Lună: august 2019

Constantin-Ștefan ȘELARU: Conversații

CONVERSAȚIE 1

 

– Ce-ai măi Văsălie de ești așa de bășicat?

– Ei… cu mașina asta a mea…

– Ori, ai probleme?

– Oho. Am avut!

– Și acum?

– Și, gata! Acum le-am rezolvat.

– Cum?

– Păi… tot cu mașina.

– Gata, de-acum nu mai pricep. Mai bine hai să jucăm scrable.

– Hai, mă că-i simplu.

– Rahat! Atâta m-ai îmbârligat că am uitat de la ce-am plecat.

– Fii atent cum mi-am rezolvat eu problema.

– Sunt.

– M-am certat bine de tot cu nevastă-mea și, de supărare, m-am urcat în mașină și am plecat spre Litoral. Nu mă puteam concentra deloc la drum datorită gândurilor. La un moment dat, ca prin vis, parcă zăresc ceva frumos pe marginea șoselei așa că, frânez brusc și dau în marșarier până în dreptul obiectului.

– Ce naiba era ăla? Precis căzuse din vreo mașină.

– Nu. Era o minunăție de fată, frumoasă de pica din Cer și cu valijoara la piciorușe aștepta și ea o ocazie să ajungă unde crezi?

– Hm, să nu-mi spui că… tocmai pe Litoral.

– Exact acolo.

– Așa că, milos cum te știu, ai poftit-o imediat în mașină.

– Formidabil! Doar ți-ai imaginat, ori ai fost și tu cu noi?

– Eh, doar mi-am închipuit. Hai, și acum spune mai departe deși îmi cam imaginez cu ușurință cum a decurs totul.

– Fii liniștit că greșești.

– Aoleo! Chiar așa?

– Exact așa. Deci, am pornit la drum cu Crenguța.

– Ăsta e numele ei, ori te-ai apucat ca de bucurie să rupi crăci de prin copacii de pe marginea autostrăzii?

– Hai că mă enervezi, era numele ei, ce naiba!

– Bun, și?

– Și la intrarea în Mamaia am mâncat la un restaurant cochet unde ne-am făcut planul ca să facem ceva economie de bani iar astfel să ne cazăm la vreun hotel într-o singură cameră

– Cu pat nupțial ori matrimonial?

– Auzi, nu mă mai întrerupe că strici toată poezia.

– Tac!

– Taci! Îți închipui că eu fremătam tot așa că, ne-am urcat din nou în mașină ca să mergem la vreun hotel și nici n-am mers câteva sute de metri când Crenguței i se face rău și leșină pur și simplu.

– A mâncat ceva vechi, nu?

– A mâncat pă dracu, de-abia a ciugulit câteva alune și a băut două cafele îmbunătățite însă cu puțin Rom Jamaica!

– Aoleo, ori s-a ciupit, cumva?

– Așa am crezut și eu însă medicul de la spital mi-a spus că nu are nimic de la cafele.

– Deci, ai ajuns cu ea la spital?

– Nu, am chemat salvarea și am așteptat-o în stradă fiindcă mi s-a făcut frică să nu-i agravez starea dacă nu intervine prompt un medic.

– Așaaaa, și…

– Așaaa! Iar în timp ce așteptam chinuit de toate gândurile negre numai ce mă pomenesc înconjurat de câțiva medici, niște rezidenți și vreo trei asistente cărora le lipsea doar sorcovele și veseli la culme m-au înconjurat urându-mi toate cele bune iar la sfârșit, mi-au dat și vestea fericită că tipa e însărcinată iar eu sunt un tată fericit!

– Bă, tu te-ai sonat? Cum așa, că doar n-ați ajuns în cameră și nici nu v-ați mai oprit în vreo parcare pe șosea, nu?

– Ei, așa i-am potolit și eu, întrebându-i: „Cum așa?” și spunându-le ferm că: „Nu se poate!”

– Și?

– Păi și, medicul de acolo, după ce a aflat că sunt căsătorit și că am deja patru copii cu nevastă-mea care-i alta decât Crenguța, mi-a sugerat ca să ne facă o analiză ADN pricepând rapid în ce situație de rahat eram băgat fără să mai amintesc de faptul că, tipa se trezise din leșin și insista în gura mare ca să-mi transmită ea direct marea bucurie!!

– M-ai înnebunit! Și?

– Și tocmai când îmi tot băteam gura cu Crenguța aducându-i aminte disperat că nici măcar mâna nu i-am pupat-o așa că, de copil nici nu putea fi vorba, a venit medicul la urgență unde ne aflam și ne-a spus că totul s-a aranjat de minune deoarece, analiza ADN a dovedit că eu sunt infertil și deci, nu aveam cum să fiu eu tatăl.

