Alice PUIU: Iluzie a formei (poeme)

Umbre desculțe

Crești ca o tăcere din abisurile nopții

curgând fantomatic printre ziduri

ce-n arborescente glasuri ale plecării

despletesc coridoare dintr-un labirint

în care timpul rămâne doar un minotaur

sfârtecând povara dintr-un mit,

printre ruguri arzând neuitarea din pleoape,

printre câmpuri ce-și împrăștie singurătatea

în ciulinii înghețați dintr-un psalm

când înserarea din noi e-un țărm respirând

ultimul zvâcnet din corăbii abandonate

ne întâlnim umbrele umblând desculțe

într-o duminică ciobită de-o ninsoare

ce-n lutul aspru al zeului din noi

scrie uimirea unui înger în hăul din Cuvânt.

Mirarea orei

ceva s-a pierdut printre primăveri

și-i aud culoarea crudă rătăcind

printr-un frunziș de lumină

ceva izbucnește-n umărul meu drept

ca o întoarcere într-o nebănuită clipă

în care plecarea din mine

arde-n altar uitări din alt tărâm

ceva-mi străpunge umărul stâng

ca un arbore ce-și face loc să iasă

din văzduhul cuvintelor

răstignindu-mă de primăvară

tăceri pătrund în sângele literei

și-aud arsura mugurilor cum izbucnește

în tâmpla unui înger ce m-a-nnodat

de-o enigmatică reînviere

odaia își dilată pupila

și mă absoarbe-n acest vârtej de spații

ce-și caută drum prin geamul atârnat

de galopul ierbii lacome

și-n necuprinsa sete de lumină

când mă întorc în zborul dintr-o floare

când mă pierd respirație într-un lan de stele

se-aude mirarea orei

în care primăvara e-un copil

care mă întreabă

ce e moartea …

Cerșetor de vise

Din rugăciunea unui amurg

încremenit în frunza oarbă

a unui cerșetor de vise

cresc primăveri descolăcite

de fumul îngânând pe deal

tăcerea umbrei dintr-o pasăre de nea

și-n curgerea letargică din miezul verde

ce dezvelește-n ramuri

durerea unui cer în căutarea formei

din pâinea de lut atinsă de cuvinte

se-aud pașii tăi rătăcind

printre atomii viscoliți

de oboseala materiei arse,

Continue reading „Alice PUIU: Iluzie a formei (poeme)” →

Georgeta PETRE: „Simple Adorații…” – un crescendo confesiv

Noul volum de proză al Vasilicăi Grigoraş este promiţător pentru o lectură interesantă încă din titlu. Este un titlu transparent şi explicit „Simple Adorații…”, percutant însă şi provocator, gândind la posibilele situații, împrejurări, motive, obiecte în sensul foarte general, ca elemente exterioare eului, fiinţei, declanşatoare ale acestor stări complexe de simţiri sublime, gândind şi la factorii subiectivi, la determinările personale, specifice ale acestor nobile sentimente.

Descoperim treptat şi într-un crescendo confesiv, original construit din secvenţe biografice marcante şi inserturi lirice de factură specială care sunt aceste „adoraţii”: MAMA, NEAMUL – ŢARA şi CREDINŢA. La prima vedere, nu este ceva neaşteptat şi surprinzător, într-o măsură mai mare sau mai mică, fiecare om, indiferent de perioadele istorice, de spaţiile geografice, simte şi îşi asumă conştient aceste stări sufleteşti de veneraţie. Covârşitor, ele se nasc, se percep şi se dezvoltă natural în sinele fiecăruia dintre noi, rămânând în stare latentă. Uneori se şi afirmă şi se împărtăşesc în mediul restrâns, anonim sau în momente istorice de grele încercări, ele se activează şi se dovedesc concret şi extrem prin sacrificiu, în fapte de eroism sau de martiraj.

În artă şi literatură se cunosc creaţii antologice, ilustrative, de înaltă altitudine spirituală şi artistică pentru aceste teme.

Autoarea acestui volum, cu modestie şi smerenie îşi numeşte volumul „Simple Adoraţii. Impresii din călătorii. Haibun-uri”, ştiind că oferă o perspectivă personală, de om obişnuit asupra acestor subiecte, iar acestea se relevă, se completează și se cultivă printr-o incursiune, o călătorie în trecut şi prezent, deopotrivă în timp şi spaţiu. Lectura capitolelor ne dezvăluie gradat cadrul natural al copilăriei, contextul familial, apoi cel social, istoric al maturităţii, prefigurarea şi sedimentarea acestor sentimente din fapte simple de viaţă, din educaţia şi modelul de viaţă al mamei şi al micii comunităţi a satului românesc în ani grei, cu constrângeri de tot felul. Se conturează cu dragoste, admiraţie şi recunoştinţă chipul MAMEI, aproape o icoană, un prototip al mamei truditoare, grave şi smerite în faţa încercărilor vieţii, cu credinţă în Dumnezeu, înţelepte, blânde, ocrotitoare şi îndrumătoare în viaţă.

Paralel cu chipul mamei, se alcătuieşte tabloul SATULUI românesc, cu imaginile specifice ale anotimpurilor în derularea lor ciclică, cu muncile repetitive ale câmpului, cu tradiţiile sărbătorilor religioase atât de așteptate.

Satul are legile lui de secole și copilul este integrat în ritmul vieţii de familie și al comunităţii prin fapte şi sfaturi înţelepte, prin deprinderi şi munci potrivite cu vârsta lui, prin atitudini şi comportament de respect şi bun simţ în relaţiile cu membrii familiei, cu vecinii şi cu străinii, de respectare a tradiţiilor şi sărbătorilor creştine, de cunoaştere şi practicare a cultului creştin ortodox. Astfel se naşte firesc iubirea de familie, de ţinutul natal, de neam şi de credinţă în Dumnezeu. Cu această încărcătură sufletească de deprinderi şi sentimente pleacă adolescentul sătean spre şcoli înalte.

Sunt pagini pline de sensibilitate, scrise cu căldură şi nostalgie care impresionează profund, fiecare dintre noi se poate regăsi în secvenţele de viaţă de la ţară în toate anotimpurile sau cel puţin din vacanţele la bunici, în evocările sărbătorilor tradiţionale.

Meritul autoarei în această primă parte a volumului este acela de asumare şi de împărtăşire a acestor „adoraţii” ca un crez personal de formare, devenire şi de drum în viaţă. După opinia mea, cu adaptările moderne necesare, ar putea deveni un model de educaţie morală, un cod de conduită verificat de generaţii întregi.

