Aura-Nicoleta LUPȘESCU: În cochilii îmi caut lăcașul (poeme)

MAREA

 

Mi-e gândul azi învolburat

ca apa marii după o furtună.

Pe nisipul cel rece mă aflu

și-mi caut în pietre tăria,

puterea de a rezista ispitei

ce îmi rezervă viața,

ispitei de a te avea.

În cochilii îmi caut lăcașul

Ca scoicile, pe fundul mării aș vrea să stau.

Să nu cunosc nicicând ce-i dragostea.

Să uit de lună și de soare,

Să uit de păsări zburătoare.

Mă duc spre apă…

m-arunc în valuri,

dar mă izbesc de mal.

Îmi refuză corpul,

Căci eu sunt pământean.

 

 

AGONIE

 

De ce te-am cunoscut oare pe tine

Baiete cu ochi de smarald

Să-mi tulburi privirea și gândul

În jar să mă lași ca să ard.

 

De ce te-am iubit eu pe tine

Nu voi afla niciodată

Zadarnic îmi caut tăcerea

n-o voi găsi niciodată.

În somn te visez doar pe tine

Și inima-mi tremură-n mine

Aș vrea să-ți simt răsuflarea aproape

Să mă-nvelești cu–amețitoare șoapte

Dar cum un vis , durează doar o clipă

Eu mă trezesc în camera golită

Stingheră pe un pat.

Ce îmi rămâne de făcut?

Să râd?

Să plâng?

…………

Adorm și-am să uit.

 

 

CUM O SĂ FI?

 

Te-am așteptat o viață să apari

M-am tot gândit cum o să fi

Cu părul negru, lung și ondulat,

Un trup subțire, blând și fermecat…?

 

Din negură în noapte ți-ai făcut prezența

Într-un târziu, aproape nemaiașteptat

Doar zâmbetul suav și inocența

M-au cucerit, m-au fermecat.

 

De trupul meu fierbinte, al tău trup s-a lipit

Și- cu a mea ființa tu te-ai contopit

Și-mi spune-ai în șoaptă, în întunecime:

Pe tine te iubesc…numai pe tine.

 

 

 CE VREI SĂ FACI?

 

De câte ori în păr ți-am prins o floare,

De-atâtea ori iubirea mi-ai trădat,

De câte ori pe buze eu te-am sărutat,

Deatâtea ori m-ai înșelat.

 

Aș vrea să știu de ce mă chinuiești,

De ce mereu mă amăgești,

Eu sunt un om ce te dorește

Și-o inimă ce mult te mai iubește.

 

De ce când valul despărțirii e aproape

În loc în pace să mă lași

Tu mai aproape de tine mă atragi.

Ce vrei să faci?

 

 

ÎNTUNECAT

 

De ani de zile caut un drum să ies din labirint

Un drum pe care niciodată n-am pășit.

Mă întâlnesc cu oameni care îmi spun:

N-ai nici un drum…

Totul e întunecat și totul e în fum.

Nimeni nu caută un alt drum.

Totul e pierdut în fața ta,

Ceea ce simți e doar deznădejdea.

 

 

AȘ VREA

 

Aș vrea să-ți distrug privirea ce mă arde…și

Aș vrea să zbor în paradis

Să fiu departe …

De orașe , de sate, de munți și de ape

Să fiu un hoinar,

Pe stele să sar

Să-mi caut lăcașul

Ce-mi este scris.

 

 

ÎNTÂMPLĂTOR

 

Te-am cunoscut întâmplător,

Și n-am crezut să te iubesc.

A fost un vis frumos, îmbietor,

Ce m-a făcut să mă gândesc.

Apoi cu fața spre tine m-am întors

Și am văzut că n-are rost

Să mă prefac fără folos.

Am văzut chipul ce la el mă cheamă

Și mă iubește fără teamă.

Dar m-am trezit

Din gânduri sumbre

Că s-ar putea ca el

Să mă și uite.

Continue reading „Aura-Nicoleta LUPȘESCU: În cochilii îmi caut lăcașul (poeme)”

Vavila POPOVICI: Poporul nu doarme!

„Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului.”

– Sf. Apostol Pavel în epistola către Efeseni, cap.6.

 

   Dacă solidaritatea și simpatia diverselor părți ale eului nostru constituie prima treaptă a emoției estetice, solidaritatea socială și simpatia universală ne apare ca principiul emoției estetice celei mai complexe și mai înalte, latura socială a frumuseții și binelui mergând, crescând și sfârșind prin a domina totul.

   Inteligența omului urmărește o direcție, își propune un scop, făcând o sforțare pentru a ajunge la el, îndepărtând obstacolele, folosind în cele din urmă voința, o voință umană, pentru ca scopul, să triumfe într-o acțiune. Și lupta pe care se duce devine ceva pasional, de realizat printr-o succesiune de raționamente, de acțiuni ce duc la un adevăr descoperit și răspândit printre oameni.

   Dar inteligența necesită o deșteptare corespunzătoare a dorinței și a tuturor puterilor ființei, fără de care  Pascal, de exemplu, nu și-ar fi putut uita durerea de dinți, atunci când construia cele mai frumoase figuri geometrice.

   Este nevoie de rațiune, care poate trezi din amorțeală un întreg popor. A raționa este a merge, a urca, a cuceri. Filozoful și poetul francez Jean Marie Guyau (1854-1888) spunea că un peisaj, pentru a-l gusta trebuie să poți să te armonizezi cu tine însuți, apoi să te armonizezi cu el, adică să devină uman, căci peisajul este „o stare a sufletului”. Peisajul poate fi perspectiva viitorului unei țări, care ți se relevă în fața ochilor, așa cum pentru a înțelege raza de soare, trebuie să vibrezi cu ea; cu raza de lună să tremuri în umbra serii etc.

   Aici intervine sensibilitatea, dezvoltată prin instinctul ereditar de sociabilitate și prin elanul însuși al imaginației, al cunoștințelor acumulate. Sensibilitatea caută o persoană, un mare suflet de care să se poată atașa, căreia să se poată confia; caută o gândire pe care să o poată accepta, iubi, urma. Nu simțim la bucurie nevoia de a  binecuvânta pe cineva, în nenorocire de a ne plânge cuiva, de a ne revolta, chiar de a blestema?