– Băi, ce poveste palpitantă! Și?

– Așa că, ea a început ca să-și răsfoiască imediat agenda telefonică de pe mobil ca să-l depisteze de tătic în timp ce eu îi arătam intrigat medicului pozele copiilor mei rugându-l ca să aprecieze el dacă seamănă ori nu vreunul cu mine însă el m-a liniștit explicându-mi științific faptul că, ăia mici ai mei nu au cum să semene cu mine deoarece infertilitatea  om am din naștere.

Continue reading „Constantin-Ștefan ȘELARU: Conversații” →

Eleonora SCHIPOR: Maria Ștefureac, la vârsta frumoasă a împlinirilor

Ne-am cunoscut cu peste 50 de ani în urmă, pe când ambele eram eleve în clasele mici ale școlii medii din Pătrăuții de Jos. De atunci și durează relațiile noastre de prietenie și colaborare.

         Și iată, zi după zi, an de an, așa au trecut toți acești ani. Iar la ușa vieții doamnei Maria Ștefureac din Pătrăuții de Jos a bătut cu sfială jubileul de 6 decenii de viață. Spun cu sfială, căci privind la ea, deși a muncit și muncește mult în viață, seamănă cu mult nai tânără.

         La școală Maria a învățat bine, și-a continuat studiile la școala de bibliotecari a unei instituții de învățămînt din republica Moldova. Revenind la baștină s-a angajat ca bibliotecară, mai întâi în satul vecin Pătrăuții de Sus, apoi a venit cu serviciul la Pătrăuții de Jos. De circa 40 de ani este biblioitecară. De peste 30 de ani, bibliotecară-șefă a Filialei N.17, a bibliotecii centrale din satul de baștină.

         Doamna Maria Ștefureac, a fost întotdeauna un om cu simțul responsabilității. A muncit și muncește cu multă însuflețire și dăruire de sine în acest domeniu. Își îndeplinește cu sârguință toate obligațiunile profesionale, având mereu rezultate frumoase și făcând față cu brio tuturor cerințelor ce-i stau în față.

         În afară de obligațiunile de serviciu, în toți acești ani, harnica doamnă a organizat zeci de expoziții de noi cărți, întâlniri cu oameni deosebiți, cercuri literare, prezentări de carte, omagieri, jubilee, iar în ultima vreme și saloane de Carte care au loc prin bibliotecile noastre. O atenție deosebită acordă doamna Maria întâlnirilor cu cititorii, atât cu cei mici, cât și cu cei mari. Cu multă atenție, răbdare și bunăvoință îi îndeamnă să citească, căci cititul cărților este o îndeletnicire minunată, îi ajută cu plăcere să-și aleagă tema potrivită, le dă sfaturile necesare. De multe ori cititorii vin să citească ziare și reviste, iar în ultimul timp se pot folosi și de serviciile Internetului dacă au nevoie.

         În biblioteca pătrăuceană își desfășoară activitatea diferite cercuri, mai ales pentru elevi, dar și pentru maturi. În deosebi cercul literar „Lira”, condus pe principii obștești de subsemnata. Cu câțiva ani în urmă am scos la tipografia din Storojineț broșura „Începătorii”, cu versurile primilor membri ai acestui cerc.

         Doamna bibliotecară șefă a inițiat și unele expoziții permanente de literatură: cărți, reviste, ziare, buclete, fotografii, ilustrate, pe anumite teme, așa ca: religia, istoria, cultura, sportul, îndeletniciri vechi, oamenii de vază ai satului, noi apariții editoriale etc. În una din sălile bibliotecii este și un colț de etnografie.

         Astfel că tuturor le este plăcut să facă vizite la bibliotecă, unde întotdeauna domnește o atmosferă deosebită, e curat, e comfortabil, iar doamna bibliotecară șefă te întâmpină cu voie bună și amabilitate.

         În lucrul ei a fost ajutată ani de-a rândul de colega de serviciu, bibliotecara fruntașă Elena Clioț. La cealaltă bibliotecă din cătunul Arșița lucrează de aproape jumătate de veac, doamna Maria Malițcaia, lucrător Emerit al culturii din Ucraina și Polonia. Împreună doamnele colaborează activ, organizând măsuri cultural-literare pe cele mai diferite teme. Cu vreo câțiva ani în urmă la una din editurile cernăuțene a văzut lumina tiparului cartea mea „Viața culturală a satului Pătrăuții de Jos”, cele trei principale compartimente din această voluminoasă carte sunt dedicate căminului cultural, bibliotecilor și ansamblului artistic polonez „Wianeczec”, și desigur oamenilor ce muncesc în aceste frumoase domenii ale culturii. Toate trei bibliotecare sunt pe tabla de onoare a bibliotecii raionale.

