MAREA
Mi-e gândul azi învolburat
ca apa marii după o furtună.
Pe nisipul cel rece mă aflu
și-mi caut în pietre tăria,
puterea de a rezista ispitei
ce îmi rezervă viața,
ispitei de a te avea.
În cochilii îmi caut lăcașul
Ca scoicile, pe fundul mării aș vrea să stau.
Să nu cunosc nicicând ce-i dragostea.
Să uit de lună și de soare,
Să uit de păsări zburătoare.
Mă duc spre apă…
m-arunc în valuri,
dar mă izbesc de mal.
Îmi refuză corpul,
Căci eu sunt pământean.
AGONIE
De ce te-am cunoscut oare pe tine
Baiete cu ochi de smarald
Să-mi tulburi privirea și gândul
În jar să mă lași ca să ard.
De ce te-am iubit eu pe tine
Nu voi afla niciodată
Zadarnic îmi caut tăcerea
n-o voi găsi niciodată.
În somn te visez doar pe tine
Și inima-mi tremură-n mine
Aș vrea să-ți simt răsuflarea aproape
Să mă-nvelești cu–amețitoare șoapte
Dar cum un vis , durează doar o clipă
Eu mă trezesc în camera golită
Stingheră pe un pat.
Ce îmi rămâne de făcut?
Să râd?
Să plâng?
…………
Adorm și-am să uit.
CUM O SĂ FI?
Te-am așteptat o viață să apari
M-am tot gândit cum o să fi
Cu părul negru, lung și ondulat,
Un trup subțire, blând și fermecat…?
Din negură în noapte ți-ai făcut prezența
Într-un târziu, aproape nemaiașteptat
Doar zâmbetul suav și inocența
M-au cucerit, m-au fermecat.
De trupul meu fierbinte, al tău trup s-a lipit
Și- cu a mea ființa tu te-ai contopit
Și-mi spune-ai în șoaptă, în întunecime:
Pe tine te iubesc…numai pe tine.
CE VREI SĂ FACI?
De câte ori în păr ți-am prins o floare,
De-atâtea ori iubirea mi-ai trădat,
De câte ori pe buze eu te-am sărutat,
Deatâtea ori m-ai înșelat.
Aș vrea să știu de ce mă chinuiești,
De ce mereu mă amăgești,
Eu sunt un om ce te dorește
Și-o inimă ce mult te mai iubește.
De ce când valul despărțirii e aproape
În loc în pace să mă lași
Tu mai aproape de tine mă atragi.
Ce vrei să faci?
ÎNTUNECAT
De ani de zile caut un drum să ies din labirint
Un drum pe care niciodată n-am pășit.
Mă întâlnesc cu oameni care îmi spun:
N-ai nici un drum…
Totul e întunecat și totul e în fum.
Nimeni nu caută un alt drum.
Totul e pierdut în fața ta,
Ceea ce simți e doar deznădejdea.
AȘ VREA
Aș vrea să-ți distrug privirea ce mă arde…și
Aș vrea să zbor în paradis
Să fiu departe …
De orașe , de sate, de munți și de ape
Să fiu un hoinar,
Pe stele să sar
Să-mi caut lăcașul
Ce-mi este scris.
ÎNTÂMPLĂTOR
Te-am cunoscut întâmplător,
Și n-am crezut să te iubesc.
A fost un vis frumos, îmbietor,
Ce m-a făcut să mă gândesc.
Apoi cu fața spre tine m-am întors
Și am văzut că n-are rost
Să mă prefac fără folos.
Am văzut chipul ce la el mă cheamă
Și mă iubește fără teamă.
Dar m-am trezit
Din gânduri sumbre
Că s-ar putea ca el
Să mă și uite.
Continue reading „Aura-Nicoleta LUPȘESCU: În cochilii îmi caut lăcașul (poeme)”
„Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului.” 
Dragii mei enoriași!