   Emoția morală, constituită din rațiune și sensibilitate are întotdeauna un scop pe care îl urmărește și îl impune voinței; este sentimentul unei solidarități, este o armonie simțită, simpatia socială, răsunetul în noi al vieții colective. Binele moral este frumosul și utilul de realizat în societate. Este domnia legii. Este domnia legii, în primul rând.

   Puterea vieții și acțiunea ei pot să rezolve, măcar în parte, în cea mai importantă parte, problemele pe care și le pune gândirea, înțelegerea. Scepticii se dau, de obicei, la o parte (nu mai vorbim de trădători!); ei cred că lumea se înșală, și că umanitatea se va înșela întotdeauna. Iar adversarii luptă pentru puterea de a domina și slugărnici poporul. Cinismul unora ajunși la putere este o manifestare a cruzimii, este „una dintre cele mai vechi desfătări ale umanității, pentru că procură cea mai înaltă voluptate a sentimentului puterii”, afirma Nietzsche. Dar este și lipsa iubirii de semeni, egoismul, degeaba se ascund sub false lozinci. Fățărnicia e caracteristică politicienilor și, de multe ori și ziariștilor: „… păziți-vă de aluatul fariseilor…” le-a spus Iisus ucenicilor.

   Un teolog, filozof protestant din secolul XVIII spunea că religia trebuie să ne călăuzească în tot ceea ce facem și esența ei constă în sentimentul pe care îl avem toți, cel al dependenței noastre de absolut; fără a ne simți însă slăbiciunea, să dorim să ne mărim puterea asupra noastră, asupra lucrurilor care ne stau în cale, dar cu judecată.

  Viața omului este un motor în mișcare care trebuie să producă energie într-un mod oarecare. Dar nu orice fel de mișcare, ci activitate îndreptată spre un scop util și creator. Lene, furt, înșelătorie,  sau hărnicie, cinste – fiind două stări în care omul se poate încadra. Prin lene, furt și înșelătorie – atitudini necinstite – energia sufletească se scurge ca printr-un robinet, trece în degradare morală ce vizează atât viața materială cât și cea spirituală, și care, în același timp tensionează relațiile cu cei din jur. Omul harnic și cinstit are o dispoziție pentru muncă – condiția existenței, dovadă a sănătății fizice și sufletești. Chiar dacă munca pretinde efort și sudoare, ea nu constituie o povară a vieții, ci angajează spre un ideal care, pe măsura împlinirii, aduce sufletului satisfacția deplină; ne face viața mai frumoasă, cu rezultate care bucură pe fiecare om și bucuria se însumează, ajutând întreaga societate. Condiția esențială a vieții fiind, munca este sfântă ca viața însăși. Americanul știe aceasta, el este învățat să muncească și iubește munca. După învățătura creștină „Munca este izvor de virtuți. Ea luminează mintea, întărește voința, înalță simțămintele, aduce răbdare, bărbăție, stăpânire de sine, potolește patimile și înlătură ispitele”. Și să nu uităm că „pasărea este mai în siguranță când zboară, iar omul când muncește”.

   Viața înseamnă muncă, strădanie, jertfă. Adevărata bucurie a vieții o simt numai cei ce pot aduna și folosi bunurile vieții prin munca lor cinstită, aflată sub binecuvântarea lui Dumnezeu, în armonie cu viața celor din jur, așa cum orice instrument dintr-o orchestră intră în armonie cu celelalte.
Să fii un om serios și cinstit, trebuie în primul rând să fii călăuzit de principii și valori. Cinstea nu este o vocație, este o opțiune, spunea un poet; ea e dobândită prin educație, prin voință și poporul american a beneficiat de aceste valori. „Cinstea e o floare rară”, am dat titlul unui eseu cândva. Adevărat! Ar trebui să fie mult dorită, mult căutată! Omul cinstit nu minte, nu înșală pe nimeni, nu umblă cu șiretlicuri, nu fură, în nici unul dintre nenumăratele feluri în care se poate fura, el este sincer, spune ceea ce gândește și ceea ce nu distruge pe celălalt, el nu vrea să aibă decât ceea ce este al lui și ceea ce a dobândit pe drept. „Nu există moștenire mai prețioasă decât cinstea”, spunea William Shakespeare.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Poporul nu doarme!”

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XXI(2021), nr. 436(16 –31 Decembrie)

 Dragii mei enoriași!

 Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și celelalte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire creștinească! La mulți ani!

*

Primăvara de la Prut. După un an de necazuri, tensiune, temeri, după un an în care am auzit vorbindu-se zilnic de mii de infectați, de morți, de izolați și carantinați, în Decembrie parcă a răsărit soarele. Am trăit momente de mare bucurie, văzând câteva evenimente ce s-au petrecut peste Prut. La un moment dat am avut senzația că Unirea dintre cele două maluri ale Prutului este mai aproape ca oricând.

În primul rând a fost alegerea Doamnei Maia Sandu ca președinte al Republicii Moldova. Noul președinte este un om școlit la mari universități ale Apusului, cu state de plată în instituții europene de prestigiu, cu mentalitate proeuropeană și cu un mare suflet de român. A avut o largă susținere din partea tineretului, din partea moldovenilor plecați în străinătate, în țările europene.

Este un pas uriaș pe care l-a făcut Moldova. După 1989, un val de tineri au plecat în școlile din România și nu numai. Au învățat istoria și geografia și altfel decât în școlile moldovenești, au văzut lumea și au înțeles realitățile și altfel decât le spunea ideologia prorusă de peste Prut. Atât tinerii elevi și studenți, cât și tinerii muncitori moldoveni din țările europene au văzut ce înseamnă libertatea și democrația, au avut posibilitatea să compare, să înțeleagă adevărul și realitatea și au decis în consecință. Mulți și-au luat cetățenie dublă, româno-moldovenească, mulți s-au angajat în instituții românești, s-au căsătorit și au rămas definitiv în România sau în alte țări europene. Cei care s-au întors în Moldova au fost altfel de oameni. Gustaseră libertatea și democrația și aveau capacitatea de a filtra știrile, propaganda. Altfel înțelegeau lucrurile. Așa cum mai spuneam și altădată, acești tineri moldoveni școliți în România și în statele europene semănau cu generația pașoptistă românească, cea care  a  produs Revoluția de la 1848 și a schimbat o orânduire socială, dând Principatelor Române o altă orientare, un alt ideal.

