Mihaela BORZEA: Mai stau un veac în lanul de nebuni

Alerg să șterg pe frunte dimineți
De poezia oglindită-n rouă,
Tu nu mai știi de unde să mă-nveți,
Sunt doar un vers cu ritmul rupt în două.

E grea gutuia aprigelor veri,
Colindul ei mă mistuie-n travaliu,
Tu nu mai știi de unde să mă ceri,
Însă acesta-i ultimul detaliu.

 

În loc de struguri, viile au corbi
Ce-n lipsa ploii macină ciorchinii,
Tu nu mai știi de unde să mă sorbi,
Căci nu sunt must, sunt lacrima luminii.

Măceșii mi-au cusut veșmânt din țepi,
Să nu m-atingă păsări răpitoare,
Tu nu mai știi de unde să mă-ncepi,
M-am destrămat între Pământ și Soare.

Îmi legăn umbra în scrânciob de tei
Și-n flori de lut îmi vărs tăcerea sfântă,
Tu nu mai știi de unde să mă iei,
M-am risipit în fluturi care cântă.

Mai stau un veac în lanul de nebuni
Și dacă nu mă-ntorc, poate-i mai bine
Să nu mai știi de unde să m-aduni
Și nici de unde să te-aduni pe tine.

—————————-

Mihaela BORZEA

Septembrie 2019

Camelia CRISTEA: Nopţi de toamnă

Nopţi de toamnă

 

Toamna a jerfit altarul
Pomilor cu frunză deasă
Într-o lacrimă de ploaie
A promis că o să iasă

Urcă dealul pân’ la strungă
Şi doineşte iar cu foc,
Dintr-un fluier curge seara
Şi un fir de busuioc.

Vântul trece fără milă
Când e liniştea mai plină
Şi zburleşte iarbă arsă
Ce din somn a fost întoarsă,

Ceru-şi pune stele-n păr
Şi o lună la ureche
E regal de poezie,
Chiar acum la Curtea Veche…

Dintr-o liră fermecată
Se desprind mereu acorduri,
Note ample de iubire
Scriu temeinic iar pe corduri

Harfele sunt mângâiate,
Doar de mâinile curate
Şi oftează când vibrează
Lumea pare toată trează…

Toamna a umplut decorul
Furios se plimbă norul,
În trăsura lui de foc
Prinde cerul de mijloc.

Domnele puţin fricoase
Au cerut altă regie,
Doar cu flori şi poezie
Pentru nopţi de feerie…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

Nastasica POPA: Pe deasupra morii

Îngenuncheată sunt în fața sorții
Cu aripi frânte, mai strâng la piept un gol
Și plec cu gândul, doar el fiindu-mi sol
Pălit de doruri, spre marginea morții.

 

Sinistru tărâm… pe cap port năframă!
Sub petic de cer miroase a ploaie…
Praful și fumul mă-ngroapă-n noroaie.
Mă trezesc…e vis, trăiam doar o dramă.

 

Îmi bate în geam cu stropii de ceară
Izul tomnatic, culori arămite,
Putred anotimp, nimic nu promite
Din zorii de zi pân’se face seară.

Prinsă ca-n năvod, viața pare-o carte,
Copaci dezgoliți… lepădându-și frunza,
Pământului brun țese iarăși pânza
Cămașă-i va fi peste an… s-o poarte!

Se rotesc în cerc, bezmetici, cocorii
Aripile-n zbor tulbură tot cerul,
Ele-adună nori… sufocând eterul,
Înspre zări se pierd… Pe deasupra morii.

——————————-

Nastasica POPA

Victor COBZAC: Un loc pentru voi

UN LOC ŞI PENTRU VOI

Dacă n-aş avea umbrelă,
Şi de sus… ar curge ploi,
Aş lăsa deschisă… uşa,
Şi ferestrele…amândouă,
Am un loc… şi pentru voi.

