Eu
*
Fărâme mici de viaţă ciugulesc
şi-s fericit că încă mai trăiesc,
că pot aerul vieţii să-l respir,
chiar şi rarefiat, cum e-n nadir.
*
Se pare că sublimul Creator
e mulţumit de-al vieţii mele zbor
şi-i place să mă vadă când şi când,
din loc în loc, câte puţin, zburând.
*
Nu pot să ştiu ce scrie în Destin,
dar nu mă amăgesc. Mai e puţin.
Poate să fie-oricând, dar nu mă tem.
În mintea mea păreri de rău nu gem.
*
Ce-a fost până acum a fost superb.
Nu am fost ţap, ci-am fost un falnic cerb.
În loc să fiu un pricăjit măgar
am fost un armăsar ce-a mâncat jar.
*
Şi nu regret nimic din ce-am făcut
fiindcă-am avut iubirea-n chip de scut,
iar sabia cu care am învins
a fost oţel în sângele meu stins.
*
N-am fost becar, bemol. Am fost diez,
iar armonia mi-a fost splendid crez.
Pe suflet nu am pete sau peceţi
şi-n inimă cresc flori şi nu-s scaieţi.
11 mai 2020
Credinţă
*
Nu-mi este frică, Doamne, fiindcă ştiu
că-n sufletu-mi n-a fost nicicând pustiu,
pentru că Tu ai colindat mereu,
zâmbind satisfăcut, prin eul meu.
*
Lumina ce-am văzut-o-n ochii Tăi
mi-a-nseninat vremelnicile căi,
mi-a fost şi orizont, mi-a fost şi far
făcându-mă să merg numai prin clar.
*
Furtuna e cumplită şi e rea,
dar nu o să scufunde barca mea,
căci Tu ai pus mirabile peceţi
de dragoste pe vechile-mi lopeţi.
*
Nu mă-ndoiesc o clipă. Cred profund
că nu acum am să mă duc la fund,
că viaţa ce mi-ai dat-o e un dar
sfinţit cu cel mai inefabil har.
*
Cât sunt cu Tine, sunt de neînvins
şi nu pot fi de niciun rău atins.
Cred că iubirea pură ce Ţi-o port
cândva mă va conduce într-un port
*
în care am să-adorm la pieptul Tău
fără regret, fără păreri de rău,
visând că Tu mi-arăţi un drum sublim
pe care tot alături o să fim.
12 mai 2020
Este primăvară !…
*
Este primăvară !…Plină de splendori
natura îmbracă un veşmânt din flori
şi se-ntorc acasă cântecele-n zbor
de care o iarnă-ntreagă ne-a fost dor.
*
Ce miresme calde adie-mprejur.
Până şi lumina are-un aer pur.
Tânără, frumoasă, tandru surâzând
viaţa ne ia-n braţe şi ne-alintă blând.
*
Toate se deşteaptă în lume şi-n noi.
Iarna-a fost învinsă de gingaşe ploi.
Vânturile aspre de până mai ieri
sunt de la o vreme blânde adieri.
*
Stau pe iarba verde şi o simt în trup
încolţind în visuri ce cântând erup
şi pe coala albă, cu iubire-aştern
gânduri ce-n cuvinte sufletul mi-l cern.
*
E o pace lină ce îmi dă fiori
când ai primăverii inefabili zori
îmi sărută ochii şi mă iau de braţ
inima-mi umplând-o cu-al vieţii nesaţ.
*
Este primăvară !…Cum să n-o iubesc
c-o patimă-n care am să fiu firesc,
plin de bucurie, de extaz şi-avânt,
amintindu-mi vremea când eram frământ ?!…
13 mai 2020
Singura scăpare
*
Ce sinistre vremuri !…Ce cumplit blestem !…
Sufletele-n lacrimi, îngrozite gem
şi-n zadar se roagă şi iertare cer
după ce cu ură au privit spre Cer.
Prea multă mocirlă în inimi am strâns
ca Cel Sfânt s-o spele cu al nostru plâns.
Merităm pedeapsa dată zi de zi
de Viaţa scârbită de neomenii.
