Viorel Birtu PÎRĂIANU: Ultima întrebare

Eram obosit, îngrozitor de obosit, unii spuneau în piață pe la colțuri,ei, un visător nebun. Trăiesc în timpuri false, în vremuri furate, caut fără rost, un rost, fără sens, într-un deplin non-consens.

Orele curg greu, mă ard acele ceasornicului și strig, desigur în pustiu, acum nici ecoul nu îmi mai răspunde, s-a vândut pe două copeici false. În jur, pereții umezi de lacrimi, ai mei, ai cui îi vrei.

Simt acut absența mea din acest trup, lovit de anii ce au căzut, cum au căzut.

Tristețea curge rece, pe aici nimeni nu trece, nici nu ar avea de ce. Mi-e atât de frig în camera mortuară, glasul fusese inundat de vise. Vroiam să pun o întrebare, desigur ilogică, în eterna și fascinanta mizerie din noi, din jur.

Clipele se cățărau asurzitor pe pereți, amurgul era răgușit, nu am știut atunci. Treptele urcau către nicăieri, cu gândurile scurmam cuvintele, într-un spațiu ros, de ură, de prostie, mirabilă prostie.

Era ora 20-20, era târziu, am vrut să fug, nu am putut, lipsea ușa. Pe strada oarbă de oameni se târau urme, de ce…

De ce vrei, de oameni, de porci, de șacali.

O bătrână se târa agonic, pe unde apuca, dacă apuca.

Ce, ce…apucă ea ceva, nu aveți grijă, e versată.

Un autobuz ruginit se târăște pe o râpă, tușește la fiecare colț, de drum, de viață, cine știe, ce să știe…
Ce, ce…nimic.

Pe cer, nimic, luna s-a ascuns după un nor, evident chior, deci am găsit-o. Nu am știut ce să fac cu ea…hei, o cumpără cineva!

Într-un parc, doi boschetari discută telepatic despre efectul benefic al gazelor de seră asupra …
Offf, am uitat…

Pe o stradă murdară, un hotel chior, unii spun famat, să-i pun o crizantemă sau două sau poate nouă și un pat stricat, obosit de legănat.

Două personaje debusolate de propria inexistență fac sex neprotejat, nici nu aveau cu ce să-l protejeze, erau săraci, nu…

O iubire ratată, între arcade de zbenguieli eșuate, scufundată într-o noapte.

Crestez gânduri în întunericul lumii într-un sanatoriu numit de unii retoric, viață, verzi, gălbui, cum vrei să le pui, cui, oricui.

Totul contrastează logica bunului simț.

Ha-ha-ha, mai simte cineva ceva.

Obosit, de nimic, mă așez în colțul unei mese rotunde, numărând oile sau ouăle, mă rog, chestie de substanță sau nuanță.Sar cu privirea peste nimicul cotidian, nu, nu disper, ce să sper, sunt un nebun, nu…

Desenez bolovani pe pereți, atent să nu mă lovească.

S-a făcut târziu, pentru ce, pentru ce vrei.

Adun în palmă alte gânduri, dau la o parte tăcerea, mă deranja țipătul ei și am plâns. De ce, nici astăzi nu știu…

Plec printre gropi să nu tulbur miasmele din jur. În ochi port lacrima la spate…

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

28 august, 2018

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Limba Românească – prețioasa dăruire divină!

      Limba Românească este prețioasa dăruire, roditoarea veșnicei reînvierii de Neam dăruită de Dumnezeu!

Este o Limbă cu rădăcini străvechi, așa cum spun Istoriile, rădăcini din care încă au crescut multe alte și frumoase Limbi de popoare! Sfânt este acest Neam românesc, roditor Eden îi este pământul așezat între râurile cu izvoarele lor carpato-dunărene. Însăși această  tainică Românie, după cum o definea cărturarul Artur Silvestri, este taina sufletului neamului nostru, care se adeverește prin graiul limbii pe care o vorbim!

      Orală sau scrisă, sculptată sau pictată, cântată sau scrisă în revistele literare, Limba românească este  viul prin care  inspirăm credința noastră creștină ortodoxă, căci împreună acestea ne identifică în timp și spațiu, și ne va identifica întotdeauna. Precum o piatră de hotar am avut întotdeauna o intelectualitate românească prin care se  purta de grijă acestei limbi naționale, o îngrija prin legile ei gramaticale, o înfrumuseța cu simțirile cele mai gingașe și creștine în dulcile ei exprimări, curate și nestricate.

