Dragii mei enoriași!
Sacru și profan. În jurul nostru observăm lucruri, locuri și ființe de două feluri: sacre(sfinte) și profane. De asemenea, observăm zile sfinte și zile obișnuite.
Sunt sfinte bisericile, mânăstirile, crucile, icoanele, troițele; sunt sfinte zilele de duminică și cele de sărbătoare. Sunt sfințiți episcopii, preoții, diaconii. Față de toate acestea trebuie să avem o atitudine de respect deosebit. Prin aceasta ne arătăm credința și respectul față de Dumnezeu. S-o luăm pe rând:
Biserica este Casa lui Dumnezeu. O întâlnim în localități, sate, orașe, în incinta mânăstirilor. În ea se săvârșesc Sfintele Taine și Sfintele Ierurgii, în ea se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și celelalte Sfinte Laude. Ea este sfințită și resfințită de ierarhul locului, când este dată în folosință, după reparații mai mari etc. Când mergem la biserică, în duminici și sărbători și de câte ori este nevoie, trebuie să ne comportăm altfel decât atunci când mergem într-o locație oarecare, profană. Ne pregătim trupul făcând o baie, bărbierindu-ne, pieptănându-ne. Îmbrăcăm haine curate, nu neapărat noi. Nu ne ducem la biserică îmbrăcați după modă, cu haine în culori țipătoare, cu croială deșucheată, care să scoată în evidență anumite părți ale corpului. Nu are Dumnezeu nevoie să afle cum este moda în lume. Nu ne parfumăm. O îmbrăcăminte modestă, de culoare sobră e cea mai potrivită. Să avem o încălțăminte curată. Nu ne ducem la biserică cu cizmele cu care am rânit la vite în grajd. Pregătim, totodată și sufletul. Dacă vrem să ne spovedim și să ne împărtășim ținem post o zi sau două înainte. Oricum, după ora 24 a zilei precedente nu mai mâncăm, pentru a putea lua anaforă. Ne facem cuvenitele rugăciuni. Ne facem un examen de conștiință și, dacă ne dăm seama că suntem în dușmănie cu cineva, ne împăcăm. E mare păcat să mergi la biserică, certat fiind cu cineva. De acasă până la biserică mergi liniștit, fără multă vorbărie. Încearcă să-ți aduni gândurile și îndreaptă-le spre Dumnezeu. În nici un caz nu treci pe la cârciumă să bei ceva. Înainte de a intra în biserică oprește telefonul sau dă-l pe ,,silențios”. Bărbații intră în biserică cu capul descoperit, iar femeile cu capul acoperit. Nu este permis femeilor să intre în biserică în pantaloni. Ajungi la biserică, deschizi ușa în mod discret, să nu faci zgomot. La fel, ferește-te să tropăi prin biserică. Mergi direct la iconostas, te închini, săruți icoana, apoi te înclini ușor în dreapta și în stânga, salutând astfel pe cei ce au venit înaintea ta. Nu se folosește în biserică salutul obișnuit pe drum: ,,Să trăiești, Ioane! Ce faci, bă?” Nu se dă mâna în biserică. Dacă nu a început slujba, poți să mergi să te închini și să te rogi pe la icoane. Dacă ai o carte de rugăciuni, poți să citești înainte de slujbă. Oricum, chiar dacă nu a început slujba, nu transforma biserica în bâlci, unde vorbește fiecare ce vrea și cum poate. E bine să aduci un dar la biserică, chiar și o lumânare sau floare. După ce începe slujba e bine să te așezi într-un loc și să nu mai defilezi prin biserică în toate părțile, ca să atragi atenția celorlalți. Este mare păcat să vorbești în biserică cu ceilalți, să vorbești la telefon. Creștinul este sfătuit să repete în gând ceea ce spune preotul și cântărețul. Nu se șade cu spatele la altar. Cât de frumoasă ar fi predica, nu se aplaudă în biserică. Este bine să rămâi până la sfârșitul slujbei, ca să te miruiești și să iei agheasmă. O adeverință nu e valabilă fără ștampilă. După slujbă ferește-te de vorbe urâte, de înjurături, de certuri. Nu te duce la cârciumă după ce ieși de la biserică. După ce servești masa încearcă să citești din Sfânta Scriptură sau dintr-o carte de învățătură duhovnicească. Dacă ai posibilitatea fă o faptă bună față de un semen al tău. Poate e prin apropiere un bătrân singur, un bolnav. Dacă nu ai altceva, măcar o cană cu apă și o vorbă bună să-i duci. Ziua respectivă să rămână pentru tine ca o piatră de hotar.
