Dragii mei enoriași!

Filtrele valorii. Pentru azi vă propun un test ușor, la îndemâna tuturor. Vă rog luați un creion și o bucată de hârtie. Trasați trei linii pe foaie, realizând astfel patru coloane. Deasupra coloanelor, scrieți câte un nume, astfel: Sf. Nicolae, Darius, Cezar, Atila. Încercați să scrieți acum,  fără a vă documenta mai întâi din cărți ori de pe internet, cine a fost Sf. Ierarh Nicolae sau cei trei mari conducători politici din antichitate. Doar memoria Dvs. să fie pusă la contribuție, doar cultura Dvs. generală să fie solicitată.

Nu știu ce scrieți fiecare, dar cred că cel mai mult veți scrie despre Sfântul Nicolae, despre viața și faptele sale. Chiar și copiii din clasele primare, ba chiar și preșcolarii vor putea spune câte ceva despre sfânt. Ba că era bun, darnic, înțelept. Unii știți că ajuta pe cei aflați în sărăcie, în nevoi și suferință;  că ajuta pe cei aflați în pragul disperării ca să nu săvârșească păcate grele și să-și păstreze sufletul curat; că ajuta la aflarea adevărului  și a dreptăți, scăpând de la pedepse nemeritate pe cei nevinovați; că ajuta pe cei aflați în pericol de moarte; că a apărat cu înverșunare credința adevărată, trăgând o palmă ereticului Arie de i-au țiuit urechile, în plin sinod ecumenic; că aduce daruri copiilor în noaptea de șase decembrie, asemenea cu Moș Crăciun; că aduce câte o nuielușă pentru cei care nu sunt cuminți și nu-și ascultă părinții și bunicii. Fiecare mai puteți adăuga câte ceva și astfel coloana Sfântului Nicolae se umple repede, ba chiar simțiți nevoia să luați o nouă hârtie ca să aveți loc să scrieți tot ce știți. În fond, toate faptele Sfântului Nicolae de care ne amintim noi nu sunt decât fapte bune puse în slujba aproapelui sau a lui Dumnezeu. Unele dintre ele le-am putea face și noi. Zâmbiți Dumneavoastră, dar cred că oricine poate să dea un ajutor cuiva, fie în bani, fie în haine, fie în mâncare, fie sub formă de rugăciune, mângâiere, fiecare poate să-și păstreze cu sfințenie credința ortodoxă moștenită din moși-strămoși și s-o transmită mai departe. E greu? Nu!

Acum să vedem ce facem cu ceilalți trei. Câte știți despre împăratul Darius al perșilor, care avea cea mai mare armată din lume(aprox. 600.000 soldați) și a cucerit o bună parte din lumea cunoscută la vremea lui, ajungând chiar până în părțile noastre; ce știți despre Cezar, marele împărat roman, care a reușit să cucerească cea mai mare parte din Europa, nordul Africii, Orientul Apropiat, transformând Marea Mediterană într-un lac din mijlocul Imperiului Roman; ce știți despre Atila, marele și sângerosul conducător al  hunilor, care a reușit treacă prin foc și sabie  sute de mii de kilometri și de oameni întâlniți în cale din pustiurile Asiei până în inima Europei? Cei trei împărați ,,pe care lumea nu putea să-i mai încapă”, cum ar fi spus poetul nostru Mihai Eminescu, au fost oamenii cei mai puternici ai vremii lor, cei mai bogați, cei mai măriți de către supuși. În urma lor au rămas mii și mii de morți, fluvii de sânge și de lacrimi, foc și pustiu. Ei înșiși au murit asasinați de supușii lor, care voiau să le ia locul. Din mulțimea faptelor lor, puține s-au păstrat prin viu grai până în vremea noastră.  Nici nu se pot compara cu Sfântul Nicolae în această privință. De fapt, care era esența faptelor și luptei acestor împărați? Se poate reduce la foamea neostoită de avere, putere, plăcere și mărire. Pentru asta s-au urcat pe munți de cadavre!

