Întrebare
Pământule, ești oare mai mult
decât simplă scânteiere din lumina dintâi,
copil orfan și schilodit
rătăcitor prin Infinit?
Vițel cu trupul aurit
ce-a-mprumutat aripi de înger
în vreme ce stăpânul lui, de zor
se înveștmântă-n straie de profet
tot propăvăduind minciuni drept adevăr
De-abia se mai aude lin, departe
știutul fâlfâit de-aripă
al inimii ce bate.
Germain Droogenbroodt
Traducere Germain Droogenbroodt – Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Din: “Contraluz”, Point Editions
“Florile-s gânduri, iar gândurile devin flori pe câmpia literară”
(Ioan Miclau-2009)
“…Desigur, cine va încerca a privi ceva mai adânc acest subtitlu “Florile-s gânduri iar gândurile devin flori pe câmpia literară”, va sesiza izvorul inspirator folosit , deoarece, in literatura română doar B.P.Hașdeu vorbea despre acea câmpie literară în care scriitorii si poeții erau scototiți asemenea florilor din câmpie, fiecare având frumusetea culorii si a parfumului ei, iar în final, peisajul unei arte adevărate.
Greu a înțeles asta până și Titu Maiorescu ministrul Culturii acelei vremi, cum în acest peisaj coloristic artele primesc stralucire si armonie, robustete si o perenitate mereu îmbogățită. Pe când, acea ierarhizare de valori aducea o stare de dispute între valorile noastre autentice referitor la Mihai Eminescu si Vasile Alecsandri, dispute încorporate ulterior sistemului de critica literară pe intinsul mai multor decenii, dacă nu secole.
Revenind la scriitoarea și poeta zilelor noastre Cezarina Adamescu, vreau să se observe, desigur cu deplină satisfacție, apariția unui fenomen literar si de creație care din nou va da criticii literare românesti ocazia a defini o autentică valoare, care azi lumineaza ca o lumina stelară arealul culturii și literaturii noastre.
Asadar, precaut, îmi admit chiar o sinceră critică pentru îndrazneala mea de a face referiri la adresa personalitătii si a prodigioasei opere a doamnei Cezarina Adamescu. Mai ales că in corespondența noastră scriitoricească admiteam, scris negru pe alb, că ma simt mai mititel in raport cu domnia sa. Stând desigur si eu în dimensiunea mea!
Cu convingerea totuși, că și această prezentare va fi o contribuție adusă la volumul referirilor si aprecierilor celor de specialitate în plan present si viitor, am adunat acest manunchiu de impresii si admirații cu tot respectul ce îl port scriitoarei gălățene!
“… Una dintre porțile de intrare in lumea imaginatiei si creatiei literare a doamnei Cezarina Adamescu, prin care se descoperă cu prisosință universalitatea gândirilor si framântarilor, arderilor interioare din care izvorăsc scrierile talentului său atotcuprinzator, încărcat de frumuseti artistice luate din realitatea vietii de zi cu zi, va fi fără îndoiala acea superbă șoptire de credință si iubire recent scrisă sub titlul“Poezii pascale”. De Sfintele Pasti – Triumful Vietii asupra Mortii, si publicate in Revista de opinie si atitudine “Ecoul”-ARP-Bucuresti, 2009.
Efervescența talentului ei, caracterului ei întotdeauna treaz si bine orientat, face posibile marile realizări. In lumea poveștilor copiilor, în lumea prozatorilor, al poeziei, lucrarile sale vin ca niște fluvii, rânduite într-un plan précis, păstrându-și albiile de comori prinse în tematicile deosebite pe care imaginația dumneaei, scânteetor le surprinde. Curg melodios spre Marea cea Mare, adica a facerii acelei Opere care, asa cum spuneam mai sus, critica literară, viitorimea, vor avea un adevărat munte de aur si lumini din care îsi vor putea alimenta spiritul si mintea!
Iată cum începe una din poeziile, poartă de intrare, despre care făceam referire, “Triumful Vieții asupra Morții”: “Cu logica noastră îngusta si slabă / In loc sa-ȚI fim recunoscatori pe vecie / Noi Te-am ucis, Doamne / Nimeni altcineva decat noi / Te-am ucis fără scrupule/” Ca-ntr-un tablou virtual se răsfiră imagini fugare.Aceste imagini fugare, sunt redate apoi sub forma de sintagme, uneori deosebit de dureroase, rugaciuni de indreptare, cum sunt urmatoarele: ”Iubirea Însăși strivită de ură”, ”Pământ al măștilor de carnaval” ”Creatorul ucis de creatură” ”Cum mai poți răbda Mantuitorule / Să fii răstignit la infinit! Caci numai Tu esti ușa spre Paradis!”.
