Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de ape (poeme)

Gândurile îţi sângerează, zidurile te despart,
în tăcere pleci spre spaţii goale,
încerci
să curmi trecutul tulburător.

 

Pierdut în sălbăticie, casa ţi-e drumul,
loviturile aspre te fac mai puternic,
în aur transformi greşelile.

Un far aprins.
Dincolo de ape vrei să ajungi.
Într-un ocean nestrăbatut de nimeni,
coloane luminoase
licăresc.

 

Viaţa o ia într-o direcţie sau alta,
ca un râu sinuos,
noi experienţe îţi scriu povestea,
bucuria este
în tot ce te-nconjoară.

 

Pe emisfera gândului te plimbi,
pe o scenă ireală te mişti.
Ai fost rănit,
ai fost vindecat.
Vei păstra această înţelepciune
aceea că
dragostea nu are limite?

 

De mână te ţii pentru o secundă, pentru eternitate,
împărtăşită doar, fericirea e reală,
intensă şi colorată,
pe drum te surprinde sunetul ei.
Există o poveste de iubire răscolitoare
pentru fiecare.
Dumnezeu ne iubeşte!

 

Fragilitatea cristalului e fineţe,
nu slăbiciune.
Când ierţi, iubeşti
si când iubeşti
asupra ta
lumina divină se revarsă.

 

Inimile prind aripi. Laşi îngerii să cânte.
Dincolo de bine, dincolo de rău,
acolo, în acea grădină
ne vom întâlni…

 

 

cercurile  vieţii

 

o busolă de aur ne-arată nevăzutul.

acel punct de lumină din capela sixtină.

 

cercurile ascund taina vieţii.

în trepte este viaţa,

creşte şi descreşte.

 

pe drumul mătăsii, cercurile vieţii, în fiinţă.

o poartă se deschide către cerul nedeschis.

un singur răspuns.

o singură respiraţie. cod cu litere de foc.

 

o geometrie sacră,

cu-atâtea universuri lăuntrice.

 

aşa începe totul.

furtuna dinaintea liniştii cerului.

fluxul şi refluxul,

ferestre spre lumina celor o mie de sori.

 

pătrundem într-un nou câmp şi în vârtejul lui.

treptele sunt din flori.

când soarele pătrunde piatra

acolo stă poemul!

 

 

fructele

 

ne arătăm sufletul fără să fugim.

fără să ne-ascundem.

 

frunctele sunt cu sâmbure şi dulceaţă,

dar trebuie să muşti din învelişul lor exterior,

pentru-a ajunge la ele.

 

îţi place să revii pe pământ.

ce mult contează clipa.

închid ochii. simţim vibraţia crescută

în bucuria propriei fiinţe.

 

eşti o cascadă.

incredibilă stare.

te iubesc foarte adânc.

cine poate explica asta?

 

 

 

lumina ce pâlpâie

 

îţi simt absenţa din fiecare trecere

precum sunetul înăbuşit

al clopotului scufundat în adâncuri.

 

şi zidul înălţat ca un pumnal între noi.

şi lumina ce pâlpâie înspre ţărmul întunecat.

 

am închis muzica. am stins valul.

e mai bine acum?

 

vorbeşte-mi. dă-mi mâna.

suntem singuri în oceanul acesta.

 

risipeşte absenţa şi umbrele rănilor

neînchise în trecere.

 

vorbeşte-mi.

 

 

sclipiri de lumină

 

simţi că ţi s-a mai întâmplat asta.

ţi-e dificil să alegi.

 

de ce ne-amintim viitorul?

 

plouă. timpul pare golit, limitat.

 

aminteşte-ţi, ne vom întâlni.

 

viaţa este acolo unde creşte iarba.

să luminăm drumurile şi să vedem gropile.

siguranţa şi nesiguranţa depind de noi.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de ape (poeme)”

Eleonora SCHIPOR: Bine te-am găsit!

Pe aripi de vânt ușor

Toamna a sosit în zori…

              Iar odată cu sosirea toamnei a început un nou an școlar în toate școlile din Ucraina. Un 1 septembrie cam trist și neobișnuit. Un 1 septembrie făcut la distanță. Un 1 septembrie fără binecuvântarea preotului, fără obișnuitul careu școlar, fără poezii, felicitări, diplome, flori, uniforme școlărești, banticuri, baloane colorate, zâmbete, bucurie… Un 1 septembrie cu totul altfel decât cel cu care ne-am obișnuit noi profesorii de-a lungul anilor. Iar alături de noi, elevii, părinții, oaspeții, invitații… Începutul lui septembrie  de regulă este  deosebit pentru elevi, profesori, părinți, dar și pentru toți acei a căror viață este legată de școală.