      Mihai Eminescu a fost florarul îngrijitor al grădinii noastre lingvistice, a curățat și șlefuit o limbă ca un cântec, ca un fagure de miere, a înălțat-o între celelalte  limbi create de Dumnezeu, căci o iubea!

       Așa să facem și noi azi! Am 78 de ani, timp în care de Eminescu nu m-am depărtat.  Poezia este floarea unei Limbi, iar Eminescu este și va fi floarea Limbii Românești, prin poezia și simțămintele căruia creștem noi si generațiile viitoare.

         Dumnezeu va ridica cu siguranță mai multe pietre de hotar ale românismului, chiar dacă momentan bântuie furtuni de tot felul, fiindcă nu este acest neam lipsit de rădăcini sănătoase;  vedem zilnic răsărind mlădițe viguroase, care nu vor lăsa nescrise  zilele de azi cu toate cele ce le trăim!

      Dar Limba, Limba Românească nu iese decât odată cu sufletul, și voi fi sigur că mor fericit  pentru iubirea Limbii mele Românești, dăruită de Dumnezeul Neamurilor respectând în același timp Limbile acestora!

——————————-

Ioan MICLĂU – GEPIANUL
Australia

29 august, 2018

Vavila POPOVICI: Circul dureros al politicii românești

„Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice.”

    – George Orwell

 

   Politica este definită drept o știință și o practică de guvernare a unui stat, reprezentând sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între partidele politice, între diversele categorii și grupuri sociale, între națiuni, în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică. Din punctul de vedere sistemic, politicul este un subsistem al sistemului social și conține părțile componente: instituțiile, organizațiile politice și conștiința politică, cea din urmă fiind dominată de cunoștințe politice relativ stabile, interese comune structurate ale grupurilor, norme politice interiorizate prin experiență colectivă.

   Un om politic sau politician este o persoană cu un rol important în ceea ce numim politică. Există mulți oameni politici ticăloși, dar există și politicieni – oameni rezonabili, cinstiți și deștepți. În acest sens, Platon spunea: „Cei care sunt prea deștepți pentru a se angaja în politică, sunt pedepsiți prin a fi guvernați de către cei proști.”

   Politica poate semnifica și orientarea, activitatea și acțiunea unui partid (sau a unor grupări), exercitată în domeniul guvernării problemelor interne sau externe. În acest sens, ea poate fi asimilată ideologiei partidului. „Politica este aproape la fel de pasionantă ca și un război, și la fel de periculoasă. În război poți fi ucis o singură dată, în politică, de mai multe ori.” spunea Winston Churchill.

   Învățătorul spiritual indian Osho – controversat de altfel în unele privințe – spunea despre lumea politică că se situează la nivelul instinctelor, aparținând legii junglei, că este puterea celui mai tare, iar politicienii sunt niște oameni mediocri: „Ceea ce-i mână să intre în politică este un profund complex de inferioritate, care naște în ei dorința de putere”. Și un sfat util: Dacă înțelegi acest zbucium, această obsesie de a fi superior, și renunți la ea, poți să spui simplu: Sunt eu însumi, nici superior, nici inferior”.

   Or, funcțiile de conducător al statului sau al guvernului necesită oameni cu caractere puternice, cu simț al echilibrului, curajul asumării unor decizii și verticalitatea responsabilității în fața urmărilor acestora.

   Nu este clar de ce nu pricep votanții PSD ce se întâmplă acum în România. De ce nu se condamnă suficient corupția care a distrus țara, hoția care este atât de evidentă și doveditoare, de ce nu înțeleg ce dorește Parlamentul European de la o țară europeană, de ce  conducătorii partidului își bat joc de democrație etc. Felul în care reacționează oamenii care văd adevărata față a politicii românești și manifestă contra PSD/ALDE, îi sperie și îi înfurie pe membri acestor partide și, ca niște oameni drogați, nu mai decelează binele de rău și se alătură turmei. Iar pe unii dintre conducători îi sperie și mai tare, fiindcă simt pericolul pierderii avutului însușit prin furt și primirii pedepselor respective. Și-atunci inventează o mulțime de dușmani, din afara țării și din interiorul ei: Soros, binomul, președintele, serviciile, Bruxelles-ul, Washington-ul, multinaționalele, Banca Națională, Statul paralel, protestatarii manipulați și finanțați de dușmani etc. Și brusc devin victime ale câte unuia din acești dușmani închipuiți. Boală, domnule, nu glumă! Obsesie curată! Obsesii care le induc o stare de anxietate foarte ridicată. Mai nou, cei doi buni prieteni, având probabil o protecție și o îndrumare, cu adevărat din afară, cică au fost amenințați cu moartea, au fost pe cale de a fi racolați drept spioni etc. De aici graba cu care acționează pentru a nu-și pierde puterea, avutul, acționând complet în afara interesele poporului și numai în interesul personal. Slugoii acceptă să dea  ordonanțe de urgență, să treacă urgent prin parlament ce vor ei. Pe repede-nainte!, expresie deseori folosită de spectatorii acestui „circ”.