La începutul anului am primit de la scriitorul năsăudean Ioan Mititean o interesantă carte, intitulată”De Crăciun pe Valea Ilvelor- Festivalul ilvean de colinde și obiceiuri de iarnă-25 “, apărută la Editura Napoca Star, 2020, cu următoarea dedicație: “27 decembrie 2020, Pentru scriitorii Alex, Fl.Țene și Titina, pilde vii de slujire a culturii, o carte ce revarsă binecuvântare, ca o taină de comuniune la originele noastre. La mulți ani! ss.Ioan Mititean. “
De câțiva ani eram deja vânător cu acte, aveam iubita mea armă de vânătoare cu două țevi lungi ”cât o zi de post” după cum mă ironizau camarazii mai vechi însă, mica lor răutate chiar nu mă deranja absolut deloc fiindcă știam cât de mult îmi admirau pușculița, așa cum era ea gătită din naștere cu țevile alea lungi ale ei care făceau adevărate minuni datorită grupajului reușit al alicelor.
După instaurarea comunismului şi desfiinţarea partidelor istorice, marele patriot şi om politic făuritor al României Mari, Iuliu Maniu a fost închis la închisoarea din Sighet, pe malul Tisei, care era graniţa cu URSS, în ideea că, dacă se încearcă să fie eliberat de un comando englez, miliţienii să-l poată duce repede peste graniţă în soviete. După o grea suferinţă, Iuliu Maniu moare singur în celula sa din temuta puşcărie comunistă, pe un ger năprasnic, în data de 5 februarie 1953. Un grup de temniceri, cu o căruţă de lemn având tot roţi de lemn, scot trupul lui Iuliu Maniu împreună cu alte cadavre pe poarta temniţei să fie dus la Cimitirul săracilor, care era undeva departe atunci, în afara oraşului spre malul Tisei. Azi, Cimitirul săracilor este în oraşul Sighet. Acum intevine dilema. Nici până astăzi nu se ştie unde a fost înmormântat marele participant de la 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, şi liderul PNŢ, un democrat favorabil puterilor liberale occidentale. Pe la începutul anilor ’70, Securitatea comunistă a încercat să-i inducă în eroare pe urmaşii lui Iuliu Maniu şi i-a informat despre faptul că s-au găsit osemintele lui din Cimitirul săracilor şi urmează să fie reînhumate în satul natal, cum afirma în presă Matei Boilă, unul dintre strănepoţii Sfinxului de la Bădăcin. Măsura a venit după un demers la nivel înalt al Clarei Boilă, nepoata lui Maniu, care i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu o scrisoare în care îi cerea să i se indice locul în care a fost îngropat Iuliu Maniu „pentru a putea îngriji mormântul“, cerând permisiunea să-l îngroape la Bădăcin, alături de părinţii săi. Nimeni din familie nu a fost lăsat să participe la această exhumare, iar când delegatul le-a spus cum a fost identificat, urmaşii şi-au dat seama că totul este o farsă sinsitră. Minciuna a culminat cu întocmirea unui certificat medico-legal fals. Familiei i s-a spus că Iuliu Maniu a fost îngropat în sicriu, dar deţinuţii politic erau aruncaţi direct în groapă goi, fără sicriu, că în momentul în care au săpat avea mâinile încrucişate pe piept, ceea ce, ţinând seama că era vorba de oseminte cu totul descarnate, după trecerea a douăzeci de ani de la înmormântare, era de-a dreptul imposibil aşa ceva. O mare greşeală a celor ce au întocmit certificatul medico-legal a fost faptul că au trecut faptul că decedatul prezenta o fractură la cubitus, în condiţiile în care Iuliu Maniu avea fractura la tibie. Fostul secretar al lui Iuliu Maniu, Seniorul Corneliu Coposu nu a crezut minciuna Securităţii şi a spus familiei Boilă că nu crede în povestea regimului.Fostul director al închisorii din Sighet, care a fost ţăranul din Vişeul de Jos, Ciolpan Vasile moare în 2004 ducând secretul înhumării lui Iuliu Maniu cu el în mormânt. După 1990, abia în 2007, Marius Oprea şi istoricul clujean Gheorghe Petrov de la IICCMR au început săpături în Cimitirul săracilor ca să dea de rămăşiţele lui Iuliu Maniu. Fără succes. Anul trecut, clujeanul Gheorghe Petrov, de la Muzeul de istorie din Cluj-Napoca, a revenit cu alte săpături extinse pe malul Izei, după ce un domn a susţinut că tatăl său, care a fost deţinut de drept comun la Sighet, ar fi fost implicat în luarea cadavrului lui Iuliu Maniu şi transportarea lui cu o căruţă şi reînhumarea sa pe malul râului. Cercetare însă fără succes.
