Eleonora SCHIPOR: Ziua cămășii cusute

Anual cea dea treia duminică a lunii mai este și ziua mondială a cămășii cusute.

În cămăși cusute în diferite stiluri, având uzoare felurite au venit elevii și profesorii, de la CIE Cupca.

Ne-am fotografiat prin clase, în sala de festivități, pe culuare. Anul acesta sărbătoarea cămășii cusute a coincis și cu săptămâna educației creștine. Așa că am recitat versuri, dar și în proză am vorbit și am înterpretat cântece creștine. Mai ales că suntem în aceste zile pascale când creștinii ortodocși se salută atât de frumos cu tradiționalul „Hristos a Înviat!” Deci am avut o dublă sărbătoare în ziua aceasta.

În imaginile respective îi vedeți pe elevii și pedagogii noștri îmbrăcați în cămăși cusute. Îi felicităm pe toți și credem că în anii următori toți cetățenii țării vor îmbrăca cămașa, iia, sau chiar costume în stil național. Principalul e să fie pace pe pământ și liniște în sufletele oamenilor.

———————————-

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

16 mai 2019

Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XV)

Arhiepiscopia de Justiniana Prima

Domnia împăratului Justinian (527-565) a fost o perioadă de relativă pace religioasă la Dunăre şi în Pont. În acest context, a avut loc o reorganizare bisericească a prefecturii Illyricum, prin care a urmărit ca pe locul satului său natal, Tauresium, să fie ridicat un oraş, numit Justiniana Prima. Concret, prin Novela XI din 14 aprilie 535, împăratul a decis să înfiinţeze o Arhiepiscopie autocefală în noul oraş, unde a fost stabilită reşedinţa prefecturii Illyricum. Anterior, reşedinţa se aflase la Thesalonic, mutată aici de la Sirmium, în urma năvălirii hunilor. Justiniana Prima era situată pe locul actualului Tsaricin Grad, aflat la 40 km de Naissus (Niş-Serbia). Deducem că noul oraş era mult mai aproape de Dunăre decăt se credea până atunci. În ceea ce priveşte jurisdicţia noii arhiepiscopii, aşa cum rezultă din însuşi textul novelei, aceasta se întindea asupra episcopiilor din provinciile Dacia Mediterranea, Dacia Ripensis, Moesia Superior, Dardania, Prevalitania, Macedonia Secunda şi o parte din Pannonia Inferior. În schimb, provinciile Moesia Inferior şi Scythia Minor rămâneau în continuare sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol. Aceste provincii erau locuite de o populaţie romană sau romanizată. Subliniem că jurisdicţia acesteia se extindea şi asupra unor regiuni şi cetăţi din nordul Dunării, după cum rezultă din textul novelei, în care se spunea că frontierele Imperiului s-au întins şi în nord: „locuitorii de pe ambele maluri ale Dunării cercetează acum oraşele noastre, şi atât Viminacium, cât şi Recidiva şi Litterata, care sunt dincolo de Dunăre, se află iarăşi sub stăpânirea noastră”. Şi istoricul bizantin Procopius din Caesareea, în De Aedificiis, scrie că Justinian a ridicat „o mulţime de cetăţi” în stânga Dunării, aspect confirmat şi de investigaţia arheologiocă. Extinderea puterii bizantine pe malul stâng a dus şi la extinderea jurisdicţiei bisericeşti a arhiepiscopiei Justiniana Prima. Trebuie să precizăm că jurisdicţia canonică a titularului acesteia presupunea hirotonia de mitropoliţi şi episcopi pentru scaunele vacante, controlul întregii vieţi şi administraţii bisericeşti în aria sa de competenţă. Acelaşi arhiepiscop judeca orice abatere de la disciplina şi rânduiala bisericească. Noua arhiepiscopie era autocefală, dar păstra legăturile dogmatice, canonice şi de cult cu Patriarhia de Constantinopol, iar, pe de altă parte, istoricii catolici (precum Zeiller) susţin că de fapt aceasta n-a fost decât un vicariat al papei.

