Vasile MIRCESCU: Fă-mă Doamne

Fă-mă  Doamne

 

Fă-mă  Doamne  aripă de  înger,

Să  pot lua  roua  din  cer,

Să  spăl  cu  ea păcatele  din  mine,

Care  mă  ard  și  nu-mi  fac  bine…

 

Fă-mă  Doamne  vânt  de  primăvară,

Să  pot  topi  zăpada  de  afară,

Să  încălzesc  pământul  reavăn, care,

Așteaptă  lama  plugului  să-l  are…

 

Fă-mă  Doamne  nor de  ploaie  caldă,

Să  pot  uda  adânca  brazdă,

Din  care  grâu  și  maci  or  să  răsară,

Pe  câmpul  dragostei,  în  primăvară…

 

Fă-mă  Doamne-o  dragoste  măreață,

Să  pot  topi  o  inimă  de  gheață,

Ce  n-a  știut  vreodată  să  iubească,

Sau  căldura  sufletului  să  o dăruiască…

 

Fă-mă  Doamne  tânăr  pentru-o  vară,

Să  iubesc  din  nou  ca  prima  oară,

Căci  mi-e  dor  de-mbrățișarea  ei,

Când ne sărutam  la umbra unui tei…

 

Fă-mă  tânăr  Doamne,  dacă  vrei  !

19.02.2019

——————————–

Vasile MIRCESCU (Vali M.)

Ploiești

Árpád TÓTH: În grădina mea din Chiuruș (poesis)

 

Poems in Italian

Translated by Rubina Andredakis (Cyprus)

IL MIO GIARDINO A CHIURUŞ *

 

Servitore del Divino,

Viandante per tutta la vita,

Schiavodi nebbia del macinato,

Amo ogni dolce momento della vita.

 

Mia madre, mi ha insegnato bene,

E lei si è preoccupata tutto il tempo

Per farmi imparare dai miei errori

E ora tutto è in via di guarigione.

 

Le braci ardenti gettano luce fioca,

I nostri cuori sono come un fuoco,

Questo posto è veramente fantastico,

Le stelle sono le sue uniche recinzioni.

 

Stiamo vivendo tutti questi secondi,

Andranno alla deriva nel tempo,

In questo mondo di sogni sprecati,

Illusione e anime vuote.

 

Poco dopo, abbiamo assaggiato

Il dolce pozzo del miele della vita,

Abbiamo visto e pensiamo

Al sentiero ripido e stretto verso il paradiso.

 

Non ho mai visto gli Immortali prima,

Ora stanno accanto a me,

Non oso fare rumore

Ahimè, mi chiedo perché non lo sapevo

Come amare con tutto il mio cuore.

 

Ora non posso più fallire,

Ho trovato l’obiettivo della mia vita!

 

* Piccolo villaggio in Transilvania

 

 

(Translated by Dragoş Barbu)

 

MY GARDEN IN CHIURUŞ*

 

Servant to the Divine,

Wanderer for a lifetime,

Thrall to the grind’s mist,

I love every sweet moment of life.

 

My mother,she taught me well,

And she took care all the time

To let me learn from my mistakes

And everything is on the mend now.

 

 

The burning embers shed dim light,

Our hearts are like a fire,

This place is truly fantastic,

Stars are its only fences.

 

We are living all these seconds,

They will drift away into the time,

In this world of wasted dreams,

Illusion and wollow souls.

 

Soon after,we tasted

The sweet honeywell of life,

We saw and come to think

About the steep and narrow path to Heaven.

 

 

I’ve never seen the Immortals before,

Now They stay beside me,

I do not dare to make a sound

Alas,I wonder why I didn’t knew

How to love with all my heart.

 

Now I can’t fail anymore,

I found my life’s goal!

 

*Small village in Transylvania

 

Continue reading „Árpád TÓTH: În grădina mea din Chiuruș (poesis)”

Corneliu NEAGU: Tăcerea clipei trecătoare

TĂCEREA CLIPEI TRECĂTOARE

 

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

 

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.

 

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și parcă-aud, din viitor înspre trecut,
ecoul absolut al clipei trecătoare.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

27 ianuarie 2020

 

Eugenia BUCUR: Dăruirea

Dăruirea

 

Primăvară, vârfuri în inflorescențe,

Mireasma-n păduri dezgolite de jar,

Doar îngerii stau în veşminte trudite,

Mă leagănă în amintiri iar şi iar, şi iar.