Iată că au trecut aproape două milenii de la unii sau mai bine de două milenii de la alții, lucrurile s-au cernut, s-au așezat și acum putem să judecăm lucrurile fără patimă, cu bună cumpănire. Un bătrân ierarh, care se lupta el însuși cu sărăcia personală și cu sărăcia unei mici eparhii pe care o conducea, care n-a scris o carte sau un articol, care venea pe fondul unei lungi perioade de prigoană cumplită a creștinismului, reușește să supraviețuiască în memoria pământenilor, creștinilor din toate colțurile lumii, aproape două mii de ani și va rămâne până la sfârșitul veacurilor. Lui îi sunt închinate biserici și mânăstiri, lui îi sunt dedicate slujbe, rugăciuni și cântări, numele lui îl poartă milioane de bărbați și femei din toată lumea, chipul lui este pe nenumărate icoane, în fața cărora își pleacă mulți genunchii și se roagă cu nădejde. Pe ceilalți trei împărați de care am vorbit îi amintim doar când vrem să arătăm până unde a putut să decadă firea omenească, când vrem să amintim pe cei mai mari criminali ai lumii, punându-i, spre exemplu, alături de Hitler, de Stalin și de alții ca ei! Trist, foarte trist!

Acesta a fost filtrul prin care lumea a trecut memoria celor patru personaje de care am făcut vorbire. Dar există și un alt filtru prin care acestea au trecut: filtrul dumnezeiesc. Dacă lumea i-a judecat cum a putut ea, Dumnezeu i-a judecat în deplină cunoștință de cauză și după a lui dreptate. Cu siguranță că Sfântul Nicolae este prietenul lui Dumnezeu, locatar al raiului, alături de îngeri, de sfinți, alături de Iisus; cu siguranță că acei monștri ai istoriei sunt talpa iadului, osândiții pe vecie, condamnați fără drept de recurs, fără speranță. Și dacă te gândești câte jertfe și câte crime au făcut ca să obțină câteva zile de mulțumire, de mărire, de putere, câteva care de aur….! Toate s-au dus ca fumul, dar fapta bună, credința, nădejdea, rugăciunea au rămas ca muntele în furtună și vremea nu le-a putut nimici. Ele au asigurat nemurirea aici, pe pământ și nemurirea în ceruri pentru cel ce le-a purtat, pentru cel ce le-a practicat.

Cine are urechi de auzit să audă și cine este interesat câtuși de puțin de sufletul său să-și aleagă modelul de viață, având în vedere cele de mai sus.

*

Sfaturi părintești. Redăm mai jos câteva cuvinte ale Cuviosului Paisie Aghiorâtul  de la Sfântul Munte Athos privind strădaniile diavolului de a ne distrage atenția în momentele cele mai importante pentru mântuirea noastră. Socotim că este foarte potrivit acest text mai ales pentru cei care obișnuiesc să mai vorbească în timpul slujbei, să se foiască de colo-colo prin biserică, ba chiar să vorbească la telefon. E un prilej de meditație pentru noi toți. Iată-l:

