Mă număr printre cei care au avut bucuria de a-l cunoaște îndeaproape, fie și numai virtual pe scriitorul, eseistul, cineastul, jurnalistul și promotorul cultural, Ben Todică, colaborând timp de peste 12 ani pe plan cultural și literar. În această colaborare i-am admirat și prețuit realizările și împlinirile pe plan scriitoricesc (a înzestrat universul literar în limba română cu volume de autor și colective), jurnalistic (contribuții esențiale la radio 3zzz din Melbourne și emisiuni de radio și televiziune realizate în România și Australia) și artistic, (un cineast cu sute de filme, variind ca durată între un minut și nouă ore, cel mai lung, fiind intitulat „Valentin și Adela”).

La Editura PIM din Iași, a văzut lumina tiparului o nouă carte a moldoveanului-bănățean din România, adoptat de Țara cangurilor, Australia. Întrebându-l cum se va numi cartea, mi-a răspuns foarte repede: „Cu brațele aripi”, motivând că de mai mult timp are această fierbinte dorință să publice o carte cu acest titlu, pentru că a trăit și a simțit viața ca un zbor spre înălțimi cu brațele întinse precum păsările cerului.

Încercând să scriu câteva impresii despre această minunată carte de eseuri, m-am tot gândit, cum aș putea să intitulez materialul meu. Răspunsul mi-a venit din lectura textelor incluse, și i-am spus „Zâmbetul și zbuciumul zborului în zigzag”; o aglomerare, o înșiruire de cuvinte care încep cu litera „Z”, gândindu-mă că sunetul „z” inspiră istețime și inteligență, gentilețe și generozitate, hărnicie și altruism, încredere și speranță… Întreaga sa viață, în tot ceea ce a întreprins, autorul a avut ca fond muzical zumzetul harnicelor albine în zborul lor spre a culege nectarul florilor pentru a-l transforma în dulcea miere, plăcută nouă, tuturor. În acest drum „Toată viața mi-am văzut-o filmic, chiar și atunci când visez.”, ne mărturisește autorul, lucru confirmat prin conținutul eseurilor incluse în carte.

Aparent, construită eclectic, lucrarea „Cu brațele aripi” este puternic ancorată în realitatea obiectivă și urmărește câteva probleme majore ale omului și societății actuale. Fiecare om percepe călătoria pe acest pământ în mod individual. Unii simt că se târăsc sau merg agale, alții în pas vioi, forțat și chiar la trap, sau, de ce nu, înotând în ape line ori învolburate, sau chiar zburând în direcții și cu viteze diferite, atingând înălțimi particulare. Ben Todică simte că viața-i zbor plin de mireasma florilor de câmp, dar și zbuciumat de turbulențe de toate soiurile, astfel încât atât omul, cât și societatea umană au un parcurs șerpuit.

Autorul, un rafinat analist, „s-a sondat” în ființa sa intimă pentru a dezvălui cu onestitate gândurile și trăirile sale în această lume. Pornește de la premiza că „Universul este în perfectă armonie şi echilibru. A fost creat pentru noi, pentru a ne inspira şi-a ne ajuta să înţelegem viaţa. Am fost plămădiţi şi dăruiţi cu suflet.” Poporul român a fost hărăzit cu „O limbă cu o dinamică largă, de calibrul unei simfonii Enesciene”. Gândind și simțind-o în această cheie, autorul îl consideră pe Mihai Eminescu, „Hristosul Limbii Române”, și pentru tot ceea ce a făcut și reprezintă pe cerul cultural, literar, spiritual al neamului românesc, Ben Todică propune și susține cu argumente forte, canonizarea poetul național.

Senin la chip și adânc de tulburător în scriitura eseistică, în zborul său existențial, uneori labirintic, forează asemenea unui alchimist în pleava vremii și încearcă să scoată la iveală mărăcinii care înțeapă fără milă pe cei mai mulți din populația lumii, oameni muncitori, cinstiți și cu credință. Îngrijorat de sălbatica dramă a existenței acestora, datorată prostiei și răutății nestăvilite a celor cu averi nemuncite, dar cu blazoane închipuite a fi nobiliare doar prin averile nerușinat de mari acumulate prin munca celor mulți, a popoarelor și neamurilor. Autorul aduce argumente indubitabile în condamnarea celor care au adus România și omenirea la marginea prăpastiei. „Alergăm continuu. Nu avem timp să ne dezmeticim. Suntem bombardați permanent cu idei și filozofii noi, suntem demolați, destructurați ca personalitate de nu mai știm ce suntem, suflet sau mașină. Programați, deprogramați, generație după generație cu forme noi de îndoire după calapodul exploatatorului invizibil.”