Sfânta Cruce este altarul pe care Mântuitorul S-a adus pe Sine jertfă nevinovată pentru mântuirea neamului omenesc. Ea este simbolul creștinismului, armă împotriva diavolului, semnul legăturii dintre Cer și Pământ, dintre Dumnezeu și Om. Este obiect de cult, pe care-l întâlnim în biserici, în mânăstiri, în cimitire, pe marginea și răscrucile drumurilor, în casele noastre etc. Îi acordăm o cinste deosebită. Ne închinăm în fața Sfintei Cruci, o sărutăm, o purtăm cu noi.
Sfintele Icoane sunt ferestrele dintre cele două lumi, cea văzută și cea nevăzută. Ele reprezintă, într-o formă văzută, pictată, persoane sfinte sau momente importante din istoria mântuirii neamului omenesc. Găsim pictate în icoane persoane sfinte precum Mântuitorul, Maica Domnului, puzderia de sfinți, îngeri; întâlnim evenimente sfinte, precum Nașterea Domnului, Botezul Domnului, Învierea Domnului, Buna Vestire etc. Închinarea la Sfintele Icoane nu este idolatrie, nu încalcă porunca a doua din Decalog, fiindcă noi nu ne închinăm materialului din care este confecționată icoana(lemn, hârtie, plastic etc.), ci persoanei reprezentate în icoană. Dacă avem o fotografie, nu hârtia aceea este tata, mama, fratele, sora, iubitul, iubita, ci poza ne ajută să ne readucem în amintire acea persoană, care nu este de față. Sfintele Icoane sunt pretutindeni prezente, în biserici și în casele noastre. La biserică ele sunt pictate sau așezate după anumite reguli bine stabilite. Acasă, Sfintele Icoane se pun, de regulă, pe peretele de la răsărit al unei camere, așa ca atunci când te rogi în fața icoanei să fii cu fața spre Răsărit. Dacă situația nu permite, se pune și pe peretele de la sud. Pe peretele unde este așezată Sfânta Icoană nu trebuie să existe tablouri, postere sau decupaje de prin reviste cu femei despuiate, cu câini, cu mâțe sau alte jivine. Ar fi o batjocură la adresa celor sfinte. În fața icoanei se pune o candelă, care se aprinde în duminici și sărbători. Unii creștini mai pun acolo o sticlă cu aghiazmă și busuioc de la Bobotează.
Ierarhul, preotul și diaconul sunt persoane sfințite, purtători ai harului Hirotoniei. Sunt slujitorii văzuți ai lui Dumnezeu. Ei au datoria să conducă comunitatea creștină ce le-a fost încredințată, s-o învețe și s-o sfințească prin Sfintele Slujbe. Ei trebuie respectați, ascultați. Adevărații creștini se ridică în picioare când trece preotul pe drum, în spun ,,Sărut mâna!”, îi spun ,,Părinte”.
Zilele sfinte sunt duminicile și sărbătorile. Noi, creștinii ortodocși, sărbătorim Duminica, fiindcă Duminica a înviat Mântuitorul Iisus Hristos. Celelalte Sărbători sunt dedicate Sfintei Treimi, Mântuitorului (Nașterea, Tăierea Împrejur, Botezul, Întâmpinarea, Schimbarea la Față, Învierea, Înălțarea), Sfântului Duh, Maicii Domnului(Nașterea, Intrarea în Biserică, Buna Vestire, Adormirea), îngerilor(Sf. Arhangheli), sfinților, Sfintei Cruci. Celor sărbătoriți le-au fost dedicate zile speciale, slujbe, cântări, rugăciuni. Le-au fost dedicate biserici și mânăstiri și mulți creștini le poartă numele. În zilele de sărbătoare, însemnate în calendar cu litere roșii, nu se lucrează. Creștinii merg la biserică, se spovedesc, se împărtășesc, fac fapte de milostenie.
Așadar, trebuie să facem o distincție clară între sacru și profan și să ne comportăm ca atare. Una e biserica, alta piața sau cârciuma; una e icoana, alta e tabloul, posterul sau decupajul din reviste. Una de Duminica, alta e marțea obișnuită și așa mai departe.
*
Sfaturi părintești. Redăm mai jos însemnările Părintelui Cristian Deheleanu, în care face inventarul a ceea ce a învățat el de la viață până la 50 de ani:
,,Am învățat că scopul primordial vieții mele nu este să conduc firme, să dețin doctorate, să am vacanțe în insule exotice… Ci să fiu un creion ce scrie povești pentru Dumnezeu.
Am învățat că pot să nu ajung erou. Dar acolo unde sunt trebuie să îmi fac datoria!
Am învățat că trebuie să învăț din greșelile altora. N-am timp să le fac eu pe toate!
Am învățat care este cel mai mare păcat: să nu îți dai seama că trăiești în păcat. Să faci răul crezând că faci bine.
