Eugen DORCESCU: TAINA SCRISULUI (101) – POETA GENUINUS – POETA DOCTUS – POETA ARTIFEX

M-am născut la 18 martie 1942, în Târgu-Jiu, Calea Victoriei 93.  Vacanţele copilăriei le-am petrecut într-un sat submontan, Stroiești, foarte pitoresc, aşezat în vecinătatea a trei râuri şi a nenumărate pâraie – Sohodol, Jaleş, Ibru, Rasova, Gomnuşa etc. Aceste cursuri de apă, precum şi Poiana (un spaţiu mirific pe atunci, trivializat, distrus acum) au fost absorbite, mai târziu, în mitologia mea personală, aşa cum probează volumele de poezie şi de proză fantastică, apărute de-a lungul vremii.

*

Mi-am făcut şi desăvârşit studiile adolescentine la celebrul liceu „Fraţii Buzeşti” din Craiova.

*

Am început să scriu de timpuriu. Dar nu m-am grăbit să public. Am înţeles, foarte repede, că literatura nu începe cu mine, că e nevoie, pe lângă talent (a cărui prezenţă e decisivă, indiscutabilă), de cunoaşterea operei marilor scriitori români şi străini, de aprofundarea teoriei literare, a stilisticii, a diverselor discipline conexe, de o iniţiere  în elanurile spirituale ale umanităţii. De aceea m-am şi îndreptat spre Filologie. În plus, am dorit intens, stăruitor, să parcurg literatura altor ţări în limba în care a fost scrisă. Am citit, şi citesc mult, şi în mai multe idiomuri. Nu i-am priceput niciodată pe aceia care îşi închipuie că, pentru a fi scriitor, nu trebuie să faci nimic. Doar „să simţi”, să te emoţionezi.

*

Am debutat în toamna lui 1970, în „Luceafărul”, cu două poezii, apoi, în vara lui 1971, prin iunie, cu un grupaj amplu, pe pagina a treia, sus, în dreapta. Debutul meu absolut, acesta din revistă, a fost încurajat de Alexandru Philippide, Ştefan Bănulescu şi Cezar Baltag. În 1972, am debutat editorial, cu volumul de poezie Pax magna, la Cartea Românească, sub girul lui Marin Preda, Mircea Ciobanu şi Mihai Gafiţa. De Mircea Ciobanu m-a legat o puternică, o nobilă prietenie, una din acele rarisime întâlniri în spirit, care ne îmbogăţesc şi ne înfrumuseţează viaţa.

*

Părinţii mei, ambii învăţători, erau iubitori de carte şi pasionaţi de lectură. În casa noastră se afla o bibliotecă bogată, pe care şi eu, şi fratele meu am îndrăgit-o, încă din primii ani de şcoală.

*

Timişoara avea, în imaginaţia mea, o aură, care m-a atras, m-a fascinat. Şi nu m-am înşelat. Am îndrăgit această cetate discretă, civilizată, tolerantă, foarte potrivită cu temperamentul meu, empiric şi artistic, din prima clipă a întâlnirii noastre, în zori, la coborârea din tren. Ţin minte perfect atmosfera, farmecul acelei dimineţi. Strada Gării, tramvaiele, orizontul incendiat de un soare blând, prietenos, liric, turla Catedralei ortodoxe din Centru, turnurile Catedralei din Piaţa Bălcescu, parcurile. Şi multe altele încă, pe care le-am descoperit, treptat, în zilele, lunile şi anii ce au urmat. A trecut peste o jumătate de secol din acea toamnă a lui 1961, iar dragostea mea pentru Timişoara a sporit necontenit. Aşa cum am declarat, în repetate rânduri, în ţară şi în străinătate, prin viu grai sau în scris, titlul meu de glorie acesta este: Eu, scriitorul român Eugen Dorcescu, sunt scriitor timişorean.

