Nicu GAVRILOVICI: Sondând nemărginirea

Sondând nemărginirea

Pleoapa cerului clipește imensă, albastră,
înflorindu-mi o rază-n fereastră…
Dincolo de ea, doar tăceri
și controversate păreri:
ba că ar fi un bătrân cu barbă
purtând pe piept de îngeri salbă,
ba că sunt niște omuleți verzi
ce se hrănesc cu lăptuci și scoverzi.
Alții, cei mai netoți,
susțin că sunt numai roboți
care nu dorm niciodată…
O teorie extrem de ciudată!

Eu, cocoțat în vârful unui jugastru
înmoi degetul arătător în albastru
și chiui bucuros, cu patimă
ținând în căușul palmei o lacrimă.
,,Este cineva din carne și sânge
de vreme ce plânge…”

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

9 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Clipele ce bat în acele de ceas

CLIPELE CE BAT ÎN ACELE DE CEAS

Trec orele încert prin àcele de ceas,
rostogolind minutele prin vreme,
iar zilele prea scurte care-au mai rămas
par visuri vagi cernute din poeme.
Ascult poemele când vin pe înserat
pe-o aripă de doruri decupată
din sfinte amintiri pe care le-am trădat
pe-o margine de toamnă-ntârziată.

Iar versurile scrise-n taină undeva,
sub palmierii oglindiți în oază,
parcă le-aud pe notele din vocea ta
cu incantații care mai păstrează
parfumul nopților de august dantelat
cu armonii de sacre jurăminte
rostite-n umbra dulce-a dorului lăsat
sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte.

Se scurg prin gând atâtea întâmplări
pe care le credeam demult uitate,
lăsând pe sufletul rănit ascunși fiori
sub mutele regrete ne-mpăcate.
Dar clipele ce bat în acele de ceas
tot mai șoptesc pe strune de romanță
că din trecutul nostru încă-a mai rămas
un dor vrăjit și-o ultimă speranță.

Le iau din margine de timp și le așez
în miezul cald al nopților rămase,
să le alint în gând atunci când te visez
trecând prin oaze-n straie de mătase.

———————————————–

Corneliu NEAGU

9 septembrie, 2018

Florentina SAVU: Fără teamă

FĂRĂ TEAMĂ

„Cel născut să zboare
Nu se va târî niciodată”,
Va crește ca o floare
Spre soare înălțată,
Cu chip plin de lumină,
Cu zâmbetul senin,
Cu dragoste deplină,
Necunoscând declin,
El drum o ține drept,
Călcând pe spini, pe pietre,
Cu-a sa iubire-n piept
Pe căile terestre,
De spini ori mărăcini
Nicicând nu se va teme,
Va da foc la ciulini
Și va răzbi prin vreme!

———————————–

Florentina SAVU

8 septembrie, 2018

Anatol COVALI: Între apus și răsărit

Între apus și răsărit

E rău cu răsăritu-n coastă
și cu apusu-n chip de iudă,
care când dai peste năpastă
nu vrea de tine să audă.

Vecinii ne-au distrus cu ură
și au mușcat din trupul Țării,
apusul a tăcut din gură
și-a acceptat pactul trădării.

Tot timpul peste biata Țară
s-au prăvălit urlând barbarii
ce-au vrut să facă să dispară
mereu schimbatele-i fruntarii.

Copiii, frații și părinții
ne-au plâns în tristele siberii,
în timp ce-și numărau arginții
vânzării, marile imperii.

Și azi sunt dornici de osândă
pândind doar clipa potrivită,
unii dorind ca să ne vândă,
iar alții ca să ne înghită.

Și nu tot mafia ocultă
susține groaznica hienă
ce urlă sumbru și insultă
o țară-ntreagă fără jenă ?

Credeți cumva că restul lumii
ne va sării în apărare
blamând nelegiuirea ciumii
și cruda ei nerușinare ?

Tot noi ne-om apăra moșia,
cum am făcut-o și-altădată,
și niciodată România
n-o să mai fie sfârtecată

Iar pe nebunii ce-or să vină
dorind ca să ne vâre-n groapă,
îi vom primi cum se cuvine
trăgându-i nemiloși în țeapă.

