1. Pentru fiecare dintre noi familia, părinții, originile, locurile natale, prietenii, sunt extrem de importante, căpătând de-a lungul vieții conotații sacre. Pentru ca cititorii să vă cunoască mai bine, ați putea să-mi oferiți câteva detalii autobiografice, cu alte cuvinte… cine sunteți?

      Numele meu ar putea fi al unui metal prețios  sau al unui ținut regesc , un  nume cu o semnificație puternică ca mine, un nume sonor de Soare sau Lumină.Sunt o femeie care a răzbit prin viață luptându-se , căzând după multe bătălii cu ea și ridicându-se din valurile înspumate ca dintr-un vis plin de nuanțe întunecate.

     Mă numesc Aurelia Grosu, născută în ținuturile vechi ale Dobrogei, o Dobroge bătrînă ca și timpul, o Dobroge istorică, dar îmbietoare în felul său unic.  În prima mea carte ” Ești mai puternic decât crezi – Dacă am putut eu poți și tu ”, publicată în anul 2013, editorul meu mă caracteriza astfel:

     ” Aurelia Grosu are o experiență didactică de 40 de ani în învățământul primar și ajută copiii cu dizabilități, profesând în ultimii 10 ani în învățământul special. Însă această identitate profesională spune prea puțin despre un om care și-a construit o remarcabilă filosofie a vieții, în urma confruntării cu situații limită, care de multe ori păreau insurmontabile. Cu o tenacitate și o perseverență ieșite din comun, Aurelia Grosu ne face martori la un veritabil exercițiu de credință, prin care avem ocazia să ne reîntâlnim cu propriul nostru potențial nevalorificat. Ceea ce ne va surprinde și — în același timp — ne va inspira de fiecare dată este munca asiduă și angajamentul mereu reînnoit, care i-au permis autoarei să facă pasul de la o experiență personală spre o atitudine cu adevărat luminoasă în fața vieții.

      După  o lungă luptă cu depresia, după  multe suferinte de tot felul, la vârsta de 56 de ani, când viața părea că nu mai vine cu o surpriză plăcută, care să schimbe traiectoria vietii sale, Aurelia face un imens salt cuantic și spiritual , încât uimește țara prin reușita ei remarcabilă: în patru ani lansează cinci cărti care circulă în toată lumea și care motivează, ridică, resetează gândirea cititorilor ei, ajută copiii cu nevoi speciale, inițiază ateliere cu părinții, merge la școli și susține copiii pentru a deveni scriitori, e invitată frecvent la televiziuni etc. Este un om care a învins moartea și mentorează mii de oameni. Este femeia de care Dumnezeu s-a atins în mod supranatural, binecuvântând-o și făcând-o folositoare pentru alți semeni ai săi.”

     Sunt absolventă a Liceului Pedagogic ”Costache Negri” din Galați, am doi copii mari, Cristian Alexandru și Maria Cristina și un nepot de 16 ani, sunt împlinită că Dumnezeu mi-a arătat misiunea, o fac cu responsabilitate și pasiune și sper să ajut prin cărțile și acțiunile mele pe cei ce au nevoie de vorbe de duh, consiliere, ajutor spiritual.

2. Vârsta școlarității este unică pentru fiecare om – ne formăm deprinderi pentru viață, unii dintre noi chiar și pentru scris. Care e cea mai frumoasă amintire prin care vă face plăcere să rememorați acele vremuri?

      Grosu Aurelia:  

     Prispa casei din Măcin va fi scena amintirilor mele eterne. Acolo am dat frâu liber fetiței care cânta cu ”chisoiul de usturoi” și făcea spectacole ziua în amiaza mare de uimea toți trecătorii, acolo era ”piscina”unde mă bronzam vara, acolo a fost locul unde îmi puneam un șorț în față și vindeam pepenii aduși de la cariera de piatră din Munții Măcinului, unde tatăl meu era un cioplitor în granit recunoscut și foarte priceput, un om care a iubit din suflet grădinăritul. Casa părintească va rămâne actrița principală a existenței mele și mă va urmări până în eternitate. Va rămâne leagănul amintirilor nostalgice și dulci ca mierea .

