Ioan MICLĂU-GEPIANU: Onirism și profetism

Fără a recurge la probabilități sau alte criterii de a evalua valoarea operei scriitorului și poetului Adrian Botez, cred că important ar fi să știm a pătrunde înspre înțelegerea scrierilor sale. Pentru asta e nevoie de un oarecare nivel propriu de pregătire în cultură, istorie, religie, filosofie, hermeneutică, s.a.m.d. În vers cu atât mai mult, nu odată mi s-a întâmplat să  trebuiască să repet a citi și a desface din metaforă  frumusețea unei idei luate din realitate și redate spre învățătură.   În această scriere a mea, să-i  zicem o simplă recenzie la versurile de sub titlu Onirism și profetism + Cum apare poezia este o dovada la cele scrise mai sus. Cunoscând atât etimologia cât și semantica vocabulelor onirism și profetism, la prima privire ești tentat să crezi căci sub acest titlu au să se alunge niște halucinații alcoolice, iederile unui profetism deșucheat ce înfășoară arbuștii unei jungle sau prăpăstii. Nici vorba de așa ceva. Altele, mult luminoase înspre adevăr și viață sunt procedeele  de stil, sculptarea în gând a unui vers, întregul arsenal al harului divin cu care operează în strălucita sa imaginație poetul Adrian Botez. Am avut nevoie de timp până a înțelege totuși, din labirintul imaginației bucovineanului născut la Gura Humorului al Bucovinei. Fiind profesor de Limba Română, domnul Adrian Botez nu se dezminte, cunoaște limba românească, dar și regionalismele limbii noastre, încât oricând ai impresia a fi un ardelean, sau oltean!

       Revenind la tema recenziei mele, mai vreau să recunosc si aceea că autorul poemelor dă versurilor sale structura unui ”maraton de idei”, după care să te tot ții! Iar când autorul găsește potrivit a îngemăna versurilor poemei în discuție cu noile versuri de sub titlul Cum apare poezia,  s-a realizat exact ceea ce-și dorea, adică o sinteză a tot ceea ce se cheamă educație, creație, responsabilitate, în final talent hăruit  pentru luminarea căilor unei vieți omenești prin bună simțire și creștere,  iubire de Dumnezeu și aproapele cu care conviețuiești!  Dar  de fapt, dl. Adrian Botez și-a  statuat cu mult timp înainte poziția sa de om al culturii și educației sănătoase, prin ființarea revistei Contraatac, prin care și-a propus ca obiectiv, tocmai a fi ”o revistă de educație, cultură, literatură și atitudine, pentru elevi și profesori – îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii și agresiunii imoral-antiartistice”. Din acest moment suntem pe calea cea bună de a înțelege în mare măsură valoarea operei dlui. Adrian Botez. Nimic nu lasă autorul  fără control și acoperire întru adevăr, cu siguranță că și aceasta face parte din profesiunea sa didactică, profesor la catedra de Limba Română al Colegiului Tehnic ”Gheorghe Balș” –Adjud. Dar nici pe sine însuși nu se cruță atunci când situațiile o cer. Puțini, probabil, sunt cei care pătrund lirismul scrierilor sale, fiindcă se poate observa, de fapt ceva specific oamenilor de geniu, a lua asupra lor greșelile și nimicniciile pe care niciodată nu le-a comis, dar le evidențiază tocmai spre a le stârpi din viața publică fără a crea neplăceri, nu în ultimul rând, a se feri de invidii și celelalte răutăți specifice și inerente nouă oamenilor! Astfel de cele mai multe ori tocmai aceste genii rare dar binefăcătoare  ajung, acelorași motive, martirizați, crucificați, alungați, precum Hristosul și Aminul nostru Eminescu, așa cum îi place dlui Botez al numi pe marele său bucovinean!

    Mărginindu-mă la acele versuri de sub titlurile, Onirism și profetism + Cum apare poezia, vom observa robustețea gândirii poetului, apoi așezarea acesteia în haina lingvistică a verbului, bineînțeles în stilul propriu poetului:

     ”Prefer să mor cu

ai mei-în același părintesc

mormânt-decât să mă

salvez într-un rece

abrupt-vitreg

necunoscut”.