         A început un nou an școlar la CIE Cupca, raionul Hliboca. La distanță, or, raionul Hliboca este aflat acum în „zona roșie”. Trist și dureros. În cuvântul său de felicitare d-na directoare a CIE Cupca Maria Lazurca a menționat că în aceste vremuri grele pe care le trăim, trebuie să avem multă răbdare, să fim atenți unul cu altul, să fim înțelegători, rezistenți.  Sperăm că actuala perioadă de carantină va dura doar 2 săptămâni, și la mijlocul lunii sptembrie ne vom vedea la școală, în mod obișnuit.

         Prima lecție petrecută online de locțiitoarea directorului pentru munca educativă, profesioara  Lidia Olar este pe tema „Să îi povestim Europei despre noi”. Despre călătorii, excursii, locuri deosebite ale Ucrainei le povestește  cu însuflețire Lidia Gheorghievna. Îi invită pe elevii, care s-au conectat în număr mare la calculatoare, la discuția despre simbolica, istoria, valuta țării, locurile ei minunate, oamenii deosebiți…

         Prima lecție din acest an de învățământ a debutat. În majoritatea claselor la această lecție au asistat online și părinții. Înainte vor fi câteva zeci de lecții online mai ușoare, mai grele. Apoi sperăm vom reveni la normal. Adică la școala dragă vom avea lecții, recreații, lucrări, teste, retrăiri, griji, bucurii… așa e viața de elev. Părinții și dascălii le vom fi alături.

         Sperăm, că în ciuda tuturor greutăților,  vom avea parte de un an bun. Ne vom bucura de susținere și încredere din partea părinților, dar și a celor demnitari de care depinde soarta școlii. Întru-n ceas bun! Doamne ajută!

 

Eleonora Schipor,

pedagog-organizatoare, profesoară superioară la CIE Cupca    

                           

Nicolae Dan FRUNTELATĂ: Românii care mai cred

Astăzi o să scriu despre o sectă anume. Aceea a românilor care locuiesc departe de casă, în țări străine, dar își iubesc țara ca pe o mamă bătrână și dragă, trăind încă în casa unde s-au născut, unde au primit prima gură de aer natal, prima rază a soarelui, primele iubiri. În casa unde se întorc să simtă miros de mere și gutui păstrate în geam, miros de veșnicie, să aprindă o lumânare în cimitirul din ce în ce mai umil.

De ce zic sectă atunci când ei au rămas ortodocși întotdeauna, au luat cu ei, în călătoria de mii de kilometri, icoanele lui Dumnezeu și Maicii Domnului din biserica de sat și le-au păstrat în casele lor noi ca pe o taină supremă?

Pentru că nu sunt mulți, dar sunt tari în credința lor, în speranța lor pentru patrie. Pentru o patrie care, de multe ori, nu le oferă nimic, nu-i respectă, nu se întoarce către ei cu dragoste, ci doar cu un interes meschin, electoral. Iată, descriu astăzi un triunghi energetic al culturii române și al patriotismului.

Cu un vârf chiar în miezul Occidentului, la New York, lângă altarul unde slujește părintele Theodor Damian, bucovineanul, poetul, filosoful, prietenul care scoate o revistă elegantă, „Lumină lină” îi zice, adică Gracious Light și numele vine dinspre Eminescu, dinspre titlul primei sale cărți de versuri pe care l-a dat el însuși, o revistă în care editorul îi adună pe frații lui din America, pe M.N. Rusu, pe olteanca Mihaela Albu, dar și pe cei de acasă, pe Vasile Andru, pe Ioan D. Roșca, pe Eugen Evu, pe Lucia Olaru-Nenatti, pe Paula Romanescu, pe Theodor Codreanu, pe mulți alții.

De peste deal, de la Montreal, iată ce vers mi s-a întâmplat, îi răspunde Alex Cetățeanu, un oltean amarnic, de loc de la Amărăști, scoțând o revistă de ținută mondială, aș zice, „Destine românești”, difuzând-o în America de Nord, în Europa, în Australia și, cu greu, în continentul România. Având în spate Asociația Scriitorilor Români din Canada, având alături prieteni români, mai cu seamă olteni de-ai lui din Vâlcea și din Pretutindenaria valahă, dar nefiind „agreat”, cum se zice, de forurile culturale din patrie, de băieții subțiri care călăresc Ministerul Culturii și-l închiriază unor artiști avangardiști de mâna a treia, de un Institut cultural român care continuă să clasifice părtinitor cultura românească. Dar el, băiatul plecat din Amărăști, propune lumii un eșantion de cultură a țării în care s-a născut.