Cât de strâmt n-ar fi în suflet,
La o ceaşcă… de-aventură,
Mai intraţi…, nu fiţi modeşti,
Un cuvânt …de-aveţi de spus,
Nu-l lăsaţi s-adoarmă-n gură.

Daţii voie… să se… plimbe,
Să mai plângă, să mai cânte,
Adevăr… născut în chinuri
Lumea face rând… să-l guste,
Chiar şi mic, cât un grăunte.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

Silvia BODEA SĂLĂJAN: Acasă

ACASĂ
 
pe prispa casei ceasul s-a oprit
și lacătul la poartă atârnă greu
în curte iarba a crescut cât gardul
dintr-o icoană plânge Dumnezeu


și tace totul amorțit de vreme
numai pustiul nu-i în risipire
cireșii au uitat să înflorească
și totul pare dincolo de fire

 

aștept ecoul unui timp în care
pe prispă râsul lumina o lume
dar nu-i decât tăcere și tăcere
tristețea vremii ce mereu apune

———————————

Silvia BODEA SĂLĂJAN

Al. Florin ŢENE: Scrie despre ceilalți cum ai scrie despre tine – Decalogul 4 pentru ziariști

            1. Ne-a ajuns până la noi apoftegma lui Confucius, scrisă pe la anul 500 î.Hr. care spune: “ Nu face altuia ce nu-ți place ție…dacă îți dorești înțelegere, ajută-i și pe ceilalți să aibă parte de ea; dacă îți dorești succes, ajută-i și pe ceilalți să-l atingă“.

            2. În această idee, Iisus propovăduia: “Faceți altora cum v-am făcut eu vouă, că în asta stau legea și profeții. “ Adică, ziaristul e necesar să ajute cititorul cu adevărul din cuvânt, dar și fapta.

            3. Cei care susțin că valoarea morală a unei acțiuni trebuie judecată în funcție de consecințe resping, în general, doctrina;aceasta este acceptată, de regulă, de filosofii care conferă acțiunilor valoare morală și le cuplează cu datoria de a proceda într-un anumit fel, indiferent de consecințe. Acționează în așa fel încât maxima acțiunii tale să poată deveni oricând un principiu al unei legislații universale.

            4. Să zicem că ți se pare greșit să permiți ca milioane de imigranți să se stabilească în România în fiecare an, dar că ești, totuși, de acord că unii este în regulă s-o facă. Unde ar trebui să tragem linie? Faptul că există și că e inevitabilă o doză de incertitudine în privința acestei decizii sau în legătură cu contextul nu înseamnă că nu ar trebui, totuși, luate o decizie. De aici se desprinde ideea: dacă le dai un deget…îți ia mâna toată.

            5. Există la un nivel mai elevat, idealuri morale. Acestea sunt, de obicei, pozitive și pot reprezenta finalități deschise: astfel, deși există o datorie morală în a nu fura de la ceilalți, faptul de a fi generos este un ideal moral care este, în principiu, nelimitat.O idee de bază se desprinde: e necesar să fim cu toții eroi, în condițiile când aceștia au două valențe? Eroii noștri sunt criminalii oponenților noștri, și invers.

            6. Problema dacă există noroc moral sau dacă judecățile morale sunt determinate măcar în parte de elemente de șansă care sunt în afara controlului nostru – a stârnit, în ultima perioadă, dispute filosofice intense.

            Dacă un jurnalist nu se poate abține în dușmănia sa față de cineva, poate fi un laș sau  un egoist- pentru că e  Continue reading „Al. Florin ŢENE: Scrie despre ceilalți cum ai scrie despre tine – Decalogul 4 pentru ziariști”

Dorel SCHOR: Program de lucru

* Să ne împăcăm cu Dumnezeu chiar dacă nu ne-am certat cu El niciodată.

* A afirma că gândeşti e un act de curaj…

* Anunţ: „Lapte proaspăt direct de la producător”.

* S-a spus despre el că ştie să vorbească, dar că nu ştie să tacă.