***

”Dincolo de cenuși-dincolo de orice

infern-dincolo de

orice răsărit de lume-voi afla-din

nou-visul cel mai

frumos, mărul stufos înflorit al unei iubiri

iubire a

mea pentru

cineva din vis-iubire a cuiva pentru

mine cel revenit în

paradis.

***

(Din poema ”Onirism ș1 Profetism”)

    Avem in aceste versuri o lirică atât de profund simțitoare, atât de incărcată în spirit patriotic și ancorare în Neam și Familie, încât citindu-le,  le simți  asemenea unei intrebări de constiință proprie, ”oare nu sunt și eu la fel?”

    Experiența de-o viață, vasta cultură acumulată, îi dă autorului puterea de pătrundere în esențialele probleme ale vieții, istoriei prezente și antice, religiei dacice-ortodoxe, neobosit  cercetător și hermeneut.  Am putea spune fără a greși, un om de știință, un deschizător de drum unui nou curent în cultura românească, în care bunul simț și morala creștină desăvârșită  să domine școala și educația tinerelor generații!

     Creând o parabolă dinspre titlul poemei înspre versurile redate mai jos, vom observa că acestea devin mai puțin lirice și mai autentic critice!  Bisturiul doctorului, doare dar face bine!

 ”La acest timp – cerul,

vomită lumină – peste

cadavrul împuțit al

lumii

se aude-scorojită- doar

vocea profetului mincinos: toți o să

murim – toți o să murim- toti

o să murim…”

***

   Dar nimic nu este anarhic, ba chiar am putea aminti aci despre ”efectul fluture”, care mai greu poate fi înțeles de mulți, deoarece într-un haos care cuprinde lumea si a tot cuprins-o istoricește, există o perfecțiune dumnezeiască care zidește după legitățile divine, nu după profeți mincinoși!  Dl. Adrian Botez știe a da versului său încărcătura științei, ironizând veșnicele ”sfârșituri de lume” de care se tot sperie umanitatea!  Iată ce ne spun următoarele versuri ale autorului:

”Într-o peșteră – dincolo de

autostradă – se naște

proaspătă – 0

Stea”

***

    Cred că se află in aceste câteva versuri ce-a mai exemplară  metaforă  prin  care putem înțelege  ”autostrada” acea cale largă  a deșertăciunilor și rătăcirilor oamenilor,  pe când ”dincolo de autostradă,  într-o peșteră , se naște proaspătă  o stea”, deci reînvierea noastră prin Hristos – Steaua lumii!  Deci nicidecum moartea lumii!

   Autorul trebuie înțeles a fi un om de știință, de cultură, un cercetător hermeneut în ale istoriei         în adâncime. El nu face profeții, ci documentat și pe bază de documente reușește să surprindă cele mai dificile adevăruri, și, înspre care nu au mulți gânditori ai zilei chemările  neostoite spre a le pătrunde! In această ipostază, dl. Adrian, Botez, capătă în modul cel mai meritoriu, loc de frunte în cultura și literatura românească!

       Bineînțeles, autorul nu se dezminte nici în alte direcții, cum ar fi bunăoară critica societății românești actuale, pe care o dorește din tot sufletul său, a fi îndreptată pe calea unei desăvârșite morale. Dascăl și poet, iată o sintagmă ce-l caracterizează  și care în personalitatea domniei sale se împletesc într-o continuă muncă de educație, într-o efervescentă creație literară! Se revoltă deseori împotriva imposturii și a minciunii care bântuie lumea, nu se mulțumește sau mai bine zis, nu se împacă nici cu servilismul unora care se zice că au îngenuncheat la statuia zeiței Poeziei, dar, talentul lor se scurge dinspre zona intereselor, și, mai puțin dinspre acele idealuri sfinte ale artelor și muzei iubirii frumosului din/pentru viață!

