George ROCA: Domnule Cosmin Dariescu, mulțumesc ca ați acceptat acest interviu. Pentru a vă dezlega puțin misterul în care sunteți învăluit… să începem cu titlurile care se perindă în fața numelui dumneavoastră: avocat, doctor, cadru universitar…? De ce facultatea de drept? Motivația va rog!

Cosmin DARIESCU: Stimate domnule George Roca, sunt onorat de șansa acestui interviu! Îngăduiți-mi să urez cititorilor revistei și dumneavoastră, multă sănătate, prosperitate, speranță și forță de adaptare! Chiar dacă titlurile enumerate mai sus par intimidante și deconcertante la prima vedere, totuși, ele se ordonează în urzeala destinului meu, prin  legături logice și psihologice pe care le voi preciza. Dintotdeauna am simțit imboldul deslușirii motivelor ce i-au îndemnat pe cei etichetați în mod disprețuitor de majoritatea societății să abordeze conduita imputată. Explicația acestei neobișnuite dispoziții o găsim în realitatea epocii Ceaușescu (în disonanța dintre propagandă și realitate) și în istoria personală a familiei mele (bunicul dinspre mama, pe nume Gheorghe Dragomirescu, a murit ca deținut politic la Periprava în decembrie 1959). Așadar, în 1997, cariera de avocat mi s-a părut mai atractivă,  mai potrivită firii mele, decât alternativa magistraturii. Concomitent cu avocatura, am început lungul drum al învățământului universitar. Am devenit preparator universitar la Facultatea de Drept a Universității „Mihail Kogălniceanu” din Iași – una din primele universități private. Aveam în atribuții seminarele de Drept roman (curs predat de profesorul Mihai Vasile Jakotă – o personalitate în materie). Profesorul Jakotă mă remarcase din timpul studenției. Întrucât și în acea vreme, titlul de doctor era indispensabil pentru o carieră în învățământul superior, în decembrie 1998, am devenit doctorand al profesorului Jakotă, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, studiind Dreptul internațional privat. În 21 mai 2004, mi-am susținut public teza de doctorat cu titlul „Relațiile personale dintre soți în dreptul internațional privat” și mi s-a acordat titlul de doctor în Științe juridice. Astfel, am dobândit acest onorant titlu care îi destinde pe cei ce se interesează de mine, prin forța calamburului „Doctor în Drept”!.

George ROCA: Câteva cuvinte despre juristul Cosmin Dariescu!

Cosmin DARIESCU: Trăim în plină modernitate lichidă. Lucrurile sunt imprevizibile și se transformă pe zi ce trece. Cu voia Domnului, am trăit suficient de mult pentru a prinde întreaga perioadă de tranziție a României. Am intrat în avocatură și în învățământul superior în 1997, la terminarea facultății. În anul 1998, mi-am dat definitivatul în avocatură. In 1999, m-am înscris la doctorat. Ca avocat din oficiu, am avut câteva pledoarii, în procese penale, remarcate de presa locală a vremii. Erau cu citate din Francois Villon, adaptate realităților epocii. Totuși, mai mult mi-a plăcut latura civilă a litigiilor. M-am specializat în procese de divorț. Asta pâna-n 2001, când am decis să-mi concentrez toate forțele pe definitivarea lucrării de doctorat.

În 2001, am reusit, cu ajutorul profesorului Jakotă să devin cadru didactic al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la Facultatea de Drept. Eram succesorul lui la cursul de Drept roman (curs și seminare). De asemenea, predam și cursul de Sociologie juridică (un opțional foarte interesant, care mi-a rămas în grijă până în ziua de astăzi). În aceea vreme, salariile la „Cuza” și perspectivele (inclusiv prevederile legislative privind criteriile de performanță) erau mult mai promițătoare și mai facile decât cele ale unui tânăr avocat titular de cabinet individual (între noi fie vorba, niciodată nu am fost un bun negociator în materie financiară și nici figura de puștan nu mă ajuta…). Succesul susținerii tezei de doctorat (în mai 2004) m-a îndemnat să mă concentrez pe cariera universitară. De atunci am rămas in învățământul universitar, poate dintr-o dulce comoditate. Cu timpul, climatul universitar a devenit tot mai constrângător si mai sufocant. S-au schimbat legile, universitățile românești s-au aruncat în competiție cu universitățile din statele avansate (competiție pe care personal nu cred ca o vor câștiga vreodată, fiindcă doar statele avansate stabilesc criteriile de performanță la care ne raportăm)… Și totuși am rămas (poate din comoditate, poate din încăpățânare, ori, dintr-o oarecare detașare ce s-a instaurat în inima mea, în anii din urmă)! Cu trecerea vremii am început să-i înțeleg tot mai puțin pe tinerii ce îmi stăteau in față, iar ei sa mă descifreze tot mai puțin. La asta a contribuit si un nefericit eveniment care m-a adus in atenția presei naționale (Știți cum este… întotdeauna sexul vinde!).