* Uneori e mai bine să nu ştii ceva, decât să ştii (Liviu Antonesei).

* „În cadrul concursului de poezie, reprezentantul nostru a primit marele premiu pentru proză”.

* Ideile tocite nu pot pătrunde nicăieri.

* Orice regulă e făcută pentru a fi încălcată…

Continue reading „Dorel SCHOR: Program de lucru”

Eleonora SCHIPOR: Stejari în Țara Fagilor

Stejari în Țara Fagilor au fost și vor fi întotdeauna. Ne-o dovedește a câta oară inimosul domn Ciprian Bojescu, scriitor, publicist, ziarist, om de cultură, dar și de mare omenie. Vine de la Suceava, dar și de la Iordănești, mereu și același. Simplu, modest, cultivat, amabil, binevoitor. La actuala Sărbătoare a graiului matern am cunoscut-o personal (la figurat o știam demult) și pe simpatica-i soție Ioana, mi-a lăsat o impresie deosebită. O familie frumoasă și demnă.

            Se pare că la 80 de ani românii noștri sunt atât de viguroși că nici un uragan, fie el cât de puternic, nu-l poate învinge. Ne-au demonstrat-o din plin scriitorii și savanții octogenari ai acestui an: Mircea Lutic, Ilie Popescu, Ciprian Bojescu.

            Dacă anul trecut talentatul iordăneștean, stabilit de-o viață cu traiul la Suceava, Ciprian Bojescu, ne-a bucurat cu „Vremea amintirilor”, iar cu doi ani în urmă a publicat „Cu dragoste de pământ românesc” (nemaivorbind de cele publicate până atunci), în acest an jubiliar ne vine cu o nouă carte.

            La Salonul de carte românească ce a avut loc anul trecut la biblioteca din satul Pătrăuții de Jos, printre scriitorii invitați, s-a numărat și domnul Ciprian Bojescu, care a prezentat cărțile sale, și a dăruit celor prezenți câteva exemplare.

            Așadar ce reprezintă „Stejari în Țara fagilor”. Cuprinde circa 150 de pagini, având girul editurii „Acent Print”  din Suceava. Prima copertă ni-l reprezintă pe autor într-o fotografie în Cajvana (fac aici o paranteză, menționând faptul că unchiul meu Gheorghe, (fie-i țărâna ușoară) fratele mai mare al tatălui meu, când s-a refugiat în România cu familia, au trăit 19 ani în Cajvana. Pe urmă s-au transferat în Banat. Am auzit încă copil fiind, de această localitate, din relatările sale, au fost de 2 ori în vizită la noi pe acele timpuri).E lângă Stejarul lui Ștefan cel Mare, monument istoric. Pe ultima copertă găsim două minunate poezii ale lui Gheorghe Vicol „Invitație” și „E primăvară-n Bucovina” (e un veritabil îndrăgostit de Bucovina), cât și fotografia autorului cărții.

            Cuvântul înainte este semnat de Dimitrie Poptămaș din Târgu-Mureș. Voi cita doar un singur alineat „…Cu prezenta carte a lui Ciprian Bojescu, preocupările sale publicistice îl consacră printre cei a căror nume se înscriu în patrimoniu nostru cultural cu succes”…

            Tot în prefață mai semnează o scurtă prefață și Gheorghe Vicol cu titlul „Stejarii din pădurile de fagi ale Bucovinei”. „…Citiți cartea semnată de Ciprian Bojescu și veți descoperi frumusețea din oameni, fără exagerări ieftine, cu simplitatea și modestia care îl caracterizează pe cei cu adevărat valorși…” ne îndeamnă scriitorul Gh. Vicol.

            Cu acest îndemn purcedem la lectura celor 4 capitole încluse în actualul volum.

