Eu
*
Fărâme mici de viaţă ciugulesc
şi-s fericit că încă mai trăiesc,
că pot aerul vieţii să-l respir,
chiar şi rarefiat, cum e-n nadir.
*
Se pare că sublimul Creator
e mulţumit de-al vieţii mele zbor
şi-i place să mă vadă când şi când,
din loc în loc, câte puţin, zburând.
*
Nu pot să ştiu ce scrie în Destin,
dar nu mă amăgesc. Mai e puţin.
Poate să fie-oricând, dar nu mă tem.
În mintea mea păreri de rău nu gem.
*
Ce-a fost până acum a fost superb.
Nu am fost ţap, ci-am fost un falnic cerb.
În loc să fiu un pricăjit măgar
am fost un armăsar ce-a mâncat jar.
*
Şi nu regret nimic din ce-am făcut
fiindcă-am avut iubirea-n chip de scut,
iar sabia cu care am învins
a fost oţel în sângele meu stins.
*
N-am fost becar, bemol. Am fost diez,
iar armonia mi-a fost splendid crez.
Pe suflet nu am pete sau peceţi
şi-n inimă cresc flori şi nu-s scaieţi.
11 mai 2020
Credinţă
*
Nu-mi este frică, Doamne, fiindcă ştiu
că-n sufletu-mi n-a fost nicicând pustiu,
pentru că Tu ai colindat mereu,
zâmbind satisfăcut, prin eul meu.
*
Lumina ce-am văzut-o-n ochii Tăi
mi-a-nseninat vremelnicile căi,
mi-a fost şi orizont, mi-a fost şi far
făcându-mă să merg numai prin clar.
*
Furtuna e cumplită şi e rea,
dar nu o să scufunde barca mea,
căci Tu ai pus mirabile peceţi
de dragoste pe vechile-mi lopeţi.
*
Nu mă-ndoiesc o clipă. Cred profund
că nu acum am să mă duc la fund,
că viaţa ce mi-ai dat-o e un dar
sfinţit cu cel mai inefabil har.
*
Cât sunt cu Tine, sunt de neînvins
şi nu pot fi de niciun rău atins.
Cred că iubirea pură ce Ţi-o port
cândva mă va conduce într-un port
*
în care am să-adorm la pieptul Tău
fără regret, fără păreri de rău,
visând că Tu mi-arăţi un drum sublim
pe care tot alături o să fim.
12 mai 2020
Este primăvară !…
*
Este primăvară !…Plină de splendori
natura îmbracă un veşmânt din flori
şi se-ntorc acasă cântecele-n zbor
de care o iarnă-ntreagă ne-a fost dor.
*
Ce miresme calde adie-mprejur.
Până şi lumina are-un aer pur.
Tânără, frumoasă, tandru surâzând
viaţa ne ia-n braţe şi ne-alintă blând.
*
Toate se deşteaptă în lume şi-n noi.
Iarna-a fost învinsă de gingaşe ploi.
Vânturile aspre de până mai ieri
sunt de la o vreme blânde adieri.
*
Stau pe iarba verde şi o simt în trup
încolţind în visuri ce cântând erup
şi pe coala albă, cu iubire-aştern
gânduri ce-n cuvinte sufletul mi-l cern.
*
E o pace lină ce îmi dă fiori
când ai primăverii inefabili zori
îmi sărută ochii şi mă iau de braţ
inima-mi umplând-o cu-al vieţii nesaţ.
*
Este primăvară !…Cum să n-o iubesc
c-o patimă-n care am să fiu firesc,
plin de bucurie, de extaz şi-avânt,
amintindu-mi vremea când eram frământ ?!…
13 mai 2020
Singura scăpare
*
Ce sinistre vremuri !…Ce cumplit blestem !…
Sufletele-n lacrimi, îngrozite gem
şi-n zadar se roagă şi iertare cer
după ce cu ură au privit spre Cer.
Prea multă mocirlă în inimi am strâns
ca Cel Sfânt s-o spele cu al nostru plâns.
Merităm pedeapsa dată zi de zi
de Viaţa scârbită de neomenii.
Ne-am crezut puternici şi ne-am bătut joc
de răbdarea Vieţii făcând zilnic troc
cu ura, cu scârba, cu tot ce e rău
pe lumea aceasta şi ne-aruncă-n hău.
Toate pân’ la urmă o răsplată au.
Sub biciul pedpsei Existenţei stau.
Cea care-i acuma vine din destin,
care de duhoarea noastră este plin.
Cereţi-i iertare Vieţii ce mereu
a fost terfelită, nu lui Dumnezeu.
