Alexandru NEMOIANU: Un 1905 american

În urmă înfrângerilor suferite în războiul cu Japonia, Imperiul Rus s-a dovedit a fi în criză profundă: militară, economică, politică și socială. Pur și simplu sistemul era putred. În aceste condiții au început tulburări sociale, mai întâi locale și apoi cuprinzând întregul teritoriu al imensului imperiu. În mod prostesc autoritățile și-au imaginat că vor putea să înăbușe mișcările sociale prin represalii. Astfel s-au alcătuit așa zisele “Sotnii negre”, grupuri de reacționari violenți, ”vigilantes”, care au început să prigonească pe oricine părea a fi nemulțumit de sistem. Dar nemulțumirea a crescut și o enormă demonstrație, pașnică, s-a arătat în față Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg în 9 Ianuarie, 1905. Demonstranții erau conduși de preoți cu prapori și în totalitate erau eminamente pașnici. Această masă de demonstranți a fost atacată salbatec de cazacime călare, învârtind săbii și cnuturi, foarte mulți demonstranți au fost uciși. Adevărul adevărat este că la 9 Ianuarie, 1905, în Duminecă Sângeroasă”, din punct de vedere moral și ca idee de stat, Imperiul Țarilor a murit.

Toate încercările ulterioare de reforma, unele în cea mai bună credință, nu au mai putut restabili încrederea în sistem și în Țar.

În fapt atunci paharul mâniei s-a vărsat. Toate abuzurile și persecuțiile anterioare, lunga perioada de sclavie a țăranilor Ruși, diferența dintre cei “bogați” și cei “săraci” , au dat în clocot. Incapacitatea sistemului de a se reforma a dus apoi la Revoluția bolșevică și orgia de sânge care a urmat. În acea “Duminecă Sângeroasă” din 9 Ianuarie, 1905 un mare imperiu a arătat că este putred și merită să iasă din existenta istorică! Se pare că o asemenea “Duminecă Sângeroasă” are loc, în aceste zile în USA.

Scânteia revoltelor a reprezentat-o o crimă dezgustătoare.

Un negru American, George Floyd, a fost arestat în fața unui magazine, într-o razie provocată de apariția unei bancnote false de douăzeci de dolari. Nu există nici o dovadă că George Floyd ar fi folosit acea bancnotă, el s-a aflat între câțiva “bănuiți”. După sistemul brutal al poliției americane cei arestați au fost încătușați, cu mâinile la spate!. Dar George Floyd, fără urmă de motiv sau pricină, a fost aruncat la pământ și unul dintre polițiști, Derek Chauvin, s-a așezat cu genunchiul pe gâtul sau, sufocându-l. Toate rugămințile făcute de Floyd au fost zadarnice. Mai mult, acel polițist criminal a continuat să îl sufoce, să stea cu genunchiul și toată greutatea pe gâtul său, și după aceea unul dintre polițiștii din detaliu a stabilit că Floyd nu mai avea puls.

Aici trebuie să fim bine înțeleși. Brutalitatea poliției americane este unică în lume și toate declarațiile miorlăite ale USA despre “drepturile omului” sunt apă de ploaie. Dar această brutalitate capătă forme sadice când este îndreptată contra oamenilor de culoare, negrii, asiatici, hispanici și în general ”non-anglo”. În orice caz această crimă a fost prea mult. A fost prea mult deoarece acest polițist criminal și cei împreună cu el nu au fost nici măcar arestați. Abia după câteva zile bestia Derek Chauvin a fost pus sub acuzare. Față cu această crimă și modul cinic în care sistemul favoriza pe criminal,populația a izbucnit în revoltă.

Este evident că revolta mocnea. Mocnea din pricina abuzurilor, brutalităților și mai ales datorită sistemului care favorizează cea mai obscenă inegalitate economică din istorie. Încă mai mult, declarațiile iresponsabile ale președintelui Donald Trump nu au făcut și nu fac decât să incite mânia. Acest individ a avut temeritatea să amenințe, cu arme și cu câini vicioși pe demonstranți. Mai mult încă, ÎNTREGUL SISTEM s-a coalizat împotriva demonstranților și mijloace de extremă brutalitate vor fi folosite. Probabil că revoltele vor fi înăbușite de această dată. Dar sistemul s-a dovedit a fi putred și mai ales, incapabil să se mai poate reforma.

America a avut, în aceste zile, ”Dumineca Sângeroasă” a ei, răspunsul a fost primitiv și sângeros, la fel a fost în Rusia în 9 Ianuarie, 1905. Dar să nu uităm că acelui fel de răspuns i-a urmat orgia de sânge ce a urmat lui 1917, ” cine seamăna vânt, culege furtună”. Dumnezeu să aibă milă de noi!

——————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric

USA

30 mai 2020

One thought on “Alexandru NEMOIANU: Un 1905 american

Lasă un răspuns