     Demnă de exemplificare devine poezia ”Cum apare poezia”, din care putem înțelege că aceasta nu se face oricum; cum se zice popular, adunând snopuri și căpițe de ierburi uscate! Autorul se dovedește un critic colțuros dar nu lipsit de un oarecare humor, bineînțeles în stilul  propriu al domniei sale! Redăm mai jos mai multe versuri din poezia amintită :

”Nu dai drumul la robinetul cu

poezie- când vrei tu: întâi

se strâng acolo în cer

sfinții – și fac o

ședință sau o consfătuire

ceva – în urma căreia se

hotărăște dacă – ținând seama că

păcătosul cutare nu mai poate dormi nici cu

îngeri nici fără îngeri – nici cu

vreun codru – nici fără codru

aproape – și în

general – s-a urât cu lumea de jos – care

lume s-a smochinit ”di tăt” – oare n-ar fi cu

cale(”ba da, Preasfinte!”)- pentru a-l mai ține

ocupat încă oleacă jos(așa vorbesc sfinții în rai – ei

înde ei – cu ”di tăt”-cu ”oleacă” și cu ”și vrei măi”)- și ca să nu

țâșnească el păcătosul – deodată în

sus- Doamne ferește!- ca un meteor stricat la

minte și montat pe invers – și având în

vedere că în rai e acum

înghesuială mare și se fac

de zor și întruna( de când se știe        el

raiul rai!)- lucrări de restaurare – deci

păcătosul ăla ar trebui s-aștepte cam mult și

degeaba la poarta raiului – așa-așa-

așa – care va să zică- să se întredeschidă

oleacă poarta raiului – de către portarul de

serviciu(”unde ești sfinte

Petre?-ai auzit ce-am spus?”- ”da-da-da- am

auzit- colega sfânt-am…da”) revin: să se

întredeschidă poarta – ca

păcătosul ăla neurastenizat să

caște gura cât o șură – o

clipită numai – la ce-i pe aici

frumos( adică – vreau să spun- numai pe unde

nu se mută mobila cerească în

colțul opus) – iar noi…”tranc!” apoi – poarta i-o-nchidem în

nas – iar el – păcătosul făra prea mulți

creieri         în

devlă – cu ochii

sticlind ca la lup – s-o ia la sănătoasa îndărăt – către

pământ – și să scrie

acolo jos – cea furat el chipurile cu ochiul aici

sus – pe când dormea

jos – buștean – așa-așa-

așa – (”e bine măi? – da-da-da – cum de

nu – Preasfinția Ta!”) drept care s-a

încheiat prezentul proces

mut(semnați măi cu raza asta de la

mine – hai toți odată”) – și

gata!

…și Poezie s-a făcut!

***

   Îmi însușesc propria-mi critică pentru gestul de a-mi lua curajul  a prezenta întreaga poemă a dlui A.B. , dar o găsesc atât de legată ca prezentare încât orice trunchiere ar duce la o oarecare pierdere de unitate a temei, fapt care ar fi și mai supărător pentru mine!

  Dacă unora li se pare greoaie poezia autorului, cu prea multe paranteze, cu trimiteri in vremi antice, sau zone celeste, întărindu-și astfel explicația  unui adevăr, în realitate domnia sa nu face altceva decât să-și etaleze, așa cum am mai spus,  erudiția sa de om cult, studiat, drept până la sacrificiu în credința și conștiința sa! Acesta este omul și scriitorul despre a cărui gândire și imaginație creatoare vorbim, și se va vorbi întotdeauna!

     Revenind la lucrarea sa, găsim ceva atât de folcloristic încât graiul și umorul popular vin  împreună spre a mări înțelegerea ideii, dar nu se pierde, ci dimpotrivă, apare la suprafață cu tenacitate acel sarcasm, uneori dureros, prin care onirismul și profetismul  își  înfig  viciile nesănătoase, si vorba autorului: ”poezie s-a făcut”, chit că nu mișcă vreo ureche sau ochiul vre-unui critic care operează de fapt doar cu autentice valori literare!

    Fin observator și pătrunzător analist al creațiilor literare în general, dl Adrian Botez se dovedește a fi unul dintre acei critici ai artei si literaturii românești și universale, care la modul cel mai  categoric operează în direcția restabilirii ordinei și rolului fundamental al educației și culturii spre folosul generațiilor de tineri, de profesori si studenți, ce au să poarte în timp și spațiu, sfânt stindardul Neamului și a Istoriei noastre  milenare și primare!  Dorim Profesorului și Poetului  ADRIAN BOTEZ multă sănătate și putere de muncă în continuarea minunatei sale activități!

——————————————

Ioan MICLĂU-GEPIANU

Australia

16 mai 2019

Lasă un răspuns