În universul închisorilor comuniste „fenomenul Pitești” ocupă un loc special, prin atrocitățile sălbatice și scârboase ce s-au petrecut acolo. Împrejurarea că acele grozăvii s-au făcut pe seama studenților închiși, tineri curați la suflet și avântați, încă mai mult adaugă încărcătură neagră acelui fenomen.
Despre acel fenomen s-a scris mult și cele care urmează sunt doar câteva precizări. Semnatarul acestor rânduri pleacă de la premiza că cei care vor zăbovi să le citească sunt informați despre „fenomenul Pitești’. Dacă nu, le recomand să citească cele scrise de Virgil Ierunca și Dumitru Bordeianu și să viziteze numeroasele postări de pe internet dedicate acestui „fenomen”.
În esență „fenomenul Pitești” a făcut parte din arsenalul de brutalitate maximă a teroarei comuniste.
Bestiile comuniste au pornit de la adevărul simplu că în condiții de maxim stres orice formă sau comunitate biologică sfârșește prin a se autodistruge.Acest adevăr,simplu în cruzimea lui,bestiile comuniste l-au folosit în lagărele lor cele mai brutale și față de „elementele” pe care ei le considerau mai periculoase sistemului comunist animalic.
La baza metodei stătea folosirea,prin „rotație” ,alternativ,că victime și călăi ,a deținuților.(Dar evident practică s-a „perfecționat în timp și a avut diferite „variante”.)
A fost folosită mai întâi împotriva aristocrației „albe”, în Uniunea Sovietică, în anii 20 ai veacului trecut. (În lagăre „mixte”!,bărbați și femei). Apoi s-a extins,mai ales după sfârșitul celui de al doilea război mondial.
În Silezia,împotriva Germanilor s-a folosit pe scară largă și o carte,”Ochi pentru ochi”(An eye for an eye) descrie în amănunt „fenomenul”.
În România sistemul s-a introdus prin agentura comuniștilor veniți din Uniunea Sovietică (Pauker, Nikolsski, Pantiușa, și alți monștrii abominabili).
Emblematic rămâne însă cazul Pitești.
Acolo studenții au fost exterminați prin Eugen Țurcanu.Despre acest personaj doresc să fac doar câteva precizări.
Eugen Țurcanu a fost un psihopat sadic și un oligofren.În condițiile în care i s-a îngăduit să facă tot ce vrea cu semeni ai săi, el asta a făcut.Dar ce este supărător este faptul că în momentul de față există o tendința de a i se atribui lui Țurcanu repet, un psihopat oligofren, o anume statură pe care nu a avut-o.
Născut în Darmoxa, sau în vecinătate, el provenea dintr-o familie decăzută și târâtă. De la naștere Țurcanu a avut anume „semne” suspecte. („Semnele” din naștere, „degetul necuratului”, nu sunt basme. Nu întâmplător cei care urmau a fi conducători erau cercetați dacă au asemenea „semne”. Între aceste semne sunt; mătreață, „albul” în ochi, duhoarea, etc.). Mai ales, încă de la naștere, Țurcanu avea o duhoare neplăcută, ulterior localizată asupra picioarelor. În plus Țurcanu a avut de mic copil o cunoscută insuficiență genitală. (Era batjocorit, amărâtul lui „atribut” masculin, de rudele lui drept ‘ciotul lui Genu” și de fapt acea insuficientă a făcut ca până către opt, nouă ani să fie nevoit să mictioneze că fetele). Personal cred că Țurcanu era un hermafrodit (un „fătălău”) monstruos, o aberație genetică. Această insuficientă glandulară l-a marcat profund. O singură femeie i s-a alăturat, și se spune, că ea însăși era târâtă, și se ‘compensa” cu frați ai lui (așa cum el mărturisea într-o scrisoare personală, nu la „anchetă”). Există suspicii că Țurcanu o îndemna să facă asta și că în urmă a acestor relații a și rămas gravidă. Că această inadecvată și insuficiență sexuală exista este dovedit de către supraviețuitori ai fenomenului Pitești. Dar încă mă elocventă este o altă circumstanță.
Este un truism faptul că toate adevărurile importante sunt la vedere și le putem afla dacă avem un minimum de atenție.
Mania scatologică și aberant sexuală vorbesc limpede despre impotența, inadecvența și ne determinarea sexuală a lui Țurcanu.