         Chiar și în timpul apropiat vom discuta  organizarea unui jubileu al primului cetățean de Onoare al satului Pătrăuții de Jos, doctorului în științe filologice Ilie Popescu, ajuns la frumosul jubileu de 80 de ani.

         Eu personal, sper să pot organiza cu activiștii satului nostru, o seară tematică dedicată doamnei Maria Ștefureac, care toată viața ne-a invitat și ne-a prezentat în această bibliotecă, unde au fost invitați scriitori, ziariști, folcloriști, politicieni, profesori, oameni de știință, reprezentanți din sfera culturii, ai învățământului, ai altor sfere sociale, din diferite părți,  s-au discutat atâtea lucruri de valoare, s-au organizat tot felul de măsuri importante și interesante.

         La ceas jubiliar neobosita doamnă este felicitată cu multă dragoste și respect deosebit de întreaga ei familie: mama Aurora, sora Rodica cu familia ei din Moldova, soțul Vasile, ficele Diana, Cristina, fiul Mircea cu familiile lor, de nepoței, de fini, cuscri, veri, alte rude, de toți prietenii, colegii, vecinii, sătenii, membri diferitor Societăți  și Asociații, a căror membră activă este și sărbătorita.

         Toți împreună îi dorim doamnei Maria Ștefureac sănătate deplină, succese și împliniri, voie bună, bucurii de pe urma copiilor și nepoților, prieteni devotați, aceiași dragoste de viață și un sincer „La mulți ani!”

————————————

Eleonora SCHIPOR

Pătrăuții de Jos, Ucraina

8 august 2019

Elena BUICĂ: Virginia Vini Popescu – Cartea, ca o mărturie de viață

Volumul de față, conceput ca o privire retrospectivă a scrierilor sale, este pentru scriitoarea Virginia Vini Popescu cea de a patra carte. Așadar, mergem pe acelaşi drum, ca să desprindem câteva linii directoare ale creației sale atât în poezie, cât și în proză. În primul rând, este de remarcat o notă specific autoarei Virginia Vini Popescu şi anume lejeritatea cu care se plimbă prin lumea necuprinsului Univers, cel înfăptuit de Marele Creator: prin cel galactic, la fel ca și prin universul lumii  noastre înconjurătoare, dar și prin cel al tainelor de nedezlegat, aflate în universul lăuntric al făpturii omenești. Explicaţia o găsesc atât  în formația sa de doctor în științele fizicii, cât și în munca pe acest tărâm, activitate încununată de succes, ca dovadă acordarea unor înalte distincții de către statul român și atribuirea titlului de “savanta noastră” de către prietenii apropiaţi.

Se remarcă, mai ales, în creaţia lirică, un du-te-vino între aceste lumi, poeta plimbându-şi cititorul PRINTRE PORȚI DE UNIVERS, uneori chiar în spațiul restrâns  al unei singure fraze. În următorul exemplu, plecând de la universul interior, unde se află “lumină” și emoție, spre universul înconjurător, încărcat de frumusețea trăirilor momentului lansării volumului „Între porți de Univers”, Vini Popescu lărgește universul, socotind că: „Ziua relansării-n larg/ Va fi marea sărbătoare,/ Soarele va fi-n catarg/ Şi catargul va fi Soare”. Revenind cu picioarele pe pământ, autoarea adaugă: “Era ceea ce-mi imaginasem despre acest moment şi s-a adeverit”. Poeta se simte la ea acasă în această lume infinită, pe care o numește: “Universul meu frumos/ Plin de viaţă şi mister.// Am sorbit din vin spumos/ Clipe de pământ şi stele,/ Am trăit un vis frumos,/ Adulându-le-n tăcere.” (Clipe de pământ şi stele).