Deci, observăm de îndată acea calitate creștină care de fapt definește și însoțește gândirea si expresia verbului său creator. Găsesc perfectă si cu har cugetarea scriitorului Stefan Dumitrescu, atunci când afirma cum scriitorii talentați si nemuritori sunt aceia pe care Dumnezeu îi formează. Scriitoarea Cezarina Adamescu este întradevar una ridicată de Dumnezeu si Duhul Sfant care sălășluiesc în cugetul si ființa scriitoarei.
Morala sănătoasă nu lipsește niciodata în munca sa scriitoriceascaă Generozitatea sufletească este prezentă în tot ceea ce face, în relatiile cu oamenii generozitatea ei se așează în cele mai frumoase cuvinte, de o cultură aleasă, în același timp știind ce e modestia ca ingredient al înțelepciunii si sincerității. Toate acestea permit, de altfel sunt strict necesare, scriitorilor care făuresc scrieri pentru lumea copiilor povești si povestiri adecvate varstei lor , adecavate unei bune creșteri si educatie, ideile trebuiesc bine alese, însasi scriitorul sa fie un adevărat pedagog, exemplar el insuși!
De o aleasa sensibilitate doamna Cezarina dovedește o naturală chemare, cu o pătrundere aproape biologică înspre sufletele copiilor, cu gentilețe, cu iubire, cu înțelegere, ea înăsi parcă trăindu-și propria ei copilaăie. Fără a greși se poate remarca deja înalțimea sa spirituală care îndeamnă si deschide orizont spre o adevarata școală al viitorului, ridicarea unei generații sănătoase, morale, harnice, cu respect pentru credință, pentru iubire, cu respect pentru Limba, istoria și traditia neamului căruia aparținem.
Toate acestea le-am înțeles eu si din paginile revistei “Cărticica Romanească pentru Copii”, revista on-line, concepută tocmai pentru a servi acestei idei mari si nobile căreia scriitoarea gălățeană s-a dedicat cu toata puterea ei creatoare.
Cezarina este mândra si se bucura de sfintele sale locuri natale, considerând orașul ei Galați o adevarată perlă pe marginea Dunării! Și are dreptate căci este orașul acesta legat de mari fapte istorice înca de pe vremea lui Vlad Tepeș. Era ca o poartă ce oprea navaliri barbare sau primea oaspeți de bună credință! Pe aici se făcea comerț cu celelalte lumi, apele Dunarii duceau corabiile daco-romane spre Marea Neagra si Mediterana, spre marile porturi ale Orientului. Deci este legitimă iubirea ce o poartă locului natal.
Apoi, mai are dumneaei o convingere anume, despre care mărturisește foarte limpede, de aceea mă simt îndatorat a o dezvalui aci, spre a intelege oricine ce înseamna a fi un scriitor la care întradevăr cugetul-cuvântul-fapta formeaza un întreg, un întreg zidit pe bunatate si nu pe răutate! Această convingere ne-o spune cam asa: “Se spune ca un exeget e cu atat mai bun cu cat este mai rău. Conform acestui paradox, consider că, no sa pot fi nicicând bună, fiindcă sunt incapabilă sa fiu rea. Si nici n-o doresc, de fapt, cu pretul acesta. Pentru ca prețul ar fi pentru mine incomensurabil”. Convingerea asta ne-ar face mult bine fiecăruia, doar numai să ne-o însușim!
Născută la 1951, viitoarea poetă, prozatoare, eseistaă dramaturg, editor, avea să îsi înceapă studiile elementare in orașul natal Galati, la Școala elementară nr.28. Urmează Liceul Mihail Kogalniceanu, profil umanistic, promoția 1970, la zi, Galati.
Continue reading „IOAN MICLAU despre CEZARINA ADAMESCU (Restituri)”
Fragment din cartea „Origini”- Romanul unei lumi moarte”, Editura Multimedia Internațional, Arad, 2018
Cap I
LITERATURĂ FICȚIONALĂ ȘI LITERATURĂ ȘTIINȚIFICĂ
Omul este ființa înzestrată de Creator cu cele mai profunde și subtile calități: dorința de cunoaștere, capacitatea rațională de a analiza lumea și starea sa, dar și cu tendința ascensională, dorința de a ajunge mereu mai sus. Aici se încadrează și puterea sa creativă.
De unde aceste calități speciale?
De la Creatorul său, Acela care a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră: el să stăpânească (…) peste tot pământul.(…). (Geneza 1, 26)
Doar omul are aceste calități care îl face invincibil între toate ființele Universului. El le exploatează la maximum, spre folosul său și al comunității. Omul nu este, însă, întotdeauna conștient de faptul că, oricât de mari sunt șansele sale de înălțare și explorare a Cosmosului, nu i s-a dat șansa (puterea) de a ajunge în cel mai înalt punct al cunoașterii. Numai Dumnezeu, Ființa Supremă și Sursa întregii cunoașteri, are puterea de a cunoaște totul.