În prezent, salariul pe care îl câștig este mai mic decât al unui mecanic auto în unele părți ale țării, iar exigențele sunt tot mai copleșitoare… Să fim, însă, cinstiți… nici eu nu mă mai rup cu munca! În privința revenirii in practica și aici, începând cu anii 2011, peisajul juridic s-a modificat consistent prin adoptarea unor noi coduri, civile, penale și de procedură… pe care, juriștii le-au aplicat inconsecvent, adaptându-se din mers… În prezent, în practică aș fi ca un pui care abia învață să zboare. Șederea în învățământul universitar m-a plafonat din punctul de vedere al practicii avocațiale… Să vedem ce va mai fi… Din fericire, personal mă adaptez mult mai bine la transformările impuse învățământului de către noua pandemie… Dacă voi supraviețui, poate că voi avea și realizări, dacă nu, mă voi înscrie in lungul șir de indivizi anonimi care prin îndeplinirea datoriei individuale (in cazul meu de a preda și a muștrului studenții!) au permis desfășurarea activității sociale în România la începutul secolului al XXI.

George Roca: Sincer, îmi pare rău că sunteți atât de pesimist și vedeți viața cu umbre… Poate totuși o fi influența pandemiei! Ce materie predați la facultatea de Drept?

Cosmin DARIESCU: La Facultate, predau Drept internațional privat și Sociologie juridică. Sociologia juridică este destul de explicită ca denumire. Dreptul internațional privat reprezintă ramura de drept național care reglementează relațiile juridice cu element internațional  dintre particulari, arătând ce lege le stabilește drepturile și obligațiile, în ce țară se vor judeca și efectele hotărârilor străine într-o țară. Spre deosebire de concepția comună, populară, în cadrul unei facultăți, un cadru didactic poate preda, de-a lungul carierei și alte discipline decât cea pe care s-a specializat prin doctorat. Iată de ce, pe parcursul celor 23 de ani în învățământul superior, am predat, pe lângă Dreptul roman și Istoria dreptului românesc, Dreptul comerțului internațional sau Dreptul muncii. Așadar, am avut prilejul să-mi creez o cultură generală solidă în materia Dreptului privat, acea parte a sistemului de drept al unui stat care reglementează relațiile dintre particulari (persoane fizice sau persoane juridice). Apoi, Sociologia juridică, asemenea Sociologiei generale, te încurajează să gândești dincolo de textele legii. Te îndeamnă să-ți deschizi larg ochii și să-ți ascuți auzul și să cugeți la realitățile sociale pe care textele de lege le provoacă sau le mențin. Uneori, această ramură a sociologiei îți zdruncină certitudinile de teoretician al dreptului, evidențiind efectele perverse ale unor reglementări sau consecințele nedorite ale operei delicate de administrare a dreptății. Chiar simpla menționare a acestor discipline în CV-ul meu a avut un efect indezirabil. Atunci când am avut nevoie de o recomandare, un cadru didactic de la Universitatea din Cluj, mi-a reproșat infidelitatea mea față de o anumită disciplină și a refuzat sa mă sprijine cu scrisoarea solicitată. Poate că mulți dintre colegii mei privilegiați printr-un monopol „istoric” asupra unei științe juridice ar trebui să accepte că există și colegi cărora li se atribuie acele cursuri de care lumea bună academică se ferește, pentru că  nu sunt atât de prestigioase, în ciuda gradului de dificultate ridicat. Și în mediul academic este nevoie de ”pompieri”, adică de oameni care îndeplinesc sarcinile dificile de care cei bine văzuți se feresc.

George ROCA: Și de data aceasta afirmațiile dumneavoastră sună destul de pesimist! Dar să încercăm să vâslim spre soare și (sau) să vedem partea plină a paharului! Mergem mai departe cu întrebările! Un student care termină facultatea de drept în România ce cariera poate alege și ce cursuri post-universitare trebuie să facă pentru aceasta?