Unele legi ale acestui “Univers frumos” în care Vini trăiește cu bucurie, ca și multe din legile fizicii și ale chimiei, pure domenii ale științei, sunt transpuse în poezie, așa cum nu mi-a fost dat să întâlnesc la mulți poeți, şi în felul original, cum a făcut-o fiziciana-poetă, Virginia Vini Popescu. O altă notă, care definește scrisul său, izvorăște din faptul că, după lectură, rămâi multă vreme cu ecoul celor citite, fiindcă îți stăruie cu insistență firescul și nobilul drum spre frumos. Poeziile sale sunt vibrante, muzicale, poartă marca originalității, au multă culoare, străfulgerări poetice, reverberând mult timp în inimile cititorilor. Autoarea e stăpânită de o sete interioară care te absoarbe.  Numai dragostea de mamă, singură ea, este pentru poetă un ”Univers de dor”. Ceea ce căutăm o viață întreagă, petrecută într-o lume a falselor valori și simțiri, le putem regăsi în creația sa cristalizate în cuvânt. Le regăsim în curățenia, frumusețea, vibrația și aspirația spre înalt, esențe topite în cuvânt. Spiritualitatea desprinsă din scrierile sale ne amintește că nimic nu e mai impresionant în viață și în artă. Luați de vârtejurile vieții, presați de probleme stringente, care ne țin ca în chingi, puţini dintre noi reuşim să transcedem realitatea imediată şi să ne refugiem în lumea caldă a trăirilor încărcate de noblețe. Am subliniat în multe împrejurări, și subliniez  și acum, că, pășind în intimitatea scriitoarei, trebuie să călcăm în vârful picioarelor, deoarece chivotul său sufletesc este un lăcăş în care păstrează curăţenia, căldura  şi tămâia cu care sfinţeşte aerul pe care îl respiră.

Patria şi eroismul sunt concepte, în viziunea scriitoarei Virginia Vini Popescu, cu o adâncă spiritualitate. Istoria neamului nostru, dragostea de plaiurile și frumusețile pământului străbun, respectul față de marile personalități ale românilor, față de ostașii și eroii căzuți în luptă, față de omul simplu din popor, făuritorul pâinii celei de toate zilele, față de copii și de părinți… au ceva din sfințenia împărtășaniei, ori, așa cum zice scriitorul Gheorghe A. Stroia, acestea au căpătat “conotații sacre”. Nici o altă temă din creația sa nu cuprinde versuri sau însemnări atât de înaripate și arzătoare. Sentimentul recunoștinței, care se desprinde din multe pagini, e atât de cald și sincer, încât devine copleșitor.

Despre pasiunea pentru aceste scrieri cu subiecte inspirate din istoria noastră, autoarea notează: “Ca fiică de veteran, care a trăit într-o atmosferă de simţire patriotică autentică, am o mare înclinaţie spre poezia patriotică. Cunoscând istoria unor evenimente, versurile mi se leagă şi le trăiesc profund. Simt această poezie mai mult decât altele, îmi vine de la sine, o scriu repede, cu drag, pe nerăsuflate… Acest lucru nu a trecut neobservat de cei care mi-au citit cărţile”.

Continue reading „Elena BUICĂ: Virginia Vini Popescu – Cartea, ca o mărturie de viață” →

Dorel SCHOR: ,,A patra fiică” – Un nou roman de Madeleine Davidsohn

Madeleine Davidsohn ne propune spre lectură o carte în care trebuie să-şi fi pus nu numai întreaga capacitate de povestitor, ci şi întregul amestec de simţăminte, atitudini, sensibilitate şi înţelegere. Şi nu puţină experienţă umană. Pentru că volumul este o incercare (reuşită) de a ne înfăţişa, ca într-o frescă, într-un diversificat puzzle, una din perioadele cele mai dramatice, mai frământate şi incerte din istoria recentă a evreimii române.

Creată pe ideia unui roman fluviu, naraţiunea îşi adună succesiv şi interpolar meandrele acţiunii risipite pe mai multe planuri, unele în spaţiu. altele în timp, pentru a realiza un tablou istoric al avatarurilor unei generaţii din care şi noi, cei mai mulţi, facem parte. Este şi motivul pentru care „recunoaştem” în roman întâmplări şi oameni pe care i-am cunoscut, uneori din propriile noastre familii sau din anturajul apropiat.

Cartea lui Madeleine Davidsohn, a colegei noastre Mada, se citeşte uşor. Subiectul înaintează crescendo, tonul povestirii are o notă de optimism în ciuda numeroaselor momente de tensiune, dramatice sau chiar tragice. Elementele surpriză nu lipsesc, dar nici cele de relaxare, oferind principalelor personaje momente de gingăşie şi delicateţe, tresături combinate cu tenacitate, eleganţă şi mister. De aici, convingerea mea personală, că în acest univers fabulos, există în afară de personajul central care dă titlul cărţii, şi alele nu mai puţin utile şi interesante. Autoarea practică o largă democraţie a stilurilor, foloseşte esenţializări cu încărcătură filozofică, precum şi o inteligentă miză politică şi socială.

Este meritul editurii bucureştene Hasefer de a publica o carte a cărui subiect central transmite, în esenţă, un mesaj de robusteţe şi prospeţime, plin de spontaneitate, care face loc indubitabil concluziei că viaţa e vibrantă şi plină de conţinut.

