Vasile Dan MARCHIȘ: Poeme

POȚI PĂREA SUSPECT…

 

Ce poți scrie despre Biblie
ca să nu pari suspect…
Dacă te documentezi în acest sens
din unele lucrări cu conotații geografice
se va crede că o faci doar din interese turistice…
Dacă scrii punând bază pe visele tale
sau pe instincte antice de om modern neîmplinit
scrierile tale vor părea istorie contrafăcută…
Ce poți scrie cu lux de amănunte despre Biblie
fără teama că nu va mai rămâne loc adecvat pixului
și ție inclusiv ?
Crezi că poți obține o notă de promovare
pe linie divină copiind doar ce au scris unii care
la rândul lor au copiat de la alții
doar ce au găsit ei de cuviință legat de
religia lor…?
Dacă scrii ca mai marii poporului
ceva despre Biblie
se va crede că o faci politic
spre a fi promovat pe o treaptă superioară…
Dacă scrii unele texte sub formă de rugăciuni
poți fi pus într-un loc cu cei suspectați de ilegalități
adică dorești milă,iertare spre a nu fi judecat…
Dacă în acest sens
te prezinți nu în calitate de
avocat,medic sau cleric
ci ca scriitor sau compozitor
ai motiv scuzabil să scrii despre Biblie
chiar și basme după care poți să interpretezi ce melodie
compusă de tine dorești
nu compusă de alții
că atunci poți fi numit doar imitator…

 

 

MOTIVARE

 

De 1 aprilie,muza m-a păcălit
într-un mod atât de penibil încât prin asta
am scris lucruri neadevărate despre soare
cum că este înșelător
ca iubirile mele de dorul minunilor
ba chiar despre sărăcia noastră care
neputând fi structurată în context biologic sau chimic
a fost trecută în regim astronomic precum spațiul…
Și că moartea a abandonat finala concursului de ură
deoarece a ajuns în această ultimă fază cu mine…
Ba mai ales muza îmi spune
(nu știu dacă e o păcăleală sau adevăr)
că în finala concursului de iubire
a ajuns Dumnezeu cu mine….
Dar în acest context
cu ce-l pot face eu pe Tatăl Ceresc
să mă iubească asa cum poate el
face să-l iubesc din toate punctele de vedere…
Probabil că aici voi câștiga finala…
În fond și la urma urmei
m-am consolat prin aspectul că Dumnezeu mi-a confirmat
că dacă nu-mi este predestinat să fiu
astrolog,fizician,chimist,istoric
ci scriitor
am motiv scuzabil să scriu basme chiar și despre el
Continue reading „Vasile Dan MARCHIȘ: Poeme”

Liliana DEREVICI: Medalion literar – „Personalități feminine ale culturii române, Elena Văcărescu și Ștefania Kory Calomfirescu„

    Tema care a atras mulțimea neîncăpătoare, într-o splendidă zi de toamnă în sala bibliotecii de la Centrul de Vârstnici nr. 2 (coordonator Ligia Bocșe) a fost despre  două personalități femenine ale culturii române : ELENA VĂCĂRESCU, care s-a născut în octombrie și lansarea unei cărți a doamnei scriitoare academician prof. univ. dr. ŞTEFANIA KORI CALOMFIRESCU, evidențiind o valoare a medicinii românești, o stea a școlii medicale clujene, medicul de excepție prof. IOAN GOIA.