Cosmin DARIESCU: Din punct de vedere intelectual, Facultatea de Drept, îți oferă multiple perspective sociale. Prima și cea mai importantă carieră este cea de cetățean responsabil. Materiile predate în primii doi ani de facultate (Dreptul constituțional, Teoria generală a dreptului, Dreptul civil, partea generală, Dreptul administrativ, Dreptul penal, partea generală, Dreptul roman, Sociologia juridică, Dreptul internațional public etc.) sunt instrumente cognitive pe care ar trebui să le dobândească fiecare dintre absolvenții de învățământ superior. Dacă completezi acest mozaic juridic cu Dreptul penal, partea specială, cu Dreptul procesual civil și penal, cu Dreptul civil (Obligații și succesiuni), cu Dreptul internațional privat sau cu Dreptul comercial etc., atunci obții o vedere panoramică a complicatelor realități sociale contemporane. Cunoscând generoasele principii care orientează toate aceste discipline spre protecția drepturilor și libertăților inerente ființei umane, vei deveni mai greu de manipulat de către diverse grupuri de interese care își doresc puterea politică fără responsabilitățile juridice ale unui guvernământ legitim. Pregătirea juridică nu înseamnă că îți garantează victoria! Dar îți oferă reperele necesare pentru a te ghida chiar și în cea mai neagră noapte intelectuală și politică: să trăiești cinstit, să nu lezezi pe altul și fiecăruia să-i dai ce este al său. Cât de mult geniu și cât umanism se găsește în această maximă a lui Ulpian (jurisconsult roman din secolul al III-lea e.n.). Cât de mult seamănă această învățătură cu ghidul de viață îmbunătățită oferit de Iisus Hristos sau de Rabbi Hillel^[1]. Așadar, un auditor silitor al cursurilor predate în Facultatea de Drept, chiar dacă nu va triumfa întotdeauna asupra vicisitudinilor sociale, va ști întotdeauna pentru ce luptă. Va dobândi o busolă care îi va indica binele întotdeauna, indiferent de fierul care îi apasă grumazul sau îi sugruma încheieturile!

Un absolvent de Drept poate deveni, de asemenea, un om de afaceri cu un atu. Experiența profesională dobândită într-un sector economic este completată armonios de cultura generală juridică pe care o dobândește în Facultate. Spre exemplu, învățând principiile dreptului financiar va descoperi rolul crucial al bugetului de stat și însemnătatea plății întocmai și la timp a impozitelor (statul român se poate îmbunătăți și așa nu doar prin reforme sforăitoare!). Apoi, profesionistul (astfel se numește, acum, agentul economic) descoperă și cum pot fi combătute abuzurile sau pe ce căi se pot soluționa litigiile inerente. Va afla, astfel, că în afara sistemului judiciar de stat există arbitrajul comercial și medierea! Deci, o brumă de cultura juridică este indispensabilă oricărui om de afaceri angajat în construirea unei cariere. Ce vă spun nu este un lucru nou! Știați că negustorii medievali (secolele XII-XIII) aveau cu ei cărticele de mici dimensiuni ce conțineau un rezumat al normelor cutumiare juridice aplicabile în fiecare port principal al statelor unde desfășurau comerț (spre exemplu, Cartea Consulatului Mării, în Barcelona sau Mica cărtică roșie de la Bristol) ?

Pentru aceste două nobile cariere, cei patru ani de studiu sunt suficienți. Desigur, un an de studii aprofundate (master) va ajuta la adâncirea acestei cunoașteri a dreptului. Tot cei patru ani de facultate, te pregătesc pentru cariera de secretar general de unitate administrativ-teritorială sau de subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor. Licența în Drept reprezintă temelia carierelor de magistrat (judecător sau procuror), avocat, notar public, executor judecătoresc sau jurisconsult și o mare înlesnire pentru profesia de grefier. Aici, se impun câteva detalii.

Judecătorii și procurorii trebuie să finalizeze două perioade de pregătire bazată pe practică. După promovarea examenului de admitere organizat de Institutul Național al Magistraturii (I.N.M.), studentul devine auditor de justiție. Auditorul trebuie să efectueze o pregătire de 4 ani care îmbină atât teoria (un an) și practica (ceilalți trei ani). După absolvirea Institutului Național al Magistraturii, auditorii trebuie să aleagă una dintre funcțiile disponibile de judecător stagiar sau procuror stagiar. Judecătorul stagiar sau procurorul trebuie să efectueze încă doi ani de pregătire sub îndrumarea unui judecător sau procuror superior. În această perioadă de formare, rolul principal îl joacă practica. După instruire, judecătorul stagiar sau procurorul va fi supus examinării finale în care îi sunt verificate abilitățile sale practice. Judecătorul stagiar sau procurorul respins de două ori la examenul final va pierde funcția și va fi obligat să restituie bursa încasată în calitate de auditor de justiție. Examenele finale sunt organizate tot de Institutul Național al Magistraturii. Avansarea judecătorilor și procurorilor este posibilă doar printr-un concurs național organizat de Institutul Național al Magistraturii în numele Consiliului Superior al Magistraturii.

Avocatul, la începutul exercitării profesiei, trebuie să efectueze o pregătire de 2 ani, în timpul căreia are calitatea de avocat stagiar. Condițiile în care se desfășoară pregătirea, drepturile și obligațiile avocatului stagiar, precum și ale baroului față de aceștia sunt reglementate de statutul profesiei. Avocatul stagiar este obligat să participe la cursurile Institutului Național pentru Formarea și Îmbunătățirea Avocaților. Practica avocatului în judecătorii sau în tribunale este supravegheată de un avocat calificat având cel puțin șase ani vechime în această calitate și o reputație profesională intactă. După instruire, avocatul stagiar va fi supus examinării finale în care jurisprudența joacă un rol major. Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul final va fi exclus din profesie.