În ceea ce priveşte titularii, primul arhiepiscop de Justiniana Prima a fost Catelian (latin), iar dintre urmaşii săi cunoaştem pe Benenatus, tot latin, implicat în 553 în discuţiile asupra condamnării celor „trei capitole”. La sfârşitul secolului al VI-lea, cunoaştem numele unui arhiepiscop Ioan, căruia îi sunt adresate câteva scrisori de către Grigorie cel Mare, papa Romei (590-604), din anii 592 şi 594. În aceeaşi perioadă este amintit un mitropolit din Dacia Mediterranea, Felix din Sardica (Sofia), căruia îi scria acelaşi papă, cerându-i să recunoască drepturile arhiepiscopului de Justiniana Prima, dar fără succes. După 602, în urma năvălirii slavilor, se pierd urmele arhiepiscopiei de Justiniana Prima şi ale mitropoliilor şi episcopiilor supuse ei. În cele din urmă, în 731, împăratul Leon III Isaurul o desfiinţează oficial, eparhiile ei sufragane fiind trecute sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol. Se cuvine însă să mai stăruim asupra arhiepiscopiei sus menţionate, pentru a vedea legăturile ei cu teritoriile din nordul Dunării. Aşa cum am arătat, Justinian a refăcut o bună parte a fortificaţiilor de pe linia Dunării şi din interiorul Dobrogei. Este vorba despre capete de pod mai vechi de pe malul stâng: Litterata, Dierna, Drobeta, Sucidava, Constantiniana Daphne ş. a. Refacerea fortificaţiilor, descoperirile bizantine din secolul al VI-lea, precum monede şi ceramică, denotă faptul că populaţia daco-romană din aşezările urbane şi rurale se afla în strânse legături cu malul drept al Dunării. În aceste condiţii, era inevitabil ca arhiepiscopia de Justiniana Prima să-şi extindă jurisdicţia asupra teritoriilor de malul stâng, iar unele oraşe riverane Dunării au fost probabil reşedinţe episcopale sau ale unor episcopi periodeuţi.

Construirea de biserici în oraşele dunărene a dus la reactivarea şi îmbogăţirea vieţii religioase pe linia Dunării, ceea ce a făcut din regiunea ponto-dunăreană un focar de creştinare, a conservat comunităţile existente şi valorile lor religioase. Din a doua jumătate a secolului al VI-lea, a început să se manifeste un alt agent important al creştinării în regiunea carpato-dunăreană, prizonierii capturaţi de slavi şi avari, aduşi de aceştia în nordul Dunării. Aceşti prizonieri şi-au păstrat credinţa, ba chiar, ulterior, libertatea. În afară de aceştia, un rol l-au jucat şi cei refugiaţi în nordul Dunării ca urmare a apăsării fiscale din Imperiu, se adăugau victimele credinţei oficiale, ereticii şi schismaticii, care fugeau fără încetare la barbari, aşadar, o sumedenie de fugari. Prin urmare, între 454-600, în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, au existat condiţii favorabile pentru consolidarea comunităţilor existente şi creştinarea locuitorilor din nordul Dunării încă păgâni. Dar aceşti factori n-au acţionat cu aceeaşi intensitate şi durată în întregul interval de timp şi pe ansamblul teritoriului nord-dunărean.

Continue reading „Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XV)” →

George ROCA: Interviu cu Constantin Bahrin – un talentat interpret de muzică populară

George ROCA: Sunteți un foarte cunoscut artist de muzică populară. Ne-ați putea furniza câteva date personale despre evoluția dumneavoastră până pe culmile succesului actual?

Constantin BAHRIN: M-am născut la 16 septembrie 1965 în localitatea Scheia, județul Iași. Prima oară am păşit pe scenă în clasa întâi, când împreună cu fratele meu ce cânta la acordeon, ţineam serbările şcolare. Astfel am devenit vedetele şcolii timp de 10 ani, după care povestea s-a repetat la oraş, la Iaşi, unde mi-am continuat studiile. Muzica populară este o moștenire de famile… părinții au cântat, din patru frați câți suntem, trei avem înclinații artistice. Copilul meu Rareş are 21 de ani şi a cântat cu mine până la 14 ani, după care şi-a ales alt gen muzical – muzică pop/rock… şi nu l-am mai putut introverti!

Am absolvit facultatea de drept şi profesez de peste 25 de ani în funcția de consilier juridic la o mare instituţie ieşeană. Școala populară de Artă din Iaşi am absolvit-o cu nota zece – având ca îndrumători pe domnul Dionisie Ilaș şi pe doamna Silvia Tomovici – doi profesori de excepție, din păcate amândoi trecuţi în lumea celor drepţi.