   Mihai Eminescu a fost un observator atent al vremurile în care a trăit, al politicii țării din acea vreme, întrucât a lucrat și ca jurnalist politic câțiva ani, și a scris despre corupție, mită și despre „mizeria morală a populației” ca făcând parte din peisajul urban. Iar despre politicieni scria: „Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

   Politicienii zilelor noastre se remarcă și prin oportunismul definit clar prin lipsă de conduită morală, de fermitate și de principialitate, urmărind satisfacerea intereselor personale. Cu alte cuvinte este politica celor fără principii, a celor ce profită de oportunitatea împrejurărilor.

   Se întreba cineva, pe bună dreptate: Oare hoții se fac politicieni sau politicienii hoți? Fiindcă mulți oameni observă, judecă și nu pot închide ochii la declinul țării, făcându-i vinovați pe politicieni.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Circul dureros al politicii românești”

Alin CUCURUZAN: Jumătate

Jumătate

 

Mi-e liniște și noapte.
Cuvinte efemere,
jumate mi-s tăcere
și jumătate șoapte.

 

Și ziua-i jumătate
și, ciunt, plutesc stingher
pe jumătate cer
și jumătate noapte.

 

Am jumătăți de soarte
și jumătăți de viață,
jumate mi-este ceață
și jumătate moarte.

 

Din jumătăți de vise
și rugăciuni deșarte,
jumate mi-s păcate
și jumătate-ucise.

 

Cum jumătate-s toate,
cuvinte, zile, nopți,
aripi, speranțe sorți…
…și viața-i jumătate.

—————————————

Alin CUCURUZAN

28 august, 2018

Maria HOTEA: Tu-mi ești…

Tu-mi ești…

 

Tu-mi ești așa cum sufletu-mi te simte,
Privirea ta eu știu că nu mă minte
Îmi dăruiești mereu o rază de speranță,
Tu ești lumina ce mă însoțește-n viață.

 

În șoapte simt frumosul ce mi-l dăruiești,
Cu a ta blândețe doar tu mă înveselești
În tot ce-mi spui și faci e multă gingășie,
Ești soarele-n apus ce îmi aduce bucurie.

 

O rază argintie strălucind în noapte,
Mi-aduce-n dar iubirea ta prin șoapte
Tu -mi ești în suflet caldă îmbrățișare,
Ce mă ocrotește înainte de culcare.

 

Tu-mi dăruiești a viselor splendoare,
Ești gingășia ce-o văd în orice floare
În universul meu ești rază de lumină,
Și orice zi cu tine mi-e mereu senină.

 

Eu fără tine-n viață mea nu aș fi eu,
Ești zâmbet și culoare-n orice curcubeu
În stropii calzi de ploaie tu-mi ești cant,
Îmi dăruiești iubirea și frumosul din cuvânt.

 

Prin tine pot să mă înalt în zările senine,
În caldă ta îmbrățișare simt că-mi este bine
Îmi ești misterul pe care pot să îl dezleg,
Tăcere-mi ești ce-n liniște eu o înțeleg!

——————————-

Maria HOTEA

28 august, 2018

 

Lavinia BUD: Învrednicire

ÎNVREDNICIRE

 

Să nu mai fii, femeie, vreodată tristă
Că nu ai înnodat în colțul de batistă
Cărările pe care ai umblat desculță,
Fără să simți a spinilor velință.

 

Pierdu-tu-le-ai pe șesuri, când căutai cocorii,
Să – ți lase o aripă când se revarsă zorii.
Zburat – au, risipind a dorului nălucă
Și norii cu tristeți ‘nainte să se ducă.

 

Să faci din ea corăbii plutitoare,
Cu ancorele ridicate din vâltoare,
Să-nfrunți cu ele vifore și briză,
Întinsă ai cea mai curată pânză.

