Motto:

„Odată am spus că în Franța sînt mai mulți staliniști decât locuitori. Din cauză că mă loveam de această mentalitate…Sartre zicea: TOUT LES ANTICOMUNISTES SONT DES CHIENS”

(Theodor Cazaban, iunie, 1993).

Ioan Petru Culianu se pare că a scris din Franța o notă informativă despre Mircea Eliade (vol. Mircea Eliade în arhiva Securităţii, Ed. Mica Valahie, 2008, p. 233). Autorul este recognoscibil după conținutul notei pentru Securitatea R.S.R. , turnătorul Ion Manea auto-deconspirându-se și el în 1974 odată cu menționarea volumului soției sale, Gramatica comparată ( ibid., p.117). În nota scrisă probabil de Culianu se amintește și de Adriana Berger (după moartea profesorului Eliade autoare a unui articol anti-Eliade în revista „Minimum” din Israel, urmat de alte articole calomnioase). De la Paris, A. Berger îi scrisese în românește pe 13 oct. 1984 lui Culianu la Groningen „că nu are slujbă”, după ce Eliade se dispensase de ajutorul ei la clasarea manuscriselor și a corespondenței, „cea mai gravă eroare din ultimii 25 de ani” (Mircea Eliade, Jurnal, 31 martie 1984). În nota scrisă probabil în anul 1984, Securitatea comunistă era pusă la curent că „sursa” o cunoaște pe Adriana Berger, „tipă de o rară mediocritate” care l-a căutat insistent si care îi dactilografiază o conferință (la 25 nov.1984 a susținut o conferință despre știința în Renaștere, la Sorbona, notează Culianu în nov. 1990 în Curriculum vitae alcătuit în vederea angajării la Chicago, la Divinity School). Informatorul mai scrie că i-a citit Adrianei Berger și teza de doctorat din 1982 pe tema operei lui Eliade. El adaugă în notă că a trebuit să-i răspundă Adrianei Berger la o mulțime de întrebări privitoare la „relația sa cu Mircea Eliade”.

În vara anului 1972 Securitatea i-a permis comunistului Ioan Petru Culianu să treacă dincolo de Cortina de fier spre a se perfecţiona în italiană la Perugia cu o bursa de două luni. Era imediat după licenţa în italiană şi după obţinerea postului de redactor la revista Secolul XX (vezi interviul lui Culianu din dec. 1990 republicat în rev. “22” din 22-23mai 2011, p. 13). În decembrie 1990 Culianu îi povestea Gabrielei Adameşteanu că la vremea studenţiei sale bucureştene venise la el un securist spre a-l racola. Acel securist, după ce a aflat de la tânărul italienist dorinţa acestuia de a lucra în redacţia unei reviste literare, l-a asigurat că Securitatea îi poate îndeplini visul. După asasinatul de la Chicago, Paul Drogeanu şi-a amintit că Ioan P. Culianu primise înainte de a rămâne în Italia postul la revista „Secolul XX” (vezi Paul Drogeanu în Suplimentul „Litere Arte Idei” al Cotidianului din 18 mai 1992, p.7). Decizia comunistului Culianu de a rămâne în Italia a atras după sine abandonarea visului de a lucra în R.S.R. la cea mai prestigioasă revistă culturală scoasă în țară, dar nu şi abandonarea colaborării sale cu  Securitatea, cu atât mai greu de realizat cu cât temuta instituţie îi trimite un colaborator al ei în Lagărul de refugiaţi de la Latina din apropierea Romei (cf. Andrei Oişteanu, Asasinarea lui Culianu, în rev. Oglinda literară din august, anul X, 116/2011, p.7065).

Nota înformativă din 1984 are data exactă si semnătura turnătorului anonimizate, în conformitate cu Legea 187 si Ordonanța 16 care permite să se „publice doar numele informatorilor care prin acțiunea lor au încălcat  drepturile și libertățile omului” (vezi rev. „22”, nr 862, 18 sept. 2006, interviul cu Claudiu Secașiu, președintele CNSAS), de ca si cum oamenii n-ar avea dreptul la o viață privată. Inregistrările din perioada totalitarismului comunist prin pereții „microfonizați” ai camerei fostului deținut politic Noica, sau pe calea turnătoriilor obținute de Securitate de la vizitatorii filozofului (1),  nefiind, vezi-Doamne, încălcări ale acestui drept fundamental. Filozoful retras la Păltiniș mai visa câteodată că le va  „trânti ușa în nas” securiștilor care l-au băgat fără motiv în închisoare, încălcându-i apoi dreptul la o viață privată, lipsită de urmăritori și „ciripitori” (2). Visa că va rămâne la familia lui din Anglia, „ca să nu mai aibe nimeni prilej să se ocupe de el” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Bapoca, nr.282/2014, pp.23-25 ;https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ ). Oricare ar fi ideologia sa, totalitarismul are neapărat un caracter ideologic prin “voinţa de a-şi justifica natura teroristă” , scrie politologul Ion Varlam în studiul său, Totalitarismul ca mod de acaparare a puterii de stat (postat pe internet la  www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/varlam , pagină greu accesibilă după „regionalizarea” internetului spre o cât mai atentă supraveghere). Aceasta ar fi “o primă deosebire faţă de dictatura banală”.  Numai că ideologia pe care o practică totalitarismul de dreapta sau de stânga este “nelegitimă până si în ochii propriei doctrine” (ibid.) pentru că plasează într-un viitor utopic binele ca scop final, în timp ce face răul, actualitatea fărădelegii faţă de persoanele indezirabile fiind mijlocul de realizare a măreţiei viitoare. Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați” →