*

Ca student, n-am lipsit de la niciun curs, de la niciun seminar, petreceam mult timp în sălile de lectură ale Bibliotecii, exploram oraşul şi împrejurimile, am avut profesori de neuitat (G. I. Tohăneanu, Eugen Todoran, G. Ivănescu, Ştefan Munteanu),  colegi admirabili, erudiţi încă de pe atunci, personalităţi împlinte, strălucite astăzi: Cornel Ungureanu, Simion Dănilă, Dan Floriţa-Seracin, Şerban Foarţă, Marcel Turcu, Alexandru Ruja, Aurel Turcuş, Ion Marin Almăjan, Ion Jurca Rovina, Ildico Achimescu, Doina Babeu, Felicia Moşoianu, Felicia Giurgiu, Luiza Pârvan, Lucian Bureriu, Vasile Tudor Creţu, Simu Gelu, Cătălin Ciolca. Să mă ierte cei pe care i-am uitat în graba acestei înşiruiri.

*

Mi-am iubit şi mi-am respectat profesorii. Nici nu se putea altfel. Aşa am fost educat. Să-i respect şi să-i iubesc pe cei care mă învaţă carte.

*

Am publicat peste 30 de cărţi, poezie, proză fantastică, eseu. Dar, cum eu sunt, înainte de orice, poet (am mai spus-o: poeta genuinus și poeta doctus, nu neapărat artifex), mă voi referi, în acest context restrâns, la trei dintre ele. Mai întâi, la Antologia Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, Editura Eurostampa, Timişoara 2015. În acest volum (608 pagini) a fost reţinut ce s-a considerat durabil în cele 15 cărţi de poezie, tipărite din 1972 şi până în 2014, plus câteva inedite. Nirvana. Cea mai frumoasă poezie este o ediţie critică, ne-varietur, alcătuită, cu un profesionalism exemplar, de Doamna Conf. univ. dr. Mirela-Ioana Borchin, de la Filologia timişoreană, care a realizat selecţia textelor (consultându-mă, desigur, la fiecare pas), Schiţa biobibliografică, Nota asupra ediţiei şi un extraordinar Eseu hermeneutic (150 de pagini), cea mai extinsă, mai temeinică, mai originală exegeză de până acum a poeziei mele. Continue reading „Eugen DORCESCU: TAINA SCRISULUI (101) – POETA GENUINUS – POETA DOCTUS – POETA ARTIFEX”

Premiera spectacolului lectura „VIVE LA DANSE!”

Teatrul de Comedie

și

Clubul Dramaturgilor

 

 prezintă miercuri 27 noiembrie, ora 17

 spectacolul lectură

 

   VIVE LA DANSE!

         de Edith Negulici

Piesa de dramaturgie coregrafică Vive la danse! este inspirată de viața și opera lui Maurice Béjart, coregraful secolului XX, creatorul companiilor Ballet du XXe siècle și Béjart Ballet Lausanne.

Vive la Danse! reînvie un mit și propune un model intens, exploziv, exemplar de viață și de creație: Maurice Béjart. ,,Mare Ofițer al Ordinului Coroanei”, membru al Academiei Franceze de Arte Frumoase, laureat al distincțiilor ,,Ordinul Soarelui Răsare” și Together for Peace Foundation,  Maurice Béjart a creat în 50 de ani de carieră peste 250 de coregrafii remarcabile ce îmbină tehnica dansului occidental cu senzualitatea celui asiatic, muzica exotică, orientală cu cea clasică și cu pop-rock-ul.

Pornind de la un mit în jurul căruia gravitează un univers (dramatic, teatral, coregrafic, cinematografic) și accentuând dimensiunea dionisiacă a dansului, într-o abordare aparte a muzicii, încărcată de energie și puls vital, spectacolul lectură  Vive la Danse! crează o biografie a lui Béjart, gândită ca un omagiu-dialog la care participă dansatorii preferați ai lui Béjart: Martha Graham, Maia Plisețkaia, Maina Gielgud, Jorge Donn, Gil Roman, dar și ca re-enactment al pieselor sale de rezistență Le Sacre du Printemps și Bolero, care au revoluționat arta dansului secolului XX.

