De câțiva ani eram deja vânător cu acte, aveam iubita mea armă de vânătoare cu două țevi lungi ”cât o zi de post” după cum mă ironizau camarazii mai vechi însă, mica lor răutate chiar nu mă deranja absolut deloc fiindcă știam cât de mult îmi admirau pușculița, așa cum era ea gătită din naștere cu țevile alea lungi ale ei care făceau adevărate minuni datorită grupajului reușit al alicelor.
După ce m-am învățat cu pușculița mea, întâmplarea a făcut ca să mă aflu pe undeva ceva mai sus de zona Băleanca, acolo unde era fierbere mare printre oameni, unii fiind vânători iar alții străduindu-se ca, în puținul timp rămas până la sosirea lui Maurer, musai trebuiau să recruteze suficienți gonaci pentru vânătoarea de a doua zi la mistreți iar dacă nu, potrivit unei soluții similare mai vechi, golurile din trupa gonacilor erau completate de îndată cu vânători localnici care, având sau nu chef de plimbare prin pădure, o făceau fără să crâcnească.
A doua zi, ca un adevărat boier cum se considera, premierul Maurer a sosit cu o întreagă caravană de mașini de toate felurile iar, după ce și-a săltat pălăria vânătorească salutându-ne astfel roată pe toți ne-a întors spatele și fiind însoțit de cei doi maiștri de vânătoare ai lui, au luat imediat calea pădurii fiind urmați de departe de liota noastră care însă a fost urgent stopată de cei câțiva milițieni aduși de pe la posturile comunelor din jur:
– Ce-i bă, ori aveți mâncărici pe la tălpi ? – ne-a stopat unul dintre șefii de post străduindu-se ca să se încrunte spre noi – Rămâneți pe loc și să nu dea dracul ca să văd pe vreunul mai încolo că, … jar va mânca !! M-ați înțeles ?! – după care, a aruncat pe jos chiștocul țigării scuipându-l cu precizie printre frunze și s-a pierdut și el rapid printre copaci.
Ca urmare, supravegheați încontinuu de cei câțiva milițieni rămași care se așezaseră pe buturugi ori direct pe frunzele de pe jos, ne-am cuibărit și noi care pe unde și-a descoperit un loc potrivit după care, având urechile ciulite în așteptarea împușcăturilor ne-am pus pe așteptat.
Nu după prea mult timp au izbucnit deodată fluierăturile, strigătele și chiar urletele celor racolați pentru asigurarea goanei iar un fior de emoție ne-a străbătut urgent și nouă trupurile în așteptarea împușcăturilor care n-au întârziat să reorganizeze tihna pădurii :
– I-auziți bă, a început paranghelia ! – a izbucnit într-un hohot de râs unul mai în vârstă pe care-l știam că-i vânător și care astfel, cunoștea bine zona de vânătoare – După cum se cam bate pe loc în zona bolovanilor înțeleg că i-au încolțit la masă – a mormăit vânătorul rânjind satisfăcut apoi, s-a adresat unui alt localnic făcându-i cu ochiul satisfăcut – Bine că n-am cărat degeaba sacii cu dovleci și cartofi ..
– Eh, noi le-am cărat și desertul ..
– Adică, ce vrei să spui ?
– Păi, nu le-am adus pepeni ?
– Ori te-ai țăcănit ? Chiar le-ați dus pepenii ăia cărați de la Buzău?
– Eh, … nu chiar pe toți, … o parte, mai bine spus, doar cojile care ne-au mai rămas că toată noaptea asta am făcut.
– Adică, ați ronțăit pepenii aduși pentru nădirea mistreților ?
– Normat ! Păi, ce-oi fi vrut să le cumpărăm și frișcă ?
