În cursul vacanței Borloveni 2018, prin generozitatea prietenului Ianoș Simption, am mers de la Borloveni la Băile Herculane.

Era dimineață, înainte de răsăritul soarelui, vremea era rece și tonică și se vestea o zi frumoasă. Pe frunzele copacilor și în iarbă se vedea rouă bogată, cu stropi grei și strălucind ca diamantul. Curând soarele s-a înălțat glorios și răspândind căldura molcomă, blândă, fără egal a Toamnei. În jur negura se înălța în straturi care deveneau tot mai subțiri, mai transparente, până ce se topeau în lumină. Am trecut prin umbra, mereu amenințătoare a Cheii Globului, prin Petnic și Iablanița și apoi am ajuns în frumoasa, delicata și specială Mehadia.

Căci Mehadia nu este un sat, este un soi de „stat”, așezat pe istorie efectiv milenară, pe urme dacice, romane, ungare, turcești și rămânând mereu, statornic românească. Acolo am început să vedem oamenii la lucru, pe câmpii veșnic roditori. În lungul drumului am văzut și căruțele trase de un singur cal, o particularitate a Mehadiei. Iar, mai în șagă și mai în serios, se spune că cei invitați să urce în căruțe, de regulă răspund, „mulțam frumos, dar mă grăbesc”.

Câteva momente am oprit la cimitirul Mehadiei unde odihnesc înaintași din familia mea paternă și amândoi părinții mei. Odihnesc sub un foarte frumos monument, masiv dar sobru, din marmură de Ruschița albă.

Tot pentru câteva momente m-am oprit și am colindat în gara Băile Herculane. O clădire elegantă și de un romantism sfâșietor. Este fără îndoială cea mai nostalgică gara din România și superbă invitație către o zona miraculoasă. Clădire ridicată în 1870, pe urma unui pavilion de vânătoare împărătesc. Gara ar avea lipsa de a radicală recondiționare și sunt convins că acea vreme va veni. Iar apoi am intrat în Băile Herculane.

Primul lucru simțit este mirosul vag sulfuros emanat de apele miraculoase care au făcut locul vestit. Încă în vremea Imperiului Român, împărați au venit să își caute tămăduirea și mulți au și aflat-o. Mărturie stau inscripții care mulțumeau zeilor în care credeau ei. Orașul vechi este, în momentul de față, o tristă ruină. Clădiri superbe, care au fost hoteluri de lux în vremea imperiului și care erau egalate în eleganță, poate, doar de cele de la Karlsbad (Karlovivary), zac în decădere. Cei treizeci de ani din urmă au creat acest dezastru cultural. Un adevărat genocid cultural. Hoteluri istorice au fost distruse, bucată cu bucată, și ștuctura lor vândută. Vinovați sunt, în primul rând un anume „om de afaceri” Iosif Armașu din Luncavița, a cărui stare în libertate este un afront și insultă publică și evident, lunga administrație a unui personaj cu nume predestinat. Probabil că aceste ruine sunt irecuperabile.

Dar și acest rău se va îndrepta în timp. Se va îndrepta căci izvoarele miraculoase există mai departe și mai ales MUNTELE stă neclintit cu toată forța lui tămăduitoare. Îndrăznesc să spun acest lucru deoarece nu stăm sub voia unor întâmplări oarbe. Suntem parte dintr-un plan a cărei desăvârșire nu o va putea opri nimeni.

Legătura cu pământul, cu „locurile” ne apropie de urmele Creatorului și ne arată că mereu stăm sub grijă Lui. Batjocorirea locurile, macularea lor, este lucrarea celor care stau sub voință celui rău și este insultă adusă Celuia care toate le chivernisește și care nu se lasă batjocorit. Aici poate fi văzută din nou responsabilitatea pe care a avem toți și fiecare pentru cele din jurul nostru. În această obligație intră și datoria de a spune adevărul, de a spune răului și răilor pe nume chiar și atunci când este incomod de făcut asta. Tăcerea „călduță” este de fapt complicitate lașă la rău. Dar la asta se adaugă faptul că toată zona Băilor Herculane stă sub straja muntelui.

Muntele are un loc special și nu întâmplător pe coamele lui s-au rugat oamenii. Iată ce spune Isaia 11;9, „și nici nu vor putea să nimicească pe cineva în Muntele meu cel sfânt, fiindcă totul s-a umplut de cunoașterea Domnului, așa cum apa cea multă acoperă mările”…Și istoria Israelului lui Dumnezeu, poporul care l-a căutat pe Dumnezeu și l-a și aflat în Ortodoxă închinare a Sfintei Treimi, este plină de munți sfinți, Horebul, Sionul, Carmelul, Taborul, Golgota. Iar poporul lui Dumnezeu este alcătuit din multe limbi și neamuri și între ele cel Românesc.

De la începutul istoriei lor Românii, respectiv strămoșii lor Dacii, sunt caracterizați de către istorici ca fiind „cei aninați de munți”. Munți cu importantă colosală, pe care aceiași istorici îi numesc „cardines mundis: țâțânile lumii. Cel care a avut privilegiul să urce pe un munte cu un țăran român va fi putut vedea venerația religioasă, până la lacrimi, pe care acesta o arată muntelui. Iar munții nu au dezamăgit niciodată pe Români, i-au aparat, i-au ascuns, le-au arătat taina și frumusețea lor. Acești munți nu vor lasă în paragină nici Băile Herculane. Frumusețea lor va face ca stațiunea să reînvie, mai frumoasă, mai mândră, mai românească. Pentru Ortodoxia lor Dumnezeu nu ii va lasă pe Români niciodată.Să stăm sub scutul Ortodox fără șovăială și răul va trece mai repede decât credem. Căci este un alt semn al nălucirilor negativității pure să îmbrace stările existente în lume și puterea lor în haina unei durate fără sfârșit. De fapt asta este fantezie demonică. Numai puterea lui Dumnezeu și învățătura Bisericii lui Ortodoxe pot să dea și viață și mulțumire adevărată. Răul prezent va trece și, repet, va trece mai repede decât credem.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

2 octombrie, 2018