1991

————————————–

Anatol COVALI

București

Emma POENARIU SERAFIN: Drumul către noi (poeme)

În limba mea

În limba mea, vin Doamne către tine,
În limba mea și ceru-i mai senin,
În limba mea, pământul mă reține
Și-n limba mea spre ceruri mă înclin .

În limba mea, străluce-n lacrimi ia
În limba mea și dorul e mai dor,
În limba mea , doinește ciocârlia
Și-n limba mea , mă strâng puțin să mor.

În limba mea și mama-mi poate spune
În limba mea și stelele-or tăcea,
În limba mea, durerea îmi apune
Și-învăț să tac , dar tot în limba mea.

Așa

Așa a fost și este-n legea firii
Să nu ne trecem pragul de destin,
Să nu atingem fluturii iubirii
Să nu strivim o lacrimă-n suspin.

Așa a fost să creștem prin poeme
Și sufletul să-l adunăm prin scris,
Să ne uităm pe noi, din vreme-n vreme
Și să-i mai scriem gurii : INTERZIS !

Așa ne e să plângem prin petale
Să ne mai pierdem vara printre tei,
Iar florile plecate, pe-altă cale,
Să ne rămână-n viață… și-n idei.

Așa rămâne-n viață, ca pe scară,
Mai urcă și coboară prin nevoi
Și pare că nu e nici prima oară,
Când în iubire, mai apar și ploi.

Să-i scriu iubirii

M-am trezit cu toamna la fereastră
Vântul alerga prin meri și prin gutui
Rochia-i din frunze o purta măiastră
Căuta cu sârg căldura, care…nu-i .

Simt miros de toamnă, de ocară
Împletesc un vis, să mai trăiesc,
Frunze volburânde mă-nfioară
Toamna-i la fereastră, o zăresc !

Mâinile pe frunte-mi dorm tăcute
Aud vântu-n frunze-i obosit,
Cerul plânge să nu-l mai asculte
Norii grei din plumb, s-au primenit.

Mă gândesc să plec în țara fericirii
Să-mi fac adăpost pe dup-un nor
De acolo pot să-i scriu iubirii
Cum să se împartă…tuturor…

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Drumul către noi (poeme)” →

Lilia MANOLE: Păstorul miorit (-ic)

PĂSTORUL MIORIT(-IC)

pe maluri infinite și albastre,
trecea păstorul singur neiubit,
uitase calea dorurilor noastre
și-avea la braț fărâme de pământ.

gândea, că luna-i va ieși în cale,
dintre atâtea flori volubile ce sînt,
și, în mireasma lor răcoritoare,
din mituri, să-și ia fir de ce-a iubit.

dar din celălalt capăt al durerii,
se dezvelea din gânduri o copilă-
își îmbarcase trupul și prin stele
se revărsau un trandafir și o zambilă.

atâtea nenoroace presimți păstorul,
în calea robului și-a lui să vadă,
de la meniri -la fragede fioruri,
trecea pădurea, însemnat pe hartă.

apoi din răsărit de miază -noapte,
păzind copiii cei născuți acum,
cu -ntreaga sa făptură ca o carte,
se depărta de-al său sporadic drum.

urcând pieziș spre bolți imaculate,
plonjând cu fiece registru în urechi,
pe maluri infinite păstorii laolaltă
se minunau de-un obicei străvechi;

păstorul singur se văzu plecând,
din pledoaria mărilor nemuritoare,
cu fluturii, prin norii albi, epatizând,
se miorea, de dor și de eternă jale…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

8 septembrie, 2018

Vasile COMAN: Valsul toamnei

Valsul toamnei

M-a invitat toamna la dans într-o seară,
Copacii cu frunze aurii cântau la vioară
Și n-am putut refuza o așa minunată.
Cânta despre iubiri, melodia mea preferată!

M-a invitat toamna la vals într-o noapte,
Obraz pe obraz ținându-mă aproape,
Pe adieri de vânt îmi șoptea liniștit:
„- Îmi place de tine, te-aș lua de iubit.”