Din Australia răspunde poetul ardelean George Roca. Scriind cărți, editând reviste, venind acasă cu brațele pline, intrând pe drumurile universale ale Internetului, cu argumente ale literaturii patriei lui.

Acești oameni sunt sectanți ai iubirii de țară. V-am argumentat de ce. Sectanți ai unei patimi care-i ține în viață, care-i legitimează, care-i explică. Mă gândesc la ei ca la niște tainice ambasade ale culturii române. Poate într-o zi, într-un veac, Patria se va întoarce cu fața spre ei. Atunci când veleitarismul deșănțat, interesul de gașcă, setea de putere vremelnică a unor falși lideri culturali nu vor mai exista.

Poate atunci și nici atunci …

––––––––––––

(din Nicolae Dan Fruntelată

„Memoria scaunului electric”

Editura Semne, Bucureşti, 2020)

 

 

ROȘIA MONTANĂ

(Se dedică lui Ion Brad)

 

Între Scamandros și Dâmbovița

nu e decât

un nimic, vreo două mii de ani,

niște munți apuseni cam bătrâni,

o pasăre măiastră roșie, montană

Roșia Montană i se spunea

în limba acelor ciobani

Ea avea un cuib de aur într-o colivie de aur

ea munții și oile îi păzea

pe urmă au venit vânătorii istoriei

între Scamandros și Dâmbovița

numai o bătaie de glonț era

Vânătorii din Est, din Vest, din Mereu

Poftitorii de aur, de grâu, de petrol,

Călăreți în spinarea poporului meu

Prelatin, prea singur și gol

Cine mă apără, Doamne, Zalmoxe,

între Scamandros și Dâmbovița

o istorie oarbă

Bărbații mei au murit, vânduți și trădați

De o mondială pereche

Est și Vest, românii sunt mieii

acestei balade mai vechi, preromane

între Scamandros și Dâmbovița

amprentele noastre

sunt Roșii Montane…

 

 

MITRU FĂRCAȘ

 

Prietenul meu Mitru Fărcaş

a plecat în Rai

ţinând în mâna dreaptă taragotul sfânt

ca pe un toiag împărătesc

în Maramureş curge apă neagră

şi-i secetă-n podiş ca-ntr-o grădină

în care florile se ofilesc

Pe dealul Feleacului

vin carele Iancului

şi-ntr-un car mai înstelat

vine Mitru supărat

că la mânuri îi e frig

eu nu pot nici să-l mai strig

s-a albit doina de ger

când s-apropia de cer

şi-a rămas Ardeal pustiu

de când Mitru nu e viu

Dacul meu dinspre Gutâi,

Mitru, fratele dintâi

 

 

COROANA DE SPINI LA EMINESCU

 

Între Terra Occidentalis şi Panslavia

Coroană de spini e Patria mea

Rotundă, bogată şi nefericită

Ca o pradă de purtat sub şa

Ca o colonie de jucat la zaruri

De trădat de câinii, coadă de topor

Vânzători în casă, vânzători afară

Toţi dădură moartea pentru maica lor

Continue reading „Nicolae Dan FRUNTELATĂ: Românii care mai cred”

Eleonora SCHIPOR: Două măsuri comemorative de mare valoare

       

          Zilele acestea am fost prezenți câțiva oameni de creație din ținutul noastru la două măsuri comemorative.

          Prima a avut loc în incinta bibliotecii centrale din orașul Storojineț în prezența celor mai buni bibliotecari din raion, profesori, ziariști, scriitori.

         Într-o atmosferă solemnă toți cei prezenți l-am comemorat pe cel care a fost publicistul, ziaristul, omul de cultură Ivan Semeniuk. Despre acest om deosebit am vorbit deja.

         Această a doua comemorare (prima a avut loc la Hliboca) a fost pregătită tot de fiica sa Galina Semeniuk-Sâsoletina, cunoscută compozitoare, autoare de versuri și cântece, activistă pe tărâmul cultural. Reamintim că prima măsură comemorativă  de acest fel a avut loc la Hliboca.

         S-a organizat o asemenea măsură și la  Storojineț, deoarece o vreme oarecare regretatul ei tată, ziaristul Ivan Semeniuk a lucrat și la redacția din Storojineț.

         D-na Galina a pregătit o frumoasă expoziție de cărți, ziare, fotografii dedicate tatălui, o emisiune radiofonică, imagini pe ecranul multimedia din viața și activitatea tatălui ei.     A prezentat cartea „Continuitatea neamului” (apărută în limba ucraineană) chiar nu demult la una din editurile noastre bucovinene.

