Dor de mare…
Curând te voi regăsi,mare,
valul va tresări lângă maluri duios
risipind solzii strălucind de sare
într-un requiem maiestos…
Eu voi fi alta cu ochelarii mov
o necunoscută printre stâncile albe
mă voi închina la stelele de mare
și la corăbiile transformate în salbe.
Sufletul va alerga liber,senin,
printre scoicile scăpărând sidefii
voi scrie poeme pe nisipul încins
ce vor arde în clipe târzii…
—————————————————–
Dunia PĂLĂNGEANU
Iunie, 2019
Ce dezmăț de solitudini mi te-a împletit în karmă, ocolind în mine frica de-a tranșa prada mândriei! Te colind cu veșnicia ce-are infinit la vamă de mă lași să-ți număr pașii pân’ la spusele Măriei. Nu demult, acum o viață, mi te-am inventat din ploaie și-am ascuns la rădăcina-ți o bucată de cometă. De pe-atunci erau Mării ce-au văzut tristeți o droaie că te-or înalța încât să-mi fii singura planetă după care m-aș învârte sau i-aș da oricând Lumină, îmbrăcată într-o rugă, despuiată de-orice tină. Ce dezmăț de așteptare mi te-a îndulcit în rană, frecventând cu bezna zona unde cei mai slabi sunt regi! Nu-nțeleg cum de tristețea scoate falsul din icoană dar nici geniul nu-l mai „caut” dacă tu mă înțelegi. Nu pretinde-n înălțime nici un vultur că m-așteaptă de când bântui lângă mine Răsărituri de lignit… M-am născut atunci când Luna îți stătea în partea dreaptă și-astăzi îi șoptesc pădurii că de-atunci te-am presimțit cum mă inventai din rouă sau din „trup” de păpădii povestindu-i zării-ntregi că-ntr-o zi ai să-mi și vii. Ce dezmăț au făcut ochii care-au scăpărat dreptatea, punând la trădări cătușe și-au luat voaluri de pe valuri! Astăzi nu-i decât demersul ce compune-eternitatea, dar prefer mai bine-o noapte să-aduci perlele pe maluri. Ne-au pierdut Zeii la zaruri și-așa ne-a trasat destinul Demiurgul când tăcerea nu se răstignea pe buze… Tind să cred că împreună am sitit cu nea tot chinul dar nu cred că plagiatul de Lumină-o se-acuze în înstanța unde fluturi ne vor fi judecători… Vom pleda cu-un „te iubesc” și vom fi nemuritori.
——————————
Ella IAKAB
Iunie 2019
Imagine: internet
La anii mei
Îmi port agale pașii pe alei,
Gândul pribeag îmi e cuprins de dor,
Of, inimă sărmana ce mai vrei,
Mi te simt văitându-te ușor,
Ce pot să-ți fac acum, la anii mei?!
Azi oarbă mă supun destinului,
Din drumul lui te-aș ruga ca să iei,
Doar liniște să-i dai sufletului,
Să fie mai încrezător dar lui,
Căci nu mai vreau nimic, la anii mei.
S-a dus precum o boare tinerețea mea,
Putere, frumusețe, nu mai am cui să cei(cer),
Chiar dacă am mai ajuns într-u câtva,
Să simt încă fiorul aprins al dragostei,
Degeaba-i prea târziu acum, la anii mei.
Nu mai e mult și-am să colind pe-alei,
De mână cu frumoșii nepoței,
Cui i-ar mai place tristețea din ochii mei,
Ce-au fost secați de izvorul lacrimei,
Hai inimă, nu fii năroada acum, la anii mei.
Dorințele, speranțele, sunt fade, ce mai vrei?,
Sunt doar iluzii pline de multe regrete,
Iubirea e frumoasă, e nestinsul crâmpei,
Hai, s-o lăsăm să fie pentru băieți și fete,
E chin și suferință acum, la anii mei.
Chiar de te simt, zbătându-te în piept,
Te cunosc bine și te știu cum ești,
Poate vreun vrăjitor de vorbe, un poet,
Te-o mai putea-nșela, cu dulcea vorb-a lor,
Ești tu bolândă însă gândul mi-e înțelept,
Și chiar de ți-ai dori ceva ca să mai vrei,
Iubirea doar în vers o scriu (port), la anii mei.
——————————-
Elena TUDOSA
19 iunie 2019
Imagine facebook
Acasă, nu mai e acasă,
Când doar pustiul te-nconjoară,
Când la fereastră nu mai este
Copilul de odinioară!
Când doar liniștea se zbate,
Prin pereți nevăruiți,
Când tabloul stă să cadă…
Cu ai tăi tineri părinți.
Acasă..nu mai e acasă!
Acasă este acolo unde,
Se-aud voci,se-aud copii,
Se-aude vocea-ncântătoare,
Iubitei tale soții…
Se simte viață și iubirea,
Te simți viu…te simți iubit..
Acasă este-acolo unde,
Sufletul ți-e fericit!
De mă-ntrebi unde-i acasă…
Îți pot spune că nici-unde,
Nu e loc să mă aștepte,
Nici pe cine să aștept,
E doar locu-n care seara,
Cine sunt? Stau și mă-ntreb!
——————————-
Ioan PRISACIUC
Câteodată parcă-s Ană
MOTTO: „Și dacă am fi nemuritori ,tot am muri de dor.” Nichita
Câteodată parcă-s Ană
când se plânge dureros
că-i stă zidu’-nfipt în coaste
și’a-nceput să-i crească-n os
iar Manolului nu-i pasă ,
vise a mănăstire paște…
Alteori sunt Penelopa
ce-și țese pânza pe pleoape ,
mâinile-i ning flori de dor
când Ulise nu-i aproape…
Uneori , mă simt vioară
când pe muntele din noi
suflă crivăț și e frig ,
cântă-n mine a durere
și cu ea te chem și strig…
Altădată când mă vrei
și mi-o spui șoptind a dor ,
mi-nflorești pe răni iubirea ,
parc’ar fi vara cu tei
și’atunci uit c-am vrut să mor !