      Revăd cu ochii minții roșiile cât un cap de bebeluș sau vinetele uriașe, îmi amintesc castroanele de salată mereu pline ochi de chestii bio, revăd coloanele pline cu căpsuni din grădina noastră și prăjiturile apetisante făcute de mama ca să ne arate cât ne iubește pe mine și fratele meu. Mă urcam pe acoperișul casei și făceam plajă, privind de sus strada principală a orașului. Cocoțată pe tabla fierbinte de pe casă, cu  o sticlă de apă lângă mine, citeam sau cântam în timp ce mă înnegream. Copilăria a fost presărată de momentele mele artistice pline de cântece pe care le învățam foarte repede din cărțulii mici cu cântări din repertoriul vremii anilor 60-70.  La vârsta de patru ani, am redat perfect cântecul  ”Marea ”  interpretat, pe atunci, cu măiestria unui glas impecabil, de inconfundabila  Margareta Pâslaru.

      La radiodifuziunea locală, am mers cu educatoarea și colegii de la grădiniță ca să vedem cum se transmit emisiunile radiofonice. Așa mi-am făcut debutul în muzică, chiar dacă eram o pitică inimoasă și îndrăgostită de muzica ușoară, care mi-a încântat o mare parte din viață.  Îmi este dor de serbările la care participam cu clasa sau la spectacolele de muzică ușoară de la Casa de Cultură din Măcin, la care luam parte cu drag și pasiune. Acolo m-am format ca om , fiindcă mama mea era o femeie care nu te prea lăsa să te culci pe o ureche. Veșnic îmi dădea de lucru în casă, în curte, la școală etc. Am învățat de nota 10 și premiul întâi,nu cred că aș fi îndrăznit să iau mai puțin cu o mamă atât de exigentă.

      Ideea este că mi-a plăcut mai mult cântecul decât literatura, nu m-am gândit că voi ajunge scriitor,  ceea ce denotă că Dumnezeu nu ține seama de planurile omului, ci doar de ale Sale. Îmi aduc aminte de după-amiezele de vară cand petreceam timp cu mama pe o pătură așezată pe cimentul din curte și ea făcea reparații la diverse obiecte de îmbrăcăminte, iar eu mă tot foiam în jurul ei. Îmi reamintesc printre gânduri de prima mea iubire nevinovată, acolo, în Măcin,  unde am cunoscut un băiat care mirosea a gogoși, fiindcă mama lui era vânzătoare la magaziunul de patiserie din centrul orașului.

    Sunt multe momente care îmi trezesc și emoții plăcute și mai puțin benefice pentru sănătatea mea emoțională, ceea ce mă face să le aduc în prim-plan doar pe cele dragi sufletului meu.

     O copilărie fără multă tehnică, în aer liber, într-o gospodărie bine îngrijită, cu doi părinți care s-au străduit cum au putut să ne poarte de grijă atât mie, cât și fratelui meu mai mic.

      Sunt recunoscătoare că a fost așa cum a îngăduit Dumnezeu să fie acest moment al existenței mele!

3. Scrisul este cel mai probabil o flacără pe care fiecare scriitor încearcă să o mențină vie. Dar… cum foc fără scântei nu se poate, spuneți-ne, când a apărut pentru dumneavoastră scânteia scrisului?

     Grosu Aurelia:

    Scrisul e ceva care vine din interiorul meu, o eliberare şi un mod în care mă pot face auzită, fiindcă am o experienţă care îmi oferă subiecte vaste pe care le pot despacheta şi din care putem învaţă lecţii preţioase de viaţă!            

   Sunt omul care mă pun la dispoziţia celorlalţi, pentru a-i învăţa şi a-i îndruma în mod corect, să nu repete greşelile generaţiilor trecute şi cred cu toată inima că noi, românii, avem nevoie de o resetare majoră în modul de a gândi şi în dezvoltarea personală a fiecărui cetăţean din ţara noastră.  