Au rămas pentru noi, în istoria culturii (literatură și religie), foarte multe cazuri în care creaturile lui Dumnezeu s-au măsurat cu El, încercând chiar să-L egaleze. Minima rațiune că Supremul, Absolutul, este unic și nu poate fi egalat, nu funcționează întotdeauna în cazul omului. Din ce cauză? Din cauza mândriei, a orgoliului, despre care Dumnezeu spune în cuvântul lăsat nouă, că este sentimentul care duce la cădere. Putem explica acest lucru pe toate scările existenței.
Lucifer, îngerul lui Dumnezeu, aflat în cel mai înalt rang printre îngerii Cerului, a fost cel mai aproape de Creator, bucurându-se de locul său privilegiat. Mândria l-a făcut să creadă că ar fi putea fi și el Dumnezeu. Pentru acest lucru a fost pedepsit, fiind alungat din Cer.
La fel a pătimit și primul om, Adam, care, pentru că a nesocotit Cuvântul lui Dumnezeu a fost aruncat din „lumea edenică” pe Pământ.
Foarte mulți creatori ai lumii au dezbătut în operele lor acest motiv al „neascultării”, al „barierei” dintre Dumnezeu și om. Marele poet al românilor, Mihai Eminescu, are în nuvela „Sărmanul Dionis” (1872) excelentul exemplu al unui tânăr explorator al timpului și al spațiului, care ajunge, prin visul său, pe Lună. Vrând să treacă barierele acestui spațiu paradisiac, zise unui înger: „<- Aș voi să văd fața lui Dumnezeu>, dar acesta îi răspunse:< -Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine și în zadar îl cauți>. Tânărul nu se oprește însă, căci gândul său vorbește singur: „< Oare fără să știu nu sunt eu însumi Dumne…>. Nu sfârșește însă cuvântul, căci < Sunetul unui clopot uriaș – moartea mării, căderea cerului- bolțile se rupeau, glazura lor albastră se despică și Dan se simți trăsnit și afundat în nemărginire. Râuri de fulgere îl urmăreau…,<O, gând nefericit! Aiuri el>”.
Există, așadar, literatură ficțională care pune probleme de subiectivitate a cunoașterii, care evidențiază în chip romanțios căutările minții și ale psihicului uman. Din astfel de căutări s-au născut și operele de „science fiction”- o modă a sfârșitului de secol XIX și începutul secolului XX. Au fost scrieri cu un mare impact asupra adolescenților aflați în expansiunea oricărui tip de cunoaștere. Astfel de opere ficționale atrag prin construcția subiectului, prin problematica dezbătută, dar mai ales, prin suspansul și puterea influenței asupra sufletului. În egală măsură și prin nenumăratele întrebări pe care le nasc în mintea și sufletul cititorilor.
Acest gen de scrieri literare au început să dispară odată cu înaintarea omenirii mereu mai mult în secolul XX, secol al modernizării, al tehnologizării și al cibernetizării, elemente care au dat împliniri cunoașterii umane.
Există și o literatură ficțională speculativă (Speculative fiction), sau „hard science fiction” care depășește subiectivitatea și romantismul ca elemente de tehnică în construcția operei literare. Astfel de scrieri folosesc informații din diferite domenii ale științei, încercând să imagineze o istorie viitoare a omenirii pe baza notelor trecutului, dar și ale noilor informații ale științei. Amintim numele scriitorilor Robert A. Heinlein, John W. Campbell, sau George R. R. Martin, cunoscut pentru fanteziile din epica în cinci volume „Cântec de gheață și foc” (1996-2012), ecranizat de HBO în „Urzeala tronurilor”.
Universul creativ al omenirii a așezat, însă, întotdeauna la loc privilegiat literatura științifică. Spre deosebire de literatura ficțională, aceasta cuprinde lucrările, descoperirile savanților, apărute în special, odată cu perioada Renașterii. Este vorba despre lucrări originale care au adus dovezi puternice, contribuind la schimbarea gândirii, provocând și susținând progresul și civilizația omenirii: Nicolas Copernic, Galileo Galilei, Johannes Kepler. Numele lui Albert Einstein, frații Lumière, Henry Coandă, John Logie Baird, au rămas în istoria umanității pentru că au sprijinit, prin eforturile lor, prosperitatea existenței omului.
Secolul XX a însemnat o explozie a științelor, ducând, începând cu sfârșitul secolului și continuând cu primele decenii ale secolului al XXI, la apariția unor noi științe precum fizica atomică, astrofizica, chimia nucleară, biochimia, astrobiologia. Dezvoltarea științelor a asigurat și progresul tehnicii și microtehnicii. Era computerelor a luat amploare prin apariția și dezvoltarea microcomputerelor, a supercomputerelor, care au răspuns mereu mai mult nevoilor primordiale ale omului. Tendința de dezvoltare a informaticii, coroborată cu dezvoltarea sistemelor complexe ale tehnicii și microtehnicii a dus la apariția inteligenței artificiale.
