Autor: logosadm

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Versuri

MI-E DOR DE CE MI-A FOST…

 

Mi-e dor de vremea, când timpul nu-mi măsura clipe,
Necunoscând, că fiecare-nceput avea-va și-un sfârșit…
Când, întinzându-mi brațele, credeam că-mi sunt aripe,
Atunci, când în piept simțeam prime trăiri să se-nfiripe…
Mi-e dor de primii pași lăsați, pe cărărui ce le-am pășit,
De ce mi-a fost, părând azi desăvârșit…

Mi-e dor de locurile umblate, ce ochii mei au cunoscut,
De păduri, lunci verzi, cu romanițe pline, fluturi și trifoi…
Mi-e dor de-ai mei cei duși, la sânul lor cum am crescut,
De toți și toate vii cândva, azi poze pe-un gălbejit trecut,
De-amintiri, ce năpădesc și plâng în gândul meu, șuvoi,
Din albumul vieții, ce-n tăceri răsfoi…

Copilăria mi-o visez și-adolescența, le caut că mi-i dor,
Când sângele îmi clocotea, la văpaia dorințelor încins…
Mi-e dor de dor aprins, de senzația primului sărut, fior,
Când pe cerul sufletului, nu plutea vrăjmaș vreun nor,
Când, nu știam ce-nsemna, singur să fii, uitat și-nvins,
De anii, ce pe umeri iernile mi-au nins…

Nu știam că-s pieton, cu tichetu-n mână urcând în tren,
Venit de undeva anume și coborât într-o anume gară…
Credeam că viața-i curgătoare, că-i epopee, nu catren,
Că-i o divină simfonie, la nesfârșit și nu doar un refren,
Sperând că voi păși treptele, pe-o fără de capăt scară,
Neștiind că infinitul ni-i fumul de țigară…

 

FLOARE DE CICOARE

 

Ce faci, floare de cicoare,
Când te bântuie furtuna,
Cum poţi să răzbaţi la soare,
Când te-nfrânge vântu-ntruna ?

Cum te-ndrepţi iar pe tulpină ?
Cum zâmbeşti din nou la lume ?
Cum te-ntorci iar spre lumină,
Când vrea vânt să te sugrume ?

Vreau şi eu ca din ruină,
Să-mi ridic trupul bolnav !
Tu ai însă rădăcina,
Eu, doar sufletu-mi firav !

Tu ai leac, îţi cade brumă
Şi-ţi dă Soarele puteri !
Eu n-am tată, n-am nici mumă…
Nu mai pot de-ngenuncheri !

Când o mâna mă ridică
Şi imi spune s-am voinţă,
Vreo năpastă iar îmi pică
Şi mă scoate din putinţă !

Spune-mi, floare de cicoare,
Dă-mi vreo vrajă sau vreo rugă !
Să beau stropul de licoare,
Să mă fac stăpân din slugă !

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

8 noiembrie, 2018

Continue reading „Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Versuri” →

Mariana Zorița TURDA: Poesis

Nu sunt venită din trecutul tău

Nu sunt venită din trecutul tău
Am apărut pe-o adiere din eter
Când viața ta era abandonată
De el,trecutul care-acuma-l vrei !

Ne-am oblojit dureri chinuitoare,
Ne-am legănat pe crengile de-amor.
Ne-am spus povești ,cum că era odată,
Dar eu venisem pentru un prezent !

Nu sunt venită din trecutul tău
Și nu mai pot rămâne în prezent
Când inima îți bate încă
Pentr-un trecut inexistent !

Nu am venit să tulbur o ,,idilă”
Ce poate că va fi,sau poate nu,
Eu am venit cu o poveste nouă,
Cu gânduri noi,cu noi promisiuni !

Tu,rezolvă-ți treaba cu trecutul…
Iar eu,voi sta pe margini să privesc,
Cum apa care curge spală lutul
Cum bine ști că l-a spălat demult !

Încearcă să trăiești acea idilă,
Încearcă să nu fie în zadar…
Eu voi pleca,dar versul meu cu tine,
Va fi trecut, trecut va rămânea !

 

DIALOG

 

MI-e atât de dor…
De tine,
Mi-e atât de dor…
Ca sufletele noastre…
Să traiască !
Să iubească !
Să se contopească,
Să fim un tot…
Să fim un nor
O stea,un univers !

Offf…doamne…
Te iubesc!…
Vino…
Te aștept…
ACUM !!!