          Celor prezenți le-a dăruit cărți. A povestit cu multă emoție despre tatăl ei, a interpretat la chitară, dar și vocal câteva cântece solo, dar și cu colega cu care fac un duet minunat de circa aproape 5 ani – Natalia Cernuhina.

          Toți cei prezenți au rămas plăcut impresionați de atmosfera în care s-a desfășurat măsura comemorativă.

         Cea de a doua a avut loc tot zilele acestea la biblioteca din satul Cuciurul Mare, raionul Storojineț. Este satul de baștină al regretatului bibliograf, folclorist, om de cultură Mircea Mintencu, de la a cărui trecere în neființă se împlinesc acum acestea 40 de zile.

         Comemorarea sa a fost organizată de bibliotecara șefă a acestei biblioteci Natalia Bevțic cu susținerea președintelui comunității teritoriale Cuciurul Mare dl Vasile Toderenciuk. Prezenți la comemorare au fost cunoscuți scriitori, publiciști, ziariști, profesori, oameni de cultură, activiști din ținutul nostru, printre care: Vasile Vascan, Miroslav Lazaruc, Tamara Mincenko, Ivan Sanduleac, Rodica Zegrea, Maria Gulei, Olga Șevcenko, Galina Sâsoletina, Ivona Lughina, subsemnata și alții. Desigur au fost prezenți activiști ai satului, câteva rude.

         Doamna Natalia Bevțic a vorbit frumos despre omul, activistui, cititorul, prietenul tuturor bibliotecarilor din raion și nu numai, Cetățeanul de onoare al satului Cuciurul mare Mircea Mintenco. Am avut ocazia să vedem imagini la calculator prezentând crâmpeie din viața și activitatea acestul om erudit. A fost unul dintre cei mai activi membri ai cenaclurilor noastre literare, fiind prezent la zeci de prezentări de carte, întâlniri cu oameni de vază, date remarcabile din cadrul instituțiilor culturale din raion, regiune, și din alte părți ale Ucrainei.

         Rând pe rând vorbitorii s-au referit la calitățile lui de om de cultură, la cunoștințele vaste manifestate în domeniul literaturii, muzeografiei, culturii, civilizației…

          Personal am vorbit despre cele două cărți pe care le-am tipărit de și despre Mircea Mintenco. Prima îi aparține autorului însă-și. Se numește „Izvoarele cristaline ale inspirației”. Cea de a doua „Din toată inima” i-am dedicat-o eu personal, adunând în ea toate cele ce i-au fost dedicate: poezii, cântece, felicitări, portrete,  scrisori, diplome, mulțumiri… ele, aceste cărți vor dăinui de-a pururi, rămânând ca o amintire de neuitat despre cel care a fost Mircea Mintenco.

         Ne-a bucurat faptul că la propunerea și cu susținerea conducerii Comunității, și a bibliotecii va fi organizat un muzeu în cinstea sa, iar biblioteca sătească va purta numele lui Mircea Mintenco. Urmează ca toată documentația, procedura respectivă să treacă toate instanțele cuvenite.

         Sincere mulțumiri tuturor celor care au depus efort, cheltuială, cunoștințe pentru a face din zilele noastre o sărbătaore, fie ea și comemorativă, evocând memoria acestor personalități ale ținutului nostru bucovinean.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Ucraina

2 septembrie 2020

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Sărutul luminii (versuri)

Scrisoarea


plecam din vise către seară
mai rătăceam pe o orbită goală
din lacrimi izvorâte într-o noapte
am născocit în zori o mare
te-am dezbrăcat cu o suavă sărutare
te-am învelit în stropi de soare
și împingeam păcatul pînă la capăt
sorbind aroma ultimului gând
plecam din brațe voluptoase
un călător prin noapte iară
iar când iubirea pierea într-o vară
mă întorceam în pași spre ea ca întâia oară
mi’s ochii lacrimi și durere
mai căutam în zori cuvântul ce pierise
tu te scăldai în marea de odinioară
în lacrima iubirii pure
a unui poet ce iubise într-o vară, o codană
și mai plecai femeie iarăși
eu te urmam, biet călător în lumi deșarte
pășeam în tragica durere către moarte
am plâns în zori iubirea noastră
pe stânci golașe de pripas
era atât de frig în lumea asta
nu am știut atunci de al meu pas
eu căutam ceva ce nu era firesc
și mai scriam femeie iară
poem după poem
în căutarea nebuniei
de a mai primi odată în noapte
sărutul tău fierbinte pe obraz
sunt beat și ceața asta nu-mi dă pace
te căutam pe drum în ochi cerești
și scriu femeie, scriu iubito
ca un poet pe drumul celor drepți