TIPUL ROMANULUI ȘI SCOPUL CĂRȚII „ORIGINI” , DE DAN BROWN
„Origini” este considerat un roman ficțional, cu ample infuzii din domeniul ultimelor descoperiri ale științelor și ale microtehnicii, care au sprijinit dezvoltarea inteligenței artificiale. Criticii literari, cronicarii, au stabilit deja, la câteva luni de la apariție, că este un best seller precum „Codul lui Da vinci” (2003), dar și „cea mai bună carte scrisă de Dan Brown până acum (2017)”. Prin cărțile sale (best sell-uri), Dan Brown a devenit unul dintre cei mai cunoscuți oameni de pe Planetă, revista TIME desemnându-l deja în 2005 „printre cei mai influenți 100 de oameni din lume”. Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: În căutarea tipului de literatură a scriitorului Dan Brown, cu referință la romanul său „Origini””
Scriitorul Al.Florin Țene a fost gratulat la Toronto cu Diploma “Promovarea Limbii și Culturii Naționale“
În cadrul unei manifestări culturale ce a avut loc la Toronto, din Canada, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii Române și a sărbătoririi zilei nașterii Poetului Național Mihai Eminescu, din 15 ianuarie 2021, scriitorului Al.Florin Țene, președintele national al Ligii Scriitorilor i s-a acordat din partea Romanian Canadian Group și al Revistei UNIVERSUL DIPLOMA “Promovarea Limbii și Culturii Naționale “ pentru întreaga activitate de-o viață în promovarea prin studii și poezii a personalității și operei eminesciene.
Doina Zăvoianu
În dimineața zilei de 15 Ianuarie 2021 am citit cu multă plăcere ediția specială Al. Florin Țene din ”Confluențe literare” : ”Poeziile lui Eminescu – izvor de inspirație pentru compozitori”. Un articol foarte bine documentat și binevenit, această temă fiind puțin abordată. Sunt necesare aceste raze de lumină de Ziua Culturii Naționale, mai ales că această sărbătoare nu se desfășoară sub cele mai favorabile auspicii. Pe lângă pandemie, se manifestă unele atitudini răuvoitoare, atât față de ”poetul nepereche”, Mihai Eminescu, cât și față de specificul național românesc în cultură, față de națiune și cultură, în general.
Despre Eminescu, George Călinescu spunea că este ”cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”, iar noi trebuie să prețuim atât pe Eminescu, cât și cultura și națiunea română. Românii trebuie să participe la dialogul între națiuni prin identitatea lor națională și culturală.
Azi, 15 Ianuarie 2021, în condiții de pandemie, la Dej a avut loc o festivitate la bustul lui Mihai Eminescu, creație a sculptorului Ion Lucian Murnu și dezvelit în 14 ianuarie 1993.
În 15 mai 1996 am participat la dezvelirea unei plăci comemorative cu efigie Eminescu, realizată de sculptorul clujean Vasile Rus-Batin, pe peretele Școlii Nr. 3, Dej, azi Școala Gimnazială ” Mihai Eminescu”, Dej. Pe această placă se află o inscripție cu următorul conținut: ”În drumul său de la Cernăuți la Blaj, ”făcându-și pelerinajul românesc cu bățul în mână”,Mihai Eminescu a poposit la Dej în mai 1866”.
O altă bucurie pe care mi-a adus-o ediția specială Al. Florin Țene din ” Confluențe literare” este referirea la compozitorul dejean Guilelm Șorban. Spun dejean, întrucât Guilelm Șorban s-a născut la 10 februarie 1876 la Arad, dar cea mai rodnică perioadă a vieții a trăit-o la Dej: din 11 octombrie 1901, până la 7 iulie 1923, când a decedat, fiind înmormântat în Cimitirul Dealul Florilor din Dej.
Casa compozitorului, dr. Guilelm Șorban s-a aflat în Dej, pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 49, dar a fost demolată în iulie 1986 , odată cu casele altor personalități dejene, de către autoritățile comuniste, pe locul lor ridicându-se blocurile din Cartierul 1 Mai. Înainte de demolare, de pe casă s-a recuperat placa comemorativă din bronz, cu efigie, creație a sculptorului Vasile Rus-Batin, pusă în 1976 și care avea următorul conținut: ”În această casă a locuit compozitorul ardelean G. Șorban, autorul cântecului ” Mai am un singur dor”, care a fost cântat de toate neamurile pământului”. Emil Lazăr, în cartea ”Someșeni uniți în spiritul Eminescu”, Editura ASTRA, Dej, 1999, la pagina 298 precizează că o placă comemorativă cu același conținut a existat pe această casă, dar a fost distrusă în timpul ocupației hortyste a Ardealului de Nord. După demolarea casei, placa comemorativă pusă în 1976 a fost reașezată pe o altă casă a familiei Șorban din satul Stoiana, comuna Cornești, județul Cluj, prin grija fiului compozitorului, prof. univ. dr. docent Raoul Șorban.