Cariera de notar public își deschide porțile în fața unui licențiat în drept, dacă acesta este declarat admis la concursul de dobândire a calității de notar stagiar, organizat de Institutul Notarial Român. Urmează apoi un stagiu de doi ani, pe parcursul căruia stagiarul participă la cursurile teoretice și practice organizate de Institutul Notarial Român. Trebuie să rețineți că spre deosebire de celelalte institute prezentate mai sus, studiile în cadrul Institutului Notarial Român sunt cu taxă. Acest perioadă de noviciat se finalizează prin examenul de definitivat. Și în cadrul acestei profesii juridice, definitivatul se poate da doar de două ori.

Deși mai puțin prestigioasă în trecut, profesia de executor judecătoresc câștigă o importanță tot mai mare astăzi. Nu este suficient pentru un justițiabil să obțină o hotărâre judecătorească prin colaborarea dintre avocați și judecători. Prevederile acelei foi de hârtie trebuie transpuse în practică. Aceasta este menirea executorului judecătoresc. Conform legii, executorul judecătoresc trebuie să fie licențiat în drept și să efectueze un stagiu de doi ani, finalizat prin examenul de definitivat (cu unele excepții pe care nu le vom dezvolta aici).După definitivat, rămâne obligația executorului de a parcurge, cel puțin o dată la trei ani, programe de formare profesională continuă organizate fie de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, fie de camerele executorilor judecătorești de pe lângă curțile de apel, fie de instituțiile de învățământ superior.

O alta profesie juridică cu o însemnătate considerabilă o reprezintă cea de consilier juridic. Și pentru aceasta, condițiile indispensabile sunt licența în drept și efectuarea unui stagiu de doi ani care se încheie prin definitivat.

Pentru a deveni grefier, absolventul de Drept trebuie să fie declarat admis la Școala Superioară de Grefieri ale cărei cursuri durează șase luni. Poți deveni grefier chiar daca nu ai studii superioare juridice, dar în această situație, perioada petrecută la Școala Superioara de Grefieri se dublează (12 luni).

De asemenea, licența în drept reprezintă trambulina care îi propulsează pe câțiva absolvenți înzestrați cu aptitudinile spirituale și fizice necesare fie în Corpul diplomatic și consular (specializându-se prin intermediul Institutului Diplomatic Român), fie în serviciile secrete ale României (după absolvirea masterelor organizate de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazu”).

Pentru a descifra tainele atât de numeroase ale dreptului, oamenii au nevoie de ghizi. În general, aceștia se formează de tineri, deprinzând misterele cercetării dreptului de la profesorii mai în vârstă. Pentru a începe lungul drum al formării ca om de știință al dreptului (doctrinar), este nevoie de licență în științe juridice pe care o completezi printr-o diplomă de master și una de doctor în aceste minunate științe. Poți deveni cadru didactic și în urma unei strălucite cariere de practician al dreptului. Totuși, în opinia mea, formarea de tânăr ca doctrinar are avantajele ei, deoarece discursul didactic și misterele impermanente ale interacțiunii student-profesor trebuie deprinse de tânăr, devenind, altfel, extrem de solicitante si dezamăgitoare.

George ROCA: Vă mulțumesc mult pentru acestă detaliată prelegere! Un adevărat curs explicativ pentru cititorii noștri și un îndemn/motivație pentru cei care doresc să urmeze facultatea de drept! Care sunt profesiile juridice din Romania și ce atribuții au ele ?

Cosmin DARIESCU: Așa cum cititorul bănuiește deja din răspunsul întrebării precedente, profesioniștii dreptului se împart în șase categorii: magistrații (judecătorii și procurorii), avocații, consilierii juridici, notarii publici, executorii judecătorești, grefierii și teoreticienii dreptului (doctrinari). Dintre aceștia, magistrații, grefierii și unii doctrinari ( cadre didactice ale universităților publice) sunt salarizați de către stat. Avocații, notarii și executorii judecătorești acționează, conform legilor în vigoare, ca liber-profesioniști. Consilierii juridici sunt plătiți de către persoana juridică ale cărei interese legale le apără, asemenea teoreticienilor care predau la universitățile private