——————————–
Elena NEAGU
18 iunie 2019
Dunărea revărsată
Dunărea în valurile înspumate,
Duce multe doruri zbuciumate,
Furtuna cerne nori negri de ploi,
Umflă apele ce vin în aval puhoi
Malurile le cuprinde in mod alert,
Amintirile le-neacă-n ape, incert,
Se revarsă Dunărea peste țărmuri,
În săruturi cu gust de mâluri
Vise neîmplinite, iubiri sfârşite,
Clipe scurse în zadar şi irosite,
Răni sângerânde, dorințe stinse,
Vor fi praf de stele pe ape-ntinse
Marea va înghiți apele tulburate,
In vârtejuri vor pieri urgiile toate,
Şi mâlurile fecunde vor descoperi
Iubiri noi, curate purtate-n nuferi
——————————–
Alexandra GĂLUȘCĂ
Brăila
17 iunie 2019
Foto: Alexandra Găluşcă
Te port în suflet
Lasă-mă să uit o clipă
Că sunt muritor de rând,
Pentru a-ți cuprinde râsul,
În sufletul trist, flămând,
Iar când înserarea vine,
Lângă lac voi popsi,
Sorbind clipele divine,
Tot la tine m-oi gândi.
Ce magie aprinzi tainic
Într-un gând prea răvășit
Când trimiți atât de darnic,
Versul tandru, miruit
Și aceeași încântare
Simt privind tot infinitul,
Știind cât îți sunt datoare,
De se lasă asfințitul!
Tu Luceafăr arzi continuu
Printre aștrii trecători.
Eu cuprind întreg divinul
Ce mi-l dăruiești în zori,
Rezonând la clipa care,
Își revarsă nemurirea,
Printre gingășe petale,
Unde-ți regăsesc iubirea.
———————————-
Ioana CONDURARU
Iunie 2019
Pictură – Eugenio Cecconi
SINGURĂTATE
Grea îmi ești Singurătate, din dulap haină de doliu,
Cu miros de naftalină, dar și găuri de la molii…
Te mai port încă pe umeri, îmi atârni ca un lințoliu,
N-am putere să te-azvârl, n-a rămas dram de orgoliu,
Să te-arunc în foc de Iad, unde dănțuiesc diavolii,
Ca să scap de vraja bolii…
E așa de trist în juru-mi, zbiară liniștea-n odaie…
Hărmălaie e pe-afară, dar în mine-i doar tăcere…
Mă apasă tot mai mult și simt trupul cum se-ndoaie,
Șobolanii-mi rod din suflet și din vise-mi las gunoaie,
N-am pe nimeni lângă mine, ajutor să pot a cere,
Să mai pot simți plăcere…
A trecut atâta vreme să-mi mai vină câte-o veste,
Să-nțeleg că cineva, poate-i pasă, se gândește…
Dar oricât m-aș ruga parcă, la puterile celeste,
Să-mi aducă doru-n prag, să scriu filă de poveste,
Tot mai mult Singurătatea stă la colț și mă pândește,
Și cu-amaru-i mă hrănește…
Nu știu cât timp o să am, cât a mai rămas în stamnă,
Dar din neguri vreau să văd, cum speranța înverzește…
Că în lutul meu uscat, pân-acum, ce mă condamnă,
La tăcere și uitare și la toamne tot mă-ndeamnă,
Primăvară să simt azi, flori de mai cum îmi sădește,
Și cum trupul meu rodește…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
19 iunie 2019
E mare bucuria asta
Să te iubesc, și e greșit?!
Să fie-n mintea noastră casta
Să risipim ce n-am iubit?
Că zile nu sunt de pripas
Nici vieți prea multe n-am găsit;
Doar numai una-i de popas…
E cea de suflet risipit!
E mare bucuria lumii
Din care noi trăim un vis? !
Tristețea-i doar la sânul mumii
În Raiul ăsta neînvins? !
Tăceri amare fără nume
În cerul numelui cu sori
În care scrise în postume
Trăiesc iubirile din zori…
Neîmpăcări fără cuvinte
Nespuse doruri în tăceri,
Sau flori ieșite pe morminte,
Mirosul lor din neplăceri !
Îmbie lumile cu vise
În veșnicii fără dureri,
Prea multe zile sunt promise….
Iar nopțile sunt doar tăceri!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
17 iunie 2019
Mărturisire
Trecutul este plin de curcubeie,
prezentul este-o primăvară-n pârg,
iar viitorul e Calea Lactee
pe care-o să colinde al meu sârg.
Căci am atât de spus ! Saci de cuvinte
aşteaptă să se zbenguie-n idei,
să le îmbrac în splendide veşminte
şi să le torn în suflete temei.
Sunt ferm convins că-aşa va fi să fie
şi nu mă tem că vremea trece-n zbor.
Stau ca soldatu-n front la datorie
şi-agit cântând al limbii tricolor.
E-aşa frumoasă limba românească
în care s-au născut şi-ai mei străbuni,
care mi-au dat c-o dragoste firească
un grai cu care poţi să faci minuni.
De-aceea cânt si scriu deopotrivă
c-o patimă cum rar s-a mai văzut
în fiecare zi câte-o misivă
pe care-o iscălesc cu un sărut.
————————————–
Anatol COVALI
București
16 iunie 2019