  În distribuție: LAMIA BELIGAN, DORIN ANDONE, LIVIU LUCACI,

                   MEDA VICTOR, ALEXANDRA FASOLA, LARI GIORGESCU

 

Regia: MARCEL ȚOP

 

Moderator: Candid Stoica

Sala Nouă a Teatrului de Comedie (Str. Sf. Vineri nr. 11)

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile

Duo Duo: Canalele din Amsterdam

Jan Korthals (1916-1972)

 

*

Canalele din Amsterdam

 

Noiembrie, oraș în seară:
Prin Amsterdam numai canale.

Și dintr-odată

Vântul toamnei clatină pomul cu portocale din curtea mea
Încolo și-ncoace le leagănă.

Închid fereastra, nu mă ajută oricum.
Curge râul înapoi pe zadarnicul drum
Și-n perle bătut soarele suie

Inutil

Schije metalice stoluri străpung, cad porumbei.
Fără copii străzile par dintr-odată pustii.

După ploaia de toamnă
De melci pătura-i plină,

─ patria mea

Pe canale din Amsterdam trece lină…

Duo Duo, China 1951

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Adrian MOCANU: Gura credinței (text jurnal)

văd, este, cred. 17.01.16

credința este pupare în dreapta.

Cred, vreau.

Nicolae Cuzanus: Dumnezeu este o țintă infinită, atrage-mă Doamne.

L-am visat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Era mai înalt decât mine. Și am visat trei dreptunghiuri goale, pline de lumină galbenă. 20.01.16

Nu m-am rugat seara și mi-a părut rău.

Sunt rău când este haos în minte. 23.01.16

Pe Digiwoeld spune: Imensitatea e suportată doar prin iubire.

Pe 25 iarăși nu mă rog seara, fapt pentru care mi se face frică să nu mă părăsească Dumnezeu precum îi părăsea pe evrei.

Stare de existențialitate. 26.01.16

La Trinitas tv spune: Să-L iubim pe Hristosul din noi = iubește-te pe tine însuți; poetul Reiner Maria Rilcle a vorbit despre singurătate și însingurare; Iisus sta la ușă și bâte; proniere = cartea vieții; schimbați-vă mintea.

Mă întreb: cineva se mai lupta pentru Iisus?

Tot pe Trinitas tv înțeleg că Simeon Noul Teolog a văzut lumina Lui Dumnezeu, a murit în 1022 și că îl găsesc în volumul 6 din Filocalia.

Când se face un chip urât se strânge ceva. 26.01.16

Parcă sunt singur și vreau să fiu ca un credincios. 26.01.16

Ordinea: este, pare.

Parcă nu-I sunt credincios, dar nu sunt necredincios.

Continue reading „Adrian MOCANU: Gura credinței (text jurnal)”

Ileana VLĂDUȘEL: Poem

Poem

 

Acest poem e-o rugă pentru tine

bunica mea, medalie să-ți fie!

S-a așternut tăcerea și e noapte

și mi-este  dor de tine! Lutul arde

și-n pieptul lutului, un vis s-a stins

și lacrimi cad din stele. Cine a  plâns?

 

Cad șoaptele  dea valma dinspre cer.

Parcă e glasul tău, sau mă înșel?

Și nu mai știu și nu mai văd nimic,

stau și te aștept, biet suflet  osândit

Iar așteptarea asta mă ucide.

Azi nici în vis nu te mai pot ajunge.

 

Ești prea departe, prea de neajuns,

Te-ai dus  bunica mea, în rai, prin munți!

Mă reîntorc cu gândul către cer,

știu că-ai rămas pe undeva, stingher.

Nu te înduri să pleci definitiv,

ți-a mai rămas în lume puiul mic!

 

Eu, puiul tău nevindecat

de dor și de durere. M-ai lăsat,

te-ai dus și peste umbra lunii se revarsă

lacrima cerului, sărată, arsă.

Și vin de-a valma gânduri, sentimente, rugi

și lacrimi…Multe lacrimi…Și tu plângi?

 

Amestec, trist condei, în călimară

și mii și mii de gânduri mă împresoară.