În primul rând grosolaniile sexuale sunt evitate de două categorii de bărbați: cei feciorelnici și cei filanderici (afemeiati). În schimb cu ardoare emit grosolănii sexuale cei care tânjesc după așa ceva sau, mai exact,nu au acces la așa ceva. În fanteziile lui sexuale cele mai blasfemice Țurcanu arăta că nu știe despre ce vorbește, dovedea că își dobândise cultura sexuală, din auzite, în latrine de școli de băieți proaste sau cazarme. Țurcanu dovedea că habar nu are nici „cum se face” și nici nu știa ce va fi fiind „obiectul”. Era chinuit de dorință, nu putea să o „facă” și ura pe cei care o făceau.
Cu această „zestre” genetică a ajuns Țurcanu să aibă drept de viață și moarte asupra unor oameni care TOȚI îi erau superiori la toate modurile și pe care îi invidia cu ură.
Țurcanu era un cretin. Faptul că tortura cu sete și entuziasm nu era decât dovadă a acestui fapt.Un psihopat sadic, inadecvat și indeterminat sexual nu avea cum să se poarte altfel.
Inteligența înseamnă creativitate pozitivă. La Țurcanu nu era cazul. Poseda „memorie”, dar un tip de memorie care este simptomatic.
Avea memoria celor mimetici și subordonați, memorie care, în foarte multe cazuri, este ieșită din comun și este proprie oligofrenilor. Este distructivă și inutilă, este memoria diavolului, cel care este specializat în alcătuirea de „dosare” (care în final nu îi folosesc la nimica).
Este foarte adevărat că Țurcanu a omorât oameni, a desfigurat personalități și a mutilat suflete dar ce a rămas în urmă lui? Absolut nimic, doar amintirea că îi puțeau picioarele pestilențial. Acel animal psihopat și oligofren când a fost înlăturat de cei care îl folosiseră s-a târât pe jos și s-a comportat ca un vierme puturos, care și era. Iar victimele lui și-au dovedit superioritatea absolută iertându-l. Mai mult.
„Fenomenul Pitești” a fost un eșec lamentabil la toate modurile.
Cei care îl puseseră la cale credeau că starea de bestialitate superlativă creată va produce „mutarea” modelului care așează persoana,credeau ca pot schimba personalitatea, adică semnul special așezat de Dumnezeu în fiecare lucru al mâinilor Lui ,,credeau că pot crea un robot al răului, că pot recreea persoană „după chipul și asemănarea necuratului”. Asta era „lupta” lor cu Dumnezeu!
Nici vorba să fi reușit, nici vorba!. Cei care au supraviețuit și-au revenit iar cei care au rămas bestii (Popa-Tanu și alți câțiva avortoni) simplu au dovedit același lucru (că persoana și mai exact personalitatea nu pot fi recreate, modelului așezat de Dumnezeu în fiecare om nu poate fi schimbat); bestii erau când au intrat în Pitești, bestii au fost cât au fost în Pitești și bestii au rămas după ce au ieșit din Pitești.
Victimele lui Țurcanu, toate, sunt admirate cu pietate. Cum spuneam cei mai mulți dintre supraviețuitori și-au revenit și câțiva au devenit figuri exemplare, modele. Sistemul comunist a ieșit în urmă „fenomenului Pitești” încă mai mototolit și de fapt bestiile comuniste au fost obligate să pună capăt practicilor de tip Pitești. Iar după căderea comunismului călăii au fost siliți să mintă, să se ascundă, să își arate fața de șobolani.
În ‘Memorialul Durerii” este cuprins un interviu cu bestia Nikolscki. Acel putregai mințea cu frică și groază, față lui era a unui șobolan încolțit. Gunoiul ăla uman era un „învingător”.? Hai să fim serioși!
Eugen Țurcanu a fost un călău sadic și nimic mai mult. În esența lui era un cretin oligofren, un inadecvat și nedeterminat sexual, un psihopat și sociopat, o zdreanță umană, a fost, la modul cel mai crud, „excrementum diaboli”. Un asemenea specimen aparține expoziției de aberații umane, de demonizați dincolo de posibilitatea mântuirii. Cei care au supraviețuit „fenomenului” Pitești, prin viața dusă au dovedit că nu exista mijloc de a „învinge” pe Dumnezeu umilind creația Lui.
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, USA
8 noiembrie, 2018