 

Aud săltat de păsări zglobii pe ramuri,

Fine sunete-mi ridică obosită privirea.

E lumină în codru şi-i  lumină în mine,

E martie şi a ‘ntinerit în clipe  pădurea.

 

Inele curate îmbracă trupuri cernite.

Mă plec peste ele-n calmă îmbrățişare.

Mi-e sete de libertatea privirii din cer,

De vis curat, trăiri din senina depărtare.

 

Mă sui pe vârfuri de nouă primăvară.

Ce alb, încărcat cu esență de petale!

Întind brațele, să te am mai aproape…

„- Copilă!” îmi spui şi mă prinzi în ale Tale.

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

25 ianuarie 2020

 

Mariana Zorița TURDA: Temă în clasă

Prima zi de școală! O clasă oarecare într-o școală oarecare din România !

Ora de limba română! Temă în clasă :

Compunere

CUM MI-AM PETRECUT VACANȚA !

(Este o temă veșnică, după fiecare vacanță)
De când mă știu o clasă este formată din trei ,,grupuri sociale”:
1. Cei bogați care își permit orice și orcând ,chiar și aroganța! Să zicem un zece la sută!

2. Cei care trăiesc la nivelul  liniei de plutire,care își permit poate o vacanță la bunici sau la vreo rudă dintr-o altă localitate…ăștea să zicem că sunt cincizeci la sută iar restul…

3. Cei ce nu își permit nimic,adică  cei ce supraviețuiesc datorită unor oameni milostivi sau doar datorită faptului că pur și  simplu au zile și voință !

Cum ar fi compunerea celor înstăriți.

CUM MI-AM PETRECUT VACANȚA

   Compunere

Am luat vacanța  ! După  câteva zile de preparative intense am plecat cu părinții  mei în vacanță la mare(sau la munte).

Am fost cazați la un hotel de …stele (sau la o cabană ). Era minunat ,aveam plajă aproape (sau pădurea)

În această vacanță  am făcut plajă(sau am schiat),am văzut nu știu care film ,nu știu care operă sau piesă de teatru  !

M-am distrat într-un  uriaș  parc de distracții.

Luam mese îmbelșugate,…etc

Vreo trei patru pagini…

De nota zece !

2. Grupa a doua

Am luat vacanța  ! A doua zi am plecat la bunici în satul X din județul Y . Acolo mă așteptau și alți verișori ! Toți ne petreceam vacanțele la bunici deoarece părinții aveau serviciu și le era mai ușor  știindu-ne în siguranță la bunici !
La țară vacanțele trec repede deoarece avem multe activități ! Vara culegem flori de pe câmpurile din apropiere,ajutăm la grădinărit, seară ne adunăm în fața porți și ne jucăm tot felul  de jocuri. Iarna,iarna la sănius și la gura sobei ascultând povești ! Etc…etc

Continue reading „Mariana Zorița TURDA: Temă în clasă”

Daniela BALAIITA: Gânduri sprințare (poeme)

Fă-le toate din iubire

 

Ai grijă să fii lumină, să fii adevăr curat

Să fii o speranță dată unui om îndurerat.

Să ai noblețe sufletească, să ai credință și răbdare

Peste tot unde te poartă, pașii-n lumea asta mare.

Să fii bun întotdeauna, nu numai de sărbători

Dar divin e bunătatea-ți, împărțită chiar din zori.

Când greșești să-ți ceri iertare, n-amâna

pe viitor

Fă-le toate din iubire și de poți la timpul lor.

 

 

Gândurile mele sprințare

 

Când clipele-mi sunt agitate

Privirea mi-o îndrept spre cer

Căci numai el să îmi trimită poate

O liniște adâncă drept consilier.

 

Noaptea, gândurile mi le înalț de subțiori

Și le învăț să zboare printre nori

Le las să-mi doarmă acolo până-n zori

Visând frumos  în cântec de viori.

 

Continue reading „Daniela BALAIITA: Gânduri sprințare (poeme)”

Olimpia MUREȘAN: „Întoarcerea în timp”de Milian Oros (note de lectură)

Romanul  „Întoarcerea în timp ”de Milian Oros apare la Editura Enesis, Baia Mare în anul 2019, se vrea o continuare a romanului „Femeia din vis” din 2015; deosebirea dintre cele două romane este faptul că-n cel de-al doilea triumfă iubirea, totul este fantezie și vis; Zedac în viața reală  este doctor iar la întâlnirea cu Marele Preot a lui Zamolxe se produce dedublarea „eului” devenind locuitor al orașului subteran Tomassis; casca oferită de Vezinas îl face să revadă amintirile stocate în subconștient. În povestea cu romanii Zedac apare staraoste rănit, istoria vieții lui Zedac-dac e foarte interesantă. Odată cu călătoria în timp a lui Zedac –pleacă și soția lui Arina imaginându-și tot felul de ipostaze.