Cine se plimbă în Pracul Mare din Dej poate admira bustul compozitorului Guilelm Șorban, dezvelit la 26 iunie 1971. Autorul bustului este tot sculptorul Vasile Rus- Batin.
Un alt monument ”G. Șorban”, numit ”Lira”, realizare a aceluiași sculptor, Vsile Rus-Batin , soclul fiind conceput de arhitectul dejean Dorin Munteanu, a fost dezvelit în zona fostei case demolate, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la moartea compozitorului , la 7 iulie 1998, din inițiativa ASTRA Dej, Despărțământul ”Dr. Teodor Mihali”.
Dejul și dejenii au organizat foarte bine, în februarie 1976 Centenarul nașterii compozitorului Guilelm Șorban, care a compus muzica unor cântece pe versurile lui Mihai Eminescu, a lui George Coșbuc, dar și a altor poeți. Cântecele ”Mai am un singur dor”, ”Pe lângă plopii fără soț”,”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”Pe umăr pletele-i curg râu”,”Dorurile mele”, ”De-aș avea”, ”Nu mai sunt pe luncă flori…”,”Eu mă duc, codrul rămâne…”,”Cine n-are dor pe vale”,”Cucuruz cu frunza-n sus”, vor dăinui de-a lungul generațiilor. Pe melodia cântecului ”Cucuruz cu frunza-n sus” se cântă Imnul Statului Izrael.
Dintre comunicările prezentate la sesiunea organizată în cadrul Centenarului , amintim:”Locul lui G. Șorban în cultura muzicală românească din Transilvania” (prof. Zeno Vancea), ”Guilelm Șorban-omul și artistul” (George Sbârcea), ”Personalitatea lui G. Șorban exprimată prin compozițiile sale pentru pian” (conf. univ. Enea Borza), ”Compozitorul G. Șorban-om de adsministrație și cetățean patriot” (prof. Emil Lazăr).
Dr.Guilelm Șorban a fost, după Marea Unire, primul subprefect român al fostului județ Someș (Comitatul Solnoc-Dăbâca), prefect fiind tribunul național, dr. Teodor Mihali. A fost și prefect al județului Someș între 1 și 28 ianuarie 1922.
În cadrul Centenarului nașterii compozitorului a urmat un concert cu piese din creația lui G. Șorban, sub conducerea muzicală a profesorilor Teodor Sechei și Tiberiu Morariu.
Creația compozitorului Guilelm Șorban a fost cunoscută și în afara granițelor României. În 1896 apar la Leipzig, iar în 1900 la Viena, ”caietul” cu ”Zece cântări poporali româneșci” și ” Albumul de compoziții românești”. Tot la Leipzig apare și cartea poștală cu liedul ”Mai am un singur dor”. Continue reading „Gheorghe Giurgiu: 15 Ianuarie 2021 la Dej”
1. „Dar domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! DAR CE FEL DE ROMÂN? Român care vrea a-şi însuşi monopolul patriei, privilegiul patriotismului şi-a naţionalităţei – aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu. NAŢIONALITATEA trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte şi se respectă adânc se pronunţă arareori! Hebreii (evreii) cei vechi n-aveau voie să pronunţe numele dumnezeului lor! IUBESC POPORUL ROMÂNESC FĂRĂ A IUBI SEMIDOCŢII ŞI SUPERFICIALITĂŢILE SALE!”.
+ + +
+ + +
+ + +
+ + +
+ + +
+ + +
+ + +
Continue reading „PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE – Deșteaptă-te, Române, cu „Geniul” României!”