     Ședința cenaclului a fost deschisă de domnul președinte ALEXANDRU FLORIN ŢENE care pentru început a dat cuvântul domnului profesor VASILE SFÂRLEA. Domnia sa cu mult suflet și cu o paletă largă deinformații literare a zugrăvit personalitatea remarcabilă a româncei ELENA VĂCĂRESCU, născută în 3 octombrie 1864 și care a prezentat cu cinste România în Europa, o capacitate de o forță intelectuală deosebită, strănepoată a lui Ienăchiță Văcărescu. După ce domnul profesor a punctat precocitatea sa intelectuală și educațiaaleasă primită de aceasta în familie, având profesori și învățători particulari angajați de familia din care provenea, domnul profesor a continuat să expună studiile superioare pe care Elena Văcărescu le-a efectuat la Universitatea Sorbona din Paris, unde a studiat literatura, istoria și filozofia. A fost remarcată de V. Alecsandri și Titu Maiorescu. Curiozitatea sa intelectuală s-a manifestat din anii adolescenței când aduna în caiete povești, legende, date despre sărbătorile țărănești, pentru ca mai târziu să-și găsească echilibru psihic, un izvor de sănătate morală în mediul țărănesc unde mergea adesea în satele de pe moșiile Văcăreștilor făcând adevărate introspecții.

Moștenirea culturală a avut-o de la înaintașii săi, părinți, bunici, străbunici dar calibrul ei intelectual urca peste media tinerilor, fiind remarcată și apreciată și de Victor Hugo. A avut o idilă cu Ferdinand, prințul moștenitor dar forțele politice și intelectuale din acea vreme s-au opus acestei căsătorii.

Opera ei a publicat-o în franceză iar în română s-au făcut traduceri Elena Văcărescu a devenit ambasador al culturii românești în Franța prin vocația, capacitatea și personalitatea ei fizică, psihică și intelectuală pe care o emana. Parisul a fost a doua ei patrie unde a manifestat o activitate culturală, literară și diplomatică. A deschis un salon literar la Paris, trimițând în România la revista: „Salonul literar” de la Arad, poezii. S-a afirmat mai mult ca poetă decât ca și prozatoare. Se remarcă cele două volume de versuri premiate de Academia Franceză-

1886: „Cântecele Aurorei” și 1899/1900: „Rapsodul de pe Dâmbovița”.A tradus poeziile lui Eminescu, Blaga, Minulescu, Topârceanu, Vinea.A scos o publicație românească la Paris, făcând propagandă pentru cauza românească, creând un ziar românesc la Paris: „La Roumanie”.

A făcut parte din Comisia Diplomatică Română la Conferința Păcii 1919-20, la Paris. Tot la Paris a fost conferențiar dedicat culturii și istoriei românilor, ceea ce i-a dat un statut european, diplomatic ș intelectual în lumea franceză.

În 1925 a fost numită în Academia Română iar în 1927 este aleasă membru al Academiei Franceze. I se acordă titlul de diplomat, cetățean de onoare al Franței, fiind prima femeie din lume care a primit acest titlu diplomatic.

În 1945 este cooptată în delegația română la Conferința Păcii de la Paris.

În 1945 și-a făcut testamentul în Franța, testament care a fost autentificat la Ambasada Română.

În 1947 a murit. Este de remarcat idealul din acest testament, care sete de o valoare unică în literatura românească: „Am servit și eu cu toată modestia o idee, am servit ideea românească, am conștiința de a fi respectat consemnul strămoșesc, străduindu-mă din toate puterile să colaborez la creșterea limbii române și la a patriei cinstire. Am încercat să răspândesc peste hotare faima neamului românesc și am servit în lume expansiunea sufletului românesc”.

În partea a doua a cenaclului, domnul președinte, scriitorul ALEXANDRU FLORIN ŢENE a prezentat biografia doamnei academician prof. univ. dr. ŞTEFANIA KORY CALOMFIRESCU.

Doamna academician s-a născut în 1938 în Turnu Severin, absolvind Facultatea de Medicină Generală „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, specialitatea neurologie. A avut o bogată activitate științifică urmând o carieră universitară și parcurgând toate gradele didactice până la profesor universitar.

A scris 27 lucrări de specialitate și peste 550 de articole și studii științifice, obținând două certificate de inovator în recuperarea tulburărilor de limbaj, fiind primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În prezent este profesor consultant, conducător de doctorat având afilieri multiple la organizații interne și internaționale. A obținut titluri și medalii de seamă printre care „Virtutea literară” de la Liga Scriitorilor Români care îi va fi înmânată la următoarea ședință a cenaclului Ligii Scriitorilor..