Magistrații sunt vedetele scenei juridice. Îndeplinesc roluri esențiale pentru coeziunea socială și de aceea se bucură de o protecție specială. Judecătorii, după cum știm cu toții, soluționează litigiile de natură civilă (în sensul larg al termenului) ori penale, pe baza probelor aduse de părți (în procedura civilă) sau administrate de stat la sugestia părților (în procedura penală). Judecătorul este încurajat să aibă un rol activ, astfel încât (dacă consideră necesar), el poate administra orice altă probă pe care o consideră necesară pentru aflarea adevărului judiciar, indiferent de poziția părților. Dar atenție! Adevărul pe care îl caută judecătorul este JUDICIAR. Ce înseamnă asta? Că este adevărul pe care îl putem reconstitui din dovezi. Și cu toții știm că acesta poate fi diferit de adevărul obiectiv. De câte ori nu am trecut prin situații care s-au petrecut complet diferit față de versiunea construită din probe. Gândiți-vă cât de dificilă este reconstituirea unei scene de seducție dintre o femeie și un bărbat. Cine este de vină? Sunteți sigur că bărbatul a fost cel care a inițiat jocul? Revenind la rolul judecătorului, acesta trebuie să dovedească o mare deschidere spirituală combinată cu o vastă experiență de viață și cu puterea de a-și păstra viața privată necontaminată de reziduurile emoționale și morale care stau la temelia celor mai multor dosare. Și nu este deloc ușor să îmbini aceste calități într-un trup de carne și de oase!

Procurorul apără drepturile și libertățile cetățenilor. El este reprezentantul statului și apăra interesul public. De aceea, are un rol important în colectarea și administrarea probelor care atestă vinovăția unei persoane în săvârșirea unei infracțiuni. El este conducătorul și supraveghetorul organelor de cercetare penală (poliția judiciară și alte organe cu competențe speciale) în cadrul procedurii penale. Puterea lui este mare pentru că el decide mijloacele de probă care vor fi administrate în cursul urmăriri penale. Legea prevede că procurorul este obligat să administreze probe atât în acuzarea cât și în apărarea suspectului. Dar sunt situații în care procurorii se lasă captivați mai mult de latura acuzării, concentrând-se mai cu seamă pe probele în acuzare. Ambele profesii juridice (de judecător și de procuror) au un impact semnificativ asupra vieții private a celui care le practică. Familia și partenerii multor judecători sau procurori trebuie să aibă o răbdare nemărginită și o mare dragoste pentru a face față cantității uriașe de stres induse de aceste profesiuni. Există mulți judecători și procurori care, dedicându-se profesiei, și-au pierdut familia. Desigur sunt și exemple contrare. Am simțit nevoia să atrag atenția asupra acestui sacrificiu pe care societatea nu îl recunoaște!

Avocatul. Un dicton juridic roman ne cere să ascultăm întotdeauna și cealaltă parte (cum ar zice românul, „adevărul este undeva la mijloc”). Iată de ce, oricare dintre noi, prinși în vâltoarea unui litigiu, trebuie să avem un „înger păzitor”. Acesta este avocatul, adică profesionistul înscris în Uniunea Națională a Barourilor din România, pe care ni-l alegem sau în anumite cazuri ne este desemnat din oficiu și care ne apără drepturile și interesele în raport cu autoritățile statului și cu alte persoane juridice sau fizice. El ne sfătuiește, el ne ghidează în alegerea probelor și în utilizarea prevederilor legale. Și da, uneori, are grijă să aleagă acele probe, să sublinieze acele fapte care ne prezintă în cea mai favorabilă lumină. Este această manieră de modificare a adevărului judiciar reprobabilă? Nu! Pentru că, din păcate, cealaltă parte procedează la fel! Am vorbit mai sus despre seducția extraordinară a probelor centrate exclusiv pe acuzare căreia îi cad victimă mulți procurori și chiar judecători. Totuși există o limită! Un avocat inteligent folosește numeroasele dispoziții legale contradictorii sau normele de procedură pentru a câștiga! Acestea sunt mijloace licite, îngăduite de lege și de morală! Utilizarea cunoștințelor personale sau coruperea judecătorilor, procurorilor experților sau a altora sunt fapte reprobabile care sunt și vor fi pedepsite! De ce? Pentru că afectează în mod grav egalitatea părților în proces. Așadar, avocatul este călăuza ta în lumea dreptului. El este legat de secretul profesional. De aceea, ar trebui sa-i înfățișezi adevărul, așa cum s-a petrecut fără prea multa cosmetizare. În funcție de această spovedanie, avocatul va stabili ce este de făcut. Din păcate, timpurile pe care le trăim pervertesc și această relație sacră client-avocat. Astfel, în 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că se pot folosi interceptările convorbirilor telefonice dintre avocat și client pentru a-l incrimina doar pe avocat, dacă exista bănuiala că acesta participă la o infracțiune. În opinia mea, această hotărâre este un adevărat cal troian care ii oferă acuzării un avantaj nepermis: acela de a înlătura un avocat al apărării „incomod”, acuzându-l de o infracțiune neadevărată pe baza convorbirilor cu clientul. Nici nu contează dacă acuzațiile se vor dovedi adevărate sau nu! Important este că ai scăpat de un avocat care putea cu adevărat să-și apere clientul, contestându-ți probele în acuzare. Și această profesie induce o uriașă cantitate de stres care-ți influențează viața personală. Din păcate, astăzi, această profesie este disprețuită, deoarece democratizarea accesului la mijloacele de informare juridică generează falsa idee că oricine poate deveni un bun avocat prin intermediul Google! Off! Amară iluzie! Dacă avem în bibliotecă un tratat de chirurgie abdominală nu înseamnă că ne putem opera singuri de apendicită!