Cred că orice european ar trebui să vadă filmul lui Costa Gavras din 2019 ”Adults in the room”, care developează conducerea Uniunii Europene ca o prelungire a intereselor germane și a unor bancheri cinici preocupați doar de bani și numere. Filmul este o radiografie despre criza creditelor din Grecia anului 2015, când partidul de stânga, cu nuanțe radicale, Syriza, condus de Alexis Tsipras, încearcă să renegocieze statutul țării cu Comisia Europeană de la Bruxelles. Regizorul Costa Gavra surprinde genial psihologia unor politicieni greci naivi veniți, prin votul popular de stânga la putere, în Atena, care au crezut că pot negocia cu eurobirocrații de la Bruxelles o refinanțare a băncilor elene și o iertare sau restructurare a datoriilor istorice. Costa Gavra reușește cu o distribuție de excepție să dea viață liderilor guvernului grec, care în anul 2015 au luat drumul Bruxellului, ca să renegocieze datoria istorică a țării, lovindu-se aici de cinismul unor birocrați numiți, care erau marionetele guvernului de la Berlin și a bancherilor care controlează financiar Uniunea Europeană. Actorii principali Christos Loulis, Alexandros Bourdoumis, Ulrich Tukur, Daan Schuurmans, Christos Stergioglou interpretează realist o epopee a unei țări umilite de birocrați cinici, care își văd doar propriile interese sau ale guvernului german, care conduce de facto Europa. Filmul demască artistic o U.E., ca o prelungire a intereselor Germaniei. Regizorul franco-elen Costa-Gavras a fost premiat pentru „contribuţia sa deosebit de originală la inovarea cinematografiei contemporane” la Festivalul de Film de la Veneţia, unde renumitul cineast, câştigător al unui premiu Oscar, a prezentat noul său film, un lungmetraj dedicat crizei datoriei externe a Greciei. Prezent la Veneţia în 2019, cineastul a prezentat filmul „Adults in the Room”, adaptat după cartea omonimă publicată de Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanţe al Greciei, ce descrie negocierile purtate de Grecia în 2015 pentru reeşalonarea datoriei sale externe. „Există o politică foarte confuză în Europa, care trebuie să se cureţe de acest lucru într-o bună zi, dar nu în maniera în care s-a curăţat pe parcursul ultimilor ani”, a declarat Costa-Gavras. „Sper că toate aceste lucruri se vor schimba”. Jean Claude Juncker, șeful UE, este creionat de regizor ca o parodie, un politician fără putere reală, un executant pus pe glume.
Filmul spune adevărul cu un curaj nedisimulat despre cinismul exprimat din birourile Comisiei Europene. Yanis Varoufakis a fost liderul uneia dintre cele mai controversate și impresionate lupte din istoria politică recentă când, ca ministru de finanțe al Greciei într-un guvern radical, el a încercat să renegocieze relația țării lui cu Uniunea Europeană, provocând furia elitei politice și financiare a Europei. Dar adevărata poveste despre ceea ce s-a întâmplat este aproape necunoscută deoarece cele mai multe afaceri ale Europei se întâmplă în spatele ușilor închise. În cartea lui Varoufakis, Costa-Gavras a găsit subiectul filmului său – o poveste despre o Europă guvernată de un grup de oameni cinici deconectați de problemele politice, culturale și umane, obsedați doar de numere și bani. Filmul este o poveste despre o tragedie, despre un outsider din politică, un bărbat care a luptat pentru o cauză pierdută și care nu a fost indiferent în fața suferinței oamenilor. Alexis Tsipras i se plânge lui Yanis că Comisia Europeană îl ține ca un pește prins în firul cu cârlig al undiței, care îl ridică la suprafață apoi îl lasă în apă până va obosi și va semna Memorandumul impus de Troica financiară: FMI, Comisia Europeană și BCE, care de fapt controlează cu o mână de fier politica continentului și a Greciei. Angela Merkel îi cere lui Alexis Tsipras, primit prin învăluire ca un rege într-o vizită la Berlin, să-l dea afară pe tânărul finanțist elen care făcea politică doar de patru luni și care era siderat de cinismul birocraților de la Bruxelles, care ascultau doar de Berlin și bancheri. Pentru ei, Grecia era o suma de numere. Yanis se revoltă în fața acestor patru sau cinci birocrați controlați din umbră de păpușari necunoscuți și le spune franc în față că pentru ei votul poporului elen care nu vrea austeritate nu contează. ”De ce să mai facem alegeri dacă pentru voi nu contează, atunci?” Regizorul Costa Gavras descrie personajele europene ca niște roboți fără spiorit sau suflet. Liderii eleni nu știau cu cine negociază de fapt: cu marionetele sau păpușarii. Cine stătea în umbră? Până la urmă Tsipras care se întâlnește cu cancelarul german Angela Merkel și realizează că Berlinul conduce de facto Europa ca pe o colonie. Aceasta îi cere ferm demiterea lui Yanis, care ca ministru de finanțe dorea renegocierea Memorandumului care impunea Greciei o dictatură finanțistă ce sărăcea și mai mult poporul, cu circa 70 la sută din venituri. În spatele ușilor închise sau la mese intime din hotelurile Bruxellului birocrații germani îi cer lui Yanis să vândă porturile grecești unor firme germane, cu bani luați tot de la băncile grecești. Costa Gavras surprinde cinismul politicienilor germani care vor să preia toate activele de stat ale poporului grec cu banii băncilor Greciei, dar datoriile să le plătească tot poporul grec.
Există o vorbă ce circulă în rândul folclorului nostru, că:” la umbra marilor arbori nu crește nimic“. Nu întotdeauna acest aforism se potrivește.