Ne-am crezut puternici şi ne-am bătut joc
de răbdarea Vieţii făcând zilnic troc
cu ura, cu scârba, cu tot ce e rău
pe lumea aceasta şi ne-aruncă-n hău.
Toate pân’ la urmă o răsplată au.
Sub biciul pedpsei Existenţei stau.
Cea care-i acuma vine din destin,
care de duhoarea noastră este plin.
Cereţi-i iertare Vieţii ce mereu
a fost terfelită, nu lui Dumnezeu.
El n-are de-a face cu ce nu e pur,
nu poate să fie mânios şi dur,
Singura scăpare este să trăim
fără de păcate şi Oameni să fim,
altfel Viaţa care deja ne-a înfrânt
din Pământ va face un imens mormânt !!!…
14 mai 2020
Etcetera
*
Îmi aduc aminte ce frumos era
când aveam în clipe şi-un etcetera
care-ntotdeauna însemna mai mult,
era plin de viaţă, fremăta tumult.
*
Împliniri, speranţe, visuri şi avânt
aşteptau să zboare din acest cuvânt,
să preschimbe viaţa într-un zbucium dens
dându-i strălucire şi mirabil sens.
*
Totdeauna-n lume am păşit sperând
că ceva urmează să-apară curând
şi că din mănunchiul oferit de ţel
vor ieşi miresme de curaj şi zel.
*
Viaţa era toată plină de-mpliniri,
m-alintau o vreme gingaşe iubiri.
Ce-mi doream cu-adoare se-mplinea mereu
şi-aruncam din cale orice fel de greu .
*
Nu regret că toate-s amintiri acum
când nicio potecă nu-mi iese din drum,
care să mă-abată pentru un scurt timp
din înfriguratul ultim anotimp.
*
Câtă vreme-n mine amintiri roiesc
simt cum ca pe vremuri fericit trăiesc.
Sufletu-mi doineşte cântece de dor
şi-orice gând apare e multicolor.
15 mai 2020
Dragoste
*
Pot spune că viaţa m-a iubit intens
dacă-oricăror clipe le-a dat ţel şi sens,
când cioplind în ele a creat statui
ale căror socluri arătau a grui.
*
I-am simţit întruna dalta căutând
să nu mă prefacă într-un om de rând,
să-mi pună-n privire sufletul, să-mi dea
măcar o fărâmă magică din ea.
*
Şi îmi pare cum că n-a dat greş deloc,
căci a mea creare nu a fost un joc,
ci o trudă care a avut final
fericit, căci omul n-a ieşit banal.
*
Are multe urme-adânci în trăsături,
din suflet se-aude trosnet de păduri
fiindcă-ale lor frunze zac printre nămeţi,
semne de-ofilire a acestei vieţi.
*
Dar în amintire cântă primăveri
şi-i plin de lumină îndrăgitul ieri.
Sunt multe eşecuri, însă şi-mpliniri
care au în ele dalbe străluciri.
*
O viaţă frumoasă pe braţe m-a dus
şi săruturi calde pe frunte mi-a pus.
Inima-îi surâde şi simt că-nfloresc
când o mângâi tandru şi-i spun c-o iubesc.
16 mai 2020
Ca un cerşetor
*
Prea repede anii galopând s-au dus
în locul pe care îl nunim Apus,
unde viscoleşte şi sunt munţi de nea,
iar povara vieţii este tot mai grea.
*
Când privesc în urmă nu-nţeleg deloc
de ce şi Destinul meu şi-a bătut joc
de-o menire care a avut în ea
un superb luceafăr, nu o biată stea.
*
Mi s-a dat o cale, am avut un rost,
dar plin de meandre drumul meu a fost.
Spre adânci prăpăstii mereu m-au împins
toţi aceia care mă doreau învins.
*
Am fost prea puternic şi n-au reuşit
să-mi vadă vreodată eul prăbuşit,
cu toate că-n mine, înlăuntrul meu,
în genunchi şi-n lacrimi sufeream mereu.
*
Lupta inegală ce m-a torturat
urme dureroase în mine-a lăsat
şi acum când anii-s obosiţi şi ninşi
socot că fac parte dintre cei învinşi.