Alta era mentalitatea moldovenilor în 1990, spre exemplu. Am fost în Republica Moldova atunci. Pe drumul dintre Albița și Chișinău, prin codrii aceia seculari, era undeva un izvor de apă. Îl știa șoferul nostru și a oprit acolo. Am coborât cei peste 50 de pasageri să bem apă și să umplem sticlele. A trecut un camion pe șosea. A oprit. Din el au coborât 3-4 tineri. Ne-au împins cu brutalitate, gata să ne pocnească, deși se vedea bine că suntem călători de departe. Au băut ei apă, și-au umplut sticlele și s-au dus la camionul lor. Înainte de a pleca, au început să ne înjure birjărește și să ne spună, printre altele: ,,- Duceți-vă în România voastră! N-aveți ce căuta în Moldova noastră!”  Mda! În magazine și hotel se vorbea rusește. Dacă încropeai câteva cuvinte rusești, erai servit imediat cu amabilitate. Dacă vorbeai românește, târziu erai auzit, parcă aveau vată în urechi. Cu toate acestea, la Radio Chișinău toată noaptea se transmitea ,,muzică moldovinească”, dar era muzică populară din Moldova, din Oltenia, din Banat, din Ardeal, din Maramureș. Toată era ,,moldovinească”. Noaptea am dat telefon de la Hotel ,,Strugurel” la Radiodifuziunea din Chișinău și le-am cerut permisiunea să cântăm și noi la postul lor. Și au fost de acord. Dimineața, la ora 8, eram în fața Radiodifuziunii. Am fost primiți cu bunăvoința cu care primești niște neamuri pe care nu le-ai văzut demult. Doamna redactor-șef Tamara Dorogan ne-a permis să cântăm cântece de pe la noi. Și am cântat cântece populare, patriotice, colinde. Aveam în grupul nostru cântăreți de muzică populară, instrumentiști, dar toți eram români și simțeam românește. În fața microfonului de acolo am vorbit cum nu știu să fi vorbit mai frumos vreodată. Să mai adaug la această lucrare a intelectualilor de la Radio-Chișinău lucrarea mare ce-o făceau scriitorii și poeții prin ,,Literatură și artă”, prin cărțile ce răsăreau la tot pasul. Schimbarea mentalității a fost lucrarea grea și îndelungată a intelectualității moldovenești. Cinste acelor eroi și oameni de suflet!

Am avut elevi din Republica Moldova la Liceul Economic din Tr. Severin vreo doi ani. Cred că au fost cei mai buni elevi pe care i-am avut în cei aproape treizeci de ani cât am slujit catedra. Veniseră, ce-i drept, prin concurs, dar m-au uimit câtă sete de cunoaștere, câtă disciplină, cât bun-simț și bună-cuviință manifestau. Mereu găseau prilejuri să aniverseze câte ceva. Veneau în cancelarie și dădeau câte o mică reprezentație, cu muzică și versuri adecvate momentului.

Alt episod înălțător s-a derulat pe 29 decembrie, când Domnul Președinte Iohannis a vizitat Republica Moldova. A fost întâmpinat  de Doamna Maia Sandu. Am mai avut prilejul să văd la televizor și alte doamne din protipendada politică făcând vizite în  străinătate sau primind oaspeți străini, dar diferența era izbitoare. Doamna Maia Sandu se manifesta ca un om cult, elegant, cu mișcări calculate, sigură pe sine. Strada era plină de cetățeni cu steaguri, care scandau ,,Unire, Unire, Unire!” sau ,,Moldova e România!” sau alte slogane similare, care priveau realizarea din nou a României Mari. Discursurile celor doi șefi de state au fost bine structurate, cu multă încărcătură diplomatică, discursuri care priveau întărirea relațiilor frățești dintre cele două state, ajutorarea Moldovei să adere la spațiul euroatlantic.

Priveam reportajul vizitei președintelui Iohannis la Chișinău și mă gândeam dacă nu cumva dânsul este omul providențial, care să marcheze încă o zi astrală din istoria românilor. Cu o sută de ani în urmă, la 1 decembrie 1918, un alt neamț, regele Ferdinand, consfințea realizarea României Mari, prin unirea tuturor provinciilor românești. De ce n-ar putea să fie Domnul Iohannis omul destinat de Providență să facă un alt pas istoric similar în acest secol?

Dă, Doamne, ca anul 2021 să fie anul refacerii României Mari! Doamne ajută!

*

Sfaturi duhovnicești. Cităm din opera Sfântului Ioan Gură de Aur  câteva cuvinte privind pe ei care vorbesc în biserică. Cred că sunt foarte actuale și azi, chiar și la noi! Iată-le:

,,În ceasul în care-ți vorbește Dumnezeu, tu, în loc să te rogi, ai început cu cel de lângă tine o discuție în șoaptă, despre lucruri nefolositoare: aceasta e de ajuns pentru a pierde mântuirea. Să nu crezi că e o greșeală mică. Să presupunem că discuți cu o persoană oficială sau cu un prieten bun al tău. Și, în timp ce acesta îți vorbește, tu întorci capul cu nepăsare și începi să discuți cu altcineva. Cel cu care vorbești nu va fi jicnit oare de această necuviință a ta? Dumnezeu însă este jicnit în fiecare zi nu numai de doi-trei oameni, ci aproape de toți  și ne îngăduie cu multă răbdare!”

*

Colinde. Redăm mai jos două colinde. Prima, O, ce veste minunată! este foarte cunoscută în folclorul românesc, cât și în repertoriul a numeroase coruri și  numeroși interpreți de colinde. A doua, Slavă ție, stea curată! a fost la origine colindă din folclorul german. A fost prelucrată de poetul german Schiller și introdusă în Simfonia a IX de Beethowen cu titlul Oda Bucuriei. Azi este imnul Europei.    