Astăzi fenomenul emigrării românilor este din ce în ce mai pronunțat, iar traumele sale tot mai accentuate în ultimul timp. Emigrarea este, în fapt o dezrădăcinare fără perspectiva de a prinde rădăcini puternice în sol străin. Este  frământare lăuntrică brutală, dar legalizată, în care cei care iau drumul pribegiei poartă cu ei tot ceea ce are pecete românească. Pentru a-și păstra ființa nealterată de influențe străine, sunt nevoiți să păstreze „Spaţiul mioritic… în fiecare cuvânt românesc pe care, când îl rostește, se simte ocrotit, este legătura dintre cer şi pământ.” Aceasta este doar una dintre căile de calmare și diminuare a durerii din suflet, la care se adaugă multe altele.

Credința strămoșească este suportul cel mai puternic al păstrării verticalității spiritului, sufletului și trupului: „Când gândeşti, te reabilitezi, când crezi, exişti, când îţi foloseşti harul şi talentul spre realizare şi împlinire, atunci Dumnezeieşti. Te apropii de casă. Te întregeşti.” Ben Todică înțelege limpede că, din păcate omul nu rămâne în acest perimetru divin, ci treptat, pe parcursul trecerii timpului, lumea este din ce în ce mai pestriță, mai nebună, mai sălbatică și înstrăinată de valorile umane adevărate. Aceasta, pentru că sporește procesul de „schimbare a conștiinței și subconștientului prin sfărâmarea raționalului și eului din noi tocmai prin procesul exploziv al ideilor iregulare care ne bombardează zilnic logica binară în care trăim.” Pe cale de consecință, eseistul ne spune că „Societatea de azi este foarte bolnavă spiritual, sufleteşte şi nu vrea să se salveze, nu crede în rugăciune şi salvare.” Și ceea ce este mai grav, este faptul că „Înaintea legăturilor sociale sacre pun profitul. Comunicarea şi conexiunea între oameni e distrusă, sfărâmată este şi legătura cu societatea.”

Dacă în prezent s-au acutizat multe probleme, omul poartă poveri din primii ani de viață. Experiențe care l-au marcat încă din copilărie, stocate în pliurile creierului său în formare și dezvoltare precoce au răbufnit mult mai târziu. Dacă în copilărie și-a dorit din toată inima să aibă o anume jucărie doar a lui, acest lucru nu a fost posibil. În postura de tată, îi oferă fiului său cu mult mai multe lucruri, jucării decât și-a dorit acesta, împlinindu-i doleanțe cu toptanul. Prin acest fapt, Ben Todică este purtătorul de cuvânt al multora dintre noi.  Cine nu a trăit asemenea frustrări în copilărie și, câți din copiii lumii de azi nu trăiesc asemenea drame sufletești. Câți dintre părinții de astăzi nu fac eforturi uriașe pentru a împlini dorințele copiilor lor.

