Viata românească, de câteva veacuri, a fost și este tulburată de un fenomen extrem de periculos;de trădarea,conștientă ori nu, a elitelor sau oricum a suprastructurilor intelectuale. Acestei trădări, prin mimetism, slugarnicie sau pur si simplu prostie s-au alaturat un numar mare de indeterminați intlectual, aventurieri sau pur si simplu, fripturiști de un calibru sau altul. Aceasta categorie, ”elita de mahala”, pseudo-intelectuali, mercenari de duzină alcătuiesc un grup cu totul dezgustător. Ei sunt cei pe care Alexander Solzhenitsyn i-a numit “obrazovanshchina” care înseamna, ”pretins educati”. Sunt idivizi care au o parere eminenta de sine, se considera superiori tuturor celorlalți Români și, în același timp, dispretuiesc cu sete Neamul, Tradiția și Credința lui. Aceștia sunt Iude care sunt gata să se vândă oricui.
De mai multe veacuri și încă mai exact de când au început să fie trimiși la școli “străine”, prea mulți dintre intelectuali au revenit hotărâți să schimbe viață și înțelegerea vieții românești cu “modele” de import. Până la un punct este posibil ca acești indivizi să fi fost de bună credință dar fără îndoială că în majoritatea lor ei au fost de rea credință și dușmani românismului în înțelesul de model existențial românesc,înțelegere românească a diferenței dintre bine și rău. Cel mai adesea promotorii “modelelor” de import au ales să insulte violent tradiția românească, credință românească (și cu preferință Biserica Ortodoxă) și statornicia românească.
Încă mai periculos, introducerea modelelor străine a fost calea sigură prin care subjugarea străină devenea nu numai posibilă ci direct necesară. Din fericire au continuat să persiste vocile adevărului, au continuat să răsune glasurile celor care auzeau autenticul românesc și voință lui nezdruncinată de a fi. A continuat să existe ceea ce, superb, Artur Silvestri a definit ca „România Tainică”. Acești oameni de bine s-au izbit însă de o piedică și până la un punct, s-au lăsat prinși într-o cursa; cea a “izvoarelor”istorice.
Adepții modelelor de import, ”vânduții”, cu dibăcie satanică au stabilit reguli ale unui joc absurd și și-au arogat și dreptul de a schimbă regula jocului când le venea la îndemână. (Ca exemplu aș da doar împrejurarea că o catastrofă istorică, cucerirea romană, a fost prezentată ca “act de naștere” al Poporului Român, că Biserica Ortodoxă a fost descrisă ca forță “reacționară”, că revoluția franceză a fost descrisă ca rețetă a fericirii, etc., etc.) .Consecvent cu această înțelegere anapoda, toate izvoarele apologetice române, scrierile de laudă aduse lui Traian, propaganda deșănțată a Imperiului și apoi scrierile apologetice despre “modelele” următoare au fost considerate ca “izvoare”istorice autentice , iar cele ce vesteau altceva au fost batjocorite și ignorate. Iar exemplele pot continuă până azi. Până în urmă cu vreo treizeci de ani “atacurile” se dădeau împotriva Bisericii Ortodoxe, Neamului Românesc și spre “lauda” ceaușismului. Azi, intelectuali de mucava, Organizații Ne Guvernamentale (de fapt oficine de influență ale demonizatului George Soros) și nefericiți care #rezist la te miri ce, ”imbecilii utili” care umbla buimaci pe strada, condamnă Biserica Ortodoxă, Neamul Românesc și se închină la “globalism” și contra valorile lui. Așa cum spuneam oamenii de bine s-au lăsat prinși în această cursa și au încercat să răspundă în limitele unui joc fără reguli sau cu reguli care făceau cu neputință demonstrația lor. În atari împrejurări singura soluție este de a refuza “regula” absurdă și a folosi alt soi de “izvoare”. Iar aceste izvoare sunt foarte la indemana.
În primul rând trebuie privita realitatea vie, faptul că Românii, ca fire sunt altfel decât cei descriși în “modelele” vânduților, faptul că după persecuții sălbatece, fără precedent în istoria românească, Neamul a rămas Ortodox, Dreptmăritor.
Urmează apoi flagranta diferența între forma impusă și cea reală, organică. Orice hotar sătesc ne va arăta starea antitetică între formă și fond. Una sunt drumurile din veci ale satelor si drumurile “noi” aruncate de stăpânirile vremelnice, formele fără fond.
Iar izvoarele care trebuiesc folosite sunt tradiția și tradiția fruntașilor spirituali ai Neamului. Așa sunt Viețile Sfinților Români, viețile călugărilor îmbunătățiți încă în viață, relatările preoților și cantorilor bisericești, care sunt tradiție vie, din om în om, din vremi imemoriale, etc. Dacă vom cerceta aceste izvoare vom vedea că “modelele” impuse nu sunt decât vopsea ieftină care stă nepotrivit peste un trup viu,autentic, nemuritor: Neamul Românesc, ieri, azi, întotdeauna.
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA
29 mai 2020