Sărut anii din boccea
E sărbătoare și e ziua mea,
Mă poartă-n brațe vântul,
Cu glas în armonii de păsărea
Mă dezmiardă lin cuvântul.
Mi-a înflorit copacul iară,
Respir în vers blândul senin,
Mi-e sufletul doar primăvară
Și văd mereu paharul plin.
Conjug verdele dintr-o vâlcea
Prin pomii roditori din anotimp,
Apoi îmi sărut anii din boccea,
Inspirând poeme din Olimp.
Mulți arbori aș dori să mai plantez
În sufletul deschis adânc spre lume,
Îmbrățișându-i să mă minunez
De-ale lor fructe dulci și bune.
Peste ani, râvnind să mai rodesc
Sub soarele de mai învietor,
Cu sete poezia s-o iubesc
În ritmul valsului îmbietor.
Apoi, aș dori s-așez un arbore-n rimă,
Să vibrez la fiece slovă din povești,
Îmbăindu-mă în a lor lumină,
Călăuzită de roiuri îngerești.
——————————-
Vasilica GRIGORAȘ
30 mai 2020
PE CALEA MĂNĂŞTUR
Eu
Viata românească, de câteva veacuri, a fost și este tulburată de un fenomen extrem de periculos;de trădarea,conștientă ori nu, a elitelor sau oricum a suprastructurilor intelectuale. Acestei trădări, prin mimetism, slugarnicie sau pur si simplu prostie s-au alaturat un numar mare de indeterminați intlectual, aventurieri sau pur si simplu, fripturiști de un calibru sau altul. Aceasta categorie, ”elita de mahala”, pseudo-intelectuali, mercenari de duzină alcătuiesc un grup cu totul dezgustător. Ei sunt cei pe care Alexander Solzhenitsyn i-a numit “obrazovanshchina” care înseamna, ”pretins educati”. Sunt idivizi care au o parere eminenta de sine, se considera superiori tuturor celorlalți Români și, în același timp, dispretuiesc cu sete Neamul, Tradiția și Credința lui. Aceștia sunt Iude care sunt gata să se vândă oricui.
Fotografie de Germain Droogenbroodt
Perioada aceasta de pandemie mi-a adus aminte de un roman celebru scris de Zaharia Stancu. Mulţi români din generaţia mea au citit în comunism romanul „Desculţ”, care a apărut la sfârşitul anilor 40 şi s-a bucurat de un real succes la public, fiind o autobiografie lirică, un fel de bildunsgroman. A fost cea mai tradusă carte a unui autor român. S-a publicat în 24 de ţări şi a făcut furori în America latină. Întreaga carieră a lui Zaharia Stancu s-a construit pe acest roman de la umilul jurnalist şi poet la ditamai preşedintele Uniunii Scriitorilor, prieten cu Dej şi Ceauşescu. Ca elev de liceu i-am citit de vreo două ori romanul „Desculţ” şi sincer nu mi-a plăcut foarte mult, datorită lirismului exagerat, în contradicţie cu viaţa dură şi întunecată din România anilor 90. Copilăria lui Darie nu părea mai nefericită decât cea unui adolescent dintr-un cartier muncitoriesc comunist fără lumină, apă caldă, alimente de bază, televizor şi ciocolată. Plus imaginea cu ţăranii care purtau botniţe la cules de struguri zugrăvită de Zaharia Stancu părea neverosimilă. Bunicii mei care erau de la ţară îmi spuneau că nu exista aşa ceva în satul românesc interbelic. De altfel, laimotivul romanului era „Să nu uiţi Darie!”, care paradoxal se plia pe anii aceia nenorociţi şi plini de lipsuri a „epocii de aur” a sfârşitului ceauşismului. Nu puteam crede în lupta de clasă şi să acţionăm mental împotriva burghezo-moşierimii, când făceam temele în 1985 la lumina lumânării şi mâncam pâine mucegăită cu ceai în blocuri cu calorifere reci. Deci chiar nu vom uita ca adolescenţi anii aceia sinistri: „Să nu uiţi Darie” devenise pentru generaţia mea un memento anticomunist. Minciuna transcrisă în literatură de Zaharia Stancu cu boierii care puneau botniţă ţăranilor să nu mănânce struguri la „surechit” era neverosimilă. De altfel, Marin Preda ura acest paragraf din romanul „Desculţ”, care nu era proletcultist, dar păstra în linii mari direcţia realismului socialist al luptei de clasă şi a copilăriei furate de traume sociale după modelul „Mama” de Maxim Gorki. Scriitorul Marin Preda, fiind de la ţară, spunea peste tot unde mergea că în satul lui din Teleorman nu se puneau botniţe la ţărani de către latifundiari. „Ivirea „fenomenului“ în cartea lui Zaharia Stancu însoţită de laitmotivul respectiv n-au nicio legătură cu vreun „slogan de partid“: e un exerciţiu de memorie. În rând cu „sloganul“ vine, în interpretarea dlui Nencescu, episodul „incredibil“: culesul viei cu „botniţa“ la gură. Faptul e „incredibil“ şi în viziunea conjudeţeanului Marin Preda: inima are raţiunile ei pe care raţiunea nu le cunoaşte. Opinia celui mai iubit dintre pământeni este că detaliul respectiv, neverosimil, întunecă orizontul satului românesc aflat în Moromeţii sub lumina amintirii, a nesfârşitei „amiezi de vară“ şi a „timpului răbdător“. Botniţa „întinează“, în amintirea lui Marin Preda, universul luminos în care i-a plăcut să-i fixeze pe filozofii lui inteligenţi, veseli, plini de umor din Poiana lui Iocan. Însă cruzimea neverosimilă, chiar „sălbăticia“ respectivului căluş la gură, în fine, a „botniţei“ pecetluiesc universul oniric şi buimac din Întâlnirea din Pământuri. Şi chiar unele episoade, scene, din Moromeţii (vol.I.)!” (C. Stănescu).