Dacă primele 7 capitole pot fi considerate „călătoria” în trecut, în copilărie, tinereţe şi maturitate, din care autoarea a selectat momentele faste, binecuvântate ale trecerii ei prin viaţă, cu afirmarea explicită a „darurilor” morale primite de la oameni dragi şi de la Bunul Dumnezeu, partea a 2-a a volumului constituie un jurnal de călătorie, al „călătoriei” în spaţiul românesc, într-un trecut apropiat şi în prezent. Dar nu un simplu jurnal, cu impresii fugare de turist, ci o formă elaborată şi programată de jurnal-ghid, întrucât autoarea are formaţie de bibliograf, de cercetător, care transpare din bogăţia de date documentare, de detalii istorice, de încadrare semnificativă în spaţiul cultural românesc a locurilor vizitate.

Locuri pitoreşti din diverse colţuri ale ţării devin memorabile graţie calităţilor autoarei de fin şi sensibil observator al naturii, de individualizare printr-o legendă, întâmplare definitorie. Sunt multe exemple, aş aminti numai remarcabila descriere a „Cascadei cailor”.

Mărturiile de adoraţie pentru NEAM şi CREDINȚĂ continuă şi sporesc şi în aceste ultime capitole prin setea de cunoaştere a locurilor încărcate de istorie şi de sfinţenie (este impresionantă lista obiectivelor turistice și mai ales a mănăstirilor din toate regiunile vizitate), prin truda detectării datelor mai greu accesibile călătorului sau pelerinului obişnuit, prin generozitatea dăruirii lor cititorului, care, răsfoind această carte se îmbogăţeşte spiritual şi care, uneori, chiar pornește la drum pe aceste „poteci de suflet”.

Aflăm fapte şi evenimente din istoria seculară a acestor ctitorii de credinţă care întăresc convingerea că forţa trecerii neamului românesc peste vremuri grele s-a aflat în credinţa şi spiritul de jertfă al unor slujitori de ţară şi de biserică.

Continue reading „Georgeta PETRE: „Simple Adorații…” – un crescendo confesiv” →

Al. Florin ŢENE: Poezia sapiensis sau întrebări despre iluminările omului

Primind mai multe volume de poeme și micropoeme, având ca generic “Sapienticele” de la filozoful Augustin Ostace, din Germania, m-am aplecat asupra acestora cu gândul să le înțeleg sensurile și rostul în lumea aceasta grăbită spre dispariție.Cunoscând faptul că sensulul cuvântului sapiens este substantivul latin homō (genitiv hominis) înseamnă „om, ființă umană” iar participiul sapiēns înseamnă „discernământ, înțelept, rațional”, mi-am pus întrebarea ce este poezia? Este creație literară în versuri, în general de întindere (mai) redusă, o modalitate artistică ce exprimă, prin multitudinea de sensuri și valori sugestive ale cuvântului, prin limbaj concentrat, metaforic, o cunoaștere specifică, afectivă a esențelor lumii reale.

Volumele primite nr.30, 31, 43, 44 și 45 cuprind micropoeme numerotate,pe care autorul încearcă să le explice în “Precuvânt proto- poetic “ printr-o întrebare, la care tot el răspunde. Un fenomen complex extins în spațiu și timp de la apariția universului, a omului și a ideilor filozofice.Recunoscând că poezia nu poate descoperii în ea însăși principiul coerenței sale, întreaga lume și cuprinsul ne cuprins al universului, cu poezia însăși, fiindcă autorul poetic este subiectivitatea însăși, cum spune autorul, sensibilitatea emotivă fiind, personalizarea în sine.

Volumul 30 se deschide cu un poem, ale cărui strofe, informe, sunt numerotate, ce conturează o autobiografie care începe de pe o străduță oarecare. Poemul intitulat “Poet de sapiens “, în traducere profană, fiind ființă umană înțeleaptă ce se exprimă prin valorile sugestive ale cuvântului.Călătoria spiritual-poetică continua din “sătucul cu trei tinde de fum “ajungând alături de “piramide, faraoni, temple, religii, alfabet,/ “ la stadiul de Poet al imperiului.Cele 333 de versete include o istorie poetizată a evoluției omului de-alungul sitoriei sale milenare.Catrenele sunt reci, fără metafore, dar, transmit informații etapizate ale evoluției Poetului prin Timp.

Volumul 32 se deschide cu “Poezia poeziilor “, un poem amplu ce cuprinde o discuție dintre Poet și Zeul zmerit.Este un poem paradoxal, o discuție a sensurilor cuvintelor cu o modalitate de exprimare.Apoi poetul Augustin Ostace pătrunde în vechea Eladă: “ Nemărginit apeiron, în trans-sensibil ascuns/Străbătând streine cununi hos filosofeon.“, continuând călătoria alături de “Homer în cârja oarbă “, unde sunt “Ziduri de neputințe/ Aprinse în răstimpuri… “

În călătoria sa Poetul cunoaște pe Pythagora care îl întâmpină cu “Materia e formată din număr zeitat/ Hipotenuză-n suflet, ascetul la pătrar “ apoi pe Kavafis care dorește “ prestigiul postum“. În numeroase versete, începând cu cel ce poartă numărul 48, poetul abordează datini, dar își pune și întrebări “răvășit ca eliptic “, cunoscând pe “Horațiu cel Elin”, pe bucolicul Vergilius, Ovidius “]n Tomis `ngândurat “, pe Dante, da Vincii, toate mințile care au luminat veacurile.Volumul se încheie cu catrenul 333 ce esențializează întreaga sa călătorie: “Visat-am înnăspriți/ De-a-mpătimirii trib/ Văzut-am în lucire/ Trăiri și amăgire… “

Discuția poetică începută în celelalte volume, continuă și în volumul 43, din marele ciclul Filozofia Literaturii, deschzându-se cu cu o “Față, prefață și interfață “ unde autorul este obsedat de întrebarea pe care și-o pune întotdeauna: “va supraviețui Sapiensul nostru pe atâtea barricade, unele din ele în succesiuni scurte, în respirații tăiate și întretăiate, iar altele chiar în desfășurări și înfruntări paralele? “

Tot volumul cuprinde versete cu întrebarea: “De unde vii, tu? “la care poetul răspunde cu complexul de fenomene, sentimente, conflicte, gânduri, dar niciodată definitoriu.Numai la sfârșit în poemul VIII.43.222, răsunde sapietisal: “Un lucru este sigur!/O asemenea Specie/ apare o data la 14 miliarde de ani… “

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Poezia sapiensis sau întrebări despre iluminările omului” →

Alexandrina TULICS: Sufletu-mi tânjește veșnicii (versuri)

Repetiție de nuntă

(Album: Colț stelar)

Când plâng și norii îmi sunt pleoape

Iar sufletu-mi tânjește veșnicii,

Du-mă Isuse să fiu tot mai aproape,

De locu-nalt pe care-L știi.

Când văd în șir cocori spre zări ascunse,

Cum își jelesc -n același cânt plecarea,

Mă trec fiori și mă întreb ;

-‘Nncotro își vor plimba strigătul,jalea?!

