Dragii mei enoriași!
La început de an 2020, rog pe Bunul Dumnezeu să reverse asupra Dumneavoastră și celor dragi ai Dumneavoastră sănătate, bucurii, împliniri în toate cele bune, puterea de a nu vă pierde speranța și credința, să aveți pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire creștinească!
La mulți și fericiți ani!
*
Scrisoare către Eminescu(XIV).
,,Bădie Mihai,
Zeci de generații de români și nu numai ți-au citit minunata Doină. Nu cred că a fost suflet de român care să nu vibreze la versul tău, nu cred că au fost ochi de creștini, care să nu lăcrimeze la auzul poeziei tale. Este o strigare ce-ți izvorăște din străfundurile sufletului tău de mare român, este strigarea unui neam întreg copleșit de liftele străine, care se aciuaseră peste tot în țară la vremea ta, ne sufocau neamul și ne sugeau bogățiile țării. Poezia ta era un strigăt disperat de alarmă, era glasul de corn pe câmpul de bătaie, care chema un popor la supraviețuire într-un context neprielnic.
Te-au înțeles întotdeauna, Bădie, oamenii simpli, oamenii din popor, te-au înțeles și intelectualii, te-au înțeles și politicienii, dar altfel au reacționat unii, altfel alții. Unii au lăcrimat și au strâns pumnii, alții au privit neputincioși spre orizonturile unui viitor mai prielnic, iar alții te-au băgat la index și pe tine și parte din poeziile tale. Printre acestea a fost și Doina. Ani de zile a fost ascunsă, bucăți mari din ea au fost desprinse. Ceea ce s-a publicat din Doină în multe ediții semăna cu un sărman pui perpelit, bun de băgat în oală. Le era teamă, Bădie, de poezia ta, de glasul tău, de conștiința ta de român adevărat!
Ehei, Bădie, de-ai ști tu câte s-au întâmplat de când ai plecat dintre noi! Dacă le-ai ști pe toate, cu siguranță ai înnebuni cu adevărat! Au năvălit străinii la noi, Bădie, și mare jaf au făcut. Ne-au rupt țara în bucăți și a luat fiecare câte o ciozvârtă. Din Moldova și nu numai de acolo au plecat trenuri, multe trenuri cu bieți români spre Siberia. Cei mai mulți au murit pe acolo de frig, de foame,. de bătaie, de inimă rea, de dor de casă și de dreptate, împușcați, loviți, striviți. Mulți au căzut în gropi comune și, înainte de a înghiți pământ, au recitat Tatăl nostru sau Doina matale. Mii de trenuri au cărat spre toate zările lumii grâul, porumbul, strugurii, lemnul, petrolul, aurul, cărbunele, uraniul, apa și pământul nostru. Străinii s-au îndopat cu ele pe degeaba, ori dându-ne în schimb hârtii fără valoare, ,,Mânca-i-ar ciorile/Și spânzurătorile!” cum zici matale. Zeci de ani străinii ne-au luat vlaga celor buni de muncă, ne-au îndoctrinat sufletele, au încercat să ni-l smulgă și pe Dumnezeu. Zeci de ani s-au potrivit mai mult ca oricând versurile tale pentru părinții noștri: ,,Vai de biet român, săracul,/Înapoi tot dă ca racul,/Nici îi merge, nici se-ndeamnă,/Nici îi este toamna toamnă,/Nici e vara vara lui/ Și-i străin în țara lui”.