Einstein zicea că dacă am folosi toată  capacitatea creierului am deveni invizibili. Cred că invizibil a vrut să devină scriitorul Milian Oros-  atunci când s-a teleportat din prezent spre trecut timp de trei ani virtual, imaginativ, care au fost de fapt trei zile în realitate. Pe tot parcursul lecturării cărții am simțit că autorul pendulează între prezent și trecut, dar până la urmă prezentul învinge, deși autorul se întreabă mereu care e adevărata lui stare, tot el își răspunde că nu înțelege ce se întâmplă cu conștiința lui. Am să încerc să clarific lucrurile creației. De fapt cel care conduce narațiunea este subconștientul autorului.

Încerc să dau o definiție a subconștientului ca să fiu mai bine înțeleasă, nu înainte de a spune că întreaga narațiune este străbătută de iubirea față de semeni-în primul plan familia, și, apoi sentimentul patriotismului, al datoriei istorice față de străbunii noștri daci care și-au dat viața pentru țară. Viața poate fi înțeleasă privind în urmă, dar trebuie trăită privind înainte!-zicea un proverb vechi.

Deci, „subconștientul este totalitatea fenomenelor psihice care se desfășoară la un moment dat în afara câmpului conștiinței și care au putut fi anterior conștiente sau ar putea deveni conștiente ulterior.”(V. Breban,  Dicționar al limbii române contemporane. 1980).

„Subconștientul e o treaptă a conștiinței,  cuprinzând reprezentări și impresii care au fost odată în lumina conștiinței și care rămân confuze până la o revenire în sfera conștiinței clare.”(Dicționar de neologisme, Florin Marcu, 1966). „Subconștientul este un termen folosit de psihanaliști pentru a desemna sfera fenomenelor psihice care se desfășoară în afara conștiinței și care au putut fi anterior conștiente sau ar putea deveni ulterior conștiente.” (D.E.X.-1975) etc.

Soția lui Zedac- Arina  a murit după ce a născut-o pe Adina; era o durere prea mare.  Deci, scriitorul trece dintr-un timp în altul; aceste întâmplări sunt chiar insuportabile-scriitorul a vrut să schimbe timpul, iar apoi după ce a desființat bariera timpului, începe să mărturisească soției sale tot ceea ce gândește și, ulterior povestirile sunt scrise și-într-un jurnal ce va fi citit de Arina.

S-ar putea numi această carte „teoria lui Einstein în acțiune” sau„ subconștientul în acțiune”, suprapunerea temporală, roman în roman, trecerea din trecut în prezent sau viitor, de la vechii daci în zilele noastre, în zilele vechiului Imperiu Roman în care dacii erau luați ca sclavi, puși să lupte ca și gladiatori până la moarte în Colosseum, fiind cum se știe din istorie de la Homer „cei mai viteji dintre traci”. Se știe că subconștientul conține acea scânteie divină din orice om, care e dată de divinitate, care ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu și care se va întoarce la moarte tot de unde a plecat-în lumină , da, în lumină!

Într-o perioadă de neliniște interioară a simțit că timpul „se dilata nefiresc” iar  sufletul Arinei putea să fie cel din trecut, dar și cel din prezent-„deși lipsise doar trei zile, i se făcuse un dor teribil de Adina, fetița lui”-în drum spre casă „i se derulau imagini din alt timp, demult trecut, totul suprapunându-se și împletindu-se după legi cunoscute doar de subconștientul său.” Ochii fetiței Adina îl impresionează pe Zedac și-i transmit energia dătătoare de viață necesară. A dat timpul înapoi cu trei ani ca să poată fi cu Arina din nou; la București în loc să-și găsească fetița și pe mama lui, o găsește pe Adina-iubita lui; iar restul evenimentelor nu s-ar fi întâmplat, deci visul lui de a se întoarce în timp s-a împlinit; se zice că nu-ți dori prea mult ceva că, s-ar putea să ți se întâmple.  Și acum autorul se întreabă dacă e vis sau realitate tot ce i s-a întâmplat în cei trei ani și, continuă să trăiască între vis și realitate-cum zicea Eminescu: „că vis al morții eterne e viața lumii întregi” sau „La ce statornicia părerilor de rău,/ Când prin această lume să trecem ne e scris/ Ca visul unei umbre/ Și umbra unui vis?”

