Gândurile îţi sângerează, zidurile te despart,
în tăcere pleci spre spaţii goale,
încerci
să curmi trecutul tulburător.
Pierdut în sălbăticie, casa ţi-e drumul,
loviturile aspre te fac mai puternic,
în aur transformi greşelile.
Un far aprins.
Dincolo de ape vrei să ajungi.
Într-un ocean nestrăbatut de nimeni,
coloane luminoase
licăresc.
Viaţa o ia într-o direcţie sau alta,
ca un râu sinuos,
noi experienţe îţi scriu povestea,
bucuria este
în tot ce te-nconjoară.
Pe emisfera gândului te plimbi,
pe o scenă ireală te mişti.
Ai fost rănit,
ai fost vindecat.
Vei păstra această înţelepciune
aceea că
dragostea nu are limite?
De mână te ţii pentru o secundă, pentru eternitate,
împărtăşită doar, fericirea e reală,
intensă şi colorată,
pe drum te surprinde sunetul ei.
Există o poveste de iubire răscolitoare
pentru fiecare.
Dumnezeu ne iubeşte!
Fragilitatea cristalului e fineţe,
nu slăbiciune.
Când ierţi, iubeşti
si când iubeşti
asupra ta
lumina divină se revarsă.
Inimile prind aripi. Laşi îngerii să cânte.
Dincolo de bine, dincolo de rău,
acolo, în acea grădină
ne vom întâlni…
cercurile vieţii
o busolă de aur ne-arată nevăzutul.
acel punct de lumină din capela sixtină.
cercurile ascund taina vieţii.
în trepte este viaţa,
creşte şi descreşte.
pe drumul mătăsii, cercurile vieţii, în fiinţă.
o poartă se deschide către cerul nedeschis.
un singur răspuns.
o singură respiraţie. cod cu litere de foc.
o geometrie sacră,
cu-atâtea universuri lăuntrice.
aşa începe totul.
furtuna dinaintea liniştii cerului.
fluxul şi refluxul,
ferestre spre lumina celor o mie de sori.
pătrundem într-un nou câmp şi în vârtejul lui.
treptele sunt din flori.
când soarele pătrunde piatra
acolo stă poemul!
fructele
ne arătăm sufletul fără să fugim.
fără să ne-ascundem.
frunctele sunt cu sâmbure şi dulceaţă,
dar trebuie să muşti din învelişul lor exterior,
pentru-a ajunge la ele.
îţi place să revii pe pământ.
ce mult contează clipa.
închid ochii. simţim vibraţia crescută
în bucuria propriei fiinţe.
eşti o cascadă.
incredibilă stare.
te iubesc foarte adânc.
cine poate explica asta?
lumina ce pâlpâie
îţi simt absenţa din fiecare trecere
precum sunetul înăbuşit
al clopotului scufundat în adâncuri.
şi zidul înălţat ca un pumnal între noi.
şi lumina ce pâlpâie înspre ţărmul întunecat.
am închis muzica. am stins valul.
e mai bine acum?
vorbeşte-mi. dă-mi mâna.
suntem singuri în oceanul acesta.
risipeşte absenţa şi umbrele rănilor
neînchise în trecere.
vorbeşte-mi.
sclipiri de lumină
simţi că ţi s-a mai întâmplat asta.
ţi-e dificil să alegi.
de ce ne-amintim viitorul?
plouă. timpul pare golit, limitat.
aminteşte-ţi, ne vom întâlni.
viaţa este acolo unde creşte iarba.
să luminăm drumurile şi să vedem gropile.
siguranţa şi nesiguranţa depind de noi.
poţi să-ţi uiţi bătăile inimii. totul urcă.
urcăm, nimic nu se-opreşte pe drum.
veche-i memoria clipei.
nu are timpul acesta niciun timp.
simţi magnetul dintre noi.
accepţi ciocnirea faliilor.
te bucuri de cutremur.
cunoaştem bine verdele diafan al câmpului.
sclipiri de lumină licăresc din trecutul cald.
dacă eşti în gândul cuiva,
ceva din tine s-a transferat acolo.
picătura
foc biruit de apă.
unde cade o stea ies toţi
să se hrănească.
fac dragoste literele-ntre ele.
ca să simţi gustul apei
cauţi picătura în secetă.
oscilezi, ac de busolă, între nord şi sud,
între est şi vest.
caută răspunsul în globul de cristal.
părea un fluviu
ce nicicum nu poate fi trecut înot.
mă aşteptai la mal cu focul aprins
să-mi usuci hainele.
asta eşti tu
o gazdă bună, cu ceaiul fierbinte pe masă
am cucerit priveliştea ta.
mulţi maci pe acolo.
mult dor de libertate de exprimare.
fericire-atinsă cu vârful degetelor.
ziua de mâine tot va veni.
doar faptele ne fac eroi.
ascuns printre litere
am pătruns în adânc pe câmpul deschis.
căutări, mirări, adâncimi.
bucurii. abisul neliniştilor.
un bărbat rareori plânge.
în lumina din noapte pietrele dorm.
în tăcere te-ai risipit.
să nu mă rătăcesc îţi las semne fără sens.
nu eşti niciodată singur
ascuns printre litere.
priveşte prin lumina degetelor.
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
2 septembrie 2020