Mă uit la flori …se vestejesc

Și iarba parcă și-a uitat verdeața ,

Mă uit în zori spre cerul Tău

‘N răcoarea toamnei,dimineața.

Și-n Duh pornesc dincol ‘de nori,

Cu nerăbdare sfântă să Te-implor

Să vii, cobori, să repetam ;

Cântarea pentru albă-nuntă .

Ridică-te să ne vedem!

(Album: Splendori)

Mă odihnesc în albul de mărgăritar,

Lumina lui cerească

Ce mă întreabă;unde ești,

te regăsesti pe drumul ce te-aduce Acasă?

În ce culori ți-e sufletul dar inima mă mai iubește?

În dimineața ce ți-am dăruit te-ai îmbrăcat cerește?

Mai stai in zori să mă aștepți ca-n zilele senine

Când șoaptele-ți erau miresmi;

-Eu vreau să fiu,trăiesc doar pentru Tine ?

Unde-nnoptezi,pe ce cărări cu lacrima ce sufletul îl frige?

Mai ești la geam să mă aștepti ca-n serile senine ,

Când înlăcrimate aduceai iubiri peceți ,

Din inima-ți ce dragostea îmi ține?

Mai esti în har și-n bucurii cum erai altă dată?

Pe ce drumeag împovarat ți-e inima-nnoptată?

Ridică-te să ne vedem !

În zorii așteptați de suflet, de diminețile-nsorite,

Să lumineze-al vietii umblet… de potecile -ncâlcite!

Continue reading „Alexandrina TULICS: Sufletu-mi tânjește veșnicii (versuri)” →

Prof. dr. Pavel TOMA: Vasilica Grigoraş – Portret de scriitor

În perioada 15-16 august 2020, Primăria Municipiului, în colaborare cu instituțiile și oamenii de cultură ai urbei au organizat Zilelor culturale ale Vasluiului. Sincere FELICITĂRI dlui primar, ing. Vasile Pavăl și tuturor colaboratorilor!

La Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” s-au desfășurat mai multe activități. Sâmbătă, 15 august, orele 10.00 a avut loc prezentarea „Portret de scriitor – Vasilica Grigoraș” și „Sărbătoriții lunii august – autori vasluieni, prof. Ioan Baban și dr. Valeriu Lupu.

Deosebit de onorată, mulțumesc d-lui prof. Gelu Voicu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene, d-lui prof. dr. Pavel Toma, bibliotecarei Liliana Moga și tuturor colegilor din bibliotecă implicați în organizarea acestei activități.

***

Când mi s-a propus să realizez un portret literar d-nei Vasilica Grigoraș, am rămas surprins și puțin descumpănit. Discreția domniei sale nu-mi oferea prea multe surse documentare, deși, cu siguranță, pașii ni s-au intersectat la diferitele manifestări culturale generate de Biblioteca Județeană sau de alte instituții de cultură, fără a fi avut însă un dialog direct. Am avut la dispoziție un bogat material informativ oferit de Biblioteca Județeană – volume aflate în depozitul instituției, dar și un CV literar, care mi-au dezvăluit fațetele unei opere nebănuite. Mă aflam, asemenea unui copil, în fața unui tort desăvârșit, frumos ornat, apetisant, fără a ști de unde să tai prima felie.

Am înțeles că în universul literar vasluian/ regional/ românesc, Vasilica Grigoraş a intrat relativ târziu, cu paşi discreţi, abordând treptat cele mai diverse genuri și specii literare, având un suport cultural bine fundamentat în perioada activității ca bibliotecar (aprox. 30 de ani), experiențe culturale pe care şi le-a interiorizat şi cărora le-a acordat timpul necesar pentru decantare şi exprimare.

Este membră a numeroase uniuni și asociații: Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), membru asociat al Asociaţiei Canadiane a Scriitorilor Români (A.C.S.R.) și al Asociației Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN), membru al Cercului literar de la Cluj, membru al Uniunii Scriitorilor de Limbă Română (USLR), membru al Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), membru fondator al Asociației Județene „Sportul pentru toți” Vaslui.

Opera integrală acoperă un registru extrem de divers: poezie, proză, biografii, critică, impresii de călătorie, interviuri, în calitate de autor sau de coautor.

Cărţi personale publicate: Fragmente de spiritualitate românească, Bucureşti, Oscar Print, 2001; Eudoxiu Hurmuzachi şi Colecţia Hurmuzachi, Vaslui, 2007; Petre Iosub – Un destin exemplar, Vaslui, Thalia, 2008; ediţia a doua 2011; Anghel Rugină – Omul şi savantul, Vaslui, Thalia, 2011 (coautor); Aşa vreau eu: povestiri pentru copii, Bucureşti, Oscar Print, 2012; Raze de soare pentru Sara: versuri pentru copii, Bucureşti, Oscar Print, 2012; Reflecţii filosofice: Convorbiri cu prof. dr. Petre Iosub, Vaslui, Thalia, 2015; Odă prieteniei: Jurnal de călătorie în Noua Zeelandă, Bucureşti, Oscar Print, 2015, ediţia a doua 2019; Izvoare nesecate: Însemnări despre oameni şi cărţi, Iaşi, PIM, 2016; Doar cu pana inimi – Only with the pen of the soul: tanka (ediţie bilingvă), Iaşi PIM, 2016; Starea vremii azi: senryu, Iaşi, PIM, 2016; Ninge pe-oglinda lunii: haiku, Iaşi, PIM, 2017; Ochi în ochi cu luna: tanka şi pentastihuri – Looking the moon in the eye: Tanka and pentastiches, (ediţie bilingvă), Napier (Noua Zeelandă), Scripta manent, 2017; O corabie la timp potrivit: versuri, Iaşi, PIM, 2018; Pui de pasăre măiastră: versuri pentru copii, Iaşi, PIM, 2018; Seninul din inima cărţilor: critică literară, Iaşi, PIM, 2019; Respiro pe tâmpla timpului, Note de călătorii, haibun-uri, Iaşi, PIM, 2019; Stropi de toamnă verde: versuri, Iaşi, PIM, 2020; Simple adorații: Impresii de călătorii, Haibun-uri, Iaşi, PIM, 2020; Zâmbete în silabe: senryu, Iaşi, PIM, 2020.

