„ Să ne întâlnim pe căile onoarei

   şi fidelităţii faţă de Patria noastră.”

(Contraamiral Horia Măcellariu)

   Fiinţa poporului român fiinţează din fiinţa divină a Neamului dac, care are o anumită chemare, o aleasă alegere privind continuitatea puterii sale naţionalist-creştine.

   Nu scopul raţiunii trebuie să conducă Naţia spre tărâmul civilizaţiei, ci sensul spiritualităţii sale creştine care îi conferă demnitatea, onoarea şi autoritatea nemuririi.

   În comuniunea Naţiei noastre dacoromâne cu Dumnezeu, Părintele ei ceresc îi alege călăuze spirituale cu vibraţii religioase puternice, vizionare, răscolitoare prin jertfă, ce se întrupează tezaurului naţionalist-păstrător al destinului naţional în lume.

   „Valoarea reală a unui neam nu se măsoară prin comparaţie cu altele, ci numai în raport cu propria sa chemare, cu propriul său destin: o anumită misiune pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pe pământ.” (Vasile Posteucă, Destinul Imperial al Românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul. Ed. Criterion Publishing, p. 32)

   Dreapta credinţă, sentimentul, entuziasmul, suferinţa, dăruirea, dreapta cumpănire, stările metafizice, arderile mistice, dragostea sunt proniatoare frământărilor şi consecinţelor sângeroase provocate de vrăjmaşii străini şi lăuntrici ce nesocotesc legea Creaţiei, în cadrul căreia Naţia dacoromână trebuie să-şi împlinească destinul, îndeplinind harul ei în istorie, dar şi ca armonie în cadrul celorlalte naţiuni.

   Numai o Elită ortodoxă cu o înaltă morală creştină, cu o competenţă superioară profesional, cu o instanţă a autorităţii sale jertfelnice poate redeştepta, poate înarma spiritual, poate apăra, poate aduce biruinţa conştiinţei naţionaliste a poporului românesc în lupta cu invazia iudeo-sionistă, de care ne avertiza pe la 1868, renumitul profesor universitar Desjardines: „Invazia iudeilor în ţara românească a luat proporţii aşa de mari, încât a înspăimântat populaţia acestei ţări, căci se vede invadată de o rasă bizară şi vrăjmaşe, care constitue o naţionalitate străină şi cu totul opusă intereselor ei.”(Arch. 3 p. 411, cf. Toma Petrescu în Ni se pierde Neamul-1940, Institutul de Arte Grafice „Cugetarea”, p. 8 )

   Continuarea Protocoalelor şi-a Directivelor:

Capitolul VII: <<…La orice împotrivire, va trebui să fim în stare să-i facem pe vecini să declare război ţării care ar îndrăzni să ne stea în cale, iar dacă şi aceşti vecini s-ar gândi să se întovărăşească împotriva noastră, va trebui să-i înfrângem pe toţi printr-un război universal, al lumii întregi. Cea mai sigură cale spre izbânda în politică e secretul, tăinuirea acţiunilor: cuvântul diplomatului nu trebuie să se potrivească cu fapta lui. Va trebui să silim guvernele creştine să lucreze după planul nostru larg alcătuit, şi care e deja aproape de ţel.>>

   Pregătirea îndelungată privind toate aspectele celor două puteri care trebuiesc îndepărtate, nimicite: Biserica şi Monarhia, munca minuţioasă, obsedantă chiar, voinţa fără scrupule conduce la îndeplinirea cu prisosinţă a planului lor sionist.

   Iudeo-sioniştii conform preceptelor rabinice sunt în mijlocul tuturor frământărilor, în mijlocul tuturor nemulţumirilor, în mijlocul tuturor revoltelor, conflictelor, crizelor, conjuraţiilor, războaielor, dar nu pentru a le aplana, pentru a rezolva divergenţele, pentru a preîntâmpina consecinţele nefaste, ci pentru a le naşte, pentru a le întreţine belicos, beligerant, pentru marile premiere dramatice din care îşi trag mari foloase.    Aşa a fost cazul vecinilor asmuţiţi în contra noastră… Aşa a fost focul răscoalelor ţărăneşti de la 1907, care graţie crizei apărute în final de care s-a profitat pe mai multe planuri: economic şi politic prin acutizarea relaţiilor populaţie rurală-dinastie regală, sau poate chiar o invazie, două…, a fost pusă la cale şi întreţinută de arendaşii alogeni-urâtorii de ţărani.

   Revoluţia (răscoala) este întotdeauna un mijloc sigur, rapid şi prosper pentru afacerile iudeilor. „…Numai ei (iudeii) au putut să recurgă la instigatori socialisto-anarhişti din ţară şi chiar din străinătate (Bulgaria, Austro-Ungaria, Rusia),-care, după cum o recunoasc ei singuri (Bernard Lazare, Les Juifs en Roumanie), sunt în solda lui Israel. Numai ei nutreau o ură neîmpăcată cu proprietarii rurali. Numai ei ar fi dorit să vadă venind aici armata austriacă, care ar fi impus desigur suveranitatea lui Iuda.” (Dr. Nicolae C. Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria. Ed. Babel/ Vicovia, Bacău-2010, p. 105)

                      Directiva nr. 7

   „… Trebuie să fim oricând pregătiţi să declarăm război, prin intermediul vecinilor săi, oricărei ţări care ar îndrăzni să ni se opună sau să ne ţină piept. Şi dacă aceşti vecini vor ajunge la o înţelegere cu ţara care e împotriva noastră va trebui să îi distrugem pe toţi printr-un război mondial. Cea mai bună cale de succes în chestiunile politice este secretul absolut. Cuvântul diplomatului nu trebuie să coincidă cu acţiunile sale. Avem datoria de a obliga guvernele creştine să acţioneze în concordanţă cu planul nostru, pe care l-am expus pe larg până acum şi care se apropie de împlinire.”

   Capitolul VIII: <<Trebuie să ne însuşim toate armele pe care le-ar putea întrebuinţa duşmanii împotriva noastră. Va trebui să găsim în subtilităţile şi fineţile limbii juridice o îndreptăţire pantru cazul când vom fi siliţi să dăm pedepse care ar putea părea prea îndrăzneţe şi nedrepte, deoarece e nevoie ca acestea să fie exprimate în termeni care să aibă aerul că sunt nişte maxime morale foarte înalte, având totodată şi o înfăţişare legală.>>

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a II-a)” →