Ce faci, pe unde ești, te odihnești

așa de obosită de lumești

cruci grele peste prea fragile brațe?

Mă vezi din cerul tău? Ce ții în brațe?

 

Că tu numai pe mine mă țineai,

Doar chipul meu aproape îl doreai!

Ce faci ? Aș vrea să știu exact!

Să te visez, bunico,  cum să fac?

Mi-e dor, un dor aprins în rug,

un dor de necuprins! În suflet plâng

 

și strig sperând într-o minune!

Încă o zi, o clipă,  eu cu tine!

M-așez în pat și închid ochii strâns

dar nu te văd și iar cobor în plâns

și iar te chem și iar nu îmi răspunzi!

Ce dor nebun, ce dor de necuprins!

 

Dar știi că te iubesc! Știi că te port

în gând și-n piept! Odorul meu de preț!

Și m-am gândit…Cu mâna mea umilă

să încerc să-ți fac din litere cunună.

Să-ți fac medalie din slove plânse

și să le leg cu panglică din sânge

 

și peste vânt să le arunc spre cer.

Să știi, că pe pământ e frig, e ger

de când te-ai dus și noaptea s-a lăsat,

lumina nu mai vrea să se aprindă în prag

iar  peste pasul tău a înflorit pământul

florile dorului și le ud eu  cu  plânsul…

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

22 noiembrie 2019

Eugenia BUCUR: Gândul toamnei în ecouri (poeme)

Prima respirație

 

Seara a căzut încet peste zi

Intr-o pătrundere discretă

Până când întunericul îndesit

A strigat -Am învins lumina

 

El nu înțelesese cântul celor

Ce nu aveau parte de umbre

Subtile forme ale discreției

Luminii ochilor măcar urme

 

În suflet  crescuseră flori albe

Ce acopereau bezna de afară

Acelaşi alb se vedea pe frunte

Şi pe zâmbetul azi ascuns

 

Din sâmburele normalitate

Crescuse un înger trandafiriu

În strai de scâncet înmugurit

Şi izvor de bucurie… de tată!

 

 

Jocul cuvintelor

 

Neastâmpărul copilăriei se rescrie

În alt spațiu în alt timp în alt mod

Doar zburdălnicia rămâne constanta

În al vieții fir variabil un şăgalnic nod

Culisând în culise în reguli necunoscute

Ce-şi urmează drumul sigur singur

Pe culoarele firelor dense nevăzute

Lumini stinse se reaprind din cenuşe

Uneori de la vânt alteori de la ploaie

Geamul ferestrei este cale deschisă

Clipa o imensă trăire-n albastră văpaie.

 

 

Parfumul lemnului

 

Tu inel de zi şi noapte

Ce legatu-m-ai cu glia

Spune-mi rogu-te de acu

Unde cântă ciocârlia

Printre ramuri răsfirate

În străine flori de vânt

Îmi plec astăzi dorul

Continue reading „Eugenia BUCUR: Gândul toamnei în ecouri (poeme)”

Dr. Szidonia HARAGOS: Monografia satului Țicău / Țicău falu monográfiája

Prefață la volumul ,,Monografia satului Ţicău” de Traian IENCE, Editura ,,Caiete Silvane”, colecția ,,Monografii”, Zalău, 2019

 

 

         Este o plăcere absolută să scriu câteva cuvinte introductive la lucrarea domnului Traian Ience, o monografie a satului Țicău, care cuprinde istoria comunității de la origini până astăzi. Mă simt profund onorată și privilegiată de a face acest lucru mai ales că aceasta este povestea propriei mele comunități natale, o narațiune redată cu dragoste si minuțiozitate impresionantă și o atenție deosebită la detalii. Într-adevăr, cartea domnului Ience este rezultatul  multor ani de cercetări efectuate cu rabdare, care produc o lucrare unică ca valoare  documentară. Aceasta este prima monografie axată exclusiv pe istoria satului Ticau, cuprinzând toate informațiile de arhivă disponibile despre comunitatea noastră. Astfel, ea reprezintă o lucrare de valoare unică, una pe care ar trebui cu toții să o îndrăgim ca băștinași ai Țicăului  sau cititori interesați de dezvoltarea istorică a acestei regiuni din Maramureșul contemporan, România. Semnificația sa ca muncă de aducere aminte este amplificată de faptul că se reface tot ce a rămas după încercarile comunismului de a șterge trecutul nostru, de a distruge clădiri, documente, împreună cu simțul identității poporului. Luând în considerare toate acestea, vreau să subliniez suficient de mult  importanța efortului concertat al domnului Ience de a ne salva trecutul, trecutul comun.