*
Plec şi nu las urme, sunt singur şi trist,
nu trăiesc frenetic, ci numai exist,
sunt bogat în fapte, dar în lut cobor
îmbrăcat în zdrenţe, ca un cerşetor !!!…
17 mai 2020
Doina dorului
*
Eu am slujit cuvântu-n vers şi cânt
cu patos, cu ardoare, cu frământ
şi am cioplit în el sufletul meu
şi inima ce l-au iubit mereu.
*
Limba română-n mine a vibrat
de câte ori în ea mi-am exprimat
iubirea pentru ţară, pentru neam
pe care-o simt ca pe-un superb balsam.
*
Sunt fericit că-aici am apărut.
Venirea mea a fost ca un sărut
pus pe destin de Bunul Creator
ce-a vrut să fiu artist şi scriitor.
*
N-aş fi rămas niciunde şi nicicând
nu mi-a trecut acest blestem prin gând,
căci este un blestem cumplit să stai
departe de a ta gură de rai.
*
Este din ce în ce mai greu aici
căci semenii-au ajuns şi răi şi mici,
dar sunt convins că-ai noştri dragi urmaşi
vor fi-ncurând şi buni şi uriaşi.
*
Deaceea-s fericit cînd cânt şi scriu
cioplind cuvinte-n graiul cel mai viu,
care etern va fi în viitor
pentru-a doini-n mirificul său dor.
18 mai 2020
Vino cu mine
*
Vino cu mine-n grãdina iubirii
pe-al cãrei suflet arat de curând
au înflorit zâmbitori trandafirii
transfiguraţi de surâsul tãu blând.
Vino şi culcã-te în al meu gând
ca într-o iarbã cu firul plãpând,
să-mi auzi trupul de patimi vibrând.
*
Sunt plin de cântec, deci vino şi-nvaţã
noi melodii ca apoi sã le cânţi
numai atunci când prin noua mea viaţă
şi pe-al ei cer vei dori sã te-avânţi.
Vino ca lacrimi fierbinţi sã îmi zvânţi,
îngerii dorului sã mi-i încânţi,
punând altoiuri pe arborii-mi frânţi.
*
Inima mea e flãmândã de tine,
sufletu-mi este de tine-nsetat,
ramuri de vis mi-au crescut pe tulpine
şi orice gând mi s-a înseninat.
Pãsãri de dragoste-n pieptu-mi se zbat,
sângele-mi e de dorinţã arat.
19 mai 2020
Metamorfozã
*
De ce mi-aduc aminte? De ce în amintire
îţi viscolesc surâsul şi sufletul mereu?
Fiindcã mã simt ca Ana ziditã-n mânãstire
şi tu eşti mânãstirea din care glasul meu,
puternic, se aude doar ca o tânguire.
Sunt fiul lui Manole şi mã numesc Orfeu,
dar numele ce zeii mi l-au rostit: Iubire-i.
*
Stau biciuit de lacrimi şi mârâit cu ură
de lupii deznădejdii ce-mi dau ocol urlând
atraşi de moartea care îmi joacă-n bătătură
cu răsuflarea-mi rece în plete-i fluturând.
Au fost toate în mine mereu fără măsură
în timp ce timpul hůlpav, bezmetic şi flămând
s-a condensat în cea de pe urmă picătură.
*
Când o să vină vremea, din zid au să mă scoată
lăsând să se dărâme îmbătrânitul schit
care-a ascuns într-însul nefericirea toată
din clipa când iubirea în ea te-a zugrăvit.
Şi voi pleca în lume mai trist ca niciodată
cu paşii şovăielnici şi tot mai gârbovit,
cu inima de gheara regretului zgâriată
*
Mă voi opri odată şi-odată într-o zare
indiferent de fi-va gură de rai sau iad
şi împlinindu-mi visul de-a mă-ntrupa în floare
îmi voi alege-anume un loc unde-o să cad
însămânţând ogorul unei speranţe care
va face ca deodată să fiu un nou răsad
din care o să crească o Ană viitoare.