Ben Todică, nu numai că ironizează manifestările obscure și triviale ale lumii contemporane, dar condamnă cu vehemență conducătorii din umbră, oculta mondială…, acuzându-i cu virulență de dezmățul și imoralitatea pe toate planurile vieții. Nu-i scapă nici incendiile prelungite din Australia, arătând că atunci „Când se ridică această problemă în parlament, toți fug, nu găsești unul prezent să asculte. Australia arde și ei sunt prin insulele tropicale la chef. Asta, da, trădare!! Tipul ăsta de trădare e la modă în democrație.” În aceeași idee a fărădelegilor existente pe plan mondial, regăsim în carte un grupaj de patru eseuri, intitulate „Celula SF”, numerotate, având fiecare un subtitlu.  De la începutul primului eseu, ne spune clar: „Acest virus, această armă naturală sau artificială, reală sau imaginară m-a făcut să înțeleg că nicio țară din lume nu este liberă și suverană, că toți plătim tributuri, fiind în robia aceluiași clan care ne conduce, ne exploatează și face experimente pe noi ca pe niște șoareci.” Pentru că nimeni nu se grăbește să dea un răspuns cinstit și corect unor întrebări coerente despre ceea ce se întâmplă astăzi, autorul formulează și întrebări retorice: „Voi, americanii, dacă tot tipăriți dolari cu nemiluita, de ce vă mai trebuie armată și bombe?” Dar, tot domnia sa vine cu răspunsul: <Azi, pericolul umanității este terorismul corporatist și lacomia „zombilor” financiari.> Lupta financiară și economică dintre SUA și China distruge echilibrul lumii de azi sub toate aspectele…: „Americanii sunt conștienți că asiaticii au ca avantaj câteva goluri marcate și, dacă nu trag tare ca să câștige lupta tehnologică vor rămâne în urmă, pe locul doi pentru totdeauna. Chinezii au devenit rapizi și ieftini și vor acapara întreaga piață mondială. Vor accepta oare americanii?”

Așa cum fiecare știință își construiește și își „șlefuiește, adică își „curăță” și își îmbogățește conceptele prin eliminarea prejudecăților și a erorilor acumulate, tot astfel, societatea ar trebui să aibă raționalitatea ei de construire și evoluție în, și spre beneficiul omului. Să stabilească scopuri și obiective prin care să sporească nivelul de trai al tuturor ființelor umane, apoi să identifice pârghiile care să conducă la împlinirea acestora. Acest lucru este posibil, atât teoretic, cât și practic pentru că omul are privilegiul de a raționa, de a ști și tria lucrurile bune de cele rele. Poate beneficia de complexitatea experiențială a omenirii în timp. Din păcate, timpul nu se cumpără, dar ca mod de manifestare se repetă, și de multe ori la scară alarmant de nefavorabilă pentru om. Trăim într-o realitate imediată conjuncturală, devenită demoniacă deoarece stâlpii moralei sociale s-au cariat în așa măsură, încât niciun tratament nu mai are efect, dar nici nu există o intenție clară, bună în a schimba lucrurile.

Ben Todică nu putea să rămână mut în fața apariției și răspândirii covidului 19. „Pandemia generată pe tot pământul, se spune/presupune de către specialiști că nu poate fi indentificată precis, că ar fi diferită în diverse zone și explicația unora este că ea s-a transformat în altă formă de virus, că evoluează rapid. Se mai presupune de unii specialiști că acest virus a fost injectat în laborator cu un mecanism, nanotehnologie, care poate fi comandată prin remote control dinafară și agravată la comandă în corpul infectaților. Dacă aceste tehnologii se dovedesc eficiente, vor aduce profit mare celor ce le vor cumpăra. Și acum, cu această ocazie pandemică, a apărut posibilitatea experimentării cu tot felul de tehnologii; demult așteptau un astfel de moment – ca să fie mulse de acest mic grup de miliardari care visează să aibă sub control întreaga omenire. Vând în fiecare zi prin știri numere crescânde de morți și ne țin închiși. Ei au media sub control și vând continuu frica. Vom avea și un al doilea val de coronavirus, în care vor avea posibilitatea să ne sufoce pe noi criticii, să distrugă viața și munca a miliarde de oameni, credința și agoniseala lor și nu se vor lăsa până când nu vor implementa tirania lor atotstăpânitoare. Mi s-a spus că alarmez. Nu încerc să alarmez, ci să atenționez.” Un tablou sinistru de fluidizare și lichefiere a gândirii, de nivelare și ștergere a memoriei curente, recente a omului și omenirii. Asistăm la o impostură umană, prin care un monstru cu multe capete, dorește cu orice preț distrugerea esenței ființei umane.

În asemenea condiții, fără precedent, omul acestui secolul a devenit „sclavul tehnologiei și al dormirii”, simțindu-se mai rob decât oricând pe pământ. Militează cu aprigă vehemență pentru „ieșirea din sclavie prin trezirea conștiinței individuale și colective, suferinde de o degradare împinsă până la coborârea la nivelul instinctelor.” Acesta este un joc foarte periculos, care se desfășoară în spațiul social, fără reguli și fără limite, ceea ce dă impresia de haos și lipsă totală de orice perspectivă.