A scris numeroase cărți, despre academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, despre prof. dr. docent Dumitru Dumitrescu, despre Lucian Blaga dar în special despre generația de aur a școlii medicale clujene-prof. Ioan Goia, Constantin Urechea, , Ion Minea, Crișan Mircioiu, Iuliu Hațieganu.

Domnul președinte AL. FLORIN ŢENE a dat cuvântul doamnei academician prof. univ. dr. ŞTEFANIA KORI CALOMFIRESCU care a prezentat personalitatea profesorului de semiologie medicală IOAN GOIA. Valoarea acestui om spune domnia sa a constat în cinstea, corectitudinea, dăruirea de sine, vitalitatea de excepție, demnitatea Continue reading „Liliana DEREVICI: Medalion literar – „Personalități feminine ale culturii române, Elena Văcărescu și Ștefania Kory Calomfirescu„”

Mircea Dorin ISTRATE: Versuri

E  ORA  MARILOR   TRĂDĂRI

 

E ora marilor trădări,

Ciolanul e mai scump ca țara,

Se fac de prieteni lepădări

Spre trubadurul cu chitara

 

E ora marilor trădări

De prieteni, neam, de sfânta țară,

La conștiință-s amânări,

Ne facem lumii de ocară.

 

E ora marilor trădări,

Când Iuda mâncă alte pâini,

De-acuma-s altele cântări,

La alți cumpărători stăpâni.

 

Tu biet popor, la sânul tău

Făcutu-și-au culcuș lighioane,

Tu le-ai hrănit, te mușcă rău,

Că vor cu alți, la butoane.

 

Mai multe neamul, țara, iartă,

Dar nu trădare grea, de Iudă,

Tu om cu inimă de piatră

Și minte scurtă și zăludă,

Vei fi pe veci la neam,

NĂPÂRCĂ.

 

 

ACUM  MĂ   DUC

 

Rămâneți toate, eu mă duc,

Pe calea vieții s-o apuc,

Să fiu cândva un cineva,

În drum meu, pe undeva.

 

În minte ținete-oi mereu,

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Versuri”

Corneliu NEAGU: Dileme

DILEME

 

Adună plopii crengile-n fereastră

cu frunzele întoarse-n asfințit,

pe masă plâng garoafele în glastră

văzând că te aștept dar n-ai venit.

 

Și somnul mă cuprinde dintr-odată,

aș vrea să dorm dar încă te aștept,

din colțul său, părând numai o pată,

motanu-și toarce visul, mai absent.

 

Și vântul bate printre plopi afară,

rafalele deodată se-ntețesc,

un tren târziu, sosit acum în gară,

trimite-n haos plânsu-i nefiresc.

 

Poate-ai sosit și tu cu trenu-n gară

și trebuia să vin să te aștept…

Of, ploaia asta parcă mă omoară,

dilemele se zbat în ochiul drept!

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

10 octombrie 2019

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (69)

Unirea Bucovinei cu România

Datorită numărului mic de prizonieri aflaţi în această tabără, C. Pietraru a cerut guvernului rus, prin ambasadorul Diamandy, aprobarea recrutării de noi prizonieri. În paralel cu recrutarea, la Darniţa au loc manifestări politice şi naţionale, la 11 aprilie 1917, la o adunare, medicul braşovean Pompiliu Nistor a propus redactarea unui memoriu, aprobat apoi de o adunare generală, la 13/26 aprilie, la care au participat toţi voluntarii ardeleni şi bucovineni prezenţi. În Memoriu, se spunea: ,,Noi, care în limbă, în cultură..şi în întreaga fiinţă a noastră etnică şi politică facem un trup unic şi nedespărţit cu toate celelalte părţi constitutive ale naţiunii române, cerem cu voinţă nestrămutată încorporarea la România Mare, pentru a forma împreună cu ea un singur stat naţional românesc”. Unul din participanţii la aceste evenimente sublinia referitor la semnificaţia Declaraţiei de la Darniţa: ,,Darniţa este prima noastră Alba Iulia (…) În cursul războiului mondial, acest act a legitimat pentru prima oară aspiraţiile noastre, atrăgând atenţia străinătăţii asupra voinţei unui popor a cărui problemă nici chiar pentru aliaţi nu există”.

