Vasilica GRIGORAȘ: Sărut anii din boccea

Sărut anii din boccea

 

E sărbătoare și e ziua mea,
Mă poartă-n brațe vântul,
Cu glas în armonii de păsărea
Mă dezmiardă lin cuvântul.

 

Mi-a înflorit copacul iară,
Respir în vers blândul senin,
Mi-e sufletul doar primăvară
Și văd mereu paharul plin.

 

Conjug verdele dintr-o vâlcea
Prin pomii roditori din anotimp,
Apoi îmi sărut anii din boccea,
Inspirând poeme din Olimp.

 

Mulți arbori aș dori să mai plantez
În sufletul deschis adânc spre lume,
Îmbrățișându-i să mă minunez
De-ale lor fructe dulci și bune.

 

Peste ani, râvnind să mai rodesc
Sub soarele de mai învietor,
Cu sete poezia s-o iubesc
În ritmul valsului îmbietor.

 

Apoi, aș dori s-așez un arbore-n rimă,
Să vibrez la fiece slovă din povești,
Îmbăindu-mă în a lor lumină,
Călăuzită de roiuri îngerești.

——————————-

Vasilica GRIGORAȘ

30 mai 2020

Dorel SCHOR: Asaltat de idei (ziceri)

*   Stimate domn, noi vă simțim lipsa și când sunteți prezent…

*   Pentru aceleași fapte poți fi lăudat sau condamnat.

*   Nu-l contrazice, riști să intri într-o competiția a absurdului.

*   Alternativă la nimic.

*   Nu-mi place să fiu certat cu mine  (Liviu Antonesei).

*   Cunoașteți lumea, lumea e frumoasă (reclamă turism).Lumea e rea, lacomă, egoistă (Stan pățitul).

*   Apa stătută nu curge…

*   Preferați un magazin aproape de locuință și locuința aproape de magazin.

*   Cel mai bun e drumul de mijloc, cu condiția să fie asfaltat.

*   Știința e singura bogăție care sporește atunci când o împarți cu alții (Vania Atudorei).

*   Pe cine invidiază un cerșetor? Pe alt cerșetor.

*   Ideile ne asaltează, dar nici noi nu ne lăsăm.

*   Cel bun, cel rău și cel urât (analiza pentru colesterol).

*   Orășeanului îi pute grajdul, dar îi place brânza.

*   Cum reușesc unii ca încercând să scape de dracu, să dea de tatăl lui (Vlad Nicolau).

*   Nu știm nimic, dar avem certitudinea (citat).

*   Dacă bănuim cu siguranță, înseamnă că știm?

*   Ideile împrumutate ar trebui înapoiate cu dobândă.

*   Cine crede în sfinți crede și în draci.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Al. Florin ŢENE: Pe Calea Mănăştur

PE CALEA MĂNĂŞTUR

 

Bat clopotele pe o vreme iluzorie

Personajele ies noaptea din istorie

Şi trec în noi fără contur

Pe Calea Mănăştur.

 

Trag stele pe-o dungă de vânt

Iar oamenii amnezici uită ce sunt

În tranvaiul ce face un tur

Pe Calea Mănăştur.

 

Între două scuipături şi-o înjurătură

Aşteaptă să le pice-o mălăiaţă-n gură

Iar pe la colţuri mai sparg un abajur

Pe Calea Mănăştur.

 

Morfolesc cuvinte ne-nţelese

Fetelor ce se mai văd mirese

Vagabonzi fără cusur

Pe Calea Mănăştur.

 

Sub fusta crăpată ascunsă de mamă

Înfloresc pe pulpe crini de teamă

Când pentru ele băieţii fac stânga-nprejur

Pe Calea Mănăştur.

 

Trec şi eu şi nu ştiu unde

O zână de mine se-ascunde

Căci părul meu acuma-i sur

Pe Calea Mănăştur.

 

Când Luna doarme pe cearceaf de peruzea

În dorinţa de a mă urca la ea

Aruncă un ghem de lumină-şnur

Pe Calea Mănăştur.

 

Când stăm în casă cu botnița pe gură

Visez la săruturi în realitatea dură

De parcă aș fi pe-o barcă  pe Amur,

Dar mă trezesc pe Calea Mănăștur.

 

Se prelinge din Casiopeea clipa târzie

Cartierul întreg se mută-n Poezie

Ascultând paşii Poetului ce urcă în azur

Pe Calea Mănăştur.

