Îngenuncheată sunt în fața sorții
Cu aripi frânte, mai strâng la piept un gol
Și plec cu gândul, doar el fiindu-mi sol
Pălit de doruri, spre marginea morții.
Sinistru tărâm… pe cap port năframă!
Sub petic de cer miroase a ploaie…
Praful și fumul mă-ngroapă-n noroaie.
Mă trezesc…e vis, trăiam doar o dramă.
Îmi bate în geam cu stropii de ceară
Izul tomnatic, culori arămite,
Putred anotimp, nimic nu promite
Din zorii de zi pân’se face seară.
Prinsă ca-n năvod, viața pare-o carte,
Copaci dezgoliți… lepădându-și frunza,
Pământului brun țese iarăși pânza
Cămașă-i va fi peste an… s-o poarte!
Se rotesc în cerc, bezmetici, cocorii
Aripile-n zbor tulbură tot cerul,
Ele-adună nori… sufocând eterul,
Înspre zări se pierd… Pe deasupra morii.
——————————-
Nastasica POPA