      Autorul, domnul Ience este un băștinaș al Ticaului, învățător de peste 40 de ani, o ocupație nobilă și orientată spre comunitate, urmărindu-și în același timp pasiunea față de istoria locală. După cum mi-a spus, în timp ce a scris această monografie, nu a urmat un model anume, mai degrabă si-a urmărit intuiția și dorința interioară care l-au împins spre a înregistra povestea comunității sale natale: „Așa am simțit eu că trebuie să o scriu.“ Ca profesor universitar care a plecat din Ticău pentru a-mi construi o carieră academică și de a obține un doctorat în New York City, Statele Unite ale Americii, cunosc valoarea școlirii adevărate și simt un respect imens pentru oameni ca dl. Ience și pentru toți acei care o procedează ca dânsul. Fără finanțare externă, bazându-se exclusiv pe propriile resurse, domnul Ience a scris această monografie pentru a păstra o istorie prea ușor de uitat în lumea noastră contemporană definită de viața noastră grabită. Aceasta este probabil valoarea supremă a acestui text: este o consemnare pe care aproape că nimeni altcineva nu ar fi produs-o sau ar fi putut-o produce, povestea unui mic sat, povestea noastră, a celor care s-au născut aici și ai căror părinți, bunici și străbunici s-au născut, au trăit și au fost îngropați aici. Este un depozit al trecutului nostru colectiv și, ca atare, este de neprețuit.

      De asemenea, este o lucrare inovativă si  din alte puncte de vedere. Dl Ience subliniază în paginile de deschidere că a descoperit o sursă de informare datând cu aproximativ o sută de ani mai devreme decât cea a lui  Petri Mor  în lucrarea publicată în 1902 sub titlul ,,Szilagy vármegye monografiaja”, considerată de obicei ca fiind  prima monografie publicată despre istoria regiunii. Într-adevăr, domnul Ience a descoperit lucrarea lui Antal Szirmai din 1809 și astfel dovedind că lucrarea lui Szirmai are precedent față de Petri și ar trebui să fie recunoscută ca atare și de alți istorici. Acest lucru, în sine, reprezintă o descoperire semnificativă, mărind exponențial valoarea istoriografică și documentară a lucrării domnului Ience. De asemenea, a verificat foarte atent toate sursele  disponibile menționate în ambele monografii: conscripții și recensăminte ale Imperiului Habsburgic și monarhiei austro-ungare din secolele 18 și 19. A inclus numeroase fotografii de înaltă calitate ale documentelor istorice, cartografice, anchete și date, pe lângă fotografiile originale care prezintă oameni și locuri din sat de la începutul secolului al 20-lea . Domnul Ience a ajuns chiar să caute prin materialele puse la dispoziție de Ministerul Apărării din Cehia pentru a înregistra pierderile suferite de comunitatea noastră în timpul primului război mondial! El narează, de asemenea, amintiri personale, care, pentru mine, un învățat care studiază memoria colectivă și trauma istorică  sunt mărturii inestimabile. El relatează ceea ce a auzit de la propriii părinți despre oamenii din Țicău  care au supraviețuit în  lagărele de detenție din Siberia în timpul primului război mondial, unul dintre supraviețuitori fiind bunicul domnului Ience. Spre uimirea mea, aflu din monografia domnului Ience că, de exemplu, potrivit unui recensământ realizat între 1772-1774 ,,Cziko”  găzduia „21 țărani liberi, 8 iobagi, 5 lucrători zilieri cu casă și 3 lucrători zilieri fără casă.” O privire fascinantă în trecutul nostru, nu-i așa? De asemenea, am fost surprinsă de faptul că în micul meu sat era un loc alocat execuțiilor publice si spânzurărilor. Referințele lingvistice sunt lămuritoare: locul respectiv de pământ este cunoscut de mult ca „acastauă” sau „akaszto”, iar bunicii noștri ar fi putut să utilizeze termenul, probabil fără să știe de semnificația sa inițială.

