horace: Oh, my God, what shaving blade of Romania. Somji, you platen me to pragmatism, but offering more than I would have allowed to ask – scholarships, stipends, understanding. That’s what I’m saying, what’s going on out to Minister Murli, which theater swollen-deflated.

 

IV
Horace, Gupta

 

Horace: Noon-janoon.
Gupta: You have nothing to tell.
Horace: Where you come from, where you are gone.
Gupta: You would not ask me.
Horace: I would not ask you.
Gupta: Former adulterous, neither at reconciliation it bring their mind.
Horace: The world says I look good for this age.
Gupta: Well, nothing changed.
Horace: Maybe we do not lose all the breath for so many years.
Gupta: Bhai riksha, come on. It’s my country. I was not anywhere, not in England.
Horace: Leave the Tamil alone.
Gupta: Bum bum, Subramanian Bharati.
Horace: Why did not you come to anthropology? We have Armenians from Calcutta, African tribes.
Gupta: In India, Calcutta, Bombay, Madras do not have so many cars.

Horace: Poetry, why not drama.
Gupta: You are a very dramatic person.
Horace: Re-ho-bo’am was one and forty zears. Old when he started to reign. And he reigned seventeen years in Jerusalem, the city which the LORD had chosen all the tribes of Israel to put his name there.
Horace: So Victoria, Queen to her island, Empress, like Shah Jahan.
Gupta: The gate of India in Bombay is taken after Fartherpour Sikri and after the Roman triumphal arches.
Horace: Read the Taj, read the Koran.
Gupta: What did I say to you, Mr. Gupta, when you wanted to convert me, I had translated Kent’s recipe from French to English.
Horace: Get the fish bone in my throat at Shantiniketan, and I’m in the throat of the fish in Bombay.
Gupta: The women remember the dead who beat them, the good ones they forget them.

V

Nansi, Nilima

 

Nansi: You have no inspiration.
Nilima: No life.
Nansi: Right in Shalimar Bagh.
Nilima: Marza fucked Mary and passed her to Omer to whom she fell în love. Having sex with someone, she falls in love instantly.
Nansi: After the last, she met a seventy.
Nansi: That’s why you smiled, pop.
Nilima: A Punjabi, eight-year-old widow, has rites, walks around, walks over. He’s not getting very accommodated.
Nansi: Who else to rape virgins over 50?
Nilima: He does not laugh, I do not meet anyone. Pansy or not, vegetarian, he fried my chicken tandoori and died my stomach.
Continue reading „GANDHI Canon by George Anca”

Eleonora SCHIPOR: Vremea amintirilor

Vremea amintirilor se pare că a început să bată la poarta vieții domnului Ciprian Bojescu din Suceava. Dacă anul trecut i-am prezentat pe paginile ziarelor noastre cartea «Cu dragoste de pământ românesc», iată că la scurt timp domnia sa ne mai vine cu o carte cu un titlu semnificativ vârstei și drumurilor vieții. Noul volum de amintiri frumoase, dar se pare că și nostalgice, cu un titlu semnificativ «Vremea amintirilor», l-am primit în dar de la autor la tradiționala sărbătoare «Limba noastră cea română», ce are loc în fiecare an la începutul toamnei la Cernăuți.

          A văzut lumina tiparului în acest an, la Suceava, la editura «Accent Print». Conține circa 134 de pagini, este împărțită în 4 capitole, având mai multe fotografii și imagini, unele color.

          Dacă pe prima copertă a cărții vedem frumoasa biserică de la Iordănești, satul de baștină al autorului, atunci pe a doua copertă vom găsi fotografia sa color, iar sub fotografie avem și titlul cărților tipărite până în prezent: «File din istoria satului Iordănești», 2013, în colaborare cu Dumitru Covalciuc și Nicolae Șapcă; «Rătăcind prin Bucovina» – pagini de jurnal, 2015; «Cu dragoste de pământ românesc», 2016.

          «Vremea amintirilor» este așadar cea dea 4-a carte a autorului sucevean. În «Сuvânt înainte» semnat de inginerul Constantin Hlușneac, vom putea lua cunoștință cu prezentarea pe scurt a cărții, date din biografia autorului și o pоezie dedicată domniei sale chiar de semnatarul prefaței, Constantin Hlușceac.