Volume colective: Promovarea valorilor culturale româneşti în contextul globalizării, PIM, Iaşi, 2009; In memoriam – Artur Silvestri, Mărturii tulburătoare, Bucureşti, Carpathia Press, 2009; Ben Todică – Ambasador onorific al Românismului: volum aniversar, Roman, Muşatinia, 2012; Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei, Editura Fundaţiei pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici”; Editura Eurostampa, 2013; Chemarea cocorilor, Anul VII, Iaşi, PIM, 2014; Poetical Bridges – Poduri lirice, Napier (New Zealand), Scripta manent Publishing House, 2016; Dansul cocorilor, Anul VIII, Iaşi, PIM, 2016; Pană de cocor, Anul IX, Iaşi, PIM, 2016; Apropieri : Mariana Gurza – pelerinaj prin idee, gând şi suflet, Roman, Editura Muşatinia, 2017; Printre gânduri, printre rânduri, printre oameni..., Târgovişte, Editura Singur, 2017; Gânduri de recunoştinţă, Iaşi, PIM, 2017; Numărând cocorii, Anul X, Iaşi, PIM, 2017; Antologie ASCIOR pentru civilizația creștină: Literatură, 2017, Buzău, Editura Teocora, 2017; Daruri divine – Dhurata hyjnore, Ediţie bilingvă română-albaneză, Bucureşti, Amanda Edit Verlag, 2019; Taina scrisului: 100 de scriitori, Eseuri de motivație literară, 2 vol., (vol 1) București, Editura ANAMAROL, 2019; Prispa cu greieri, Anul XI, PIM, 2019; Călătorie pe tărâmul visării: Antologie de literatură pentru copii și tineret, București, Editura Tritonic, 2019; Concert de greieri, Anul XII, PIM, 2020; Vis cu Nichita: Antologie de texte literare, Festivalul Internațional de poezie „Nichita Stănescu”, Vol. 4, 2020, Editura Rocart, 2020 (Antologiile Apollon) .

Cărţi în pregătire: Polenul cuvântului scris, critică literară; Ploaie de licurici, haiku; Fulgurații de stihuri, gogyohka; Constelația de gânduri, eseuri; Mănunchi / Buchet de confesiuni, interviuri.

Activitate de presă: între 2002-2016 – a făcut parte din colectivul de redacție al revistei „Bibliotecă-Educație-Cultură”, Vaslui, ISSN: 1582-9081; din 2004, redactor la revista „Milesciana”, Vaslui, ISSN: 1841-4133; din 2020 redactor la ziarul „Informația de Strehaia”, Strehaia, jud. Mehedinți, ISBN:2537-3609, ISBN-L: 2537-3609; colaborator la revista „Destine literare”, Montreal, Canada.

A publicat articole, eseuri, poezii, impresii de călătorie, medalioane, interviuri, poezii și povestiri pentru copii, poeme de sorginte niponă, (haiku, senryu, tanka, gogyohka, haibun) în reviste și ziare pe suport hârtie:

În ţară: Milesciana Junior (Vaslui), Ecouri literare (Vaslui), Acta moldaviae meridionalis (Vaslui), Fii activ, fii performant (Vaslui), Monitorul (Vaslui), Meridianul (Iaşi, Vaslui, Bacău), Elanul (Găgești, Vaslui), Lohanul, (Huși, Vaslui), Meridianul Cultural Românesc (Vaslui), BAAADUL literar (Bârlad), Academia Bârlădeană (Bârlad), Viața liberă (Galați), Scârţ (Iaşi), Melidonium (Roman), Singur (Târgoviște), Discobolul (Alba Iulia), Izvoare Codrene şi Chiorene (Alba Iulia), Convorbiri literare (Iași), Armonii culturale (Adjud), Argument (București), Constelaţii diamantine (Craiova), Climate literare (Târgovişte), Plumb (Bacău), Actualiteatea botoșăneană (Botoșani), Banchetul (Petroșani), Argeș (Pitești), Leviathan (București), Arena literară (București), Surâsul Bucovinei (Vama, Suceava), Moldova literară (Iași), Luceafărul (Botoșani), Orizonturile bucuriei (Buzău), Întrezăriri (Buzău), Sintagme literare (Dudeștii noi, jud. Timiș), Rotonda valahă (Râmnicu Vâlcea), Cultura vâlceană cu suplimentul Forum vîlcean (Râmnicu Vâlcea), ROKU (București), Sharpening the green pencil (București), publicațiile ARP…

În străinătate: Clipa (SUA), Armonia-Saltmin Media (SUA), Gândacul de Colorado (SUA), Radio Metafora (S.U.A.), Mioriţa USA, Lumină lină (SUA), Observatorul (Canada), Destine literare (Canada), Agero (Germania), Revista ProLitera, (Germania), Revista Australiana (Australia), Revista Iosif Vulcan (Australia), Aşii Români (Agenţie de presă)…

Publicații, grupuri, site-uri, bloguri de cultură, literatură și spiritualitate în format electronic. Administrator, editor blog: https://gradinaculecturi.wordpress.com/

Inclusă în „101 vasluieni pentru 100 de ani: Valori identitare” de Dumitru V. Marin.

Cel mai frumos portret de scriitor i-l face Simion Bogdănescu, cu titlul Înseninată de frumos, 25 Decembrie 2019: „Un chip ușor sidefat, cu tăiere caldă de priviri, sugerat strânse și ascunse după rama unor ochelari invizibili aproape, mă prinde într-o suavă reverie de pe coperta unei cărți. Pare o niponă albă fugărită de un vifor încet de floare de cireș. Este Vasilica Grigoraș, preoteasă de bibliotecă precum Pythia de oracol, poetă înseninată de frumos, haijină ce se înalță în contemplație, îngrijându-se de sfințenie ca o netulburată biserică, să înfieze flori în trepte.”

Aparițiile anului 2020

1.Stropi de toamnă verde– poezie. Mărturia autoarei de la începutul cărții poate fi considerată o artă poetică, având greutatea unui crez artistic: „Poezia este emanația unei cerințe interioare, este rezultatul unor lungi meditații, reacții spontane, controverse interioare, interogări intime, analize și observații care s-au cristalizat în eul interior. Revelația dă formă și grai tuturor acestora.”

