Universul şi poezia
Clipele gem sub pătura de nori
iarna îmbracă totul în tuşe argintii
crengile îngheţate par statui
dintr-un tablou neterminat
perdeaua grea de ceaţă ia forma unei năluci
răsăritul excaladează cu greu tăcerea alb-cenuşie
aruncă anemic câte o rază
zâmbeşte eliberator
păsări îmbătate de mirosul speranţei
rostogolesc vântul sub aripi
poposesc pe crestele fanteziilor de gheaţă
înfruntă timpul bolnav
flămând de frig şi întunecime
luna nu-şi găseşte locul
pluteşte deacurmezişul cerului încercănat
deodată lumina ţese un mister de albastru-azur
se răsfrânge
peste aripa îngerului destin
peste fericirile şi dorinţele ce ne clădesc existenţa
las cuvintele să urzească constelaţii de vise
să urce şi să coboare pe spirala timpului
să micşoreze suspansul dintre azi şi întotdeauna
ca într-un zbor divin
dintr-un adânc al infernului propriu
la margine de somn simt bogaţia vieţii
înţeleg că universul este un cumul de taine
asemeni unor poezii încă nescrise.
———————————
Maria CĂLINESCU
14 ianuarie, 2019