Era un coșmar pe care îl trăia-calculatorul arăta că se află „cu mai bine de trei ani în urma celei în care credea el că s-ar afla” Rațiunea îi spunea că așa ceva nu e posibil și totuși el s-a întors în timp, scopul ascuns, încă nedeslușit de conștient a fost acela de a o salva pe soția lui de la moarte- prin acea operație la inimă și apoi să fie pregătită a da naștere unei ființe. Deci, Divinitatea le-a oferit o nouă șansă.

Se ia ca probabilitate și existența unui univers paralel care din anumite motive s-a intersectat cu cel prezent. De fapt teoria cuantică spune că toate lucrurile sunt conectate, timpul nu există, el este o creație a omului, se poate trăi simultan în timpul pe care-l alegem și că totul e într-o continuă mișcare și schimbare.

Cartea conține lumini și umbre, e scrisă de la A.la Z. în lumina credinței actuale creștine, dar și trecute-a dacilor conduși de Marele Preot și de Zamolxe.  Numele femeilor încep cu litera A(Arina, Adina, Andrada-mama lui Zedac) și al bărbaților cu Z –deci de la alfa la omega, începutul și sfârșitul, aș zice prezentul și trecutul , că viitorul nu-l știm… Zedac scapă cu viață de la bătălia cu romanii în care a murit Decebal și se povestește un alt episod în care dacii reușesc să recupereze capul și mâna dreaptă a lui Decebal de la romani în timpul unei lupte minuțios pregătite.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: „Întoarcerea în timp”de Milian Oros (note de lectură)”

Al. Florin ŢENE: 168 de ani de la nașterea marelui dramaturg și jurnalist român Ion Luca Caragiale, zis “moș virgulă “

I.L Caragiale cel mai mare dramaturg român și jurnalist a venit pe lume în anul 1852 la 30 ianuarie, unii istorici literari susțin că s-a născut la 1/13februarie în satul Haimanale, județul Prahova.  Tatăl său, Luca, și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa.

Etimologic cuvântul Caragiale este format din cuvântul cara care în aromână înseamnă negru și giale însemnând, conform DEX: GEÁLĂ s. f. (IND. EXTR.) Unealtă formată din două piese care culisează una în interiorul celeilalte, montată deasupra prăjinii grele în operațiile de săpare a sondelor petroliere sau deasupra aparatelor de instrumentație (2).

Încă din tinerețea fragedă a fost atras de teatru, urmându-i pe unchii săi prin țară cu piese de teatru. Luca, care îi plăceau sexul frumos, s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.

A fost  dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român.

In perioada 1859-1860 tatăl viitorului dramaturg şi prozator, activează în postul de avocat la Ploieşti, unde s-a stabilit cu toata familia. Ion învaţă primele slove cu dascălul Haralambie de la Biserica Sfantul Gheorghe.

Intre anii 1860-1864 urmează cursurile Școlii Domnești din Ploiești (clasele II—IV). La limba română are ca dascăl pe Basiliu Drăgosescu, căruia, peste ani, îi poartă un deosebit respect. „În trei ani m-a învăţat, cu litere străbune, limba românească câtă o ştiu până în ziua de azi, că, mai mult, după el, nici n-am mai avut unde învăţa”. Urmează și absolvă trei ani la gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, ]n perioada anilor 1864-1867,primul an absolvindu-l în particular.Intre anii 1868-1870 este înscris la Conservatorul din Bucureşti, clasa de „declamaţie şi mimică” a unchiului său, Costache Caragiale. Îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, sufleur în trupă lui Pascaly. De la 20 iunie 1870 până la 24 octombrie, activeaza ca copist la Tribunalul Prahova. Intre anii 1871-1872 devine al doilea sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti.Apar primele încercări literare publicate în revista „Ghimpele”, între anii 1873 și 1875  sub pseudonimul „Car” sau „Palicar”. Cu numele întreg semnează, pentru prima oară, în „Revista Contemporană”, poemul „Versuri”.