 

 

Pași în noapte

 

aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu…
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viața către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă așez pe țărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde ești tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
pășeam printre ani și era frig
m-am ghemuit la sânul tău și m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer și lacrima plângea
vorbeam de despărțiri uitând că ieri nu a fost ieri
știam că ai să pleci
eram nebun și nu înțelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
știam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în brațe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce…
știi, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârșit
dar ce este femeie azi sfârșitul
decât lumina noului început

 

 

Ultimul vers


eu plecam pe un drum
tu veneai pe ape
printre atâtea valuri, nu ne întâlneam
a trecut o zi
iar la întâmplare
nu găsisem calea, tu pășeai pe ea
pun pe răni cerneală, să astup un verb
mă sufocă lumea
unde astăzi merg
la cumpene de ape
le arunc pe toate
pierduți între ape
toți plecăm pe urmă
mă ajung din urmă
pașii goi, de humă
am plecat degeaba
pe pământ e sânge
lacrima iar plânge
versul trist se stinge

 

 

Zborul


m-am rezemat de gânduri
cu aripa de sânge întinsă peste mare
peste câmpia ce încă mai plângea în soare
în infinitul unei clipe
tot căutând cărarea către întinsa zare
eram un zbor tăcut în lacrima privirii
se așterneau pe lespezile goale tăcute convorbiri
la capătul tăcerilor astrale
în lunga noapte către libertate
ciopleam o candelă din lutul milenar
ai unor sfinți uitați în calendar
mai sfărâmam în gând cuvinte mute
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Sărutul luminii (versuri)”

Ionuț ȚENE: Preotul cu mască crede în puterea omului şi autorităţilor, nu în cea a lui Dumnezeu?

Patriarhul Daniel a oficiat la jumătatea lui august în cartierul bucureștean Titan o slujba de târnosire a Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, alături de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul și un mare sobor de preoți și diaconi, cu toţii purtând mască. Patriarhul Daniel și toți preoții și diaconii au purtat măști de protecție, deși nici legea, nici regulile impuse de Sfântul Sinod, nu le-au cerut asta. Au făcut aceasta, ca să arate cât de solidari sunt cu credincioșii care sunt obligați să poarte mască, precum și pentru a demonstra că Biserica este întotdeauna alături de stat în eforturile sale de combatere a epidemiei de coronavirus, Patriarhul Daniel le-a cerut și celorlalți co-slujitori să poarte mască, asta chiar dacă slujba s-a desfășurat în public. A fost un semnal clar prin care toţi slujitorii sfântului altar din România au înţeles că trebuie să poarte mască, deşi nu este obligatoriu, în timpul slujbelor religioase. Mai mult, sunt preoţi care deja împărtăşesc credincioşii cu linguriţe de plastic de unică folosinţă, deşi nu este canonic, Sfântul Sinod al BOR a reiterat recent că împărtăşania se oferă cu o singură linguriţă, conform tradiţiei bizantine din secolul VIII. De aceea, au apărut destule cazuri de preoţi care împărtăşesc, cu masca pe faţă şi cu mănuşi, din linguriţe de unică folosinţă, pe lângă faptul că încalcă canoanele bisericeşti, pot sminti credincioşii ortodocşi practicanţi, care şi aşa s-au redus destul de mult cu prezenţa la slujbele religioase în urma pandemiei. Nici măcar autorităţile laice nu cer să se depăşească cerinţele şi acele restricţii normative, pe care unii preoţi le aplică cu un exces de zel neînţeles. Mireanul aflat la Liturghie în faţa altarului poate fi smintit, când vede preotul, care vine mascat şi înmănuşat cu teamă de Covid, nu cu dragoste şi frică de Hristos. „Turma mică şi fricoasă” ştie că Trupul Domnului din Potir este vindecare de boli, nu sursă de îmbolnăvire.