Consilierii juridici sunt un fel de avocați permanenți ai persoanelor juridice, având aceleași atribuții cu aceștia și beneficiind de o protecție asemănătoare.

Notarii publici reprezintă profesioniștii dreptului înzestrați de Ministrul Justiției cu autoritatea de a constata relațiile sociale neconflictuale reglementate de lege, de natură civilă sau comercială, ocrotind astfel drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice. În îndeplinirea acestei misiuni, notarii publici oferă consultații juridice și întocmesc acte notariale.

Executorii judecătorești îndeplinesc serviciul public al executării silite a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii (adică acele înscrisuri care potrivit legii pot fi puse în executare silită: hotărâri judecătorești definitive, cele cu executare provizorie, hotărârile arbitrale, înscrisurile întocmite de notari etc.). Vă reamintesc că rolul acestor urmași ai portăreilor de altădată este extrem de important! Fără ei, hotărârile judecătorești în materie civilă sau actele notariale ar putea deveni avioane de hârtie sau grațioși cocori origami.

Grefierii ce activează în cadrul instanțelor de judecată au însemnate competențe în administrarea efectivă a dosarelor și în desfășurarea ședințelor de judecată. Astfel, ei sunt cei care redactează citațiile ce te anunță despre ora, locul judecății și tipul pricinii, întocmesc actele de procedură dispuse de completul de judecată, se ocupă de corespondență, completează condica de ședință, tehnoredactează hotărârile judecătorești și le comunică etc.  Grefierii de la parchete înregistrează corespondența, inclusiv plângerile penale, înregistrează, predau sau expediază lucrările potrivit rezoluției procurorului, redactează actele procedurale din dosar și se ocupă de orice alte sarcini trasate de procuror.

Teoreticienii dreptului activează frecvent în calitate de cadre didactice. Ei pot cumula această profesie cu alte profesii juridice cum ar fi cea de magistrat, avocat, notar. Dar nu este o regulă. Din contra, dezvoltarea sufocantă a cerințelor carierei academice fac dificilă combinația dintre teorie și practică în cadrul aceluiași destin uman. Care este menirea teoreticienilor dreptului (a cadrelor didactice)? O glumă nesărată spunea că doctrinarii sunt inadaptații celorlalte profesii juridice. Dar adevărul este cu mult mai complex! Savanții dreptului oferă Perspectivă tuturor celorlalte profesii juridice! Ei reflectează asupra situației actuale a dreptului pozitiv folosesc cunoștințele filosofice, istorice, sociologice pentru a critica lacunele acestuia și proiectează soluții (propuneri de lege ferenda) pe care le oferă Parlamentului. Acesta împreună cu Guvernul, cu ajutorul Consiliului Legislativ pot transpune aceste propuneri legislative în norme juridice în vigoare (adică în drept pozitiv). Fără doctrinari, practicienii dreptului ar deveni niște simpli meseriași. Am putea desființa facultățile de drept și să le înlocuim cu școli profesionale cu durata de șase luni sau cel mult un an. Am aflat de la colegi de-ai mei, mai în vârstă decât mine, că la începuturile democrației populare în România, s-a făcut un astfel de experiment. Personaje cu origini sociale sănătoase deveneau, după un stagiu de pregătire de jumătate de an, judecători care, cel puțin în penal, judecau după tabel. În biroul lor, pe perete aveau un tabel unde în dreptul fiecărei infracțiuni aveau un număr de ani de închisoare care era acceptat de instanțele superioare. Prin urmare, la un dosar nu trebuia sa chibzuiești prea mult. În funcție de încadrarea juridică a faptei aplicai pedeapsa indicată de tabel. Apoi, treceai la alt dosar! Mi se face pielea de găină când mă gândesc că această specie de judecători se poate clona în epoca noastră… Și asta ar fi posibil doar în cazul absolvenților de drept care refuză să integreze și cunoștințe din alte discipline așa-zis auxiliare (istoria dreptului, sociologie juridică, criminologie, filozofie, retorică, deontologie etc…)… Nu aș vrea să fiu judecat de un astfel de judecător, îngust la minte și abrutizat de memorarea mecanică a prevederilor legale… Acesta este motivul pentru care și pe plan mondial, nu suntem încă judecați de calculatoare… Dar cine știe… primii pași spre dezumanizarea justiției sunt deja făcuți… În concluzie, savanții dreptului sunt visătorii profesiilor juridice care încearcă să croiască un drept mai just și un cadru legal mai echitabil și mai uman. Merită să fie prețuiți pentru această operă!

George ROCA: Care este organizarea tribunalelor din Romania si prin ce se deosebesc ele?