Volumul acoperă o tematică vastă: natura – Violet autumnal, Lumina dimineții: „ca o spumă incandescentă/ pe coloana sonoră a răsăritului/ lumina dimineții/ molcom filtrată de rămurișul înalt/ al arborilor împliniți”; iubirea de la amintire – Zodia seniorilor îndrăgostiți: „sub cupola anilor/ țiuie liniștea pustiului/ colorată miraculos/ cu crâmpeie de amintiri/ din dragostea feroce/ a tinereții trecătoare”, la tumultul adolescentin din Candoare feciorelnică: „fire reținută și neîncrezătoare/ nu știa cum să reacționeze/ la chemarea iubirii/ ce-o lovise ca un trăsnet”; credința, de la îndemnul curat din Doar un gând: „Să deschidem Domnului/ ușa inimii noastre,/ să-l rugăm cu irișii plini/ de roua începutului/ să ne dea putere/ pentru a coborî Cerul pe pământ”, la ruga fierbinte a psalmistului – Seceta din mine: „nicio nădejde/ nu-mi umezește buzele/ uscate în vremea/ secetei cumplite/ rostuită fără chibzuială/ până nu strig din întreaga mea ființă:/ Doamne, trimite-mi/ ploaia ta de credință/ și ajută-mă/ pe mine păcătoasa!”; împlinirea prin scris – Carte curcubeu, Zbenguiala literelor: „târziu în noapte/ interpretez rolul principal/ într-un scenariu literar-ludic// scot din joben/ un număr considerabil de litere/ le las să se zbenguie/ precum vrăbiile guralive/ pe paginile pline de omăt”; aspecte sociale, cu accent pe mesaj, după modelul avangardist: Demon-crație: „Avariție, amăgire, aberație, agonie…// zavistie, zgomot, zdruncin, zbucium…// Toate acestea, de la A la Z/ Scrise cu litere mari, de tipar/ Și cu multe puncte de suspensie/ Reprezintă starea de fapt/ A lumii de azi,/ Implicit a României/ și poartă numele de/ DEMON-CRAȚIE”. Continue reading „Prof. dr. Pavel TOMA: Vasilica Grigoraş – Portret de scriitor” →

Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (8)

Motto:

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:

„Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii”.

Cum poate el să simtă în zori uimirea firii

Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

(Omar Khayyam)

Omar Kayyam (18 mai 1048 – 4 decembrie 1131) a fost o personalitate persană proeminentă: poet, matematician, filosof și astronom. Și-a petrecut copilăria în orașul Balhi (în nordul Afghanistanului de azi), unde a studiat îndrumat de învățații Șeic Mohamed Mansuri și Imam Mowaffaq de Nișapur. A scris peste o mie de catrene (numite rubaiat). Acestea au un conținut legat de mistica islamică, adică de sufism. Valoarea operei sale poetice eclipsează, în ziua de azi, faima sa de matematician și om de știință.

Criticul literar român Tudor Vianu spunea că Omar Khayyam „…dă în rubayatele sale expresia lirică foarte concentrată de o mare perfecțiune a viziunii sale dezabuzate asupra lumii”.

AMURG

Se scurge fără rost această vară,

tu încă mai visezi că suntem amândoi,

dar amintirile încep să moară

pe malul râului, sub plopii tot mai goi.

Rafalele de vânt, dezlănțuite,

alungă frunzele căzute din castani

sub băncile-ncărcate cu ispite,

rămase-n neuitarea scrisă peste ani.

În parc cânta fanfara militară,

parcă aud și-acum fligoarnele urcând,

la cumpăna dintre amurg și seară,

când apăreau târziu amantele plângând.

Le consolam cu întâlniri discrete

în mica mea mansardă, sub acoperiș,

unde-ajungeau cu anemone-n plete

pe treptele urcate noaptea pe furiș.

Când zorii se iveau lângă fereastră,

le-mbrățișam în prag, cu ultimul sărut,

plângeau de dor garoafele în glastră,

din colțul său, privea motanul abătut.

Plecarea ta a fost atunci grăbită –

de ce ai vrea s-aducem timpul înapoi?

Nu căuta-n trecut vreo ispită –

în suflete ne plâng copacii, tot mai goi!

Tatiana Doina Popovici: Titlul cred că este metafora bătrâneții, când amintirile „încep să moară”. În noianul amintirilor apari „tu (ce) încă mai visezi că suntem amândoi”. Primele trei strofe se referă la schimbarea anotimpurilor „Se scurge fără rost aceasta vară”, Eul liric simțind „Rafalele de vânt dezlănțuie”. „Frunzele căzute din castani” ca și „băncile-ncărcate cu ispite” rămân în „neuitarea scrisă peste ani”. Tonul nostalgic este înviorat în strofa a treia de fanfara militară, mai ales de fligoarnele care emit sunete înalte și vesele, „la cumpănă dintre amurg și seară.” Acesta este momentul apariției „amantelor plângând”. La umbra întunericului, Eul liric le primește „pe furiș”, în mica mansardă de „sub acoperiș”. Strofele a treia și a patra se referă la aceste întâlniri pasagere care durează până „când zorii se iveau lângă fereastră”. Despărțirile, privite de „motanul abătut”, devin dramatice: „plângeau de dor garoafe în glastră”.

Eul liric se adresează iubitei a cărei plecare „a fost grăbită”: „de ce ai vrea s-aducem timpul înapoi”, câtă vreme „în suflete ne plâng copacii, tot mai goi”?. Cred că „Amurg” este o meditație asupra timpului care rotește anotimpuri, dar schimbă și relații sau mentalități. „Băncile-ncărcate cu ispite” rămân „în neuitarea scrisă peste ani”. Memoria păstrează acele jocuri tinerești, dar amurgul (bătrânețea) aduce înțelepciune și renunțarea la ispite.

Câteva personificări: „amintirile încep sa moară”, „Rafalele… alungă…”, „plângeau de dor garoafe în glastră”, „în suflete ne plâng copacii goi” sugerează trecerea timpului care nu iartă. „Amurg” este o poezie care se referă la bătrânețe (Jocul și iubirea mea e înțelepciunea!), dar care pune în fața cititorului aspecte ale unei tinereți trăite din plin în parcuri, cu fanfara militară, clădiri cu mansarde sub acoperiș etc. La o citire atentă, prin fața cititorului defilează o lume apusă dominată de sentimente puternice.

Corneliu Neagu: Poemul AMURG a fost publicat prima dată în volumul de versuri TIMP ȘI DESTIN. Ed. MATRIXROM, București, 2018. A fost republicat, doi ani mai târziu, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. Din punct de vedere al structurii componistice poemul este alcătuit din trei strofe polimorfe a câte opt versuri fiecare.

Este un poem de dragoste, brodat cu amintiri puternice în care natura are un rol important. Începutul poemului evocă un sfârșit de vară, când iubirea începe să se destrame pe malul unui râu „sub plopii tot mai goi”. La durerea despărțirii celor doi îndrăgostiți se pare că participă chiar natura, cu manifestări specifice toamnei care se apropie tot mai mult: „Rafalele de vânt, dezlănțuite,/ alungă frunzele căzute din castani/ sub băncile-ncărcate cu ispite,/ rămase-n neuitarea scrisă peste ani”.

La începutul strofei a doua se poate deduce că despărțirea se consumase deja, iar discursul liric capătă o altă turnură. Se aude o fanfară militară în parc, iar la cumpăna dintre amurg și seară „apar amante plângând”, probabil că fiecare dintre ele în căutarea consolării în brațele altui bărbat, după ce au fost părăsite la sfârșitul vacanței de vară. Eul liric, aflat și el în criză după plecarea iubitei, le oferea consolare „în mica mea mansardă, sub acoperiș”. Pentru a păstra aparența bunelor moravuri, aceste fete în căutare de aventuri (amantele) ajungeau în mansardă „noaptea pe furiș”.