 

O, ce veste minunată

O, ce veste minunată,
În Viflaim se arată!
Cerul strălucea, îngerii veneau
Pe-o raza curată.

Cerul strălucea, îngerii veneau
Pe-o raza curata!

Mergând Iosif cu Maria
În Viflaim să se-nscrie,
Într-un mic sălaș, lâng-acel oraș,
S-a născut Mesia.
Într-un mic sălaș, lâng-acel ora,
S-a născut Mesia.

Vrut-au să călătorească,
Ora i-a sosit să nască
Pe-al său Fiu Sfânt nouă pe pământ
Sa ne mântuiască.
Pe-al său Fiu Sfânt nouă pe pământ
Sa ne mântuiască.

Slavă ție, stea curată!

Slavă ţie, stea curată,

Voie bună pe pământ!

Astăzi te simţim aproape,

Sol din Rai cu soare sfânt.

Vraja ta aduce iară

Pe popor lângă popor ,

Toţi pe lume fraţi noi suntem,

Când apari uşor în zbor.

Cine a avut norocul

De prieteni buni să dea,

Cine ştie ce-i iubirea

Lângă noi cântând să stea.

Fericit un suflet drag

Te poate face pe pământ;

Cine n-a simţit iubirea

Plece dintre noi plângând.

Milioane strângeţi rânduri

Tot mai sus urcând spre cer, urcând spre cer!

*

Starea parohiei(I). La sfârșit de an, fiecare om și fiecare instituție își fac bilanțul. Își analizează fiecare succesele și poticnirile, trage concluziile necesare și încearcă să privească spre viitor cu speranță de mai bine. Așa se întâmplă și în viața unei parohii. Așa am procedat în fiecare an, având grijă să nu lăsăm ,,corabia” să se lovească de stânci, să nu se scufunde, ci să plutească mai departe, împlinindu-și astfel rostul.

Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XXI(2021), nr. 436(16 –31 Decembrie)”

Al. Florin ȚENE: Fenomenul globalizării poate fi încetinit și cu cărți despre tradiții și obiceiuri

La începutul anului am primit de la scriitorul năsăudean Ioan Mititean o interesantă carte, intitulată”De Crăciun pe Valea Ilvelor- Festivalul ilvean de colinde și obiceiuri de iarnă-25 “, apărută la Editura Napoca Star, 2020, cu următoarea dedicație: “27 decembrie 2020, Pentru scriitorii Alex, Fl.Țene și Titina, pilde vii de slujire a culturii, o carte ce revarsă binecuvântare, ca o taină de comuniune la originele noastre. La mulți ani! ss.Ioan Mititean.

Cartea apărut în condiții tipografice, estetice și grafice deosebite, se deschide cu o prefață semnată de Valer Avram, primarul comunei Măgura Ilvei, în cadrul căreia, subliniază că autorul  acestei cărți a publicat, până acum 25 de cărți, sub genericul “În vârful peniței “ , că este iubitor de oameni, și în scrierile sale oglindește frumusețile Țării Năsăudului cu deschidere spre frumoasa Vale a Ilvelor, la care adaug eu este membru al Ligii Scriitorilor Români.

După această prefață intitulată “ Istorie, Leagăn, Destin“, distinsul istoric prof.Ioan Seni, președintele de Onoare al Desp. ASTRA Năsăud, redă amănunțit, cele 25 de festivaluri Ilvean de colijnde, obiceiuri de iarnă și port popular (1994-2020) , text ce se constituie într-un amplu reportaj, însoțit de fotografii sugestive, color.

Citind acest fotoreportaj mi-a dat imbold să fac o analiză a fenomenului globalizării. „În Biblie capitolul Geneza 22:18 se consfințește: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”. În această lumenă al acestui verset voi dezbate problema fenomenului globalizării, prin faptul că după ce-l de-al Doilea Război Mondial s-a observat că acest fenomen a devenit în zilele noastre o realitate (Napoleon POP)…

Globalizarea a devenit un fenomen studiat de economiști și sociologi din întreaga lume, fiind dictonul principal al specialiătilor în management, lozinca jurnaliștilor și politicienilor din întreaga lume. Globalizarea desemnează o gamă largă de schimbări și interdependențe economice, ideologice, tehnologice și culturale. Schimbările economice se referă în principal la internaționalizarea producției, creterea rapidă a mobilității capitalului, dezvoltarea corporațiilor transnaționale, precum și adâncirea și intensificarea interdependențelor economice la nivel mondial. Manifestările economice ale globalizării includ reorganizarea spațială a producției, dezvoltarea piețelor financiare, distribuirea de bunuri de consum fungibile în diverse țări și mișcări masive de populație. În concepția anglo – saxonă, globalizarea reflectă tendința întreprinderilor de a-i stabili unități de producție în întreaga lume, adică oriunde piața este suficient de mare pentru a permite economii de a se dezvolta. Aceasta conduce la creșterea numărului și a mărimii întreprinderilor multinaționale. Trăstura de bază a globalizrii rezidă în faptul că bunurile, serviciile, capitalul, munca, ideile sunt transferate pe plan internațional prin intermediul întreprinderilor. În concepția continentală, globalizarea reprezintă un proces recent care constă în realizarea unei piețe de dimensiuni mondiale, în condițiile nivelării trebuințelor consumatorilor, standardizării produselor și dezvoltării firmelor, al comunicațiilor și al mass-mediei. Firmele interesate de fenomenul globalizrii sunt caracterizate printr-o structură elastică, dinamică și un conținut tehnologic înalt. Concurența acerbă de pe piață le pune în situația reexaminării frecvente a planurilor lor strategice pentru a nu se găsi în situația de a fi excluse de pe piață. Fără îndoială globalizarea nu se referă numai la activitatea firmelor și la fluxurile lor comerciale. Ea include și la globalizarea financiară, care a provocat schimbări semnificative în structura economiei mondiale.

Însă globalizarea este un fenomen care extompează sau anulează unele tradiții ale neamurilor, reduce folosirea limbilor vorbite până în prezent, predominând engleza, franceza și germană, limbi impuse populațiilor din teritoriile cucerite și făcute colonii. Apoi aceste limbii s-au impus prin literatură, educație și acum folosite în comunicațiile internaționale..