Preotul scriitor Ava Credo Glăţean are dreptate când scrie: „Eu mă așteptam ca în timpul ploii(pandemiei), să apară ciupercile otrăvitoare (sacerdoții cu metehne de cartier), să-L împărtășească pe Hristos oamenilor în lingurițe de unică folosință. Dacă vine o prigoană în Biserica Ortodoxă, ăștia trec sigur la reformați. Eu stau și mă gândesc: dacă sunt preoți cu experiență și mari teologi, unul chiar profesor de teologie, cum pot avea cuvenita evlavie să îl pună pe Hristos în plastic, într-o jalnică linguriță de plastic, probabil și un produs chinezesc? Cu siguranță o să vi se pară că iar emit judecăți nerușinate și îmi bag nasul unde nu îmi este treaba, dar eu în calitate de slujitor al altarului și al Bisericii strămoșești, cum aș putea îngădui o asemenea ticăloasă și demonică inovație, și mai ales în buricul capitalei? O să spuneți că e doar o formă de acomodare cu o practică pandemică de dragul ,,artei teologice” și pentru a fi în concordanță cu legile profane ale statului. Că nu e nimic grav. Bine că nu au folosit bețișoare chinezești pentru orez sau o linguriță pentru înghețată. Nu m-aș mira nici să îi văd că îl pun pe Hristos în pungi de nylon. Trist, enorm de trist. Cu asemenea preoți, mâine slujim mesa Catolică și citim Coranul, pentru că cei 900 de ani de tradiție Ortodoxă, în care s-a stabilit împărtășirea cu aceeași linguriță, sunt intrați în trecutul desuet al slujirii liturgice, iar lumea fiind dinamică și Biserica trebuie să simtă transformări dogmatice, canonice și liturgice după cutumele lumii. Genii ale demonicei transformări, găsim pe toate gardurile, cu atât mai mult, cu cât au slavă bisericească, cuvânt înălțător, iar evlavie cât pisicile în călduri. Ar trebui să le fie rușine pentru că Hristos nu s-a jertfit pentru omenire, ca omenirea să-L pună în scaun cu rotile și în lingurițe de plastic pentru babele credincioase de duminică. Parcă văd că de prinde la prostime o asemena practică liturgică, nu mai scapă Biserica de ea, numai cu un Sinod Ecumenic adevărat.” Ortodoxia înseamnă asumarea cu mare curaj a vieţii şi morţii.

Continue reading „Ionuț ȚENE: Preotul cu mască crede în puterea omului şi autorităţilor, nu în cea a lui Dumnezeu?”

Alexandrina TULICS: Trecerea (versuri)

Sunt miere, vierme, bici!

 

Eu sunt grădina
în care soarele răsare doar pentru mine,
ploaia îmi doarme pe prag,
Vântu-și acordează în miresme, suspine,
aduse din vară spre toamnă,pe-nserat.
Eu sunt floarea cu nume de soare,
de râu și potecă spre cer,
Mielul cel dus pe umeri de Domnul ,
când în lume, binelui, păcii, luminile-i pier.
Eu sunt roua ce-aduce răcoarea
în litere scrise de ea ,
mierea, dulceața și amăraciunea ,
cănd nu e liniște în casa și în țara mea.
Sunt pelinul ce-l dau omului rău să-l înghită,
când rău-și aruncă puterea-ntre oameni,
Sunt sămânță ținută în cer la lumină ,
Ce mi-o pune Domnul în vers ,
spunându-mi;să sameni!
Sunt vifor în vară când mor aripioare
și bardă când hoții de țară mă fură,
Sunt bici când străinii gonesc căprioare
și mor urșii cu sânge la gură …
Sunt vierme de dor când îmi cânt ciocârlia ,
ungere sfântă plângând,
Mă ridic și-mi înnod -nlăcrimarea,
când pe genunchi către Tatăl …România o strig !

 

 

Trecerea  

 

Bat clopotele -n jurul unui om ,

Se-adună lumânările-n șoptire,

Tristețe? -ntreabă câte-un trecător.

Nu! O dulce izbăvire!

Ce triști sunt pomii, zice unul,

Ce mult ar vrea defunctul, cucul să îi cânte,

Era un om,nu prea voinic,

Dar când în rugi se cobora,

știa să-L facă pe Domnul să-l asculte.

Bat clopotele în jurul unui suflet,

Și ..parcă se aude o vioară?

Continue reading „Alexandrina TULICS: Trecerea (versuri)”

Anatol COVALI: ÎN NEMĂRGINIT (versuri)

C Â N D  AM  V E N I T

*

Când am venit n-am plâns,

gemea în locul meu

viața știind ce strâns

eram legat de greu.

*

Ea știe tot, dar nici

o vorbă nu a scos

când al ursitei bici

lovea până la os.

*

Și am trecut prin ea

pe drumul hărăzit

să-mi ia și să îmi dea

ce îmi era menit.

*

A fulgerat din nori

și a plouat intens

când căutam în zori

sens și aflam nonsens.

*

Au fost și împliniri,

m-am bucurat ades

că pentru mari zidiri

destinul m-a ales.

*

Dar dacă am zâmbit

cînd viața-n brațe-am strâns,

de-odată m-am trezit

cutremurat de plâns.

 

 

H A R A B A B U R Ă

*

Ascuns în neștiuturi plâng

și gânduri vin carbonizate

în timp ce vulturi zboru-își frâng

și-un viscol negru mă străbate.