Prizonierii români concentraţi la Darniţa, organizaţi în regimente şi brigăzi  de voluntari, au fost chemaţi în ţară ca să lupte pe front. Aceste unităţi (primele) de voluntari ardeleni şi bucovineni au sosit la Iaşi, la 8 iunie 1917, şi li s-a făcut o primire entuziastă în Piaţa Unirii, unde au fost salutaţi de primul ministru Ion I.C. Brătianu, Oct. Goga şi Ion Nistor. Adresându-se voluntarilor, profesorul bucovinean a spus: ,,..în Piaţa Unirii din Iaşi, înaintea statuii (lui Cuza Vodă), prăznuim astăzi…înfrăţirea de arme şi unirea românilor de pretutindeni. (…) Adresându-mă vouă, iubiţi fraţi bucovineni, va sfătuiesc, ca un frate mai mare, să păstraţi cu sfinţenie jurământul pe care l-aţi prestat M. S. Regelui Ferdinand…Închegaţi prietenie trainică cu camarazii voştri din Regat şi din Ardeal, cu care veţi forma o singură ţară…, întindeţi mâna prieteneşte şi fraţilor voştri din Basarabia, care luptă umăr la umăr cu voi pentru zdrobirea aceluiaşi vrăjmaş”. El a adăugat apoi: ,,Steagul tricolor la care aţi jurat nu este nou pentru voi, sub cutele lui au biruit strămoşii noştri la Codrul Cosminului. Dar, de aproape un veac şi jumătate, el nu mai fâlfâie mândru peste meleagurile Bucovinei…Vouă, soarta v-a rezervat cea mai mare cinste de care se pot învrednici fiii Bucovinei: cinstea de a împlânta din nou steagul naţional la Suceava şi la Cernăuţi, de unde fusese smuls de răpitoarea pajură habsburgică…cu Dumnezeu înainte”.

Prin participarea refugiaţilor la luptele efective de pe front s-a rupt orice legătură între ei şi Monarhia habsburgică. În acelaşi timp, guvernul român, confruntat cu presiunea militară austro-germană şi defecţiunea alianţei româno-ruse, în vara anului 1917, era hotărât să apere cu orice preţ partea liberă de ţară, în ,,triunghiul morţii” din sudul Moldovei. La Iaşi, s-a format Comitetul Naţional al Românilor Ardeleni şi Bucovineni, refugiaţi în Moldova şi Basarabia. În acele momente de grele (cumplite) încercări, o bună parte dintre refugiaţi, mai ales bătrâni, femei, copii, a trebuit să fie evacuată în sudul Rusiei, la Elisabetgrad şi în satele învecinate, unde au suportat numeroase privaţiuni şi umilinţe. Cei rămaşi acasă, în Moldova, erau obligaţi să-şi reglementeze situaţia civilă şi militară în faţa unei comisii, desemnată de Comitetul refugiaţilor. Pentru apărarea intereselor specifice ale refugiaţilor bucovineni, se instituia la Chişinău, un comitet în frunte cu Ion Nistor, din care mai făcea parte şi T. V. Ştefanelli. Refugiaţii riomâni de la Odessa au intrat în legături cu refugiaţii ceho-slovaci din Rusia, la Iaşi, s-a organizat o conferinţă comună a acestora, prezidată de prof. Thomas Masaryk, pentru o acţiune comună a popoarelor subjugate din Austria.  