Ioan Slavici a devenit scriitor îndrumat de Mihai Eminescu, iar la îndemnul acestuia, debutează cu comedia “Fata de birău”, în anul 1871, publicată in revista “ Convorbiri literare ”, dar vocația lui e de prozator și se va concretiza în 1881 cu volumul “ Novele din popor ”, moment de seama în evolutia prozei românesti.. Eminescu îi copia și corecta manuscrisele trimițându-le, apoi, la “Convorbiri literare”.
Viitorul prozator s-a născut la 18 ianuarie 1848 în comuna Siria de lângă Arad. Urmeaza scoala primară in Șiria, liceul la Arad și Timișoara, iar studiile universitare de drept și stiințe la Budapesta și Viena. La Viena este președintele Societății Studenților Români “ România Jună ”. Il cunoaște pe Eminescu și întalnirea lor se transformă într-o prietenie pe viață.
La vârsta de 27 de ani, Ioan Slavici a decis să se căsătorească cu femeia pe care o iubea de ceva vreme, mai exact cu Ecaterina Szoke Magyarosy.
Pe când era profesor de filosofie, logică, psihologie şi română la liceul „Matei Basarab”, acesta a cunoscut-o, în 1883, pe Eleonora Tănescu, care era profesoară la şcoala elementară de fete din Sibiu.Divorțează de prima soție și se căsătorește cu această profesoară.Căruia mai târziu prietenul Eminescu îi făcea ” curte”. Şi cu această femeie, Slavici a trăit o poveste de dragoste care a început oficial în data de 18 martie 1886. Eleonora Tănescu este femeia care îi dăruieşte marelui scriior şi primii copii, ca rod al dragostei lor. Ioan Slavici a avut şase copii.
Intre timp, poposește la Iași pentru scurtă vreme în anul 1874 , apoi vine la București, unde este secretar al unei comisii de documente istorice, fiind vorba de colectia Hurmuzachi, apoi este profesor la Liceul “ Matei Basarab ” și redactor la “ Timpul ”, fiind coleg de redactie cu Eminescu și Caragiale între anii 1877-1881 . In 1882 e ales membru corespondent al Academiei, secția istorică.
In 1884 se stabileste la Sibiu. Intemeiaza ziarul “ Tribuna ”, fiind un jurnalist de rară fecunditate. Aici îndrumă primii pași în literatură și înlesnește debutul poetului George Cosbuc.
Din 1890 revine în București. Lucrează în învățământ, editează ziare și reviste, este vorba de revista “ Vatra ”, împreuna cu Caragiale și Coșbuc, publica volume de nuvele și romane, precum și volume cu caracater memorialistic.
Din anul 1885 a început o serie grea de procese și condamnări la închisoare a redactorilor și a directorului “Tribunei”. Slavici este condamnat la închisoare pentru un an în 1888, acuzat de „agitațiun”e. Își execută pedeapsa la Vác, o localitate pe malul Dunării, aproape de Budapesta. Regimul închisorii din Vác a fost lejer permițându-i-se să primească ziare și reviste, să scrie, să primească vizite zilnice. În timpul închisorii Slavici continuă să lucreze la documentele Hurmuzachi și chiar beneficiază de ajutorul directorului închisorii, Kovács, la corectarea de tipar a textelor maghiare, germane sau latine. Eleonora cu un copil de doi ani și așteptând un altul s-a mutat la Vác pentru a-i fi aproape. În închisoare află despre moartea lui Eminescu la 15 iunie 1889.
Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul ”Mara”, nuvelele “Moara cu noroc” și “Pădureanca”, iar memoriile sale publicate în volumul “Amintiri”, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
Redactor la “Timpul” în București și, mai apoi, fondator al “Tribunei” din Sibiu a fost un jurnalist controversat, iar în urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, cât și în România. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată “Închisorile mele”, publicată în 1921. A scris şi poveşti pentru copii, printre care: „Zâna Zorilor” şi „Floriţa din Codru”
Cele mai valoroase roade pe care le-a dat talentul de prozator al lui Slavici sunt cele din domeniul nuvelisticii. Nuvelele, apărute în șase volume, au contribuit la progresul literaturii române în directia oglindirii realiste a vieții sociale, prin evocarea procesului de formare a micii burghezii rurale și de pauperizare a populației sătești, prin crearea de personaje reprezentative, care întruchipează conflictele și trăsăturile esențiale ale acestei lumi.