———————-

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

7 august 2019

Selina Tusitala MARSH: Neww Zealand – The Lucky Country

Dr. Selina Tusitala Marsh (n. 1971) este poetă şi intelectuală de origine samoană, tuvaluană, scoțiană și franceză. A fost prima persoană originară din Pacific care a obţinut doctoratul în limba engleză, la Universitatea din Auckland, unde predă acum scrierea creativă și studii literare maore și pacifice.

 

Creaţia Selinei Tusitala Marsh a fost publicată pe scară largă și a apărut într-o serie de reviste și antologii literare online și tipărite, incluzând Blackmail Press, Whetu Moana: Contemporary Polynesian Poetry in English, Mauri Ola: Contemporary Polynesian Poetry in English–Whetu Moana II (Auckland University Press/UHP), Best New Zealand Poems 2006, Niu Voices: Contemporary Pacific Fiction 1 şi The Contemporary Pacific (UHP).

 

Primul său volum de versuri, „Fast Talking PI” a fost publicat de Auckland University Press în 2009, iar în 2010 a obţinut premiul „NZSA Jessie Mackay” pentru cea mai bună carte de poezie, la debut. Selina Tusitala Marsh a fost numită Poetul Commonwealth-ului în 2016. În august 2017, Selina a fost distinsă cu titlul de Poet Laureat al Noii Zeelande pentru 2017-2019.

 

***

Dr Selina Tusitala Marsh (n. 1971) is an Auckland-based Pacific poet and scholar of Samoan, Tuvaluan, English, Scottish and French descent. She was the first person of Pacific descent to graduate with a PhD in English from the University of Auckland, where she now lectures in both creative writing and Māori and Pacific literary studies.

 

Selina Tusitala Marsh’s work has been widely published and has appeared in a range of online and hardcopy literary journals and anthologies including Blackmail Press, Whetu Moana: Contemporary Polynesian Poetry in English, Mauri Ola: Contemporary Polynesian Poetry in English–Whetu Moana II (Auckland University Press/UHP), Best New Zealand Poems 2006, Niu Voices: Contemporary Pacific Fiction 1 and The Contemporary Pacific (UHP).

 

Her first collection of poems, ”Fast Talking PI”, was published by Auckland University Press in 2009, and subsequently won the 2010 ”NZSA Jessie Mackay” Best First Book Award for Poetry. Selina Tusitala Marsh was named the Commonwealth Poet for 2016. In August 2017, Selina was awarded the New Zealand Poet Laureate for 2017–2019.

***

NOUA ZEELANDĀ, ŢARA NOROCOASĀ

(pentru Leadership New Zealand şi Jo B)

 

Noua Zeelandă, ţara norocoasă

Aotearoa, pământ al poeziei divine

al lui Papatuanuku şi Rangi,

iubitori ai pământului, cerului şi mării,

progenitori ai maorilor.

Da. Noua Zeelandă-i o ţară norocoasă!

 

Norocoasă, fiindcă frații erau fii fără odihnă

norocoasă, fiindcă ei s-au luptat acolo unde învinsese întunericul

norocoasă, fiindcă îşi doreau lumina soarelui

și căldura în aer liber.

Norocoasă prinTane, fiul inimos

care a condus revoluţia fără vărsare de sânge

norocoasă, că el a avut tăria să rămână neînduplecat

şi să-şi separe părinţii.

 

Norocoasă prin iubitii care s-au iubit atât de mult

în pofida lipsei de mângâiere blândă a celuilalt

pentru că Rangi plânge cu lacrimi din cer atât de uşor

și pământul fecund al lui Papatuanuku-i atât de vindecător

 

dându-ne pădurile lui Tanemahuta și râuri verzi ca jadul,

lacuri, izvoare subterane

o centură verde în jurul șoldurilor acestei națiuni

sărutată din toate părţile de buzele albastre ale mării.

De la Te Wai Pounamu la Te Ika a Maui

de la roca verde la mulţimile de peşti,

norocoasă, norocoasă ţară eşti.

 

Vezi cum se înroşeşte pohutukawa adânc

de-a lungul marginilor stâncilor ridicându-se abrupt

unde spiritele morţilor pornesc spre Hawaiki

de la Capul Reinga la Marea Rakiura.

