Nastasica POPA: Cântul Doinei

Cântul Doinei
– Doină –

 

Cântă Doină,cântă tare
Să se-audă la hotare,
Că-asta-i țărișoara noastră
Nu-i a „lui” și nici a „voastră”.

 

Și n-o dăm spre împărțire…
O primirăm moștenire,
De la Bunii și Străbunii…
Ei au fost aici stăpânii.

 

Cântă Doină,cântă-a jale,
Să se-audă până-n Vale…
Să se clatine și fagii,
Când se vor”trezi”pelasgii.

 

Cântă…și-oi cânta cu tine,
Să se-audă la Rovine,
Că și ei sunt Bunii mei,
S-au luptat ca niște Zmei.
Să-i distrugă pe mișei.

 

Cântă Doină-n glasul tău,
Glas ce-i dat de-al nostru”Zeu”
Să se-audă la hotare,
Că-asta-i România Mare.
Să se-audă la Chișnău,
Că și ei sunt neamul meu.

 

Fete și feciori…de-odată,
Să se-ntoarcă-n a lor Vatră,
Că-i așteaptă în pridvor…
Măicuța și Taica lor.

 

Dincolo peste hotare…
Cere Doina ascultare.
Dintr-o frunză cântă-acum
Dor de plaiul său străbun!

——————————-

Nastasica POPA

29 august, 2018

Teodor MEȘINĂ: Iartă-ne Doamne

Iartă-ne Doamne

 

Iartă-ne Doamne păcatele noastre,
Mereu noi cerem ceva de la Tine.
Gândurile, ne sunt tivite-n castre
Şi suntem prea încrezători în sine.

 

Când fluturele visului-şi-a zborul
Vedem pe aripi petele de griuri
Şi transformăm în casă şi oborul
Iar noi, prea des, ne regăsim în vinuri.

 

Ne iartă Doamne, firile întoarse,
Noi credem uneori şi în Mamona
Deşi ne joacă mult prea multe farse
Și pescuim doar răul cu mahona.

 

Trezeşte-ne din visele albastre
Iartă-ne Doamne, păcatele noastre…

——————————–

Teodor MEȘINĂ

29 august, 2018

Simona ȘERBAN: Inima-mi bate

Inima-mi bate

 

Inima-mi bate ca stropii de ploaie
Ce-aduc la fereastră fărâme de dor,
Boabe de rouă prelinse-n șiroaie
Dansează-n talazul imens, din decor.

 

Trupu-i de sticlă, lumină împarte,
Iubirea pe viață amprenta i-a pus,
Ochii-s petale, iar sufletu-i carte
Ce anii în salbă de-argint mi-au adus.

 

Ruina din suflet, molozul fierbinte,
În seri de iubire de azi am schimbat,
Ca firul de iarbă se-nalță, cuminte
Fiorul iubirii, deși-i grizonat.

 

E liniște-n noapte și pașnic e vântul,
De veghe sunt macii în suflet aprinși
Și lira se-aude, își flutură cântul,
Iubiri se preling pe sub ochii închiși.

 

Inima-mi bate, ca stropii de ploaie
Ce cad cu iubiri pe buze fierbinți,
Cununa de stele ce-ai pus-o-n odaie
Icoana mea este ca sfânta-ntre sfinți.

———————————

Simona ȘERBAN

Mediaș
29 august, 2018

 

Florentina SAVU: Adio vară

ADIO VARĂ

 

Adio vară prea frumoasă,
Plecat-ai pe poteci
Cu-a ta trăsură vaporoasă
Dar…o să te întorci!

 

Ai obosit doar în trei luni
Și ai plecat rapid,
Lăsat-ai în urmă minuni
În scurtul tău raid.

 

Minuni și noi lăsăm cu drag
Când ne împrăștiem
Dar nu ne-om mai întoarce-n prag,
Oricât am vrea ori vrem!

 

Nu suntem norocoși ca tine,
Nu ne-om mai regăsi,
Visăm doar energii divine
Pe unde-om poposi.

 

Dormi-vom o eternitate
O știm cu toți prea bine,
În urmă ne-or rămâne fapte
Urâte ori senine!