   Scrisul este un dar și o misiune dată de Dumnezeu atât de târziu, încât le-am apucat cu mare responsabilitate.  Dumnezeu vorbește românilor, El are  ceva măreț de transmis cititorilor mei, am fost mâna Lui și cred că sunt o femeie binecuvântată, care a primit ceea a cerut .

     Sper să fiţi de acord că este o reală nevoie de schimbare în România!

     Datorită vocației de învățător mi-am format o caligrafie și gândire ordonată, știindu-se că cele două sunt strâns legate ca două surori gemene. Susțin introducerea în școli a acestei cenușărese a programelor școlare românești.  În anul 2012, am primit cadou un calculator mai vechi de la o prietenă care nu îl folosea. Așa a început aventura vieții mele, un moment unic care mi-a deschis larg porțile cunoașterii și transformării personale, fiindcă exact de acest lucru aveam nevoie. Aveam cam 54 de ani și lumea virtuală mi-era complet necunoscută. Acel aparat uzat  mi-a dat  șutul necesar pentru a mă descoperi pe mine și lumea de dincolo de monitor. Am intrat în atmosfera  fascinantă a dezvoltării personale și spirituale, care mi-a influențat puternic gândirea și mi-a schimbat radical mentalitatea mea negativă și rigidă, mică și fără viziune pentru viitor. 

     Așa am conceput cele cinci cărți, creând subiecte bazate pe o temelie clară și puternică, pe o alternanță perfectă între spiritualitate și antrenament mental, pe o împletire fericită între credința în Dumnezeu și aplicarea valorilor morale atât în dimensiunea interioară, cât și în cea exterioară ființei mele.

       3.Scrisul ne definește. Care credeți că este motivul pentru care ați început să scrieți și ce anume vă motivează să o faceți și acum? Mai mult, care credeți că vă este atuul,  ce aduc nou scrierile dumneavoastră?

         Grosu Aurelia:

         Este o poveste de viață simplă, dar inedită. Nimic nu vine decât la timpul potrivit..Mi-a apărut șansa să mă apuc de scris deodată, fără să îmi fi dorit acest lucru vreodată.Voiam să cânt, voiam să fac afaceri, orice,  numai  nu să scriu. Dar Cineva ne schimbă planurile după Voia Sa, independent de voința noastră. Profesam meseria de dascăl de peste 30 de ani și nimic nu prevestea apariția unei schimbări neobișnuite în  drumul linear al vieții mele. Eram mereu în rugăciune și căutam ceva nou pentru evoluția mea. Spuneam :

” Ce să fac ,Doamne, cu viața mea?”

       Am cunoscut doi tineri antrenori, unul din Dej și altul din Galați, am lucrat câteva ședințe de coaching cu ei și astfel s-a cristalizat  ideea că ar fi nimerit să povestesc într-o carte experiențele de viață personală și cum am trecut prin ele,  pentru a fi de folos și altora care se confruntă cu situații dificile sau furtunoase..Nu am acceptat de la început, habar nu aveam cum se face o carte, mă gândeam că am nevoie de bani mulți (ceea ce s-a adeverit), mă gândeam că cine sunt eu ca să public și cine mă va citi, eram confuză, dar tinerii insistau.

      În 4 iunie 2013, am început prima mea lucrare care s-a transformat într-un produs final exact după 4 luni, iar în 11 decembrie 2013 am participat la prima lansare de carte din viața mea, la Biblioteca V.A.Urechia din Galați, într-un cadru de mare frumusețe și eleganță. Cerusem lui Dumnezeu să îmi dea o misiune clară și deodată, El mi-a oferit-o.  