George ROCA: Câteva detalii despre festivalurile folclorice la care ați participat?

Constantin BAHRIN: Festivalurile folclorice în România sunt tradiţionale. Se iniţiază în urma unor necesităţi de a promova o tradiţie, o zonă, un nume sonor din mediul artistic sau din dragul de a promova folclorul zonal! Am câştigat foarte multe premii de gen… dar cel mai relevant este Marele Premiu la Festivalul de Doine şi Balade (Drăgăneşti Olt) – un festival ce promovează doina şi balada românească. Fiind un festival foarte greu şi pretenţios sunt singurul moldovean ce a câştigat vreodata un astfel de premiu în Oltenia! Celelalte festivaluri sunt foarte importante pentru mine dar fiind numeroase… nu am nici timpul necesar şi nici informaţiile corecte să le menţionez.

George ROCA: Cu ce orchestre ați cântat? Ce alte colaborări ați avut?

Constantin BAHRIN: Orchestre!? Am cântat cu toate orchestrele mari din ţară. Cele mai relevante sunt „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Lăutarii” şi „Mugurel” din Chişinău. Am colaborat cu toate posturile de televiziune din ţară şi nu numai – în special cele principale, precum TVR 1, Etno TV, Favorit TV, dar şi cu Dacia TV din Roma, Italia. Am fost invitat la foarte multe emisiuni. Este imposibil să le menţionez pe toate! Am o monitorizare aleatorie şi pot și vă spun că sunt peste 2.500 de evenimente şi emisiuni la care am participat. Am fost prezent pe scena Festivalului „Cerbul de aur”, Braşov în 2008, la Festivalul „Maria Tanase”, la Spectacolul „TVR 50”, la Festivalul Internațional Sibiu, la Festivalul „Nicolaie Sulac” din Chișinău, la spectacolul național de folclor la Sala Palatului – București 2011, la un recital la Braila, în 2014, ș.a.

George ROCA: Ce puteți să ne relatați despre promovarea colegilor de breaslă (muzicală, nu de drept!) în emisiunile pe care le realizați?

Constantin BAHRIN: La emisiunile de la radio şi de la televiziune pe care le realizez încerc să pun în evidenţă talente zonale – în special din arealul Moldovei – dar am avut şi invitaţi din Ardeal sau Oltenia. Promovez artiştii (şi nu pe mine!) cu ce aduc ei frumos din zona pe care o reprezintă prin cântece, port popular…

Continue reading „George ROCA: Interviu cu Constantin Bahrin – un talentat interpret de muzică populară” →

Alexandru NEMOIANU: Mănăstirea Țara Almajului

În 12 Mai, 2019, Mănăstirea Țara Almăjului și-a sărbătorit Hramul, ”Învierea Domnului”, cu bucurie, cu profundă înțelegere duhovnicească, o atmosfera scăldată în Lumina fără egal a Ortodoxiei. La sărbătoare au participat mulțime de credincioși, Preoți și însuși Prea Sfințitul Lucian, Vlădică Banatului de Munte. A fost un moment de reculegere și bucurie, dar și de afirmare reaspicata a statorniciei în duh românesc, almăjan și Ortodox. Este bine a ne amintim de câteva adevăruri în urmă acestei bucurii.

Vremea pe care o străbatem este tulbure și încărcată de provizorat, de stări confuze, contradictorii și fără orizont. Mai toate vremile istorice au fost pline de îndoieli, dar în clipa de față această stare de îndoială are dimensiuni planetare. Cred că una dintre cauzele stării de confuzie provine dintr-o rea înțelegere.

Există părerea că o stare, că cea de care pomeneam, dată fiind dimensiunea, extinderea ei, va trebui să aibă o rezolvare “planetară”, cumva din partea cercurilor “puterii”. Această părere generează o stare de neputință și de blocaj, care este în mod deliberat indusa pentru a motiva lipsa de acțiune. Mai exact se încearcă inocularea credinței că oamenii, ”persoanele” nu pot face nimic și deci trebuie să stea la voia și bunăvoința “puterii”, a globalismului -sodomit–imperial.