—————————–

Al.Florin Țene

29 mai 2020

Anatol COVALI: Iubirea mea-i iubire întrupatã (poeme)

Eu
*

Fărâme mici de viaţă ciugulesc
şi-s fericit că încă mai trăiesc,
că pot aerul vieţii să-l respir,
chiar şi rarefiat, cum e-n nadir.
*
Se pare că sublimul Creator
e mulţumit de-al vieţii mele zbor
şi-i place să mă vadă când şi când,
din loc în loc, câte puţin, zburând.
*
Nu pot să ştiu ce scrie în Destin,
dar nu mă amăgesc. Mai e puţin.
Poate să fie-oricând, dar nu mă tem.
În mintea mea păreri de rău nu gem.
*
Ce-a fost până acum a fost superb.
Nu am fost ţap, ci-am fost un falnic cerb.
În loc să fiu un pricăjit măgar
am fost un armăsar ce-a mâncat jar.
*
Şi nu regret nimic din ce-am făcut
fiindcă-am avut iubirea-n chip de scut,
iar sabia cu care am învins
a fost oţel în sângele meu stins.
*
N-am fost becar, bemol. Am fost diez,
iar armonia mi-a fost splendid crez.
Pe suflet nu am pete sau peceţi
şi-n inimă cresc flori şi nu-s scaieţi.

11 mai 2020

 

Credinţă
*

Nu-mi este frică, Doamne, fiindcă ştiu
că-n sufletu-mi n-a fost nicicând pustiu,
pentru că Tu ai colindat mereu,
zâmbind satisfăcut, prin eul meu.
*
Lumina ce-am văzut-o-n ochii Tăi
mi-a-nseninat vremelnicile căi,
mi-a fost şi orizont, mi-a fost şi far
făcându-mă să merg numai prin clar.
*
Furtuna e cumplită şi e rea,
dar nu o să scufunde barca mea,
căci Tu ai pus mirabile peceţi
de dragoste pe vechile-mi lopeţi.
*
Nu mă-ndoiesc o clipă. Cred profund
că nu acum am să mă duc la fund,
că viaţa ce mi-ai dat-o e un dar
sfinţit cu cel mai inefabil har.
*
Cât sunt cu Tine, sunt de neînvins
şi nu pot fi de niciun rău atins.
Cred că iubirea pură ce Ţi-o port
cândva mă va conduce într-un port
*
în care am să-adorm la pieptul Tău
fără regret, fără păreri de rău,
visând că Tu mi-arăţi un drum sublim
pe care tot alături o să fim.

12 mai 2020

 

Este primăvară !…
*

Este primăvară !…Plină de splendori
natura îmbracă un veşmânt din flori
şi se-ntorc acasă cântecele-n zbor
de care o iarnă-ntreagă ne-a fost dor.
*
Ce miresme calde adie-mprejur.
Până şi lumina are-un aer pur.
Tânără, frumoasă, tandru surâzând
viaţa ne ia-n braţe şi ne-alintă blând.
*
Toate se deşteaptă în lume şi-n noi.
Iarna-a fost învinsă de gingaşe ploi.
Vânturile aspre de până mai ieri
sunt de la o vreme blânde adieri.
*
Stau pe iarba verde şi o simt în trup
încolţind în visuri ce cântând erup
şi pe coala albă, cu iubire-aştern
gânduri ce-n cuvinte sufletul mi-l cern.
*
E o pace lină ce îmi dă fiori
când ai primăverii inefabili zori
îmi sărută ochii şi mă iau de braţ
inima-mi umplând-o cu-al vieţii nesaţ.
*
Este primăvară !…Cum să n-o iubesc
c-o patimă-n care am să fiu firesc,
plin de bucurie, de extaz şi-avânt,
amintindu-mi vremea când eram frământ ?!…

13 mai 2020

 

Singura scăpare
*

Ce sinistre vremuri !…Ce cumplit blestem !…
Sufletele-n lacrimi, îngrozite gem
şi-n zadar se roagă şi iertare cer
după ce cu ură au privit spre Cer.

Prea multă mocirlă în inimi am strâns
ca Cel Sfânt s-o spele cu al nostru plâns.
Merităm pedeapsa dată zi de zi
de Viaţa scârbită de neomenii.

