Ioan Miclău-Gepianul: Ben Todică – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix

Ben Todica, un hermeneut născut precum pasărea Phoenix, însă din acea plămădeală românească în care s-a scufundat și din care a ieșit câștigător prin dragostea lui de autodidact spre ași dovedi întâi lui, apoi povestindu-ne și nouă, despre adevăruri din vremile când Limba noastră strămoșească devenea o matrice de turnare pentru multe alte limbi ale multor altor neamuri omenești.

       Dar mai întâi, ca să nu mă iau cu graba, să amintesc și de ardeleanul Pavel Rătundeanu Ferghete, pe care Ben îl scoate la lumina zilei, cum se scoteau acele broderii maramureșene sau moldovene, de româncele noastre bucuroase de venirea primăverii, pentru a fi sfințite de razele de soare cu ocazia sărbătorilor învierii naturii și Mântuitorului Iisus Hristos!

       Căutând prin acea inimă din centrul izvorului graiului românesc, iată, și eu, amu, mintenaș, cum și după graiul lui Ion Creangă și Aron Pumnul dascălul lui Mihai Eminescu, căci tot din Ardeal se trag, precum mulți ardeleni tot din Moldova se trag, grăiesc bucuros  lui Pavel Rătundeanu-Ferghete, să culeagă din folclorul românesc toate acele flori lingvistice cu care ne-am împodobit sufletele de mii de ani. Căci Ardealul poartă inima României, acolo în  Munții Orăștiei la Sarmizegetusa. Cine dorește a ocupa Ardealul, dorește a ocupa întreaga Românie!

       Așa îi ziceam și fratelui meu Ben, atunci când i-am descoperit talentul său excepțional: ”începe-te a scrie Benule, fiindcă tu deja porți multe cărți adunate în ființa ta”. Așadar, iată-ne, cu Ben grămadă peste noi, un adevărat student la universitatea lui Dumnezeu, cu ochii minții sale deznodând probleme și ecuații pe care se străduiau în înțelepciunea vremilor lor, strămoșii Limbii noastre Valahe-Daco-Gete spre a ni le da comoară de viață și de învățătură.

       Dar și profesiunea sa de crainic al Limbii Române în Australia, face dovada talentului său atât de bine și unitar frământat în liantul unui viu patriotism.

Cu aceeași măsură dumnezeiască îi vine darul filmărilor peisajelor frumoase ale Naturii, Florei și Faunei din jurul său, considerându-se parte a acestor frumuseți universale!

       Iar de cărțile autorului Ben Todică, mai ales de cartea ”Între două lumi” dacă te apropii cu o privire cât de cât mai atentă,  vom surprinde acel fir invizibil, dar practic devenit vizibil prin tot ceea ce realizează dumnealui, prin fapte, dovedind o minte lucidă și pătrunzătoare, specifică oamenilor de seamă în cele ale gândirii și înțelegerii lumii din jur!

Spor la muncă BEN!

–––––––––

Cu drag și frăție,

Ioan Miclău-Gepianul

Australia

19 iulie 2018

Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valaha (19a) / opinii

Adrian Vincentiu Martin: O sa incep abrupt nascut intr-o familie de catolici (romano-catolici) tatal meu primul organist intr-un orasel aristocrat Piatra Neamt unde bisericuta noastra aduna poloneji, italieni, germani si unguri. Slujba era in latina abandonta prin anul 1970 urmand ca limba sa fie autohtona dar si acum la slujbele mari se foloseste latina. O data deschis Savinestiul si combinatul de ingrasaminte Roznov se produce, mica schizma, intre oraseni asezati in castele lor si taranii smulsi din viata lor si facuti noua Clasa Muncitoare. Nu pot trece mai departe, comunitatea evreilor negustori angrosisti. Ghiveciul nou format e asezat in ,,raftul,, noilor blocuri. Venirea Papei Paul al doilea a fost o raza care speram noi va lumina Romania ! La dansul am auzit dupa ce a sarutat pamantul ca aceasta tara e ,,gradina Maici Domnului”. Papa fiind primul papa rasaritean polonez au fost atunci clipe unice care probabil nu o sa le mai traesc. Simt acut cele doua imperii cel a lui Sf. Petru si cel al lui Sf Andrei ! In aceasta parte de lume sunt doua paradoxuri Romania latina ortodoxa majoritar si Polonia slava (aci am dubi) catolica. Alt caz este Hungaria neam mongoloid crestinat de Vatican prin ,,cumpararea,, vointei lui Atila de a nu ataca Roma si Vaticanul. Impartirea pragmatica care o faceti arunca tara la marginea imperiilor in viziunea D-voastra sigur si eu sunt destul de pesimist in legatura cu evolutia Romaniei. Minunea din 1918 nu stiu daca se va mai repeta !