            Primul capitol este numit „Publicistică”. Cuprinde câteva articole semnate de autor în diferite ziare, dar și apărute pentru prima oară chiar în cartea respectivă . Printre cele publicate în săptămânalul „Crai Nou” vom desprinde câteva titluri: „Dumitru Covalciuc – 70 de ani”, „Dor de Bucovina”, „Cine i-a dat chip și voce lui Ciprian Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Stejari în Țara Fagilor”

Isabela VASILIU-SCRABA: O enigmatică pictură a Sfântului Arsenie Boca aflată în mijlocul Bucureștiului

Motto: „În tirania comunistă e grea sărăcia, e gravă întemnițarea oamenilor, dar nimic nu e mai înspăimântător ca manipularea conștiinței care transformă omul într-o unealtă teleghidată” (Sfântul Valeriu Gafencu).

Citit-am de curând într-o revistă oarecare de pe internet un text jalnic pe tema picturii Sfântului Arsenie Boca. Faptul în sine e banal, fiindcă neobișnuite sunt textele cât de cât interesante. Din revista apărută în 2019  am sesizat însă o grosolană manipulare vizind promovarea minciunii dăinuind din anii șaizeci și până prin 2007 referitoare la autorul impresionantei picturi de pe bolta altarului Bisericii „Sfântul Elefterie cel Nou” din București.

Acum vreo zece ani, cand s-a nimerit să urmăresc la TVR1 (sau poate la Trinitas) o filmare în această biserică de lângă Operă, m-a impresionat perseverența cu care era ocolită imaginea Maicii Domnului cu pruncul Iisus din bolta altarului sub pretextul prezentării catapeteasmei sculptată în lemn de cireș de Grigore Dumitrescu și fostul deținut politic Aurel Obreja după modelul unei catapetesme de la Skopje (cf. user „Florina Rădulescu”, 19 febr. 2012 în wikipedia.ro; vezi și Ștefan Mărculeț, Biserica „Sf. Elefterie cel Nou” are o catapeteasmă unică în țară, în „Ziarul Lumina”, 15 dec. 2007).

Când a terminat fresca din bolta altarului de la Biserica „Sf. Elefterie cel Nou”, Părintele Arsenie Boca a început în vara anului 1961 să picteze pereții Bisericii „Sf. Parascheva” de la Bogata Olteană (jud. Brașov) a cărei sculptură în lemn a fost realizată tot de Grigore Dumitrescu, probabil recomandat preotului Spiridon Cândea de călugărul iconar izgonit în 1959 de la Mănăstirea Prislop de oficialitățile comuniste (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu și o profeție a Părintelui Arsenie Boca, ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ .

Manevrele de filmare ceruseră o oarecare îndemânare ca la filmarea catapeteasmei să devină de nevăzut absida centrală a altarului. Fiind sezonul cald, am făcut la câteva zile după vizionarea emisiunii o plimbare cu bicicleta până la acea biserică, l-am căutat, l-am găsit și am vorbit cu preotul Mihai Dragomir despre Părintele Arsenie Boca, despre care nu a zis nici un moment că ar fi fost pictorul frescei cu pruncul Iisus îmbrăcat ca un deținut politic, desi „Lumea Credinței” publicase deja un articol pe  tema paternității picturii, textul fiind semnat de studentul Alexandru Valentin Crăciun.

Atunci (și mai apoi când am reintrat în Biserica „Sf. Elefterie cel Nou”) m-am convins că la mijloc trebuie să fie o „dispoziție oficială”, negarea adevăratei paternități a picturii fiind „literă de lege” și la omul de la pangar, dar și pe situl „crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei” în articolul de prezentare a frumoasei biserici începută în anii treizeci și târnosită în 1971, unde e trecut că pictura a fost executată de „pictorii Iosif Kleber și Vasile Rudeanu” (articol din 12 iunie 2012, cu 51680 vizualizări). Sfântul Ioan Gură de Aur recomanda credincioșilor să fugă de clerul nevrednic în cazul în care  „episcopul sau clerul este viclean în chestiile credinței”. A nu recunoaște sfințenia Părintelui Arsenie Boca venerat spontan  de sute de mii de credincioși, și a nu-i cinsti pe martirii închisorilor politice comuniste intră fără doar și poate la capitolul „viclenie în chestiile credinței”.