 

Da, Noua Zeelandă este o ţară norocoasă,

dacă nu ești băştinaş

ești om al tratatului (neozeelandez)

fie britanic, sud-african sau somalez

chinez, indian sau israelian

Continue reading „Selina Tusitala MARSH: Neww Zealand – The Lucky Country” →

Simon JACK: Pictor de umbre (poeme)

Caligrafie

 

Nu sunt mai puțin pictor de umbre,
dacă-ți umblu murmurat
prin luminișul ochiului schițat
pe neînchiderea orbului
in straie de calviții,
mai repede mă struguresc întomnatic
vin în setea cremenei din noaptea
frunzei ce va cade
odată cu tine,
primăvară
floare, cer,
pasăre și coapsă
adulter,

știu să scriu cu alb
in alb,
până când și nevăzutul marginilor
de pământ,
nu sunt mai puțin poet
dacă-ți prind la piept rânduri reîncepute
de la virgulă în sus,
ceas, clipă după șoaptă
ulcior,
mătraguna cailor, izvor
pe praguri
de secetă sortată după mărimea
buzelor,

nu sunt mai puțin
dacă din mine nu te mai rețin
neîndoliată,
de pictori…și poeți
anonimi!…

15 august 2019

 

 

Zbor…

 

Zboruri de cuvinte prin mine plutesc
pescăruși de vacanțe ori fire de iarbă
prin mări de speranțe vuiesc
în drone de viață, pe-a cerului talpă.

Întorși de la sine în somnuri feline
din liniștea serii ingeri în aripi
tânjesc, se clătină nimburi obide
pe umerii vieții și timpul ia chip omenesc.

Zborul e calea picioarelor frânte
genunchiul ce știe pământul culca,
te-nălță străine și fă-ți bolta frunte
mai lasă icoana în ramă că n-ai ce-nchina!

Rotund ca și ochiul e zborul întins
mărgeanelor caste ce-ascund răsăritul,
din păsări lumină în focul nestins
ne plouă edenic cu gene umbrind asfințitul.

Zbor de fosile arhaice noi cugetări
când larve din fluturi fac altele noi,
rămân simple dâre în aer și zări
abia o părere ce zboară la gât c-un pietroi!

15 august 2019

 

 

Între două seri

 

Pudică dimineața merge pe sârmă
intre doi ochi încă visători,
pe scaunul de la fereastra prinsă-n aritmii
de ziduri amorțite
un gând zăbovește zălud în roua frunții
atemporal pierdută prin ierburi
dulci cu iz de melci bombon,
peisagistic soarele răsare întâi
de după arbori cu gutui
plutiri de vânt haihui liliachii pe tâmplă
rostuiesc de zare ora,
vrăbii sălășluiesc în scrâșnetul luminii
ce acoperă pământul și potolesc
de zbor și cerul și cocorii unui colind
cazon de viață printre zodii,
poetic risipesc din neguri începutul
o nouă zi-ntre două seri
și-o mare de-alfabeturi…

16 august 2019

Continue reading „Simon JACK: Pictor de umbre (poeme)” →

Irina Lucia MIHALCA: O fată ţi-a traversat timpul/Ein Mädchen durchquerte deine Zeit/ Unâ featâ ţâ tricu pri chirolul a tău

O fată ţi-a traversat timpul

 

Pe moneda bătută atunci
a fost trecut eronat anul,
o melodie de departe te cheamă,
poezia ei s-a ascuns în tine,
doar visul i-l porţi în suflet…

 

O fată ţi-a traversat timpul –
reamintirea unui alt timp sau doar
o trecere temporară printr-un nou timp.
Acesta-i misterul şi cheia timpului ei!

 

Lumina ei a pâlpâit la ceas de seară,
călătorind împreună,
pe pământ înspre pământ,
nu ai recunoscut-o,
dar focul din mână i l-ai citit –
că te-ai născut din neşansa
de a fi iubit şi a o iubi
dincolo de viaţă şi moarte…

 

Se lasă noaptea. Încerci să-i refaci traseul
chiar dacă nu şi-a atins cerul sufletului,
nici stelele în palmă nu le-a ţinut,
nu se auzeau nici măcar şoapte,
doar foşnetul clipelor şi sângele buzelor.
Dar setea nu ţi-o potolesc!

 

Printre copaci vântul îşi poartă
suspinul frunzelor pe alei,
– blestemul rătăcirii atâtor vieţii,
neavând construită fundaţia de petale.

 

În ochii de culoarea timpului
reţii doar clipa visării.
Ce ai astăzi,
mâine poate fi o mare durere!

 

Din aripi bate şi zboară o porumbiţă albă,
o melodie auzi,
priveşti înainte vrăjit – cercuri mari,
în oglinda apei, face valul,
malurile se depărtează încet,
din umbră lunecă luntrea înspre lumină.

 

Fără întoarcere, uşurat de poveri,
sufletul e desprins, acum, în cerul subţire,
în cerurile de dincolo de cer se vor uni în uitare…

 

 

Ein Mädchen durchquerte deine Zeit

                                deutsche Übersetzung von: Michael Tudor

 

Auf die geschlagene Münze
ein falsches Jahreszahl wurde eingeprägt.
Eine Melodie ruft dich aus der Ferne,
ihr Gedicht wurde in dich verborgen, und
nur ihr Traum trägst in deine Seele …

 

Ein Mädchen durchquerte deine Zeit –
Erinnerung einer andere Zeit, oder nur
ein vorübergehenden Durchgang durch eine neue Zeit,
dies ist das Geheimnis und der Schlüssel ihrer Zeit!