Am învățat că viața este ca marea: nu îi pasă că nu știi să înoți!
Am învățat că nu doar sufletul e prețios. Ci și trupul. E pahar de unică folosință. Dacă nu ai grijă de el la tinerețe vei regreta amarnic mai târziu.
Am învățat că atunci când orgoliul strălucește prea tare, orice înțelepciune se întunecă. Și unde înțelepciunea e lipsă domină prostia.
Am învățat că inima nu e vie dacă pulsează numai sânge. Ci dacă pulsează și dragoste!
Am învățat că lumea nu se cucerește cu sabia, cu forța. Ci cu dragostea.
Am învățat că arătatul cu degetul poate ucide. Nu doar pe cel arătat…
Am învățat că dacă vrei să faci ceva vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză…
Am învățat că Dumnezeu ne dă copii nu ca să umplem planeta. Ci ca să putem simți la microscară ce trăiește El la macrocosmos!
Am învățat că părinții buni dau copiilor și rădăcini și aripi. Rădăcini ca să nu uite unde au casa, și aripi ca să nu uite unde e Cerul.
Am învățat cum arată fericirea. Privește în ochii unui cerșetor după ce i-ai oferit o bucată de pâine.
Am învățat că viața e de… sticlă. Se sparge atât de ușor. Dar mai știu și că lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi.
Am învățat că oamenii din jur pot fi egoiști, rapace, irascibili, invidioși și răi. Dar oricum ar fi eu trebuie să trăiesc frumos mai departe!(Va continua în numărul viitor).
*
File de jurnal – 13 iul. 1982(I). ,,În cursul săptămânii trecute am avut o perioadă de muncă intensă pentru a pregăti cele necesare în vederea primirii mitropolitului Nestor. La biserica de la Malovăț s-a făcut curățenie generală, deși e plină de schele, asemenea și la cea de la Bârda. Mitrică al lui Trancu(Trocan Dumitru) a terminat de văruit exteriorul bisericii de la Bârda. Acasă am văruit și zugrăvit singur. A fost multă bătaie de cap cu biblioteca. Acum e și sezonul de vârf pentru strângerea fânului. Am cumpărat serviciu de masă, de cafea, tacâmuri și toate cele necesare pentru o masă deosebită. Protopopul mi-a spus că mitropolitul s-a exprimat în mod expres, că sâmbătă, 10 iulie, vrea să facă vecernia la Malovăț, să viziteze biserica de la Bârda și casa ,,părintelui Alicsandru”. Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 402(16 –31 Iulie)” →
În urmă cu câteva seri, în sala casei de cultură din oraşul nostru, a avut loc premiera piesei „Hamlet” de Shakespeare, în interpretarea unui colectiv talentat de artişti amatori. Am scris o cronică a spectacolului conform cu regulile genului. Adică, am consacrat o treime din text piesei şi autorului, o treime modului în care interpreţii şi-au făcut datoria şi o treime felului încurajator în care publicul a primit evenimentul cultural. Am prezentat imediat materialul redactorului şef al ziarului din oraş.
Citind „Necunoscuta”, editată la Buzău, Editgraph, 2019, am retrăit o călătorie de acum câţiva ani, aproximativ pe acelaşi itinerariu cu cel din roman. De data aceasta, însoţită de eroii cărţii scriitorului buzoian, Tudor Cicu. Probabil, autorul s-a călăuzit în scrierea volumului după spusele lui Leonardo da Vinci: „Cine se poate duce la izvor nu-şi va lua apă de băut din ulcioare”. Aşadar, în mod firesc şi în total acord cu lumea zilelor noastre, pleacă într-o călătorie în Grecia, cu o istorie, cultură şi civilizaţie respectabile şi vrednice de toată lauda. Porneşte la drum cu dorinţa de a cunoaşte cât mai multe despre poporul grec, despre acest pământ scăldat de apele a trei mări, Egee, Ionică şi Mediterană, bucurându-se de lumina şi căldura razelor soarelei şi de reîntâlnirea cu fostul coleg de facultate, prietenul său grec, Ahileas, arheolog. La venirea lui în micul oraş Platamonas, Ahileas este plecat „cu o delegaţie de arheologi în Turcia”.
Timp
Să cauți istoria Românilor și încă mai vârtos să cauți să înțelegi sufletul românesc și să te rezumi în a reconstitui din ceea ce arată izvoarele istorice convenționale și oficiale, înseamnă să te condamni singur la neînțelegere, insuficiență și finalmente plictiseală.
Dacă o să-mi spuneţi că nu l-aţi văzut de foarte multă vreme pe Irmiahu arhivarul, o să vă cred. Nici eu nu l-am văzut de o sută de ani… S-a întâmplat cu el o poveste întreagă, dar mai bine să vă relatez faptele una câte una.