Iar ca la un semnal, o răpăială de împușcături care le-a acoperit vocile a dat semnalul începerii vânătorii. După vacarmul primelor împușcături au mai urmat altele disparate iar aproape imediat s-a instalat o liniște apăsătoare perturbată din când în când de câte vreun fluierat ori vreun strigăt iar brusc, din adâncul pădurii au țâșnit câțiva mistreți înfuriați care grohăiau amenințător printre noi după care au dispărut în galop prin pădurea din spatele nostru:
– Ce naiba a fost asta, mă ?! – a întrebat la întâmplare localnicul alb la față de sperietură.
– Hm, … păi ce să fie altceva decât porci împușcați ! – i-a replicat prompt vânătorul rânjind amuzat. Păi tu n-ai văzut că erau morți, ăștia or fi fost ăia împușcați care acum au fugit la mașini ca să se instaleze și să nu stea în picioare până la palatele boierilor care au tras în ei.
In timp ce i-a pufnit râsul pe amândoi, din direcția de unde s-au auzit focurile au apărut doi vânători localnici și unul necunoscut, sosit cu premierul iar vânătorul localnic i-a întrebat prompt:
– Ce făcură-ți ? Împușcară-ți ceva ?
– Hm ! …- mormăi îmbufnat unul dintre ei – Când am ajuns dimineață acolo erau strânși la masă pe puțin cincizeci ori chiar șaizeci de mistreți care mâncau de zor claie peste grămadă iar când au început ca să tragă care cum i-a venit mai bine, s-au împrăștiat ca iepurii prin pădure iar jos, n-au rămas decât vrei doi-trei și ăia doar răniți.
In liniștea grea care s-a lăsat, vânătorul a slobozit un scuipat zdravăn în spre cei doi vânători apoi a pornit la vale pe poteca pe care urcaserăm noi iar eu aflându-mă tăcut în spatele vânătorului cu care mă și cunoșteam:
– Să vezi ce-o să ne mai călărească acuma al-de Maurer care nu va pleca de aici până nu va mai împușca măcar zece porci.
– Aoleo, … chiar așa ? – am reacționat eu mirat.
– Normal ! Hai, că aflăm noi jos ce program ne-a făcut.
Odată ajunși la mașini am aflat că premierul plecase deja cu mașina lui de teren la nu știu care post de miliție pentru a lua de acolo o pușcă SKS din dotarea milițienilor deoarece, trezindu-se asediat de mistreți, el nu a mai apucat să tragă decât două focuri cu arma lui lisă și astfel, a rănit numai pe unul din mistreți așa că, acum s-a dus ca să facă rost de o carabină cu mai multe gloanțe urmând ca să se refacă goana acolo unde se știa precis că s-au refugiat mistreții.
Intre timp, ne-am așezat care pe unde am găsit și ne-am apucat ca să ronțăim ce am adus cu noi de pe la casele noastre iar nu peste mult timp a reapărut mașina din care a coborât premierul ținând în mână satisfăcut o armă militară:
– Haideți, ce mai așteptați ?! – i-a luat el la zor pe cei cu care sosise și care, brusc au început să se pregătească de zor pentru o nouă vânătoare dar cercetându-l pe furiș pe Maurer iar acesta, fără să-i mai aștepte, a și pornit călcând apăsat pe poteca pădurii pregătindu-și din mers noua armă.
De data asta, carabina și-a făcut din plin datoria iar așa cum povesteau cei aflați prin preajma premierului, acesta ar fi făcut un adevărat prăpăd printre mistreții buluciți unde astfel i-au și descoperit fiind astfel îndrumați de vânătorii localnici care cunoșteau pădurea ca pe propriile lor buzunare și totodată, obiceiurile animalelor. De fapt, de-abia ulterior am aflat că, vânătorii localnici care erau deja cam plictisiți de distracția premierului l-au condus exact acolo unde știau precis că se refugiaseră mistreții pentru a scăpa astfel de el mai repede însă mie îmi rămăsese gândul la carabina luată de la postul de miliție și cu care astfel a apărut făcând prăpăd printre mistreți, după cum ne-a relatat unul care ce asistase la masacru.
————————————–
Constantin-Ștefan ȘELARU (Țiți)
București, ianuarie 2021