Ne-am crezut puternici şi ne-am bătut joc
de răbdarea Vieţii făcând zilnic troc
cu ura, cu scârba, cu tot ce e rău
pe lumea aceasta şi ne-aruncă-n hău.

Toate pân’ la urmă o răsplată au.
Sub biciul pedpsei Existenţei stau.
Cea care-i acuma vine din destin,
care de duhoarea noastră este plin.

Cereţi-i iertare Vieţii ce mereu
a fost terfelită, nu lui Dumnezeu.
El n-are de-a face cu ce nu e pur,
nu poate să fie mânios şi dur,

Singura scăpare este să trăim
fără de păcate şi Oameni să fim,
altfel Viaţa care deja ne-a înfrânt
din Pământ va face un imens mormânt !!!…

14 mai 2020

 

Etcetera
*

Îmi aduc aminte ce frumos era
când aveam în clipe şi-un etcetera
care-ntotdeauna însemna mai mult,
era plin de viaţă, fremăta tumult.
*
Împliniri, speranţe, visuri şi avânt
aşteptau să zboare din acest cuvânt,
să preschimbe viaţa într-un zbucium dens
dându-i strălucire şi mirabil sens.
*
Totdeauna-n lume am păşit sperând
că ceva urmează să-apară curând
şi că din mănunchiul oferit de ţel
vor ieşi miresme de curaj şi zel.
*
Viaţa era toată plină de-mpliniri,
m-alintau o vreme gingaşe iubiri.
Ce-mi doream cu-adoare se-mplinea mereu
şi-aruncam din cale orice fel de greu .
*
Nu regret că toate-s amintiri acum
când nicio potecă nu-mi iese din drum,
care să mă-abată pentru un scurt timp
din înfriguratul ultim anotimp.
*
Câtă vreme-n mine amintiri roiesc
simt cum ca pe vremuri fericit trăiesc.
Sufletu-mi doineşte cântece de dor
şi-orice gând apare e multicolor.

15 mai 2020

 

 

Dragoste
*

Pot spune că viaţa m-a iubit intens
dacă-oricăror clipe le-a dat ţel şi sens,
când cioplind în ele a creat statui
ale căror socluri arătau a grui.
*
I-am simţit întruna dalta căutând
să nu mă prefacă într-un om de rând,
să-mi pună-n privire sufletul, să-mi dea
măcar o fărâmă magică din ea.
*
Şi îmi pare cum că n-a dat greş deloc,
căci a mea creare nu a fost un joc,
ci o trudă care a avut final
fericit, căci omul n-a ieşit banal.
*
Are multe urme-adânci în trăsături,
din suflet se-aude trosnet de păduri
fiindcă-ale lor frunze zac printre nămeţi,
semne de-ofilire a acestei vieţi.
*
Dar în amintire cântă primăveri
şi-i plin de lumină îndrăgitul ieri.
Sunt multe eşecuri, însă şi-mpliniri
care au în ele dalbe străluciri.
*
O viaţă frumoasă pe braţe m-a dus
şi săruturi calde pe frunte mi-a pus.
Inima-îi surâde şi simt că-nfloresc
când o mângâi tandru şi-i spun c-o iubesc.

16 mai 2020

 

Ca un cerşetor
*

Prea repede anii galopând s-au dus
în locul pe care îl nunim Apus,
unde viscoleşte şi sunt munţi de nea,
iar povara vieţii este tot mai grea.
*
Când privesc în urmă nu-nţeleg deloc
de ce şi Destinul meu şi-a bătut joc
de-o menire care a avut în ea
un superb luceafăr, nu o biată stea.
*
Mi s-a dat o cale, am avut un rost,
dar plin de meandre drumul meu a fost.
Spre adânci prăpăstii mereu m-au împins
toţi aceia care mă doreau învins.
*
Am fost prea puternic şi n-au reuşit
să-mi vadă vreodată eul prăbuşit,
cu toate că-n mine, înlăuntrul meu,
în genunchi şi-n lacrimi sufeream mereu.
*
Lupta inegală ce m-a torturat
urme dureroase în mine-a lăsat
şi acum când anii-s obosiţi şi ninşi
socot că fac parte dintre cei învinşi.
*
Plec şi nu las urme, sunt singur şi trist,
nu trăiesc frenetic, ci numai exist,
sunt bogat în fapte, dar în lut cobor
îmbrăcat în zdrenţe, ca un cerşetor !!!…