Scene de martiraj a pictat Părintele Arsenie Boca și la Biserica din Drăgănescu, pe peretele altarului. Cu scena sfântului arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic (28 noiembrie în calendarul ortodox), dar și cu alte scene, din pictura  bisericii târnosită în 1982 se poate constata premoniția morții sale martirice din 28 noiembrie 1989 (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ).

La Sf. Ioan Gură de Aur a scris sub pictură: „Iarăși se tulbură Irodiada…iarăși cere pe tipsie capul lui Ioan”. Într-una din vizitele mele la Drăgănescu am aflat că semialfabetizata acadeniciană i-a tras Sfântului Părinte o palmă în ziua de Paști a anului 1989 chiar în sfânta Biserică de la Drăgănescu. Foarte probabil Elena Ceaușescu a fost aceea care a dat dispoziție Securității să fie bătut cu bestialitate la 79 de ani, schingiuire din care i s-a tras sfârșitul martiric de care nu suflă o vorbă nici unul dintre cei ce pun la vânzare cărți cu închipuita viață a Părintelui Arsenie Boca la fosta Editură „Politică” sau la alte edituri mai modeste, și nici cei care scot în serie tot felul de filmulețe de televiziune despre faimosul stareț de la Mânăstirea „Brâncoveanu” și de la Prislop.

Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: O enigmatică pictură a Sfântului Arsenie Boca aflată în mijlocul Bucureștiului”

Al. Florin ŢENE: Lumina din inimile ce nu plâng niciodată

        În cadrul sărbătoarei ZILEI LIMBII ROMÂNE, organizată la Olănești, scriitoarea Zenovia Zamfir mi-a dăruit cartea “În lacrima iubirii, inimile nu plâng niciodată “, apărută la Editura Proșcoală Râmnicu Vâlcea, 1919, cu dedicația”Cu cele mai notabile și alese gânduri . ss Zenovia Zamfir“.

          Ediția este îngrijită de Zenovia Zamfir, Maria Lică Catană, Iuliana Radi și Alin Pavelescu, având  coperta semnată de Valeriu Ionescu, iar pe a doua copertă un citat din Sfânta Evanghelie după Marcu, Capitolul 12.

           Cartea este structurată în trei capitole: I-Bucuria în inimă, lumină în suflet, II-Iubire, credință, lumină, III-Între iubire, bucurie și comuniune, încheindu-se cu: Dovezi fotografice, surprinse la evenimente.

          Capitolul I se deschide cu un text amplu, întitulat:”Bucurie în inimă, lumină în suflet “, semnat de Zenovia Zamfir, o animatoare culturală dăruită promovării culturii naționale. Autoarea acestui capitol se axează pe credință, dragoste și suflet.Educată în familie primită, încă din copilărie, a făcut ca  Zenovia Zamfir să se  aplece asupra credinței, îndrumată fiind de părinți.

            Pornind aici a intrat cu inima deschisă în Societatea Culturală Anton Pann din Râmnicu Vâlcea și împreună cu colegele de la Biblioteca Județeană Antim Ivireanu s-a dedicate tup și suflet în protecția copiilor și recuperarea neuropsihică a bolnavilor din Măciuca, comună din județul Vâlcea. Sunt pagini scrise cu pasiune și talent mărturisitoare pentru tot ce face această Doamnă a Culturii Vâlcene cu numele Sfintei Mucenici Zenovia.