 

Învrednicită ești să porți acolo într-un tiv
Toată coroana de lumină deschisă-n rogvaiv.
Și când un val încearcă să te prindă
Pe umeri ai cea mai aproape grindă

 

Care să-ți poarte crezul și lumina
Din ochii care -au învățat să spele vina
Și să cinstească tot ce-i bun în viață.
Un zâmbet de iubire deschisu-s-a pe față.

————————————

Lavinia BUD

Timișoara

28 august, 2018

 

Nicu GAVRILOVICI: Când se întâlnesc îngerii

Părea o zi cenușie. Toate îmi erau împotrivă. Splina mea din nou o luase razna producându-mi o durere surdă si o totală indispoziție, Emanuela urma să plece în după amiaza aceleiași zile înspre Praga, urmând să lucreze timp de un an la o multinaționațională… Asta după ce cu doar câteva zile înainte, Timotei plecase în Germania. Puii crescuseră, mă bucuram, dar reversul medaliei mă apăsa greu… Din zece, în curând voi rămâne cu șapte, pentru că si Daniel căuta asiduu un loc de muncă în Anglia. Mă puteam declara orice, numai un tată fericit nu…

Nicăieri nu se întrevedea vreo rază de soare așa că am hotărât să îmi creez una artificială. Mi-am invitat prințesa la cofetăria de vizavi de Casa de Cultură, din centrul micului nostru burg. Singurii clienți fiind ne-am așezat la masa noastră din colț.

Am făcut comanda și savuram prăjiturile privind absent prin vitrina localului. Lipsa zâmbetului de pe fața vânzătoarei nu îmi îmbunătățise moralul…

Apoi mi s-a părut că printre mulțimea defilând grăbită într-o direcție ori alta prin fața retinei mele, am deslușit o umbră. Să spun că era om, poate aș greși… Era un suflet. Ruina a ceea ce fusese cândva un bărbat înalt, bine clădit… Nebărbierit, adus de spate, purtând pe umărul drept un rucsac ce părea gol, se târa furișându-se parcă printre oameni. Un pardesiu de culoare nedefinită cu mânecile prea scurte, purtând în el destinul unui vis frânt… Se oprea la fiecare coș, căutând resturi. Nu putea avea șanse de reușită pentru că centrul Caransebeșului fiind împânzit de porumbei, oamenii s-au obișnuit ca ceea ce le prisosește să ofere micuțelor înaripate. Se părea însă că omul era străin, nefiind la curent cu acestea.

Îl priveam atent de vreo două minute, timp în care nu parcursese mai mult de 30 de metri, lucru ce nu putea scăpa ochilor ageri ai Emanuelei.

Brusc a lăsat lingurița.

– Tati, nu mai am poftă de prăjitură.

– Sigur? Am întrebat-o dus pe gânduri.

– Sigur! Stii că fetița ta nu te minte, se alinta ea, încercând să lumineze atmosfera de plumb.

– Atunci este timpul să te transformi în înger!

– Te referi la nenea acela, nu? Nu poate fi departe…

I-am întins bancnota și într-adevăr fața fetiței mele era de înger. Dacă avea ceva special, acela era zâmbetul. Eram sigur că zâmbetul ei dăruit din inimă, va avea o valoare cel puțin egală cu bancnota mea. A înfășcat spre nedumerirea mea plasa și a iesit… Am luat celălalt bagaj și am urmat-o. Omul se oprise în fața unui alt coș, nehotărât, din cauza eșecurilor anterioare ori a privirilor disprețuitoare. A tresărit vădit când Emanuela l-a prins de cot. Raza mea de Soare știa să ascundă mila în spatele dragostei.
– Să vezi cum m-a privit, tăticuț… A făcut niște ochi mari, ca de…
Din cauza entuziasmului nu găsea cuvintele…

– Înger…completai eu sigur pe mine.

– Exact! De unde știi? Erai departe…

– Când te transformi în înger, nu poți întâlni decât îngeri… ,,Pentru că orice veți face unuia dintre acești neînsemnați frați ai Mei, Mie îmi faceți…” continuai citând din Biblie.

Mă prinse de braț si făcurăm fericiți câțiva pași împreună. Apoi o auzii șoptind:
– Ai dreptate… Doar că nu stiam că îngerii mănâncă banane… I le-am dăruit pe cele ce mi le-ai cumpărat pentru drum.

– Vei primi înapoi înzecit, o asigurai eu.