Uneori,simt
Că ești aici !
Ca,ar trebui…
Să-ntind doar mâna…
Ca să te ating !
Alteori…
Ești atât de departe…
Pierdut in zare!
Încerc să te prind…
Dar…
Siluieta ta dispare !
Atunci e totul trist…
Și…totul…e-norat,
Dar,știu ! Că nu!
Tu nu m-ai uitat !
Ș-atunci…
Îți simt din nou…
Căldura…și- mi zic
Nu,nu am visat !

De m-ai visat,tu…
Strânge-mă in brațe…
Și sărutări, tu…
Dă-mi o mie
Nu mă lăsa să plec!
Te fac a mea,IUBITĂ !
DINTR-O MIE !

 

Nu mi-ai răspuns

Nu mi-ai răspuns și voi pleca
Acolo unde cineva mă vrea ,
Unde se-mbină cerul cu pământul
Și stelele nu vor cădea !

Eu voi pleca unde sunt brațele deschise
Și-n inimă un loc mi-a fost păstrat,
Tu,nu uita că am venit spre tine,
Dar locul,era deja ocupat !

Nu mi-ai răspuns cu-aceleași sentimente
Și voi pleca lăsând în urma mea
Buchet imens de tainice regrete
Și-o amintire ce-n timp va dispărea !

Eu voi pleca ,unde căldura mă așteaptă
Cu focul ce m-așteaptă întețit
Și ochii ce îmi caută privirea,
În brațele ce mă-nconjoară cu iubirea,
Ce pentru tine-au fost doar vis!

Eu voi pleca, tu uitămă-n tăcere!
Nu-mi mai răspunde,este prea târziu !
Eu am plecat din lumea ta…
Acolo, unde amintirea va poposi poate în vis !

————————–

Mariana Zorița TURDA

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Anotimpurile vin unul după altul

Anotimpurile vin unul după altul

 

Tălpile înfloresc a drum prin stepă,
caii soarelui mă ajung din urmă
se duc la malul verde al râului,
imperceptibile adieri joacă în coamele lor
cu degetele toamnei care se apropie
odată cu deşiratele ploi.

Clipele lustruiesc argintul şi rotesc acele ceasornicului
fiecare în ritmul său,
orizontul deschide ferestrele nopţii,
trage zăvoarele visătoarelor porţi,
să intre iepele albe ale ierburilor
scăpate din câmpiile culegătorilor de maci
în paradisul măcinat de invidii.

Pe urmele lor a început să dospească lumina
în oasele fiinţei ca într-o scoică
închide cântecul mării
de nu mai suspină păcatul.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

6 noiembrie, 2018

Maria HOTEA: Nostalgii de toamnă (poeme)

Flacăra iubirii

 

Iar în toamna ruginie simt în suflet nostalgie,
Al tău dor și-a ta iubire numai sufletul le știe
Flacăra iubirii noastre într-o toamna s-a aprins,
Depărtarea ne desparte însă ea e de nestins.

Chiar de toamna-i aurie iubirea e-n piept fierbinte,
Numai vântul printre ramuri se grăbește s-o asculte
Sufletul e însingurat și-n tăcere te mai cheamă,
Numai ochii lung privesc,fiind umbriți de mare teamă.

Doar cerul senin aievea coboară lin peste șoaptele tale,
Nu-i loc de bun găsit sau bun rămas,dar nici de jale
Mi-e dorul aprins de tine cum îmi este dorul de-o noapte,
Las totuși toamna să mai facă-un pas spre miaza-noapte.

Oare vei auzi chemarea sufletului ce te cheamă să revii,
Când toamna este acum târzie și frunzele sunt ruginii
Dacă iubirea nu s-a stins și am rămas numai noi doi,
Vine iar o iarnă ce va ninge cu fulgii albi peste-amândoi!

Continue reading „Maria HOTEA: Nostalgii de toamnă (poeme)” →

Emanuela BURCEA: Aș vrea

Aș vrea

 

Aș vrea să pot,
Să-ți uit iubirea
Dar n-am să pot;
Aș vrea să pot
Să-mi uit iubirea
Dar n-am să pot.
Este prea recent
Chiar totul,
Să-ți spun la revedere?
Nu voi putea.
Nu vom putea schimba trecutul
Dar de vei vrea
Chiar vom putea
Să-l facem
Așa cum vom vrea.