Alexandru Nemoianu: Nu inteleg de ce se insista cu „teocratia”. Cuvantul are inteles clar si efectiv nu se potriveste. In acelasi timp aceste „impartiri” sunt absurde. In Europa de apus exista un anti crestinism dezlantuit si tot mai pe fata.

Viorel Roman: Imperiul teocratic Bizantin (330-1453 dupa Hristos) le-a impus romanilor si la nord de Dunare ierarhia lor, asa au ajuns ei in tabara greco-ortodoxa, anti-latina. Un mileniu lasa urme, definitive, chiar si la unirea cu Roma, 1698, nu s-a renuntat la traditie in Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de rit bizantin. Credinciosii ortodocsi, moldo-valahii au trait secole de randul in teocratie, cu un Domn si al sau Mitropolit/Patriarh, intr-o formă de guvernământ în care asteapta ghidarea Celui de Sus. Daca, sub presiunea celor fara Dumnezeu, Statul se declara laic, comunist, democratic etc. asta genereaza numai „Forme fara Fond“ sau „Spunem ca ei si facem ca noi“

Alexander Timoschenko: O senzaţională descoperire arheologică la Köln mi-a adus aminte de conferinţa ta de la Cercul nostru cultural de aici: „Românii şi Germanii ca urmaşi ai Romei“! http://ziarulromanesc.de/…/cercul-cultural-romano-german-d…/ Urme ale culturii romane – cea mai veche bibliotecă de pe teritoriul Germaniei (mai bine zis: de la nord de Alpi!) – între anii 150-200!

Roman Grue: Românii nu sunt urmaşii Romei, ci romanii sunt urmaşii dacilor! Dacă am presupune, că suntem urmaşii Romei, cum explicaţi faptul că românii din Maramureş, Bucovina, Basarabia şi dincolo de Nistru, unde nu a călcat picior de roman, vorbesc la fel cu cei ocupaţi din Ardeal şi o parte din Muntenia? Să terminăm cu minciunile istorice.

Viorel Roman: Toata Europa este indo-germanica, asa ca toti vorbim mai mult sau mai putin aceiasi limba si avem aceiasi fizionomie, daca vreti, care se deosebeste de cea a negrilor din Africa, a pieilor rosii sau mongolilor, a galbenilor din Asia. Romanii sunt daci si romani fara probleme. Simplex sigilium veri. Dece faceti din asta o problema in interesul greco-slavilor ortodocsi?

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-romanii-sun

–––––––––––

Dr. Viorel ROMAN

26 iulie, 2018

Rodica Elena LUPU: Mihai Eminescu a gândit pentru neamul nostru

Ȋn faţa unei opere de artǎ, vizualǎ sau auditivǎ, dacǎ sensibilitatea noastrǎ esteticǎ nu tresaltǎ, şi uneori pânǎ la extaz, valoarea ei este nulǎ. De aceea şi în metafizicǎ, estetica participǎ în sfera afectivului, frumosul şi adevǎrul se impun în primul rând prin simţire. Oamenii insensibili sunt atrofiaţi fie din cauza unor insuficiente eforturi de gândire, fie din cauzǎ de ordin patologic.

 

Când Eminescu scrie: Credinţa zugrǎveşte icoane în biserici, se referǎ tocmai la acest sentiment, afectiv şi orizontul lui estetic. Afectivul şi implicaţiile lui estetice stau şi la baza gândirii biopolitice a neamului. M-a preocupat şi mă preocupă fenomenul biopolitic şi vă propun câteva pagini din opera politică a lui Mihai Eminescu: Putreziciunea socială şi politică; Degenerarea fizică şi intelectuală a naţiunii; In faţa lui Ştefan Vodă; Religia; Ideile Liberale si Conservatoare ale naţionalităţii noastre; Amestecul străinilor în România; Studii etnologice.