*

Nimicnicii de nedescris

colindă-ale-amintirii stepe

strivind sub tălpi orișice vis

care se stinge sau începe.

*

Și nu mai știu spre care pol

mă arcuiesc ca o potcoavă

în timp ce-amurgu-i tot mai gol

și piere ultima epavă.

*

Un ger cumplit s-a așternut

ca un covor mâncat de molii

peste prezent, peste trecut,

când simt cum mi se schimbă polii …

 

 

NFRUNTARE

*

Copilul care mai zburdă-n mine

zâmbeşte tandru, cu ochi senini

şi c-o iubire ce-mi face bine

din al meu suflet culege crini.

*

Tânărul vesel, plin de speranţe

care sub cnuturi nu a gemut,

din sentimente adună gloanţe

şi răni închide cu un sărut.

*

Bărbatul mândru de-a sa solie

îmi strânge mâna c-un gest firesc

şi-n al meu sânge pacea adie

când parcă aripi din nou îmi cresc.

*

Cel de acuma, uimit că viaţa

s-a vrut o clipă, un fulger doar,

zâmbind priveşte destinu-n faţă

spunând : Ce tânăr mă simt şi par !

 

 

AI FOST UN DAR

*

Poate că dacă nu veneam

pe-acest pământ, îmi părea rău

că n-aș mai fi atins un ram

din crângul tău

*

și nici izvoarele-ți zglobii

nu le-aș fi auzit vibrând

nemuritoare armonii

în al meu gând.

*

Sunt fericit că-al meu destin,

atât de simplu și firesc,

a hotărât aici să vin

să te-ntâlnesc.

*

Ai fost un dar. Dar minunat

când prea iubitul Dumnezeu

zâmbind a binecuvântat

sufletul meu.

*

Tu ai fost tot ce mi-am dorit,

ce am visat în veșnicii,

când nu speram că în sfîrșit

te voi găsi.

*

Că îmi voi face sanctuar

din sufletu-ți de farmec plin,

ca la superbul tău altar

să mă închin.

 

 

ÎN NEMĂRGINIT

*

În nemărginit

viața-am s-o continui

mult mai fericit,

fără să mă chinui.

*

Tot ce aici las

o trecere este,

un plăcut popas,

într-un vis poveste.

*

Am venit din har

și mă-ntorc într-însul,

lăsîndu-vă-n dar

o parte din dânsul.

*

Știu că-n Univers,

cât va fi să fie,

voi trăi prin vers

altă poezie.

*

Până-o să mă-ntorc

altul, dar asemeni,

cântece să torc

unor altor semeni.

 

Şi de mã strig…

*

Hei, am strigat

şi nu mi-am rãspuns.

Unde-am plecat

şi când m-am ascuns?

Pare ciudat,

dar parcã-am ajuns

timp dilatat.

*

Nori de tãceri

au reapãrut,

sclav la dureri

din nou m-am vândut.

Fãrã puteri

mã-ndrept ne-ntrerupt

spre nicãieri.

*

Patima mea

îşi frânge uşor

aripa grea

de zgura din zbor,

pe când abia

mai pâlpâie-n dor

ultima stea.

*

Nu am sã ştiu

de ce-am strãbãtut

atât pustiu

de suflet cernut,

de ce târziu

un nou început

a fost sã fiu.

*

Şi de mã strig

şi nu mã aud,

de-mi este frig

şi totuşi asud,

e cã avid

în verdele crud

ceruri deschid.

 

———————————–

Anatol COVALI

București

August 2020

 

Continue reading „Anatol COVALI: ÎN NEMĂRGINIT (versuri)”

Alexandru NEMOIANU – Celule canceroase

La sfârşitul veacului XX şi mai ales la începutul veacului XXI, au început să apară, ca ciupercile după ploaie, “organizaţii” care îşi ziceau “ne guvernamentale”(Pe scurt şi în continuare ONG-uri).

Iniţial aceste ONG-uri au fost inconjuarate cu un soi de aură reverenţioasă de mister. Ce vor fi fiind,ce fac,ce vor,cine poate să le aparţină? Era tainic, era o intrare într-un con de umbră,o apropiere de “sfânta sfintelor” . Asta cu atâta mai mult cu cât aceste structure erau iniţiate şi mai ales finanţate de agenţii din ţări străine. Ţări care considerau că au câştigat “războiul rece” şi, prin urmare, căutau să apuce pradă. Dar bun înţeles asta nu a devenit limpede imediat. Fapt este că imediat după căderea comunismului opinia publică din ţările Europei de Este era aproape în unanimitate de “partea” “apusului” triumfalist şi toate chemările şi îndemnurile acestuia era ascultate cu religiozitate. Mare greşeală!