În acest proces, paradoxal, imigranții încearcă să-și impună religia și tradițiile populației majoritare. Nicidecum nu sunt asimilate. Avem exemplul romilor în România, a bulgarilor de la noi și a lipovenilor (ruși ), a turcilor din Germania etc. Migrația este abordată ca un proces care trebuie gestionat și nu ca o problemă care trebuie rezolvată, obiectivul principal fiind acela de a maximiza efectele pozitive și a limita efectele negative ale acestui fenomen. Migrația poate contribui semnificativ la schimbul cultural, dezvoltarea economică și progres. Integrarea imigranților din state terțe constituie una dintre cele mai importante provocări la care Europa și, deci și România, trebuie să ofere răspunsuri eficiente întrucât, existența unor politici imigraționiste de succes este imposibilă în lipsa politicilor de integrare ale imigranților. Prin urmare, integrarea reprezintă un punct central al unei politici comprehensive de gestionare a fenomenului imigrației.

Continue reading „Al. Florin ȚENE: Fenomenul globalizării poate fi încetinit și cu cărți despre tradiții și obiceiuri”

Ștefan-Constantin ȘELARU: O vânătoare de mistreți ceva mai specială

         De câțiva ani eram deja vânător cu acte, aveam iubita mea armă de vânătoare cu două țevi lungi ”cât o zi de post” după cum mă ironizau camarazii mai vechi însă, mica lor răutate chiar nu mă deranja absolut deloc fiindcă știam cât de mult îmi admirau pușculița, așa cum era ea gătită din naștere cu țevile alea lungi ale ei care făceau adevărate minuni datorită grupajului reușit al alicelor.

         După ce m-am învățat cu pușculița mea, întâmplarea a făcut ca să mă aflu pe undeva ceva mai sus de zona Băleanca, acolo unde era fierbere mare printre oameni, unii fiind vânători iar alții străduindu-se ca, în puținul timp rămas până la sosirea lui Maurer, musai trebuiau să recruteze suficienți gonaci pentru vânătoarea de a doua zi la mistreți iar dacă nu, potrivit unei soluții similare mai vechi, golurile din trupa gonacilor erau completate de îndată cu vânători localnici care, având sau nu chef de plimbare prin pădure, o făceau fără să crâcnească.

         A doua zi, ca un adevărat boier cum se considera, premierul Maurer a sosit cu o întreagă caravană de mașini de toate felurile iar, după ce și-a săltat pălăria vânătorească salutându-ne astfel roată pe toți ne-a întors spatele și fiind însoțit de cei doi maiștri de vânătoare ai lui, au luat imediat calea pădurii fiind urmați de departe de liota noastră care însă a fost urgent stopată de cei câțiva milițieni aduși de pe la posturile comunelor din jur:

         – Ce-i bă, ori aveți mâncărici pe la tălpi ? – ne-a stopat unul dintre șefii de post străduindu-se ca să se încrunte spre noi – Rămâneți pe loc și să nu dea dracul ca să văd pe vreunul mai încolo că, … jar va mânca !! M-ați înțeles ?! – după care, a aruncat pe jos chiștocul țigării scuipându-l cu precizie printre frunze și s-a pierdut și el rapid printre copaci.

         Ca urmare, supravegheați încontinuu de cei câțiva milițieni rămași care se așezaseră pe buturugi ori direct pe frunzele de pe jos, ne-am cuibărit și noi care pe unde și-a descoperit un loc potrivit după care, având urechile ciulite în așteptarea împușcăturilor ne-am pus pe așteptat.

         Nu după prea mult timp au izbucnit deodată fluierăturile, strigătele și chiar urletele celor racolați pentru asigurarea goanei iar un fior de emoție ne-a străbătut urgent și nouă trupurile în așteptarea împușcăturilor care n-au întârziat să reorganizeze tihna pădurii :

         – I-auziți bă, a început paranghelia ! – a izbucnit într-un hohot de râs unul mai în vârstă pe care-l știam că-i vânător și care astfel, cunoștea bine zona de vânătoare – După cum se cam bate pe loc în zona bolovanilor înțeleg că i-au încolțit la masă – a mormăit vânătorul rânjind satisfăcut apoi, s-a adresat unui alt localnic făcându-i cu ochiul satisfăcut – Bine că n-am cărat degeaba sacii cu dovleci și cartofi ..

         – Eh, noi le-am cărat și desertul ..

         – Adică, ce vrei să spui ?

         – Păi, nu le-am adus pepeni ?

         – Ori te-ai țăcănit ? Chiar le-ați dus pepenii ăia cărați de la Buzău?

         – Eh, … nu chiar pe toți, … o parte, mai bine spus, doar cojile care ne-au mai rămas că toată noaptea asta am făcut.

         – Adică, ați ronțăit pepenii aduși pentru nădirea mistreților ?

         – Normat ! Păi, ce-oi fi vrut să le cumpărăm și frișcă ?

         Iar ca la un semnal, o răpăială de împușcături care le-a acoperit vocile a dat semnalul începerii vânătorii. După vacarmul primelor împușcături au mai urmat altele disparate iar aproape imediat s-a instalat o liniște apăsătoare perturbată din când în când de câte vreun fluierat ori vreun strigăt iar brusc, din adâncul pădurii au țâșnit câțiva mistreți înfuriați care grohăiau amenințător printre noi după care au dispărut în galop prin pădurea din spatele nostru:

         – Ce naiba a fost asta, mă ?! – a întrebat la întâmplare localnicul alb la față de sperietură.

         – Hm, … păi ce să fie altceva decât porci împușcați ! – i-a replicat prompt vânătorul rânjind amuzat. Păi tu n-ai văzut că erau morți, ăștia or fi fost ăia împușcați care acum au fugit la mașini ca să se instaleze și să nu stea în picioare până la palatele boierilor care au tras în ei.

         In timp ce i-a pufnit râsul pe amândoi, din direcția de unde s-au auzit focurile au apărut doi vânători localnici și unul necunoscut, sosit cu premierul iar vânătorul localnic i-a întrebat prompt:

         – Ce făcură-ți ? Împușcară-ți ceva ?