El n-are de-a face cu ce nu e pur,
nu poate să fie mânios şi dur,
Singura scăpare este să trăim
fără de păcate şi Oameni să fim,
altfel Viaţa care deja ne-a înfrânt
din Pământ va face un imens mormânt !!!…
14 mai 2020
Etcetera
*
Îmi aduc aminte ce frumos era
când aveam în clipe şi-un etcetera
care-ntotdeauna însemna mai mult,
era plin de viaţă, fremăta tumult.
*
Împliniri, speranţe, visuri şi avânt
aşteptau să zboare din acest cuvânt,
să preschimbe viaţa într-un zbucium dens
dându-i strălucire şi mirabil sens.
*
Totdeauna-n lume am păşit sperând
că ceva urmează să-apară curând
şi că din mănunchiul oferit de ţel
vor ieşi miresme de curaj şi zel.
*
Viaţa era toată plină de-mpliniri,
m-alintau o vreme gingaşe iubiri.
Ce-mi doream cu-adoare se-mplinea mereu
şi-aruncam din cale orice fel de greu .
*
Nu regret că toate-s amintiri acum
când nicio potecă nu-mi iese din drum,
care să mă-abată pentru un scurt timp
din înfriguratul ultim anotimp.
*
Câtă vreme-n mine amintiri roiesc
simt cum ca pe vremuri fericit trăiesc.
Sufletu-mi doineşte cântece de dor
şi-orice gând apare e multicolor.
15 mai 2020
Dragoste
*
Pot spune că viaţa m-a iubit intens
dacă-oricăror clipe le-a dat ţel şi sens,
când cioplind în ele a creat statui
ale căror socluri arătau a grui.
*
I-am simţit întruna dalta căutând
să nu mă prefacă într-un om de rând,
să-mi pună-n privire sufletul, să-mi dea
măcar o fărâmă magică din ea.
*
Şi îmi pare cum că n-a dat greş deloc,
căci a mea creare nu a fost un joc,
ci o trudă care a avut final
fericit, căci omul n-a ieşit banal.
*
Are multe urme-adânci în trăsături,
din suflet se-aude trosnet de păduri
fiindcă-ale lor frunze zac printre nămeţi,
semne de-ofilire a acestei vieţi.
*
Dar în amintire cântă primăveri
şi-i plin de lumină îndrăgitul ieri.
Sunt multe eşecuri, însă şi-mpliniri
care au în ele dalbe străluciri.
*
O viaţă frumoasă pe braţe m-a dus
şi săruturi calde pe frunte mi-a pus.
Inima-îi surâde şi simt că-nfloresc
când o mângâi tandru şi-i spun c-o iubesc.
16 mai 2020
Ca un cerşetor
*
Prea repede anii galopând s-au dus
în locul pe care îl nunim Apus,
unde viscoleşte şi sunt munţi de nea,
iar povara vieţii este tot mai grea.
*
Când privesc în urmă nu-nţeleg deloc
de ce şi Destinul meu şi-a bătut joc
de-o menire care a avut în ea
un superb luceafăr, nu o biată stea.
*
Mi s-a dat o cale, am avut un rost,
dar plin de meandre drumul meu a fost.
Spre adânci prăpăstii mereu m-au împins
toţi aceia care mă doreau învins.
*
Am fost prea puternic şi n-au reuşit
să-mi vadă vreodată eul prăbuşit,
cu toate că-n mine, înlăuntrul meu,
în genunchi şi-n lacrimi sufeream mereu.
*
Lupta inegală ce m-a torturat
urme dureroase în mine-a lăsat
şi acum când anii-s obosiţi şi ninşi
socot că fac parte dintre cei învinşi.
*
Plec şi nu las urme, sunt singur şi trist,
nu trăiesc frenetic, ci numai exist,
sunt bogat în fapte, dar în lut cobor
îmbrăcat în zdrenţe, ca un cerşetor !!!…
17 mai 2020
Doina dorului
*
Eu am slujit cuvântu-n vers şi cânt
cu patos, cu ardoare, cu frământ
şi am cioplit în el sufletul meu
şi inima ce l-au iubit mereu.
*
Limba română-n mine a vibrat
de câte ori în ea mi-am exprimat
iubirea pentru ţară, pentru neam
pe care-o simt ca pe-un superb balsam.
*
Sunt fericit că-aici am apărut.
Venirea mea a fost ca un sărut
pus pe destin de Bunul Creator
ce-a vrut să fiu artist şi scriitor.
*
N-aş fi rămas niciunde şi nicicând
nu mi-a trecut acest blestem prin gând,
căci este un blestem cumplit să stai
departe de a ta gură de rai.
*
Este din ce în ce mai greu aici
căci semenii-au ajuns şi răi şi mici,
dar sunt convins că-ai noştri dragi urmaşi
vor fi-ncurând şi buni şi uriaşi.
