LA MARGINE DE TIMP
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
adusă-n amintirile ce vin în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
În fire lungi le deapănă prin vreme
dar nu te pot aduce mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna-n oaze trece peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Din cer se lasă noaptea-ntunecată,
se stinge luna-n geana unui nor,
departe-n zare-a mai rămas un dor
sub umbra ta întinsă ca o pată !…
———————————————–
Corneliu NEAGU
21 octombrie, 2018