         – Hm ! …- mormăi îmbufnat unul dintre ei – Când am ajuns dimineață acolo erau strânși la masă pe puțin cincizeci ori chiar șaizeci de mistreți care mâncau de zor claie peste grămadă iar când au început ca să tragă care cum i-a venit mai bine, s-au împrăștiat ca iepurii prin pădure iar jos, n-au rămas decât vrei doi-trei și ăia doar răniți.

         In liniștea grea care s-a lăsat, vânătorul a slobozit un scuipat zdravăn în spre cei doi vânători apoi a pornit la vale pe poteca pe care urcaserăm noi iar eu aflându-mă tăcut în spatele Continue reading „Ștefan-Constantin ȘELARU: O vânătoare de mistreți ceva mai specială”

Ionuț ȚENE: Legenda dispariţiei trupului marelui patriot Iuliu Maniu, în noaptea de 5 februrie 1953, la Sighet!

După instaurarea comunismului şi desfiinţarea partidelor istorice, marele patriot şi om politic făuritor al României Mari, Iuliu Maniu a fost închis la închisoarea din Sighet, pe malul Tisei, care era graniţa cu URSS, în ideea că, dacă se încearcă să fie eliberat de un comando englez, miliţienii să-l poată duce repede peste graniţă în soviete. După o grea suferinţă, Iuliu Maniu moare singur în celula sa din temuta puşcărie comunistă, pe un ger năprasnic, în data de 5 februarie 1953. Un grup de temniceri, cu o căruţă de lemn având tot roţi de lemn, scot trupul lui Iuliu Maniu împreună cu alte cadavre pe poarta temniţei să fie dus la Cimitirul săracilor, care era undeva departe atunci, în afara oraşului spre malul Tisei. Azi, Cimitirul săracilor este în oraşul Sighet. Acum intevine dilema. Nici până astăzi nu se ştie unde a fost înmormântat marele participant de la 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, şi liderul PNŢ, un democrat favorabil puterilor liberale occidentale. Pe la începutul anilor ’70, Securitatea comunistă a încercat să-i inducă în eroare pe urmaşii lui Iuliu Maniu şi i-a informat despre faptul că s-au găsit osemintele lui din Cimitirul săracilor şi urmează să fie reînhumate în satul natal, cum afirma în presă Matei Boilă, unul dintre strănepoţii Sfinxului de la Bădăcin. Măsura a venit după un demers la nivel înalt al Clarei Boilă, nepoata lui Maniu, care i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu o scrisoare în care îi cerea să i se indice locul în care a fost îngropat Iuliu Maniu „pentru a putea îngriji mormântul“, cerând permisiunea să-l îngroape la Bădăcin, alături de părinţii săi. Nimeni din familie nu a fost lăsat să participe la această exhumare, iar când delegatul le-a spus cum a fost identificat, urmaşii şi-au dat seama că totul este o farsă sinsitră. Minciuna a culminat cu întocmirea unui certificat medico-legal fals. Familiei i s-a spus că Iuliu Maniu a fost îngropat în sicriu, dar deţinuţii politic erau aruncaţi direct în groapă goi, fără sicriu, că în momentul în care au săpat avea mâinile încrucişate pe piept, ceea ce, ţinând seama că era vorba de oseminte cu totul descarnate, după trecerea a douăzeci de ani de la înmormântare, era de-a dreptul imposibil aşa ceva. O mare greşeală a celor ce au întocmit certificatul medico-legal a fost faptul că au trecut faptul că decedatul prezenta o fractură la cubitus, în condiţiile în care Iuliu Maniu avea fractura la tibie. Fostul secretar al lui Iuliu Maniu, Seniorul Corneliu Coposu nu a crezut minciuna Securităţii şi a spus familiei Boilă că nu crede în povestea regimului.Fostul director al închisorii din Sighet, care a fost ţăranul din Vişeul de Jos, Ciolpan Vasile moare în 2004 ducând secretul înhumării lui Iuliu Maniu cu el în mormânt. După 1990, abia în 2007, Marius Oprea şi istoricul clujean Gheorghe Petrov de la IICCMR au început săpături în Cimitirul săracilor ca să dea de rămăşiţele lui Iuliu Maniu. Fără succes. Anul trecut, clujeanul Gheorghe Petrov, de la Muzeul de istorie din Cluj-Napoca, a revenit cu alte săpături extinse pe malul Izei, după ce un domn a susţinut că tatăl său, care a fost deţinut de drept comun la Sighet, ar fi fost implicat în luarea cadavrului lui Iuliu Maniu şi transportarea lui cu o căruţă şi reînhumarea sa pe malul râului. Cercetare însă fără succes.

Pe de altă parte mai există o nouă legendă, pe care istoricii nu au luat-o în considerare privind dispariţia cadavrului marelui Iuliu Maniu. Nu de mult am avut o discuţie cu un fost localnic din Sighet, care a copilărit şi şi-a petrecut adolescenţa şi tinereţea în oraşul de pe malul Tisei şi care azi locuieşte în altă parte a ţării. Acesta mi-a spus că imediat după 1990, un fost temnicer de la închisoarea din Sighet i-a spus că autorităţile nu vor să spună unde este înhumat trupul lui Iuliu Maniu, pentru că acesta, de fapt nu mai există. Întâmplarea face ca temnicerul să fi fost însoţitorul căruţei cu roţi de lemn, care a cărat cadavrul lui Iuliu Maniu pus peste un morman de trupuri îngheţate, şi care a ieşit din închisoare în fatidica noapte din 5 februarie 1953 a morţii Marelui Sfinx. Cimitirul săracilor în acea vreme era în afara oraşului, iar noaptea numeroase haite de lupi se încumetau aproape de oraş. La un moment dat pe o râpă din preajma Cimitirului săracilor, datorită roţilor de lemn care hurducăiau şi săltau puternic căruţa trupul lui Iuliu Maniu gol a căzut din aceasta, fiind lăsat să fie mâncat de o haită de lupi din preajmă. Comuniştii nu dădeau preţ pe cadavrele unor „reacţionari burghezi”. Până la sfârşitul anilor 1980, în iernile grele, lupii puteau fi văzuţi la marginea oraşului. Temnicerul comunist a lăsat mărturie unui tânăr, după 1990, legenda dispariţiei lui Iuliu Maniu mâncat de lupi în noaptea îngheţată din iarna lui 1953.