Societatea este tulburată și silită să piardă vremea cu tot soiul de problem minore și de fapt fără importantă. Societatea este fragmentată de grupurile de interes care, în esență au aceleași scopuri: înfruptarea din bunul țării. Noi și noi partide apar. Partide care, în vorbele lui Take Ionescu, ”își fac program din nenorocirea țării”. În aceste condiții trebuie să înțelegem că opinia, conform căreia, lucrurile trebuiesc rezolvate la nivel “planetar” este falsă. Schimbările înspre mai bine și spre normalitate nu vor veni prin voia “puterii”, vor veni prin voia oamenilor și a comunităților locale și organice și asta în măsură în care ele vor avea voință să își asume această responsabilitate. Vor veni din partea comunităților care încă mai au conștiința continuității și a tradiției. În acest sens trebuie să știm că, în cazul României, aceste comunități organice sunt satele în care viețuiește “rămășița păstrată prin Har”, care poate înnoi și aduce la viață dreapta întregul.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Mănăstirea Țara Almajului” →

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Onirism și profetism

Fără a recurge la probabilități sau alte criterii de a evalua valoarea operei scriitorului și poetului Adrian Botez, cred că important ar fi să știm a pătrunde înspre înțelegerea scrierilor sale. Pentru asta e nevoie de un oarecare nivel propriu de pregătire în cultură, istorie, religie, filosofie, hermeneutică, s.a.m.d. În vers cu atât mai mult, nu odată mi s-a întâmplat să trebuiască să repet a citi și a desface din metaforă frumusețea unei idei luate din realitate și redate spre învățătură. În această scriere a mea, să-i zicem o simplă recenzie la versurile de sub titlu Onirism și profetism + Cum apare poezia este o dovada la cele scrise mai sus. Cunoscând atât etimologia cât și semantica vocabulelor onirism și profetism, la prima privire ești tentat să crezi căci sub acest titlu au să se alunge niște halucinații alcoolice, iederile unui profetism deșucheat ce înfășoară arbuștii unei jungle sau prăpăstii. Nici vorba de așa ceva. Altele, mult luminoase înspre adevăr și viață sunt procedeele de stil, sculptarea în gând a unui vers, întregul arsenal al harului divin cu care operează în strălucita sa imaginație poetul Adrian Botez. Am avut nevoie de timp până a înțelege totuși, din labirintul imaginației bucovineanului născut la Gura Humorului al Bucovinei. Fiind profesor de Limba Română, domnul Adrian Botez nu se dezminte, cunoaște limba românească, dar și regionalismele limbii noastre, încât oricând ai impresia a fi un ardelean, sau oltean!

Revenind la tema recenziei mele, mai vreau să recunosc si aceea că autorul poemelor dă versurilor sale structura unui ”maraton de idei”, după care să te tot ții! Iar când autorul găsește potrivit a îngemăna versurilor poemei în discuție cu noile versuri de sub titlul Cum apare poezia, s-a realizat exact ceea ce-și dorea, adică o sinteză a tot ceea ce se cheamă educație, creație, responsabilitate, în final talent hăruit pentru luminarea căilor unei vieți omenești prin bună simțire și creștere, iubire de Dumnezeu și aproapele cu care conviețuiești! Dar de fapt, dl. Adrian Botez și-a statuat cu mult timp înainte poziția sa de om al culturii și educației sănătoase, prin ființarea revistei Contraatac, prin care și-a propus ca obiectiv, tocmai a fi ”o revistă de educație, cultură, literatură și atitudine, pentru elevi și profesori – îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii și agresiunii imoral-antiartistice”. Din acest moment suntem pe calea cea bună de a înțelege în mare măsură valoarea operei dlui. Adrian Botez. Nimic nu lasă autorul fără control și acoperire întru adevăr, cu siguranță că și aceasta face parte din profesiunea sa didactică, profesor la catedra de Limba Română al Colegiului Tehnic ”Gheorghe Balș” –Adjud. Dar nici pe sine însuși nu se cruță atunci când situațiile o cer. Puțini, probabil, sunt cei care pătrund lirismul scrierilor sale, fiindcă se poate observa, de fapt ceva specific oamenilor de geniu, a lua asupra lor greșelile și nimicniciile pe care niciodată nu le-a comis, dar le evidențiază tocmai spre a le stârpi din viața publică fără a crea neplăceri, nu în ultimul rând, a se feri de invidii și celelalte răutăți specifice și inerente nouă oamenilor! Astfel de cele mai multe ori tocmai aceste genii rare dar binefăcătoare ajung, acelorași motive, martirizați, crucificați, alungați, precum Hristosul și Aminul nostru Eminescu, așa cum îi place dlui Botez al numi pe marele său bucovinean!