,,Diavolul este maestru. Dacă, de pildă, îi aduce unui om duhovnicesc un gând ruşinos în timpul Sfintei Liturghii, acela îl va pricepe, se va trezi şi îl va alunga. De aceea îi aduce un gând duhovnicesc. „În cartea cutare, îi spune, scrie aceasta despre Sfânta Liturghie”. După aceea îi va atrage atenţia, de pildă, la polieleu. Se va întreba cine, oare, l-a făcut. Sau îi va aduce aminte de vreun bolnav pe care trebuie să meargă să-l vadă. „A! Ce inspiraţie mi-a venit în timpul Sfintei Liturghii”, îşi spune. Acela însă este diavolul care se strecoară înăuntru, iar omul intră în discuţie cu gândul adus de el. Când aude pe preot spunând: Cu frică…, numai atunci îşi dă seama că s-a terminat Sfânta Liturghie, iar el n-a participat deloc la ea. Iată şi aici, în biserică, merge paraclisiera şi aprinde lumânările de la policandru şi am observat că până şi pe oamenii mari îi distrage vicleanul şi cască gura la soră cum aprinde lumânările. Lucrul acesta este cu desăvârşire copilăresc. Numai copiii cei mici se bucură de aşa ceva şi spun: „Le-a aprins!”. Adică aceasta se justifică pentru copiii cei mici, iar nu pentru oamenii mari. Sau, deşi ştim că trebuie să evităm mişcările în timpul Sfintei Liturghii, ispititorul poate pune într-un moment sfânt pe o soră să răsfoiască foile la strană şi astfel pricinuieşte zgomot, distrăgând pe ceilalţi. Aud „fâş-fâş”, „Ce se întâmplă?”, îmi spun, şi astfel mintea fuge de la Dumnezeu şi se bucură aghiuţă. De aceea să luăm aminte să nu ne facem pricini de distragere a atenţiei celorlalţi în timpul slujbei, căci pricinuim pagubă oamenilor şi nu ne dăm seama. Sau să spunem că urmăriţi o citire. Când citeţul ajunge la punctul cel mai sfânt, prin care se vor ajuta oamenii, atunci sau se va trânti uşa cu putere de curent, sau va tuşi cineva şi li se va distrage atenţia şi nu se vor folosi de acel cuvânt sfânt. Şi astfel îşi face aghiuţă treaba lui.

         O, dacă l-aţi vedea pe diavolul cum se mişcă! Nu l-aţi văzut şi de aceea nu pricepeţi unele lucruri. Face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovniceşte. Am observat aceasta la Colibă, atunci când vorbesc. Când ajung exact în punctul care vreau, cel mai sensibil, ca să se folosească cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot sau vin alţii şi mă întrerup. Diavolul îi pune mai înainte să caşte gura la Schitul de vizavi sau să privească altceva şi rânduieşte să vină la momentul cel mai important al discuţiei, ca să schimb subiectul şi să nu se folosească cei cărora le vorbesc. Pentru că atunci când începe discuţia, ştie diavolul unde va duce şi, deoarece vede că se va păgubi, trimite pe cineva exact în momentul cel mai sensibil ca să mă întrerupă. „Hei, Părinte, pe unde să intrăm?”, strigă. „Luaţi rahat şi apă şi veniţi pe acolo!”, le spun. Alţii intră în curte exact în clipa aceea şi mă întrerup, pentru că trebuie să mă scol şi să-i întâmpin. Alţii vin puţin după aceea şi iarăşi trebuie să mă scol, să-i întreb: „De unde sunteţi?” etc. Şi astfel sunt nevoit s-o iau din nou de la început, să spun iarăşi pilda ce-am început-o. Dar de îndată ce încep, strigă de jos altul: „Ei, Părinte Paisie, unde eşti? Pe aici e poarta?”. Hai, scoală-te din nou… Măi, şi diavolul acesta!

       Într-o zi mi-a făcut aceasta de şase-şapte ori până când am fost nevoit să pun câteva… santinele. „Tu stai acolo şi vezi să nu vină nimeni, iar tu stai aici, până ce-mi voi termina treaba”. De şase-şapte ori să începi o întreagă istorie, să ajungi la punctul unde se vor folosi, şi diavolii iarăşi să facă scene!Măi, ce face vrăjmaşul! Mereu învârte butonul la altă frecvenţă. Îndată ce nevoitorul este gata să se folosească de ceva, pac!, îi învârte butonul în altă parte şi uită de sine prin ceea ce îi dă acela. Îşi aduce aminte de ceva duhovnicesc? Tac!, îi aduce aminte de altceva. Îl face să se dea de-a berbeleacul. Dacă omul ar învăţa cum lucrează diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

– Părinte, dar cum să înveţe?

– Să se observe pe sine însuşi. Dacă cineva se observă pe sine, învaţă. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru că observă norii, vântul”.

