Eleonora SCHIPOR: Ziua Mamelor și a Femeilor Mironosițe la CIE Cupca, Ucraina

Anual, în aceste zile de mai, fie mai călduțe sau mai ploiase, sărbătorim în instituțiile de învățământ și cele culturale Ziua Femeilor Mironosițe, dar și a tuturor mamelor.

            La CIE Cupca pregătim mai întâi o expoziție de fotografii, ziare, desene, gazete de perete și aplicații atât cu tematică religioasă, cât și cu tematică obișnuită dedicată acestei zile.

            Fiecare clasă pregătește câte un număr artistic: poezii, cântece, dansuri, scenete, atât cu tematică laică, cât și cu tematică religioasă.

 

 

            Invităm mamele și profesoarele cărora le pregătim în proză sau versuri felicitări, pe urmă le prezentăm concertul respectiv.

            Sincere mulțumiri aducem tuturor conducătorilor de clasă, diriginților pentru munca depusă, direcției școlii, iar mamelor și bunicelor pentru pregătirea costumației respective, dar în primul rând pentru că au dat viață, cresc, educă proprii copii.

 

            Asemenea măsuri educă la copii dragostea de mamă, de plaiul natal, de profesori și școală, dar și frica de Dumnezeu, evlavia, credință, dreptate, adevăr…

———————————-

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

15 mai  2019

Lasă un răspuns