      Iată ce scriu la finalul lucrării  ”Ești mai puternic decât crezi”- Dacă am putut eu, poți și tu:

   ” Un vis s-a împlinit! Această carte simplă, pe înţelesul tuturor, a fost scrisă în timp record, cu pasiune şi muncă, în perioada verii anului 2013. Concentrarea maximă pe scop şi disciplina zilnică au dat rezultate. În mai puţin de două luni am scris-o cu dragoste, recunoştinţă şi bucurie. Nu am ştiut în ce intru. După ce am terminat de scris, am aflat că acesta abia era începutul. Nu am ştiut niciodată drumul unei cărţi de la scriere până la cititori. Dar am început să acţionez, căutând, întrebând, cerând sfaturi. Lumea mea singuratică a început să primească oameni noi, editori, tipografi, scriitori, oameni cu care nu m-am gândit că voi lua contact, deoarece din „închisoare“ nu am avut perspectiva nouă care mi s-a deschis acum. Şi sunt recunoscătoare! În fiecare dimineaţă mă trezesc mulţumind. Şi repet prin casă, prin autobuz, la şcoală, înainte de culcare, oricând, cuvântul „Mulţumesc!“

Orice poveste de succes începe cu cineva care asimplu spus: orice lucru mare începe cu ceva mic. Dacă nu eşti dispus să începi de jos, nu poţi începe deloc!

Lui Dumnezeu îi place să folosească lucruri despre care noi credem că sunt neînsemnate. El a folosit prânzul unui băiat ca să hrănească mulţimile de oameni flămânde, El a folosit o praştie pentru a-l doborî pe uriaşul Goliat, El a folosit o mână de lut pentru a reda vederea unui orb. El m-a luat pe mine din pat, dintr-o agonie mentală şi m-a vindecat, dându-mi viziunea de a vă împărtăşi şi vouă lucrările Lui în viaţa mea şi în viaţa altora.  El a folosit un loc de muncă neînsemnat, bani puţini  sau o idee mică pentru a mă binecuvânta. „Norii“ mici de pe cer sunt indicatorii a ceea ce va veni, ei sunt canale pe care El a hotărât să le folosească.

        Când El promite ceva, nu are nevoie de niciun lucru mare pentru a îndeplini promisiunea. Oamenii îşi fac planuri, au vise, au scopuri, au multe cunoştinţe corecte şi bune, dar cred că aş cere mai degrabă planuri pe care El să le poată binecuvânta.

       Am fost atrasă în 101 direcţii, dar când am hotărât să-i dau Lui toate direcţiile mele, El a ales-o pe cea mai bună. Pe drumul meu, am căutat fericirea în mod greşit. Am căutat să primesc, în loc să dăruiesc. Când am realizat acest lucru, am început să schimb tactica. Am zâmbit, am încurajat, am dat, dar am şi primit multe binecuvântări. Şi mă simt mereu binecuvântată în felurite moduri. Dragostea pentru Dumnezeu este rădăcina, dragostea pentru ceilalţi, este rodul exprimat prin încurajare, răbdare, facere de bine, smerenie, generozitate, seninătate, blândeţe şi sinceritate.

      „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul (puterea şi calitatea sa), prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună de nimic, decât să fie lepădată afară.“ Sarea este asemenea dragostei; ea poate vindeca, curăţa, conserva, poate îmbogăţi, dar este nefolositoare când e ţinută în solniţă şi nu este presărată în jur. Dragostea este puterea vieţii, ea trebuie să fie motivul  pentru care ne trezim în fiecare dimineaţă. Fiecare zi poate să devină interesantă şi plină de sens dacă ne vedem ca pe nişte agenţi ai lui Dumnezeu, aşteptând în umbră să presărăm sare peste vieţile lipsite de gust pe care le întâlnim. Când colega mea, Mariana, o femeie tânără cu doi copii, un băieţel şi o fetiţă oarbă din naştere, a ales să se aşeze frumos îmbrăcată în cada din baie , să ia multe somnifere ca să moară, m-am îngrozit la gândul că sunt pe lume atâţia oameni deznădăjduiţi, care nu mai au nicio speranţă şi nu pot face faţă presiunilor sociale, emoţionale şi psihice. M-am întrebat când am aflat de moartea ei zguduitoare, de ce Dumnezeu a îngăduit ca ea să moară şi pe mine m-a salvat. Nu am înţeles de ce Mariana şi Dorin ( un coleg de școală) au murit prin sinucidere, iar eu am fost salvată. Mult timp m-au frământat tot felul de întrebări la care nu am găsit răspuns. Doar în vara aceasta am aflat răspunsuri clare, cercetând multe lucruri din trecut şi am înţeles că planurile lui Dumnezeu nu sunt şi planurille noastre.