          Primul, din cele 4 capitole se numește «Tablete care nu au văzut lumina tiparului». Prima tabletă este dedicată memoriei colonelului George Galan, un vrednic român din București, ce era prezent adeseori la manifestările noastre culturale, la Cernăuți. Personal îl țin minte când a participat și la comemorearea poetului martir Ilie Motrescu din Crasna, cu ani în urmă. Tablete le dedică autorul și prietenilor săi cernăuțeni-bucovineni: Mircea Lutic, Ilie Popescu, Octavian Voronca, Dorin Ștefaneli (stabilit cu traiul la Târgu Mureș) și alții.Vom mai găsi la acest capitol și alți oameni de diferite profesii; medici, profesori, ingineri, dar și familii întregi de oameni gospodari, pe care autorul i-a cunoscut, a avut și are contacte și legături. De asemenea sunt și întâmplări din viață, comemorări, impresii din excursii etc.

          Partea a doua a cărții de față cuprinde câteva tablete apărute deja în presă. Fie în cotidianul «Crai nou», în almanahul «Țara fagilor» sau în altă parte. Despre familii de refugiați, despre oameni cunoscuți, transporturile sucevene de odinioară (аutorul a lucrat mai mulți ani în domeniul transportuliui auto din Suceava), despre evenimente importante, vom lua cunoștință în acest capitol. Avem aici un interviu al autorului cărții cu binecunoscuta ziaristă bucovineană Doina Bojescu, redactor șef al ziarului «Cоncordia», un articol dedicat prietenului său Arcadie Opaiț, un reportaj dedicat memoriei celui care a fost tot unul din prietenii săi de la Cernăuți Dumitru Covalciuc, ziarist, publicist, cercetătot istoric, folclorist. Vom găsi la acest capitol și numele altui prieten al său, poetul, traducătorul Ion Cozmei, trecut și el prea degrabă în lumea celor drepți. Cea ce m-a impresionat cel mai mult la acest capitol este materialul de la paginile 74-75 intitulat «Cu gândul la poetul Ilie Motrescu». (Este titlul uneia dintre cărțile mele dedicate marelui poet al plaiurilor carpatine). Domnul Ciprian Bojescu menționează faptul că la scrierea acestul articol l-au ajutat două profesoare din Nordul Bucovinei – Eleonora Schipor din Pătrăuții de Jos și Mariana Levytschi din Crasna. Citează cele relatate de mine despre Ilie Motrescu și cele relatate de doamna Mariana desрre fratele poetului, profesorul și publicistul, poetul, animatorul vieții culturale din Crasna Ștefan Motrescu. (Reamintesc cititorilor că despre Ștefan Motrescu și zbuciumata-i viață am scos deasemenea de sub tipar cartea «Un fizician cu suflet de poet», la un an de la trecerea sa în neființă, în 2004). Îi mulțumesc autorului, publicistului sucevean că a inclus acest articol în cartea sa.

          Partea a 3-ea cuprinde  o serie de legende din zona Vatra Dornei în alcătuirea lui Gheorghe Vicol, în proză și versuri.

          Al patrulea și ultimul capitol din recent apăruta carte este dedicat fotografiilor: oameni de vază, locuri importante, momente de la diferite întâlniri, conferințe, sărbători naționale etc. Sunt și câteva imagini de la Paris, capitală europeană vizitată de autor și soția sa. Acolo locuiește unul din fii lor.

          Ultima copertă găzduiește o poezie a lui Gh. Vicol «Bătrânul pădurar».

          Felicitări autorului Ciprian Bojescu, originar din satul bucovinean Iordănești. Pentru dragostea ce o poartă de-a lungul deceniilor pentru baștina dragă, tot astfel cum o face și artista Maria Iliuț din Crasna, stabilită de mulți ani la Chișinău, dar mai ales poeta și publicista Mariana Gurza, născută în România din părinți bucovineni, iar pe lângă ei mulți alții. Dorul de baștină predomină în scrierile lor, în cântecele lor, în sufletele lor frumoase. Dumnezeu să vă ajute dragi bucovineni, oriunde vă aflați pe acest pământ.

          Domnului Ciprian Bojescu îi mulțumim frumos, îi dorim succese și îl așteptăm cu noi cărți și articole de valoare. Doamne ajută!

  ———————————-

Eleonora SCHIPOR,

Bucovina de Nord / Ucraina

9 septembrie, 2018