Pe de altă parte, cu autorizaţia guvernului român, la 2 iulie 1917, se constituia în provincia istorică ,,Misiunea română în Bucovina”, cu scopul de a arăta bucovinenilor rămaşi acasă faptul că regele României şi guvernul său se interesează de soarta lor şi că de la Viena nu mai au nimic de aşteptat. Misiunea îşi propunea (urmărea) să se ocupe (ocrotească) şi de familiile ofiţerilor şi soldaţilor bucovineni, care luptau pe frontul român. Ea îşi propunea să combată propaganda austro-germană şi căuta să explice locuitorilor scopul pe care România îl urmărea prin implicarea în război. Misiunea avea apoi să cerceteze situaţia politică, economică şi administrativă din Bucovina în perspectiva introducerii administraţiei româneşti, având şi obiectivul de a aduna material documentar pentru susţinerea cauzei comune româneşti la tratativele de pace. Ulterior, refugiaţii elaborau chiar un Statut pentru organizarea serviciului de propagandă românească în Bucovina, aprobat apoi de guvernul român.

 În februarie 1917, a izbucnit revoluţia rusă, cerându-se, în manifestul din 27 martie 1917, recunoaşterea dreptului popoarelor la autodeterminare. Peste tot, inclusiv în armată, se constituiau consilii ale muncitorilor şi soldaţilor, aveau loc congrese ostăşeşti. La 23 aprilie 1917, trupele ruse din Bucovina, aparţinând Armatei VIII, se întruneau la Cernăuţi, pentru a depune jurământul faţă de regimul revoluţionar, dar toate aceste acţiuni se organizau pe naţionalităţi. În aceeaşi lună, se întrunea la Kiev, primul congres naţional pan-ucrainean, care cerea autonomia Ucrainei, iar la 10 iunie 1917, aceasta era proclamată. Dar în perioada aceasta erau schiţate o serie de planuri referitoare la viitoarea situaţie a Bucovinei, provincie aflată la întretăierea intereselor austriece, ruse şi ucrainene. În vara lui 1917, deputaţii ucraineni din Parlamentul de la Viena se pronunţau pentru includerea Galiţiei orientale, a Bucovinei şi Rusiei subcarpatice într-o provincie autonomă a Austriei. La rândul lor, elemente rusofile din Bucovina cereau constituirea Carpatorusiei, care să cuprindă şi o parte însemnată a Bucovinei.

Între acestea, erau voci care cereau (revendicau) întreaga Moldovă, invocându-se, în mod vădit eronat, apartenenţa acesteia la principatul Haliciului, în evul mediu. Astfel, preotul bucovinean Casian Bohatyretz, ,,căpetenia rutenilor Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (69)”

Ileana VLĂDUȘEL: Dimineață cu ceață

Dimineață cu ceață

 

Brr! Cum toarnă întunecat afară!

Vântul o fluieră, golan, pe toamnă,

Frunzele ursuze cad din ram

într-un dans al morții. Bat în geam

un adio galben de tristețe. Brr!

Văl de  ceață s-a lăsat pe câmp!

Cenușiul norilor coboară

Din fereastra cerului pe scară,

Trepte, trepte, valuri după valuri

Parcă-s herghelii de negri tauri.

Frunze sparte de pe ram, rănite

Se ascund în iarbă zgribulite.

Cenușiu-n inimă-mi pătrunde

Parcă lupii au ieșit din tundre.

Șuieră și vântul a pustiu

tot ca lupii. Plouă-n ropot, viu,

spumegând pe rochia toamnei. Brr!

Uite cum se întunecă fereastra! Se aude prr!

S-a rupt și creanga!

Sună toamna-n ajutor talanga!

Plouă rece, cenușiu și trist

Stau în casă, parcă nu exist!

Din toți norii adunați în ceață

Nu pătrunde astăzi nici o rază,

Toamna asta-i bosumflată rău

s-a îmbrăcat în gri ca un călău!