       Una dintre ideile principale pe care lucrarea domnului Ience o subliniază este dualitatea inerentă a comunității noastre: de la începuturi, Ticau / Szamosciko a fost înregistrat ca un sat maghiar și românesc, încă din 1431 ca „Magyar and Olah falu“ sau un sat maghiar și român, și a evoluat ca atare de-a lungul secolelor. Oameni de două etnii și de două religii diferite au coexistat în mod pașnic, indiferent de ce puterea externă a domnit peste ei. După cum domnul Ience face aluzie la un moment dat în lucrarea sa: ” În anul 1698, o putere străină (Austria) a impus convertirea poporului de la ortodoxie la catolicism. În 1948, o altă putere străină (URSS) a decretat revenirea la Ortodoxie. Până astăzi, lucrurile au rămas la fel. Doar Dumnezeu știe ce se va întâmpla în viitor. După felul în care lucrurile funcționează, pot spune cu siguranță că orice este posibil! „(P. 32). Este înțelepciunea învățată a istoricului care cunoaște prea bine imprevizibilitatea istoriei care dă putere cuvintelor domnului Ience aici. Așa cum subliniază, schimbări majore au avut loc în satul nostru mic de-alungul secolelor, și totuși, oamenii au trăit împreună prin asemenea răzvrătiri, unguri și români deopotrivă. Este această dualitate și unitate care ne-a definit istoria, trecutul și prezentul nostru, și este o identitate colectivă pe care am moștenit-o și ar trebui să o prețuim ca atare. Pe măsură ce alte etnii ni s-au alăturat, evreii și romii, am devenit mai puternici împreună, diverși din interior, dar uniți din exterior.

       Dl. Ience este un scriitor prolific. A scris o altă monografie a sistemului școlar din comuna în care predă (Creaca, jud. Sălaj ), un dicționar de  regionalisme și limbaj arhaic în regiunea Creaca-Jibou-Ticau și două cărți axate pe analiza istorică a sistemul educațional (Învățământul românesc din Sălaj-repere monografice și Planuri de lecție din perioada 1860-1940). După cum mi-a spus, motivația lui este să surprindă istoria și să o pună la dispoziția celor care vor să o cunoască. Este o întreprindere intelectuală inspirată de iubirea sa profundă față de comunitatea sa natală și de locul în care s-a născut și a crescut. Sper că cititorii se vor bucura de această carte, vor aprecia caracterul său unic și bogăția de informații pe care le conține și vor ajunge să împărtășească respectul și admirația mea profundă pentru autorul ei. El ne-a asigurat accesul la trecutul nostru și acesta este cel mai mare dar pe care îl poate oferi cineva comunității: este darul iubirii, dedicare și nenumărate ore de muncă altruistă. În numele tuturor din Ticau / Szamosciko, vă mulțumesc, domnule Ience, din adâncul inimii noastre.

Dr. Szidonia Haragos

Dubai, mai, 2019

 

 

                                                                   Bevezeto

 

 

