Concertul luminii
În firida dintre secunde am ascuns lumina
am dăruit puțin câte puțin anilor ce s-au risipit
dar tot mi-a rămas atât cât să-mi luminez drumul
fără întoarcere dintre lumile abstracte
arcușul viorii măsoară timpul pe portativul sufletului
de aceea melodia vieții azi când începe apusul e tristă
urechea devine surdă la plânsul pianului căzut în dizgrație
eeee… cu ani în urmă lumina putea susține un concert la pian
acum sufletul se mulțumește doar cu vioară e mai ușor de purtat
spre înaltul din interiorul infinitului din noi
de aceea se spune iubirii nemarginte de o viață
iubito tu ești vioara întâi a sufletului meu
da, dar arcușul îl mânuiește destinul ce uneori uită câte o notă
atunci divinitatea din noi mângâie clapele pianului,
într-o frumoasă mazurcă răsucind fuiorul timpului spre lumină
spațiul secundelor adaugă fluidul expansiunii de aceea e piano forte
să readucă armonia în viața asta atât de concertată
cum spuneam în firida dintre secunde…
dar cui îi pasă de secundele unui vechi suflet ce își cântă în surdină plecarea
doar poate lebăda ce dansează ultimul dans înțelege lumina din firida
acelor secunde de aceea dansul lebedei este unicul zbor perfect către infinit.
–––––––––––-
Mărioara VIȘAN
Ivrea, Torino, Italia
21 octombrie, 2018