Mărginindu-mă la acele versuri de sub titlurile, Onirism și profetism + Cum apare poezia, vom observa robustețea gândirii poetului, apoi așezarea acesteia în haina lingvistică a verbului, bineînțeles în stilul propriu poetului:

”Prefer să mor cu

ai mei-în același părintesc

mormânt-decât să mă

salvez într-un rece

abrupt-vitreg

necunoscut”.

***

”Dincolo de cenuși-dincolo de orice

infern-dincolo de

orice răsărit de lume-voi afla-din

nou-visul cel mai

frumos, mărul stufos înflorit al unei iubiri

iubire a

mea pentru

cineva din vis-iubire a cuiva pentru

mine cel revenit în

paradis.

***

(Din poema ”Onirism ș1 Profetism”)

Avem in aceste versuri o lirică atât de profund simțitoare, atât de incărcată în spirit patriotic și ancorare în Neam și Familie, încât citindu-le, le simți asemenea unei intrebări de constiință proprie, ”oare nu sunt și eu la fel?”

Experiența de-o viață, vasta cultură acumulată, îi dă autorului puterea de pătrundere în esențialele probleme ale vieții, istoriei prezente și antice, religiei dacice-ortodoxe, neobosit cercetător și hermeneut. Am putea spune fără a greși, un om de știință, un deschizător de drum unui nou curent în cultura românească, în care bunul simț și morala creștină desăvârșită să domine școala și educația tinerelor generații!

Creând o parabolă dinspre titlul poemei înspre versurile redate mai jos, vom observa că acestea devin mai puțin lirice și mai autentic critice! Bisturiul doctorului, doare dar face bine!

”La acest timp – cerul,

vomită lumină – peste

cadavrul împuțit al

lumii

se aude-scorojită- doar

vocea profetului mincinos: toți o să

murim – toți o să murim- toti

o să murim…”

***

Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Onirism și profetism” →

Anatol COVALI: Schimbare

Schimbare

Ceva firesc s-a cuibărit în mine
şi nu ştiu ce, dar simt definitiv
cum sufletul şi inima mi-o ţine
la pieptul său şi nu mă simt captiv.

Din clipa-n care a intrat sunt altul.
Nu merg, ci zbor. Surâd în loc să plâng.
Spre tinereţea mea am făcut saltul
şi-acum cu duioşie-n braţe-o strâng.

Din iarnă m-am trezit în primăvară.
Mă simt înmiresmat de mii de flori.
Păsări cântând pe lângă mine zboară
şi o lumină lină-îmi dă fiori.

Sunt tot ce-n viaţa mea n-am fost vreodată.
Totul îmi pare simplu şi firesc.
Am înainte-o cale neumblată
pe care-ncerc ca altfel să păşesc.

————————————–

Anatol COVALI

București

14 mai 2019

Girel BARBU: O carte ca o disecţie spirituală

Literatura română s-a îmbogăţit în ultimile zile ale Săptămânii Luminate din A.D. 2019 cu un nou volum de cronici literare, „SENINUL DIN INIMA CĂRŢILOR”, semnat de distinsa cercetătoare şi scriitoare de marcă, Vasilica Grigoraş.

Scrierile autoarei de până acum însumează 16 cărţi, o zestre spirituală de invidiat. În „Seninul din inima cărţilor”, Vasilica Grigoraş face o disecţie a nu mai puţin de 16 volume de genuri şi subgenuri literare diferite, eseu, poezie, interviuri, etc.

A scrie cronici literare azi, este o îndeletnicire rară printre oamenii de litere. Trebuie să ai disponibilitate şi dragoste pentru lectură, răbdare pentru a parcurge sute, mii de pagini, dar mai ales să ai puterea de a înţelege şi a interpreta textele, în aşa fel încât să pui cititorul în postura de a asimila la cote maxime conţinutul unei cărţi. Azi cititul este pe cale de dispariţie, am întâlnit profesori care se mirau când auzeau că mai sunt cititori activi. Vasilica Grigoraş este un bun exemplu de a da cu tifla acelora care au asemenea suspiciuni, mai ales când e vorba de oameni care ar trebui să contribuie la formarea viitorilor cititori. Autoarea face pur şi simplu o radiografiere cu mijloace moderne, intelectuale, a celor 16 cărţi recenzate, incizând fiecare frază, despicând în patru fiecare cuvânt, analizând, comparând, drămuind fiecare literă…

Cronicile din volumul în discuţie sunt ele însele literatură pură. Se vede clar că autoarea a ajuns la apogeul carierei scriitoriceşti. Vasilica Grigoraş trăieşte pur şi simplu fiecare volum analizat, îl tratează cu blândeţe, cu bunăvoinţă.