17 mai 2020

 

Doina dorului
*

Eu am slujit cuvântu-n vers şi cânt
cu patos, cu ardoare, cu frământ
şi am cioplit în el sufletul meu
şi inima ce l-au iubit mereu.
*
Limba română-n mine a vibrat
de câte ori în ea mi-am exprimat
iubirea pentru ţară, pentru neam
pe care-o simt ca pe-un superb balsam.
*
Sunt fericit că-aici am apărut.
Venirea mea a fost ca un sărut
pus pe destin de Bunul Creator
ce-a vrut să fiu artist şi scriitor.
*
N-aş fi rămas niciunde şi nicicând
nu mi-a trecut acest blestem prin gând,
căci este un blestem cumplit să stai
departe de a ta gură de rai.
*
Este din ce în ce mai greu aici
căci semenii-au ajuns şi răi şi mici,
dar sunt convins că-ai noştri dragi urmaşi
vor fi-ncurând şi buni şi uriaşi.
*
Deaceea-s fericit cînd cânt şi scriu
cioplind cuvinte-n graiul cel mai viu,
care etern va fi în viitor
pentru-a doini-n mirificul său dor.

18 mai 2020

 

Vino cu mine
*

Vino cu mine-n grãdina iubirii
pe-al cãrei suflet arat de curând
au înflorit zâmbitori trandafirii
transfiguraţi de surâsul tãu blând.
Vino şi culcã-te în al meu gând
ca într-o iarbã cu firul plãpând,
să-mi auzi trupul de patimi vibrând.

*
Sunt plin de cântec, deci vino şi-nvaţã
noi melodii ca apoi sã le cânţi
numai atunci când prin noua mea viaţă
şi pe-al ei cer vei dori sã te-avânţi.
Vino ca lacrimi fierbinţi sã îmi zvânţi,
îngerii dorului sã mi-i încânţi,
punând altoiuri pe arborii-mi frânţi.

*
Inima mea e flãmândã de tine,
sufletu-mi este de tine-nsetat,
ramuri de vis mi-au crescut pe tulpine
şi orice gând mi s-a înseninat.
Pãsãri de dragoste-n pieptu-mi se zbat,
sângele-mi e de dorinţã arat.

19 mai 2020

Continue reading „Anatol COVALI: Iubirea mea-i iubire întrupatã (poeme)”

Alexandru NEMOIANU: Popasuri necesare

Viata românească, de câteva veacuri, a fost și este tulburată de un fenomen extrem de periculos;de trădarea,conștientă ori nu, a elitelor sau oricum a suprastructurilor intelectuale. Acestei trădări, prin mimetism, slugarnicie sau pur si simplu prostie s-au alaturat un numar mare de indeterminați intlectual, aventurieri sau pur si simplu, fripturiști de un calibru sau altul. Aceasta categorie, ”elita de mahala”, pseudo-intelectuali, mercenari de duzină alcătuiesc un grup cu totul dezgustător. Ei sunt cei pe care Alexander Solzhenitsyn i-a numit “obrazovanshchina” care înseamna, ”pretins educati”. Sunt idivizi care au o parere eminenta de sine, se considera superiori tuturor celorlalți Români și, în același timp, dispretuiesc cu sete Neamul, Tradiția și Credința lui. Aceștia sunt Iude care sunt gata să se vândă oricui.

De mai multe veacuri și încă mai exact de când au început să fie trimiși la școli “străine”, prea mulți dintre intelectuali au revenit hotărâți să schimbe viață și înțelegerea vieții românești cu “modele” de import. Până la un punct este posibil ca acești indivizi să fi fost de bună credință dar fără îndoială că în majoritatea lor ei au fost de rea credință și dușmani românismului în înțelesul de model existențial românesc,înțelegere românească a diferenței dintre bine și rău. Cel mai adesea promotorii “modelelor” de import au ales să insulte violent tradiția românească, credință românească (și cu preferință Biserica Ortodoxă) și statornicia românească.