 

În politică, românul nu trebuie să importe idei străine despre dreptate sau adevăr, nici democraţie franţuzească, absolutism ţarist etc. Principiile politice ale românului să fie determinate de gândirea şi concepţia lui despre viaţă, patrie, familie şi credinţa lui. Asta cu atât mai mult, cu cât etnicitatea noastră este legată de existenţa milenară a spaţiului Carpatin. În ceea ce priveşlte concerpţia cosmogonică a poetului, am sesizat că mulţi critici literari, mai mari sau mai mici, îi atribuie lui Eminescu anumite influenţe Kantice sau pesimismul lui Schopenhauer.

În ce priveşte Kant, atât în Critica raţiunii pure, cât şi în Critica raţiunii practice, ideile lui sunt fundamentate pe raţionalismul spiritului protestant Luteran iar după unii autori, Kant suferă şi o influenţă a gândirii lui Platon. Schopenhauer este în adevăr pesimist însă Mihai Eminescu în toată opera sa poetică şi politică este un mare idealist. Pesimismul nu caută bucuria, iubirea, vitejia sau sentimentul patriotic, nici revolta contra aberaţiilor politice, sociale, din vremea sa. Eminescu mărturiseşte singur în versurile sale:

„Nu mă-ncântaţi nici cu clasici

Nici cu stil curat şi antic –

Toate-mi sunt de o potrivă

Eu rămân ce-am fost: romantic.”

Sau în „Învierea”:

…Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor

Cum din mormânt rasare Christos invingător,

Iar inimile noastre se-unesc în armonie…

Clasicismul în poezie şi artă, în general impune o armonie perfectă între formă şi fond. Un echilibru care să armonizeze gândirea cu forţa afectivă a orizontului de mister. Romantismul însă îşi permite ca fondul operei şi al gândirii să fie complet şi elucidat şi exprimat chiar dacă se depăşeste prin aceasta perfecţiunea formei de exprimare. Eminescu, în adevǎr este romantic în fond, iar forma de exprimare păstreazǎ expresia clasicismului.

Pesimismul nu crede în Înviere. Dar Mihai Eminescu a scris cea mai minunatǎ rugǎciune cǎtre Maica Domnului:

„Rugâmu-ne-ndurǎrilor

Luceafărului mǎrilor;”

„Din valul ce ne bântuie;”

„Înalţă-ne, ne mântuie”

„Privirea-ţi adoratǎ

Asupră-ne coboarǎ,

O Maică prea curatǎ

Şi pururea fecioarǎ,

Marie!”

Mihai Eminescu a gândit pentru neamul nostru întreg, a gândit dând la ivealǎ întreaga valoare spiritualǎ a acestui popor, analizând trecutul, criticând rǎul veacului al XIX-lea şi visând la triumful adevǎrului şi al dreptǎţii. Ȋn Scrisoarea I poetul prezintǎ începuturile lumii, într-o formǎ poeticǎ, aşa cum niciun filosof nu a fost în stare sǎ o exprime:

„…La-nceput, pe când fiinţǎ nu era, nici nefiinţǎ

Pe când totul era lipsǎ de viaţǎ şi voinţǎ,

Când nu s-ascundea nimica deşi tot era ascuns…

Când pǎtruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns,

Fu prǎpastie? Genune? Fu noian întins de apǎ?

N-a fost lume priceputǎ şi nici minte s-o priceapǎ,

Cǎci era un întuneric ca o mare fǎr-o razǎ,

Dar nici de vǎzut nu fuse şi nici ochi care s-o vazǎ.

Umbra celor nefǎcute, nu-ncepuse a se desface,

Şi în sine împacatǎ stapânea eterna pace!… “

Biblia scrie la Cap. I, paragraf 2

„Facerea:

Şi pǎmântul era nevǎzut şi netocmit şi întuneric era deasupra adâncului şi Dumnezeu se purta pe deasupra apei.

Menţionez aici identitatea metaforei Bibliei, cu versurile poetului.

Iar mai departe Eminescu prezintǎ începutul lumii:

„Dar deodat-un punct se mişcǎ, cel dintâi şi singur. Iatǎ-l

Cum din chaos face mumă, iară el devine  Tatăl….

Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,

E stapânul fǎrǎ margini, peste marginile lumii…”

Iar Cap. I din Biblie, Facerea / par.3, scrie:

„Şi a zis Domnul sǎ se facǎ luminǎ şi luminǎ se fǎcu.

Fiat Lux, et Lux facit!”

Continue reading „Rodica Elena LUPU: Mihai Eminescu a gândit pentru neamul nostru”

Hedi S.SIMON: La orice vârstă putem învăța ceva nou

Mi-a plăcut umorul lui Winston Churchill când a mărturisit că la 18 ani era ferm convins că părinții lui nu știu absolut nimic despre lume; la 25 de ani însă el s- a mirat tare câte lucruri au reușit ei să învețe într-un timp atât de scurt. Am ajuns la concluzia că pronunțând această constatare personală, marele om politic englez a glumit numai pe jumătate,  căci în realitate el a spus numai o jumătate de adevăr.

Când suntem tineri trăim cu absoluta convingere că noi suntem atotștiutori, pe când cei mai vârstnici sunt depășiți de timp, copleșiți de multitudinea de noutăți aduse de vremurile noi pe care ei nu sunt în stare să le digere. Adevărat e că tinerețea este vremea învățăturii, a absorbirii ca un burete a tot ce aduce nou  timpul. În schimb le lipsește însă tinerilor înțelepciunea dobândită prin experiența vieții, pe care o au deja părinții și toți cei mai în vârstă. Abia la maturitate omul înțelege cât de puține lucruri cunoaște cu adevărat despre oamenii și lumea din jur. De aceea se spune că ne-ar  trebui două vieți: una pentru a învăța și încă una pentru a trăi cu înțelepciune și cu folos.

Din copilărie și adolescență ne rămân o mulțime de cunoștințe care ne însoțesc de-alungul anilor ca ceva de la sine înțeles.Chiar dacă noi evoluăm o dată cu vârsta, ne lăsăm purtați de dinamica vieții, continuăm totuși să credem cu strictețe în cunoștințele dobândite și adânc întipărite în memoria noastră cognitivă și afectivă. Dar se mai întâmplă uneori să găsim câte o informație într-o carte, o revistă sau un document,  expusă de persoane competente, care ne schimbă toate teoriile înrădăcinate adânc în ființa noastră, determinându-ne să trecem la revizuirea tuturor convingerilor adunate de-  alungul întregii existențe. Pot aduce câteva exemple în acest sens.

– Eram convinsă, ca și oricine, că locomotiva cu aburi este invenția absolută a lui George Stephenson. Asta am învățat încă în clasele primare și nu aveam nici un motiv de îndoială asupra acestui adevăr. Totuși acuma, după zeci de ani, aflu că prima mașină cu abur funcțională i se atribuie unui matematicIan-geometricIan care a trăit în Alexandria în anul 62 î.e.n.  Heron din Egipt a fost un inventator genial pentru timpul său, precum Stephenson era în timpurile moderne. Doar că în vremurile lui Heron nimeni nu a știut să aprecieze caracterul practic și funcționalitatea invenției acestuia, mașina lui Hebron rămânând doar „o jucărie” distractivă condamnată să aștepte o aplicare practică timp de 17 secole.

–  În 1860 un imigrant în America pe nume Antonio Meucci a prezentat pentru prima oară invenția sa, un dispozitiv electric utilizabil pentru vorbirea la distanță. L- a denumit,  teletrofono, obținând și un brevet provizoriu în anul 1871. Peste cinci ani Alexander Bell a primit brevetul pentru inventarea telefonului. Imigrantul sărac și bolnav Meucci, a rămas necunoscut până în 2004, când Camera Reprezentanților din S.U.A. a făcut dreptate, recunoscând meritele lui Meucci alături de cele ale lui Bell în realizarea telefonului.

– Am învățat și știu dintotdeauna că Luna, ca satelit al Pământului se rotește în jurul acestuia. Adevărul este însă mai complex: cele două corpuri cerești se rotesc una în jurul celeilalte, având un centru de gravitație comun, aflat la o distanță de 16.000 km.de suprafața Terrei. De aceea Pământul face trei rotații diferite: în jurul axei sale, în jurul Soarelui, și una în jurul acestui punct.Newton, care a studiat aceste fenomene de rotații, a și spus că „are probleme”, cu mișcările Lunii.

