Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Rondel autumnal

Rondel autumnal

 

Arămiul toamnei când se reaprinde

Pe obrajii rumeni și cu pielea fină,

Sub ploaia de frunze fior ne cuprinde,

Priviri se îmbată în joc de lumină,

 

Nuanța iubirii dorind a desprinde

De frunza ce cade rece, fără vină.

Arămiul toamnei când se reaprinde

Pe obrajii rumeni și cu pielea fină,

 

Pare-un dans haotic, nostalgii surprinde

Și trăiri intense în trecere lină

Peste altă clipă din timpul ce-nclină

A vieții balanță și iubind ne prinde…

 

Arămiul toamnei când se reaprinde.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

9 octombrie 2019

Lasă un răspuns