Pe de altă parte mai există o nouă legendă, pe care istoricii nu au luat-o în considerare privind dispariţia cadavrului marelui Iuliu Maniu. Nu de mult am avut o discuţie cu un fost localnic din Sighet, care a copilărit şi şi-a petrecut adolescenţa şi tinereţea în oraşul de pe malul Tisei şi care azi locuieşte în altă parte a ţării. Acesta mi-a spus că imediat după 1990, un fost temnicer de la închisoarea din Sighet i-a spus că autorităţile nu vor să spună unde este înhumat trupul lui Iuliu Maniu, pentru că acesta, de fapt nu mai există. Întâmplarea face ca temnicerul să fi fost însoţitorul căruţei cu roţi de lemn, care a cărat cadavrul lui Iuliu Maniu pus peste un morman de trupuri îngheţate, şi care a ieşit din închisoare în fatidica noapte din 5 februarie 1953 a morţii Marelui Sfinx. Cimitirul săracilor în acea vreme era în afara oraşului, iar noaptea numeroase haite de lupi se încumetau aproape de oraş. La un moment dat pe o râpă din preajma Cimitirului săracilor, datorită roţilor de lemn care hurducăiau şi săltau puternic căruţa trupul lui Iuliu Maniu gol a căzut din aceasta, fiind lăsat să fie mâncat de o haită de lupi din preajmă. Comuniştii nu dădeau preţ pe cadavrele unor „reacţionari burghezi”. Până la sfârşitul anilor 1980, în iernile grele, lupii puteau fi văzuţi la marginea oraşului. Temnicerul comunist a lăsat mărturie unui tânăr, după 1990, legenda dispariţiei lui Iuliu Maniu mâncat de lupi în noaptea îngheţată din iarna lui 1953.
De aceea, probabil nici securitatea lui Ceauşescu şi nici după 1990 nimeni nu mai găseşte cadavrul marelui om politic, făuritor al Marii Uniri şi democraţiei interbelice? E ciudat că Ciolpan, directorul închisorii a trăit până în 2004 şi nu a spus la nimeni unde este înmormântat Iuliu Maniu. Nici nu a fost întrebat de parchet? De ce? E paradoxal că Securitatea la ordinul lui Nicolae Ceauşescu nu a găsit locul de înhumare al marelui om politic, deşi atunci trăiau numeroşi funcţionari din aparatul de represiune al închisorii. Legendea trupului lui Iuliu Maniu lăsat să fie mâncat de o haită de lupi într-o râpă de pe malul Tisei pare să fie o altă intoxicare post-comunistă a fostei Securităţi!?
Tablou de LEE Tsuen-Chi, Taiwan
Încă o carte document adusă în faţa iubitorilor de cultură maramureşeni şi nu numai de către distinsa învăţătoare, profesoară de limba şi literatura română şi italiană, Olimpia Mureşan, o personalitate formată la şcoala clujană între anii 1966 – 1971, ani de referinţă pentru generaţiile formate la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj, prin calitatea şi competenţele greu de gândit în zilele noastre. OLIMPIA MUREŞAN (născută Cioica) 1946 în localitatea Câţcău – Cluj. Scriitoare din nordul transilvan, eseistă şi critic literar, membră a L.S.R -filiala Maramureş, a urmat Şcoala Pedagogică din Cluj absolvind în 1966, iar în 1971 a încheiat studiile universitare la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii clujene ,,Babeş-Bolyai” specialitatea Limba şi literatura română –italiană: a lucrat în învăţământ 43 de ani ca profesor de limba română, dar şi ca învăţătoare.