– Oricine știe că șampania este o băutură identificată cu Franța. De unde poate veni acel gust rafinat pentru un vin ușor, accidulat, gustat în ocazii festive de către milioane de „cunoscători”, de vin bun decât doar de la francezi? Ei bine, am fost foarte uimită aflând că patria șampaniei este de fapt Anglia. În sec.XVI, făcând o pasiune pentru vinuri spumate, englezii au început să importe butoaie de vin proaspăt din Franța –  regiunea Champagne, la care au adăugat zahăr și melasă pentru producerea fermentației. Tot ei au inventat sticlele încălzite pe cărbune și dopurile de plută cu care se astupau. Prin urmare, acest vin este consemnat în 1662 în Anglia ca o băutură spumoasă, obținută după o metodă engleză. Ulterior francezii au preluat și au perfecționat metoda, iar în prezent Marea Britanie este cel mai mare importator de șampanie din… Franța.

Ar mai fi încă multe exemple de acest fel, care deși realități, ele par pentru noi niște cuiozități, deoarece lucrurile ni s-au prezentat altfel. Cum ar fi capitala Thailandei care de 200 de ani se află într-un oraș numit Krung Thep din ordinul regelui Rama I, iar Bangkok fiind capitala acestei țări numai în imaginația turiștilor ignoranți. Din toate acestea eu am învățat că omul poate și trebuie să ia lecții de la viață atâta timp cât trăiește. Nu există vârstă pentru a învăța ceva nou despre existența omenirii. Cine dorește să cunoască și alte laturi necunoscute ale marelui Univers își poate întregi cunoștințele citind cartea lui John Loyd și John Mitchinson întitulată „Cartea ignoranței”.

——————

Heidi SIMON

Tel Aviv, Israel

iunie 2018

Małgorzata Żurecka: O nouă zi

Gravură de Kasia Skorupski [S.U.A.]

*

O nouă zi

Obrazul mi-l lipesc
de-al zilei umed geam.

 

Suflarea-mi încălzește
un limitat contur
de insulă ferice.

O lacrimă ce-mi cade
fertilă sub picioare
mă-ndeamnă să rodesc.

MAŁGORZATA ŻURECKA, Polonia

Traducere Mirosław Grudzień-Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din cartea Ostatni anioł goryczy (Ultimul înger al amărăciunii)
Editura SZTAFETA 2005

( NOWY DZIEŃ: przytulam twarz/ do zimnej szyby dnia// mój oddech rozgrzewa/ zaledwie koniuszek/ Wyspy Szczęśliwej// łza toczy się/ wprost pod nogi/ aby użyźnić czas).

Dan-Obogeanu Gheorghe: Amar de lume…

Amar de lume…

 

Într-o lume lume fără vină
Unde-i Soare și Lumină
Fericirile în Cer…
Adevărul cu Mister!

 

Într-o lume ce-i cu ,,vină”
Inima, vulpe haină,
În Iubire de Pământ
Zac dorințe din Cuvânt!

 

Viață, viață unde ești,
Seri cu tainice povești,
Răsărite flori cu dor…
Veșnic timpul călător?!

 

Viață, viață, nori pe Cer,
Un senin azur stingher,
Mă întorc pe Căi de vis…
Te-aș schimba p-un Paradis?!

 

Într-o lume fără teamă
Dorul tău din ochi mă cheamă
Iris cu iubiri din Stea…
Ochii-ți cântă dragostea…

 

Amintiri cu gări pierdute,
Trenul fuge-n căi de munte,
Roțile scâncind amar
Peste fier cu chip hoinar!

 

Viață, viață, bob de rouă
Inimă ruptă în două,
Timp albastru, Infinit…
Somn în chipul neiubit…

 

Viață, viață, rob de lume
Mări cu valurile-n spume,
Sunt corăbier cu teamă…
Vântul meu iubirea-ți cheamă!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

27 iulie, 2018

Lolica Gabriela ANTIPA: ,,Pui de pasăre măiastră”, de Vasilica Grigoraş

Îmi exprim admiraţia şi onoarea totodată, de a fi invitată de către doamna profesor Vasilica Grigoraş, pentru a-mi reda opinia din punctul de vedere al unui învăţător, iubitor de literatură pentru copii, legat de cartea domniei sale de poezii ,,Pui de pasăre măiastră”.