A dat Dumnezeu drăguțul de-a venit vântul schimbării și s-au dus străinii ca praful și ca frunzele toamna. Ori poate așa am crezut noi! S-au dus unii și-au venit alții. Ne-am dus pe la porțile lor cu căciula în mână și i-am chemat să vină și la noi, să ne facă fericiți, să trăim și noi mai bine. Cei de-acum n-au mai venit pe tancuri, ci cu mașini scumpe, elegante. N-au mai venit cu tunuri și mitraliere, ci cu condeie la ureche, cu tehnologie modernă și mai ales cu bani. Au găsit aici o sumedenie de inși ușor de păcălit sau puși pe căpătuială, dar cu putere de decizie. Aceștia au dat la topit fabrici și uzine, combinate și rafinării, laboratoare și utilaje. Au zis că fac privatizarea bogățiilor țării și până la urmă s-a ales praful de industria românească, de agricultura românească, de forța de muncă cu înaltă calificare. Au dat totul pe o strachină de linte. Cândva, prin America de Sud, cuceritorii europeni dădeau cioburi de sticlă colorată localnicilor și luau în schimb cel mai curat aur, iar cei de-acolo erau mulțumiți de afacere. Cam așa s-a petrecut și pe la noi, Bădie. Ne-am distrus băncile, ne-am devalorizat leul, am lichidat animalele, am lăsat pământurile nemuncite. Toate acestea sub observația atentă și sub competenta îndrumare a străinilor. Așa am devenit dintr-o țară fără datorii, unica în lume de acest fel, într-o țară ale cărei datorii să nu le poată plăti nici strănepoții noștri. Așa am ajuns, din grânar al Europei, să cumpărăm făină din Ungaria, mere din Italia și Polonia, semințe din Olanda, struguri din Africa de Sud, fasole din Egipt, carne din Germania, Franța, Anglia și altele. Așa am ajuns, Bădie, să fim îndopați de străini cu tot felul de substanțe chimice aflate în alimente, băuturi, medicamente. Așa am ajuns, Bădie, să fim cobaii Europei, pe care să se facă tot felul de experiențe, ca să vadă cât de rezistenți suntem.
Pe vremea ta, Bădie, era floare la ureche influența și controlul străinilor. Asta fiindcă erau și oameni mari la conducerea țării, patrioți adevărați. Nu treceau așa ușor peste Alexandru Ioan Cuza, peste Mihail Kogălniceanu, peste Brătieni, peste Rosetti. Regele de era rege, dar simțea românește și-și trăda neamul din care provenea pentru binele țării ce-o conducea. Și asta s-a văzut mai bine ca oricând în Primul Război Mondial, când regele neamț a semnat declarația de război a României contra Germaniei. Nu treceau ușor mai târziu peste Nicolae Titulescu, peste Nicolae Iorga, peste Octavian Goga, peste Iuliu Maniu și peste mulți alții. Și atunci erau partide, Bădie. Și atunci se luptau partidele între ele, dar când era vorba de interesele mari ale țării, partidele acelea puneau umăr la umăr și găseau soluția cea mai bună pentru țară. Interesul suprem era independența și suveranitatea țării, nu căptușirea buzunarelor proprii.
Și atunci s-au tăiat pădurile, Bădie, dar ca-n ultimele decenii nu s-a mai pomenit vreodată. S-au tăiat pădurile românești și s-a dus lemnul la străini, iar pădurile lor au rămas neatinse. Străinii, Bădie, ne-au ademenit tinerii și ni i-au luat. Niciodată neamul românesc nu a pierdut cinci milioane ca acum. Unii dintre cei plecați au ajuns în posturi înalte în neagra străinătate, fiindcă au fost oameni deștepți, isteți, inventivi. Alții s-au remarcat ca oameni harnici și pricepuți și le-au ridicat străinilor case, vile și palate, lucrează în fabricile și uzinele străinilor. Profesori universitari au plecat să șteargă la fund bătrânii străinilor, fiindcă sunt astfel mai bine plătiți. Floarea medicilor și cercetătorilor români s-a dus departe și pentru totdeauna. În schimb, ziarele și posturile de televiziune ale străinilor nu mai contenesc cu denigrarea românilor. Plecând de la câte un caz izolat generalizează și din ,,hoți” și ,,leneși” nu ne scot. Ne-au rămas spitalele fără medici de calitate, institutele de cercetare fără cercetători, școlile fără profesori și fără elevi. Nu mai are cine să sape o groapă pentru un mort, căci toți ne-au plecat, cu mic cu mare!