            Am să fac o mica incursiune în viața acestei Sfinte, pentru a înțelege mai bine activitatea scriitoarei Zenovia Zamfir. În părţile Ciliciei era o cetate care se numea Egea şi în acea cetate s-au născut aceşti sfinţi mucenici, Zenovie şi sora lui, Zenovia, din părinţi dreptcredincioşi, care i-au crescut în bună învăţătură şi în frică de Dumnezeu. Când ei erau încă tineri, părinţii lor s-au dus către Domnul, lăsându-le multe averi. Atunci Zenovie şi Zenovia, deşi erau tineri cu anii, însă cu înţelepciunea erau bătrâni şi desăvârşiţi în fapte bune; deci, văzând deşertăciunea acestei lumi, s-au sfătuit ca, lăsând toate, să urmeze lui Hristos. De aceea, Zenovia a încredinţat fratelui ei şi partea ei de avere rămasă de la părinţi, pentru a fi împărţită la săraci, şi petrecea de bună voie în sărăcie şi în linişte, păzindu-şi fecioria sa fără de prihană pentru Mirele ceresc. Iar Zenovie, luând amândouă părţile de avere, şi a sa şi a surorii sale, le-a împărţit celor care le trebuiau şi în puţină vreme le-a dat pe toate, încât a ajuns şi el ca unul dintre săraci. Dar Dumnezeul Cel ce îngrijeşte de sărmani şi nu-i lasă pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul, l-a îmbogăţit pe Zenovie cu darurile Sale cele cereşti pentru bogăţia cea împărţită la săraci.

Zenovia avea în toata viaţa sa ca ajutor mâna lui Dumnezeu, care o apăra de toate asupririle trupului şi ale lumii şi de războaiele cele diavoleşti care o supărau. Iar Zenovie a luat darul de a tămădui suferinţele, pentru că acele mâini care au miluit pe săraci le-a miluit Domnul cu puterea facerii de minuni şi cu tămăduirea a toate neputinţele şi rănile oamenilor, căci atunci când sfântul se atingea cu mâna sa, îndată bolnavul primea tămăduirea. Deci îndoită milostenie a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu în viaţa sa: una, când a dat săracilor averea, şi alta, când bolnavilor le dădea sănătate, din darul lui Dumnezeu. Şi mulţime de duhuri necurate a izgonit din oameni, pe cei mâhniţi i-a mângâiat şi celor ce se aflau în primejdie le-a ajutat. Pentru aceste fapte bune şi faceri de minuni a fost ales episcop în acea cetate, conducând bine Biserica lui Dumnezeu, ajutând şi neîncetat făcând bine poporului şi tămăduind pe cei neputincioşi.

            Sinceritatea cu care își pune inima în palmă autoarea primului capitol al cărții mă face să cred că scriitoarea Zenovia Zamfir este o personalitate deosebită în societatea vâlceană și nu numai.Autoarea nu uită să mulțumească tuturor prietenilor săi din mass-media, cum ar fi: Jana Nicoleta Sdreală, Marius Popescu, celor de la Argeș Expres, părintelui Constantin Olariu, colectivului de la Radio Trinitas și Radio Craiova etc. Îmi cer scuze că nu i-am enumerate pe toți cei scriși de autoare în paginile primului capitol, aceleași scuze îmi cer pentru  faptul că nu am enumerat multiplele acțiuni și activități ale acestui suflet mare plin de lumină cu nume de Sfânt.

            Capitolul doi, scris tot de Zenovia Zamfir, se deschide cu un citat din Sfânta Scriptură, în care se recomandă că viața noatră trebuie “trăită în spiritual iubirii și ascultării de Dumnezeu(…)”

            În paginile acestui capitol sunt relatate acțiuni culturale inițiate  de Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din județul Vâlcea, în colaborare cu Părintele Cristian Bănuță, activități sociale ale Ligii Femeilor creștin-ortodoxe la Centrul de plasament “Ana”, și multe alte acțiuni în acest domeniu, apreciate de enoriași.Un eveniment deosebit a fost în data de vineri, 16 martie, când Primăria Glăvile, Școala Gimnazială “Bartolomeu Valeriu Anania “, Biblioteca Județeană “Antim Ivireanu”;și Biblioteca Publică Glăvile, au organizat ediția a VIII a “Memorialului Valeriu Anania“, Continue reading „Al. Florin ŢENE: Lumina din inimile ce nu plâng niciodată”