Odată cu începutul strofei a treia aflăm că amantele plecau „când zorii se iveau lângă fereastră” (probabil pentru a păstra secretul aventurii lor). În prag primeau neprețuitul sărut al poetului, care participa la despărțire împreună cu „garoafele din glastră” și motanul său care „privea abătut”. Ultimele patru versuri aduc o schimbare de direcție a discursului liric, întrucât apare, pe neașteptate, chiar femeia din prima strofă. Să fi fost chiar una dintre amantele poetului? Poate cea favorită și în același timp muza Eului liric? Ca în orice poezie bine concepută, cititorul va găsi propria sa interpretare. Oricum se pare că ruptura a fost grăbită și definitivă: „Plecarea ta a fost atunci grăbită –/ de ce ai vrea s-aducem timpul înapoi? /Nu căuta-n trecut vreo ispită –/ în suflete ne plâng copacii, tot mai goi!

De-a lungul timpului poemul AMURG a fost publicat în mai multe reviste on-line și distribuit pe facebook, primind foarte multe comentarii favorabile.

LA MARGINI DE VIS

Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi

și zeci de-amintiri m-asaltează deodată

cu mii de regrete vorbind despre noi

în triste romanțe, pe-o harpă stricată.

Romanțele-ajung dintr-un vechi labirint,

trecând prin fereastra cu geamuri ovale,

evocă licornul cu frâu de argint

venit din trecut să te-aducă agale.

Cad frunze uscate-n fereastră, pe rând,

e toamnă târzie și parcă, de-afară,

se-aude licornul sosind nechezând

pe calea îngustă ce duce spre scară.

Sau poate-i doar vântul sosit din trecut

la ușa închisă cândva într-o toamnă

cu-n singur zăvor dintr-un dor neștiut

lăsat pe uitarea ce-avea să se-aștearnă.

Te-aștept la fereastră să vii din neant,

la margini de vis să te văd împăcată,

din harpă un ultim acord consonant

să-mi spună că nu-o să mai pleci niciodată.

Tatiana Doina Popovici: Eul liric, aflat între vis și realitate (la margini de vis), este asaltat „de zeci de amintiri” care păstrează „mii de regrete vorbind despre noi/ în triste romanțe, pe-o harpă stricată”. Ajunse dintr-un vechi labirint, romanțele „evoca licornul cu frâu de argint” venit din mitologie „să Te-aducă agale”. În toamna târzie, Eul liric „aude licornul sosind nechezând”. Aflat în stare halucinatorie, Eul liric nu mai știe dacă aude licornul sau vântul „sosit din trecut la ușa închisă… c-un singur zăvor dintr-un dor neștiut”, care închide uitarea. În strofa a cincea, Eul liric se adresează iubitei plecate în neant: „Te-aștept la fereastra să vii din neant”. Înainte de a se termina visul așteaptă ca harpa să-i spună pe „un ultim acord consonant” că iubita sa n-o sa mai plece „niciodată”.

Amestec de realitate, mit și visare, „La margini de vis” aparține curentului expresionist-oniric, deoarece spiritul Eului creator dă lucrurilor expresia unei noi raportări la absolut, cu un acut patos subiectiv. Expresionismul se caracterizează prin tensiune extatică cu accente halucinatorii, ceea ce se observă și în acest text în care visul, licornul, neantul sunt elemente specifice. Alternanța real-fantastic-vis este sugerată de gânduri, amintiri, regrete, toamnă, licorn, dor, uitare, neant, margini de vis etc. Mărcile Eului liric: mă, aștept, să cad etc. arată implicarea afectivă a poetului. Alcătuită din cinci catrene cu rima încrucișată, „La margini de vis” dovedește încă odată ca tensiunea interioară transcende lucrul. În acest sens, Corneliu Neagu se dovedește un artizan al introducerii acestui curent în lirica contemporană.

Corneliu Neagu: LA MARGINI DE VIS este un poem de dragoste în care realul și fantasticul se amestecă necontenit, prezentul și trecutul se întrepătrund, conducându-l pe cititor prin meandrele întortocheate ale visării. Prima dată a fost publicat în volumul de versuri CUNOAȘTEREA DE SINE, Ed. ePublishers, București, 2017. A fost republicat trei ani mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, 2020. Poemul este alcătuit din cinci strofe cu rima încrucișată, măsura 11-12-11-12.

În primele două strofe predomină amintirile și regretele care vin „în triste romanțe pe-o harpă stricată”, vorbind despre Eul liric dual, marcat de pronumele personal noi („vorbind despre noi”). „Romanțele ajung dintr-un vechi labirint/ trecând prin fereastra cu geamuri ovale”, evocând „licornul cu frâu de argint” care-i aduce Eului liric, pe cărările visului, iubita dintr-un trecut nedefinit.

Trecând la strofa a treia, aflăm că afară este „toamnă târzie”, cu frunze uscate ce cad sub fereastră. În această atmosferă, propice visării, „se-aude licornul sosind nechezând/ pe calea îngustă ce duce spre scară”. Totuși această sosire este pur ipotetică, întrucât la începutul strofei a patra apare alternativa vântului întors din trecut „la ușa închisă cândva într-o toamnă/ cu-n singur zăvor dintr-un dor neștiut/ lăsat pe uitarea ce-avea să se-aștearnă”. Ușa zăvorâtă cu-n dor neștiut este o metaforă cu un puternic impact emoțional, o figură de stil de o frumusețe neobișnuită.

Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (8)” →

Nicolae DINA: Ștefan Vida Marinescu – un promotor al actului creator autentic

În ansamblul lucrărilor de critică și/sau istorie literară care promovează scriitorii și creațiile lor, antologiile își au rostul lor și sunt necesare, fie că sunt dedicate unui anume autor sau unui gen literar, fie că ele cuprind viața literară dintr-o anumită perioadă sau dintr-o zonă geografică.

Dincolo de faptul că ȘTEFAN VIDA MARINESCU are multiple preocupări literare fiind poet, prozator, critic și istoric literar, eseist, publicist, ziarist și, nu în ultimul rând, editor, el a fost și rămâne un promotor consecvent și avizat al literelor, cu deosebire teleormănene, al scriitorilor care, prin cărțile lor, au făcut să crească „zestrea creatoare literară a Sudului românesc”, devenind „nume importante pentru un spațiu cultural românesc”.