20 mai 2020
Rugăciune către Sfinţii
împăraţi Constantin şi Elena
Cum poate-o mamă şi-al ei fiu,
când se unesc întru credinţă,
să facă dintr-un trist pustiu
oază de sfântă biruinţă.
Tu, prea slăvite Constantin,
ai strălucit ca o lumină
şi-ai ars, cât ai trăit, din plin
pentru credinţa ta creştină.
Sub semnul crucii ai învins
şi ai clădit cetate sfântă
în cinstea Celui Necuprins
pe care îngerii îl cântă.
Şi tu, Elena, ai găsit
mult prea cinstitul lemn pe care
Iisus fusese răstignit
spre slava Sa biruitoare.
Mărire vouă împăraţi
ce staţi de pază-n noi întruna,
credinţa să ne-o apăraţi
pentru-a învinge totdeauna.
21 mai 2020
Şi s-a fãcut luminã
Şi s-a fãcut luminã. Ce dulce şi ce linã
a cotropit deşerturi şi nopţi a destrãmat!
Pe gòlgota mea plinã de flori, ca o grãdinã,
din zori, sufletu-mi strigã: Iubirea a-nviat.
Şi-aştept cu masa pusă, de rodul vieţii plină,
să ne-mbătăm cu vinul ce-n noi s-a-nnobilat,
spărgând de umbra morţii pahare de lumină.
Să nu vii cu buchete de palide regrete.
O floare sărutată va fi înedeajuns.
S-o porţi ca pe-o podoabă de preţ prinsă în plete
ca să-nţeleg mesajul din ultimul răspuns.
Va fi destulă vreme apoi ca pe-ndelete
să desluşim ursita ce-ntruna ne-a ascuns
în peşteră de foame şi în pustiu de sete.
Să nu te mire focul ce în dorinţi va arde.
El a mocnit tot timpul şi-acum a izbucnit
în ardere deplină şi-n zgomot de petarde.
Vei şti astfel că-n viaţă cu patos te-am iubit,
că-aceste sentimente ce par acuma hoarde
au aşteptat momentul deplin şi fericit
de-a se muta-n palatu-ţi din ale lor mansarde.
În împlinirea care va fi ca o minune
vom sta lângă-al iubirii împărătesc altar
ca îngerii speranţei cu fast să ne cunune
şi să ne miruiască cu linişte şi har.
Şi-n noaptea nunţii noastre pe trupul tău voi pune
al patimilor mele încă fierbinte jar
şi-ţi voi şopti iubirea ca pe o rugăciune.
21 mai 2020
Mai dã-mi o şansă
*
În candela speranţei ne ardem rând pe rând
neliniştile pline de-o lungă aşteptare,
cu gândurile ornic tãcerea mãsurând,
dumnezeind iubirea ce încã ne mai doare.
Şi dacã ochii-n noapte îi auzim cântând
e semn cã-n cuib de suflet învaţã cum sã zboare,
cu-azur brodat pe aripi, pãsãri de foc pãrând.
*
Visez ca timpu-acesta sã-ncremeneascã-n loc,
sã nemurim ciudata întoarcere în vreme
când sufletele noastre însãmânţeazã foc
din care cresc superbe şi albe crizanteme
la care pânã astãzi nu ne-am gândit deloc.
Şi pânã când n-ajunge târziu acest devreme
aş vrea ca-n bãtãtura iubirii sã mai joc.
*
De-am potoli odatã acest ciudat vârtej
ce-n sufletele noastre din când în când apare,
atunci când pasiunea devine un manej,
sunt sigur cã speranţa ar învãţa sã zboare.
Mai dã-mi o şansã, poate e ultimul prilej,
îngãduie iubirii ce încă se vrea floare
ca-n clipa cea din urmã sã fie mãcar vrej !…
22 mai 2020
Romanţă
*
Nu mai credeam, iubire, cã ai sã-mi ieşi în cale
la fel de minunatã şi plinã de mister,
iar gândurile mele şi gândurile tale
sã fie ce odatã au fost: pământ şi cer.
*
Mirifică trezire e-n noua primăvară
pe care mi-ai adus-o de unde ai venit!