Încă mai periculos, introducerea modelelor străine a fost calea sigură prin care subjugarea străină devenea nu numai posibilă ci direct necesară. Din fericire au continuat să persiste vocile adevărului, au continuat să răsune glasurile celor care auzeau autenticul românesc și voință lui nezdruncinată de a fi. A continuat să existe ceea ce, superb, Artur Silvestri a definit ca „România Tainică”. Acești oameni de bine s-au izbit însă de o piedică și până la un punct, s-au lăsat prinși într-o cursa; cea a “izvoarelor”istorice.

Adepții modelelor de import, ”vânduții”, cu dibăcie satanică au stabilit reguli ale unui joc absurd și și-au arogat și dreptul de a schimbă regula jocului când le venea la îndemână. (Ca exemplu aș da doar împrejurarea că o catastrofă istorică, cucerirea romană, a fost prezentată ca “act de naștere” al Poporului Român, că Biserica Ortodoxă a fost descrisă ca forță “reacționară”, că revoluția franceză a fost descrisă ca rețetă a fericirii, etc., etc.) .Consecvent cu această înțelegere anapoda, toate izvoarele apologetice române, scrierile de laudă aduse lui Traian, propaganda deșănțată a Imperiului și apoi scrierile apologetice despre “modelele” următoare au fost considerate ca “izvoare”istorice autentice , iar cele ce vesteau altceva au fost batjocorite și ignorate. Iar exemplele pot continuă până azi. Până în urmă cu vreo treizeci de ani “atacurile” se dădeau împotriva Bisericii Ortodoxe, Neamului Românesc și spre “lauda” ceaușismului. Azi, intelectuali de mucava, Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Popasuri necesare”

FLOARE de MAI pentru VASILICA GRIGORAȘ

Floare de Mai
                                               (Vasilicăi Grigoraș)

 

Flori de mai, flori de mai,
albul se ridică-n vânt
încununat cu nimb de Înviere
Lumină din Cuvânt.

 

Și tu si eu și ei
suntem prinși în hora vieții
nu ne oprim,
avem cerul,
mantia tinereții.
Ce dulce-i dorul de dumnezeire
când îngrădit ești doar tu și El
cerșind cu-aceeași îndurare
drumul spre veșnicie…

 

Flori de mai, flori de mai
încântă-ne în zi de sărbătoare
să mai uităm de ce-a fost rău
să primim sfânta împărtășanie
Doamne, știu că ne auzi
cerul se revarsă-n dar
fă Doamne încă o minune…
Pentru o ,,floare de mai”.

 

Mariana Gurza

Timișoara

30 mai 2020

 

***

 

Cuvintele tale
                             Vasilicăi Grigoraş, prietena mea de-o viaţă

 

Cuvintele tale răspândesc aromă de verde crud,
purifică pământul cu albul lăcrămioarelor,
leagănă iubirea nesperată în braţele curcubeului,
spală înălţimea brazilor seculari cu apă sfinţită
de iertarea de sine şi-a semenilor.

 

Cuvintele tale, credincioase călugăriţe,
se roagă pentru cei rătăciţi în jungla planetei,
pentru cei care călăuzesc fără să ştie calea,
pentru cei care au intemniţat dragostea
în inimile lor împietrite.
Cuvintele tale topesc cu aura lor gheţarii urii
transformă pietrele-n ţărână
ca dragostea să crească adânci rădăcini
şi să devină crâng înflorit.

 

Cuvintele tale, din ce în ce mai cizelate,
mai încărcate de sensuri profunde, curg cascadă
în biblioteca inimii din ce în ce mai spatioasă
şi mai plină de cititori.
Cuvintele tale, oglinda perfectă
a minţii şi inimii tale îşi revarsă cu generozitate
lumina peste tot ce atingi
cu vibrarea degetelor,
strălucirea ochilor, traiectoria gândurilor.
De 49 de ani, cuvintele tale sunt fundaţia
şi hrana spirituală a prieteniei noastre.
Cuvintele tale ating mereu
sufletul Domnului, care-ţi dăruieşte
energia florilor de mai în tot ce-nfăptuiesti
te apără şi te binecuvintează.

 

Valentina Teclici

Noua Zeelandă

30 mai 2020

 

***

 

PORTRET
                                  Dedicație poetei Vasilica Grigoraș

 

De când cugetul tău
sapă sub furtuna cuvintelor,
te-am văzut emigrând
printre spații celeste,
dialogând cu îngerii
și zburând laolaltă cu șoimii
peste înaltele turle celebre…

 

Sufletul tău,
într-o evadare eternă,
prinde doruri de zbor
dintr-o tainică hibernare…

 

Te-am văzut
dăltuindu-ți viori
din cele mai simple cuvinte
și ascunzând pe sub pleope
durerea ta nerostită
pentru durerea altora…

 

Slobozindu-te de tăceri,
ai rostit în culori de lumină
concertul rugăciunilor noastre
duse în larg
de corăbiile tale,
la timpul potrivit !