Nu este nicio surpriză faptul că atunci când apar nepoţii în viaţa unui om care iubeşte cartea şi cu o bogată carieră publicistică realizată constant, să nu te îmbie pasiunea de a scrie şi pentru cei mai mici membri ai familiei, numai din curiozitatea de a descrie cum cresc şi se dezvoltă, descoperind pas cu pas ce înseamnă să trăieşti.

Această carte ,,Pui de pasăre măiastră” a apărut ca inspiraţie şi bucurie la împlinirea a 6 ani, a nepoatei doamnei Vasilica Grigoraş, pe numele său, Eva Katerina, ,,o zvârlugă mică”, ,,gingaş boboc de mărgăritar”, ,,pui de pasăre măiastră”, aşa cum reiese şi din dedicaţia cărţii.
Încă de la prima poezie cititorul este invitat la o petrecere a unui copil minune, Eva Katerina, ce se desfăşoară în grădina paradisului, unde parteneri de dans şi de joacă sunt: ,,Cip-cirip de rândunici”, ,,Gărgăriţa”, ,,Cucul”, ,,Privighetoarea”, ,,Licurici”, ,,Vrăbiuţele”, ,,Pasărea”, ,,Poneiul, Coamă roz”. În acest decor mirific, copiii pot descoperi în versuri calde cu rima împerecheată, foarte uşor de memorat, tainele naturii, în care se pot juca ,,De-a v-aţi ascunselea” prin ,,Viaţa dulce ca mierea”, purtând în glas un ,,Cântec”.

La această petrecere suntem invitaţi pe tot parcursul anului, chiar dacă timpul liniar acolo nu există şi totul se petrece într-o clipă. Grădina îşi schimbă ţinutele în funcţie de cele patru anotimpuri, descrise în poeziile: ,,Dis-de dimineaţă”, ,,Flori de primăvară”, ,,Lumina de Paşte”, ,,Minunea de cireş”, ,,Războiul de ţesut al toamnei”, ,,Fulg de nea”.

,,Gospodina anului” oferă oaspeţilor must, gem, dulceaţă şi peltea, în clătite învârtite cu mult drag de ea. Toţi pe ,,Preşul fermecat” dansează şi se minunează de această escapadă.
După ce un fulg de nea îşi face apariţia, vine cu ideea Eva să se aşeze pe albul drum, să ofere bucuroasă ,,Scrisoare către Moş Crăciun”.

Doamna Vasilica Grigoraş retrăieşte copilăria alături de Eva şi se bucură aşa cum o făcea atunci când era copil. Această bucurie pe care poeta o exprimă în versuri la aniversarea de 6 ani a Evei exprimă dorinţa de a se dezvolta armonios cu mediul înconjurător, de a iubi natura, de a fi corectă şi împlinită în viaţă în cele trei aspecte: social, emoţional şi profesional.

Continue reading „Lolica Gabriela ANTIPA: ,,Pui de pasăre măiastră”, de Vasilica Grigoraş”

Irina Lucia MIHALCA: Frământări poetice

Confuzia Timpului

 

Ai vrea să mă uiţi în acest ireal aprilie,

ai vrea să mă uiţi, gândindu-mă,

într-o blândă visare.

În zare priveşti stolurile îngheţate

precum copacii albi,

frunzele-ţi plâng zâmbetul,

în zare priveşti cerul,

aşteptând o privire.

Ochii te dor de-atâta mirare.

Tu ştii ce e Lumea!

Tu ştii cine eşti tu!

Tu ştii cine sunt eu!

 

N-am să te-ntreb ce e Moartea,

îmi vei răspunde:

– Ştiu, dar nu vreau să-ţi spun!

De-aproape o lună nu mai dormi.

E o vreme ciudată,

de iubire nebună sau de Moarte,

sau de Iubire şi Moarte,

nici învăţaţii nu ştiu a spune.

……………………………………………

De dincolo de timp, din Necuprins,

Ea-ţi zâmbeşte, pe buze are

mireasma începutului.

De dincolo de timp se-ntoarce

să-şi sărute Iubitul

în Timpul ăsta schimbător.

Cu-ncredere lasă, în urmă, trecutul,

dincolo de limitele timpului

deschide fereastra realităţii dorite,

naşterea altor începuturi.

Din străfulgerarea luminii

aduce un nou gând

şi-l îmbracă

în suave, calde emoţii,

în culori de iubire,

în armonia sunetelor celeste

– Acum, Aici, în noul Timp -.