Cosmin DARIESCU: România are o singură ierarhie de instanțe judecătorești pe patru nivele prevăzută în articolul 126 din Constituția României și în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Curtea Constituțională este o autoritate jurisdicțională independentă. Următoarele instanțe constituie sistemul jurisdicțional românesc:

1. Înalta Curte de Casație și Justiție

– 15 curți de apel

• 42 de tribunale
• 4 tribunale specializate
• 176 de judecătorii

– Curtea Militară de Apel

• 4 tribunale militare

1. Curtea Constituțională

Răspunsul detaliat la întrebarea dumneavoastră formează obiectul cursului de organizare a sistemului judiciar, predat de colega mea, Carmen Moldovan, chiar în primul semestru al anului întâi. Așadar, din grija pentru buna dispoziție a cititorului și din respect pentru munca colegei mele, mă voi limita la a preciza câteva elemente esențiale.

Înalta Curte de Casație și Justiție este curtea supremă a României (vârful piramidei). Rolul ei este acela de a asigura interpretarea și aplicarea uniformă a legii de către celelalte instanțe. Procedurile pentru atingerea acestui obiectiv sunt denumite „recurs în interesul legii” și „cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”. Înalta Curte de Casație și Justiție are patru secții independente cu jurisdicție proprie: Secția penală, două secții civile și Secția de contencios administrativ și fiscal. În plus, există alte secții cu competență specială, cum ar fi cele patru completuri de cinci judecători, Secțiile Unite, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Completurile de cinci judecători reprezintă un expedient care înlocuiește Secțiunile Unite ale Înaltei Curți în cazurile prevăzute de lege. Ele au competență atât în ​​materie civilă, cât și în materie penală. În materie civilă, acestea judecă recursurile împotriva hotărârilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii, conflictele de competență dintre două secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și diverse cereri de recurs, în cauzele stabilite de lege. În materie penală, aceste completuri hotărăsc asupra apelurilor și recursurilor împotriva deciziilor date în primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți sau în apel de completurile de cinci judecători.

Secțiile Unite soluționează sesizările privind modificările jurisprudenței Înaltei Curți sau sesizarea Curții Constituționale pentru controlul constituționalității legilor înainte de adoptare. Tot Secțiile Unite au dreptul să stabilească și să comunice Ministerului Justiției cazurile în care îmbunătățirea legii este necesară.

Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii decide cu privire la problemele legale soluționate diferit (prin decizii judecătorești definitive) de instanțele inferioare. Procedura în fața acestui complet poate fi inițiată doar de patru categorii de autorități: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți, conducerea colegială a Curților de Apel , precum și Avocatul Poporului (Ombudsman-ul).

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept soluționează cererile depuse pentru obținerea unor hotărâri preliminare care elucidează aspecte juridice specifice, atât în ​​dreptul penal, cât și în dreptul civil. Completul se va pronunța numai cu privire la aspectul neclar. Soluția lămuritoare este obligatorie pentru instanța care a solicitat-o de la data pronunțării hotărârii, iar pentru celelalte instanțe de la data publicării hotărârii în partea I din Monitorul Oficial al României.

Pentru soluționarea cauzelor civile (în sensul litigiilor de drept privat), Înalta Curte are două secții: Secția I și Secția a II-a. Acestea nu au o competență specializată, soluționând recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel,cererile de revizuire în cazurile stabilite de lege,contestațiile în anulare, cererile de strămutare de cauze, conflictele de jurisdicție (în cazurile specificate de Codul de procedură civilă) și recursurile împotriva hotărârilor nedefinitive sau actelor judiciare de orice natură care nu pot fi atacate altfel, atunci când procedurile legale au fost întrerupte în fața unei curți de apel.

Secția de contencios administrativ și fiscal are o jurisdicție similară cu secțiile civile, limitată la dreptul administrativ și fiscal.

Secția penală soluționează, în primă instanță, cauzele date de lege în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție datorită poziției sociale înalte a făptuitorilor. Aici intră infracțiunea de înaltă trădare și alte  infracțiuni comise de senatori, deputați sau deputați ai Parlamentului European, de membri ai Guvernului sau de judecători ai Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți ori de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte. În calitate de instanță de control, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție verifică legalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate pentru infracțiuni grave și pentru infracțiuni comise de alți înalți oficiali ai statului (Președintele Curții de Conturi, Avocatul Poporului, Președintele Consiliului Legislativ) sau de către membrii înaltului cler. Astfel, această secție soluționează apelurile și  contestațiile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în primă instanță, de o curte de apel sau de către Curtea Militară de Apel sau chiar de Secția penală a Înaltei Curți etc.