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: O fată ţi-a traversat timpul/Ein Mädchen durchquerte deine Zeit/ Unâ featâ ţâ tricu pri chirolul a tău” →

Alexandru NEMOIANU: ,,Alibi”

Dicționarul Explicativ al Limbii Română definește în următorul chip starea de alibi: „alibi, dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la dată săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se află în altă parte decât la locul săvârșirii faptei învinuite.” În ce privește învinuirile penale, faptele care cad sub incidența codului penal, un “alibi” poate fi relativ lesne acceptat sau tăgăduit. Dar în ce privește condiția în care ne aflăm în referire la stări morale generale, la felul în care suntem implicați sau nu într-o criză spirituală majoră, ”alibi”-ul este mai greu, sau direct cu neputință, de stabilit. În asemenea crize morale aproape toți suntem “complici”. Fie ca părtași , fie ca luptători împotrivă și, din această cauză, toți și fiecare trebuie să acționăm cu maximă responsabilitate căci, miza, este rostul nostru existențial, al tuturor și al fiecăruia.

Fiecărei generații îi este dată propria Cruce și în termeni concreți, istorici, Ea a purtat diferite nume: năvălirile migratorilor, războaiele de tot felul, epidemii, Otomani, comunism, etc. Iar fiecare trăitor a avut de făcut o alegere concretă, exactă, între bine și rău și în contextul specific în care i-a fost dat să trăiască. (A „lupta” contra unui comunism care nu mai există este o prostie, risipă de energie spirituala și dovadă de mândrie absurdă,fără rost). O alegere, în funcție de care, fiecare, a avut de dat samă atunci și în veșnicie. Dacă vom păstra în minte aceste adevăruri fundamentale vom înțelege că actele, fiecare dintre ele, existenței noastre, au o importantă copleșitoare pe care adesea nu o cuprindem cu gândul (cum spunea Ernst Junger, copiii nu își dau seama că în miza cu care se joacă, boabele de fasole, se ascunde, în fiecare,o minune).

Existența umană poate fi rezumată ca fiind un șir permanent de opțiuni, de alegeri, între bine și rău, între drept și nedrept. Aceste opțiuni, alegeri, sunt făcute în vâltoarea existenței zilnice, cu necazurile ei,cu suișurile și coborâșurile ei, cu perioadele ei de plictiseală. Totuși nevoia, mai bine zis obligația, de a face opțiuni nu poate fi înlăturată, este un dat. Este consecința faptului că suntem înzestrați cu liber arbitru sau, mai direct spus , »suntem condamnați la libertate ». În acest context este bine să ne reamintim despre condiția omenească și că este una căzută și prin urmare imperfectă și înclinată să facă greșeli, unele de voie și altele fără de voie. Este iarăși bine să ne aducem aminte că toate înjghebările omenești și toate alcătuirile omenești sunt nedesăvârșite și că singura cale sigură de a evita complicitatea la rău este de a fi întotdeauna de partea celor slabi și săraci. Doar stând de partea celor care « pierd » vom fi siguri că nu adăugăm la răul zilei. Să te opui sau minimal să nu contribui la rău este formă de vitejie și fermitate morală.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Alibi”” →

Al. Florin ŢENE: Teodor Baconschi -“Averea bunei educații “

Sau bunătatea este o limbă pe care o poate auzi și cel surd și o poate citi și cel orb

Am avut plăcerea să particip la lansarea cărții domnului Teodor Baconschi, intitulată ”Averea bunei educații“, la Biserica Parohiei Ortodoxe Sfinții Apostoli Petru și Pavel din cartierul Mănăștur- Cluj, carte apărută la Editura “Univers “, 2019. Volum primit cu autograf de soția mea poeta Titina Nica Țene.

Lansarea a fost coordonată de profesorul universitar dr.Adrian Papahagi, în prezența unui mare număr de enoriași aflați în naosul Bisericii, unde a avut loc această interesantă manifestare cultural-educativă.

Destre autor, profesorul  spunea că este născut în anul 1963, în București, că și-a luat doctoratul în Antropologie religioasă și Istorie comparată a religiilor la Universitatea din Paris IV-Sorbonne, fiind și absolvent post-doctoral al New Europe College din București. Profesorul Adrian Papahagi mai spunea în cuvântarea sa că Teodor Baconschi e scriitor și diplomat de carieră, primind diferite distincții din partea mai multor state, printre care și cea de comandor al Legiunii de Onoare. Este autor a mai multor cărți de eseuri, studii, jurnal și dialoguri, care au fost traduse în mai multe limbi.