———————————-

Emanuela BURCEA

6 noiembrie, 2018

 

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Prin ploi

 

Prin codrii despuiați de haine
Când iarna gângurea,
Iar cerul plângea-n scurse taine
Pe amintirea mea,

Se trecea ploaia-n alte unde
Când ropotele ploii,
Topeau dorințele profunde
Din clipele nevoii.

Și ploaia plânge și durează
Cu picurii ei mici,
Pe alte vise proiectează
Tot ce-am dorit și-aici.

Prin vise care-s relevate
Se-aștern nescrise foi,
Iar lacrime de gând purtare
Pe ochii ploii goi.

Iar ploaia cară vise-n poală
Ca iarna prin copaci,
Sub mantia zăpezii goală
Doar visele-ți împaci.

Of, ploaia se transformă-n gheață
Din timpul Infinit,
Iar visele de ger îngheață
Și-apoi se trec în mit .

În codrii despuiați de haine
Din ierni ce gânguresc,
Ceru-și adoarme albe taine…
Prin ploi, ce nemuresc !

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Violeta SECOȘAN CADAR: Ploaia din suflet

La mulți ani, Violeta SECOȘAN CADAR

9 noiembrie, 2018

***

Ploaia din suflet

 

Din Martie s-a spulberat zăpada,
Aprilie cu flori se varsă-n Mai,
Pe portativul soarelui cresc muguri,
Şi o muzică discretă prinde grai.
În centrul de Iubire şi culoare,
Cu mantie și tânără și verde,
Natura parcă azi se ascunde-n mine,
Ori sufletul în sânul ei se pierde?
Un templu sacru,risipiri de aur,
În amfiteatrul pur de ramuri ude,
Peste comoara-n arderi vegetale
O simfonie a vieții se aude.
Alai de presimțiri în largi deschideri,
Natura neştiută-n oameni vine.
Nelămurit m-am risipit în toate,

 

Mi-e Sete parcă și mi-e dor de mine!
—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR 

Timișoara

 

Camelia CRISTEA: Poesis

La mulți ani, Camelia Cristea !

***

 

Regăsire

 

Am plecat în lume să mă regăsesc

Căutam un drum tainic către sine,

Ocoleam pământul, risipeam trăiri,

Ramuri timpurii se uscau în mine.

 

Marea de cuvinte, clipe efemere,

Am trecut prin valuri şi am prins putere

M-am lovit de stânci, şuiera furtuna,

Razele de soare mi-au sărutat mâna.

 

Am trăit în peşteri, contemplam iluzii,

Visele în comă au primit perfuzii.

Lacrimi înnodate le-am pus într-o cană

Uneori cu ele vindecam o rană.

 

După lungi ocoluri, drumuri pietruite,

Am ajuns în sine bolţi ce-s arcuite,

Iedera crescută parte peste ziduri,

Ghiocei la tâmple, pe obraz şi riduri.

 

Am deschis ferestra să intre lumina

Adun bob cu bob, înlătur neghina,

Pe altar de flori pun iar rugăciune

Frunza şi iubirea vin să se cunune.

 

 

În alaiul iernii…

 

Îmi ești punte și catarg

Și m-ajuți să văd în larg,

De e soare sau furtună

Mă ții strâns mereu de mână!

 

Umplii nopțile de stele

Și mă îmbraci mereu în ele,

Când mă leagă neputința

Îmi trimiți în dar Credința!

 

Deschizi porți și dărâmi ziduri,

Nu îți pasă că am riduri

Pașii îi îndrumi spre soare,

Din frumos îmi faci cărare!

 

Îmi trimiți în dar un înger,

Când prin mine rău mai sânger

Liniștea o pui să stea

De veghe în casa mea!

 

Clipele le-mbraci în nard

Eu le simt cum încă ard

Și-n potecile de dor

Trimiți grabnic un izvor…

 

În alaiul iernii mele

Îmi dai crini și viorele,

Prin nămeți să trec frumos

Către cerul luminos!

 

 

Știu…   

 

Nu sunt vraci, dar știu descântec,

Din iubire și din cântec

Știu a pune mir pe rană,

Cum pui floarea la icoană!

 

Știu ce-i plânsul și durerea

Și ce rost are tăcerea…

Pasul vorbelor deșarte

A călcat pe trup de șarpe

 

Din petalele de culori,

Eu fac simplu sărbători,

Continue reading „Camelia CRISTEA: Poesis” →