Experienţa sa de poet, eseist, monografist, de om trăitor printre cărţi, îi conferă dreptul de a opera „Seninul din inima cărţilor”. Recurgând la o metaforă eu o numesc pe Vasilica Grigoraş cardiolog literar…

Puţini critici literari se bucură de atenţia şi aprecierea scriitorilor. Vasilica Grigoraş este o excepţie, cronicile domniei sale sunt mană pentru autorii asupra cărora s-a aplecat de-a lungul timpului. Îmi cer iertare pentru „mândrie”, dar sunt unul din cei care şi-a văzut numele în această prestigioasă carte. Folosesc şi acest prilej pentru a-i mulţumi şi a o asigura de tot respectul şi admiraţia mea.

———————————-

Girel BARBU,

Pinu, 8 Mai 2019

Mircea Dorin ISTRATE: Bisericuțele din deal

BISERICUȚELE DIN DEAL

Motto: Sub ăsta cer, biserica din deal

Nerisipit ținut-a neamul meu,

Să veșnicim de-apururi în Ardeal,

În cuibul ce ni-l dat-a, Dumnezeu.

Noi n-avem temple vechi de-nchinăciune,

Nici catedrale mari ca munți de piatră,

Ci doar bisericuțe, mici, bătrâne,

Cu lemn dintr-o pădure, pe-a lor vatră,

Pe care moșii noștri cei smeriți

Cu ochii înălțați către ceresc,

Le-au zugrăvit cu chipul lor de sfinți,

Să-l aibă-acol’ pe Domul, cât trăiesc.

Cuibar le-a fost la toți, de-nchinăciune,

Și i-antărit atunci când le-a fost greu,

Din cel puțin le-a dat înțelepciune

Să aibă cât le trebuie mereu,

Ca viața lor să fie înădită

Meru aici în vatră de străbuni,

La ceia vii o viața rânduită,

La ceia morți un țintirim cu pruni.

În lemnul lor s-a îmbibat sfințitul

Ce s-a-nfrățit cu smirna din altare,

Din zugrăveli mai pică scorojitul

Ce-l ține-abia un fum de lumânare,

Iară icoană veșnic lăcrimată

A Maici Născătoare, preasmerită,

Și-acuma cu speranță-i sărutată,

Că Ea ne-o ține viața ocrotită.

Încreștinați români de la-nceputul lumii,

Veniți aici în an de vă-nchinați,

La cea bisericuță unde bunii,

În clipele dureri-nlăcrimați,

În ruga lor din inimă pornită

Spre Iertătorul nostru din ceresc,

Și-au depănat viața dăruită

Mereu în astă humă, din lumesc.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

15 mai 2019

Ioan POPOIU: ,,Poezia este o fereastră deschisă în inima cerului” – INTERVIU cu poeta Camelia CRISTEA

Ioan POPOIU: Mulțumesc mult pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor acestui interviu!

Camelia CRISTEA: Cu mare drag, pentru iubitorii de poezie și frumos.

Ioan POPOIU: Camelia, mai întâi, aș dori să vorbim despre originile tale, familia, părinții…

Camelia CRISTEA: Părinții mei oameni simpli și modești, au fost binecuvântați de Dumnezeu cu trei copii, un băiat și două fete. Eu sunt mezina familiei. Am crescut într-un mediu familial cald și prietenos. Zilele petrecute împreună aveau un iz de sărbătoare. După mulți, chiar foarte mulți ani, am înțeles că Mama (Dumnezeu s-o odihnească în pace) a fost cea care înflorea bucuria în sufletele și casa noastră. Un om puternic și sensibil în același timp, devotat, jertfelnic, avea pentru fiecare un medicament, pe care ni-l administra zilnic, iubire și iertare. Am scris multe poezii dedicate Mamei (poate într-o zi le voi publica într-un volum).