În acest climat de confuzie mercenarii manipulării nici nu au avut o sarcină grea. Cu sume foarte modeste au putut acapara sedii,mijloace de presă şi Tv, astfel că în scurtă vreme au avut un monopol total, un control absolut al lor. Control care este continuat până în ziua de azi. Dar ,,după aceea, lucrurile şi stările au început cât de cât să se aşeze, intenţia acestor ONG-uri a devenit limpede.Ele erau “cal troian” al statelor străine şi în principal USA şi EU siprin intermediul lor se urmarea subordonarea ţărilor Est Europene şi transformarea lor în surse de venit,baze militare şi vasali necondiţionaţi..Acestea fiind zise să revenim la ONG-urile noastre.

ONG-urile s-au alcătuit cu scopul de a se substitui formaţiunilor politice naţionale şi pentru a promova interesele care le aduseseră în fiinţă.În retrospect se poate vedea că tactica lor era în fond simplă.

Dar mai înainte de orice se impune o subliniere esențială.

Scopul ONG nu este de a “unii” comunitatea nationala, scopul lor este de a o dezbina.

Fragmentand comunitatea pe grupe de vârstă, de preferințe, până și orientări de viață intimă,societatea este dezbinată.În fiecare ONG se întâlnesc oameni “la fel”, oameni ai unei singure idei, și atunci când există grupuri care împărtășesc o singură idee, fanatismul și violenta sunt la un pas.Iar cel care le manipulează, cel care le-a adus în ființă își poate face voia.

Aceste OGN-uri,fiecare, se adună şi punea pe afiş o “cauza” , cu anume merite şi apel la populaţie sau segmente ale ei: apărarea naturii,drepturile “minorităţilor”, ”promovarea familiei alternative”etc. Dar acest “cap de afiş”, scop afișat, era praf în ochii oamenilor. ONG-urile sunt “militarizat”, exact acesta este termenul folosit de organizatorii ONG-urilor, ”militarizare”; aceasta însemna condiționarea și organizarea membrilor într-o asemenea manieră încât, în cel mai scurt timp, să poată fi scoși în stradă pentru demonstrații, ”apeluri”, etc. Iar “capului de afiș” îi erau alăturate “detaliile”, comune tuturor ONG-urilor, având de scop, când intereselor celor care au inițiat aceste organizații o cereau, subminarea autorităţii naţionale, fargmentarea populaţiei, antagonizarea. Așa cum ziceam, scopurilor afişate public îi sunt adăugate “detaliile” şi, să nu uităm, întotdeauna necuratul sălășuiește în detalii! În plus OGN-urile au un “pact” de alianță. Când una începe o acțiune celelalte trebuie să o susțină. De fapt, fiind finanțate de la aceiași sursă, nici nu au altă alternative. Un singur exemplu.

OGN-urile promovează familia “alternativă”, între cei de acelaşi sex. Spun ei, între bărbati şi femei nu există deosebiri de esenţă, doar de detaliu. (Ei bine acesta “diferenţa “ are importantă şi are o importantă care, pe Francezi, i-a făcut să exclame, ”trăiască diferenţa !”). Când acești promotori ai “familiei alternative” sunt chemați să demonstreze, membrii celorlalte OGN-uri trebuie să facă la fel. Cunoscutul strigăt de ‘luptă”,”veniți cu noi”!

Continue reading „Alexandru NEMOIANU – Celule canceroase”

ZAMFIR ANGHEL DAN – ZIUA IUBIRII (versuri)

Va veni și ziua iubirii

i-a  zis

În câmpul meu biologic

unda gândului tău vibrează deja

a îmbinare cuantică

 

Primul foton de lumină extras din zâmbetul tău

a rodit embrion de sămânță

în cosițele căzute pe umerii mei

și acum

aștept răsăritul

să iau calea iubirii în piept

 

Ce undă de șoc

va produce îmbinarea noastră aleatorie

și ce univers vom crea

doar cu luciri  de stele alese  de noi

 

Așteaptă-mă undeva în dreapta Căii Lactee

Am să vin îmbrăcată în gânduri

și în dorinți purpurii

la gât voi purta o maramă de fluturi

și în ochii mei

toate stelele iubirii

vei găsi

 

 

MUZEUL VISELOR

 

Știu cum ești

 

Am văzut o sculptură a trupului tău

făcută din petale de crin

într-un muzeu al viselor ancestrale

 

Miroseai așa delicat

că doar fluturii stelari

puteau să îți atingă conturul

 

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN – ZIUA IUBIRII (versuri)”