Păduri de bucurie se-ntorc la viaţă iară
sub zâmbetul speranţei ce le-a întinerit.
*
Acum, cu pasiune, îmi dai o nouă viaţă
şi simt că al meu suflet e-n stare să dea rod,
când mâini cu mult mai tandre mă mângâie pe faţă
şi îmi desfac grăbite al fericirii nod.
*
Nu-mi da deodată totul, fiindcă-ar putea să fie
prea bruscă deşteptarea şi nu ştiu dacă pot
să-ngrămădesc în mine atâta bucurie
ce vrea să încolţească deodată peste tot.
*
Aşază-te alături de mine şi aşteaptă
să înţeleg că nu eşti o umbră sau un vis,
că soarta ce cu mine a fost cândva nedreaptă
a vrut să-ndrepte răul făcut şi te-a trimis.
23 mai 2020
O clipã doar…
*
O clipã doar… Şi-aceea se destramã.
Ce-a fost e azi, ce-i azi va fi demult.
Privesc în mine cu uimitã teamã
neliniştile-ncinse de tumult.
Şi destrãmarea-mi n-o mai iau în seamã
când de pe puntea vieţii, trist, ascult
sirenele, din moarte, cum mã cheamã.
*
O clipã doar… Şi-aş vrea sã mai rãmânã
o veşnicie clipa asta-n loc,
lângã iubirea-ţi limpede fântânã
şi totodatã rug cuprins de foc.
Sã mã îmbãt cu dragostea-ţi de zână
şi fericit, în cel din urmã joc,
sã îţi fiu sclav şi tu sã-mi fii stãpânã.
*
O clipã doar… Dar clipa-abia mai este
şi în curând cu umbra-i mã cunun.
Însã-nainte de a trece peste
marginea clipei, aş dori sã-ţi spun
cum ar fi început trista-mi poveste:
A fost odată un poet nebun
care-a visat să facă din văi creste.
24 mai 2020
Perpetuum mobile
Dã-mi sufletul tãu ca sã cânt,
dã-mi pãrul sã-mi fie veşmânt,
dã-mi ochii în cer sã-i prefac,
dã-mi gura fântânã s-o fac.
Urechile harfe le-aş vrea,
din dinţi sã-mi fac stea dupã stea,
pe gâtul subţire şi ’nalt
spre sâni sã ajung dintr-un salt
trecând peste umeri rotunzi,
spre alte minuni ce le-ascunzi,
cu forme al cãror contur
e-atât de frumos şi de pur
şi care m-alintã cu drag
când trec peste-ascunsul lor prag.
Apoi coborând spre genunchi
sã-ţi strâng toţi fiorii mãnunchi
şi-al inimii tale tumult
în degete sã îl ascult
şi-n timp ce de tine vibrez
sã-mi parã cã dorm şi visez
cum vii şi îmi spui cu glas frânt:
Dă-mi sufletul tău ca să cânt…
26 mai 2020
Sã ştii cã vin…
*
Am îngropat trecutul prea aproape
de rãdãcini şi iatã-mã rodind.
În suflet muguri noi încep sã crape
şi sângele îl simt din nou doinind.
Ce primãvarã mi-a rodit sub pleoape
de îmi aud pãdurile trosnind
şi vãile umplându-se de ape?
*
Aşteaptã-mã, voi reveni curând
cu braţele-ncãrcate de iubire.
Aşterne-mi masa-n suflet cã-s flãmând
şi obosit de-atâta rãtãcire.
În ochii amintirii chipu-ţi blând
e-un rug pe care trupu-mi în delir e,
cã de-atât dor n-am suferit nicicând.
*
Şi de-am sã-ţi trec prin sânge în galop
cu armãsarul viselor, sãlbatic,
sã ştii cã vin în tine sã-mi îngrop
iluziile şi sã-ţi fiu ostatic.
Aprinde, dar, al inimii jeratic
şi sufletul stropeşte-l cu isop,
cã vin urlând, flãmând ca un ciclop!
27 mai 2020
Primăvară
*
Ard trandafiri. Mor viermii în tulpină.
Incendii de miresme. Mistuiri.