Ce dans minunat dansam amândoi!
Doi pași înainte și unu-napoi…
Pluteam ca fluturii albaștri, visam trandafiri,
Era valsul toamnei plin de amintiri !

M-a invitat toamna la dans… ce plăcere!
Ne-mbrățișam amândoi pân’ la durere
Și norii dansau împreună cu noi!
Eram peste tot și în toate doar doi!

M-a invitat toamna la dans și un ceai,
Eram foarte răcit, aveam guturai!
Dar n-am putut să refuz o asemenea Doamnă!
– Sunteți liberă și mâine seară, frumoasă Toamnă?!

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

16 octombrie, 2015

Imagine internet

Mariana Zorița TURDA: Te-aștept să vi

Te-aștept să vi

Te-aștept să vi
Cu sărutările promise!
Te-aștept să vi
În nopțile mele triste,
Să mă cuprinzi în brațe
Și-n taină să îmi aduci iubirea
Și dorul să mi-l ștergi…
Cu o speranță și lumină !
Aprind o lumânare,
Ca să-ndulcesc un pic…
Umbrele nopții
Și-n flacăra ei caldă,
Văd doi…ce își dansează dorul,
Uitând că-i miezul nopții !
Te-aștept să vi
Din amintirea vastă,
Ce îmi cuprinde dorul…
Și flacăra albastră
Din ochii-mi triști ca Luna!
Te-aștept să vi
Cu sărutările promise,
Cu calde-mbrățișări
Și flacăra din ochii mei albaștrii,
Cu drag să te cuprindă !
Te-aștept să vi !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

8 septembrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Mi-e dor de o toamnă ce vine curând

Mi-e dor de o toamnă ce vine curând

Mi-e dor de o toamnă ce vine curând
ca o iubire ce scapă din lanţuri
până şi învârtirea pe roată
a naturii se face fără emfază
numai suferinţa are cea mai mare paletă de culori
iar frunzele se înroşesc
pe un portativ de flori la amiază…
nu mai ştiu dacă cuvintele-mi plâng
sau râd
când vreau să ies din mine un pic
sufăr de o imensă fragilitate
poemele au sentimente şovăitoare
mă duc să-mi caut sinele, îmi zic!
Pe valsul de adio a lui Chopin
se-ntâmplă tot! e o toamnă promisă
sau un alai de viori?!
din crengile copacilor îmi fac atele
că frunzele îmi sunt deja
pansamente-n culori…
ăsta-i singurul spaţiu în care mă-nvârt
şi coala albă de hârtie-tu ce mai stai!?
mi-e dor de o toamnă ce vine… alene
şi de o clipă de iubire furată din rai!

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

8 septembrie, 2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Poesis

Cuceritorul

Iartă-mă iar supusă, felina ta tropicală
Pantera ta, din visul vânătorului perpetuu.
În care ți-ai pironit oftatul
Şi steagul Cuceritorul neînvins .
Mă, cutremură, nu puterea ci slăbiciunea
Şi durerea, că ai să pleci….vânător…nepăsător…

Clipa

Am învățat, ca om din tresărirea frunzei, din tresarirea ierbii..

Am învățat ca om,arta petalelor…de a fi eterne..numai o zi…
Am învățat ca om ce înseamnă clipa și durerea că pleci…lăsându-mă…
Stea lucitoare pe plaja pustie.
Am învățat ca om arta de a fi!

Portretul de floare

Ma port de parcă n-aș fi
Înțeleasă și lumină,
În ochii oamenilor …
Sunt o zăpadă înflorită
N-am culori şi n-am parfumuri,
Cu care vreau sa te atrag,
Dar zâmbetul din clipa plină
Te așteaptă în prag.!

Poveste dulce, țintă

Noi: tu şi eu, un măr arzând pe creangă
Bulgăre de soare, zemos, răcoritor.
Două jumătăți de inimă în căușul durerii.
O pată pe cer, în vraja-n serării.
Noi: Tu și Eu poveste nesfârșită
Dulce-Tristă
Felie de viață încă …ne stinsă.

–––––––––––––-

Violeta SECOȘAN CADAR

Timișoara

( Din volumul „Himere”, Editura Mirton, 2oo9)