De aceea, probabil nici securitatea lui Ceauşescu şi nici după 1990 nimeni nu mai găseşte cadavrul marelui om politic, făuritor al Marii Uniri şi democraţiei interbelice? E ciudat că Ciolpan, directorul închisorii a trăit până în 2004 şi nu a spus la nimeni unde este înmormântat Iuliu Maniu. Nici nu a fost întrebat de parchet? De ce? E paradoxal că Securitatea la ordinul lui Nicolae Ceauşescu nu a găsit locul de înhumare al marelui om politic, deşi atunci trăiau numeroşi funcţionari din aparatul de represiune al închisorii. Legendea trupului lui Iuliu Maniu lăsat să fie mâncat de o haită de lupi într-o râpă de pe malul Tisei pare să fie o altă intoxicare post-comunistă a fostei Securităţi!?

 

—————————-

Ionuț Țene

Ianuarie 2021

 

Friederike Mayröcker: Ce îți trebuie ție

Tablou de LEE Tsuen-Chi, Taiwan

***

Ce îți trebuie ție

Ce îți trebuie ție? Un pom o casă dacă vrei să știi
cât e de mare sau de mică viața unui om
mare sau mică de scrutezi înaltul coroanei
pierzându-te în splendoarea cea verde luxuriantă
socoți că-i mare mică sau poate numai scurtă
viața ta pe lângă viața de arbore bătrân

 

Îți trebuie un copac îți trebuie o casă
nu una doar a ta ți-e îndeajuns un colț adăpostit
în care să te așezi să cugeți să visezi
să scrii să taci sau să privești la un prieten
la aștri iarbă floare și la cer.

 

Friederike Mayröcker, Viena 1924

 

din „Verwundbar wie Schönheit im Aug
Poezie modernă austriacă, Editura POINT 2001

                                ***

Was brauchst du // Was brauchst du? Einen Baum ein Haus zu / ermessen wie groß wie klein das Leben als Mensch / wie groß wie klein wenn du aufblickst zur Krone / dich verlierst in grüner üppiger Schönheit / wie groß wie klein bedenkst du wie kurz / dein Leben vergleichst du es mit dem Leben der Bäume // Du brauchst einen Baum du brauchst ein Haus / keines für dich allein nur einen Winkel ein Dach / zu sitzen zu denken zu schlafen zu träumen / zu schreiben zu schweigen zu sehen den Freund / die Gestirne das Gras die Blume den Himmel.

ZAMFIR ANGHEL DAN: Cântec pierdut

ATOMIC

 

Îndepărtarea  este o formă a zborului spre neant

 

Aseară

cometa mea  corneană a părăsit spațiul timpului solar

 

În trecerea ei a alimentat izvorul de vise

al unui curent de unde

nerostite sentimental

 

 

 CÂNTEC  PIERDUT

 

Am să  ies  din lumea  mea

Şi-am să vin până la  tine

Să  văd  eşti ce  mi-am dorit

Lumea  viselor  divine

 

Şi  de -o  fi  să  mă  iubeşti

Să-mi  trimiţi aşa o  boare

Să-ţi  simt gustul din poveşti

Mângâierea  gurii tale

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Cântec pierdut”

Al. Florin ȚENE: La 132 de ani după Eminescu

Minunea lui Dumnezeu, Eminescu

 

După ce Dumnezeu a sfinţit lucrarea Lui

Cuvântul în tine a căpătat mişcare

A ochilor ce dau de ştire în ziua nimănui

Spre a înţelege noua-ntruchipare.

 

In această zi ai împărţit bucăţi din tine,

Poeme să le-nţelegem în ceas de mântuire,

Ajutorul  măduvii timpului ce vine,

A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire.

 

O mie de ani într-o singură zi

Proclamă un ceas fără eroare,

In duminica de suflet te-aştept să vii

Poemul să-l citeşti întruchipat din mare.

 

Prilej universal de a ne cunoaşte,

De a întoarce cuvântul înapoi,

În mielul  de la Ipotești ce tăcerea o paşte,

Aşa cum va fi în Ziua de Apoi.

 

 

Eminescu nu minte niciodată

 

El doar spune ce-i şopteşte viitorul

Trecutul adus în mere coapte din pom

Sau busuiocul sfinţit în pridvorul

Oglindit în picătura de atom.

 

Iubirea e sinceră când o uită-n cuvinte

Spuse ca rotocoalele de fum

Fiinndcă niciodată Eminescu nu minte

El doar rătăceşe versul  pe drum.

 

Cerul în verbul lui e ca apele

Ce curg pe clopotul învechit

Când muza “aburită” închide pleoapele

Convinsă că Poetul n-a minţit.

 

Fruntea îi e asudată de gânduri pe mal

În însingurătate muzele le mai încurcă

Văzându-le alunecând goale pe-un val

Poetul în morile cerului mai  urcă.

 

Lângă coapsa ei Eminescu  e beat

Ca şerpii din vitrină, din platină,

Dar niciodată nu se lasă împerecheat,

Însă tâmplele-i bat şi se clatină.

 

Eminescu nu minte niciodată, dar niciodată…

În poemele lui  se aprind verbele în lumină,

O spune în vers, seara, la câte-o fată,

Muza de porţelan auzind  recită și ea în vitrină.

 

 

Eminescu nu a avut  viaţă personală

 

Eminescu viaţă personală nu a avut

El sprijinea cerul să nu cadă peste noi

Se făcea nor şi-n tăcere  cuvântului scut

Spre turnul potopit de ploi.

 

Eminescu  nu a avut viaţă personală

Întâmpia zorii alergând prin fum

Salvând  marinarii surprinşi în cală

S-au fecioarele urmărite pe drum.

 

Eminescu viaţă personală nu a avut

Fântânilor spre seară le aprindea lumină

Şi cumpenelor le punea în vârf un soare de lut

Salvând amurgul de rugină.