Ehei, Bădie! Ce știi tu! Pe vremea ta era paradisul pe pământ. Casa era casă, masa era masă, fiecare familie adevărată de român avea 7-8-10 copii sau chiar mai mulți. Fiecare familie avea animale, pământ de muncă și țara era ca o grădină. Astăzi pământul e nemuncit, plin de bălării și de mărăcini, vite nu mai sunt, bătrâni ici-colea mai fac umbră pământului, iar cu fiecare înmormântare rămâne și câte o casă pustie. Rar mai auzi de un botez sau de o nuntă, în schimb de înmormântări auzi la tot pasul. Străinii ne scot ochii că ne-au adus cele mai sofisticate medicamente și cu toate acestea bolile sunt tot mai multe, morții tot mai mulți. Parcă tot poporul e bolnav de ceva, fie de boli trupești, fie sufletești.
Străinii de pe vremea matale erau niște puști, Bădie! Dacă i-ai vedea pe cei de-acum ce fac, te-ai cruci, ai crede că ești pe altă planetă. Ăștia ne pun să-L alungăm pe Dumnezeu din suflet, din școală și din biserică, ne cer să acceptăm ca să se însoare Ion cu Gheorghe, Marița cu Joița. Nici în buletine nu mai avem voie să trecem numele părinților. N-avem mamă, n-avem tată, suntem făcuți de ,,părintele 1” și ,,părintele 2” sau poate de vreo mătușă din vecini. Ne vor pune cip-uri ca la vaci, la capre și la cai și astfel vor ști în orice moment unde ne aflăm, ce facem, ce zicem, ce gândim. Doar e libertate deplină, nu? Ne indică să vorbim cât mai puțin de trecutul nostru, de voievozii, moșii și strămoșii noștri, de scriitorii și poeții noștri. Cel mai bine ar fi pentru ei să batjocorim tot ce-i românesc și să ridicăm în slăvi globalizarea, acest Turn Babel al vremii noastre. Cel ce-și iubește Țara, Neamul și Istoria e depășit, e din alte vremi și trebuie redus la tăcere cu orice preț.
Ehe, Bădie! Câte aș avea să-ți spun, dar poate altădată. Multora ne vine însă tot mai des să-ți recităm Doina matale, că prea zice cu foc: ,,Cine-au îndrăgit străinii,/Mânca-i-ar inima câinii,/Mânca-i-ar casa pustia/Și neamul nemernicia!”
Mai avem o nădejde, Bădie! Nădăjduim că nu ne-o lăsa Dumnezeu să pierim ca Neam și nici Țara să ni se destrame! Prea mult ne-a ajutat de veacuri, ca să ne părăsească acum. Mai roagă-L și matale, că poate ai mai multă trecere!
Cu bine, Bădie!
Popa Alexandru din Bârda-Mehedinți”
*
Iar mi-e dor de Eminescu. Redăm mai jos o emoționantă poezie semnată de Părintele Pr. Sorin Croitoru cu acest titlu. Iat-o:
,,Iar mi-e dor, Iisuse Sfinte,
De bădița-al meu, Mihai,
Care picura-n cuvinte
Stropi de rouă de prin Rai…
Nu întârzia a-l scoate,
Dacă-n iad o fi ajuns,
Căci la judecată, poate
N-a putut să-Ți dea răspuns..
Fiindcă vezi, Stăpâne Sfinte,
Bardul Tău ne-a dăruit
Foc din luminoasa-i minte,
Har din sufletu-i smerit..
Cum și-a mai iubit poporul..
Câți pe urme i-au mai mers?..
Și-a cântat în rime dorul
Și a lăcrimat în vers..
Milostiv să-i fii, Hristoase,
Că-i al nostru și-l iubim,
Căci cu vorbele-i frumoase
Noi, românii, ne hrănim!