      După ce am primit viziunea scrierii acestei lucrări, Dumnezeu mi-a descoperit un cântec creştin care m-a însoțit toată vara. Scriam şi ascultam melodia minunată.

      Iată versurile şi mesajul cântecului:

De multe ori în urma mea, prin gestul meu necugetat,

Rănit-am oameni, rănit-am oameni

Dar nu prin arme sau cuţit,

Ci prin ceea ce-am vorbit,

Am dărâmat templul care trebuia zidit.

Vreau ca gura mea de acum să rostească

Tot ce-aduce un zâmbet pe faţă

Tânjesc să iubesc ca şi Dumnezeu

Vreau să-nvăţ să leg o rană

Să conduc privirea oarbă,

Către Ceruri, nu pot uita că şi eu am fost condus cândva de Sfântul Miel.

Aş vrea ca rănile să leg,

Celor ce-n drumul vieţii merg,

Fără speranţă, fără speranţă,

Am fost şi eu cândva,

Dar Iisus m-a salvat

Şi m-a condus către Cer

Ca să fiu cu El acolo… Sus.

    Misiunea de a lega răni şi a fi de ajutor oamenilor a venit în timpul scrierii acestei cărţi. Vreau să ajut, să lucrez pentru oamenii care nu îşi găsesc Calea. Dacă pe mine m-a scos din negura depresiei, dacă pe mine m-acondus zilnic către ceea ce sunt astăzi, cu siguranţă El va conduce fiecare om disperat şi deznădăjduit. Am trecut prin văi adânci, prin locuri pustii, sufletul mi-a fost gol şi răvăşit, oamenii m-au dispreţuit şi judecat, dar… bucuria a luat locul tuturor acestor poveri şi acum sunt UN OM ÎNTREG!

      La încheiere, am o rugăminte pentru cei care au ajuns până la sfârşitul lecturii. Dăruiţi cartea mai departe altora, dăruiţi-o cu dragoste. Faceţi să circule mereu această carte. Nu puteţi anticipa cine se va regăsi aici şi va învăţa ceva. Nu puteţi şti ce răni veţi lega şi cine va fi ridicat prin toate mărturiile de aici.”

       ”Ești mai puternic decat crezi ” este emblema unei cărti de dezvoltare personală si spirituală, prin care orice cititor va simți prezenta lui Dumnezeu în viața mea. Este modul meu de a Îl prezenta pe Cel care a stat alături de mine în ”valea umbrei morții”, în cele mai grele situații prin care am trecut de-a lungul timpului, o carte care poate ridica, încuraja, susține pe cititorul ei , o carte care prezintă, în întuneric, poți primi fascicule de Lumină, cum poți fi înconjurat de armate de îngeri, cum pentru viața ta se dau lupte la nivel spiritual și cum poți experimenta victoria măreață a unui nou început.

      Atuul meu rămâne gloria lui Dumnezeu peste viața mea și misiunea pe care ați descoperit-o în încheierea cărții mele de debut. Voi continua să ajut , să încurajez, să lupt pentru vindecarea omenirii de rău și suferință. Toate cărțile sunt inspirate de Duhul lui Dumnezeu, fie că este o carte de înțelepciune, fie că este o carte pentru părinți, fie că este o carte dedicată femeilor de pretutindeni.

    Sufletul meu este împlinit, fiindcă știu că nu am trăit degeaba pe acest Pământ…

––––––––––––

Aurelia GROSU

Un fragment din cartea lui Gheorghe A. Stroia care poartă numele: ”Interviuri cu scriitori români contemporani – În dialog cu inima.”