 

Ana Anton

17 mai 2020

***

Un clip oferit în dar poetului/scriitor Vasilica Grigoraș cu ocazia zilei de naștere de către patru prieteni din diferite colțuri ale lumii: Mariana Gurza, Ana Anton, Valentina Teclici și realizatorul Ben Todică.

LA MULTI ANI !

Vasilica GRIGORAȘ: Icoana

ICOANA
                           În memoria Mamei mele

 

o dimineaţă
zglobie
de sfârşit de mai
aprindea în pieptu-mi firav
tremurul coardelor vocale

încordate la maximum
refuzau să se aline
sub arcuşul
iscusit și tandru
al slovelor mamei
icoană a copilăriei
pictată adânc
pe catapeteasma
unei iubiri incomensurabile

în fluviul vieții
simt
chipul tău dulce
de veșnică amintire
astfel încât
trăiesc cu tine, MAMĂ
în absența ta

——————————-

Vasilica GRIGORAȘ

28 mai 2020

Al. Florin ŢENE: Iubirea de oameni

Iubirea de oameni

                                        Celor în combinizoane albe din  linia întâi  

                       

E târziu, sudoare le curge  la miezul nopții,

Luptând cu dușmanul nevăzut ca niște zei,

Doar copiii îi așteapătă în fața porții

Tresărind când văd venind niște femei.

 

Doctori, asistente, ce nu vin acasă

Stau în spital, se luptă, e o lungă zi…

De moarte nu se tem și nu le pasă

Că de zile întregi n-au putut prânzi.

 

Dușmanii nevăzuți le par insulte

Ce mai răpun un om în fața lor,

Microbii vin dinspre puteri oculte

Cu gând viclean: vreau să mai omor!

 

Au vindecat pe unii o lună întreagă

E mulțumirea lor, caldă ca o pâine…

Dar cine poate să-nțeleagă

Durerile aduse de azi  și mâine?

 

Sunt oamnei în halate albe trăind drame

În noaptea neagră ca de smoală…

Sunt tați viteji și bune mame,

Vindecători de oameni răpuși de boală.

 

În liniștea aceasta în genunchi mă las,

Semn de rugăciune pentru voi,

Acum în înaltul și ne uitatul ceas

În  trainice cuvinte vă înveșnicesc eroi.

 

—————————–

Al.Florin Țene

29 mai 2020

 

Clara Janés: Tainele pădurii

Fotografie de Germain Droogenbroodt


Tainele pădurii

31

Negru din negru

și-n negru, alt negru

despicat de fulger.

Se desface marea

izbind spuma albă

de coasta falezei

de care visurile
ar vrea să se desprindă.

Clara Janés, Spania

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din: “Los secretos del bosque
Colección Visor de Poesía

****
Los secretos del bosque / Negro en el negro/y en el negro, negro/cruzado por el rayo. / Y se abre el mar/y salta la blancura/hasta el cantil/
desde el que los sueños/querían despeñarse.

 

Ionuț ȚENE: Să nu uiţi Darie! Botniţa, noua uniformă chinezească!