Că Ștefan Vida Marinescu a fost dintotdeauna preocupat de promovarea unor „autori cu operă, cu resurse creatoare, cu bibliografie” o demonstrează numeroasele comentarii (cronici, recenzii, note de lectură) publicate în cele opt reviste al căror fondator a fost sau în multe altele din țară, fără a omite volumele dedicate acestora „cu rigoare, empatie” și „cu dorința de a face mai cunoscută și mai răspândită opera scriitorilor” din „Sudul extrem”, cum îi place să-i localizeze pe cei ale căror cărți au fost comentate în cel puțin 12 volume, însumând aproape 2000 de pagini. Dintre acestea, „O geografie spirituală a Sudului”, „Re-întregirea familiei” și „Scriitori români contemporani” sunt volumele dedicate, integral, scriitorilor „sudiști”, adică celor trăitori în Teleorman.

Iată că neobositul scriitor polivalent revine la preocuparea pentru promovarea oamenilor de litere teleormăneni în antologii, nu unele oarecare, ci „critice”, deosebite prin concepție și realizare față de alte asemenea lucrări publicate în Teleorman, publicând „Limpezirea apelor-antologie critică” (Editura Elikon, București, 2018), diferită prin faptul că „pe lângă cronica operei, acest synthesis critic, autorii sunt reuniți și prin texte selectate” chiar de ei înșiși, la care se adaugă notele biografice și cele bibliografice de rigoare, „ca o carte de vizită literară”.

Întregul volum este conceput potrivit convingerii cronicarului antologator că cei șapte scriitori (al optulea fiind el însuși) „se arată stăpâni pe limbajul artistic, sunt stiliști încercați, arată o reală considerație față de limba literară, față de scris”, iar sinteza sa critică „urmărește, progresiv, devenirea Operei”. Sub numele fiecărui scriitor antologat sunt menționate „apelativele” care numesc domeniile creatoare în care s-a remarcat, primul fiind „genul principal și prioritar care îl reprezintă”.

Astfel, poetul Florea Burtan, „un virtuoz al prozodiei”, cultivă, „în stil tradițional(ist), dar cu izbucniri romantice”, deși, uneori, „versul[…]zis clasic(izant) alternează cu versul alb, modern(ist)”, o poezie „frumoasă, muzicală, metaforică, ceremonioasă”, aparținând unui creator „teluric, apt de ritualuri în sanctuar daco-deliormănean[…], melancolic, reflexiv, confesiv”, iar prozatorul este remarcabil prin epica sa, „una a oralității[…]a mitologiei colective, cu folclor și afinități rurale, promovând un „realism cu filon liric, expresiv, autorul arătând cunoașterea mithosului și a toposului sudic”.

Liviu Comșia este surprins atât în ipostaza de prozator, remarcându-i-se „maturitatea și excelența în dezbaterea ideilor”, precum și „capacitatea de invenție epică” și talentul de portretist, cât și în cea de critic literar, un „cronicar generos”, având știința de „a interpreta cărțile prin optica unui observator lucid, echilibrat, fără de idei preconcepute”.

„Romancierul cel mai prețios din spațiul sudic”, Gheorghe Filip, „deține știința creației de atmosferă”. Romanele sale, „consistente și complexe epic”, se remarcă prin „finețe analitică” și sunt „pline de vitalitate și de realism”, în timp ce proza scurtă ne descoperă un „excelent moralist, observator și creator de epică modernă” cultivând un „realism psihologic”. Publicistul și eseistul „atestă cultură, capacitate de analiză și sinteză” atunci când se ocupă de universul operei lui Caragiale ori de viața și opera celui mai mare prozator român postbelic originar din Teleorman, Marin Preda, iar ca poet excelează (și) în cultivarea parodiei, evidențiind „un spirit justițiar, cu umor și talent satiric”.

Sinteza critică dedicată Nicoletei Milea trece în revistă primele șapte volume de versuri, evidențiind faptul că autoarei i se poate atribui, incontestabil, titlul de „Poetă, cu majuscule”, o „poetă reflexivă, gravă, de o mare sensibilitate”, cultivând o poezie care surprinde printr-un imaginar artistic și un limbaj metaforic de mare elevație. Este, totodată, și un critic literar de mare forță analitică, ipostază în care își revelează „înzestrarea și tehnica, lecturile și stilul inconfundabil”.

Deși este autoarea a doar două volume, Roxana Cristina Olteanu îi reține atenția prin faptul că „face o critică relaxa(n)tă, constructivă, generoasă”, făcând dovada unor lecturi exhaustive, atât ale creațiilor cât și ale bibliografiei de specialitate, atunci când se ocupă de aportul lui Mircea Eliade la cunoașterea și modernizarea mitului ori scrierile unui autor contemporan (Ștefan Vida Marinescu), subliniind contribuția acestuia în lirică, epică, publicistică, eseistică și critică literară, autoarea având capacitatea de „a comenta judicios, cu eleganță și cu generozitate”.

Continue reading „Nicolae DINA: Ștefan Vida Marinescu – un promotor al actului creator autentic” →

Paul LEIBOVICI: Și de n-ar fi…

O adunare, ca oricare alta a membrilor Uniunii Scriitorilor de limba română din Israel. Saul Carmel.z.l Președintele mi-a făcut cunoștință cu scriitorul BERTHOLD ABERMAN. Fără îndoială, îi citisem nu numai publicațiile din gazetele săptămânale ..dar nu și cărțile. Se adunaseră, pînă atunci destule volume – numai că Eu nu avusesem plăcerea lectorului-criticului de a le lectura. O primă lectură a unui volum s-a petrecut cînd Saul îmi împrumută volumele prozatorului, cu prilejul unui premiu ce i se acordase. Subiectele pe care –în general Aberman le pune în dezbatere dețin un specific ,,intimitatea,,. La o primă lectură-petrecută cu ani în urmă,am schițat pe o foaie de hîrtie ,,părerea mea ca lector,,:Berthold Aberman e un psiholog a cărui putere de redare a intimității stărilor personajelor, a situațiilor absolut veridice –merită o aplecare mai profundă ,,. Scriitorul, în laboratorul creativ, pentru o mai bună înțelegere a personajelor, ne redă locul, stările sufletești și împrejurările conflictelor. De altfel prin vastele sale cunoștiințe literare și nu numai- citatele din marii clasici, filozofi sunt adaptate nu numai la situațiile-mediile în care personajele acționează, dar ele complectează ideile povestirii-nuvelei pe care o lecturăm. Citatele din Cicero, Marcus Aurelio sau chiar din literații zilelor noastre determină lectorul să intre în miezul conflictului desbătut. Lectorul are posibilitatea de a-și completa cunoștiințele,a întregii viziunea. Și de ce nu?! Aberman își îndeamnă –cu finețe lectorii de a pătrunde în domeniul filosofiei, a marilor gînditori clasici. Dacă studiile și preocupările profesionale de-a lungul anilor în România i-a dat posibilitatea de a cunoaște și analiza o anumită societate cu preocupările, înclinațiile și realizările din acele vremuri. Desigur, că în împrejurările actuale, unde societatea israeliană are o anumită influență,în conceptul a o parte din scrierile sale, constatăm o anumită înclinare conceptuală. Drept care am recitit unele povestiri în care mediul își păstrează culoarea locală.