*
Deaceea-s fericit cînd cânt şi scriu
cioplind cuvinte-n graiul cel mai viu,
care etern va fi în viitor
pentru-a doini-n mirificul său dor.
18 mai 2020
Vino cu mine
*
Vino cu mine-n grãdina iubirii
pe-al cãrei suflet arat de curând
au înflorit zâmbitori trandafirii
transfiguraţi de surâsul tãu blând.
Vino şi culcã-te în al meu gând
ca într-o iarbã cu firul plãpând,
să-mi auzi trupul de patimi vibrând.
*
Sunt plin de cântec, deci vino şi-nvaţã
noi melodii ca apoi sã le cânţi
numai atunci când prin noua mea viaţă
şi pe-al ei cer vei dori sã te-avânţi.
Vino ca lacrimi fierbinţi sã îmi zvânţi,
îngerii dorului sã mi-i încânţi,
punând altoiuri pe arborii-mi frânţi.
*
Inima mea e flãmândã de tine,
sufletu-mi este de tine-nsetat,
ramuri de vis mi-au crescut pe tulpine
şi orice gând mi s-a înseninat.
Pãsãri de dragoste-n pieptu-mi se zbat,
sângele-mi e de dorinţã arat.
19 mai 2020
Continue reading „Anatol COVALI: Iubirea mea-i iubire întrupatã (poeme)” →
Eroismul şi Martiriul creştin ortodox sunt supremele virtuţi milenare pe care Neamul binecuvântat dacoromân le poartă în sufletul său mare cât Ţara străbună, adânc cât Marea neţărmurită a generaţiilor de aur, întins cât Pământul nemărginit al Strămoşilor legendari, înalt cât Cerul necuprins al Sfinţilor săi,cărora le aduce prinos de smerenie, de cinstire, de slujire, de slăvire şi de iubire Bunului Dumnezeu.
În aceste vremuri marcate de conflicte subtile ale lumii noastre și cu amenințări în tot ceea ce poate defini educația prin pierderea culturii, a identității și a tradițiilor ca identificare a etniei, cădem de acord, cei care am promis pe întreg totul că vom apăra adevărul și vom muri pentru adevăr, să aducem în fața iubitorilor de cultură și literatură, antologii care se doresc a păstra spre neuitare autorii incluși, creațiile și darurile lor către orice percepție. „Regal Literar” reprezintă ultimul curent de creație pe care românii îl abordează din anii 2000.
În urmă înfrângerilor suferite în războiul cu Japonia, Imperiul Rus s-a dovedit a fi în criză profundă: militară, economică, politică și socială. Pur și simplu sistemul era putred. În aceste condiții au început tulburări sociale, mai întâi locale și apoi cuprinzând întregul teritoriu al imensului imperiu. În mod prostesc autoritățile și-au imaginat că vor putea să înăbușe mișcările sociale prin represalii. Astfel s-au alcătuit așa zisele “Sotnii negre”, grupuri de reacționari violenți, ”vigilantes”, care au început să prigonească pe oricine părea a fi nemulțumit de sistem. Dar nemulțumirea a crescut și o enormă demonstrație, pașnică, s-a arătat în față Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg în 9 Ianuarie, 1905. Demonstranții erau conduși de preoți cu prapori și în totalitate erau eminamente pașnici. Această masă de demonstranți a fost atacată salbatec de cazacime călare, învârtind săbii și cnuturi, foarte mulți demonstranți au fost uciși. Adevărul adevărat este că la 9 Ianuarie, 1905, în Duminecă Sângeroasă”, din punct de vedere moral și ca idee de stat, Imperiul Țarilor a murit.
PE CALEA MĂNĂŞTUR
Viata românească, de câteva veacuri, a fost și este tulburată de un fenomen extrem de periculos;de trădarea,conștientă ori nu, a elitelor sau oricum a suprastructurilor intelectuale. Acestei trădări, prin mimetism, slugarnicie sau pur si simplu prostie s-au alaturat un numar mare de indeterminați intlectual, aventurieri sau pur si simplu, fripturiști de un calibru sau altul. Aceasta categorie, ”elita de mahala”, pseudo-intelectuali, mercenari de duzină alcătuiesc un grup cu totul dezgustător. Ei sunt cei pe care Alexander Solzhenitsyn i-a numit “obrazovanshchina” care înseamna, ”pretins educati”. Sunt idivizi care au o parere eminenta de sine, se considera superiori tuturor celorlalți Români și, în același timp, dispretuiesc cu sete Neamul, Tradiția și Credința lui. Aceștia sunt Iude care sunt gata să se vândă oricui.