Văd  cum tremură un porumbel plăpând

stând ascuns sub frunze ude. Brr!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

8 octombrie 2019

Dorel SCHOR: Cluburi exclusive

– Sunt dezolat, îi spun cu tristeţe domnului Ghezuntertoit. În ultima vreme, deşi am avut referinţe foarte serioase şi speranţe mari, mi s-au respins cererile de admitere în câteva cluburi absolut exclusive. Crezi că n-a fost suficientă protecţia de care mă bucur?
– Tot ce-i posibil, afirmă domnul Ghezuntrtoit. E din ce în ce mai greu de pătruns în înalta societate. La ce cluburi te referi?
– De exemplu la Clubul abonaţilor. Am adus dovezi scrise că sunt abonat la două ziare, la societatea de telefoane, la teatru, la băcănie, la şcoala serală de înot, la cursul pentru vegetarieni, la televizor, la frizer, la excursiile pensionarilor, la yoga… Nici măcar nu s-au obosit să-mi explice respingerea… Numai formula clasică „avem regretul de a vă comunica… că se respinge”.
– Nu-i de mirare, este de părere amicul meu. Ei sunt foarte severi…
– Am încercat la Clubul mincinoşilor. Dacă nu eşti politician, instalator, comentator, responzabil cu salariile, avocat, antreprenor sau măcar ipohondru, nici măcar nu stau de vorbă cu tine. Sunt dezolat!
Domnul Ghezuntertoit încearcă să mă îmbărbăteze prieteneşte:
– Nu dezarma… Cazul dumitale e apă de ploaie în comparaţie cu cel al domnului… sau mai bine să nu dăm nume reale, să-l numim domnul A. Domnul A a solicitat în urmă cu doi ani să fie primit în Clubul Încornoraţilor. Vreau să precizez că e vorba de unul din cele mai selecte cluburi. Criteriile de admitere sunt draconice… Deci domnul A s-a prezentat şi a susţinut că nevasta îl înşeală. Nimic. Atunci a intrat în amănunte: „Mă înşeală cu directorul de la serviciu, cu vecinul de palier, cu zarzavagiul, cu dentistul şi cu cel mai bun prieten al meu din copilărie”. Tot nimic! Nu l-au primit nici măcar ca membru stagiar sau simpatizant… Cazul lui a fost considerat banal, iar secretarul comisiei a fost admonestat pentru că a admis audierea unei asemenea bagatele.
Continue reading „Dorel SCHOR: Cluburi exclusive”

Simion BOGDĂNESCU: Înseninată de frumos

        Un chip ușor sidefat, cu tăiere caldă de priviri, sugerat strânse și ascunse după rama unor ochelari invizibili aproape, mă prinde într-o suavă reverie de pe coperta unei cărți. Pare o niponă albă fugărită de un vifor încet de floare de cireș. Este Vasilica Grigoraș, preoteasă de bibliotecă precum Pythia de oracol, poetă înseninată de frumos, haijină ce se înalță în contemplație, îngrijându-se de sfințenie ca o netulburată biserică, să înfieze flori în trepte.

         Față în față n-o cunosc. I-am citit unele poezii și articole, câteva haiku-uri publicate prin reviste județene vasluience (cum este „Meridianul Cultural Românesc” direcționat de prodigiosul D.V. Marin). Și mă pomenesc luat prin surprindere, ca ochiul de frumos, înscris în pasăre (pentru că noi, pe la începuturi, am scris cu păsări, cu hieroglife!). Ceea ce înseamnă zbor luat din cer și fixat în argilă. Mă pomenesc instantaneu că-mi citește volumul de versuri „Valea, Poete!” și scrie favorabil despre el. Atunci (și acum!) am luat hotărârea să-i răspund cu niște hieroglife-pasăre! E gândul de a scrie despre cineva care a scris despre cartea mea de versuri fără să mă cunoască în față!