…………………………………………

În fiecare clipă totul curge.

Mâine va fi altfel…

 

Din fâlfâirea aripilor

 

La prima sclipire a zorilor, un cântec alunecă pe apă.

Prin ploaie şi lumină, privirii se devoalează

semne ascunse,

avertismente, simboluri,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Frământări poetice”

Georgeta BLENDEA: Cu caleașca prin Viena (versuri)

VIENA – PRIETENIA

 

Basme sub teiul plângând în flori mirositoare

Au cântat – in nuce – învăluitoare, fermecătoare

Aducând ochii Genarului în ființă

Să iubesc Făt-Frumosul, nemaipomenită ființă

 

Prietenia pe trepte de biruință

Folclorul în magica biruință

Ca să apară o nouă ființă

În arealul Vienei – veche dorință

 

Prieteni am găsit apoi

Tasso, Goethe, Camoes, Tolstoi

Turgheniev, Shakespeare, Balzac, Ariosto, Homer

Omul de la Paralela 45 în taină îi cer

Dezvăluirea din Iliada, mister

Iliada, acolo sunt Daci, spune el

Ariosto, Chamberlain, Virgiliu

Dante, Sofocle – au pus sigiliu

De prietenie perenă

Pe dezvoltarea umanității genă

Rousseau, Saint Simon, Racine

Ce e clasicismul mi-au predat în fine

 

Prietenia adevărată însă

Cu tainele ei rămase nepătrunsă

Mi-a apărut mirobolant în cale

Pe drumul Vienei, paradisiacă împrejurare

 

Prietenii mei au continuat să se arate

Cu Saint Beuve, Hugo, şi alţii şi în carte

Cu Marcel Proust dormeam pe pernă

Madelena lui o degustam fidelă

 

Şi  prietenia în carne şi oase

Am găsit-o la Baia Mare

Oraş printre oraşe

Trăsătura ei de origine divină

Ca un arbore în furtună mă înclină

 

Călinescu, Arghezi, Coşbuc

Alexandru cu – Vămile Pustiei – buluc

Au răsturnat în fiinţa mea

Dorinţa de a urma

Scriitorimea

 

Eminescu, teza de licenţă

La Viena şcolit în evidenţă

Cu familia mea s-a înrudit

Cu Epaminonda Bucevski

Prieten iubit

Unchiul soacrei mele i-a creat

Portrete de faimă în Viena la împărat

 

Continue reading „Georgeta BLENDEA: Cu caleașca prin Viena (versuri)”

Adda NEAG: Bacalaureat (poezii)

EXAMEN

 

Cad foile şi prind putere,

Curge cerneala şi prinde glas,

Oamenii suferă şi îmi fac pe plac…

Sângele lor

E apa mea sfiinţită…

Iar trupul lor,

Cireaşa de pe tort.

Oare stelele

Au căzut

La jumătate de preţ?

Lumea-I dură şi nu pot să ies.

Lumea ţipă şi-mi provoacă plăcere.

Oamenii plâng, stând, suspinând…

La un stand de stele.

 

 

JUMATE DE PREȚ

 

Cu toţi avem un demon în noi…

Îl ţinem strâns, legat cu sfori…

Adesea furia îl eliberează,

Şi toţi cu zâmbet îl tratează.

Nu mai suntem noi,

Biete, fiinţe cu viitor….

Şi încercăm să fim ca ei,

Insensibili!!!

Demoni răi

Ne duc pe marginea prăpastiei…

Dorind să ne răpească vieţile.

Nu ştiu de ce,

Dar totul e invers?

Nu ştiu cum,

Dar poate tu ai un răspuns!

 

 

DOVADA VIE

 

Aud suspinele din culori,

Și-mi dau seama că dor.

Trec cu vederea invidia sunetelor,

Și mă adâncesc în suferința vibrațiilor

Văd toate petele de culori aruncate de Dumnezeu,

Și parcă mă obligă să creez,

Ca un mic semi-zeu…

Ca un fascicul de lumină dens…

Ca o umbră a sufletului meu.

 

 

DOVADA

 

Lumea spune de multe ori că:

– Dar stai… lumea ta.

 

Continue reading „Adda NEAG: Bacalaureat (poezii)”