In perioada 1876-1877 îl descoperim corector la ziarul „Unirea democratică”. Scoate „Claponul” şi împreună cu Frederic Damé, „Naţiunea română”.Publica fară semnatură între anii 1877-1878 în „România liberă” seria  de foiletoane, ca exemplu  „Cercetare critică asupra teatrului românesc”. La propunerea lui Eminescu, începe colaborarea la „Timpul”. Se prezintă tragedia în versuri „Roma învinsa”, de D. Parodi, tradusă de I. L. Caragiale.La 18 ianuarie 1879, la Teatrul Naţional din Bucureşti, are loc prima reprezentaţie a comediei „O noapte furtunoasă”. Piesa este publicată în „Convorbiri literare”. În acelaşi an, în cercul literar al „Junimii”, citeşte „Conu Leonida în faţă cu reacţiunea” şi o publică într-un număr din anul 1881 Părăseşte ziarul „Timpul”. Este numit de V. A. Urechia, Ministrul Instrucţiei Publice, revizor şcolar în judeţele Suceava şi Neamţ, iar in 1882 revizor şcolar în Argeș-Vâlcea.In 1884 se joacă în premieră opera-bufă „Hatmanul Baltag”, scrisă în colaborare cu Iacob Negruzzi. Este funcţionar la Regie, unde o cunoaşte pe Maria Constantinescu. La aniversarea „Junimii” citeşte, pe data de 6 octombrie, „O scrisoare pierdută”. Prima reprezentaţie a comediei are loc în 13 noiembrie la Teatrul Naţional din Bucureşti.

In 1885 se naşte fiul său  Mateiu Caragiale. Are loc premiera comediei „D-ale carnavalului” (V. Alecsandri,pre;edinte de juriu  îi acordă un premiu). Colaborează cu articole la „Voinţa naţională”, iar 1888 este numit Director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Se căsătorește în 1889 cu Alexandrina Burrelly, fiica arhitectului Gaetano Burrelly. La „Editura Socec”, apare volumul „Teatru”, prefaţat de Titu Maiorescu. La moartea lui Eminescu, publică în „Constituţionalul”, necrologul „În Nirvana”. Face parte din Comitetul de ridicare a unui monument în memoria marelui poet.

In 1890 are loc prima reprezentaţie a dramei „Năpasta”.

In 1891 Academia Romană respinge propunerea de acordare a Premiului Heliade-Radulescu volumelor „Teatru” şi „Năpasta”, după discursul duşmănos al lui Dimitrie A. Sturdza, care-l acuză pe Caragiale de imoralitate şi de calomnierea valorilor naţionale.Iar în 1893 se lanseaza prima serie a revistei umoristice bisăptămânale „Moftul român”, pe care o scoate împreună cu Anton Bacalbasa. I. L. Caragiale conferenţiază la „Clubul Muncitorilor”. Se naşte fiul său, Luca.

 Apare revista „Vatra”, condusă de Ioan SlaviciGeorge Coșbuc şi Caragiale în anul 1894.I se naşte o fiică, Ecaterina. In 1895 conduce pentru câteva luni restaurantul gării Buzău (anterior deschisese, în asociaţie, cu o berărie în Bucureşti).Din anul 1896 Colaborează la „Ziua” (organ al Partidului radical). Apare volumul „Schiţe uşoare”. Conduce suplimentul literar al ziarului „Epoca”.Publica în 1897, în „Biblioteca pentru toţi”, „Notiţe şi fragmente literare”. In 1899 ocupă postul de registrator-sef în Administraţia Regiei Monopolurilor Statului. Tot din acest an incepe seria de „Notiţe critice” din „Universul”.

In anul 1900 face parte din Comitetul sărbătoririi semi-mileniului lui Gutenberg, cu acest prilej ţine o cuvântare, în care pune în lumină rolul pe care-l au tipografii în cultură. In anul urmator, în 1901, este sărbătorit, într-un cerc de prieteni, cu prilejul a 25 de ani de activitate literară (eveniment marcat printr-un unic şi original număr de revistă intitulat: „Caragiale”). Apariţia celei de-a doua serii a „Moftului român”, precum şi a volumului „Momente”.

După un proces în 1902 câştigă procesul de calomnie pe care I. L. Caragiale l-a intentat lui C. A. Ionescu-Caion, care-l acuzase că a plagiat „Năpasta” după autorul maghiar Istvan Kemeny, scriitor inexistent. Pentru a doua oară Academia refuză să-l premieze, în perioada când i-a fost  prezentat în public volumul „Momente”.