 

Eminescu  nu a avut viaţă personală

El curgea molatic ca un râu sub lună,

Atunci când vântul coboara cu-o rafală

Păzea livada cu Poezia împreună

 

Eminescu viaţă personală nu a avut

Târziu se culca învelit de-o zeghe

Și-atunci mai scria un poem ce l-a durut

Până când cocoşii îl striga, stând de veghe.

 

Eminescu e soldatul ce apără iubirea

Cu pana  înmuiată în cerul albastru

Înconjurat de muze mușcând din măr iubirea

De parcă rupe lumină  dintr-un astru.

 

Eminescu  trăieşte întotdeauna în vis

Stând  de straje cuvântului scris.

 

 

DOR DE EMINESCU

 

Au curs atâtea verbe pe pagini de poveste

Cum curge Oltul de veacuri prin Carpaţi

Şi dorul si-a cioplit cuvintele pe creste

Cum iubirea trece  de la părinţi în fraţi.

 

De atâta dor  zăpezile cer poeme în brazde

Şi cuvintele lui se fac stele pe cer de ape,

Paginile, în clipe ancestrale, ne sunt gazde,

Şi, pe neştiute  vin din veşnicie să se-adape.

Îmi este dor de Eminescu pe înserate

Când îi citesc versul pe genunchi de iubită,

Construiesc din metafore cu migală palate

Şi alături de el cad iarăşi în ispită…

 

Continue reading „Al. Florin ȚENE: La 132 de ani după Eminescu”

Ioan ANDREICA: Olimpia Mureşan – Scrieri literare

      Încă o carte document adusă în faţa iubitorilor de cultură maramureşeni şi nu numai de către distinsa învăţătoare, profesoară de limba şi literatura română şi italiană, Olimpia Mureşan, o personalitate formată la şcoala clujană între anii 1966 – 1971, ani de referinţă pentru generaţiile formate la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj, prin calitatea şi competenţele greu de gândit în zilele noastre. OLIMPIA MUREŞAN (născută Cioica) 1946 în localitatea Câţcău – Cluj. Scriitoare din nordul transilvan, eseistă şi critic literar, membră a L.S.R -filiala Maramureş, a urmat Şcoala Pedagogică din Cluj absolvind în 1966, iar în 1971 a încheiat studiile universitare la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii clujene ,,Babeş-Bolyai” specialitatea Limba şi literatura română –italiană: a lucrat în învăţământ 43 de ani ca profesor de limba română, dar şi ca învăţătoare.

      A debutat în revista Liceului Pedagogic cu un reportaj de călătorie ,,De la Ciucea la Târgu Jiu”, a activat în prestigiosul Cenaclu literar ,,Echinox” din Cluj, a publicat zeci de articole în revistele de specialitate din învăţământul primar şi gimnazial, a colaborat cu texte la revista naţională Lumea Misterelor, la Constelaţii Diamantine, Universul şcolii- Ulmeni, Informaţia zilei de Maramureş, Normaliştii Clujeni unde este printre fondatori, la revista Freamăt a L.S.R, Maramureş. În ultimii ani a semnat numeroase prefeţe, postfeţe şi recenzii de carte, multe dintre acestea fiind publicate în Antologiile Napoca Nova, unde are calitatea de colaborator permanent. În colaborare cu distinsul preot Ilie Bucur Sărmăşanul din localitatea Sărmaş de Mureş a publicat volume de cugetări cu titlul ,, 1001 Cugetări” vol. IV , IX, X, XI, şi  ,,1001 Cugetări”  mai mult sau mai puţin celebre: 2014, şi Asta-s Eu – culegere de articole literare, memorii, eseuri, recenzii de carte 2016.

     Nu am pretenţia de a cunoaşte conţinutul cărţilor editate de către doamna profesoară, eseistă şi critic literar şi nici conţinutul zecilor de articole de specialitate, dar mă încumet să văd omul din spatele acestor activităţi având în vedere că şi eu cu voia Domnului am petrecut aproape un jumătate de veac în procesul educaţional şi în viaţa culturală legată de acesta, dar şi necesarul de energie în domeniul creaţiilor culturale şi literare. Doamna profesoară Olimpia Mureşan, ajunsă pensionară nici nu s-a gândit să pună condeiul jos şi cu o înţelegere profundă a rolului scrisului pentru generaţiile următoare, scrie şi publică volume considerate de domnia sa ca neaparat de scris pentru urmaşii noştri. Cartea ,,Scrieri literare,, apărut în anul 2019,  este un tom cu mai multe componente necesare de transmis. Prioritar şi în acest volum autoarea a dorit să scrie despre: ,,Oamenii cetăţii” neprezentaţi în alte scrieri. ,,Am considerat că o prezentare succintă a vieţii autorului ar fi de folos cititorului, iar citatele selectate cu grijă din scrierile autorilor prezentaţi astfel îi vor reprezenta ca şi conştiinţă civică”.

    Şirul autorilor prezentaţi cuprinde scriitori ca: Gelu Dragoş, Aurelia Velea, Cedică (Robu) Maria Georgeta, Dragomir Ignat, Elena Borcuti, Florica Bud, Oancă Aurelia, Ioan M. Lazăr,  Ioan Potop, Ioan Andreica, Ioan Meteş Morar – Chelinţanu, Iacob Oniga, Milian Oros, Mariana Cristina Popan, Vasile Morar, Prea Fericitul  Părinte Episcop Iustin, Vasile Bele, Olimpia Mureşan, Toma G. Rocneanu, Pamfil Bilţiu.

    O altă componentă a tomului cuprinde, creaţii literare sub forma unor meditaţii: Apa, Piramida, Normal sau Paranormal?,  recenzii ,,Secol de vânzare”  Florica Bud,  ,, Istoria înţeleaptă”  Mircea Dorin Istrate,  ,,Jurnalul” roman de Milian Oros, ,,Ţăran cu  cravată”  de Traian Duşa, ,,Pelerin printre semeni” de Ioan Andreica, ,, Priviri în împrejurimi şi spre înălţimi” de Ioan Potop, ,,Minerii Continue reading „Ioan ANDREICA: Olimpia Mureşan – Scrieri literare”