– Ei, nici chiar așa… Îngerii nu au voie să devină obezi…

Norii se risipiserã… Peste sufletele noastre se arcuia, luminos, curcubeul fericirii…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

28 august 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: ,,Emigraţie’’

,,Emigraţie’’

 

Departe eşti de lumea noastră
Şi prea trăieşti c-un dor de plai,
Îţi plângi durerea la fereastră
Şi-asculţi o doină-n cânt de nai

 

E naiul care îţi cuvântă
Iubirile din satul nins,
Ograda verde azi e mută
Şi-aşteapta pasul tău întins

 

Să o colinzi cand înflorește
În primăveri pe la soroc,
Să o admiri când mai rodeşte
În toamna gri şi cu noroc….

 

Te-aud şi-mi pare ca eşti tristă
Între străini ce nu-ţi sunt fraţi,
Doar ochii-ţi picura-n batistă…
Cu ploi şi bani de-argint furaţi

 

Să-ţi cumperi ani şi zile bune
Şi tot necazul să-l urzeşti,
Mai treci pe-acasă şi-mi mai spune
Povestea-n care mai trăieşti….

…………………………..

Departe eşti de lumea noastră
Şi prea mă doare dorul tău,
Privesc doar luna prin fereastră…
Lumină-n noapte cerul rău!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

28 august, 2018

Florentina SAVU: Perla mea

PERLA MEA

 

Am aflat cândva în mare o scoică frumoasă rău,
Am cules-o de prin apă și zâmbind de prada mea,
Am ieșit pe plaja-ntinsă cu acest banal trofeu,
Și în palme cântărind-o, am deschis-o, părea grea.

 

Din bobul alb, sidefiu, s-a-nălțat o mândră fată
Îmbrăcată cam sumar și cu păr până-n călcâie,
O priveam năuc, perplex, uluit și deîndată
I-am făcut, spre amintire, cu drag o fotografie.

 

Era mândră toată-n tot, o prințesă din poveste,
Nu-mi venea să cred ce văd, valuri vuiau de nespus,
Simțeam un ceva în mine, simțeam inima că-mi crește,
O citeam doar din privire, ca un sclav mut și supus.

 

Din căsuța ei de os a pășit ca-n vis spre mine,
Cu blândețe m-a privit și ușor m-a prins de mână,
Cu dulceață-n grai și-n vorbe, mi-a grăit numai de bine:
-Vai, voinice, dragul meu, l’-al meu blestem pus-ai frână!

 

Într-o zi înnegurată, când ședeam pe plaja goală,
Un nor m-a răpit bezmetic și m-a dus ‘n-afund de mare,
În perlă m-a prefăcut și m-a-nchis ca pe o boală
În această mică scoică, etanșă și foarte tare.

 

Și-am zăcut pe fund de ape multe veacuri întristată,
Nu puteam să rup blestemul decât dacă un flăcău
M-o găsi și m-o aduce pe țărmul pustiu de-ndată
Și-o dori, când m-o vedea, să devin sufletul său.

 

Iaca minune se-ntâmplă, astăzi m-ai eliberat
Și de-acum m-oi duce-acasă ca mireasă și soție,
Te-oi iubi pănă la moarte din suflet, enorm, curat,
Viața noastră o să fie o nesfărșită magie!

 

O priveam fără de saț, mintea îmi acaparase,
Inima îmi bubuia ca și-un tun în plin război,
O iubire neașteptată cu patimi mă fulgerase,
Eram sub cerul albastru ca doi îngeri amândoi.

 

Perla mea rară și scumpă astăzi îmi este soție,
Destinul m-a răsfățat, când mi-a depus-o în mână,
Așteptăm de-acum și-un prunc alături ca să ne fie,
Viața noastră e un vis plin de magie divină!

———————————–

Florentina SAVU

28 august, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Toamnă fără tine

Toamnă fără tine

 

de n-ar curge toamna lunecând în sânge
şi strivind cărarea ierbii către vară,
de n-ar cădea ceaţa pe copacii vineţi
mistuind cu doruri fiecare seară,
de n-aş duce-n coamă frunze risipite
şi în ochi n-ar râde rădăcini de ploi,
dacă mi-aş ascunde printre anotimpuri
freamătul în care-am respirat noi doi,
zilele în care desenam duminici,
nopţile din care stelele-au plecat,
sau dacă fântâna şi-ar păstra mirajul
clipelor de vară ce ne-au îmbătat,
poate că ţi-aş scrie despre câte-n stele,
despre timpul care-mi curge peste gând –
de n-ar cădea toamna asta fără tine
crudă ca un şarpe singur şi flămând…

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

28 august, 2018