Martor a tot ceea ce se întâmplă în lume, în pieptul său de bun român, inima-i pulsează de bucurie cu ocazia unor evenimente importante pentru patria sa. Punctează în mai multe eseuri sărbătorirea Centenarului Marii Uniri (2018), întregirea neamului și a teritoriilor sale: „Povestea neamului nostru a fost dintotdeauna nemurirea, iar azi mai mult ca niciodată avem nevoie să reînnodăm NEMURIREA, povestea de care avem nevoie azi.” Persoană deosebit de sensibilă, suflet de artist și minte luminată de scriitor apreciază importanța culturii și literaturii în evoluția civilizației unui popor și militează pentru dezvoltarea acestora. Pentru a se regăsi calea cea bună în acest demers, Ben Todică crede cu tărie în eficiența „Armelor culturale”, în nevinovăția, curățenia și inteligența copiilor lumii. „Fiecare poet încearcă să ne dăruiască o cheie. Eu consider Poezia o cheie de deschis un drum, o odaie, un loc misterios, o enigmă, un mod inteligent şi sensibil de a răspunde la o întrebare.”

Ochiul atent al lui Ben Todică distinge câteva dominante ale globalizării omenirii. În mod paradoxal are loc un proces de fărâmițare și pulverizare a solidarității sociale și a intereselor naționale, ele fiind înlocuite cu lupta acerbă, stradală și de multe ori sângeroasă pentru accederea la frâiele și ciolanele puterii. Asistăm la un film real al confruntărilor primitive între forțe tribale, în care nimeni nu are cea mai mică intenție și nici timp pentru a legifera normalitatea umană socială, ci se merge cu viteză spre distrugere, diminuarea drepturilor și libertăților oamenilor, cu falsa intenție declarată de democrație.

Cu vădită inteligență și luciditate, atunci când vremea existenței sale și a familiei este una senină, Ben Todică întreprinde, fie o vizită în Grădinile Naționale Rhododendron din Munții Dandenongului cu ocazia Festivalului cireșilor înfloriți, fie o croazieră în Oceanul Pacific. Bucurii pentru suflet, cunoștințe și informații noi acumulate de mintea sa iscoditoare.

Chiar și așa, în viziunea autorului, este limpede că puterea banului este mobilul actului criminal de sufocare, de distrugere a economiilor țărilor, de exploatare până la epuizare a omului, de extindere și împânzire a maladiei hoției, trădării, beției și ghiftuielii. Pentru împlinirea acestora, „criminalii îmbuibați de averi” acționează doar din întuneric precum liliecii în peșterile reci și umede, departe de ochii lumii.

Facilitățile tehnologice, poleite până în dinți cu aur de 24 de karate au orbit omul, indiferent de vârstă (de la copii la seniori).  Astfel, i-au îndepărtat pe unii de alții; de exemplu, membrii unei familie se întâlnesc cu diferite ocazii și fiecare (mic sau mare) stă cu ochii în telefon, fără a comunica între ei: „Internetul, presupus un instrument de înnobilare s-a transformat într-o caracatiţă de înrobire şi control al planetei.”

Ben Todică, un spirit lucid și demitizat încearcă să rămână optimist și încrezător într-un parcurs mai bun al omenirii, „privesc înainte și sper”. Dorința este una, iar realitatea este cu totul altceva. Un spectacol cu fața hâdă și întunecată este întotdeauna îngrijorător; referindu-se la ororile războiul Israel – Gaza, afirmă: „De aceea sunt supărat, omule, căci ştiindu-te capabil de măreţie, îţi baţi joc, distrugi, calci totul în picioare. Război, genocid, minciună…, distrugerea bunăstării, a mediului, a planetei, toate acestea, și pentru ce?”

În ciuda a tot și a toate, se poate afirma fără teama de a greși că Ben Todică este un OM împlinit din toate punctele de vedere. Cu iubire și respectul cuvenit își amintește cu admirație de profesorii Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Zâmbetul și zbuciumul zborului în zigzag” →