         Igazi öröm és megtiszteltetés pár szót írni bevezetőként Traian Ience úr monográfiájához, mely felöleli Szamoscikó történelmét a kezdetektől napjainkig. Valódi élmény ez számomra annál is inkább mert szülőfalum történelméről van szó, egy százados történetről melyet Ience úr mély szakértelemmel és figyelemmel rögzített művében. Évek áldozatos kutatómunkájának eredmenye ez a mű melyet így nyert dokumentációs érteké rendhagyóvá emel. Ez az első történelmi áttekintés mely Szamocikó teljes történelmét átiveli az összes rendelkézesre álló dokumentumforrás figyelembe vételével. Mint ilyen, mindannyiunk számára, Szamoscikó szülöttei számará, örömteli és rendkivüli alkalom e könyv megjelenése. Ugyanakkor olyan olvasók számára is élményforrás, akiket Máramaros megyének e régiója vonz és akiket a mi helysegünk különösképpen érdekel. Mint társadalomkép és történelmi emlékszöveg, e mű mindazt a tudásanyagot összefoglalja ami a kommunizmus éveit átvészelte, annak ellenére hogy a kommunista rendszer mindent megtett hogy történelmi identitástudatunkat lerombolja, hogy mindazt törölje emlékezetünkből ami ezt az identitast őrizni próbálta. Mindezt mérlegelve, hangsúlyozni szeretném Ience úr alkotói tendenciájának fontosságat, hogy á munkája által mindannyiunk, egész közösségünk törtenelmét akarta átmenteni és az utókor számára megőrizni.

         Ience úr maga is Szamoscikó szülötte, aki 40 évet töltött tanítúként a közösséget szolgálva, és e főfoglalkozás mellett, törtenelemkutatásnak szentelve életét. Ahogy nekem erről személyesen beszámolt, semmifele modellt nem követett e könyv megírása közben, hanem inkább saját belső hangját követte, attól a vágytól sarkallva hogy szülőfalujának történetét rogzitse. „Így éreztem én hogy  írnom kellett,” vallja Ience úr. Mint egyetemi tanar, aki évekkel ezelőtt Szamoscikóról indultam, hogy aztan New York-ban doktoráljak, ismerem a valódi szakmunka értékét és mély tisztelettel áldozom az olyan embereknek akik, mint Ience úr, ilyen kaliberű munkát produkálnak. Teljesen egyedül, semmifele anyagi támogatás nélkül végezte kutatását és írta meg művét Ience úr azért, hogy mindennapi életünk forgatagában a múltat mégse veszítsük szemünk elől. Talan ez az, ami valóban egyedivé teszi ezt a műalkotást: az, hogy aligha tudta volna ezt valaki más megírni, vagy aligha írhatta volna meg más szerző. Ez a mi kis falunk története, azoké akiknek szülei, nagyszülei és déd-nagyszülei itt születtek és éltek, és itt is vannak eltemetve. Kollektív múltunk hagyatéka e könyv, és mint ilyen, értéke felbecsülhetetlen.

         A könyv egyedi más szempontból is. Ience úr felfedezett egy forrásanyagot mely korabbi mint Petri Mór 1902-ben kiadott Szilágy vármegye monográfiája, mely általánosan elismert, mint a környék első monográfiája. Ience úr felfedezése Szirmai Antal 1809-es szövege, mely tehát a Petri műnel korabbi forrás. Ience úr ugyanakkor lelkiismeretesen utánanézett minden egyéb dokumentumnak is, mindazoknak melyek a Habsburg birodalom és az Osztrak-Magyar Monarhia korában, a 19 és 20 század folyaman keletkeztek. Monográfiája bővelkedik magas kivitelezésű eredeti fotókban, melyek rámutatnak a falusi emberek életére a 20 század elejn, ugyanakkor számos másolatot tartalmaz térképekről és adatbázisokról. Még a Csehorszagi Védelmi Minisztérium által kiadott es interneten köyzétett adatokat falunk második világháborús vesztesegeiről is beiktatta szerzőnk. Személyes emlékek sorát is említi, melyeket magam, mint kollektív emlékezetet és törtenelmi traumát tanulmányozó szakember, nagyra értékelek. Ience úr elmagyarazza mit hallott, mint gyermek olyan cikói katonákról, akiket munkatáborokba és szibériai lágerekbe deportáltak a második világháború alatt, saját nagyapját is. Számomra nagy élmény volt felfedezni a monográfiát olvasva, hogy egy 1772-1774 közötti felméres alapján, Czikon „21 szabad paraszt, 8 jobbágy, 5 hazzal rendelkező napszámos es 3 házzal nem rendelkező napszámos” és családja lakott. Milyen érdekes betekintés ez közös múltunkba, nemde? Az is nagy meglepetés volt megtudni hogy külön terület szolgált kivégzésekre, nyilvános akasztásokra az én kis falumban. A nyelvészeti bizonyíték erre az, hogy sokáig a falusiak szókincsében aktívan szerepelt az elnevezése magyarul mint „akasztó” es romanul mint „acastau”: talán még nagyszüleink is használták e kifejezéseket, nem is sejtve eredetüket.