         Am primit cartea „Seninul din inima cărților” (Editura Pim, Iași, 2019), semnată de Vasilica Grigoraș, ca un fel de carte de vizită a spiritului creator întrupat în persoana domniei sale și încerc, fără culpă, să răspund, cam târziu, deși poetul Al.I. Philippide ne atrăgea iluminat atenția că: „Târziu nu-i niciodată și totu-i prea curând.”

         Volumul, așa cum l-a conceput și scris autoarea stă ca o terasă aristocratică: nu vrea să jignească pe nimeni, nici persoană, nici operă și are gesturi de încurajare în absolut cum își ridica, odinioară, mâna, o prințesă cu o strategie care te împingea să o săruți la aer. Nici nu se putea să nu-l prefațeze un om cult și fin, umblând cu târzie melancolie pe străzile culturale ale Iașului.  L-am numit aici pe scriitorul subtil, Nicolae Busuioc. Zice Luminăția-Sa: „Vasilica Grigoraș desprinde cu ușurință abilitățile și harul autorilor invocați, caracterele tipologice și semnificațiile intuite ale personajelor creionate în narațiile în cauză, subliniază esențele și semiotica evenimentelor amintite.”

         Botezată în inima focului, cartea în discuție se poate încadra, estetic, în categoria apolinicului, atât prin seninătatea titlului, cât și prin echilibrul judecăților critice, prin descifrarea din aproape în aproape a rostului fiecărei opere literare interpretate într-un limbaj adecvat, stăpânit cu siguranța și finețea unui spirit trecut printr-o serioasă cultură, solidă și lucidă, scriitoarea are, așadar, ochiul format prin costiniana osârdie a „cetitului cărților”, de unde și caracterul acut intelectualist al descifrării sensurilor profunde și al sentimentelor exprimate în fiecare volum luat sub observație. De aici, multele și diversele caracterizări lapidare, călinesciene, uneori, le-aș zice. De pildă, elementele de critică estetică: „O asemenea scriitură poate fi asemănată cu biserica satului românesc, cuvântul fiind icoana sufletului românului.” Sau în continuare: „acolo, în peștera adâncă a românismului, <lumina lui Zamolxis> va păstra veșnic vii stalactitele și stalagmitele în care vor străluci perlele profunde ale spiritualității poporului român…” Critica, pentru autoarea în cauză, nu este numai știință, numai interpretare, ci și artă, act artistic, liric și epic, muzical și descriptiv. Iată virtuți de prozatoare: „Pe șevaletul pădurii din dealul Dobrinei, toamna ghidușă a răsturnat cu artă cutia cu acuarele dintr-o gamă largă de culori. Verdele verii abia mai licărea din loc în loc.”

         Semnificația generală, intuită și căutată cu rigoare, descoperită cu sinceritate și prietenie vreme îndelungată, este aceea că autorii și operele lor conturează România profundă a contemporaneității noastre, țara creatoare ce eternizează existențele prin cuvânt și merită a fi lăudate și încurajate. De multe ori, în finalul discursurilor sale critice, autoarea aduce sincere felicitări scriitorilor și operelor – o strategie bine gândită pentru că este ușor să jignești, să înjuri și să distrugi, dar este uriaș de greu să creezi ceva autentic și durabil! Nimeni nu scrie doar pentru el însuși, ci pentru colectivitatea umană lingvistică și etnică din care face parte. Este aceasta, de fapt și de drept, axioma scriitorului! „Trebuie remarcat că autorul volumului este purtătorul de cuvânt și simțire al fiecăruia dintre noi, al poporului român.”

         O viziune a contemplației în absolut și în miezul unor trăiri esențiale – aceasta este metafora titlului Seninul din inima cărților. Calea netulburată, mioritică a înseninării întru frumos și prin frumos!

         Semnificațiile individuale țin de natura sentimentelor și ideilor particulare descoperite de autoare în volumele de poezii și de proză ale tuturor scriitorilor avizați. Cu spirit ludic, Vasilica Grigoraș …o grigorisește: „Care-i miza? Care-i scorul? Cine e câștigătorul? Sunt convinsă: Cititorul!”