Realitatea dintr-o anumită societate , care a încercat să ne profileze după anumite schițe standard ,adesea a dat la iveală tipuri și prototipuri false.Impunerea unei educații-culturi rămîne o cicatrice –în cel mai fericit caz –căreia i se mai pot remedia parte din suferințe. Psihologii își au uneltele potrivite,deoarece însușirile lor native, cultura și posibilitățile intelectuale le permit să pătrundă în acele celule otrăvite și a remedia-pe cît posibil. Scriitorul Berthold ABERMAN încearcă în lucrarea ,,Și de n-ar fi ,nu s-ar povesti,, o pătrundere chibzuită în caracterele nu numai a unei societăți din trecutul –nu prea îndepărtat,dar în educația,formarea ,,OMULUI,, căruia i s-a inoculat un,,virus,, cu simptome cei puneau în primejdie existența psihologică,poate și fizică. Falsul,ipocrizia și suratele lor inoculate unei persoane cu un caracter integru, demnitatea-nu pot fi permanetizate. Autorul a despris din infinitele ,,povestiri,,din viața unor persoane sau a unei perechi ,cîteva tipuri -descriindu-le cu abilitate stările sufletești și chiar fizice. Analiza psihologiei personale, a cauzelor care i-a(u)determinat pe cei analizați și transformarea stărilor mentale-sufletești, îl preocupă pe scriitor. Psihologul reușește să ne antreneze în lectura fiecărui capitol și nu odată – noi lectorii facem un popas în trecutul acelei societății. Caracterele umane adeseori ușor influențabile ,adeseori din interese de existență sunt capturate de ,,șefi,,sau fie persoane din societatea ,,comună,,într-un joc nefast. În,,Oameni și oameni,, întîlnim,,caractere și caractere,, Scriitorul intră sub pielea acestor victime ale regimului pentru a descoperii gîndirea, adîncimea și exprimarea lor. Zîmbetul, expresia din momentul desfășurării evenimentului, starea sufletească și meditativă a eroului(lor)iată cel preocupă pe scriitor. Un popas pentru a asculta și a analiza starea eroului sau eroinei –a cărui nume, rămîne undeva în apusul vremii-dar care trezește, chiar după ani, sentimente și nu numai-poate chiar o răzvrătire interioară. Nu e suficient să exprimi ,,unii dintre aceștia au fost-au devenit,, oameni primejdioși,,sau X-pentru ași apăra poziția (citește,,locul de muncă-pîinea,, s-a,,făcut frate cu dracu,, .Se pune problema suferințelor interioare,a conștiinței sale care a fost lovită;Eroii săi s-au comportat într-u ,,trecerea punții,,conform rețetei prescrise. Dar tot aceștea sau o bună parte au pînă în aceste zile o psihologie frîntă. Ne este cunoscută expresia ,,Maurul și-a făcut datoria…,, sau ,,A greși e omenește..,,expresia lui Cicero. Continue reading „Paul LEIBOVICI: Și de n-ar fi…” →

Eleonora SCHIPOR: Poetul Ilie Motrescu – veșnic viu în inimile noastre

Luna august a fiecărui an din viața noastră se asociază și se va asocia mereu în viața mea cu numele regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu.

Dacă ar fi trăit, anul acesta ar fi împlinit frumoasa vârstă de 79 de ani.

Nu odată am scris despre viața și opera acestui vrednic fiu al neamului nostru. Cititorii noștri cunoasc toate aceste publicații, cât și cărțile pe care le-am publicat în memoria poetului, dar și comemorările și prezentările de carte, organizate în toți acești ani.

Zilele trecute am organizat la biblioteca centrală din Pătrăuții de Jos o expoziție cu câteva dintre cărțile și o mică parte din multele materiale dedicate poetului în acești ani.

Îi sunt foarte recunoscătoare doamnei bibliotecare șefe Maria Ștefureac pentru inițiativa de care a dat dovadă. Pe parcursul săptămânii viitoare, toți doritorii vor putea lua cunoștință cu viața și opera poetului. De asemenea cititorii vor putea lua cunoștință și cu conținutul unor materiale, cu versurile, fotografiile, traducerile poetului crăsnean. Expoziția este destinată tuturor cititorilor, doritorilor, vizitatorilor, tuturor celor care vor să cunoască mai detailat viața și destinul unuia dintre cei mai talentați poeți ai acestui meleag.

În timpul apropiat vom organiza împreună cu harnica doamnă bibliotecară o măsură comemorativă dedicată memoriei copământeanului nostru Mircea Mintenco, de la a cărui trecere în eternitate vom marca în curând 40 de zile.

Sincere mulțumiri doamnei bibliotecare Maria Ștefureac pentru faptul că împreună, de-a lungul anilor am organizat și cred că vom organiza încă multe măsuri, prezentări de carte, comemorări, expoziții, discuții online (temporar) cu cititorii și vizitatorii bibliotecii noastre.

Poetului Ilie Motrescu

S-a născut la poale de Carpați

Într-o casă cu mulți frați,

Întru-n august fierbinte,

Un băiat simpatic și cuminte.

La școală bine învăța,

Sportul și muzica iubea,

Și mai iubea glia și neamul,

Doina, satul, codrul, ramul…

Poezii a început a scrie

La o vârstă fragedă – se știe,

De la bun început s-a văzut

Că-i un talent cu adevărat înnăscut.

Bunul Dumnezeu cu har l-a miruit,

Sfântul Ilie puțin noroc i-a dăruit

Și în scurta-i sa viață

A creat o operă măreață.

A rămas pentru vecie

Opera poetului Motrescu Ilie,

Iar noi cât pe lume vom trăi

Cu gândul la destinul său vom fi.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

16 august 2020

Ilie MOTRESCU: Lui Barbu Lăutaru

Străbunii l-au avut neîntrecut

Maestru de tarafuri populare,

Din poale de Carpați și pân la mare

Colindător cu doina l-au știut.

El ne-a cântat atâtea reverii,

Neîntrecutul Barbu Lăutaru,

Când închinau boierii cu paharul,

Cobzaru-i adăpa cu ciocârlii.

Iar de veneau străinii să ne fure

Și pâinea, și surorile, și frații,

Cobzarul se-nfrățea cu răsculații

Și-și preschimba arcușul în secure.

Bătrânul lăutar nu ne mai cântă

Ca-n alte vremi din cobză și vioară.

Romanța lui pustie și amară

Doar în trecut de neguri se frământă.

Tu, Barbule ce-ai întrecut pe Lizst,

Mai vină de ne cântă vreo baladă.

Urmașii tăi acuma să te vadă

Ce staroste ai fost și ce artist.

—————————

Ilie MOTRESCU