In 1904 călătoreşte în Italia şi Franţa, iar în 1905 se stabileşte la Berlin. Se împrieteneşte cu Paul Zarifopol, ginerele lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Îl preocupă proiectul unei noi piese: „Titirca, Sotirescu & C-ia”.

In 1906 publică în ziarul anti-monarhic „Protestarea”, la 28 iunie, satira în versuri „Mare actor! Mari gogomani”.In 1907 în ziarul „Die Zeit” din Viena apare prima parte din articolul „1907”, din primăvara până-n toamnă,- publicat integral în ţară, sub forma unei broşuri. Pe aceeaşi temă, fabulele din „Convorbiri”, iar în 1908 la „Editura Minerva” apar cele trei volume de „Opere complete”. In 1910 la „Editura Adevărul”, se tipăreşte ultimul volum al lui I. L. Caragiale, „Schiţe nouă”.

In 1912 refuzã sărbătorirea sa, organizata de Emil Gârleanu, ca președinte al Societăţii scriitorilor români, cu prilejul jubileului de 60 ani, pretextand un acces de sciatica ce-l împiedică să participe. La 31 ianuarie, are loc festivalul de la Teatrul Comedia, sub patronajul si cu participarea principesei Maria, dat în cinstea lui Caragiale. A doua zi, are loc o sezatoare literară la Constanța, în acelasi scop. Scriitorul  „jubilat” raspunde la numeroasele urări primite din ţară si din strainatate. Lui Teodor Rădulescu,  membru al Societăţii ,”Românismul”, prezidat de Hașdeu, iar în acel moment director al Casei de depuneri, îi scrie, printre altele: „Trăiască frumoasa si cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfințenie aceasta scumpa Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercãri de pierzarel”. In martie, scriitorul refuză subscripţia publica propusa de prof. C. Rădulescu-Motru, pentru a i se oferi o recompensa naţională. La 1 aprilie, “Viata româneasca” publică un grup de 13 poezii ale lui Mateiu Caragiale, constituind debutul său literar, poeziile au fost prezentate revistei chiar de catre Caragiale, venit în ţară în acest scop, incident între tată si fiu, care cerea să fie propus ca sef de cabinet.

În zorii zilei de 9/22 iunie, Caragiale moare subit, în locuinţa de la Schöneberg-Berlin. Rămăşiţele pamânteşti sunt expuse în capela cimitirului protestant din Erster Schöneberger Friedhof si depuse provizoriu, la 14/27 iunie, în cavoul capelei, în prezenta familiei, a lui Constantin Dobrogeanu-GhereaBarbu S. Delavrancea si Alexandru Vlahuță. N.L. Costaki protesteaza într-un articol apărut în ziarul ” La Politique”, Bucuresti, 19 iunie, că s-a jucat la Paris, la Variétés, sub rolul „Un soir de Paques”, legende roumaine en 1 acte de Albert Keim si Alfred Gragnon, în gen „Grand Guignol”, după “Făclia de Paste” a lui Caragiale (cu de Max în rolul titular!). Un protest similar apăruse de același autor în ziarul parizian “Gil Blas”. Ministerul de lnteme deschide un credit de 22 000 lei pentru aducerea trupului în ţară și pentru înmormîntare. “Ordinea”, oficiosul conservator-democrat, deschide o subscripție pentru ridicarea unui monument în București. Teatrul National din Bucuresti îsi inaugureaza stagiunea cu „Săptămâna Caragiale”, de la 1 la 7 septembrie. Sicriul cu rămăşiţele mortuare este adus în ţară la 18 noiembrie, depus în aceeasi zi la biserica Sf. Gheorghe si urmat de prieteni pana la locul de veci, din cimitirul Srban-voda, în ziua de joi, 22 noiembrie (astazi cimitirul Bellu), alături de Mihai Eminescu şi George Coșbuc.

Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat.

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Operele sale, în special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc.

Deși a scris doar nouă piese, Ion Luca Caragiale este considerat cel mai bun dramaturg român din toate timpurile.

A fost premiant, dar nu a terminat niciodată liceul. Din cauza problemelor financiare a fost nevoit să se apuce de negustorie.

A fost acuzat de plagiat atunci când a lansat „Năpasta”, dar a câștigat procesul datorită avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea.

A fost coleg de redacție cu Eminescu și Slavici.Din mărturiile lui Maiorescu dramaturgul a avut relații sexuale  cu Veronica Micle. Ședințele la care participau cei trei erau aprinse, căci Caragiale, Eminescu și Slavici cădeau cu greu de acord asupra diferitelor chestiuni discutate. După astfel de discuții Eminescu pleca cu Ion Creangă la o crâșmă de la marginea Iașilor continuând discuția.