Continue reading „Simion BOGDĂNESCU: Înseninată de frumos”

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Rondel autumnal

Rondel autumnal

 

Arămiul toamnei când se reaprinde

Pe obrajii rumeni și cu pielea fină,

Sub ploaia de frunze fior ne cuprinde,

Priviri se îmbată în joc de lumină,

 

Nuanța iubirii dorind a desprinde

De frunza ce cade rece, fără vină.

Arămiul toamnei când se reaprinde

Pe obrajii rumeni și cu pielea fină,

 

Pare-un dans haotic, nostalgii surprinde

Și trăiri intense în trecere lină

Peste altă clipă din timpul ce-nclină

A vieții balanță și iubind ne prinde…

 

Arămiul toamnei când se reaprinde.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

9 octombrie 2019

Dorina STOICA: Dimineața începe întotdeauna prea devreme

DIMINEAȚA ÎNCEPE ÎNTOTDEAUNA PREA DEVREME

 

Încep ziua cu două cuvinte din realitate: “Doamne ajută-mă”!
Descui poarta. Stropi de noroi pe spate,
plâns enervant. Aș mai face rost de un vis colorat
dar dimineața vine întotdeauna prea devreme
după o noapte începută prea târziu.
Peste orașul neclar se tolănește leneș un răsărit alunecos de
ploaia asta insistenă de toamnă ce spală meticulos acoperișuri

după seceta prelungită din vară.
Nu sunt foarte sigură dacă trăiesc sau am murit ieri.

Strada pe care alergam la schimbul unu, e mută
și se termină cu un cimitir.
Niște femei aflate la menopauză își duc nervoase
liniștea la Spitalul de psihiatrie. Vin de acolo pensionate
și cu rețete compensate pentru sedative și somnifere.
În gară călători adormiți cu diagnostice
cumplite așteaptă primul tren spre Iași.
„Iată stau la ușa ta și bat!”
Unele uși se deschid doar pe dinăuntru,
umbre nemișcate, spinări obosite rezemate de pereții,
ochi cârpiți cu rămășițe de somn.

EA! s-a făcut un dumnezeu mic și răutăcios
care pisează fin pastile, de două, trei ori pe zi,
mama ei de viață!
Se ceartă cu Dumnezeul cel mare și milostiv,
țipă la el că i-a pus în spate o cruce
prea mare, că a mers la biserică, s-a rugat, a postit,
că tolănită pe viața ei toată lumea doarme bine și mult.
În timp ce umbra LUI pleacă hai-hui noapte de noapte
pe străzi pustii ca să-și caute o viață adevărată,
ea se simte ca o frunză strivită între filele unei Psaltiri vechi.
De fapt nu mai trăiește de mult dar nici pe el
nu-l lasă să trăiască. Stă mereu cu ochii închiși
ca și cum i-ar fi frică să nu citească cineva în ei o
mulțime de cărți interzise și de păcate nemărturisite.

Mâinile DÂNSEI tremură atât de tare
încât nu mai pot duce lingura la gură,
picioarele merg împiedicat și face pe ea
dar nu vrea să moară, pesemne ii este teamă
că va muri atât de tare încât
nu va mai putea învia la a doua venire a lui Hristos
și că pentru toate acestea merită să vină pedeapsa
de la Dumnezeul cel bun și drept care nu pedepsește
ci doar mustră, cu durere de dinți, de cap, de gât,
cu grindină, cu potop, cu foc, cu sabie, cu glicemia mărită,
cu cutremur, cu nebunie și pucioasă.

Închei ziua cu două cuvinte din realitate:
“Doamne iartă-mă”! Încui poarta.
E toamnă și plouă. E noapte și plâng.
De după dealul din spatele cimitirului se uită la mine o nouă zi.
În timp ce Dumnezeul cel bun mă iartă, mă pregătesc să păcătuiesc din nou.
Dimineața vine întotdeauna prea devreme.

–––––––––

Dorina STOICA