Prin sânge-mi curge rouă de-amintiri
şi-ngenuncheat urc trepte în lumină
cu lacrimile-n palme, ca deplină
iertarea să îmi fie. Trandafiri
incendiaţi vor ochii-mi să devină.
*
Păsări de dor, cu aripi de dorinţă
mi-au coborât în sânge şi-au cântat
cu patimă întâia biruinţă
a sufletului împrimăvărat.
Şi sunt de bucurii incendiat,
căci primăvara în a mea fiinţă
prin ochii tăi, voioasă, a intrat.
28 mai 2020
Când…
&
Când vom mai face din lotuşi
albe cununi pentru Totuşi?…
&
Vremea putea-va strãbate
asprele ierni ce-s în Poate?…
&
De ce durerea nu pleacã
din primãvara lui Dacã?…
&
Cum vom putea iar pãtrunde
în desfrunzirea lui Unde,
&
Când urlă-n noi dintr-odată
crudul și trist Niciodată ?!….
30 mai 2020
I U B I R E A
*
Am pus în mine masă-mbelşugată
plină de faguri, lapte cald şi vin
şi-am acceptat pentru întâia dată
să stea la dânsa orişice străin.
*
Şi-am adormit, dar inima-mi de strajă
veghea ca să asculte dacă baţi
la uşa mea cu degete de vrajă
spre-a-mi spune că suntem pe veci legaţi.
*
E-n mine mult prea multă puritate
şi parc-aş vrea aşa, ca uneori
s-alerg desculţ prin iarba de păcate
din care râd imaculate flori.
*
Dar mâna ta mi-ai pus-o pe fereastră
şi inima de spaimă-a tresărit.
Cum de-am putut jigni iubirea noastră
cu acest gând şi cum de mi-a venit?
*
Am alergat la uşă şi din mână
mi-a curs pe clanţă al durerii mir
şi am gemut ştiind c-a mea stăpână
m-aşteaptă-afară ca să o respir.
*
Dar nimeni nu era. Mi se păruse
sau îmi citise gândul şi-a plecat?
Eram convins că dragostea mea fuse
şi am strigat de spaime sugrumat.
*
Am alergat pe uliţi plin de sânge
căci mă loveam de tot ce întâlneam.
Voiam să plâng, dar nu mai puteam plânge
fiindcă prea mult în mine sufeream.
*
Eram bolnav de dor şi de iubire,
dar n-aveam cui să i le dăruiesc
şi repetam întruna în neştire
iubesc, iubesc, iubesc, iubesc, iubesc!
*
Iar lumea mi-a răspuns râzând de mine:
Cu ce-i a ta iubire mai presus
ca să te faci de râs şi de ruşine
plângând fiindcă nu ştii unde s-a dus?
*
Iubirea mea e albă ca zăpada
şi rumenă ca soarele din cer.
Ea pentru viaţa mea este livada
cu roade încărcate de mister.
*
Iubirea-mi poartă aur pur în plete,
ai ei obraji par doi splendizi bujori
şi nu se află alta între fete
cu care ai putea să o măsori.
*
Iubirea mea ce-n lapte trupu-şi scaldă
are doi ochi ca nişte porumbei,
e fragedă, e tânără, e caldă
şi-s crini imaculaţi buzele ei.
*
Iubirea mea e cea mai dulce floare,
un trandafir de-abia îmbobocit
pe care l-am deschis c-o sãrutare
şi în destin mi l-am pecetluit.
*
Iubirea mea e singura ce ştie
cu braţe moi sã ţinã strâns la piept
tot ce doreşte ca al ei sã fie
chiar dacã este drept sau e nedrept.
*
Iubirea mea e splendidă pãdure
în care niciodatã n-au intrat
cei ce-au dorit ca pe ascuns sã fure
din rodul ei și proaspăt și bogat.
*
Iubirea mea-i iubire întrupatã
cum n-a mai fost cândva pe-acest pãmânt
pe care, c-o iubire-adevărată,
am s-o slãvesc întruna şi-am s-o cânt.
31 mai 2020
———————————–
Anatol COVALI
București
Mai 2020