Perioada aceasta de pandemie mi-a adus aminte de un roman celebru scris de Zaharia Stancu. Mulţi români din generaţia mea au citit în comunism romanul „Desculţ”, care a apărut la sfârşitul anilor 40 şi s-a bucurat de un real succes la public, fiind o autobiografie lirică, un fel de bildunsgroman. A fost cea mai tradusă carte a unui autor român. S-a publicat în 24 de ţări şi a făcut furori în America latină. Întreaga carieră a lui Zaharia Stancu s-a construit pe acest roman de la umilul jurnalist şi poet la ditamai preşedintele Uniunii Scriitorilor, prieten cu Dej şi Ceauşescu. Ca elev de liceu i-am citit de vreo două ori romanul „Desculţ” şi sincer nu mi-a plăcut foarte mult, datorită lirismului exagerat, în contradicţie cu viaţa dură şi întunecată din România anilor 90. Copilăria lui Darie nu părea mai nefericită decât cea unui adolescent dintr-un cartier muncitoriesc comunist fără lumină, apă caldă, alimente de bază, televizor şi ciocolată. Plus imaginea cu ţăranii care purtau botniţe la cules de struguri zugrăvită de Zaharia Stancu părea neverosimilă. Bunicii mei care erau de la ţară îmi spuneau că nu exista aşa ceva în satul românesc interbelic. De altfel, laimotivul romanului era „Să nu uiţi Darie!”, care paradoxal se plia pe anii aceia nenorociţi şi plini de lipsuri a „epocii de aur” a sfârşitului ceauşismului. Nu puteam crede în lupta de clasă şi să acţionăm mental împotriva burghezo-moşierimii, când făceam temele în 1985 la lumina lumânării şi mâncam pâine mucegăită cu ceai în blocuri cu calorifere reci. Deci chiar nu vom uita ca adolescenţi anii aceia sinistri: „Să nu uiţi Darie” devenise pentru generaţia mea un memento anticomunist. Minciuna transcrisă în literatură de Zaharia Stancu cu boierii care puneau botniţă ţăranilor să nu mănânce struguri la „surechit” era neverosimilă. De altfel, Marin Preda ura acest paragraf din romanul „Desculţ”, care nu era proletcultist, dar păstra în linii mari direcţia realismului socialist al luptei de clasă şi a copilăriei furate de traume sociale după modelul „Mama” de Maxim Gorki. Scriitorul Marin Preda, fiind de la ţară, spunea peste tot unde mergea că în satul lui din Teleorman nu se puneau botniţe la ţărani de către latifundiari. „Ivirea „fenomenului“ în cartea lui Zaharia Stancu însoţită de laitmotivul respectiv n-au nicio legătură cu vreun „slogan de partid“: e un exerciţiu de memorie. În rând cu „sloganul“ vine, în interpretarea dlui Nencescu, episodul „incredibil“: culesul viei cu „botniţa“ la gură. Faptul e „incredibil“ şi în viziunea conjudeţeanului Marin Preda: inima are raţiunile ei pe care raţiunea nu le cunoaşte. Opinia celui mai iubit dintre pământeni este că detaliul respectiv, neverosimil, întunecă orizontul satului românesc aflat în Moromeţii sub lumina amintirii, a nesfârşitei „amiezi de vară“ şi a „timpului răbdător“. Botniţa „întinează“, în amintirea lui Marin Preda, universul luminos în care i-a plăcut să-i fixeze pe filozofii lui inteligenţi, veseli, plini de umor din Poiana lui Iocan. Însă cruzimea neverosimilă, chiar „sălbăticia“ respectivului căluş la gură, în fine, a „botniţei“ pecetluiesc universul oniric şi buimac din Întâlnirea din Pământuri. Şi chiar unele episoade, scene, din Moromeţii (vol.I.)!” (C. Stănescu).

Până la urmă Zaharia Stancu pare un ufolog, un scriitor profet care se foloseşte de trecut pentru a prevedea viitorul. În perioada interbelică nu s-au pus măşti pe gură, dar azi da, care nu are legătură în aer liber şi spaţii nespitaliceşti cu sănătatea, ci mai degrabă cu controlul societăţii. E o formă de uniformizare comunistă, care a prevăzut-o genial Zaharia Stancu încă din 1948.Deşi tot mai mulţi medici şi instituţii medicale internaţionale spun că măştile purtate mult timp fac rău sănătăţii, totuşi guvernele insistă ca acestea să se poarte pe o perioadă îndelungată. „Pentru a ne lipsi de libertăți, cei care au planuri anti-americane trebuie să mobilizeze un anumit cvorum inițial de populație dispusă să consimtă.Masca obligatorie urmărește să creeze tocmai acest consimțământ. Pe lângă extinderea ficțiunii că ne aflăm într-o situație de urgență suficient de periculoasă pentru a declanșa autoritatea extra-constituțională a puterilor locale și statale, obligativitatea măștii ar acționa ca o presiune din partea concetățenilor pentru conformarea la „noua realitate” care va veni” scrie americanul Molly McCann într-un editorial pentru The Federalist. Continue reading „Ionuț ȚENE: Să nu uiţi Darie! Botniţa, noua uniformă chinezească!”