 

Adio vară cu lipici,
În suflet te-oi păstra,
Poate că voi mai fi pe-aici
Când te vei înturna

 

Și dacă nu mă mai găsești
Să-mi pui peste mormânt
Senin și flori multe, regești
Și-o boare smulsă de la vânt!

 

Pe unde pleci să fii divină,
Să dai și să mângâi,
Rămâi a anului regină,
Fii dor și căpătâi!

———————————–

Florentina SAVU

29 august, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: anotimpuri

anotimpuri

 

mai cântă pe cer o vioară
singur pe țărm
pașii curg în amurg
e târziu și mi-e frig
era lumină în cer
o toamnă, foșnești printre aripi mereu călătoare
curg păsări în zare
în strigăt lumina s-a dus
eu am rămas să aștept o vară
îmi era frig și era toamnă
mereu mai trist, mai singur printre ani
azi rătăcesc pe țărm
mă înțep în scoici, în ascuțite stânci
nisipul ud mă apasă
aștept…
se scutură galbene frunze în palmă
într-un concert trist, desuet
al clipelor ce curg șe scurg iar în amurg
mi-e frig
zăpada asta mă înfioară
și nu este prima oară
coboară umbre pe pământ
eu stau pe țărm
aștept să vină primăvara
pe cer, mai cântă o vioară

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

29 august, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Iar toamnă…

Iar toamnă…

 

Se apropie iar toamna…
Şi ce toamnă minunată!
Vine cu iubire Doamna
Şi cu mantia brumată

 

Cu obrazul, de gutuie,
plin si moale, de parfum,
Cu guriţa amăruie…
Cu flori galbene pe drum

Cu o trenă de vânt rece
Şi cu nunţile prin sat,
Toamna asta ne petrece
Cu un zbor de înălţat…

 

Cu un cârd de rândunele
Ce spre zări uitate zboară,
Nu sunt jucăuşe iele
Ci doar îngerasi de seară!

 

Şi se duc în Cer deodată
Printre nori şi prin furtună,
Vor veni de Paşte-ndată
Cu Iubire şi Lumină!

……………………..

Se apropie iar toamna…
Şi ce toamnă minunată!
Are tâmpla albă Doamna,
Chipu-i alb de mândra fată!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

29 august, 2018

Anca-Maria DAVID: Ne cheamă Hristos în iubire

Ne cheamă Hristos în iubire

Se aud clopotele-n noapte
Şi gândurile se adună-n şoapte,
Ne cheamă Hristos în iubire,
Să ne adunăm în nemurire,
Pe buzele arse de neiubire,
Să curgă mirul sfânt în neştire.
Priveşte-ţi, creştine, aproapele cu dragoste şi preţuire,
Roagă-te pentru el, fii balsam pentru sufletul lui,
Strânge-l în braţe atunci când se clatină în deznădejde,
Şterge-i lacrima cu o vorbă bună,
Nu-l alunga din calea ta,
Nu-i călca inima când se apleacă spre dragostea ta.
Vorbim din ce în ce mai mult despre iubire,
Iubind din ce în ce mai puţin,
Mimăm iubirea, hrănindu-ne cu ură şi invidie,
Etichetăm şi judecăm înainte să-i cunoaştem sufletul,
Îl punem la zid şi aruncăm cu pietre,
Întorcându-ne la epoca primitivă.
Ne mândrim că suntem liberi şi devenim
Sălbatici, explozivi şi fără iubire.

———————————-

Anca-Maria DAVID

28 august, 2018

Emanuela BURCEA: Simt cum zbor

Simt cum zbor

 

Ești mai frumoasă,
Mai pură ca iubirea
Soarele te alintă
Învăluindu-te,
Într-o dulce legănare
Întreaga mea ființă
Cutremurându-se de fericire,
Simt cum zbor
Ușor ca un fluture
Ce se așează încet peste o floare
Florile se ridică îmbujorate,
Sub roua dulce a dimineții
Eu învăluit
Într-o dulce amorțire
Plutesc de fericire
Îți voi da inima mea
Să înțelegi, sunt sufletul tău,
Cuprinde-mi mâinile
Sărută-mi buzele
Dar nu-mi strivii iubito
Șoapta încă nerostită,
Atunci doar te voi lăsa
Să-mi cuprinzi inima
Cu toată dragostea ta.

———————————-

Emanuela BURCEA

28 august, 2018