*

           Chemarea lui Iisus. Redăm mai jos poezia cu acest titlu semnată de către Părintele Arsenie Boca, plină de învățăminte duhovnicești, marcând astfel și noi ziua în care părintele a plecat la cele veșnice(28 noiembrie). Iat-o:

,,Voi, care nu ştiurăţi ce-i binele în viaţă

Şi nici căldura sfântă ce inima dezgheaţă;

Voi, care în durere aţi suspinat şi-aţi plâns

Şi cântul fericirii în inimi vi s-a stins,

Veniţi, Stăpânul lumii, Iisus, vă cheamă-ntr-una

Şi mâinile-Şi întinde s-astâmpere furtuna!

Voi, pentru care viaţa n-a fost decât un chin

Şi zâmbetul durere, iar râsul un suspin;

Voi, ce-aţi ascuns trecutul sub lespezile reci

Şi plângeţi fericirea ce aţi pierdut în veci,

Veniţi cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,

Găsi-veţi mângâiere la sânul lui Iisus!

Voi toţi, care în viaţă aţi căutat uitarea

Păcatelor în cupa, ce v-o întinse desfătarea

Şi surzi aţi fost la glasul ce cobora de sus,

Azi, până mai e vreme, vă-ntoarceţi la Iisus!

Spuneţi-I Lui durerea şi El vă va-ntări,

Povara vieţii voastre cu El veţi împărţi!

Voi, care nu ştiurăţi ce-i adevărul viu

Şi-n aiurare spuneţi că cerul e pustiu,

Sătui de-nţelepciune, o, voi ce vă trudiţi

Să dărâmaţi şi-n urmă nimic să nu clădiţi,

Rugaţi-vă, şi-atunci ca să simțiţi nu-i greu

Şi-n cer, şi-n jurul vostru, şi-n voi pe Dumnezeu!

Oricare-aţi fi, în pace veniţi, veniţi la El,

Pe nimeni niciodată n-a izgonit defel!

Cu milă vă primeşte şi braţele-Şi întinde,

În dragostea-I cerească Iisus pe toţi cuprinde

LLa pieptul Lui cel dulce, iubindu-L, vă-ncălziţi,

Iisus este-nvierea, veniţi la El, veniţi!”

*

File de jurnal – 21 iul. 1982. ,,Ieri am făcut slujbă la Malovăț. Foarte puțină lume! Părintele Ionică Sfetcu și Doamna Elena Sfetcu mi-au spus că au primit scrisoare de la fiica dumnealor din Cluj. Se plânge ,,ca niciodată” de lipsa alimentelor. Carne nu s-a mai văzut de câteva luni în Cluj. Același of și de la fiul dumnealor din Craiova. Cel din București se descurcă mai bine(…). Zilele trecute părintele și doamna au primit un pachet cu făină de grâu și de porumb din Suceava. L-a trimis o femeie, basarabeancă de origine, care, în timpul războiului, ca refugiată, fusese găzduită cu familia la părintele în Bârda.

După slujbă am stat de vorbă cu oamenii. Grija zilei de mâine și teama de foamete  e covârșitoare la toți. Elisabeta(Vetuța) Glavan a povestit că, fiind la prășit de vie la C. A. P., în timpul prânzului, a venit inginerul cu vreo câțiva necunoscuți la locul unde se pregătea dumneaei să pună masa cu noră-sa. Ele au scos o farfurioară de orez cu lapte și două batoane de un leu bucata ca hrană de prânz și i-au invitat și pe acei șefi la masă. ,,- Asta avem, asta mâncăm!” a zis dânsa. ,,- Poftiți la masă să mâncăm, că singur n-am ce!” a completat moș Gheorghe Manolea. Musafirii au plecat, dând din cap descumpăniți. După plecarea lor, oamenii și-au scos mâncarea din traistă și au servit ,,ca lumea”. Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 410(16 –30 Noiembrie)” →