Al doilea etaj al piramidei, imediat sub vârf, este cel al curților de apel. Cele 15 curți de apel au în jurisdicție două sau trei tribunale și tribunale specializate din mai multe județe. În materie civilă, aceste curți sunt atât instanțe de apel ( judecând calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță), cât și prime instanțe (doar pentru litigiile administrative, financiare și penale importante). În materie penală, curțile de apel au, de asemenea, un dublu rol. Sunt atât instanțe de apel, cât și prime instanțe (în cazurile prevăzute în Codul de procedură penală cum ar fi: trădarea, spionajul, subminarea autorității de stat sau a economiei naționale, infracțiunile împotriva securității naționale a României menționate în legile speciale etc. ori infracțiunile comise de persoane cu calități oficiale cum ar fi: judecători ai tuturor instanțelor în afară de Înalta Curte, procurori ai parchetelor de pe lângă aceste instanțe sau avocați, notari, executori judecătorești, membri ai Curții de Conturi, Avocatul Poporului, Președintele Consiliului Legislativ sau conducători ai cultelor religioase recunoscute.

Curțile de apel decid, de asemenea, cu privire la conflictele de competență dintre tribunale sau între judecătoriile și tribunalele din zona lor de jurisdicție. Tot curțile de apel judecă cererile de extrădare sau  de transfer în străinătate a persoanelor condamnate.

Al treilea etaj al piramidei (dinspre vârf spre bază) este alcătuit din  cele 42 tribunale, câte unul pentru fiecare județ și unul pentru capitală. Și aceste instanțe de judecată au personalitate juridică (sunt considerate persoane juridice, cu buget propriu, cu drepturi și responsabilități proprii).  Ele au un dublu rol: prime instanțe și instanțe de apel pentru cauzele civile sau penale mai puțin semnificative. Tribunalele au secții sau completuri specializate în: litigii civile, penale, litigii care implică copii sau probleme familiale, cauze administrative sau dispute fiscale, de muncă ori  privind asigurările sociale sau companiile și Registrul comerțului etc. În materie civilă, tribunalele sunt instanțe de drept comun (adică se pronunță asupra tuturor cererilor care nu sunt date de lege în competența altor instanțe). În calitate de instanțe de control judiciar (de apel), ele judecă calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță sau în alte cazuri special prevăzute de lege. În materie penală, tribunalele judecă, ca instanțe de fond, infracțiuni grave împotriva vieții sau a integrității corporale și a sănătății, infracțiuni împotriva libertății personale, infracțiuni sexuale, infracțiuni de proprietate și alte infracțiuni prevăzute de Codul de procedură penală. În calitate de instanțe de control, ele judecă apelurile și contestațiile împotriva hotărârilor emise de judecătorii (contestațiile doar în cazurile stabilite de lege). De asemenea, tribunalele decid asupra conflictelor de competență dintre judecătoriile din județ.

Baza piramidei este alcătuită de cele 176 de judecătorii, aflate în circumscripțiile tribunalelor. Fiecare tribunal supraveghează activitatea mai multor judecătorii. Judecătoriile nu au personalitate juridică (adică, deși au conducere proprie, depind financiar și juridic de un tribunal). În materie civilă, judecătoriile judecă orice cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 de lei precum și litigiile prevăzute de Codul procedură civilă. De asemenea, judecătoriile se pronunță în căile de atac împotriva deciziilor autorităților jurisdicționale ale administrației publice în cazurile prevăzute de lege. În materie penală, judecătoriile sunt instanțe de drept comun, judecând toate tipurile de infracțiuni, cu excepția celor date de lege în competența instanțelor superioare.

În România, există patru tribunale specializate. Ele funcționează ca instanțe separate pentru litigiile care implică minori și dreptul familiei și pentru cazuri comerciale specifice. Aceste instanțe au o competență teritorială limitată la nivelul județului unde funcționează. Tribunalul pentru minori și familie Brașov soluționează cauzele cu privire la infracțiunile comise de minori sau împotriva minorilor și cauzele civile în materie de familie din județ. Cele trei tribunale specializate pentru cauze comerciale sunt: Tribunalul Specializat Cluj, Tribunalul Specializat Mureș și Tribunalul Specializat Argeș. Acestea soluționează litigiile survenite între profesioniști. În Codul civil din 2011, toți cei care dețin o întreprindere (în sens de afacere) sunt considerați profesioniști.

Calitatea de militar impune o serie de exigențe traiului personal care sunt necunoscute civililor (inclusiv magistraților cu pregătire obișnuită). De aceea, pentru judecarea infracțiunilor și ale altor încălcări ale legislației civile și militare, în țara noastră, funcționează instanțele militare. Acestea sunt alcătuite din patru tribunale militare (București, Iași, Cluj, Timișoara) tutelate de Curtea Militară de Apel (cu sediul în București) coordonată, la rându-i, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Tribunalele militare judecă infracțiunile personalului militar până la gradul de colonel, inclusiv. Infracțiunile comise de generali, amirali și mareșali precum și cele comise de judecătorii și procurorii tribunalelor militare sunt date de Codul de procedură penală direct în competența Continue reading „George ROCA: INTERVIU CU UN JURIST – CONF.UNIV. DR. COSMIN DARIESCU” →