Prezenta carte, despre care facem vorbire, este un evantai de eseuri ample, pe diferite teme convergente cu educația, având o arie de cuprindere extinsă,”plonjând” în cultura antică, medievală până la cea contemporană, făcând trimiteri la clasicii filozofiei din toate timpurile.

Pentru a înțelege mai bine demersul cunoscutului scriitor și diplomat am să încerc să explic sensurile cuvintelor din titlul cărții.Averea, DEX-ul o explică ca fiind totalitatea bunurilor care se află în posesia cuiva, în cazul nostru “bunurile” sunt toate cunoștiințele acumulate în școală, universitate și în viață. Cuvântul „bunei” , adică ” bun” se explică prin cel ce face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții, fiind  binevoitor, iar cuvântul educație  derivă din substantivul „educatio”  însemnând creștere, hrănire, cultivare. Educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale.

Structurată în cinci părți tematice în care fiecare parte conține eseuri despre problema abordată, inclusiv o introducere “A fi sau a nu fi părinte “cu care deschide, practic, tematica volumului, autorul dezbate multiplele probleme ale părintelui-educator în prezentul imprevizibil, complex și încărcat de grija omului pentru supraviețuire. Omenirea se află în societatea cunoașterii, subliniază autorul, după ce face referire la Odiseea lui Homer, Anabasis al lui Xenofon până la omul universal Goethe, de la circuitul inflamant dintre umanism și romantism, până la spațiu încărcat de cultură și istorie dintre Rin, Ebru și Dunăre.

Autorul subliniază că internetul, prin motoarele sale, are un rol important în trasmiterea informației., însă este sceptic privind   provocările, parcă rupte din ficțiune, din viitorul apropiat și mediu, ce ar putea pune temelia consolidată  la relația cauzală între “nivelul de educație și șansele de supraviețuire, spre deosebire de prezent, când acea cauzalitate vizează numai mai buna calitate a vieții. “ În tot parcursul cărții reiese faptul că elitele au condus lumea, adică au făurit istoria, în contradicție cu doctrina comunistă care stipula că popoarele fac istoria. Elitele au recurs, întotdeauna, la cultură și morală contribuind la evoluția societății.

În prezent, științele sociale, promovate prin universități “din Anglosferă, sunt tot mai puțin normative.” Teodor Baconschi, o spune cu oarecare dezamăgire, că numai educația e tot ce ne-a mai rămas după tăvălugul regimului comunist criminal.

Complexul social prin care trecem  îl face pe autor să afirme că “părinții sunt ultimii oameni de pe pământ care merită să aibă copii “, citându-l pe Samuel Butler.

Esențializarea aluzivă privind comportamentul unor părinți celebri care și-au părăsit copiii, ne face să ne gândim la zicala populară  să nu faci ce face …popa. Rousseau, filozof francez de origine genoveză, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai Iluminismului a influențat hotărâtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789 , fiind un moralist fără morala practică, ce și-a părăsit copiii .La fel Lev Tolstoi, sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi, în limba rusă rusă Лев Никола́евич Толсто́й; născut la  9 septembrie 1828, Iasnaia Poliana, din  Imperiul Rus și decedat la 20 noiembrie 1910, Astapovo, gubernia Reazan, a fost un scriitor rus. Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii.Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse, începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin, și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski. Operele sale Război și pace și Anna Karenina au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale religioase, filosofice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte opere, sunt reunite și cunoscute sub denumirea de tolstoianism .Creația sa epică se impune prin capacitatea de cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea observației sociale și psihologice, sentimentul tragicului și omenescului Despre  acesta soția sa nota în jurnal că este indiferent față de educația copiilor săi, și că Tolstoi spunea că este o crimă să trăiești alături de familie. Nici Nicolae Iorga nu a scăpat de ironia fiicei sale care îl caracteriza fiind “absent “față de familie și fiicele sale.

Autorul cărții ia poziție față de volumele despre parenting ce a invadat piața cărții și care marele librării le rezervă rafturi întregi. Acest rețetar ce funcționează în gastronomie și farmacia naturistă nu funcționează în educația și a formării omului.Bucuria nașterii pruncului nu echivalează cu nimic în lume, puterea ce provine chiar din faptul că această ființă este plăpândă face ca acest antagonism să ducă la  tăria suverană a cărei forță provine din chiar ceea ce este, pentru că ființează.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Teodor Baconschi -“Averea bunei educații “” →