      A monográafia egyik alapvető gondolata közösségünk dualitása; a kezdetektől fogva, Szamoscikó mint magyar es román falu szerepelt a feljegyzésekben, már 1431-ben, a legelső alkalommal, mint „Magyar es Olah falu” tesznek róla említést, és azóta is e kettőséget megőrizve fejlődött. Kté etnikum tagjai, két fő vallás hivei éltek egymással békességben századokon keresztül, attól függetlenül milyen külső hatalom uralkodott falujuk fölött. A Ience úr szavaival élve, „1698-ban egy idegen hatalom (Ausztria) eröltette a falubeliek átállását az Ortodoksziáról a Római Continue reading „Dr. Szidonia HARAGOS: Monografia satului Țicău / Țicău falu monográfiája”

Nina TĂRCHILĂ: Poate că…

Poate că…

poate că dacă-ai vrea să rămâi
ți-aș umple depărtările cu dorul dintâi,
ți-aș picura peste răni seninul de cer
învățând să mai cred, să mai sper!
poate că dacă-ar fi să te-ntorci
ar crește crini albi înalți pe la porți
și răsăriturile astea cu solzi gri
să coboare în ochii mei n-ar mai ști!
poate-ai țese o duminică fără sfârșit
împletind ceasurile în care vei fi venit
cu îngerii mei, cu aripa ta,
cât să nu mai pot niciodată pleca!
poate cu lumina răsfirată prin noi
am înălța catarge legănătoare prin ploi
și-am putea atinge vreun curcubeu
care să ne îmbibe de Dumnezeu!
și apoi, într-o caravană de vânt,
amândoi să-ncăpem într-un gând,
într-o bătaie a inimii, într-o șoaptă,
într-o desfrunzire a timpului așteptată,
în murmurul ierbii strivită sub pas,
trăind privilegiul că ne-am rămas.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

21 noiembrie 2019

Marilena Ion CRISTEA: Cum aș putea?

Cum aș putea?

 

Cum aș putea să mă dezleg de tine,
Când obsesiv, mă urmărești prin vers,
Și îmi croiești o haină ce nu-mi vine,
Falsând prin viața mea și univers?

Cum aș putea, fiindcă te-afunzi în noapte,
Intrând în visul meu fără permis,
Și-n locul meu te duci tot mai departe,
Iar dimineața nu mai ieși din vis?

Cum aș putea să te desprind de mine,
Căci gândurile tale-mi aparțin,
Mi le-ai furat și-aș vrea să se termine,
Și pentru prima dată te previn!

Am incercat, ți-am spus-o cu privirea,
Să te oprești, că drumu-i ireal,
Din viața mea vreau să-ți găsești ieșirea,
Să te strecori cum ai intrat, banal!

Cum aș putea, căci vine iarăși noaptea,
Te văd iar furișându-te în vis,
O, cum aș vrea, să-mi țină mie partea,
Și să îți spună că nu e permis!

———————————–

Marilena Ion CRISTEA

Ploiești

Noiembrie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Rondelul lui Brumar

RONDELUL LUI BRUMAR

 

Năvală dă prin sat Brumar
Şi amorţeşte vraja vieţii,
Seninul cerului dă gheţii
Râvnitul rol de titular.

Bogata roadă-i în hambar
Şi-arome dulci abundă pieţii,
Năvală dă prin sat Brumar
Şi amorţeşte vraja vieţii.

În brumăriu peisaj al dimineţii,
Ies în grădină solitar
S-absorb suflarea stinsă a verdeţii
De sub marama de cleştar –
Năvală dă prin sat Brumar.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

21 noiembrie 2019