A fost proprietar de berării.Una se afla în spatele gării din Ploiești. Cea mai cunoscută dintre acestea a fost berăria Gambrinus , deschisă inițial pe Calea Victoriei, în anul 1901. Ulterior, aceasta a fost mutată la parterul Hotelului Cișmigiu. Aici veneau ziariști, scriitori, politicieni și artiști. Caragiale a mai avut o berărie pe strada Gabroveni („Mihalcea și Caragiale”) și una la Bacău.

Răutatea lui Caragiale nu era decât o legendă fabricată de detractorii săi. O inimă caldă a bătut generos în pieptul lui, iar prietenia a fost un cult pentru el. Numeroşi duşmani ai marelui dramaturg, guvernanţi şi bieţi „scripcari ai penei” sau „scribuleţi” cum îi numea el, au trâmbiţat, aclamat, scris sau şoptit că, autorul „Nopţii frutunoase” era un „om fără inimă”, „veninos”, „afurisit”, „viclean”.

Un film al momentelor mai puţin ştiute despre marele dramaturg ni-l redă Vintilă Russu Şirian în memoriile sale. „Ştafeta amintirii îmi predă doi Caragiale. Unul din primii ani ai secolului nostru, siluetă pe care mi-a zugrăvit-o tatăl meu, ce-i fusese ucenic în redacţie, iar pe urmă cald admirator şi devotat amic. Şi alt Caragiale, în preajma căruia, copil apoi adolescent, am avut bucuria de a mă afla de destule ori. Îmi readuc viu, în faţă, un mare creator. O inimă caldă, de omenie, entuziasm, un om integru şi loial, un om incapabil de vreo acţiune urâtă, un vibrant patriot, o nobilă personalitate morală, un bărbat plin de curaj şi de delicateţă, în care pulsau sentimente fierbinţi, pentru artă, pentru oameni, pentru viaţă”.

Era început de iulie 1883, când Eminescu s-a prăbuşit. În memoriile sale, Vintilă Russu Şirianu, povesteşte cum, autorul „Luceafărului”, nu mai recunoştea pe nimeni, iar după ce a fost internat la ospiciul doctorului Şuţu, tatăl său îi aduce vestea lui Caragiale, în redacţia „Timpul” unde erau colegi.

„Ce bine văd, ce bine înţeleg, acea lacrimă de diamant fierbinte care a ars obrazul lui Caragiale în acele minute, lacrimă în care, prin limpede reflecţie, apărea sufletul său. În curticica interioară a clădirii, cu cămaşa desfăcută şi batista pe ceafă, Caragiale şedea pe unul din cele două scaune de fier, sub un salcâm. O gheară m-a strâns în gât şi n-am spus decât atât: L-au dus… Cum m-a zărit, a păşit spre mine, m-a prins de surtuc, m-a scuturat, a strigat: <<Unde? Cum? Vorbeşte, omule!>>

Continue reading „Al. Florin ŢENE: 168 de ani de la nașterea marelui dramaturg și jurnalist român Ion Luca Caragiale, zis “moș virgulă “”

Ionuţ Caragea, premiul MOMPEZAT pentru poezie

 

Dragi prieteni, cu mare bucurie în suflet vă anunţ că am câştigat în Franţa premiul pentru poezie MOMPEZAT 2019, oferit de Societatea Poeţilor Francezi (Société des Poètes Français). Volumul meu premiat se numeşte “J’habite la maison aux fenêtres fermées” şi a fost publicat în 2019 la editura Stellamaris din Brest, Franţa (https://editionsstellamaris.blogspot.com/2019/09/jhabite-la-maison-aux-fenetres-fermees.html). Dintre cele 5 volume care mi-au fost publicate în Franţa, acesta este primul în care sunt autorul unic al poemelor traduse sau scrise direct în franceză. Tehnoredactorul cărţii şi director al editurii Stellamaris : Michel Chevalier. Lectori şi corectori: Amalia Achard şi Marine Rose (ambele din Franţa). Coperta: Jacqueline Barkla (Australia).

Premiul MOMPEZAT este al doilea premiu important pe care îl câştig în Franţa. Anul trecut am câştigat premiul Francois-Victor Hugo, oferit tot de Societatea Poeţilor Francezi, volumul premiat fiind „Mon amour abyssal”, ed. Stellamaris, Brest, 2018 (traducere de Amalia Achard).