In nuvelele lui Slavici găsim, de asemenea, o reflectare amplă a vechilor rânduieli rurale, a obiceiurilor și datinilor, a credințelor și superstițiilor, a moralei și a prejudecătilor oamenilor simplii, un autentic tablou etnografic, psihologic și social al satului transilvănean. Nuvelele scrise dupa 1900, în perioada bucureșteană a vieții sale, evocă adâncirea mizeriei claselor asuprite, corupția aparatului funcționăresc, jefuirea bogățiilor țării, rapacitatea nesățioasă a celor bogați. Unul dintre păcatele pe care Slavici le-a sancționat necruțător a fost și ispita banului. In abordarea acestei teme, el receptează modalitățile variate în care relațiile capitaliste, ce începuseră să pătrundă în viața satului transilvănean, își pun pecetea pe conștiința oamenilor. Sub aspecte diferite această temă a fost reluată în mai multe nuvele cu titluri sugestive ( “ O viata pierduta ” , “ Vatra parasita ” , “ Comoara ” , “ O jertfa a vietii ” etc. ), precum si in romanul “ Mara ”. Dar în nici una dintre ele, Slavici nu a atins un nivel atât de înalt al artei sale de prozator realist modern ca în nuvela “ Moara cu Noroc ”.
Continue reading „Al. Florin ȚENE: 173 de ani de la nașterea lui Ioan Slavici”
Arhitecții de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omenești,
S-au născut, trimiși de ceruri, și pe plaiuri românești.
Prima scriere-n română e-a lui NEACȘU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Brașovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinșpe și sfârșea cu douășunu…
„Dau știre Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc și Mehmet din Sofia au pornit…”
Așa scrise NEACȘU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că și mai vechi sunt texte românești care-o s-apară.
Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărți,
Apărură-n largul țării, cât poți urmări pe hărți.
Știm din școli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,
De cea a lui HURMUZACHI ori de ce VORONEȚEANĂ.
Toate sunt rotacizante, cu grai maramureșean
Cam greu de-nțeles; de-aceea un brav om sud-dunărean,
Zis și DIACONUL CORESI, nouă cărți ne-a tipărit –
Liturghiere și cazanii cu-n grai limpede gândit.
Tot pe-atunci, de mare cinste, altă carte-a fost să fie:
Un Vechi Testament ce-i zice „PALIA DE LA ORĂȘTIE”.,
Nu era tot Testamentul, netraduse părți rămân,
Dar spre prima oară-acolo-apare numele „român”…
Biblia cu psalmi măreți l-a atras cu har sfințit
Pe călugărul Barilă ce-a ajuns mitropolit.
E primul poet al nostru, mare maestru-n condei.
Ca mitropolit își luase numele de DOSOFTEI.
El a scris „PSALTIREA-N VERSURI”, cum dorise și VARLAAM,
Iar un vodă-i luase pilda: CANTACUZINO ȘERBAN,
Care-a editat Scriptura cu o limbă ca-n povești,
Monument al limbii noastre, „BIBLIA DE LA BUCUREȘTI”.
Stilul ei toți cronicarii, cu parfum de limbă veche,
L-au luat și-au scos istorii: NĂSTUREL, COSTIN, URECHE.
Meșteri mari au fost NECULCE, MILESCU și IVIREANUL.
Ale lor letopisețe le-am citit cu tot aleanul.
Pe NEAGOE și POPESCU, cronicari munteni, i-admir,
Dar, din toți, un mare geniu e DIMITRIE CANTEMIR,
Folclorist, savant, istoric, filosof și academic,
Nemții, rușii, chiar și turcii, îl văd combatant polemic,
Căci ce scrie domnitorul, inspirase pe VOLTAIRE,
Pe HUGO ca și pe BYRON, pentru ei izvor prosper.
Opera lăsată-n urmă este-o bogăție rară:
„DIVANUL” – este-o lucrare de gândire exemplară.
La fel este și romanul alegoric și-ieroglific,
Precum și cel în latină cu Imperiul cel terific,
Ori „DESCRIPTIO MOLDAVIE” și „HRISOVUL MOLDO-VLAHIC”,
Ca și alte cărți de seamă din tot spațiul padișahic.
IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU, harnic bard în plăsmuire,
Lăsă pentru toți urmașii „sfânta Patriei cinstire”,
După cum BUDAI-DELEANU, fiul ȘCOLII ARDELENE,
Ne-a lăsat „ȚIGANIADA”, spre a ne feri de lene…
Astăzi DINICU GOLESCU ni-i model de cum se scrie
„ÎNSEMNĂRI” din mari voiaje, ca-n a lui „Călătorie…”.
ANTON PANN, „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” –
Ne-a compus și imnul nostru, lăudând al Țării Herb.
Continue reading „Cristian Petru BĂLAN: Preacursorii și urmașii (lirică evolutivă)”
Ceasornicar de curcubee
Poruncă am, de la-nceputuri,
Din zodii niciodată-ntoarse,
Să preatrudesc, cu gene arse,
Ca să repar aripi de fluturi.
Îmi port povara dumnezee
Ca un monah, curbat de spate,
Și meșteresc aripi pudrate –
Ceasornicar de curcubee.
Gheorghe Păun (România)
Din volumul ”De trecere și petrecere”,
Editura Tiparg, Pitești 2013