Ioan POPOIU: Știu că te-ai născut într-o zi de toamnă, unde te-ai născut?

Camelia CRISTEA: M-am născut în Brăila, toamna când strugurii se scurgeau în teasc, grânele umpleau hambarele și poamele erau deja culese.

Ioan POPOIU: Cum a fost copilăria ta?

Camelia CRISTEA: Frumoasă, simplă și frumoasă (lăcrimez când scriu…)

Copilăria

Mi-am văzut copilăria

Într-un strai de floare rară

Ce stătea pe un pridvor,

Cu o inimă uşoară…

Avea aripi ca de înger

Şi-n privire cer senin,

Amintirii de poveste

Eu şi astăzi mă închin.

Toate grijile de multe

Le duceau Părinţii mei

Noi cărăm raze de soare

Şi zburdam ca nişte miei…

Mama ne dădea lumina

Într-o ceaşcă dimineaţa

Să vedem cu ochi curaţi

Cât e de frumoasă viața.

Tata construia vapoare,

Pentru nopţile cu stele

Eu şi fraţii mei de suflet

Ne plimbam mereu cu ele!

Bunii mei duceau povestea

Până-n piscul unui munte

Stând la sfadă multe ierni

Au ajuns toate cărunte…

Cireşul din poarta casei

Avea cei mai scumpi cercei,

O ureche de copil

S-a împodobit cu ei.

În vesmântul bucuriei

Se îmbrăcau adesea brazii,

Nucile le tot furam

Că în joc eram nomazii…

Când ninsorile de flori

Trimiteau în lume raiul

Noi cei mici ne adunăm

Să primim cu toţi alaiul.

Sănii multe, fel de fel,

Treceau strada la paradă

Porţile se deschideau

Venea lumea să le vadă…

––––––––––-

Mi-am privit copilăria

Într-un strai de viorele

Aş da pumnul meu de clipe

Să mă prind iar printre ele…

A fost exact ca în poem, o poveste cu cireșe coapte, zăpadă până la brâu, colinde și oameni frumoși.

Ioan POPOIU: Ce impresii ai despre școală, unde ai urmat-o?

Camelia CRISTEA: Școala este esențială în fiata fiecăruia dintre noi. Ajută la formarea aripilor cu care într-o zi vei zbura. Pui cărămidă, peste cărămidă, prin informațiile și cunoștințele pe care le dobândești. Și nu conștientizezi lucrul ăsta…dar e de mare folos.

Ioan POPOIU: Ce percepție ai despre anii de liceu? Ce liceu ai făcut?

Camelia CRISTEA: Liceul l-am urmat la Brăila, ca și școala generală dealtfel. Totul era diferit atunci. Cu ochii maturității așa văd…Când spun diferit, mă refer în primul rând la relația profesor-elev, programă și nu numai…Lucrurile aveau o așezare firească, care astăzi lipsește. Continue reading „Ioan POPOIU: ,,Poezia este o fereastră deschisă în inima cerului” – INTERVIU cu poeta Camelia CRISTEA” →

Eleonora SCHIPOR: Ziua Mamelor și a Femeilor Mironosițe la CIE Cupca, Ucraina

Anual, în aceste zile de mai, fie mai călduțe sau mai ploiase, sărbătorim în instituțiile de învățământ și cele culturale Ziua Femeilor Mironosițe, dar și a tuturor mamelor.

La CIE Cupca pregătim mai întâi o expoziție de fotografii, ziare, desene, gazete de perete și aplicații atât cu tematică religioasă, cât și cu tematică obișnuită dedicată acestei zile.

Fiecare clasă pregătește câte un număr artistic: poezii, cântece, dansuri, scenete, atât cu tematică laică, cât și cu tematică religioasă.

Invităm mamele și profesoarele cărora le pregătim în proză sau versuri felicitări, pe urmă le prezentăm concertul respectiv.

Sincere mulțumiri aducem tuturor conducătorilor de clasă, diriginților pentru munca depusă, direcției școlii, iar mamelor și bunicelor pentru pregătirea costumației respective, dar în primul rând pentru că au dat viață, cresc, educă proprii copii.

Asemenea măsuri educă la copii dragostea de mamă, de plaiul natal, de profesori și școală, dar și frica de Dumnezeu, evlavia, credință, dreptate, adevăr…

———————————-

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

15 mai 2019