Societatea Poeţilor Francezi (http://www.societedespoetesfrancais.eu/) a fost înfiinţată în anul 1902 de José-Maria de Heredia, Sully Prudhomme (primul câştigător al premiului Nobel pentru literatură) şi Léon Dierx, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Victor Hugo. Este cea mai veche şi cea mai prestigioasă societate de poezie din Franţa (v. Wikipedia).

Le mulţumesc tuturor celor care mă apreciază şi mă citesc, le mulţumesc criticilor şi scriitorilor care mi-au dat credit, le mulţumesc prietenilor şi membrilor familiei mele pentru susţinere. Pentru mine, premiul MOMPEZAT are o semnificaţie aparte. Roger Georges Mompezat este un personaj important al istoriei franceze, un membru activ al Rezistenţei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Face parte din genul de oameni care mă inspiră în viaţă şi, mai ales, în activităţile literare.

Premiul MOMPEZAT va fi decernat pe 3 aprilie la Paris (Studio Raspail), atunci când va avea loc proclamarea oficială a palmaresului. Premierea sa va desfăşura în prezenţa Comitetului Societăţii Poeţilor Francezi, a membrilor săi de onoare şi a celorlalţi câştigători.

De menţionat că pe lista câştigătorilor se mai află şi scriitoarea Sonia Elvireanu, pe care o felicit din toată inima!

Cu drag,

Ionuţ Caragea

25 ianuarie 2020,

Oradea

Daniel LUCA: Veşnicia se măsoară în anotimpuri

           Poemele din volumul noduri de Gabriel Hasmaţuchi (Editura Agnos, Sibiu, 2018) își doresc să zboare. La propriu. Abia-abia, cotorul reușește să le țină pe loc. S-au molipsit de la versurile ce le alcătuiesc, așteptând creșterea aripilor („Uneori, / așa cum se întâmplă acum, / încep să-mi crească aripi”).

            Poezia lui Gabriel Hasmațuchi este reflexivă, surprinzând condiția umană, omul aflându-se între lumină și întuneric, între viață și moarte („Lumina și întunericul / mă implică / în cearta lor / într-un poem / în care / cuvintele primesc ceva / din viață / și din moarte”).

            Totuși, omul nu se mulțumește cu situația în care se află, luptând să își schimbe destinul. Urăște singurătatea și își caută împlinirea prin iubire.

            De altfel, volumul este împărțit în două părți: În legătură cu mine și În legătură cu tine. Dacă în prima parte, unde este vorba despre o etapă a căutării de sine în relație cu tot ceea ce îl înconjoară, tonul fiind pesimist, în cea de a doua parte lucrurile se schimbă, jumătățile de sferă se contopesc într-o iubire absolută („Ne umplem reciproc / inimile de dragoste / și ne împlinim tăcerea / din veșnicia cuvântului nespus / la logodna noastră”).

            O iubire ce trece dincolo de mormânt, în ceea lume („Nu știu dacă ne va fi îngăduit / să împărțim același mormânt. / Să ne contopim / și să devenim un singur suflet / ce va învia”), unde moartea nu este decât tot viață, dar altfel („Gândul vieții de apoi / vine în fiecare zi / la o cafea / însoțit de cei mai limpezi ochi”).

            Într-un vers enunțat mai sus se face referire la veșnicia cuvântului. Da, cuvântul este veșnic, fie că e rostit, fie că nu, iar omul caută să împrumute de la el această însușire, prin poem („Poemele se răsucesc pe coapsele tale”).

            Așa cum prin cuvinte ia ființă iubirea, așa prin iubire omul poate deveni veșnic („Inspir aerul din cuvintele tale / și din bătăile inimii / ni se plămădește nemurirea”),  nașterea nefiind altceva decât tot o formă de nemurire („Suntem părtași / la ritualul unei dezvățări de moarte”).

            Iar veșnicia se măsoară în anotimpuri („prin coala de hârtie / răzbate un glas / ce mă întreabă / câte anotimpuri are veșnicia”).

            Este evident că singurătatea își pierde însemnătatea și se îndreaptă, în tăcere, spre pieire („Singurătatea / putrezește ca o lămâie / uitată într-o pungă de plastic”).

            Dacă altădată cuvintele erau inscripționate pe oseminte („Scriu pe oseminte ivite / din maluri profanate / sub Continue reading „Daniel LUCA: Veşnicia se măsoară în anotimpuri”