*
Sfaturi părintești. Vom reda câteva îndemnuri ale Părintelui Tihon de Zagorsk. Iată-le:
,,Vezi încă și că o făptură o ajută pe alta, iar stihiile cele de sus ajută celor de jos. Soarele luminează și încălzește văzduhul și pământul, iar norii le adapă deopotrivă; văzduhul slujește drept suflare animalelor; pământul ne aduce hrană noua și dobitoacelor noastre. Toate acestea ne învață că noi, fiind făpturi cugetătoare, cu atât mai mult trebuie să ne ajutăm unii pe alții: cel bogat – pe cel sărac, cel cumpătat – pe cel nechibzuit, cel sănătos – pe cel neputincios, cel slobod – pe cel întemnițat, cel puternic – pe cel necăjit, cel împuternicit – pe cel neajutorat și așa mai departe. Iată de ce cuvintele: „Ce-mi pasă mie de el?” trebuie să fie izgonite din mijlocul creștinilor”.
*
La cumpănă de ani. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot şi pentru toate, căci fără El suntem praf şi pulbere. Atât cât vrea El mai fiinţăm pe acest pământ, ne mai bucurăm de fiecare zi ce ne-o dăruieşte, de fiecare anotimp, de fiecare clipă fericită, pe care mai avem prilejul s-o trăim!
Vă mulţumim cordial tuturor pentru tot sprijinul ce ni l-aţi dat în cursul anului 2019! Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi primit cu colindul, atât la Crăciun, cât şi la Bobotează, după datina străbună, ca nişte adevărate familii de creştini! Vă mulţumim cordial pentru darul ce ni l-aţi făcut, fiecare după voia şi posibilităţile ce le-a avut, dar mai ales pentru bunăvoinţa creştinească şi românească. Să dea Dumnezeu să vă găsim pe toţi sănătoşi şi cu voie bună mulţi ani de aici înainte!
La cumpănă de ani, se cuvine să facem un scurt bilanţ fiecare dintre noi cu privire la viaţa noastră, la familiile noastre, la speranţele ce le avem de viitor. Dacă n-ar mai fi sărbătorile şi rânduielile acestea ale anotimpurilor, viaţa ar fi ca o lungă călătorie fără popas. Aşadar, să ne oprim un pic în lungul drum al trecerii noastre prin lume şi să ne facem un examen de conştiinţă fiecare. Să ne imaginăm că derulăm filmul vieţii noastre de până acum, cu toate ale sale bune şi rele. Să ne imaginăm, de asemenea, că la acest film ar privi şi Dumnezeu. Ia gândiţi-vă, aţi găsi vreo scenă în acel film de care să vă fie frică, ori să vă roşească obrazul la gândul că va vedea-o Cel de Sus? Sau chiar şi numai ceilalţi semeni ai Dumneavoastră?! E o grea încercare. Căutaţi, de asemenea, să socotiţi dacă aţi făcut tot ce a depins de Dumneavoastră, ca propria familie să dureze, ca soţul, soţia, copiii, părinţii, socrii, cumnaţii Dumneavoastră să aibă o rază de fericire, când s-au aflat în preajma Dumneavoastră, când aţi vorbit, când aţi muncit împreună. Vedeţi dacă aţi făcut vreo fărâmă de bine cuiva, dacă v-aţi făcut întotdeauna rugăciunea, dacă sunteţi împăcaţi cu Dumneavoastră înşivă, cu cei din jur şi, mai ales, cu Dumnezeu. Încercaţi să vă imaginaţi, că în clipa următoare aţi fi chemaţi înaintea lui Dumnezeu, că v-ar sosi ceasul cel din urmă. Aveţi, oare, bagajul făcut? Sunteţi, într-adevăr, pregătiţi de marea călătorie? Aveţi suficiente argumente ca să vă apăraţi la dreapta judecată pentru faptele săvârşite în această viaţă? Sunt câteva întrebări, pe care ar trebui să ni le punem fiecare dintre noi la această cumpănă de ani.
Mai înainte de a încerca să adresez acest subiect trebuie stabilit ce înțelegem prin Biserică.
Ghost Lover “, Pictură de Carolyn Mary Kleefeld
Mult Stimați Prieteni!
Volumul de versuri Sub genunchii mei se pierde lumina (Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2019) de Liana Stamin (pe numele real, Oana Ivan-Glasu) a obținut premiul „Octavian Moșescu” la Festivalul Internațional „Titel Constantinescu”, Ediția a XII-a, Râmnicu Sărat, 2019.
România la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920)